Compania aerospațială Virgin Orbit a miliardarului britanic Sir Richard Branson a depus falimentul în SUA, după ce nu a reușit să asigure noi investiții.
Compania specializată în lansarea sateliților și-a întrerupt activitatea cu săptămâni în urmă, dar speră să găsească un cumpărător, relatează BBC.
Virgin Orbit concediază forța de muncă după eșecul finanțării
Virgin Orbit, care este deţinută în proporţie de 75% de grupul Virgin al lui Richard Branson, a depus o cerere la Tribunalul de faliment al SUA, solicitând vânzarea activelor sale.
Compania, cu sediul în California, a anunțat săptămâna trecută că va reduce cu 85% din forța de muncă, procent care se traduce în 750 de persoane.
La începutul acestui an, o rachetă Virgin Orbit nu a reușit să finalizeze prima lansare de satelit din Marea Britanie.
Șeful Virgin Orbit, Dan Hart, a spus că, deși compania a „depus eforturi mari” pentru a-și gestiona finanțele și a asigura mai multe finanțări, „în cele din urmă trebuie să facem ceea ce este mai bine pentru afacere”.
Compania caută deja cumpărător
El a spus că Virgin Orbit se va concentra acum pe găsirea unui cumpărător „care să ofere claritate cu privire la viitorul companiei clienților, vânzătorilor și angajaților săi”.
Virgin Orbit a fost fondată în 2017, ca o extensie a companiei de turism spațial Virgin Galactic, deținută de Richard Branson. Ea a lansat rachete de sub avioane Boeing 747 care au fost modificate special pentru a trimite sateliți în spațiu.
Dar, în ianuarie, o încercare de a trimite un satelit pe orbită, pentru prima dată din Marea Britanie, a eșuat, deoarece filtrul de combustibil al rachetei s-a dislocat, provocând supraîncălzirea unuia dintre motoare.
Misiunea era considerată o etapă crucială pentru Regatul Unit și se spera că va marca un pas major în a ajuta la transformarea țării într-un jucător global – de la fabricarea de sateliți la construirea de rachete și crearea de noi porturi spațiale.
Marți, compania a declarat că una dintre companiile sale surori – Virgin Investments – va oferi 31,6 milioane de dolari Virgin Orbit în procesul de găsire a unui cumpărător.
Vin informații de ultimă oră de la meteorologi, vești nu dintre cele mai bune, cel puțin pentru cei care sperau la o îmbunătățire a vremii în Capitală, în zilele ce vin.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o prognoză specială pentru zona municipiului București, pentru intervalul 04 aprilie ora 10:30 – 08 aprilie ora 10:00.
Din care aflăm cum va fi vremea în Capitală, până sâmbătă dimineață. Temperaturile vor scădea și nu vor lipsi din peisaj ploile. Și nici intensificările de vânt.
ANM: Rafale de peste 55…65 km/h și trecător după-amiaza posibil de peste 70 km/h
De marți până miercuri dimineață se anunță vreme închisă, cu ploi și vânt. Mai exact, pentru intervalul 04 aprilie ora 10:30 – 05 aprilie ora 09:00, ANM anunță că „vremea va fi închisă și se va răci accentuat. Temporar va mai ploua, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 55…65 km/h și trecător după-amiaza posibil de peste 70 km/h.
Temperatura maximă (cu 10 grade sub media multianuală) se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade”.
Vreme rece până spre finalul săptămânii
Nici de miercuri nu se schimbă prea mult situația, sub aspect termic, în sensul că maximele nu vor trece, până sâmbătă, de pragul a 11 grade Celsius. Și va mai ploua temporar, semn că umbrelele sau pelerinele de ploaie vor fi accesorii utile pentru locuitorii Capitalei care au de făcut diverse drumuri prin oraș în perioadele în care vor cădea precipitații.
Pentru intervalul 05 aprilie ora 09:00 – 08 aprilie 10:00, meteorologii anunță, în prognoza specială, următoarele aspecte: „Vremea va fi rece pentru această perioadă și temporar va mai ploua. Temperaturile maxime vor fi de 9…11 grade, iar cele minime de 1…3 grade”.
Procurorul din Manhattan, Alvin Bragg, care l-a pus sub acuzare pe Donald Trump, ar fi fost ales și finanțat de George Soros, susținea fostul președinte în urmă cu câteva zile.
Trump l-a descris pe Bragg ca fiind „susținut de George Soros” într-o postare pe Truth Social pe 21 martie. Soros ar fi dat unui grup progresist de justiție rasială numit Color Of Change 1 milion de dolari în mai 2021.
George Soros neagă că l-a sprijinit pe Alvin Bragg
Grupul, la rândul său, l-a susținut pe Bragg și s-a angajat să cheltuiască peste 1 milion de dolari pentru a-i susține campania. Cu toate acestea, donația lui Soros nu a fost destinată lui Bragg și nu există nicio dovadă care să sugereze că Soros sau Color of Change au influențat decizia lui Bragg de a-l investiga pe Trump, potrivit presei americane.
De altfel, miliardarul George Soros chiar a punctat acest lucru în ziua în care Donald Trump se prezintă în fața procurorului din Manhattan.
Soros se distanțează de procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, după punerea sub acuzare a fostului președinte Donald Trump, spunând că nu l-a întâlnit niciodată pe Bragg și că nu a donat pentru campania acestuia.
„În ceea ce-l privește pe Alvin Bragg, de fapt, nu am contribuit la campania sa și nu-l cunosc”, a declarat George Soros. „Cred că unii din dreapta preferă să se concentreze pe teorii ale conspirației exagerate decât pe acuzațiile grave aduse fostului președinte”, a afirmat Soros, relatează Fox News.
Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, a făcut, marți, de la Parlament, referiri la varianta alegerilor anticipate, răspunzând întrebărilor presei.
„Ca şi om politic niciodată nu exclud nicio variantă. Ca şi om de stat, din punctul meu de vedere, este exclus să avem anticipate, deoarece România are nevoie de stabilitate”, a declarat Marcel Ciolacu, în 4 aprilie.
Liderul PSD a completat spunând că „suntem într-o criză regională de securitate şi nu cred că România, Europa şi parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA în acest moment îşi permit alegeri anticipate sau altfel de crize politice în România”.
„Uitaţi-vă la ce se întâmplă la ţările din jur”, a mai punctat Ciolacu.
Declarațiile lui Klaus Iohannis despre anticipate
Declarațiile liderului PSD vin la doar o zi după ce, de la Cotroceni, președintele a făcut trimitere la rotația ce ar urma să se producă la conducerea Guvernului.
