Acasă Blog Pagina 8486

Elizabeth Taylor va fi operata pe inima

0

Actrita americana Elizabeth Taylor, considerata una dintre legendele Hollywood-ului, a anuntat, recent, pe Twitter, ca va fi internata in spital, urmind sa suporte o interventie chirurgicala pe cord. „Dragii mei prieteni, vreau sa va anunt, inainte ca aceasta informatie sa apara in ziare, ca ma voi interna pentru o operatie la inima”, a scris celebra actrita americana in virsta de 77 de ani. Elizabeth Taylor a precizat ca scopul operatiei chirurgicale este montarea unui mic dispozitiv impotriva insuficientei cardiace de care sufera si ca aceasta procedura nu constituie o interventie pe cord deschis. Actrita le-a cerut fanilor sa se roage pentru ea si a promis ca le va de veste „imediat ce totul se va termina”. Actrita si-a incheiat mesajul printr-o declaratie de dragoste pentru fanii ei: „Va iubesc”. Starea de sanatate a celebrei Elizabeth Taylor a facut obiectul a numeroase speculatii in ultimii ani. Ea a fost operata de o tumoare pe creier in 1997 si a trebuit sa dezminta, in 2006, speculatiile potrivit carora ar suferi de maladia Alzheimer.
Elizabeth Taylor a aparut ultima oara in public la inceputul lunii septembrie, la funeraliile lui Michael Jackson, unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, care a murit in iunie, la virsta de 50 de ani, in urma unei supradoze de medicamente. Elizabeth Taylor si-a cistigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul „Vis de glorie” (1944). Recompensata cu doua premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) si „Cui ii e frica de Virginia Woolf?” (1966), Taylor a fost casatorita de opt ori – de doua ori cu actorul Richard Burton. Ultimul sau mariaj, cu muncitorul in constructii Larry Fortensky, a durat cinci ani si s-a incheiat in 1996.

Jerry Seinfeld revine cu o emisiune de comedie despre casnicii

0

Jerry Seinfeld va colabora cu producatorul lui Oprah Winfrey pentru un show tv de comedie, in cadrul caruia comici si celebritati vor analiza casniciile altor personae. Acesta este primul proiect tv pe care Seinfeld il lanseaza, dupa sitcom-ul care i-a purtat numele si care a fost un succes de proportii in SUA si pe plan international. Asa cum sitcom-ul „Seinfeld” din anii 1990 a devenit un succes mondial punind accentul pe lucrurile marunte din viata care ii afectau in mod semnificativ pe protagonistii show-ului – Seinfeld, Elaine, Kramer si George – , noua emisiune, care se va numi „The Marriage Ref”, va acorda o atentie sporita lucrurilor marunte din casniciile oamenilor. In cadrul emisiunii, cupluri care se cearta isi vor prezenta punctele de vedere asupra conflictelor din relatia lor unui „panel de experti” format din actori de comedie, politicieni si celebritati, care vor incerca sa-l convinga pe „The Referee” („arbitrul”), selectat de Seinfeld, sa decida in favoarea sotului sau a sotiei. In cadrul emisiunii, un membru al echipei va transmite in direct de la domiciliul cuplului in momentul comunicarii verdictului, pentru a surprinde reactiile. Jerry Seinfeld, pe care show-ul „Seinfeld”, difuzat in perioada 1989 – 1998, l-a transformat in unul dintre cei mai de succes si mai bogati comici din lume, nu va aparea in emisiune. Seinfeld spune ca ideea i-a venit in momentul in care a avut o neintelegere cu sotia sa, Jessica Skylar, in fata unui prieten, caruia i-a cerut sa decida cine avea dreptate. Ulterior, sotia l-a convins sa dezvolte ideea intr-un program de televiziune.

Bergodi a „arestat” masina de serviciu

0

Pina sa-i dea dreptate FIFA, in litigiul cu Steaua, Cristiano Bergodi se razbuna cum poate pe clubul unde a fost angajat timp de trei luni. Dat afara din Ghencea, italianul si-a trecut la capitolul „bagaje” si autoturismul de serviciu, primit de la conducerea Stelei in perioada cit a pregatit echipa. „Tot ce i-am pus noi la dispozitie se afla la el, nu a returnat absolut nimic. Masina luata de la club este tot la el, se foloseste de ea, dar refuza sa se urce la volan si sa vina la serviciu. Eu stiu ce face? Habar n-am daca a luat-o in Italia sau a lasat-o unor prieteni din Bucuresti, noi nu sintem politisti”, sustine presedintele Valeriu Argaseala, care are si o solutie: „Legea spune ca Bergodi trebuie sa vina la serviciu, pentru ca inca are un contract semnat cu FC Steaua. Nu ma intereseaza altceva”. Italianul Bergodi nu este singurul antrenor din Liga 1 care isi insuseste masina clubului dupa demitere. Campion la acest capitol este Viorel Hizo, „principalul” Rapidului alegindu-se cu doua autoturisme dupa „mandatele” Ceahlaul si FC Vaslui.

Andone ia milionul

0

Vazut drept singurul tehnician capabil sa salveze corabia dinamovista, Ioan Andone este ademenit de Cristi Borcea cu cea mai tentanta oferta posibila in fotbalul românesc: functia de manager general, contract pe trei ani si un venit cumulat de un milion de euro! De la Jose Peseiro incoace – portughezului i s-au oferit aproape doua milioane de euro din salariu si prime – in Liga 1 nu s-a mai pomenit un asemenea „cadou” pentru un antrenor. Actionarii din Stefan cel Mare asteapta un raspuns definitiv din partea lui Andone, pina cel tirziu miine dimineata, in aceasta seara fiind programata intilnirea decisiva dintre „principalul” lui Al Ahli si seicii arabi. Daca va fi demis, „Falcosul” va ajunge la Bucuresti cel tirziu duminica, iar luni va efectua primul antrenament.

