Mini-războiul din Ucraina a servit drept moment decisiv în evoluția noilor relații internaționale. Occidentul, condus de Statele Unite, s-a grupat în spatele unor sancțiuni fără precedent impuse Rusiei, dar a făcut asta exercitând o presiune imensă asupra economiilor emergente, forțate să se alinieze politicii Unchiului Sam.
Efectul de bumerang a fost schimbarea echilibrului global al puterii. Țările din „Sudul globalist” vor acum să trăiască și să acționeze liber și autonom și, împinse de la spate de Moscova, au învățat că trebuie și pot să-și apere propriile interese.
Dictatul SUA devine din ce în ce mai deranjant, ceea ce nu este surprinzător, având în vedere că statele nealiniate doctrinei americane doresc să-și stabilească singure drumul, fără îndrumări externe.
Divergența principiilor de bază dintre Occident și …restul lumii devine din ce în ce mai vizibilă. Nu se limitează doar la diferențele de conducere politică sau de interese percepute, deja vedem cam peste tot o ruptură între democrațiile bogate și economiile emergente. De fapt, cea mai bună caracterizare a situației a făcut-o ministrul turc de Interne, Leyman Soylu – „Statele Unite ale Americii sunt urâte de întreaga lume, iar Europa a ajuns pionul Casei Albe”.
Prima dovadă a „divorțului” Vest-Est stă în fenomenul „de-dolarizării” apărut în 2023 – Orientul Mijlociu și America Latină fac afaceri cu China în yuani, renunțând la moneda care conduce de decenii bune comerțul internațional.
BRICS și meciul economic cu SUA
Evoluțiile actuale sunt extrem de interesante. În multe state din Occident se privește cu îngrijorare la mișcările făcute de BRICS, unii chiar afirmând că „a lăsat Occidentul în urmă în creșterea economică”. De fapt, Bloomberg scrie că, din 2020 încoace, BRICS a depășit în mod constant G7 în ceea ce privește contribuția la creșterea economică globală, iar estimarea reputatei agenții este că, în 2028, BRICS+ va reprezenta mai mult de 33% din creșterea economică, în timp ce țările G7, sub 28%.
China este, de departe, cel mai important jucător. În următorii cinci ani, contribuția Beijingului la creșterea PIB-ului global va fi de 22,6%, iar India vine pe doi, cu 12,9%, în timp ce Statele Unite închid podiumul (11,3%). Doar 20 de țări vor reprezenta 75% din creșterea globală, patru reprezentând jumătate (cele trei menționate plus Indonezia, care va contribui cu 3,6%).
China a eclipsat, deja, SUA, Germania și Japonia, devenind cel mai mare exportator din lume. Oțelul, cimentul, telefoanele mobile, copiatoarele și alte produse contribuie semnificativ la dezvoltarea Chinei. Aceste articole, împreună cu bunuri de uz casnic, plus mobilier, textile și antene parabolice, au permis Chinei să-și crească exporturile către America cu 1700% în ultimii 15 ani. Ca urmare, deficitul comercial al Statelor Unite cu China a crescut la 382 miliarde de dolari, în timp ce deficitul comercial al UE cu China este de 164 miliarde de dolari. Potrivit datelor oficiale, China are cele mai mari rezerve valutare din lume, estimate la 3,46 trilioane de dolari (proiecție la nivelul anului 2022).
Țările BRICS furnizează 25% din petrolul mondial și 50% din minereul de fier utilizat în producția de oțel. De asemenea, produc 40% din porumbul și 46% din grâul mondial. BRICS înseamnă 28% din teritoriul lumii și 45% din populația planetei.
Noua Ordine Mondială arată rău pentru Occident. În orice moment BRICS se poate transforma și într-o alianță militară, gest anticipat de multe dintre statele care cer să adere la această organizație. Vedem că regatul Arabiei Saudite, până de curând un aliat apropiat al Statelor Unite, a refuzat de două ori în ultimul timp cererile insistente ale Casei Albe de a crește producția de petrol. Mai mult, saudiții chiar și-au redus producția de țiței și au influențat, în consecință, și ceilalți membri OPEC să procedeze întocmai.
Riadul a acceptat medierea Beijingului în chestiunea relațiilor cu Iranul, normalizate „azi” după ani la rând de zâzanie și râcă. Nu-i de mirare că presa americană scrie acum despre o alianță Rusia – China – Iran – Arabia Saudită care acționează împotriva intereselor Washingtonului în Orientul Mijlociu.
NATO și extinderea în Asia
Într-o vizită neobișnuită efectuată la Tokyo, în Japonia, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat necesitatea ca Alianța Nord-Atlantică să aibă „mai mulți prieteni în regiune”. Justificarea evidentă a fost, așa cum a explicat Stoltenberg la Universitatea „Keio”, din Tokyo, că Rusia și China „se apropie și amenință direct” NATO și ordinea internațională condusă de SUA.
De fapt, Stoltenberg nu a făcut altceva decât să expună încercările americanilor de a extinde rivalitatea cu Rusia și China dincolo de Europa pentru a include și regiunea Asia-Pacific în această poveste. Răspunzând la proiecția Casei Albe, Beijingul a transmis clar că vede cum „NATO a căutat în mod constant să ajungă dincolo de zona și domeniul său tradițional de acțiune”. Scopul este de a transforma zona Asia-Pacific, în prezent conectată doar prin comerț și economie, într-un câmp de luptă care să servească intereselor americane.
Japonia, Filipine și Coreea de Sud s-au ridicat în poziție de drepți și au răspuns „prezent” la apelul Unchiului Sam. Niponii și-au trimis primul-ministru, Fumio Kishida, la Kiev, să vadă cum poate fi băgat mai abitir bățul prin gard, pardon, ajutat Zelenski. În același timp, liderii de la Manila și Seul au făcut pelerinaj la Washington, luând lumină de la Casa Albă – Filipine mai ridică patru baze militare americane pe insulele sale, iar Coreea de Sud aduce submarinele US Navy în porturile sale.
„Natoizarea” regiunii Asia-Pacific este periculoasă și duce la o nouă cursă a înarmării.
Dar, întrebarea crucială este – asistăm cu adevărat la un război între Noua Ordine Mondială (adusă de Rusia și China) și NATO sau totul este un teatru?! Asia nu este Europa, iar statele de aici mai degrabă preferă comerțul deschis și reciproc avantajos cu China decât să intre într-un conflict armat.
