Din cauza blocadei israliene, directorul Gradinii Zoologice Marah Land din Fisia Gaza si angajatii sai au ajuns la o performanta de invidiat din punctul de vedere al oricarui make-up artist: au transformat citiva magarusi in zebre. Motivul acestei „deghizari” este cit se poate de trist: zebrele din Marah Land Zoo au murit de foame in timpul ultimei ofensive israeliene, iar cum micii vizitatori ai gradinii zoologice indragesc foarte tare animalele dungate, gasirea unei solutii era imperios necesara. Cum insa aducerea unei zebre „originale” prin tunelurile sapate de contrabandisti (singurele legaturi ale Fisiei Gaza cu exteriorul) ar fi costat peste 30.000 de euro, Mohammed Bargouthi si angajatii sai au fost nevoiti sa se specializeze in pictarea de dungi pe magarusi. Toate celelalte animale existente in Marah Land Zoo, „unul dintre putinele locuri din Fisia Gaza unde copiii pot fi fericiti”, inculsiv leii si tigrii, au fost furnizate de contrabandisti.
Moralul soldatilor americani din Afganistan se prabuseste
Preotii militari atasati citorva batalioane americane care lupta in Afganistan trag un semnal de alarma: soldatii sint profund deziluzionati, majoritatea fiind in pericol de a cadea prada depresiei psihice. Parere impartasita si de psihiatrii armatei, care atrag atentia asupra din ce in ce mai deselor cazuri de stres post-traumatic, aparute mai ales la militarii care lupta in avanposturi indepartate. Multi dintre ei au scapat cu viata ca prin minune din ambuscade si atacuri ale talibanilor, in care si-au pierdut cei mai buni prieteni. Ori i-au vazut intorcindu-se acasa raniti, invalizi, sau plini de arsuri… Desi conditiile din cazarmi sint bune – mincarea este abundenta si de calitate, exista aer conditionat si acces nelimitat la Internet – multi militari americani sint vizibil deprimati din cauza unui razboi care „nu se mai termina” si despre care se intreaba „daca mai poate fi cistigat”. Ordinul „de sus” este „prindeti-i pe talibani”. Dar cum sa prinzi un inamic invizibil? Mai ales ca draconicele reguli privind protectia populatiei civile „ne leaga de miini si de picioare”, se pling soldatii, care adauga: „Risti oricind sa fii impuscat si nu poti face nimic pentru a te apara”. Numarul celor care sufera de insomnie este in continua crestere, iar singurul „remediu” il constituie Internetul. Mai exact, jocurile de razboi… In plus, casniciile multora s-au destramat. Toate acestea au avut ca efect o crestere alarmanta a atacurilor de panica si a crizelor de furie, motiv pentru care multi militari au fost clasati „apt necombatant” – adica au fost pusi sa faca munca de birou. Nu lipsesc nici cazurile de sinucidere. Mintile tuturor, de la soldat la general, sint chinuite de aceeasi intrebare: „ce e de facut?”.
Un „muzeu al lui Mao” scos la vinzare
Pe o strada laturalnica din nord-vestul orasului Chengdu se afla un muzeu dedicat „Presedintelui Mao”, de o factura cu totul aparte. Mai intii, pentru ca muzeul nu este unul de stat, condus de vreun director „uns” de comitetul local de partid, ci este opera unui particular. Apoi, pentru ca „Mica Expozitie a lui Wang”, numita asa dupa numele custodelui, directorului, casierului si proprietarului, un anume domn Wang, ajuns la venerabila virsta de 75 de ani, ocupa o singura camera. Muzeul a fost infiintat „ca un omagiu personal adus Presedintelui Mao”, si contine peste 50.000 de insigne, postere, tablouri, portrete si busturi ale creatorului Chinei Comuniste, pe care domnul Wang a inceput sa le stringa inca din tinerete. Motivul acestei devotiuni pare a sta intr-o neimplinire: in tineretea sa, batrinul domn Wang si-a dorit tare mult sa lupte in razboiul coreean, dar a fost respins la vizita medicala. S-a consolat ducindu-se voluntar in Tibet, dupa ce micul regat himalayan a devenit provincie chineza, dar nu ca soldat, ci pentru a construi socialismul ca muncitor forestier. Desi mic, muzeul nu duce lipsa de vizitatori, atit chinezi cit si straini. Un vizitator american a fost atit de entuziasmat de cele vazute, incit odata ajuns acasa i-a trimis domnului Wang un tricou pe care este imprimat chipul lui Mao Zedong. Numai ca… domnul Wang este batrin si starea sanatatii sale se deterioreaza pe zi ce trece. Ca urmare, a hotarit sa-si vinda muzeul, pentru ca il vrea „ajuns pe miini bune”. Pentru un „pret corect”, bineinteles…
Hugh Hefner vrea o piesa pe Broadway
Hugh Hefner considera ca povestea vietii lui este indeajuns de interesanta pentru a fi transpusa intr-un musical pe Broadway. „Taticul” Playboy a inceput discutiile cu scenaristul Diablo Cody, cel care a scris si actiunea filmului „Juno”, in vederea filmarii unei biografii, insa momentan este nerabdator sa realizeze musicalul. „Steve Watts, care mi-a scris biografia, vrea sa faca o mini-serie tv. De asemenea, au discutat si despre o piesa pe Broadway”, a spus Hefner. Patronul Playoy – care la 83 de ani se intilneste cu gemenele Kristina si Karissa de 20 de ani si cu Crystal, in virsta de 23 de ani – insista ca nu are de gind sa renunse la ceea ce face pentru ca isi adora meseria. Momentan, Hugh promoveaza show-ul „The girls next door”, emisiune care urmareste vietile iepuroaicelor de la Playboy Mansion. „Cred ca daca te retragi, inseamna inceputul sfirsitului. Cred ca show-ul si job-ul meu la revista ma tin in viata. Nu am nici un plan sa ma retrag”, a declarat pentru un post de televiziune american.