Borceabecalizarea Europei

0

Stigmatizatii patroni din fotbalul românesc au corespondentii lor in vestul Europei. Ultimele jocuri din Spania, Anglia si Italia – tarile care propun cele mai puternice ligi nationale din lume – scot la iveala cite un Cristi Borcea sau Gigi Becali la Real Madrid, FC Liverpool ori AC Milan. Desi greu de acceptat, adevarul este ca sefii marilor cluburi din Europa nu doar ca se implica la echipa, dar isi si impun jucatorii meci de meci. Iar antrenorii care se tin batosi au parte de acelasi tratament aplicat in Ghencea ori Stefan cel Mare. Mai intii sint criticati in public, apoi urmeaza concedierea.

*Florentino Perez: „Joaca toate vedetele!”*

FC Sevilla a bagat zizanie in vestiarul lui Real Madrid, dupa victoria din weekend, 2-1 pe „Ramon Sanchez Pizjuan”, insa nu cearta dintre fotbalisti (Iker Casillas vs. Guti) a iesit in evidenta, ci reactia presedintelui Florentino Perez. Creatorul „galacticilor” s-a aratat indignat de faptul ca vedetele achizitionate pe zeci de milioane de euro in aceasta vara nu sint „exploatate” la maximum de antrenorul Manuel Pellegrini, care prefera un sistem de rotatie atunci cind alcatuieste primul „11”. Perez a aflat din ziare ca francezul Karim Benzema este suparat deoarece nu joaca mai mult, in aceeasi situatie aflindu-se si portughezul Cristiano Ronaldo, deranjat de faptul ca Pellegrini il inlocuieste de fiecare data dupa minutul 70. Florentino Perez a inteles mesajul fotbalistilor si i-a transmis antrenorului – prin intermediul jurnalistilor de la cotidianul „As” – un ordin
clar: „Vreau in teren toate vedetele cumparate in vara! Benzema, Ronaldo si Kaka sa fie titulari meci de meci!”.

Dupa sase etape in „Primera Division”, Real Madrid ocupa locul 2 in clasament, cu 15 puncte, la trei in spatele liderului FC Barcelona.

*Berlusconi are o singura dorinta: „Ronaldinho – mereu titular!”*

La AC Milan, lucrurile sint putin mai simple. Dupa ce ani la rind s-a bagat peste diversii antrenori, impunindu-le titularii, Silvio Berlusconi nu mai are decit o singura dorinta. Sa-l vada in echipa, la fiecare partida, pe Ronaldinho. Nu conteaza ca brazilianul petrece mai multe ore prin cluburile de noapte decit la sedintele de pregatire de la baza „Milanello”, „principalul” Leonardo a inteles ordinul. Pe de alta parte, tehnicianul instalat in aceasta vara nici nu este sustinut de conducere in fata criticilor venite din partea fanilor, administratorul-delegat Adriano Galliani multumindu-se sa declare ca nu comenteaza zvonurilor privind demiterea antrenorului.

AC Milan se afla pe locul 12 in „Serie A”, cu 9 puncte din sapte meciuri.

*Rafa Benitez, criticat constant de catre patronii americani*

Chiar daca Anglia este patria „fair-play-ului”, notiunea si-a pierdut din semnificatie de cind americanii George Gillett si Tom Hicks au preluat FC Liverpool. Desi a cistigat Liga Campionilor si a calificat echipa intr-o a doua finala, spaniolul Rafa Benitez este atacat constant in presa de catre patronii veniti de peste Atlantic. Intr-un interviu acordat „The Guardian”, Gillett il face raspunzator pe managerul iberic de rezultatele nesatisfacatoare ale „cormoranilor” din acest inceput de sezon: „Am investit mai multi bani in transferuri decit toti competitorii nostri din dorinta de a realiza performanta la Liverpool. In ultimele 18 luni am cheltuit 128 de milioane de lire sterline (n.n. – 138 de milioane de euro) si asta inseamna ca ar fi trebuit sa avem rezultate. Iar daca acestea lipsesc, nu este vina lui Gillet sau Hicks, ci a managerului”.

FC Liverpool are deja trei infringeri din opt partide jucate in „Premier League” (15 puncte, locul 6).

Taxiuri roz exclusiv pentru femei

0

Treizeci si cinci de taxiuri roz, securizate, conduse de femei si destinate acestora, au inceput sa circule de citeva zile, in orasul Puebla, din centrul Mexicului, a anuntat serviciul municipal de comunicatii si transport. Poreclite „taxiurile roz”, vehiculele sint urmarite prin satelit, cu ajutorul tehnologiei GPS, autoturismele avind si un buton conectat la un „Centrul de urgenta si raspuns imediat”, care este gata de a reactiona in caz de probleme. Orasul Mexico, capitala mexicana, a lansat anul trecut un serviciu de transport cu autobuzul destinat femeilor pentru a preveni hartuirea acestora. Tehnologia asociata taxiurilor roz care circula in Puebla permite cunoasterea in orice moment a rutei acestora, a pozitiei lor exacte, precum si a numarului vehiculului, dar si a numelui operatorului. „Vrem sa rupem mitul femeii la volan, vazuta ca un pericol, si sa il inlocuim cu «femeia la volan, siguranta permanenta»”, a declarat Valentin Meneses, directorul serviciului municipal de comunicatii si transport din Puebla. Fiecare vehicul a primit numele unei femei: Maria, Margarita, Blanca sau Ely. „Cu acest prilej, am vrut sa consolidez segmentul sexului feminin – pentru ca este o parte importanta al populatiei, care are nevoie de o atentie speciala – cu vehicule concepute exclusiv pentru ele”, a adaugat Meneses.

