Acasă Blog Pagina 582

Evoluția acțiunii Transgaz în perioada ianuarie – 20 decembrie 2023

SNTGN TRANSGAZ SA este o companie transparentă, deschisă spre dialog şi bune practici corporative, o companie performantă care crede în valorile sale organizaționale şi care investește permanent în educația şi dezvoltarea profesională a resursei umane de care dispune. Performanța  companiei a crescut an de an prin munca, pasiunea şi profesionalismul celor care şi-au desfășurat activitatea în acest domeniu și au contribuit la ceea ce SNTGN TRANSGAZ SA este azi – o companie responsabilă, o companie a viitorului, o companie în care modelul de guvernanță corporativă funcționează cu succes.

Obiectivele strategice generale și specifice ale activității SNTGN TRANSGAZ SA sunt stabilite în contextul alinierii la cerințele noii politici energetice europene privind siguranța și securitatea energetică, dezvoltarea durabilă și competitivitatea.

De asemenea, în ceea ce privește performanța companiei pe piața de capital, aceasta este una atractivă, calitate datorată obiectului de activitate, statutului de monopol deținut de TRANSGAZ în transportul gazelor naturale, poziției deținute pe piața energetică națională și internațională, profilului financiar robust și capacității societății de a genera performanțe, venituri stabile și predictibile, politici de dividende atractive, calității actului de management al companiei precum și investițiilor din Planul de Dezvoltare a Sistemului National de Transport (SNT) al gazelor naturale (PDSNT) 2022-2031, revizuit și aprobat de ANRE. Planul prevede un amplu program investițional, cu proiecte de investiții estimate la aproximativ 3,2 miliarde euro, investiții care permit alinierea SNT, atât la cerințele de transport şi operare europene, cât și la cele ale Acordului Verde European privind decarbonizarea.

Evoluția acțiunii TGN în perioada 03.01-20.12.2023

În perioada 03.01-20.12.2023, prețul de închidere al acțiunii TGN a urmat un trend ascendent, înregistrând valori superioare celor din perioada similară a anului 2022, creșterile încadrându-se în intervalul de 3% – 57%, cu un maxim al perioadei de 23,50 lei/acțiune înregistrat în data de 02.05.2023, pe fondul ex-datei pentru majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor și un minim de 15,40 lei/acțiune înregistrat în data de 02.06.2023, scădere influențată în principal de vânzarea de către investitori a deținerilor obținute gratuit în cadrul operațiunii de majorare a capitalului social prin încorporarea rezervelor, precum și de contextul așteptării de către investitori a listării Hidroelectrica la BVB.

În luna ianuarie, ca urmare a informării investitorilor cu privire la emiterea de către ASF a Certificatului de Înregistrare a Instrumentelor Financiare aferent majorării capitalului social al societății, prețul de închidere al acțiunii TGN a înregistrat valoarea de 289,50 lei/acțiune (respectiv 18,09 lei/acțiune preț ajustat 1:16), cu 30% mai mare decât în luna ianuarie 2022.

Mai apoi, pe fondul operațiunii de majorare a capitalului social prin încorporarea rezervelor, aflată în desfășurare, precum și a așteptării investitorilor privind publicarea rezultatelor financiare preliminate pentru anul 2022, prețul de închidere al acțiunii TGN a continuat trendul ascendent, depășind cu 57% valorile înregistrate în luna februarie 2022 și atingând în data de 28.02.2023 valoarea de 314,50 lei/acțiune (19,66 lei/acțiune – preț ajustat 1:16).

În luna martie, ulterior publicării materialelor pentru Adunarea Generală a Acționarilor privind aprobarea rezultatelor financiare anuale finale precum și a demersurilor întreprinse de managementul companiei pentru semnarea de către SNTGN Transgaz SA, OMV Petrom SA și SNGN Romgaz SA a Declarației privind încheierea contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma procedurii de rezervare de capacitate pentru punctul de  intrare/ieșire în/din SNT-Tuzla – al gazelor naturale din Marea Neagră, prețul acțiunii TGN atinge maximul lunii martie, respectiv 325,00 lei/acțiune în 08-09.03.2023 (20,31 lei/acțiune preț ajustat 1:16).