„South Park” readuce la viata celebritati recent decedate
Serialul de animatie „South Park” genereaza noi controverse cu un episod intitulat „Dead Celebrities”, in care readuce la viata celebritati decedate recent, cum ar fi Michael Jackson, Farrah Fawcett, Patrick Swayze si David Carradine. Serialul „South Park” este cunoscut pentru faptul ca a fortat intotdeauna limitele bunului gust si ale decentei, iar noul episod – „Dead Celebrities” – pare sa confirme reputatia pe care serialul o are in aceasta directie. „Dead Celebrities” prezinta staruri recent decedate, precum Michael Jackson, Farrah Fawcett, Patrick Swayze, Billy Mays, David Carradine, Ed McMahon, Walter Cronkite si DJ AM, care se afla in Purgatoriu, asteptind sa mearga in Rai. Ike este posedat de spiritul lui Jackson, fiind, insa, salvat in momentul Kyle, Stan, Cartman si Kenny il duc la un concurs de frumusete pentru copii. Ike vede celebritati care au murit recent, cum ar fi Billy Mays, Farrah Fawcett si David Carradine. Parintii il trimit la un specialist, care are misiunea sa il ajute sa scape de vedenii.
La spital, un doctor ii explica lui Ike ca fantomele pe care le vede sint probabil suflete care se afla in Purgatoriu. Doctorul vorbeste apoi cu Billy Mays, Walter Cronkite si Michael Jackson, prin intermediul lui Ike. Michael Jackson nu crede ca este cu adevarat mort, asa ca se tine la distanta de restul starurilor decedate aflate in Purgatoriu. In cele din urma, un Michael suparat il omoara pe doctor si spiritul lui il poseda pe Ike etc.
In presa americana, reactiile sint variate vizavi de acest episod. Cu toate acestea, bloggerul Perez Hilton spune ca episodul este „vulgar. Total lipsit de gust. Si ne place la nebunie!”. Lansat in 1997, serialul „South Park” se afla la al 13-lea sezon si este unul dintre programele cu cel mai mare rating din Statele Unite. Co-creatorii seriei, Trey Parker si Matt Stone, sint si producatori ai serialului.
Zavoranca, urmarita de ghinioane
Dupa ce un fan “pasional” i-a furat hainele deocheate din cabina, facindu-i Queridei o gaura de vreo 7000 euro in sifonier (cel putin asa sustine ea), iata ca diva cu prea multa piele la vedere ii ofera lui Diaconescu Direct un minunat prilej de a cotiza la CNA cu 25.000 RON. Amenda a venit intr-o ordine logica a lucrurilor, dupa ce Querida si-a facut rating difuzind in prime time pozele porno cu liber-limbistul Bendeac. Bravo, fatttaa, la mai mare! Ca pina la performanta lui Lazarus mai ai cale lunga de facut.
Fufe in bucatarie: Andreea Tonciu gateste porcarii
Pentru ca nu i s-a mai vazut figura pe sticla de multa vreme, Mihaela Moise s-a oferit s-o ajute la gatit pe Andreea Tonciu, care tocmai concureaza la “Cireasa de pe tort”. Contemplind circul de prost gust pe care cele doua il prestau in bucatarie, “arbitrul” Horia Virlan a tras o concluzie nemiloasa: “E o porcarie ce vor ele sa faca!” Atunci cind Tonciu a inceput sa chiraie insinuant refrenul “mi-e frica, mi-e frica sa dorm singurica”, Virlan a gasit imediat remediul: “Ia-ti citiva fotbalisti!” Desi mincarea a fost de natura sa declanseze o pintecaraie spontana, Axinte (Florin Petrescu), a fost destul de generos in aprecieri: “Andreea Tonciu a fost o gazda foarte buna. Ne-a aratat si chilotii.”