Explozibilul sub forma de supozitor, noua arma a teroristilor

0

Potrivit unei note secrete a Directiei Centrale de Informatii Interne (DCRI) din Franta, Al-Qaida va comite pe viitor actiuni sinucigase cu ajutorul unor bombe introduse in corp. Un procedeu care ne face sa reflectam asupra tehnicilor de control al pasagerilor, scrie cotidianul francez „Le Figaro”, care precizeaza ca fata de acest nou gen de terorism eficiente ar fi numai razele X, nu doar simplele detectoare de metale.

*Numai un control cu raze x ar fi detectat “supozitorul”*

Scena se desfasoara la 5.000 km de Paris. Pe 28 august, Abul Khair, un islamist cautat, se prezinta la palatul printului Mohammed bin Nayef, insarcinat cu lupta impotriva terorismului in Arabia Saudita, si intre altele, fiul ministrului de Interne al regatului. Este ora traditionalei receptii organizate in vederea incetarii postului. Barbatul vine sa se predea si, dupa cum spune el, sa implore clementa printului. Dar, imediat ce printul s-a apropiat, teroristul a manipulat un telefon mobil. Se produce o explozie. Mohammed bin Nayef scapa, ca prin minune, doar cu citeva zgirieturi. Cit despre vizitatorul sau, acesta s-a facut tandari, raspindindu-se, spulberat in 70 de bucatele, in toata incaperea. De buna voie, el a sarit in aer odata cu bomba. Ca sa-si atinga tinta, Abul Khair nu a folosit un explozibil atasat la curea, tehnica clasica utilizata de kamikaze. El purta bomba in chiar corpul sau, fapt care constituie o premiera, subliniaza analistii serviciului de informatii. „Un explozibil ingerat sau mai degraba introdus ca un supozitor. Altfel spus, nedetectabil. Purtatorul sau, kamikaze, nu trebuia decit sa-l declanseze cu ajutorul telefonului mobil pe care cerberii palatului nu au avut prezenta de spirit sa i-l retina”, spune un inalt functionar de la Ministerul francez de Interne. In nota serviciilor antiteroriste transmisa cu citeva zile in urma ministrului de interne, Brice Hortefeux, expertii ministerului insista asupra acestui nou „mod de actiune” la care recurge Al-Qaida. Ea constituie o provocare pentru toate structurile de securitate create in vederea protectiei impotriva atentatelor, incepind cu dispozitivele de control de pe aeroporturi, pentru accesul pasagerilor in avioane.
„Platformele noastre aeriene sint dotate cu detectoare de metale, dar in cazul acelui kamikaze saudit numai un control cu raze X ar fi permis detectarea explozibilului, asa cum sint reperate capsulele cu droguri introduse in abdomenul pasagerilor”, explica un comisar de politie.

Distractie totala in masina

0

Bosh a lansat recent sistemul Multimedia Reference, primul sistem multimedia cu platforma Linux si procesor Intel. Prin sistemul Reference, Bosch propune pentru prima data separarea subsistemelor “autovehicul” si „multimedia”. Astfel, devine posibila o functionare simultana si, mai ales, sigura a intregului sistem electronic al autovehiculului, deoarece ambele sectiuni sint strict separate. In materie de divertisment multimedia, unitatea dispune de un browser pentru navigarea pe Internet, precum si de o aplicatie care asigura accesul pe YouTube, GoogleEarth sau Last.FM. Posibilitatea de verificare a e-mail-urilor este, de asemenea, inclusa, la fel ca si un cititor de documente ce permite vizualizarea diferitelor formate de fisiere precum PDF, Excel, Word si Powerpoint. In plus, se pot viziona si stoca filme si fisiere de muzica. Monitorul LCD de 7 inch poate fi utilizat simplu si intuitiv prin intermediul ecranului touchscreen.

50% dintre români nu se simt in siguranta la munca

0

Pentru multi români foarte importante sint siguranta individuala si sanatatea. Daca in particular nu este o problema sa ai grija de ambele, atunci cind acestea iti sint amenintate la serviciu, chiar devin o problema.

*Nici europenii nu sint mai fericiti*

Peste jumatate dintre angajatii români (54%) sustin ca, in ultimii cinci ani, siguranta si sanatatea la serviciu s-au inrautatit si doar 46% se considera bine informati in legatura cu factorii de risc de la locul de munca. Acestea sint datele obtinute in urma unui sondaj de opinie privind securitatea si sanatatea la locul de munca, realizat de Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca (EU-OSHA). La nivel european, 57% dintre lucratorii cred ca sanatatea si securitatea in munca s-au schimbat in bine in ultimii cinci ani. Totusi, potrivit sondajului de opinie, sase din zece europeni se asteapta ca declinul economic global sa deterioreze conditiile de munca, in special in materie de sanatate si securitate. Si o majoritate semnificativa a respondentilor (75%) din toate statele membre considera ca imbolnavirile sint cauzate, cel putin intr-o anumita masura, de locul de munca.

Firmele anunta de pe acum concedierile din 2010

0

Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM) a inregistrat 15.792 de notificari, de la angajatori din toata tara, privind disponibilizarea locurilor de munca in perioada octombrei 2009 – aprilie 2010, dintre acestea 332 urmind sa aiba loc in primele patru luni ale anului viitor.