„Eu cred că această rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că în momentul de față există o alternativă viabilă la această coaliție, și partidele au înțeles, toate partidele au înțeles acest lucru. În același timp, această rotație, sigur, va veni cu probleme suplimentare care trebuie negociate. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea și bunul mers al lucrurilor”, a afirmat Klaus Iohannis.
În completarea declarațiilor sale, președintele a mai spus că: „Dacă, ad absurdum, nu se întâmplă așa și lucrurile se îndreaptă spre o situație de așa-zise alegeri anticipate, care expressis verbis nu sunt prevăzute în Constituție, dar, evident, ele pot avea loc, complicat de ajuns acolo, atunci va fi decizia Coaliției și eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea țării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice. Până la urmă, alegeri vor fi, cel mai târziu la sfârșitul anului viitor”.
Federația Oamenilor de Știință Americani (FAS) a descoperit o fotografie cu o bombă B61 care este inspectată de soldați americani, dintre care doi de la o unitate de eliminare a munițiilor explozive, și un civil, pentru a vedea dacă este deteriorată.
Partea din spate a bombei pare să fi fost răsucită în urma unui impact, iar una dintre aripioarele cozii lipsește. O gaură aparentă este acoperită cu bandă adezivă roz.
Cum a scăpat imaginea în spațiul public
Un raport FAS de luni a declarat că imaginea a fost inclusă într-o prezentare din 2022 pentru studenții candidați la un loc de muncă de către Laboratorul Național Los Alamos din New Mexico, una dintre instalațiile de arme nucleare ale țării, și a geolocalizat imaginea la baza aeriană Volkel din Olanda, una dintre cele șase baze din cinci țări europene unde sunt stocate în prezent un total de 100 de bombe nucleare gravitaționale B61, ca parte a unui acord de partajare a armelor nucleare cu SUA.
„Trebuie subliniat de la bun început că nu există nicio confirmare oficială că imaginea a fost realizată la Volkel AB, că forma îndoită a B61 este o armă reală (față de o armă de antrenament) sau că avariile au fost rezultatul unui accident (față de o simulare de antrenament)”, a scris Hans Kristensen, autorul raportului și director al proiectului de informații nucleare FAS. „Dacă imaginea este într-adevăr de la un eveniment cu arme nucleare, ar constitui primul caz documentat al unui accident recent cu arme nucleare la o bază aeriană din Europa”.
Orice deteriorare a unei arme nucleare este cunoscută sub numele de incident de „lance îndoită” și, în general, este ținută secretă. Un purtător de cuvânt al forțelor aeriene americane din Europa nu a vrut să comenteze direct fotografia, dar a declarat: „SUA menține cel mai înalt nivel de standarde pentru personalul și echipamentele care susțin arsenalul strategic, care include activități de instruire de rutină, întreținere și securitate, pentru a proteja capacitățile critice ale Americii”.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Arad, Nicolae Cioranu, susţinea luna trecută că preţul corect la carnea de miel în perioada Paştelui se va situa între 45 şi 50 de lei, iar dacă va fi sub aceste valori, atunci este o problemă a fermierului.
Cea mai ieftină carne de miel se vinde în piețe, unde prețurile sunt cuprinse între 40 și 45 de lei/kg. De exemplu, la Bucur Obor, antricotul de berbecuț costă 42 de lei/kg.
Totuși în contextul creșterii prețurilor la furaje, Gheorghe Dauti, crescător de oi și membru al Federației Crescătorilor De Ovine și Caprine, a declarat că prețul la producător nu s-a scumpit. Acesta afirmă că un kilogram de carne de miel rămâne 35 de lei.
„Tot cu 35 de lei vindem kilogramul de carne de miel, la fel ca anul trecut. Acesta este prețul la producător, nu la speculanți, care vând și urzicile cu 50 de lei kg.(…) Nu sunt de vină cei care vând la prețuri mari, sunt de vină ce-i care permit asta”, a spus Gheorge Dauti, pentru Retail.ro.
Prețul unui kilogram de miel variază între 40-50 lei
Un kilogram de carne de miel în carcasă se vinde în Carrefour cu 48,90 de lei, în timp ce în alte piețe prețul pentru carnea de miel este între 39,99 și 41 de lei pe kilogram, conform Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.
Pe platforma OLX, un kilogram de carne de miel variază între 40 și 50 de lei.
Au fost momente dramatice, marți dimineață, în stația de metrou Piața Unirii, una dintre cele mai intens circulate din Capitală.
Unei persoane i s-a făcut rău în timp ce se afla pe peronul de la stația Piața Unirii. După ce au fost alertați despre cele întâmplate, salvatorii au intervenit la fața locului.
Au intervenit cadrele medicale
Potrivit antena3.ro, e vorba despre un bărbat, pe care un echipaj medical sosit la fața locului a încercat zeci de minute să-l readucă la viaţă. Manevrele de resuscitare nu au dat roade. Astfel că, din păcate, bărbatul a murit.
Din câte se poate vedea din imaginea surprinsă pe peronul de metrou, la fața locului a ajuns și reprezentanți ai Poliției. Cel mai probabil, în perioada următoare se vor face cercetări pentru a se stabili exact condițiile în care s-a produs această dramă.
Ninge ca-n decembrie în aprilie. Se circulă pe străzi în condiții de iarnă. Vremea este extrem de rece, cu vânt puternic și temperaturi de îngheț în unele zone.
Ninge abundant în centrul țării, marți dimineața. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri Brașov acționează în toate zonele afectate cu utilaje de deszăpezire și materiale antiderapante.
Traficul se desfășoară cu dificultate pe multe drumuri naționale
Cu toate acestea, traficul se desfășoară cu dificultate, iar drumarii și polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să conducă cu prudență și să nu plece la drum fără cauciucuri de iarnă.
În județul Sibiu, circulația se desfășoară, marți, în condiții de iarnă.
Din cauza condițiilor meteo, pe DN 7 – Valea Oltului, între Câineni și Călinești, județul Vâlcea, au căzut bucăți de stâncă pe carosabil.
Ninge abundent și pe Transfăgărășan. Drumarii intervin pentru deszăpezire cu material antiderapant.
În jumătate de țară ninge
Traficul rutier este oprit, marţi dimineaţă, pe DN 11, în judeţul Covasna, din cauza unui accident soldat cu rănirea unei persoane, dar şi pe DN 73A, între Răşnov şi Predeal, judeţul Braşov, unde un utilaj de deszăpezire a rămas blocat.
Sunt restricţii de trafic pe DN 1, în judeţul Braşov, din cauza ninsorilor abundente. Totodată, au fost suspendate manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Midia din cauza vântului puternic, scrie news.ro.
Pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa şi A3 Bucureşti-Ploieşti se circulă pe un carosabil umed, pe alocuri fiind semnalate precipitaţii sub formă de ploaie. Vizibilitatea în trafic este bună, valorile sunt normale, dar este semnalat vânt lateral puternic.
