În aparență, este greu să găsești dușmani mai implacabili decât Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de  mercenari Wagner, și Igor Girkin, alias Strelkov, un ultranaționalist care a jucat un rol important în faza inițială a invaziei Rusiei în Ucraina în 2014.

Cei doi au făcut schimb de insulte publice – și, din partea lui Prigozhin, de amenințări deschise – care împiedică reconcilierea. Cu toate acestea, ei împărtășesc o teamă și o speranță care se referă direct la viitorul Rusiei după ce Vladimir Putin își va încheia mandatul.

Kremlinul  nu a eliminat orice formă de exprimare liberă, notează Bloomberg. Cei care susțin invazia Ucrainei se bucură de o aparentă carte albă pentru a-i critica pe comandanții de vârf ai „operațiunii militare speciale” și, în unele cazuri, chiar pe Putin însuși, pentru a se plânge de eșecurile de pe câmpul de luptă și de progresul lent al războiului.

Acest spectru de gândire include „patrioții furioși” din jurul lui Strelkov, presupuși loialiști ai lui Putin, precum Prigojin, și toți cei care se află între ei – o gamă largă de personaje controversate.

Pentru aceștia, Putin este prea blând: un potențial trădător pentru radicali și un președinte soft-power  pentru loialiștii agresivi. Audiența lor combinată pe Telegram se numără în milioane: împreună, serviciul de presă al lui Prigojin  și canalul personal al lui Strelkov au peste un milion de abonați.

Recent, atât Prigojin, cât și Strelkov și-au împărtășit temerile că războiul din Ucraina s-ar putea încheia cu un acord politic prematur și umilitor. “În guvern și în marile afaceri, rămân cei care și-au transferat capitalul și loialitatea către Occident. Aceștia sunt gata să ne saboteze și să facă o înțelegere cu inamicul, adică să comită trădare. Nu excludem să pregătească o lovitură de stat pro-occidentală, o capitulare și, prin urmare, dezmembrarea Rusiei”.

Prigojin, despre care se spune că ar avea ambiții prezidențiale, a publicat un articol lung în care sugerează că atât Kremlinul, cât și majoritatea rușilor ar fi tentați să pună capăt războiului chiar acum, dacă Rusia ar putea păstra teritoriul pe care l-a câștigat deja. Ideea e că SUA îi rețin pe ucraineni  „pentru ca Rusia să nu câștige și nici să piardă”.

În viziunea lui Strelkov, o înfrângere militară în Ucraina ar putea determina „dezmembrarea” Rusiei. Speranța comună a lui Prigozhin și Strelkov este, așadar, că luptele continue vor reface Rusia și vor înlătura elita compromisă care a condus țara, cu o întruchipare mai patriotică – adică una fără compromisuri și antioccidentală.

Orice fel de final negociat al conflictului ar însemna un status quo intern, iar chiar și gândul la asta este insuportabil pentru „patrioții” asortați care sunt înfometați de partea lor, plătită cu sânge.

Nici Strelkov, nici Prigojin nu l-ar accepta pe celălalt ca făcând parte din această nouă elită, dar este ceva  normal pentru forțele de opoziție rusești: fie că sunt liberale sau ultranaționaliste, acestea nu au reușit niciodată să se pună de acord asupra modului în care ar putea împărți puterea dacă ar pune vreodată mâna pe ea.

Unul dintre motivele evidente pentru care regimul lui Putin nu a luat încă măsuri împotriva lui Strelkov sau Prigozhin, în ciuda ambițiilor lor politice din ce în ce mai publice, este că îi oferă oferă combustibil de propagandă pe care îl poate arde gratuit. Kremlinul , spune politologul Andrei Kolesnikov, se străduiește să transforme cadrul propagandistic inițial al unui blitzkrieg în cel al unei bătălii existențiale prelungite împotriva Occidentului.