*Companiile private, primele la disponibilizari*

Cele mai multe disponibilizari sint anuntate pentru luna octombrie – 9.463, in timp ce alte 5.137 de posturi ar putea fi disponibilizate in noiembrie, 860 in decembrie, 201 in ianuarie, 96 in februarie, 34 in martie si un post in aprilie. In total 169 de firme din toata tara au anuntat ca vor face disponibilizari in aceasta perioada, cele mai multe fiind din Vaslui (19), Satu Mare (11), Bucuresti si Prahova (cite 10), Harghita (9), Galati si Timis (cite 8). Cele mai multe locuri de munca ce vor fi disponibilizate sint anuntate in Bucuresti (1.831) si judetele Prahova (2.054), Vaslui (1.296), Galati (992), Gorj (948), Arges (679), Timis (668) si Bistrita Nasaud (649). Dintre firmele care au notificat agentiile de ocupare asupra faptului ca vor face disponibilizari, 13.838 sint cu capital privat, 1.770 cu capital de stat si 184 cu capital mixt.

Mitrea: Geoana, prizonierul lui Hrebenciuc

0

„Hrebenciuc si gasca” sint cei mai mari dusmani ai liderului social-democrat Mircea Geoana, iar prezidentiabilul PSD este prizonierul acestei grupari, sustine senatorul PSD Miron Mitrea, intr-un interviu acordat unei publicatii centrale. „Stiu ca este (prizonier – n.r). Nu cred, stiu ca este. Dar nu stiu de ce este. Eu stiu ce mi-a spus Vanghelie, ce mi-a spus Hrebenciuc de-a lungul timpului. Dupa aceea am vazut cum au reusit sa obtina totdeauna ce au vrut, desi erau intr-o minoritate evidenta la momentul respectiv. Deci, este prizonierul lor”, a mai precizat Mitrea.

Adoptarea motiunii, bucuria lui …Boc!

0

Depunerea motiunii de cenzura este insotita de inerentele scenarii de culise. Cel mai plauzibil avanseaza dorinta … PDL de a vedea trecuta motiunea, pentru a avea astfel cale libera formarii unui nou si legitim guvern, impreuna cu UDMR. Ce-i drept, calculele parlamentare arata ca PDL, UDMR, cei 18 deputati reprezentanti ai minoritatilor nationale altele decit cea maghiara plus recentele “achizitii de toamna” ale PDL (cei 20–30 de deputati si senatori cumparati de pe la PSD si PNL) ar asigura majoritatea necesara unui guvern Boc III. PSD ignora insa pericolul si declara, prin vocea liderului sau, ca va vota motiunea depusa de PNL si sugereaza totodata ca este posibila formarea unui guvern PSD cu PNL (fapt de-a dreptul improbabil cita vreme Basescu este la Cotroceni). Contra pozitiei oficiale adoptate de Geoana ar fi insa alti lideri de marca ai PSD – Adrian Nastase, Liviu Dragnea, Radu Mazare- sustin culisele social-democrate. Acestia sint constienti ca Basescu va avea un spatiu de manevra mult mai mare dupa caderea cabinetului Boc II, prin urmare nu sint convinsi ca sustinerea motiunii de cenzura ar fi un gest politic intelept pentru PSD.

ROBERTA – “CRUCIFICATĂ” IN LOCUL ELENEI

0

Asaltarea strazilor capitalei de catre sindicalistii scosi din rabdari de criza si de prestatia guvernamentalo-politica nu i-a impresionat pe parlamentari. Acestia si-au continuat ieri razboiul, in cele doua tabere deja consacrate: PSD-PNL versus PDL. Victima de serviciu a cazut democrata Roberta Anastase, careia noua majoritate pesedisto-liberala a planuit sa-i suspende pentru o luna prerogativele de presedinta a Camerei Deputatilor..
Represaliile vin ca urmare a ratarii, de catre PSD si PNL, a crucificarii mediatice a Elenei Udrea (eveniment petrecut cu o zi inainte). “Atitudinea doamnei Anastase e abuziva. Am hotarit impreuna cu grupul PSD ca vom face o sesizare la Comisia juridica, vom solicita suspendarea dumneaei de a participa la lucrarile Camerei pe 30 de zile” – a justificat Eugen Nicolaescu demersul liberal. Concret, penelistii o acuza pe Anastase ca le-a permis lui Ludovic Orban si Elenei Udrea sa vorbeasca prea mult, fapt care a dus la epuizarea timpului acordat dezbaterii raportului comisiei de anchetare a ministrului Turismului. “Presedintele Camerei Deputatilor a facut marti un artificiu procedural” – a intarit acuzatia si Orban.

*Anastase, la mina Opozitiei*

Sesizarea facuta de PSD si PNL va ajunge la Comisia juridica, unde se va intocmi un raport pe tema – raport care va fi supus votului plenului. Cum plenul este dominat, numeric, de PSD si PNL, Anastase are toate sansele de a fi suspendata – pentru maximum 15 zile insa, asa cum prevede Regulamentul Camerei, nu pentru 30, asa cum au supralicitat pesedistii si liberalii.