Imagini cu momentul exploziei din cafeneaua Street Bar Cafe, din Sankt Petersburg au fost date publicității. În ele apare chiar bloggerul rus Vladlen Tatarski.
Imaginile prezentate îl suprpind pe bloggerul militar în timp ce vorbește publicului, apoi pune în cutie statueta în care autoritățile ruse spun că era instalat explozibilul.
Bloggerul rus, ucis pe loc de explozie
Înregistrarea video de 25 de secunde îl arată pe Tartovsky punând o statuetă care i-a fost oferită la eveniment într-o cutie, după ce i-a pasat microfonul unui alt bărbat. El pune statueta înapoi în cutie şi apoi o acoperă cu ceea ce pare a fi un ambalaj de hârtie. În momentul în care apasă pe hârtie, se produce o explozie.
‼️ The moment of the explosion in a cafe in St. Petersburg, the last seconds of the life of propagandist Vladlen Tatarsky (Maxim Fomin)#Tatarsky puts the bust back in the box, the listener asks a question about the destruction of bridges in Ukraine, and at that moment an… pic.twitter.com/sbv3BAxA12
În ultimele două secunde ale videoclipului, Tartovsky este pixelat, dar restul scenei nu este pixelat.
Jurnalistul militar rus Vladen Tartovski a fost ucis duminică într-o cafenea din Sankt Petersburg. Alte trei persoane au fost rănite.
OMON, trupele speciale ruse, au reținut-o în acest caz pe Daria Trepova, în vârstă de 26 de ani, transmite Interfax. Femeia este suspectată de implicarea în explozia care a dus la moartea lui Vladlen Tătarski (Maxim Fomin). Ea a mai fost în atenția poliției și în cazul unor proteste la adresa războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Daria Terepova este acuzată că a dus în cafeneaua Street Bar Cafe o statuetă în care era instalat explozibilul. Puterea dispozitivului a depășit 200 g de TNT.
Mai multe persoane au fost transportate la spital, ca urmare a unui accident ce a avut loc noaptea trecută, în Capitală, chiar în apropierea Palatului Cotroceni.
Cinci oameni au ajuns la spital, după ce o ambulanţă SMURD, aflată în misiune, a fost lovită de un autoturism şi s-a răsturnat. Din primele date, conducătorul auto în vârstă de 18 ani nu ar fi acordat prioritate autospecialei, potrivit Antena3.
Cinci persoane au ajuns la spital
Ambulanța ISU transporta la un spital din Capitală o femeie de 62 de ani, din Giurgiu. Accidentul a avut loc într-o intersecție din apropierea Palatului Cotroceni.
Ca urmare a impactului, autospeciala SMURD s-a răsturnat. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale salvatorilor – cadre medicale și pompieri. Un paramedic și pacienta din ambulanță, dar și trei pasageri din autoturism au fost transportaţi de urgenţă la spital, având răni. Printre victime s-a numărat și o fetiță de șase ani, care a fost dusă la spitalul Grigore Alexandrescu. Mama acesteia, o tânără de 29 de ani, a ajuns la Spitalul Universitar.
Un tren de pasageri ce transporta cel puțin 50 de persoane a deraiat în Olanda marți noapte după ce a lovit echipament de construcție aflat pe calea ferată.
O persoană a murit, iar câteva zeci de oameni au fost răniți, mulți dintre ei în stare gravă.
Un deces și 30 de răniți
Unii dintre cei răniți au fost tratați la fața locului iar alții au fost duși la spital, potrivit sursei citate. Primul vagon al trenului de noapte din Leiden către Haga a deraiat și a intrat într-un câmp după accident, transmite agenția de presă ANP.
„Today, in the southern part of Voorschoten, Netherlands, two trains collided with each other and one of the trains caught fire in one of its carriages. It’s been reported that several people were injured as a result of the collision”.#netherlandtrainaccdientpic.twitter.com/uVnGlQIfoU
Fostul preşedinte Donald Trump a aterizat pe aeroportul La Guardia din New York, pentru a fi pus oficial sub acuzare, marţi, într-un tribunal din Manhattan.
El s-a întâlnit deja cu avocații lui, înainte de istorica audiere. Și-a petrecut noaptea de luni spre marți la Trump Tower. Zona este împrejmuită de garduri de protecție, la fața locului ajungând un grup mare de polițiști care vor asigura securitatea.
This action on behalf of the Communist controled, DemocraticParty’s assures Donald Trump’s reelection victory! The problem with communism is it assumes people are dumb! We are in spiritual warfare as our very core values are at risk! https://t.co/plPq6hXCIy
La fața locului se află și numeroși jurnaliști, televiziuni cu camere de luat vederi, reporteri, ziariști, care așteaptă ca fostul președinte să iasă din clădire pentru a se înfățișa în fața instanței.
🇺🇸5ème avenue à New York, devant la Trump Tower : les télés et les photographes attendent l’apparition de Donald Trump rentré de Floride pour comparaitre aujourd’hui devant le tribunal.
Agenţii din Secret Service îl vor însoţi pe Trump, marţi, la biroul procurorului districtual, care se află în aceeaşi clădire cu tribunalul, acolo unde este de aşteptat ca Trump să fie pus sub acuzare.
Donald Trump will have Secret Service agents with him if sent to jail | US Newshttps://t.co/h1x3Hs1riT
Fostul președinte Donald Trump va merge în fața Curții Supreme din New York, unde judecătorul îi va prezenta acuzațiile în dosarul privind plata de 130 de mii de dolari, bani din campanie, făcută în 2016 către actrița porno Stormy Daniels.
Trump ar fi încercat să cumpere tăcerea fostei actrițe de filme pentru adulți, cu care ar fi avut o relație extraconjugală, când aceasta se pregătea să facă publică relația pe care cei doi o avuseseră.
Ce se va întâmpla marți la New York
Trump este primul fost preşedinte american care se confruntă cu acuzaţii penale. El urmează să fie pus sub acuzare, să i se ia amprentele şi să fie fotografiat, marţi, la tribunalul din centrul Manhattanului. Avocaţii săi au declarat că va pleda nevinovat.
Un oficial al tribunalului a declarat că punerea sub acuzare este programată pentru marţi, la ora 14.15 (21.15, ora Bucureştiului). Trump se va întoarce apoi în Florida şi va rosti un discurs la Mar-a-Lago la ora loclă 20:15 (miercuri, 3.15 ora României), a precizat biroul său
Vremea vrea a produs pagube în București. Mai mulți arbori au căzut și câteva mașini au fost avariate.
Pompierii au avut nu mai puțin de 23 de intervenții în Bucureşti şi Ilfov pentru îndepărtarea unor copaci şi elemente de construcţie afectate de vântul puternic.