Marge Simpson va poza goala in Playboy
Personajul Marge Simpson, din celebrul serial de animatie „Familia Simpson”, va aparea nud, intr-un pictorial, pe trei pagini, in numarul din noiembrie al editiei americane a revistei Playboy. De asemenea, revista va publica si un interviu cu celebrul personaj si o fisa cu cele mai important eevenimente din viata sa. Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy, a vehiculat, in urma cu mai multe luni, posibilitatea unui pictorial sexy cu Marge Simpson. Initiativa Playboy va marca aniversarea a 20 de ani de la lansarea pe piata a serialului „Familia Simpson”. „Familia Simpson”, show creat de Matt Groening, a cistigat 24 de premii Emmy si este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat in prime time in Statele Unite. De la lansarea lui, „Familia Simpson” a avut o serie de invitati speciali, precum Paul McCartney si Elizabeth Taylor, care si-au imprumutat vocea unor personaje din serial. Protagonistii productiei sint Homer Simpson, un tata de familie lenes, dar inventiv, Marge Simpson, sotia lui Homer si o mama grijulie, si copii Bart, Lisa, Maggie. Cei cinci locuiesc in orasul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scara mai mica a intregii societati americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, sa abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia sau politica internationala.
„Fata Bond” Olga Kurylenko a devenit „Femeia Campari”
Dupa Eva Mendes, Selma Hayek si Jessica Alba, a venit rindul unei alte frumuseti sa-si asocieze imaginea cu cea a renumitei bauturi Campari. Olga Kurylenko, originara din Ucraina si in virsta de 29 de ani, a fost aleasa sa apara in Calendarul Campari 2010. Sedinta foto a avut loc la Milano, iar predecesoarele sale nu se indoiesc ca fosta fata Bond se va ridica la nivelul imaginii sofisticate a brand-ului. „Olga a fost o alegere naturala. Are sarm, gratie, eleganta si senzualitate, ceea ce reprezinta perfect reincarnarea brand-ului nostru”, a declarat directorul executiv, Bob Kunze-Concewitz. La rindul ei, actrita declara ca a fost o experienta unica si ca „am fost intrigata, dar incintata de propunerea lor: sa joc rolul «Femeii Campari» si sa interpretez esenta Pasiunii Rosii. Pentru mine, Pasiunea Rosie este un stil de viata plin de vitalitate si incredere, este vorba de a simti si a exprima emotiile”. Olga Kurylenko a devenit celebra pe plan international dupa ce a aparut in cel mai recent film James Bond, „Quantum of Solace”, alaturi de Daniel Craig. Calendarul Campari 2010 va fi editat intr-un numar limitat de 9.999 exemplare si va distribuit pe intreg globul.
2009 Watch Report – cele mai luxoase ceasuri
Cititorii Grand’Or stiu deja ca revista este cea mai buna sursa de informare in materie de orologerie inalta. De la articolele despre cele mai noi tendinte in materie la interviurile oferite in exclusivitate de cei mai mari maestri – Grand’Or si-a condus intotdeauna cu profesionalism si competenta publicul prin lumea haute horlogerie.
*Bijuteriile orologere ale anului*
Iubitorii de ceasuri se vor bucura asadar sa descopere in numarul de octombrie o alta premiera nationala in materie de orologerie: 2009 Watch Report, o initiativa unica la noi de a prezenta cele mai importante trenduri in materie, grupate in functie de o serie de criterii propuse de specialistii Grand’Or. In sfirsit, exista si la noi o trecere in revista a celor mai potrivite ceasuri pentru fiecare moment – de la ceasurile de zi la cele pentru ocazii speciale si de la piesele cele mai potrivite pentru a deveni un sublim cadou pentru o doamna pina la acelea de colectie.
Spatiu amplu este acordat manufacturii Bovet. Supunindu-se tendintelor retro ale epocii, maestrii Bovet le ofera clientilor posibilitatea de a-si personaliza ceasul comandat – cadranele vintage ale noii colectii 2009 putind fi decorate cu portretul persoanei iubite, suprema declaratie de dragoste à la romanticii secolului al XIX-lea. Pretul unui astfel de ceas? 400 000 de franci elvetieni…
*Kriëger & Zadora – exoticele ceasuri americane*
De la traditia celor de la Bovet, Grand’Or va propune un salt in contemporaneitate si ofera posibilitate de a admira la lucru geniul maestrilor americani. Kriëger este o companie care a reusit sa se ridice intotdeauna la inaltimea numelui sau, care in germana inseamna „razboinic“: inovatii indraznete, campanii de promovare atipice – totul a contribuit la impunerea acestui brand pe piata celor mai exclusiviste ceasuri. Caci astazi, in Statele Unite, detinerea unei piese Kriëger este un must. Si cum sa fie altfel cind mai toate starurile hollywoodiene (Leonardo Di Caprio, Jessica Biel, Robert Downey Jr., Eva Longoria, Tommy Lee) sint fani ai acestui brand?
Si daca spiritul american este razboinic prin excelenta la Kriëger, la Zadora, gratie geniului fondatorului sau, Andreas von Zadora-Gerlof, el devine jucaus si fantastic. Fiecare dintre ceasurile Zadora despre care veti citi in Grand’Or costa cel putin 100 000 de dolari, ele fiind adresate exclusiv colectionarilor.