Posesorii de decapotabile risca sa surzeasca

0

Daca Pierce Brosnan ar fi stiut la ce se expune in rolul de James Bond, pe cind conducea BMW ZR decapotabil, in Golden Eye, cu siguranta s-ar fi gindit de doua ori sau ar fi cerut mult mai multi bani pentru acest rol. Si asta pentru ca cei care conduc decapotabile risca sa aiba mari probleme cu auzul. Explicatia este simpla: lipsa acoperisului deasupra capului face ca urechile sa fie expuse unui nivel al decibelilor considerat periculos. Nu doar zgomotul din trafic este nociv, ci chiar si vintul, afirma un chirurg britanic din cadrul Worcestershire Royal Infirmary, Dr. Philip Michael.Pe strazile din Marea Britanie, spre exemplu, au fost raportate si niveluri ale decibelilor ce depasesc 100. De vina poate fi atit suprafata soselei, traficul, vintul si viteza cu care ruleaza decapotabila. Au fost testate mai multe autoturisme de acest gen, de la Toyota MRZ, care se vinde in Regat cu 14.000 de lire sterline, pina la un Bentley Continental, de 150.000 de lire sterline. Cel care a efectuat studiul este chiar medicul Philip Michael, el insusi un entuziast sofer de decapotabila. In cadrul experimentului au fost inregistrate nivelurile decibelilor in cazul a 7 autoturisme, de pe scaunul de linga sofer, inclusiv cele masurate in autoturismul personal, un Audi A4 Cabriolet. Statisticile arata ca expunerea repetata la sunete de peste 85 de decibeli mareste riscul pierderii totale si permanente a auzului.

Senzational: Divertisii se concureaza singuri!

0

Ca mutarea celor doua grupuri Divertis la Pro TV a fost o miscare neinspirata, a putut constata orice telespectator care le-a urmarit show-urile de duminica trecuta. Daca mai exista vreun dubiu, se poate compara prestatia lor linceda, de la Pro TV, cu cea din epoca de glorie, de la Antena 1. Cea mai buna perioada din istoria grupului Divertis a fost stagiunea 2008 – 2009, cind, sub titlul Divertis Mall, a reusit – mai ales in al doilea sezon – sa fie invincibil in audiente, atit ca medie realizata in primele luni ale lui 2009, cit si individual, in clasamentul productiilor de divertisment. In primele luni ale acestui an, la Antena 1, Divertis Mall a inregistrat o medie de peste 1.100.000 de spectatori pe editie. Toate aceste show-uri, care pot fi considerate de colectie, vor putea fi revazute incepind de duminica, 11 octombrie, la Antena 2, cu incepere de la ora 19.30. Prin urmare, grupul Divertis de la Pro TV concureaza cu varianta mai buna a grupului Divertis, de la Antena 2, cu Daniel Buzdugan si Monica Anghel, ramasi cu fidelitate pe teritoriul umorului… intact, care i-a consacrat. Asadar, de duminica se anunta un meci palpitant intre Divertis si Divertis!

In ultimii doi ani, 6000 de copii au fost nascuti in urma fertilizarii in vitro

0

Peste sase mii de copii s-au nascut in România, in ultimii doi ani, in urma procedurilor de fertilizare in vitro realizate la nivel national, potrivit datelor centralizate la nivelul Agentiei Nationale de Transplant, privind trasferul de embrioni femeilor cu probleme de fertilitate. Este vorba, mai exact, despre 6.363 de trasferuri de embrioni realizate in 2007 si 2008 femeilor care nu puteau avea copii. „Au fost cazuri in care organismele femeilor au rejectat embrionii. Cu certitudine ca peste 6.000 de femei au adus pe lume copii dupa ce au fost supuse unei astfel de proceduri”, a explicat un medic embriolog. Fostul ministrul al Sanatatii Ion Bazac a semnat, in 23 septembrie, un ordin prin care a fost scoasa in afara legii efectuarea contra cost a procedurilor de fertilizarare in vitro si a celor de inseminare artificiala, procedurile de reproducere umana intrind sub incidenta traficului de celule umane. Concret, ordinul abroga un articol care dadea voie spitalelor de stat si clinicilor private sa faca fertilizarea in vitro si inseminare artificiala contra cost, masura ministeriala venind pe fondul scandalului de la clinica Sabyc, spun surse medicale. Membrii organizatiei „SOS Infertilitatea” s-au autosesizat si intentioneaza sa conteste acest ordin, aratind ca in cele mai multe dintre tari ale Uniunii Europene exista politici publice coerente privind infertilitatea, iar procedurile medicale care ajuta cuplurile infertile sa poata avea copii sint finantate din bugetul asigurarilor sociale. In schimb, in România cuplurilor infertile, carora oricum statul român nu le oferea niciun ajutor, acum li se blocheaza accesul la aceste proceduri chiar si in clinicile la care erau dispusi sa plateasca. Conducerea asociatiei este convinsa ca, daca nu se va reveni pentru modificarea ordinului, cuplurile care isi doresc un copil vor apela la clinicile din strainatate pentru fertilizare. Astfel, salariile si creditele bancare ale cuplurilor infertile din România vor constitui profitul clinicilor din strainatate, de pilda, in Ungaria, unde, de altfel, cetatenii maghiari beneficiaza de cinci tentative de fertilizare in vitro gratuite, platite de catre asigurarile de sanatate la care cotizeaza. Inseminarea artificiala este ilegala, potrivit unui ordin al fostului ministru Ioan Bazac.

Dependenta de internet, favorizata de depresie in cazul adolescentilor

0

Majoritatea copiilor si a adolescentilor se confrunta cu riscuri mai mari de a deveni dependenti de internet daca sint deprimati, ostili sau sufera de sindromul ADHD, potrivit unui studiu dat recent publicitatii. Desi dependenta de internet nu este recunoscuta oficial ca un diagnostic medical, unul dintre simptomele acesteia este timpul mare alocat jocurilor pe calculator, care afecteaza capacitatea de a lua decizii in viata de zi cu zi. Studiile anterioare aratau ca pina la 17,95% dintre adolescenti sint dependenti de internet, numarul acestora fiind mai mare in tarile din Est, comparativ cu cel din cele occidentale. Potrivit unui nou studiu realizat in Taiwan, pe un esantion de 2.293 de elevi in clasa a saptea, simptomele dependentei de internet includ petrecerea pe calculator a unui numar mai mare de ore decit utilizatorul intentionase, precum si semne de insatisfactie in timpul activitatilor offline, cum ar fi anxietate, plictiseala, iritabilitate. Baietii sint mai mult expusi dependentei de internet decit fetele, la fel si cei care folosesc internetul mai mult de 20 de ore pe saptamina. „Studiul indica faptul ca tinerii care sint hiperactivi sau sint diagnosticati cu sindromul ADHD gasesc in internet un refugiu perfect”, a spus Michael Gilbert, cercetator la Universitatea din California.
Dependenta de internet a luat cea mai mare amploare in tarile din Asia.