Comparativ cu finalul lunii martie 2022, prețul de închidere al acțiunii TGN a înregistrat la data de 31.03.2023 o creștere de 46%, până la valoarea de 312,00 lei/acțiune (19,50 lei/acțiune preț ajustat 1:16).

Pe parcursul lunii aprilie, prețul de închidere al acțiunii TGN s-a aflat în continuă creștere, atingând în data de 28.04.2023 valoarea de 21,03 lei/acțiune, cu 40% mai mult decât la finalul lunii aprilie 2022, preț influențat de aprobarea de către AGA a valorii dividendului aferent anului financiar 2022 precum și de contextul încheierii parteneriatului de colaborare dintre Transgaz și E.ON prin care își propun să colaboreze pentru consolidarea securității energetice a României, prin alinierea și corelarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurii de gaze naturale în direcția prevederilor Pactului Verde European și a celorlalte prevederi legislative europene din domeniu.

Ulterior, în data de 02.05.2023, ex date aferentă operațiunii de majorare a capitalului social al SNTGN Transgaz SA prin încorporarea rezervelor, prețul acțiunii TGN a atins maximul perioadei analizate, respectiv 23,50 lei/acțiune, înregistrând o creștere de 11,64%.

Pe parcursul lunii mai, pe fondul publicării rezultatelor financiare pentru trimestrul I 2023 dar și a corecției suferite ca urmare a majorării capitalului social al SNTGN Transgaz SA prin încorporarea rezervelor, s-au înregistrat fluctuații ale prețului de închidere al acțiunii TGN în intervalul 15,40 lei/acțiune și 22,35 lei/acțiune, acestea fiind valori superioare celor din perioada similară a anului 2022.

În luna iunie, în contextul confirmării de către Fitch a ratingului BBB- cu perspectivă stabilă a societății, acțiunea TGN înregistrează valoarea de 15,40 lei/acțiune în data de 02.06.2023 și urmare a semnării de către managementul societății a ordinului de începere a lucrărilor de construire a gazoductului Tuzla – Podișor, acțiunea TGN crește până la valoarea de 17,40 lei/acțiune în data de 16.06.2023.

Mai apoi, în ton cu dinamica piețelor europene, la sfârșitul lunii iunie s-au înregistrat ședințe de tranzacționare cu evoluții pozitive pentru indicii BVB, astfel că, la data de 29.06.2023, TGN a avut cea mai bună evoluție din compoziția indicelui BET, înregistrând o creștere de 3,88%.

Pe parcursul lunii iulie, acțiunea TGN a continuat trendul ascendent, atingând în data de 31.07.2023 valoarea de 18,32 lei/acțiune, cu 23% mai mare decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului 2022.

Ulterior, în luna august, prețul de închidere al acțiunii TGN a oscilat în jurul valorii de 17,00 lei/acțiune, depășind valorile din aceeași lună a anului 2022. De asemenea, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori București din luna august, în urma revizuirii trimestriale a indicilor, realizată de furnizorului global de indici MSCI, prezența României în acești indici crește începând cu data de 1 septembrie 2023, de la 12 la 22 de companii, cele șase companii românești promovate de la Small Cap la Mid Cap / Large Cap (făcând parte din indicii MSCI Frontier și MSCI Romania) fiind: Electrica (EL), MedLife (M), One United Properties (ONE), Teraplast (TRP), Transelectrica (TEL) și Transgaz (TGN).

Tot în luna august, având în vedere oportunitatea de finanțare creată prin Fondul pentru Modernizare, SNTGN Transgaz SA a depus la Ministerul Energiei, aplicații pentru 7 proiecte neprioritare aferente Fondului pentru Modernizare, în sesiunea 2 din anul 2023. Valoarea totală solicitată pentru finanțarea din Fondul pentru Modernizare este de cca. 554,3 milioane Euro iar obiectivul comun al acestor investiții îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier european și regional.