Mașini avariate
„Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, ISU B-IF a gestionat 23 de intervenţii (20 în Bucureşti şi 3 în Ilfov) pentru îndepărtarea a 15 copaci, 5 elemente de construcţie, 2 stâlpi şi 1 semafor”, a transmis, marţi dimineaţă, ISU Bucureşti-Ilfov, pe baza datelor de la ora 6.00, potrivit news.ro.
Ca urmare a acestor incidente, 8 autoturisme au fost avariate. E important de precizat faptul că nu au fost victime în urma acestor situații cauzate de fenomenele meteo.
Intervențiile în teren continuă și în dimineața zilei de marți. Se intervine pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi pe carosabil pe străzile Anastasiu Constantin, Roşia Montana, Arhitect Hârjeu şi Aleea Sălaj.
Cele mai importante artere din sectorul 4 s-au transformat radical. Ele capătă acum un aspect înflorat, autentic de primăvară.
Astfel, bulevardul Constantin Brâncoveanu, din sectorul 4, a devenit “bulevardul magnoliilor”! În locul arborilor de pe scuarul care desparte sensurile de circulație, cei de la Totul Verde. au plantat aceste delicate flori de primăvară, care aduc un plus de eleganță și de rafinament emblematicului bulevard. Acestea își păstrează culoarea tot timpul anului, ceea ce îmbogățește aspectul vizual al bulevardului în orice sezon.
S-a lucrat zi și noapte. Iar arborii care au făcut aerul mai curat în tot acest timp pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu nu vor fi aruncați. Ei vor fi replantați în Parcul Orășelul Copiilor, în zona plajei ecologice, pentru un plus de intimitate și, bineînțeles, de umbră și răcoare pentru cei care doresc să se relaxeze în aer liber.
Copacul de magnolie a fost botezat astfel în 1600 după numele unui botanist francez – Pierre Magnol. Este un copac nobil, poate cel mai frumos copac cu flori cultivat din lume. Înflorește primavara, iar florile sale mari, minunate sunt asociate la nivel simbolic cu trăsături precum noblețea, demnitatea, frumusețea, perseverența. Soiurile de magnolii care cresc în regiunile sudice ale Pământului sunt adesea foarte parfumate, simbolizând astfel frumusețea divină și excelența. Magnoliile albe sunt sinonime cu puritatea, perfecțiunea, sinceritatea, bunătatea și castitatea, în timp ce magnoliile roz sunt deseori asociate cu tinerețea, inocența și bucuria de a trăi. Entuziasmul, bucuria, sănătatea și norocul – toate acestea sunt asociate cu magnoliile de culoare verde, în timp ce o magnolie de culoare mov transmite încurajări și un gând bun de însănătoșire.
De asemenea, echipele Totul Verde. au reușit să înlocuiască și arborii din jardinierele de pe Șoseaua Berceni, cu Ilex Mutchagara, o plantă rezistentă, perenă și adaptabilă la condițiile urbane. Ilex Mutchagara este o specie de arbore decorativ cu frunze verzi, lucioase și fructe roșii. Această specie este potrivită pentru mediul urban și se bucură de o perioadă lungă de viață, ceea ce înseamnă că arborii vor aduce beneficii pentru mulți ani de acum înainte. Această plantă este apreciată pentru aspectul său decorativ, dar și pentru proprietățile sale medicinale. În medicina tradițională chineză, Ilex Mutchagara este utilizată pentru tratarea afecțiunilor hepatice și digestive, precum și a bolilor respiratorii.
Nici arborii care se aflau în jardiniere nu s-au risipit. Aceștia au fost transplantați în alte zone ale sectorului, unde vor continua să crească și să se dezvolte în condiții optime.
Vei recunoaște că destinul a jucat cu adevărat în favoarea ta într-un subiect profesional în care ceva încetinise și, totuși, acum se mișcă într-un mod care te interesează. Observați bine totul și faceți pașii corespunzători foarte calm.
TAUR
Azi te ocupi de persoanele care sunt mai în vârstă sau care au mai multă experiență decât tine pentru că vei ști cum să scoți multe din asta atât din punct de vedere personal cât și social. Profitați de indicațiile lor, vor fi o sursă de înțelepciune.
GEMENI
Reflectă la atitudinea ta, poate prea încăpățânată, la un eveniment familiar care s-a întâmplat și care ți-a provocat probleme. Poate că este timpul să negociați cu ceilalți și chiar dacă vă costă, ar trebui să propuneți o conversație comună.
RAC
Astăzi inima ta va fi mișcată de atitudinea unei persoane care îți oferă un ajutor pe care nu l-ai așteptat și care te scoate într-adevăr dintr-o situație destul de importantă. Mulțumește-le deschis, fără teamă sau de ceea ce cred alții.
LEU
Luptați în anumite bătălii împotriva celor care nu vă înțeleg atitudinea de neclintit față de o situație de muncă în care sunteți de partea celor care par cei mai vulnerabili. Dar rămâi foarte ferm în convingerile tale și în ceea ce vei expune în public.
FECIOARA
Este posibil să nu aveți de ales decât să credeți cuvântul unei persoane care vă va da vești proaste sau vă va spune ceva negativ pe care, în acest moment, nu îl veți putea verifica. Nu vă faceți griji prea mult, deoarece nu va avea repercusiuni.
BALANTA
Cineva dorește să-ți impună regulile și asta este ceva ce nu vei putea accepta. Dacă este o relație în care nu ai mai fost de mult timp, mai bine te gândești la ce vrei de acum înainte. Uită-te bine la toate cuvintele și atitudinile lor, ele îți vor da cheia.
SCORPION
Alergarea în căutarea fericirii utopice sau a ceva care scapă cu adevărat de posibilitățile tale nu este bine. Păstrează-ți obiectivele și visele, da, dar cu cel mai mare realism posibil și fără obsesii. Aceasta este cea mai bună abordare.
SAGETATOR
Dacă ai copii, astăzi vei simți că descoperi în ei lucruri neașteptate și că îți oferă un flux de energie și afecțiune. Dar, în același timp, va trebui să impuneți o anumită disciplină pentru ca totul să funcționeze. Este oarecum complicat, dar o vei face destul de bine.
CAPRICORN
Vei căuta informații despre un subiect pentru că vrei să ai toate datele înainte de a acționa și te descurci bine. Nu trebuie să ratați niciun detaliu, va merita efortul ca aceste informații să fie colectate. Totul va fi mai bine.
VARSATOR
Nu vrei să fugi, să mergi prea repede de cineva pe care tocmai l-ai întâlnit, fie că e vorba de o persoană sau de un nou domeniu de acțiune. Entuziasmul este pozitiv, dar atâta timp cât nu produce greșeli. Moderați orice tentație de a sări peste etape.