Ar fi timpul ca „patrioții furioși” și fanii stilului de soldat de noroc al lui Prigozhin să se îngrijoreze de un fel de compromis trădător din partea lui Putin dacă acesta ar acționa pentru a-i reduce la tăcere, închizând revolta lui Strelkov pe Telegram și permițând armatei regulate să preia trupele de asalt ale Wagner, așa cum Înaltul Comandament dorește de mult timp să facă.

Putin, obsedatul de control, nu ar tolera agitația lor dacă ar plănui să facă un compromis cu Occidentul. Așa cum stau lucrurile, el pare să se blocheze și să spere că elita bogată a Rusiei se va adapta la noua ordine, așa cum a făcut-o în mod repetat în trecut – trebuie doar să îi dea timp.

În majoritatea celor 66 de ani de existență, o parte esențială a misiunii UE a fost extinderea inexorabilă a puterii sale de a le spune statelor membre ce să facă.

Acum, trebuie să înțeleagă că va trebui să dea înapoi. Dacă Bruxelles nu se transformă destul de repede dintr-o tehnocrație centralizată care dă ordine vasalilor săi într-o organizație bazată pe un consens larg între guvernele alese, este posibil să se trezească marginalizată sau chiar să se confrunte cu o schismă continentală.

Cea mai recentă ilustrare a acestei situații este reprezentată de o abundență bruscă de cereale ucrainene, subliniază The Spectator.Grânele au fost redirecționate către Europa de Est, ceea ce amenință să submineze și să falimenteze fermierii locali.

Comerțul liber poate fi, în general, bun, dar nicio administrație decentă nu poate sta deoparte și lăsa globalismul să se dezlănțuie atunci când creează o amenințare bruscă și existențială pentru o mare parte din sectorul agricol.

Toate acestea pun pe jar Bruxelles-ul, care, adăpostit de  legislația UE, controlează incredibil comerțul exterior. Este adevărat că susține în mod evindent Ucraina și interesele sale.

Dar  trebuie să își susțină și statele membre. Comisia Europeană vorbește în limba de lemn: “Politica comercială este de competența exclusivă a UE și, prin urmare, acțiunile unilaterale nu sunt acceptabile”. Cu alte cuvinte, agricultorii din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria sau Slovacia trebuie să înghită ordinele Ursulei von der Leyen. Și executivul UE chiar își închipuie că va merge treaba asta.

Nu va merge, este cea mai ineptă modalitate de conduce un bloc comunitar. În primul rând, arată eșecul de lungă durată al Bruxelles-ului de a înțelege Europa de Est. N-a priceput că, spre deosebire de o mare parte din Occident, agricultura pe scară largă este o industrie importantă în regiune, care trebuie încurajată.

Dacă UE ar fi înțeles acest lucru, nu ar fi interzis peremptoriu guvernelor Poloniei, Ungariei și Slovaciei să facă ceea ce este necesar pentru a evita o amenințare existențială la adresa supraviețuirii lor.

De asemenea, o mare parte a eurocrației nu a înțeles niciodată cu adevărat că statele estice care, până acum 30 de ani, au trăit în umbra Rusiei, nu au aceeași loialitate neclintită față de autoritatea supranațională de la Bruxelles ca și alte state membre. Nici nu au cum să o aibă, deoarece simt că sunt tratate precum niște colonii.

Pe de altă parte, există șanse ca ordinele lătrate de la Bruxelles să nu fie foarte eficiente, chiar dacă vor fi întărite de o curte europeană complice. Încercările anterioare ale centrului de a impune măsuri considerate de statele est-europene ca afectând fie afacerile lor interne, fie interesele lor naționale, nu au avut succes.

Este perfect normal ca guvernele est-europene să considere vitală supraviețuirea agriculturii, mai presus decât propunerile abstracte ale legislației UE.

Politicienii de la Bruxelles au datoria să apere economia europeană, pentru asta sunt plătiți. Dar au ajuns un soi de mandarini care cer măsuri dure împotriva celor care nu se supun ordinelor lor.

Dacă UE continuă se se împartă între vasali și stăpâni, atunci e de rău. Primii se pot răscula iar cei din urmă vor trage ponoasele.