Restrictii de circulatie la mitingul sindicalistilor

0

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei, a coordonat, ieri, intilnirea reprezentantilor structurilor de ordine publica din Capitala unde au fost stabilite principalele masuri ce vor fi luate cu ocazia desfasurarii mitingului de protest organizat de „Cartel ALFA”, Blocul National Sindical, C.N.S.R.L. „Fratia” si Confederatia Sindicatelor Democratice din România. Manifestarile vor avea loc, astazi, in intevalul 11.00- 14.30 in Piata Victoriei, fiind astfel impuse mai multe restrictii de circulatie. Acestea vor intra in vigoare incepind cu 7 octombrie ora 00.00 si vor fi ridicate la ora 18.00, zonele restrictionate fiind urmatoarele: Sos. Kiseleff, intre Piata Arcului de Triumf si Piata Victoriei, Str. Monetariei, B-dul Iancu de Hunedoara, intre Pasajul Victoria si Piata Victoriei, precum si breteaua care face legatura intre Str. Buzesti si Piata Victoriei. Pe Bulevardul Aviatorilor se va circula in ambele sensuri, urmind a fi constituite doua culoare din garduri speciale. De asemenea, prefectul Capitalei a solicitat RATB si Metrorex sa suplimenteze, in functie de necesitati, transportul public. La mitingul de astazi organizatorii estimeaza participarea a 20.000 de oameni din intreaga tara, manifestantii urmind sa intre in Capitala cu 200 de autocare si microbuze. La manifestareaau sint mobilizati peste 1000 de jandarmi, 600 de politisti si 100 de politisti comunitari. In zona Pietei Victoriei vor fi prezente cinci echipaje ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, doua ambulante SMURD, patru corturi cu 40 asistenti medicali, patru medici din cadrul serviciului de urgenta, precum si o unitate mobila de interventie pentru descarcerare.

Vaccin impotriva dependentei de cocaina

0

Un vaccin impotriva dependentei de cocaina a avut rezultate promitatoare in timpul testelor efectuate pe subiecti umani, au anuntat autorii acestuia, o echipa de cercetatori de la Universitatea Yale si Baylor College of Medecine (SUA). Oamenii de stiinta spun ca vaccinul lor contribuie la reducerea cantitatii de droguri consumata de fiecare voluntar si la cresterea numarului de anticorpi din organism care anihileaza actiunea cocainei, inainte ca aceasta sa ajunga la nivelul creierului si sa declanseze efecte euforizante. In cursul testelor clinice efectuate timp de sase luni de cercetatorii americani, vaccinul a determinat producerea unei cantitati de anticorpi suficienta pentru a bloca efectele drogului in cazul a 38% dintre subiecti. In cadrul acestui grup, consumul de cocaina a scazut semnificativ, iar o parte dintre voluntari au renuntat definitiv la aceasta substanta. Insa, efectele vacinului nu au durat mai mult de doua luni. „Un tratament optim ar implica, fara indoiala, vaccinari repetate pentru mentinerea unui nivel adecvat de anticorpi”, au explicat autorii acestui studiu, publicat in editia din luna octombrie a revistei Archives of General Psychiatry. Principalul autor al studiului, Thomas Kosten, lucreaza la elaborarea unui vaccin impotriva dependentei de cocaina de peste 15 ani. Studiul a fost efectuat pe un esantion de 115 persoane dependente de cocaina, din care 58 au fost vaccinate si 57 au primit un placebo. SUA reprezinta cea mai importanta piata de desfacere pentru cocaina din lume, dependenta afectind circa 1,6 milioane de persoane din aceasta tara.

Comercializarea produselor cu efect halucinogen, interzisa

0

Senatorii din Comisia juridica au avizat favorabil o initiativa legislativa care interzice comercializarea produselor etnobotanice din plante, extracte sau combinatii din plante cu efect halucinogen sau euforic, propunind ca lista acestor produse sa fie stabilita prin ordin al ministrului Sanatatii. Senatorii juristi au dezbatut, ieri, propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. Potrivit modificarilor preconizate la Legea 143, comercializarea, vinzarea, punerea in vinzare, distribuirea livrarea produselor etnobotanice din plante, extracte sau combinatii din plante cu efect halucinogen sau euforic va fi interzisa, aceste fapte fiind pedepsite cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Senatorii au acceptat un amendament al senatorului PDL Iulian Urban, prin care tentativa in toate aceste cazuri va fi pedepsita. Un alt amendament al membrilor comisiei stabileste ca lista produselor care fac obiectul proiectului de lege va fi stabilita prin ordin al Ministrului Sanatatii in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a legii si se va actualiza ori de cite ori este necesar. La solicitarea Consiliului Legislativ, deputatul Tudor Ciuhodaru, care a participat la lucrarile comisiei, a adaugat la textul proiectului definitia produselor etnobotanice, acesta precizind ca respectivele produse sint extractele sau combinatiile de plante cu efect halucinogen sau euforic.