PESTI
Veți găsi mult entuziasm la o persoană apropiată care vă susține altruist într-un subiect în care ați început recent, poate ceva care are legătură cu studiile. Te vei simți foarte bine cu acea întărire care ți se potrivește acum atât de bine.
Tribunalul București a plasat în arest la domiciliu patru persoane în dosarul de corupție privind prelungirea unor contracte pentru închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.
Este vorba despre George Ivan, fost director general și fost director comercial la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat în cadrul instituției, și trei oameni de afaceri: Cristian Bălan, Cătălin Lăscuț, supranumit regele duty-free-urilor, și Laurențiu Tănăsescu, director în cadrul firmei lui Lăscuț.
Cristian Bălan se lăuda cu apropierea de Ambasada Rusiei
Potrivit surselor Gândul, omul de afaceri Cristian Bălan – ”apropiat” al lui Alexandru Ivan, fost director CNAB, ”având o relație naș-fin” – se ”laudă” și cu o relație extrem de apropiată cu Ambasada Rusiei, cultivată prin intermediul lui Alexandr Loginov, fost atașat militar – ”acoperire” utilizată constant de către Direcția Principală de Informații a Rusiei, GRU.
Cristian Bălan este descris drept o persoană ”influentă și periculoasă”, fost lucrător al unui serviciu de informații.
Iată stenogramele prezentate de „Gandul.ro”:
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Pe Anda o invită la ziua ei o prietenă și zic: ”Hai la club, la… nu mai știu… la NUBA”. La masă era un timp… (neinteligibil)… și el zizea știi… (neinteligibil)… nevastă-mea… (neinteligibil)… copilărie cu ele, … (neinteligibil)… la un moment dat, Cătă, la altă masă, zice: Radu, ia vino un pic! Știi… (neinteligibil)…?”, ”Cu cine?”, ”Cu cine?”, ”Cu Bălan!”, ”Auoleu!”… (râde)… L-a chemat…
Hardan Saadeh: Dar Bălan ce lucrează? Ce face el? Ce…?
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Băi… Bălan e din grupul ăla plecat din SIE care la… (neinteligibil)
Hardan Saadeh: Din SIE?
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Da! Da! Da! Care a plecat la Viena.
Hardan Saadeh: Păi toată ziua pleacă la Viena… (neinteligibil)…
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Au grupul ăla! Fond de investiții cu nu știu ce, sunt niște securiști periculoși, ei mai au niște firme, de exemplu… ca să înțelegi… ă… nu știu dacă știi că România a avut o echipă de 15-20 de James-i Bonzi, care au renunțat la ei… agenții ăia! Crime plătite, nu știu ce, dărâmări de guverne…
Hardan Saadeh: Mă rog, nu-l știu, dar…
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Înțelegi!
Hardan Saadeh: Nu contează!
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Cred că orice țară are așa ceva!
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Da! Când ăia au renunțat la agenții speciali, ei ce-au făcut? I-au angajat pe toți! Și iau contracte pe afară și… E pericol!
Ăla te bagă la portbagaj, mori sigur! Dacă n-ai…
Hardan Saadeh: Cine?
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Bălan!
Hardan Saadeh: A!
Tănăsescu Radu-Laurențiu: 100%!
Hardan Saadeh: Ce să… să mă bagă…?
Tănăsescu Radu-Laurențiu: Dacă vrea să dispară un om, dispare! … (neinteligibil)…
Procurorii susțin că, în intervalul ianuarie-noiembrie 2022, Bălan Cristian i-ar fi cerut lui Cătălin Lăscuț și directorului unei alte firme, direct sau prin intermediul lui George Ivan, peste 22 de milioane de euro pentru a interveni la oficiali din Ministerul Transporturilor în vederea prelungirii unor contracte pentru exploatarea unor spaţii comerciale la Aeroportul Otopeni.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit într-un autoturism condus de către un cetățean ucrainean, pe sensul de intrare în România, un pistol cu gaze Makarov calibru 4,5 mm și 269 de proiectile aferente.
În data de 1 aprilie, în jurul orei 20.45, polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au efectuat controlul, pe sensul de intrare în țară, asupra unui autoturism condus de către un cetățean ucrainean în vârstă de 32 de ani.
Polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, iar pistolul și proiectilele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, s-a aflat din nou în mijlocul comunității românești din Italia. A fost vorba despre o vizită de lucru, începută la finalul săptămânii trecute.
Cârciu: Sunt proiecte pe care DRP le are în derulare
„Sunt proiecte pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni le are în derulare în această perioadă și îmi doresc să le promovăm cât mai bine, pentru că sunt dedicate conservării și protejării identității românești din afara granițelor. Nimic nu poate înlocui dialogul direct cu românul.
Ne dorim să identificăm soluții pentru proiecte care vizează sistemul școlar și pentru diverse probleme cu care se confruntă românii din Italia”, a declarat demnitarul DRP.
sursa foto: DRP
sursa foto: DRP
sursa foto: DRP
sursa foto: DRP
sursa foto: DRP
sursa foto: DRP
Prima zi a vizitei a inclus participarea la o conferință importantă
Delegația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a participat, în prima zi a vizitei de lucru în Italia, la conferința „Sicilia-România implicațiile unei emigrații bilaterale de prosperitate”, organizată de Comites România.
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a punctat – în prezența președintelui Adunării Regionale Siciliene, Gaetano Galvagno, a ministrului regional al familiei și emigrării, Nuccia Albano, și a altor demnitari – necesitatea recunoașterii comunității românești ca minoritate națională, fiind cea mai numeroasă și mai bine integrată din Italia.
Totodată, delegația Departamentului a avut discuții cu românii prezenți la eveniment, în privința oportunităților pe care le oferă sesiunea de finanțare nerambursabilă a DRP pentru anul 2023, se menționează în comunicatul DRP.
De asemenea, agenda primei zile a vizitei a inclus și momentul de comemorare a istoricului Nicolae Bălcescu, prin depunerea unei coroane de flori la statuia acestuia de la Vila Garibaldi din Palermo.
Întâlniri cu primarul orașului Agrigento și cu reprezentanți ai comunității românești
A doua zi a vizitei de lucru a delegației DRP în Italia a avut pe agendă întâlniri cu primarul orașului Agrigento, cu primari ai provinciei cu același nume și cu reprezentanți ai comunității românești, în vederea identificării de proiecte comune, adaptate nevoilor românilor din această zonă.
Cu această ocazie, secretarul de stat l-a invitat pe edilul Francesco Miccichè să vină în România.