De asemenea, în luna septembrie, SNTGN Transgaz SA, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL (VMTG) compania care operează, exploatează și dispecerizează gazoductul Ungheni-Chișinău și este certificată pe modelul separării proprietății, preia de la Moldovatransgaz SRL, activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din Republica Moldova.

Prin investițiile realizate de Transgaz pe teritoriul României – dezvoltările SNT în zona de Nord-Est a țării  – s-au creat premisele diversificării surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale pentru Republica Moldova, a creșterii gradului de securitate în aprovizionare cu gaze naturale pentru această iarnă și pentru anii următori, precum și posibilitatea extinderii sistemului de transport gaze naturale din Moldova în scopul racordării la rețelele de distribuție a gazelor naturale care se vor dezvolta ulterior, a gospodăriilor și consumatorilor industriali care nu au încă acces la aceste resurse.

În ceea ce privește evoluția bursieră în luna septembrie, acțiunea Transgaz a continuat trendul de creștere, atingând la sfârșitul lunii valoarea de 19,16 lei/acțiune, cu 31% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2022. De asemenea, conform Buletinului Lunar emis de BVB în luna septembrie 2023, Transgaz se situează pe locul 5 în Top 15 companii listate în funcție de variația prețului de referință, înregistrând o creștere de 15,42% a prețului, de la începutul lunii septembrie și până la data de 30.09.2023.

În lunile octombrie – noiembrie 2023 acțiunea TGN a avut un trend ușor descendent dar cu valori net superioare comparativ cu perioada similară a anului 2022.

Ulterior, în luna decembrie 2023 acțiunea TGN a urmat un trend ascendent, depășind în a doua jumătate a lunii pragul de 19 lei/acțiune, înregistrând în data de 11.12.2023 un maxim de 19,28 lei/acțiune.

Capitalizarea bursieră a companiei la data 20.12.2023.

SNTGN TRANSGAZ SA a reușit să performeze și pe piața de capital, înregistrând la data de la 20 decembrie 2023, o creștere de 5,15% a capitalizării bursiere comparativ cu începutul anului respectiv, 03.01.2023.

Astfel, la data de 20.12.2023, capitalizarea bursiera a companiei a fost de 3.572 milioane lei (~719 mil. euro), respectiv cu 174,9 milioane lei (~29 milioane euro) peste nivelul înregistrat la 03.01.2023.

Prima reacție publică a patronilor de la Ferma Dacilor. „Nu ne ies calculele”

7

La o zi dupa tragedia din județul Prahova, conducerea pensiunii în care au murit arse mai multe persoane, postează primul mesaj public.

Mesajul sfâșietor a fost postat pe Facebook, pe pagina oficială a localului.