Concertul trupei Vaya con Dios – sold out
Biletele pentru concertul pe care trupa belgiana Vaya con Dios il va sustine, pe 13 octombrie, la Sala Palatului din Capitala, au fost epuizate. Solista Dani Klein va fi acompaniata de sase muzicieni pe scena Salii Palatului: Salvatore La Rocca, William Lecomte, Thierry Van Durme, Hans van Oosterhout, Red Gjeci si Tim De Jonghe. Belgienii vor incerca la Bucuresti marcile locale de bere. Din cabina solistei nu vor lipsi vinul alb si rosu, fructele, dar si platouri cu legume proaspete si cu brinzeturi. Dupa spectacol, toti membrii trupei se vor delecta cu pizza, mai putin Dani, pe care o asteapta o relaxanta sedinta de masaj. „What’s a Woman”, „Nah Neh Nah”, „Don’t Cry for Louie”, „Puerto Rico”, „Heading for a Fall”, „Just a Friend of Mine”, „Don’t Break My Heart” sint doar citeva dintre piesele pentru care trupa belgiana Vaya con Dios este celebra si care vor delecta publicul bucurestean.
Revista “Brigitte” va inlocui modelele cu femei obisnuite
Titlul Brigitte, una dintre cele mai populare reviste de moda din Germania, va inlocui definitiv modelele din fotografii cu femei obisnuite, pentru a combate reprezentarea standard a atractivitatii feminine, propagate prin mass-media. Echipa manageriala a revistei glossy din Germania a anuntat ca nu va mai folosi modele in pictoriale, ca raspuns la interpretarea mediatizata a standardelor frumusetii feminine. In locul acestui model de reprezentare, titlul din portofoliul Gruner+Jahr planuieste sa foloseasca in fotografii cititoare ale publicatiei care se inregistreaza online sau membre ale echipei editoriale, „care sa aiba si alte calitati mai substantiale decit masura la rochie”, potrivit reprezentantilor revistei. „Atractivitatea are mai multe fatete. Fie ca sint actrite, cintarete, prime doamne sau femei care locuiesc in marile metropole, toate aceste figuri reale afecteaza standardele modei si ale frumusetii”, a spus Brigitte Huber, editor al revistei bilunare, intr-o declaratie de presa. Noul concept, pe care managementul revistei l-a calificat ca „radical”, va fi implementat de anul viitor si este o reactie la tendintele reprezentarilor din mass-media. „In spatele carierei de model sta ideea de a nu arata femeia, ci un substitut standard al acesteia – respectiv un model cu anumite masuri. In prezent, multe femei considera acest mod de lucru anacronic, ca si idealurile de frumusete, impuse de industria modei, si ele foarte controversate in peisajul contemporan”, a spus Andreas Lebert, co-editor al publicatiei. Doctorul psihoterapeut Lisa Pecho, purtatoare de cuvint al Asociatiei pentru tratamentul disfunctiilor de nutritie BFE, crede ca noua estetica propusa de revista de moda este un pas important in schimbarea reprezentarilor nerealiste a imaginii corporale. „Este minunat ca se intimpla acest lucru. Vor servi ca un exemplu pentru mass-media. Aceasta revista are o influenta foarte mare in Germania. Sunt mai multi factori care genereaza disfunctii ale nutritiei, dar media este clar unul dintre cei mai importanti”, a spus Pecho. Revista Brigitte a fost infiintata in 1954 si are, in medie, 3,21 milioane de cititori. Femeile care vor aparea in vizualurile revistei vor fi platite cu sume similare celor cu care erau remunerate anterior modelele.
POLITICIENII SE DAU ROCKERI
Dupa ce au batut hora pe loc pe la mai toate serbarile cimpenesti si au cerut unor cunoscuti manelisti sa le puna programele pe ritmuri orientale, numa’ bune de dat din buric cind iti ghioraie matele de foame, politicienii nostri isi indreapta acum atentia spre alte genuri muzicale. Buunn! Ca limbajul utilizat de ei in ultima vreme este hard ne-am prins cu totii, dar sa infesteze si rock-ul cu mizeriile lor este mult prea mult.
Informatia, privind intentia unor militanti de partid de a sabota cu actiunile lor de campanie concertul lui Palulo Di’Anno, a fost oferita si comentata chiar de organizatorul acestui eveniment pe blogul sau. „Am fost contactat de niste reprezentanti a doua organizatii de tineret, de la doua partide politice. La un interval de vreo 5 minute unul de celalalt. Am crezut ca s-au vorbit intre ei, desi varianta pica, pentru ca sint <
Liber la vorbit “relaxat” pe mobil
Gata, poti s-o suni linistit pe Mirela! nimeni nu-ti va asculta telefonul (daca de asta va temeati) si nimeni nu va va retine datele de comunicatii electronice cum prevedea Legea 298/2008, impusa de Uniunea Europeana. Si asta pentru ca judecatorii de la Curtea Constitutionala a României(CCR) au constatat, ieri, ca Legea cu pricina este neconstitutionala.