„Întâlnirea cu primarul din Agrigento, Francesco Miccichè, a fost un bun prilej de a discuta despre comunitatea românească și despre contribuția importantă pe care o are aceasta la dezvoltarea provinciei. Nu a fost o surpriză pentru mine să aud cuvinte frumoase la adresa românilor. Știu prea bine că românul este muncitor, ambițios și dornic să arate că, acolo unde se stabilește, trăiește cum se cuvine și sfințește locul.
L-am invitat pe domnul Francesco Miccichè să vină în România pentru că vreau să rămânem într-un dialog continuu. Avem de pus la punct mai multe proiecte care să vină în sprijinul românilor. Un schimb eficient de bune practici, despre proiectele economice, poate deschide noi oportunități atât pentru românii din Italia, cât și pentru comunitatea italiană din România”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.
În comunicatul DRP se menționează, totodată, că „buna colaborare dintre România și Italia a fost evidențiată și de Massimo Novali, Consulul Onorific al Italiei la Cluj, Giovanni Civiltà, vicepreședintele Consorțiului Universitar, Giovanni di Maida, președintele consiliului local Agrigento, Alfano E Papiro, consilier local și Gianni Calderone, președintele Comitetului Italienilor COMITES din România”.
De asemenea, pe agenda vizitei au figurat și întâlniri cu oficiali italieni din provincia Favara, precum Antonio Palumbo, primarul orașului, și cu președintele consiliului local, Miriam Mignemi, cât și cu reprezentanți ai comunității românești din această zonă.
Delegația DRP a participat la Procesiunea de Florii din Catania
O zi semnificativă în cadrul vizitei de lucru a delegației românești în Italia a fost și cea de duminică. În 2 aprilie, delegația DRP a fost prezentă alături de comunitatea de români la slujba organizată în cadrul Parohiei Sfânta Muceniță Agata din Catania. Și, de asemenea, delegația a participat la Procesiunea de Florii din Catania, condusă de arhiepiscopul Luigi Renna, în prezența a numeroși enoriași italieni și români.
„În ultima zi a vizitei oficiale, primarul municipiului Catania, Piero Mattei, a primit reprezentanții Departamentului pentru Românii de Pretutindeni la sediul instituției pe care o conduce, alături de alți oficiali italieni, printre care președintele consiliului local, Sebastiano Anastasi, prefectul de Catania, Maria Carmela Librizzi și Andrea Messina-Assesor, ministrul regional pentru regiunea Sicilia.
Gheorghe Cârciu a discutat cu cei prezenți despre posibilitatea alocării unui loc în consiliul local, pentru un cetățean român, care să reprezinte interesele comunității la nivelul administrației publice locale. Membrii marcanți ai comunității românești din Italia trebuie susținuți, în vederea afirmării în structurile organizaționale locale.
În încheierea discuțiilor, reprezentanții sicilieni au fost invitați la București pentru a continua dialogul în beneficiul tuturor părților implicate”, a mai precizat DRP în comunicatul transmis luni.
Marea Britanie a trimis un control la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România pentru a vedea ce măsuri s-au luat pentru combaterea pestei porcine africane. Reprezentanții industriei cărnii de porc din țara noastră susțin că britanicii sunt îngroziți că virusul va ajunge și în țara lor, dat fiind că românii din diaspora pot aduce boala odată cu produsele din carne de porc luate din țară.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a fost auditată de o misiune din partea serviciilor veterinare din Marea Britanie, la sfârșitul lunii trecute. Auditul a urmărit evaluarea organizării autorităților competente și sistemul de control oficial, experții echipei evaluatoare inspectând mișcările și trasabilitatea animalelor vii, producția, procesarea și distribuția cărnii de porc și a produselor din carne de porc.
Totodată, au fost verificate procedurile privind prevenirea, detectarea și controlul bolii, inclusiv cele de raportare și zonare, planurile de contingență pentru pesta porcină africană (PPA), supravegherea pasivă și activă efectuată atât la porcii domestici, cât și la mistreți, metodologia de diagnostic de laborator pentru PPA, controalele asupra subproduselor de origine animală de la porci domestici și mistreți, precum și procedura de certificare.
”România a primit aprecieri din partea experților britanici pentru modul în care serviciile veterinare acționează pentru a combate pesta porcină africană, ținând cont de specificul sistemului de creștere a porcului”, a arătat, într-un comunicat, ANSVSA. Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) susține însă că ANSVSA nu ar fi spus lucruri rele despre instituție și că trebuie să așteptăm raportul oficial al experților din UK. ”Nu mă aștept la pocăință și la cenușă în cap, nu au făcut-o vreodată și nici nu o să o facă. Este o autoritate cu adânci implicații politice, și, ca atare, acționează în această manieră”, ne spune Ioan Ladoși, președintele APCPR.
Pericolul diaspora
Reprezentanții producătorilor de carne de porc din România arată că, din informațiile obținute de la colegii din UK, britanicii sunt absolut îngroziți de subiectul pestei porcine africane. ”Și britanicii sunt îngroziți dintr-un motiv foarte simplu și foarte clar. Ei știu foarte bine că riscul de a ajunge pesta porcină africană în Marea Britanie este foarte mare atât timp cât există și vânzoleala asta a conaționalilor noștri care se plimbă între Marea Britanie și România, mai ales în preajma Sărbătorilor. Românii vin acasă, apoi vor merge înapoi încărcați cu bunătăți de la bunica, în care se vor regăsi și produse din carne de porc”, ne-a declarat Ioan Ladoși. Deși ANSVSA se laudă că a luat măsuri împotriva pestei porcine africane din România, în realitate nu s-a făcut mai nimic. Măsura reducerii populației de porci mistreți, considerați principalii vectori ai transmiterii pestei porcine africane, s-a blocat undeva, între Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului, iar limitarea mișcării animalelor și a creșterii în gospodării nu s-au materializat. Din cauza pestei porcine africane și, implicit, a decimării efectivelor de suine, România mai produce doar 20% din necesarul de carne de porc.
Raportări viciate
România este, în datele oficiale ale Uniunii Europene, o zonă integral roșie în ce privește pesta porcină africană și nu există nicio șansă să se schimbe ceva în următorii ani. Cu toate acestea, ANSVSA a anunțat că, în prezent, în țara noastră mai sunt doar 10 focare active. ”Nu se contabilizează focarele de pestă porcină la modul acesta, pentru primele trei luni ale anului în curs. Noi suntem de departe pe primul loc în Europa la numărul de focare. Degeaba stingi un focar care a apărut la nea Vasile, care a avut loc acum o lună, și peste două luni apare un alt focar în aceeași localitate. Înseamnă că nu l-ai stins cum trebuie. Pe de altă parte, faptul că sunt mai puține focare în primele trei luni, comparativ cu trimestrul trecut, este normal, pentru că să nu uităm că peste un milion de porci din gospodăriile populației au dispărut în preajma Crăciunului. Deci, practic, pesta aia nu prea mai are unde să meargă, asta este explicația pentru care în trimestrul unu al acestui an avem cazuri mai puține, că nu mai sunt porci”, ne-a mai precizat Ioan Ladoși, președintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
Pentru că protestele masive din Piața Victoriei și din fața Ministerului Afacerilor Interne i-au lăsat reci pe guvernanți, polițiștii au decis să treacă la următorul nivel și să saboteze sistemul în cel mai legal mod cu putință. Astfel, în zilele premergătoare Sărbătorilor de Paște, aceștia au decis să facă verificări la sânge tuturor celor care intră în țară, asigurând, astfel, blocarea vămilor.
