Cauta

Nelu Tătaru îi avertizează pe români: „Ne-am relaxat un pic cam devreme. Se poate muri şi la 30 de ani de Covid!”

Nelu Tătaru îi avertizează pe români: „Ne-am relaxat un pic cam devreme. Se poate muri şi la 30 de ani de Covid!” - Ziarul National

În condițiile în care nu sunt deloc puțini românii care sperau să audă că autoritățile vor anunța noi măsuri de relaxare de la 1 iulie, decizii despre care s-a aflat deja că vor fi, însă, amânate, ministrul Sănătății e de părere că „ne-am relaxat un pic cam devreme”.

Seara trecută, în condițiile în care la raportarea de marți Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 388 de cazuri noi și 205 pacienți la Terapie Intensivă, Nelu Tătaru a pus din nou accent pe importanța respectării regulilor menite să limiteze răspândirea noului coronavirus.

„Suntem de două săptămâni într-o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui totuşi ca cei care şi-au asumat aceste măsuri de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătăţii, să le şi respecte. Recomand în continuare prudenţă, precauţie, reguli de igienă, distanţare fizică, purtarea măştii în spaţii închise sau în mijloacele de transport în comun. (…) Avem oraşe şi spitale care au terapiile intensivă pline şi trebuie să transferăm (bolnavii-n.n) în altă parte. Mă repet, cred că ne-am relaxat un pic cam devreme”, a fost auzit spunând Tătaru, la TVR.

Nelu Tătaru, recomandări pentru cei care nu cred în Covid-19

În contextul comentariilor pe tema coronavirusului apărute pe rețelele de socializare, dar nu numai – în rândul celor care susțin că ar fi vorba de o simplă răceală sau chiar că acest virus nu există – oficialul guvernamental le-a transmis în mod special un mesaj menit a fi cât se poate de convingător.

„I-aş ruga să treacă prin spitale (…) sau să treacă pe la Unitățile de Primiri Urgențe şi atunci vor vedea, într-adevăr, că acest virus există, că există boala, că există și forme grave sau severe şi se poate muri şi la 30-35 de ani. Și atunci nu știu dacă își vor mai permite cei care încurajează această stare de incertitudine să păstreze același mesaj”, a concluzionat Nelu Tătaru.

Ultimele stiri

  • De ce oamenii uită primele amintiri din copilărie
  • Vârsta de pensionare în România: regulile actuale și simulările pentru generațiile 1968–1980
  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Exit mobile version