*Precedent periculos*
Asadar, actul normativ privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii incalca articolul 28 din Constitutia României. Cu privire la legea retinerii datelor exista doua presiuni. Prima vine din partea SUA care are o astfel de lege, de altfel larg contestata de opinia publica americana si care ar dori ca si România – membra NATO, s-o “imite” si sa-si spioneze cetatenii in numele combaterii terorismului. Al doilea factor de presiune vine de din UE care au cerut transpunerea in dreptul intern a respectivei legi. Numai ca CCR prin decizia de ieri spune pur si simplu “NU” acestei legi. Acum ce facem? Schimbam Constitutia? Greu de crezut. Oricum consideram benefica decizia Curtii Constitutionale. Ioan Prodan, comisarul pentru Societatea Civila care a ridicat exceptia de neconstitutionalitate considera caa Legea 298 face din „fiecare cetatean român un posibil infractor si se incalca demnitatea poporului român”. Se pare ca lectiile istoriei se uita repede mai ales intr-o tara unde in urma cu 20 de ani fiecare cetatean era o posibila tinta a Securitatii. De fapt, cind ne referim la aceasta lege nu vorbim daca se asculta sau nu telefoanele ci de un principiu, un precedent creat pentru a face loc altor incalcari alte drepturilor noastre cele mai intime cum ar fi viata personala. Iar pe viitor este incurajata aparitia altor legi care ne ingradesc drepturile si asa putine. Si asa incepe orice dictatura. Fara sa iti dai seama…
Boc, lovit in plin de un cameraman
Dupa spectaculoasa cadere in golul studioului Antenei 1 de acum citiva ani, premierul Emil Boc a intrat din nou in coliziune cu mass-media audiovizuala. De aceasta data, Boc a ramas pe picioare si s-a ales doar cu izbitura zdravana a unei camere minuita de un cameraman atent la un alt democrat luat in vizorul filmarii. Incidentul a avut loc, ieri, la Parlament, dupa sedinta Colegiului Director al PDL, in timp ce Boc luase un start hotarit spre iesire. Premierul s-a oprit insa brusc si a schimbat directia de mers, miscare nesesizata de cameramanul atent la cel intervievat. Cu elanul impleticit de lovitura, Emil Boc i-a reprosat cameramanului ca nu este atent pe unde merge. Cu gindul doar la materialul filmat, respectivul nu a raspuns, ci doar i-a aruncat o privire lunga premierului.
Calvarul soferilor din nord – vestul Capitalei se apropie de sfirsit
Calvarul soferilor care circula zilnic in partea de nord – vest a Capitalei se apropie de sfirsit odata cu deschiderea pasajului Pipera – Tunari ale caror lucrari de construire sint in graficele de executie si au fost realizate in proportie de 90 la suta, astfel incit la data de 15 noiembrie vor fi terminate. Orele petrecute in trafic, nervii intinsi la maximum, precum si noxele provenite de la miile de autovehicule care inainteaza la pas vor fi de domeniul trecutului pentru bucurestenii care sint obligati sa circule prin acea zona, cunoscuta ca fiind foarte aglomerata. Ultimele lucrari care duc la finalizarea pasajului sint turnarea covorul asfaltic pe calea de rulare, finalizarea montarii balustradelor de protectie a podului si realizarea marcarii benzilor de rulare. Pasajul suprateran Pipera – Tunari este realizat de Consiliul Local al Primariei Sectorului 2 si Consiliul Local al orasului Voluntari, fiind sustinut de edilul Neculai Ontanu ca o necesitate obligatorie pentru deblocarea traficului rutier intr-o zona in care companiile si-au dezvoltat foarte mult afacerile si investitiile imobiliare.
Paris Hilton vrea sa renunte la viata de noapte
Cine a spus ca unele lucruri sint 100% imposibile? Se pare ca Iadul va ingheta in curind, deoarece Paris Hilton a declarat ca vrea sa renunte la viata de noapte. Mostenitoarea imperiului hotelier, in virsta de 28 de ani, vrea sa renunte la distractiile nocturne din Los Angeles deoarece a devenit prea „brutala”. Aham… Deci Iadul nu va ingheta decit pe jumatate. Paris era una din figurile nelipsite de la petrecerile si din cluburile din „Orasul Ingerilor”, insa sustine ca nu ii mai face placere sa iasa. In plus, blondina are atit de mult de lucru, ca nu-si mai vede capul. „Muncesc foarte mult. Ma trezesc la sase dimineata in fiecare zi, asa ca nu mai am destul timp la dispozitie sa mai si ies in cluburi la fel ca inainte. In plus, am iesit acum citeva seri si era atit de brutal: oameni obraznici si atit de zgomotosi. Insa in Las Vegas te poti distra, acolo ne simtim bine oricind”, a declarat balaioara. Chiar daca viata de noapte nu ii mai provoaca atit de multa placere, Paris inca nu are de gind sa renunte la burlacie. Intrebata pe cind o nunta si niste plozi cu iubitul Doug Reinhardt, replica acesteia a fost scurta si la obiect: „Intr-o zi”.