Record pentru cea mai lunga stafeta din lume, stabilit la Bucuresti

0

Noul record pentru cea mai lunga stafeta din lume a fost stabilit, in urma cu doua zile, la Bucuresti, in cadrul unui eveniment organizat de un brand de produse de igiena personala destinate barbatilor. Cursa stafeta maraton a debutat la 21 septembrie, iar competitorii au alergat non-stop pina luni, parcurgind 3.200 de kilometri prin toata România. La finalul cursei, reprezentantul Cartii Recordurilor, Carl Saville, le-a inminat organizatorilor titlul pentru cea mai lunga stafeta din lume. Dupa doua saptamini in care a trecut prin peste 23 de orase importante ale tarii (Bucuresti, Calarasi, Slobozia, Constanta, Tulcea, Braila, Galati, Vaslui, Iasi, Botosani, Suceava, Bistrita, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad, Timisoara, Resita, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Slatina, Pitesti si Tirgoviste), stafeta a revenit, luni seara, in Bucuresti, in jurul orei 19.00. In timpul cursei au alergat si Razvan Lucescu, antrenorul echipei nationale de fotbal, canoistul Ivan Patzaichin si directorul general al Federatiei Române de Fotbal (FRF), Ionut Lupescu.

Pasarea arestata de politisti germani a evadat

0

Un corb malefic, care initial a fost luat drept cioara si despre care politia spune ca este extrem de destept, este din nou liber dupa ce a scapat dintr-o colivie, unde era tinut de politisti pentru ca, timp de mai multe zile, a terorizat o femeie ciocanindu-i in fereastra, incercind sa-i fure cumparaturile sau asteptind-o pe masina ei. Corbul, prins initial de politisti, dupa reclamatiile femeii, a reusit sa scape spargind cu ciocul colivia de placaj in care era tinut, astfel ca este din nou liber. Femeia, care locuieste in orasul german Weinsberg, a reclamat la politie ca pasarea o terorizeaza, batind constant cu ciocul in fereastra, rupindu-i plasele de cumparaturi sau stind si asteptind-o pe masina ei. „Femeia a reclamat chiar ca pasarea a atacat-o”, a declarat Rainer Köller, un purtator de cuvint al politiei din orasul vecin Heilbronn, citat de Spiegel Online. Pentru a preveni re-editarea, de data asta in viata reala, a clasicului horror al lui Hitchcock numit „Pasarile”, politistii au fost trimisi, simbata, sa verifice reclamatiile. Un vecin i-a ajutat sa momeasca pasarea intr-o cusca si, odata prins, corbul a fost dus intr-un adapost de animale. Povestea insa nu s-a terminat aici. „A reusit sa scape. Este o pasare extrem de inteligenta”, a declarat Köller. Timpul va spune daca pasarea se va intoarce pentru a-si teroriza din nou victima. Corbul fie are ceva cu respectiva femeie, fie are dubla personalitate, a mai spus Köller, explicind ca pasarea s-a inteles bine cu vecinul victimei. „Vecinul femeii a declarat ca pasarea a fost mereu prietenoasa cu el, ca a mingiiat-o si ca a hranit-o”, a conchis Rainer Koller.

In Slovacia românii ramin fara permis daca nu platesc amenzile rutiere

0

MAE avertizeaza românii care incalca regulile de circulatie in Slovacia ca li se poate retine permisul de conducere sau certificatul de inmatriculare al autoturismului pina la achitarea amenzii, iar ambasada nu poate interveni in astfel de cazuri. „In ultima perioada, un numar tot mai mare de cetateni români s-au adresat ambasadei României la Bratislava cu solicitarea de sprijin pentru recuperarea permiselor de conducere retinute de politia slovaca, din cauza neachitarii unor amenzi”, explica Ministerul de Externe, intr-un comunicat. MAE precizeaza ca ambasada nu poate interveni pe linga autoritatile locale pentru obtinerea documentelor retinute din cauza incalcarii legii, iar restituirea acestor acte este posibila numai dupa achitarea amenzii. MAE recomanda „cu insistenta” cetatenilor români care doresc sa calatoreasca cu autoturismul in Slovacia sa achite contravaloarea vignetelor, care trebuie limite pe parbrizul masinii. „Ii atentionam pe cetatenii români ca lipsa acestei vignete poate fi amendata cu o suma de pina la 10 ori contravaloarea vignetei maxime”, precizeaza MAE. „De asemenea, reiteram recomandarea de a nu incalca limitele de viteza, de a nu folosi sistemele anti-radar si de a mentine, in permanenta, farurile aprinse”, se mai arata in comunicatul MAE. Potrivit MAE, utilizarea sistemelor anti-radar este sanctionata cu amenda de 150 de euro, depasirea limitei de viteza este sanctionata cu sume cuprinse intre 50 de euro si 650 de euro pentru depasirea cu 70 km a limitei de viteza. Neacordarea de prioritate, depasirea in zona interzisa si parcarea intr-un loc nepermis sint sanctionate cu amenda al carei cuantum incepe de la 60 de euro. Cei care nu folosesc centura de siguranta sau care nu utilizeaza luminile pe timp de zi pot fi amendati cu 60 de euro.

Vom fi toti Eroi ai Muncii…fara pensii

0

Lui Emil Boc ii place sa vorbeasca despre cetateni. A facut-o si ieri cind anunta ca este gata sa se sacrifice pe altarul Parlamentului prin asumarea Legii pensiilor. “In acest moment, putem sta cu fruntea sus in fata cetatenilor”, spunea Boc, ieri, convins ca “cetatenii” au vreun motiv de bucurie pentru ca pensia lui “X” va fi redusa si ca egalitatea va domni peste virsta a treia a României. “Sa moara si capra vecinului” este bucuria noastra intima, adusa acum la rang de lege, o lege care ar fi trebuit doar sa elimine inechitatile din sistemul de pensii… Cind colo te pomenesti ca nici “X” si nici tu nu veti mai prinde pensia. Pentru ca Boc, atunci cind spune “cetatean”, se gindeste la sclav. Iar sclav inseamna românul care se va pensiona, cel mai probabil, post-mortem.