„Cu o durere de nedescris și greu de dus, pentru care n-am fost pregătiți în vreun fel în viața asta și cu care nu știm ce să facem sau cum să vedem vreo lumină, vă confirmăm că Ferma Dacilor, locul care ne-a fost și ne este în continuare acasă, a ars. A ars de sus în jos.
Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile, nu știm, nu concepem.
Așteptăm cu nerăbdare investigațiile autorităților pentru un răspuns și din primul moment colaborăm cu ele pentru a-l găsi. Nu va aduce liniște inimilor noastre, dar măcar vom porni de undeva.
Dincolo de articolele nesfârșite de la TV și în online, trebuie să vă spunem că suntem altfel de oameni față de ce se spune. O singură dată dacă ne-ați trecut pragul și ne-ați cunoscut, sigur nu v-a trecut indiferentă dragostea noastră față de oameni. Ferma Dacilor a pornit de foarte jos, mai puțin ca o afacere și mai mult ca o familie.
Am crescut animale, am lucrat pământul zi lumină și am adunat pe toată lumea în jurul mesei noastre la final de zi.
Am vrut, în primul rând, să oferim oamenilor din zonă o șansă la mai mult. N-am refuzat pe nimeni care a căutat un loc de muncă. Aveam sau nu nevoie, am găsit ceva de făcut.
N-am refuzat niciun producător local care voia să-și vândă produsele la noi. Indiferent că a venit cu 1kg de ceapă sau cu 10kg de cartofi, noi le-am luat cu speranța că pentru fiecare va fi puțin mai bine. N-am conceput și n-am concepe altceva decât omenia.
Da, în familia noastră lumea are un trecut. E un lucru minunat că unii oameni au reușit să treacă prin viață mai demni decât noi. Datorită acestor oameni ne-am dorit din toată inima și am învățat să fim mai buni.
Ani lungi și grei stau mărturie faptului că am trăit altfel. Că ne iubim aproapele, că am stat în comunitate să ajutăm. Că fiecare zi ne-am aplecat capul și am primit orice reproș cu umilință și cu speranța că vom fi iertați pentru păcatele tinereții.
Educația și moralitatea unui om țin în primul rând de șansă. Iar când șansa a venit, n-am ezitat nicio clipă. Ne-am îndreptat.
Cu multă durere vă spunem că în acest incendiu au murit oameni pe care îi iubim cu tot sufletul. Ne-au fost apropiați, de suflet, au fost familia noastră.
Cum își poate cineva imagina că un om își poate pune proprii copii în pericol? Cum ne-am putea gândi că nu am făcut zi de zi tot posibilul și imposibilul ca Ferma să fie un loc sigur? Și a fost un loc sigur. Au existat nenumărate momente în care locația noastră a fost plină până la refuz, în care, deși ne bucuram că și mai mulți oameni vor să ne treacă pragul, a trebuit să refuzăm pentru a putea trata corect toți oaspeții prezenți.
De acest Crăciun, ne-am adunat familie și puțini turiști cazați în căsuțele individuale. Am vrut să avem un Crăciun puțin mai personal, urmând să deschidem larg porțile pentru publicul larg de Anul Nou.
În aceste momente avem nevoie de o rugăciune pentru a ne îngropa copiii și prietenii apropiați. Oamenii noștri de zi de zi, copiii adorați din viețile noastre nu mai urcă soarele pe cer pentru noi. Ne dor inimile cum nu ne-au mai durut, cum n-am știut vreodată că-i posibil.”

CITEȘTE ȘI

Victimele incendiului de la Ferma Dacilor, identificate pe baza probelor ADN

Adrian Năstase, premoniții pentru anul 2024. „Vizita lui Ciolacu în SUA, necesară, dar nu suficientă”

7

Fostul premier Adrian Năstase a făcut un rezumat al viziunii sale despre cum va arăta scena politica în anul electoral 2024.

Discuția a început de la un sondaj realizat de CURS, care arată că 31% dintre bucureșteni preferă PSD ca soluție la alegerile locale.

Cum vede Năstase cursa prezidențială

Fostul lider al social-democraților, Adrian Năstase, a vorbit și despre potențialele candidaturi la postul de președinte ale lui Marcel Ciolacu, respectiv Mircea Geoană.

„Deocamdată, mai avem aproape un an până la alegerile locale. Vor fi, probabil, în septembrie. Deci, va conta foarte mult guvernarea.

Sunt atâtea teme delicate. Pensionarii probabil că vor fi mulțumiți o vreme, dar încep (să se manifeste) alte categorii care vor fi nemulțumite. Se vor schimba opțiunile de vot”, a declarat Năstase.

Năstase: „Vizita lui Ciolacu în SUA, necesară, dar nu suficientă”

„Eu cred că o vizită în Statele Unite pentru Ciolacu era necesară, deși trebuie să adaug că nu este suficientă pentru câștigarea unor eventuale alegeri. Din informațiile mele, (ambasadorul Muraru,n.r.) s-a opus vizitei lui Ciolacu în Statele Unite, spunând că nu este oportună.

Probabil că Iohannis își pregătea o eventuală vizită pentru ultimul an de mandat în Statele Unite și nu puteau avea loc două vizite din România într-o perioadă scurtă, în Statele Unite.Eu cred că Ciolacu a forțat pe o altă filieră, pe o variantă de lobby, mai curând instituțional, al unor specialiști, al unor experți din Statele Unite.