Irinel Columbeanu si clasa muncitoare
Irinel Columbeanu a mozolit-o pe una la subrat. Acum pe bune, daca e impozant ca un spray cu biluta, ce v-ati fi asteptat sa faca? Iri ar fi bun si in Parlament, ca tot a cerut opozitia votul cu bile si ar putea sa-l bage domnii senatori in urne. Pe de alta parte, ar fi fost mai bine ca magarita delatoare din Iasi sa se abtina. Nu ma gindesc la prostii gen „l-a compromis pe Iri”. Ete, draci! Reputatul inventator, cunoscut in lumea stiintei ca marele creator al „Columbelitului”, nu-i afectat deloc, chiar se bucura ca afla natia ce vinjos e el, ce razboi al simturilor se duce in trupul lui ce incape intr-o cutie de pantofi si mai ramine loc si pentru limba. Despre limba de incaltaminte vorbesc, fireste. Altceva m-a deranjat cind am citit dezvaluirile. Imaginati-va ca niste santieristi, care folosesc columbelitul pentru a construi capitalismul, si-ar intinde merindele de prinz pe ziarul cu pricina. Va dati seama ce reactie exploziva ar produce intilnirea istorica dintre costita cu fasole la borcan si povestirile divei invitate de Iri intr-un salon de masaj? Pai, ce facem aici, imbolnavim clasa muncitoare? Vreti sa vomite zidarii sau sa-i apuce cufureala pe schele? Nea Iri, eu te apreciez atit de mult incit uit ca te desconsider, dar totul pina la Protectia Muncii!
Evenimentul zilei de ieri
*9 octombrie*
1890 Incepe constructia podului de la Cernavoda. Pentru ca lucrarile au fost executate intr-un timp scurt, la un pret rezonabil si la standarde de calitate de virf, regele Carol I n-a prea avut pretexte sa faca vizite pe santier in fiecare week-end, asa ca, dupa cum stiti, n-a ajuns niciodata atit de popular ca Traian Basescu.
*10 octombrie*
1872 Cu toate ca intrunea calitatile principale ale unui popa din Modova, fiind si curvar, si betiv, Ion Creanga este exclus din cler. Probabil, fiindca era de treaba si nu-si spolia enoriasii.
*11 octombrie*
1818 Ion Voda Caragea fuge din tara. In graba plecarii, n-a apucat sa ia decit strictul necesar, adica o mica avere din care sa traiasca in lux el si vreo cinci generatii dupa el.
*12 octombrie*
1492 Columb descopera insulele Bahamas, desi acasa e nevoit sa pretinda ca a fost pina la Toledo cu niste treaba, pentru ca doamna Columb nu era atit de proasta sa creada in povesti de-astea cusute cu ata alba gen Lumea noua sau mai nu stiu eu ce insule exotice.
*13 octombrie*
539 i.Hr. Cyrus cel Mare cucereste Babilonul. Pentru ca fortificatiile acestuia nu puteau fi luate cu asalt, persanii au deviat, in noaptea de 12 octombrie, cursul Eufratului si au intrat in Babilon prin albia secata a fluviului. Partea nasoala pentru babilonieni a fost aceea ca au fost surprinsi chefuind, istoricii fiind de parere ca persanii s-au enervat groaznic si i-au macelarit mai mult pentru ca nu-i chemasera si pe ei la chef.
*14 octombrie*
1582 Prin introducerea calendarului gregorian, aceasta zi nu exista in istoria Italiei, Poloniei, Portugaliei si Spaniei. Printr-o bizara coincidenta, tot pe 14 octombrie 1582, armata franceza nu sufera nici o infringere.
*15 octombrie*
2003 Prima misiune spatiala chineza – probabil, naveta spatiala chinezeasca a survolat cunoscutele planete Venus si Jupiner.
Maia Morgenstern paraseste maneaua
Fanii actritei Maia Morgenstern se pot scutura de angoase – dupa citeva derapaje de conduita (in compania manelistilor), aceasta revine pe sticla, participind la o emisiune care nu poate fi banuita nici de prost gust, nici de subcultura. Ba, dimpotriva! Actrita a acceptat invitatia de a deschide noul sezon al emisiunii “Liber pe contrasens” (TVR 2, simbata, 10 octombrie, ora 10.35), singurul talk-show cu si despre adolescenti, prezentat de Mariuca Mihailescu si Adi Anton. Maia a acceptat sa joace rolul unei mame cu doi copii, care se lupta cu vicisitudinile vietii. Andreas Petrescu si George Corodeanu, cei doi actori care joaca rolul fiilor, sint, in filmulet, produsul perfect al unei societati in care sansa si educatia exista doar la nivel teoretic. Subiectul scenariului poate fi rezumat prin ce-a zis Ghandi: “Saracia este cea mai acuta forma de violenta” . Exact realitatea pe care marea actrita a incercat s-o camufleze prin tot felul de scuze fariseistice, sustinind ca actorii accepta sa joace in suse – nu pentru rotunjirea bugetului, ci pentru ca nu sint rasisti. Se pare ca, intre timp, a redevenit perfectionista pe care o stiam: filmarile au durat, cu tot cu repetitii, zece zile – infinit mai mult decit ar fi durat in mod normal. E reconfortant sa vezi o mare actrita acolo unde ii este locul – in productii de calitate – si nu in “show”-urile in care am tot vazut-o in ultima vreme, in care tronau mediocritatea si manelele.