*Salariati bolnavi si pensionari …morti*

Legea lui Boc trebuie sa elimine pensiile de trei sute de milioane de lei, acele pensii speciale care intriga la culme orice om normal la cap. Insa, Legea lui Boc nu face numai atit. Face si mult rau tuturor viitorilor pensionari ai României. Ii transforma in sclavi pe o plantatie falimentara, numita Buget. Astfel, pina in 2014 virstele de pensionare vor creste la 60 de ani pentru femei si la 65 de ani pentru barbati. Mai mult, pina in 2030, barbatii si femeile vor iesi la pensie la aceeasi virsta, 65 de ani. Majorarea virstei de pensionare este o masura pe care si alte state europene au aplicat-o. Nu, insa, pe nemestecate, cum se spune. In tarile respective, speranta de viata este mult mai mare decit in România, rata imbolnavirilor la virste de peste 55 de ani este cu mult mai mica si, nu in ultimul rind, pensiile sint decente, cel putin. Intr-o tara ca România, in care sistemul de sanatate este praf si pulbere, iar jumatate dintre angajati sint predispusi, potrivit statisticilor, bolilor profesionale, masura inseamna condamnarea la moarte in “cimpul muncii”. Vom deveni toti Eroi ai Muncii… capitaliste, slavind “zeul” Buget. Salariati bolnavi, tirindu-se spre o noua zi de munca…

*Nu ne intereseaza economiile la buget, domnule Boc!*

Pensionarea anticipata nu va mai fi nici ea posibila atit de “usor” ca pina acum. “Soldatul” lui Boc de la Finante, Gheorghe Pogea, ameninta ieri ca se vor inaspri conditiile de verificare a persoanelor ce solicita iesiri anticipate la pensie, iar penalizarea va creste la 0,75% pentru fiecare luna de pensionare anticipata fata de virsta standard. Nu spunem ca nu a existat un val de pensionari anticipate, iar asta este o piatra gitul “zeului” Buget. Insa, majoritatea celor care au facut acest pas au avut motive serioase: salariu de mizerie sau disponibilizare la o virsta la care nimeni nu-i mai angaja. Le-ati dat dumneavoastra, domnilor guvernanti, vreo optiune? Nu. Evident, nici domnul Pogea si nici domnul Boc nu au cum sa vada lucrurile dintr-o astfel de pespectiva. Perspectiva lor este a oamenilor politici care nu au trait din salariu aproape niciodata. Nu au simtit apasarea zilei de salariu in care banii nu-ti ajung sa-si platesti datoriile. Iar daca domnul Boc ne va arunca in fata cifrele alea minunate care arata ce economii va face el la “zeul” Buget, prin sacrificarea salariatilor pusi in jug pina la sfirsitul zilelor, ii vom spune ca nu ne intereseaza.

S-a umflat tarita in micul Boc!

0

De cind s-a vazut jupin pe intreg Palatul Victoria, Emil Boc este mai tifnos ca niciodata. Micul si inofensivul premier– ciuca batailor si al mistourilor de altadata – isi arata muschii ori de cite ori are ocazia. Cum insa incordarile prim-ministrului nu pot fi manifestate nici in fata lui Traian Basescu, nici in Parlament si nici chiar in propriul partid, Boc s-a dat zmeu in fata unei jurnaliste a postului national de radio. Ofuscat nevoie mare ca ziarista si-a permis sa faca o serie de comentarii inainte de a-i adresa intrebarea propriu-zisa, Gigi Muschi al Guvernului s-a ratoit la aceasta: “Cit a durat intrebarea dumneavoastra? (…) Daca ati fi fost la Jurnalistica la mine la facultate v-as fi picat la examen. Sa puneti o intrebare de 38 de secunde. Ce raspuns poate fi la asta”. Bunnn! Ca Emil Boc il copieaza pe Traian Basescu in tot si-n toate nu este o noutate pentru nimeni, dar sa preia chiar si mojicia cu care seful statului obisnuieste sa trateze jurnalistii este deja prea mult. Aplicind insa rationamentul premierului: o intrebare de 38 de secunde = un examnen picat, rezulta ca noua luni de incoerenta, gafe si bilbe = o demisie.

Sharon Stone, in rol de pustoaica trecuta

0

Sexy si periculoasa, Sharon Stone punea pe jar, in 1992, toata suflarea masculina cu aparitia din Basic Instinct. Devenita celebra, scena interogatoriului, in care Catherine Trammel (personaj interpretat de Stone) isi arata, pret de citeva secunde, atuul ei cel mai de pret, a infierbintat imaginatia barbatilor si a generat multe scandaluri conjugale. Mult mai in etate, dar la fel de sexy – zic unii – actirita americana promita sa revina pe marile ecrane in 2010, cu lungmetrajul “Satisfaction”. Avind in vedere ca pina la premiera filmului diva va implini virsta de 52 de ani, este de inteles de ce personajul interpretat nu mai aduce cu apetisanta scriitoare de odinioara, ci mai curind cu o pensionara in calduri. Concret, Sharon Stone va interpreta rolul unei femei care intretine financiar un tinar care se prostitueaza. Deh, asa-i trebuie! Daca la o anumita virsta te combini cu Feti-Frumosi iti papa pensia!