A făcut vizita și sigur că l-a pus pe săracul ambasador într-o situație neplăcută. Iar el, după aceea, a mers în continuare la Departamentul de Stat și în alte părți, criticând reprezentanții ‘clicii roșii’ care sunt în continuare la conducere în România. Lucrurile astea nu se fac”, a spus Năstase.

„Lui Mircea Geoană îi va fi greu să meargă la PSD să ceară sprijin”

Fostul premier a fost solicitat să comenteze și o eventuală candidatură prezidențială a lui Mircea Geoană.

El și-a bazat comentariile pe o carte scrisă de Geoană.

„Ce m-a mirat în această carte – ‘Bătălia pentru viitorul României’ – este că el n-a menționat o singură dată PSD-ul. Deci, cred că va fi foarte greu (ca Mircea Geoană) să meargă după aceea la PSD, să spună ‘sprijiniți-mă’. În carte, el vorbește de o candidatură independentă”, a subliniat Adrian Năstase.

CITEȘTE ȘI 

Adrian Năstase a calculat ce şanse are Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale 2024. Concluzia: surprinzătoare

 

Poza Zilei

Andreea Marin, la vârsta la care altfel apreciază un ruj roșu

Horoscop 28 decembrie 2023 – Discutați cu partenerul dvs. pentru a face proiecte viitoare

0

BERBEC

Momentul este favorabil căsătoriei sau semnării contractelor. O afacere promițătoare este la îndemână dacă doriți să avansați. Veți avea o dispoziție bună și gata să începeți lucrurile la un nivel bun.

 

TAUR

Fii atent pentru că comportamentul tău încăpățânat te pune în pericolul de a te izola. Faceți un efort pentru a-i înțelege pe ceilalți. Privește lucrurile în perspectivă, veți avea nevoie de ceva timp pentru a înțelege motivele partenerului.

 

GEMENI

Buna dispoziție vă va permite să obțineți noi contracte care să fie benefice pentru viitorul vostru. Așadar, rămâneți deschiși la schimbare când vine vorba de viața voastră socială deși pentru moment, să trăiești singur va fi crezul tău.

 

RAC

Nu aveți încredere în norocul orb. Gândiți-vă cu atenție la lucruri și evitați să luați decizii importante fără a le studia mai întâi. Nu ezitați și clarificați lucrurile. Vă bucurați de o satisfacție care este în deplină armonie cu valorile voastre interioare.

 

LEU

Lucrezi din greu și te organizezi mai bine. Cu toate acestea, este posibil să fiți tentați să cheltuiți banii câștigați. Astăzi veți avea o mare abilitate cu oamenii, așa că este timpul să vă atingeți obiectivele. Profitați la maximum de aceste aspecte.

 

FECIOARA

Încrederea în sine se îmbunătățește, acum este momentul să păstrezi o relație sinceră cu cineva apropiat. Fii încrezător și nu te lăsa amăgit de aparențe. O petrecere va fi locul potrivit pentru a vă conecta cu persoana dorită.

 

BALANTA

Astăzi veți fi centrul atenției și nu veți avea dificultăți în a-i convinge pe ceilalți să lucreze cu dvs. Vă va plăcea să interacționați, în special cu cei tineri. Ar trebui să fii discret atunci când ai de-a face cu prietenii, deoarece aceștia se pot simți enervanți.

 

SCORPION

Chiar acum ești nerăbdător să muncești din greu și să realizezi multe lucruri. Nu este întotdeauna atât de ușor, așa că, de vreme ce ai energie, ar trebui să o folosești. Este un moment bun pentru a cere un împrumut sau a cere ajutor de la alții.

 

SAGETATOR

Ești călătorul zodiacal și ești neliniștit. Ai nevoie de o schimbare de decor și te simți jucăuș și glumeț. Atmosfera este lipsită de griji și apelezi la plăceri noi, și veți căuta oameni care împărtășesc valorile voastre înnăscute, pentru a vă întări înclinațiile naturale.