Dacă până acum au mai existat ceva ezitări în rândul polițiștilor, de data aceasta, sindicaliștii din MAI sunt deciși să treacă la măsuri dure, dar legale, pentru a îngenunchea sistemul și a-i determina pe guvernanți să aplice Legea 153/2017, prin care să se majoreze salariile. Conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a anunțat că se organizează pentru frontiera de Vest, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, când se va aplica metodologia ca la carte în ce privește verificarea autovehiculelor care intră în țară, sperând, astfel, să blocheze sistemul.
”Noi, de obicei, pe perioada Paștelui și a Crăciunului, primim un cod de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care se numește <<relaxare>>. Adică trebuie să lăsăm mașinile să treacă mai fără controale. Și având în vedere că, în urma verificărilor efectuate la vama Negru Vodă, am găsit 1.200 de pistoale la un cetățean ucrainean, ne-am hotărât să facem controale ca la carte și pe frontiera de Vest a României în perioada premergătoare Paștelui. Adică vom bloca sistemul cu armele sale. O să mergem și noi în vamă, ca să ne asigurăm că nu se vor face presiuni asupra polițiștilor. Și să-i sune lumea pe premierul Nicolae Ciucă și pe ministrul de Interne, Lucian Bode, să-i întrebe pe dânșii de ce se întâmplă așa”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
Exces de zel și la Poliția Rutieră
Sindicaliștii spun că tactica excesului de zel va fi aplicată de toți polițiștii, atât de cei de la Poliția Rutieră, cât și de cei de la Ordine Publică. După protestele masive ale polițiștilor, nici premierul Nicolae Ciucă și nici ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, nu s-au sinchisit să-i cheme pe sindicaliști la discuții. ”Așteptăm acum, săptămâna aceasta, să vedem dacă reușim să ajungem la ministru și la prim-ministru, dar, din datele pe care le avem, este nevoie de mult mai mult, pentru că sunt cam surzi la solicitările noastre. Nu avem informații că Guvernul ar intenționa să aplice Legea 153/2017 în integralitate, noi însă vom pune presiune în continuare. Noi am avut o videoconferință zilele trecute și s-a stabilit această formă de protest, prin blocarea vămilor prin exces de zel. Inclusiv cei de la Poliția Națională, dacă se vor face ceva activități cu filtre, cu Poliția Rutieră și cu cei de la Ordinea Publică, vor merge pe exces de zel, astfel încât să blocăm total sistemul”, ne-a mai precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca.
Presiuni pentru aplicarea legii
Polițiștii cer aplicarea, de urgență și în integralitate, a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, așa cum s-a procedat în cazul altor familii ocupaționale/sectoare de activitate, care au intrat în grilele de salarizare la termen. Totodată, aceștia au solicitat o salarizare decentă, acordarea drepturilor pentru transport/concediu și încadrarea în condiții de muncă adecvate a personalului contractual din MAI/SNAOPSN. ”Cerem aplicarea sporurilor la valoarea salariilor în plată, nu la valori inferioare, unele chiar din anul 2009 (de exemplu, cuantumul chiriei acordate în MAI este inferior sumei forfetare pe care statul o plătește pentru un refugiat cazat la un particular), precum și majorarea normei de hrană/normei de echipare și a sporului de suprasolicitare neuropsihică, prin raportare la valoarea actuală a pieței și, respectiv, la riscurile profesionale, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege polițiștilor judiciariști”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.
Cele mai negre scenarii ale medicilor responsabili, care au avertizat că vaccinul ARN mesager va distruge sistemul imunitar, au devenit realitate. Europa se confruntă cu o criză de Pazenir, un medicament utilizat în tratarea mai multor tipuri de cancere. Potrivit producătorului, deficitul de aprovizionare a fost cauzat de o creștere explozivă a cererii pe piața europeană, iar dispariția de pe piață va dura cel puțin până în luna iulie a acestui an.
Viața bolnavilor de cancer este în pericol. Unul dintre cele mai importante medicamente pentru tratarea acestei maladii a dispărut de pe piață din cauza unei explozii a cererii pe piața europeană. Fabricantul a anunțat că deficitul de aprovizionare va dura cel puțin până în luna iulie a acestui an, în condițiile în care deja s-a mărit producția. Potrivit unui comunicat al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) și al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), compania Teva Pharmaceuticals a semnalat că, din cauza creșterii semnificative a cererii în Europa pentru Pazenir, a apărut un deficit temporar de aprovizionare pe unele piețe din UE, care este așteptat să dureze până în luna iulie 2023.
”Anumite țări europene vor fi afectate de această situație, inclusiv România, Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Grecia, Italia, Țările de Jos, Portugalia și Spania. Producția de Pazenir (paclitaxel legat de albumină sub formă de nanoparticule) a fost crescută semnificativ. În plus, lucrăm cu autoritățile din domeniul sănătății și cu personalul din lanțul de aprovizionare pentru a evalua modul în care pot fi făcute alocările între țări”, a arătat compania Teva Pharmaceuticals. Majorarea subită a solicitărilor pentru acest medicament i-a luat prin surprindere pe producători, având în vedere că niciodată până acum nu au fost comandate cantități atât de mari. Explicația mai mult decât evidentă este o creștere incredibilă a numărului de cazuri de cancer în întreaga Europă.
Tratament de primă linie
Pazenir este indicat ca monoterapie pentru tratamentul cancerului de sân metastatic la pacienți adulți la care tratamentul de primă linie pentru boala metastatică nu a fost eficace și pentru care tratamentul standard conținând antraciclină nu este indicat. Totodată, medicamentul, în combinație cu gemcitabina, se administrează în tratamentul de primă linie la pacienți adulți cu adenocarcinom pancreatic metastatic, iar în asociere cu carboplatina, în tratamentul de primă linie al cancerului pulmonar altul decât cel cu celule mici la pacienții adulți care nu sunt eligibili pentru intervenția chirurgicală și/sau radioterapia cu potențial curativ.