De pe plantatia de bumbac la Casa Alba
Pina la inceputul campaniei electorale a lui Barack Obama, actuala Prima Doamna nu stia mare lucru despre stramosii ei – decit ca, asemeni multor americani de culoare, fusesera sclavi pe vreo plantatie de bumbac din Sud. Numai ca genealogista Megan Smolenyak nu a putut – sau nu a vrut – sa lase lucrurile asa, si a reconstituit (in masura posibilului) genealogia fostei domnisoare Michelle Robinson. Ca de obicei in astfel de cazuri, a iesit la iveala un amestec de rase: Michelle Obama are nu numai stramosi albi, asa cum au majoritatea afro-americanilor de azi, ci si amerindieni. Dar radacinile familiei actualei Prime Doamne au putut fi trasate doar pina la 1850, an in care apare prima mentiune despre stra-stra-strabunica sa: „o fetita neagra in virsta de sase ani, numita Melvinia”, care fusese cumparata cu 475 de dolari. Primul ei stapin, David Patterson, a murit in 1852, iar Melvinia a fost lasata mostenire fiicei acestuia, Christianne, maritata cu un anume Henry Shields. De-abia iesita din adolescenta, Melvinia Shields (in secolul XIX se impamintenise obiceiul ca sclavii sa adopte numele de familie al stapinilor) a dat nastere unui fiu, Dolphus T. Shields, care apare in actele de stare civila ca „mulatru” – la fel ca si ceilalti trei frati ai sai, dintre care ultimul s-a nascut dupa Razboiul de Secesiune. Cine a fost tatal nu se stie. Ar fi putut fi Henry Shields, care se apropia de 50 de ani, sau oricare dintre cei patru fii ai sai. Dolphus Shields – „care putea fi luat drept alb”, conform marturiilor contemporanilor – s-a insurat cu o fata nascuta pe plantatia primului stapin al mamei sale (care a murit in 1938) si s-a mutat in Birmingham, Alabama. Iar nepotul sau, pictorul Purnell Shields, este bunicul Michellei Obama. Cit despre parintii Melviniei Shields, la rubrica respectiva din certificatul ei de deces, sta scris „necunoscuti”. Culmea ironiei: stramosii dinspre mama (albi) ai presedintelui Obama au avut plantatii de bumbac. Si sclavi…
Lacatus, pune-le calus!
Eliminati la sfirsitul lunii august din play-off-ul Europa League, fotbalistii platiti de Adrian Porumboiu au uitat ca mai au si alte treburi, recte campionatul si Cupa României. Desi Vasluiul nu-i sat fara ciini, fotbalagii moldoveni s-au luat la bumbaceala cu staff-ul tehnic, respectiv cu fostul antrenor principal Dorin Zotinca. Cica in pauza meciului de la Alba Iulia (scor 0-2/ etapa 8), cind portarul Dusan Kuciak a fost schimbat cu Haisan, slovacul a sarit sa-l articuleze pe „interimarul” Zotinca. „Ba, esti antrenor acum si te dai mare cu noi? Cin’ te crezi, Mourinho? De ce vrei sa ma schimbi, spune repede!”, s-a rastit goalkeeper-ul. Zotinca n-a apucat sa comenteze ceva, pentru ca Dusan Kuciak s-a si repezit sa-l faca una cu pamintul pe tehnician. Interventia colegilor lui Kuciak a fost extrem de utila, evitindu-se astfel varsarea de singe. Episodul nu e singular. Porumboiu a aflat ca patru jucatori din lot formasera o gasca, devenita „sperietoarea” cluburilor de noapte din Iasi. Burdujan, Kirovski, Kuciak si Pavlovici dadeau chefuri de citeva ori pe saptamina. Boss-ul a decis sa-i amendeze pe petrecareti cu sume cuprinse intre 10.000 si 30.000 de euro. Asa ca, pentru a da militaria jos din pod, Porumboiu a decis sa-l angajeze la echipe pe Marius Lacatus.
Serbia > România
Sirbii sint favoriti inaintea meciului cu România de la Belgrad si prin prisma faptului ca jucatorii antrenati de Radomir Antici au o cota de piata net superioara alor nostri. Conform calculelor facute de publicatia sirbeasca „Alo”, valoarea adversarilor „tricolorilor” de simbata este de 106,7 milioane de euro, in timp ce fotbalistii antrenati de Razvan Lucescu pretuiesc „doar” 72 de milioane. Cei mai bine cotati sirbi sint Vidici, Ivanovici, Zigici si Jovanovici. In schimb, exceptindu-i pe Mutu, Chivu, Rat, Marica si Radoi, restul nu conteaza. Cotatiile ziarului „Alo”:
*Serbia (106,7 milioane euro)*: Stojkovic / Sporting / 0,9 milioane euro; Ivanovic / Chelsea / 8,5 milioane; Vidic / Manchester United / 35 milioane; Lukovic / Udinese /
3,8 milioane; Dragutinovic / FC Sevilla / 2 milioane; Krasic / ŢSKA Moscova / 12,5 milioane; Milijas / Wolverhampton / 4,5 milioane; Stankovic / Inter Milano / 14 milioane; Jovanovic / Standard Liege / 8,5 milioane; Pantelic / Ajax / 7 milioane; Zigic/ Valencia / 10 milioane.
