Cauta

Avocatul Poporului condamnă ferm noile restricții din România: „Este clar discriminare!”

Renate Weber

Avocatul Poporului condamnă ferm noile restricții din România: „Este clar discriminare!” / foto: Mediafax

Avocatul Poporului acuză Guvernul Cîțu de discriminare. Acesta a comentat noile restricții impuse pentru persoanele nevaccinate, în contextul în care cetățenii testați anti-COVDI-19 nu mai au acces în diverse localuri, potrivit deciziei Executivului.

Renate Weber susține că drepturile și libertățile garantate de Constituție sunt grav încălcate de autorități în starea de alertă.

„Certificatul verde, practic, în România, nu mai există. Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare. De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European. Cum numai în România nu mai este în ordine? Este incredibil că la un an și opt luni de când a fost declanșată pandemia, noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în (n.r. Uniunea Europeană)! (…) Pe mine asta mă înfurie. În momentul în care îi dădeai omului cele trei opțiuni – vaccinarea, testele sau pentru cei care au trecut prin boală – puteai să spui că nu discriminezi. Din momentul în care ai scos testele, este clar că e discriminare”, s-a exprimat Avocatul Poporului.

În legătură cu restricțiile impuse în Capitală și demersurile în acest sens, Renate Weber a acuzat lipsa de organizare a autorităților: „Am avut o hotărâre CNSU foarte dură. Am mai avut de la municipal, dar nu pe baza anterioarei. Sâmbătă am avut hotărârea Guvernului care a modificat hotărârea CNSU. Haos! Nimeni nu mai știa nimic. Nu mi se pare deloc normal! (…) Ideea statului de drept pare a fi necunoscută multora dintre cei care legiferează ori pur și simplu nu-i interesează. Vorbim despre un ABC al statului de drept. CCR în România, de când există ea, a avut multiple decizii în orice componență prin care a încercat să explice obligația (n.r. respectării) drepturilor și libertăților”.

Campania de vaccinare, un șir de glume proaste

Renate Weber a acuzat că, în România, campania de vaccinare a fost „un șir de glume proaste”, în contextul promovării acestui demers prin „clipuri inerte” care îndemnau la imunizare pentru a putea să bei cafeaua în localuri.

„Era timp toată vara să se pregătească cu toate. Toată lumea știa că vine valul patru. Aveau tot timpul să facă proiecte de lege – știau că vine valul patru. Nu este pentru nimeni surprinzător că avem un număr atât de mare de infectări. Campania de vaccinarea a fost pur și simplu un șir de glume proaste. Domnul Diaconu (n.r. psihiatru) are o postare care mi s-a părut excelentă – De ce vaccinul? Prima, banala răceală, pentru aia nu te apară, dar mai sunt celelalte două… E o postare atât de frumos făcută. De ce nu a făcut (n.r. Guvernul) așa? (n.r. Au venit cu) clipurile astea inerte – Haideți să bem cafeaua la interior. Dacă mergeam din ușă în ușă convingeam mai mulți (n.r. români să se vaccineze)”, a afirmat Renate Weber.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version