”În timpul acestei lipse temporare de Pazenir (paclitaxel legat de albumină sub formă de nanoparticule), vă rugăm, dacă este posibil, să luați în considerare opțiuni alternative de tratament pentru pacienții dumneavoastră, în funcție de raționamentul clinic și de disponibilitatea pieței. Vom continua să oferim actualizări cu privire la situația actuală a aprovizionării către autoritățile locale de sănătate pe măsură ce noi informații devin disponibile. Suntem angajați să facem tot ce ne stă în putință pentru a aduce acest medicament important pacienților și pentru a ne asigura că proviziile viitoare satisfac cererea crescută a pieței”, a mai transmis compania Teva Pharmaceuticals.
Coșmarul devine realitate
Medicii responsabili au atras atenția în repetate rânduri că una din țintele ARN mesager din vaccinul anti-Covid este sistemul imunitar. ”Dacă ARN-ul mesager persistă mai mult timp în organism și dacă, într-adevăr, ARN-ul mesager schimbă ADN-ul celulelor, atunci războiul acesta fratricid, dintre celulele sistemului imunitar, care și-au păstrat competența, și cele care produc proteină spike, devine din ce în ce mai debilitant pentru sistemul imunitar în ansamblu, iar sistemul imunitar nu mai face față funcțiilor pe care le are. Și atunci celulele tumorale vor începe să plorifereze, acesta fiind mecanismul apariției cancerului după vaccinarea anti-Covid”, susținea dr. Oana Mihaela Secară.
Şcoala românească revine în spaţiul public un un nou caz dezolant. Un profesor de engleză din Baia Mare a fost filmat în timp ce dansa pe catedră, în fața elevilor.
În urma apariției imaginilor în spațiul public, a fost demarată o anchetă la colegiul tehnic.
Cum s-a apărat dascălul
În apărarea sa, dascălul a spus că, în cadrul programului ”Școala Altfel”, și-a dorit să îi familiarizeze pe elevi cu diferite genuri muzicale, și le-a ilustrat într-un stil mai nonconformist. Recunoaște, totuși, că a exagerat.
Și elevii sunt cuprinși de ritm și se amuză copios de atitudinea îndrăzneață a dascălului. O parte din acest moment a ajuns în spațiul public iar profesorul, care este și diriginte la clasa a XI-a, și-a motivat comportamentul în fața superiorilor.
”A fost o activitate în cadrul Săptămânii ”Școlii Altfel” în sala de clasă și am încercat să-i familiarizez pe elevi cu principalele curente musicale din industria pop și cu câteva mișcări de dans, iar la sfârșitul orei am insistat și pe exagerările care se pot produce la nivel muzical.
Având în vedere că la liceele tehnologice muzica este o Cenușăreasă, am considerat necesară o astfel de activitate. A fost un exemplu de exagerare, unde se poate ajunge dacă se exagerează. În ziua respectivă a fost tematica muzicală”, a spus profesorul, conform Pro TV.
Dascălul lucrează de 25 de ani în învățământ și nu a mai avut abateri până acum, fiind recunoscut pentru implicarea la clasă și activitățile interactive. Inspectoratul a demarat o anchetă internă.
Inevitabilul s-a produs și ceea ce anticipau specialiștii că se va întâmpla e acum deja parte a unei realități tot mai cenușii – OPEC+ a decis să reducă producția de țiței, decizie valabilă până la finele acestui an! Precedenta diminuare a volumului a forțat SUA să „inunde” piața cu petrol luat din rezerva proprie. Va face Administrația Biden același lucru și acum sau va lăsa economia globală să traverseze o nouă criză majoră? În același timp, se pare că relațiile întregii lumi arabe cu SUA sunt definitiv compromise, un alt aspect care trebuie menționat.
Rusia sună adunarea, Arabia Saudită răspunde „prezent”
Riadul a decis să scadă producția cu 500.000 de barili pe zi începând de la 1 mai. Ministerul Energiei a transmis într-un comunicat de presă că decizia de reducere voluntară a producţiei este „o măsură preventivă destinată sprijinirii stabilităţii pe piaţa petrolieră”. Arabia Saudită este cel mai mare exportator mondial de petrol şi liderul de facto al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC). Prea mare coincidența, însă, ca saudiții să anunțe că reduc producția de țiței imediat după ce vicepremierul rus Alexander Novak a spus că Moscova va prelungi reducerea cu 500.000 de barili pe zi a producţiei de petrol până la finele anului.
„Ca măsură preventivă împotriva unei noi volatilităţi pe piaţă, Federaţia Rusă va implementa o reducere voluntară a producţiei de 500.000 de barili pe zi, până la finele lui 2023, comparativ cu producţia medie din luna februarie”, a zis Novak. Federația Rusă este al doilea cel mai mare producător de țiței din lume.
În afară de Arabia Saudită, duminică au mai făcut anunțuri similare autoritățile din Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Irak, Oman, Algeria şi Kazahstan. Toate vor reduce producția de țiței de la 1 mai 2023 până la finele anului. Irak a decis să îşi reducă producţia de petrol cu 211.000 de barili pe zi, EAU – 144.000 de barili pe zi, Kuweit – 128.000 de barili pe zi, Kazahstan – 78.000 de barili pe zi, Algeria – 48.000 de barili pe zi, Oman – 40.000 de barili pe zi.
Petrol mai puțin și mai scump
Piața de țiței va suferi un șoc în această vară. Deja traderii caută să facă rezerve, iar efectul anunțului OPEC+ se vor vedea săptămâna asta pe burse.
Ca urmare a deciziei OPEC+, începând din luna mai, cantitatea de petrol care va fi livrată pe piaţa mondială va fi cu peste 1 milion de barili mai mică! Asta înseamnă mai puțin petrol pe piață și mai scump, mult mai scump.
În același timp, vestea a căzut ca un ciocan peste Casa Albă, tensionând și mai abitir relațiile cu dinastia Saud. Americanii văd că Orientul Mijlociu face jocul Rusiei și decide să reducă producția de țiței fix în ajunul alegerilor prezidențiale. La fel au făcut și data trecută, când au redus producția cu două milioane de barili pe zi chiar înainte de alegerile intermediare, pentru Congres, iar creșterea prețurilor s-a dovedit a fi o problemă pentru democrații lui Biden. Președintele a promis, la acea vreme, că vor exista „consecințe”, iar după alegeri, parlamentarii Partidului Democrat chiar au au cerut înghețarea cooperării cu saudiții.
Alianța SUA – Arabia Saudită a fost supusă unei presiuni tot mai mari în ultimii ani, în special după uciderea disidentului Jamal Khashoggi, un jurnalist saudit care se refugiase în SUA. În 2018, în calitate de candidat la președinție, Joe Biden a promis să facă din Arabia Saudită un „stat paria” din cauza uciderii lui Khashoggi.