*România (72 milioane)*: D.Coman / FC Brasov / 1,3 milioane; Maftei / Unirea Urziceni/ 1,8 milioane; Rat / Sahtior/ 6 milioane; Apostol / Unirea / 1 milion; Chivu / Inter Milano / 21 milioane; Ghioane/ Dinamo Kiev/ 5 milioane; Mara / CFR Cluj/ 1,1 milion; D.Varga / Unirea / 1 milion; Radoi / Al Hilal/ 3,5 milioane; Marica / VfB Stuttgart / 5,5 milioane; Mutu / Fiorentina / 25 milioane.
Yakuza organizeaza cursuri de (re)calificare
Multi economisti considera ca Yakuza – mai exact, felul in care teribila Mafie japoneza isi deruleaza afacerile – este cel mai bun indicator al „sanatatii economice”, in Arhipelagul Nipon si chiar in intreaga lume. Dupa ce, in urma cu un deceniu, mafiotii japonezi au incercat sa se transforme din banditi care storc „taxe de protectie” de la proprietarii micilor magazine in „investitori seriosi”, folosind, in acest sens, banii obtinuti din prostitutie si jocurile de noroc, astazi Yakuza are evidente probleme financiare provocate exact de „politica de investitii”. In 2008, rezultatele erau vizibile: Yakuza controla peste 600 de companii japoneze, manifestind o adevarata slabiciune pentru afacerile imobiliare. Intre timp, a venit recesiunea, care a afectat aceste companii si, implicit, Yakuza. Cei peste 80.000 de membri ai „onorabilei organizatii” nu aveau nevoie de analizele specialistilor Fondului Monetar International pentru a afla ca Japonia va iesi din criza de-abia in 2012 – are si Yakuza economistii ei. Si nu numai economisti, ci si experti in toate domeniile posibile si imposibile… Ca urmare, Yakuza s-a intors la „vechile metode”, adica a iesit din nou pe strazi. Dar a facut mai mult decit atit: a initiat un „program de recalificare” pentru membrii ei, care au ajuns sa dea si examene scrise. „Materiile de studiu” pentru cursanti sint specifice: fraude bancare, cu calculatorul sau chiar cu telefonul mobil, afaceri cu deseuri industriale, furturi auto si „driblarea” prevederilor legislatiei economice si penale. Citeva chestionare scrise folosite la examenele de la sfirsitul „cursurilor de recalificare” (intinse pe12 pagini) au fost descoperite recent de politia nipona cu prilejul unui recent raid efectuat intr-unul dintre imobilele detinute de Yakuza in Tokyo.
Cel de-al Treilea Razboi Mondial va avea loc in Cyberspatiu
„Lipsa sistemelor de comunicatie poate paraliza orice natiune, si nicio natiune nu este imuna in fata unui atac cibernetic”, avertizeaza Hamadoun Toure, directorul Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, o agentie a ONU. In momentul de fata, nu exista practic nicio tara care sa nu depinda de Internet in domenii cum ar fi serviciile publice, securitatea nationala, sistemul financiar, comertul, comunicatiile, sanatatea etc. Pe masura ce rolul Internetului in viata fiecarui om creste, frecventa atacurilor si a infractiunilor cibernetice creste si ea. „Bresele” create de hackeri in comertul on-line au provocat deja pagube in valoare de sute de miliarde de euro, avertizeaza Carlos Solari, vicepresedinte al Alcatel. In aceste conditii, nu este de mirare ca Departamentul Securitatii Interne al SUA a primit mina libera sa angajeze 1000 de informaticieni, experti in securitate cibernetica. Coreea de Sud a creat si ea un program de antrenare a 3000 de „cyberserifi”, care vor asigura securitatea sistemelor cibernetice nationale. Avertismentul lui Hamadoun Toure nu este deloc lipsit de substanta – o dovedeste „razboiul cibernetic” lansat in anul 2007 de hackerii rusi impotriva Estoniei, care au izbutit pentru o vreme sa paralizeze activitatea guvernului si a citorva companii din aceasta tara baltica.
Simona Sensual atenteaza la vocea lui Costi Ionita
Pentru ca dentistul manelist Costi Ionita a indraznit sa spuna despre Sensual Suhoi ca are o cariera ratata (ce cariera?), moldoveanca s-a aruncat pe celular si a butonat un mesaj din care reiese ca intentioneaza sa-l lase pe Costita fara voce! A doua zi, blonda a continuat sa vocifereze: “M-am enervat foarte tare, pentru ca stiu cit s-a rugat de mine sa colaboram la un album, iar acum spune ca nu am voce si ca am cariera ratata. Oricum, nu mi-au trecut nervii, asa ca atunci cind o sa-l vad, s-ar putea sa-l bat eu, cu mina mea.” Are dreptate! Cum a putut Costi Ionita sa spuna ca n-are voce, cind oricine poate constata ca Suhoi are o voce de pisica debila, cu urechi infundate?