 

CAPRICORN

Aveți de-a face cu o mulțime de activități acasă sau în familie. Va trebui să scăpați de rutina zilnică și acest lucru vă va aduce noroc. Trebuie să puneți lucrurile în perspectivă. Timpul nu mai este să visezi, ci să construiești.

 

VARSATOR

Veți putea convinge pe oricine de orice, ceea ce înseamnă că acesta este un moment bun pentru cei care lucrează în vânzări, marketing, predare și scriere. Te simți capabil să faci față obstacolelor, moralul este bun în jurul tău și vei fi eficient cu rezultate tangibile.

 

PESTI

Unele întâlniri foarte favorabile se profilează la orizont. Nu te izola, orice ai face. Norocul este acolo, așteaptă. La locul de muncă, îți va fi mai ușor să progresezi, este timpul să acționezi în legătură cu lucrurile la care ți-ai petrecut timpul gândindu-te.

Ministrul Barbu, despre succesul programului „InvestAlim”: „Procesatorii români au depus 49 de proiecte în valoare totală de peste 1 miliard de euro”

Procesatorii români au depus 49 de proiecte în valoare totală de peste 1 miliard de euro, incluzând și cofinanțarea, în prima sesiune de depunere de proiecte a programului „InvestAlim”, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Programul „InvestAlim” este un real succes! O demonstrează procesatorii români care au depus 49 de proiecte în valoare totală de peste 1 miliard de euro, incluzând și cofinanțarea, în prima sesiune de depunere de proiecte. Reamintesc tuturor că prin programul INVESTALIM statul român pune la dispoziție 600 de milioane de euro pentru că avem nevoie de cât mai multe unități de procesare în România!”, a scris ministrul Agriculturii pe Facebook.

Ministrul PSD a reamintit tuturor că, prin Programul „InvestAlim”, statul român pune la dispoziţie 600 de milioane de euro „pentru că avem nevoie de cât mai multe unităţi de procesare în România”.

 

 

Gata și cu biocombustibilii. Provoacă efecte dezastruoase asupra mediului

Utilizarea biocombustibililor în sectorul transporturi ar putea produce efecte dezastruoase asupra mediului, a avertizat Curtea de Conturi Europeană, într-un raport special de audit. Astfel, culturile agricole energetice ar putea duce la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea defrișărilor de păduri. Mai mult, nici biocombustibilii avansați nu sunt fezabili, din cauza absenței materiilor prime și a costurilor ridicate a acestora.

uleiStrategiile făcute din birourile de la Bruxelles nu se potrivesc cu realitatea din teren. Aproape toate politicile pentru combaterea schimbărilor climatice și măsurile absurde și fanteziste impuse de UE au avut ca efect o accentuare a degradării mediului.

În ce privește obligativitatea utilizării biocombustibililor, Curtea de Conturi Europeană a realizat un audit în care a concluzionat că politicile Comisiei Europene sunt instabile și au probleme legate de durabilitate. Una dintre preocupările legate de durabilitate în domeniul biocombustibililor produși din culturi energetice este riscul schimbării indirecte a destinației terenurilor, care poate duce la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, susține Curtea de Conturi Europeană (CCE).

”Schimbarea indirectă a destinației terenurilor are loc atunci când terenurile agricole destinate anterior piețelor de alimente și furaje sunt convertite pentru a fi utilizate în producția de biocarburanți. Întrucât cererea de alimente și furaje va trebui totuși satisfăcută, există riscul ca terenurile agricole să fie extinse la zone cu stocuri mari de carbon, precum păduri, zone umede sau turbării, ceea ce presupune schimbarea destinației terenurilor; alternativa constă într-o intensificare a producției curente. Schimbarea indirectă a destinației terenurilor generează emisii de gaze cu efect de seră, neutralizând impactul preconizat al înlocuirii combustibililor fosili cu biocombustibili, în special pentru așa-numiții biocombustibili cu riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor, produși din culturi alimentare și furajere, în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor cu stocuri ridicate de carbon”, se arată în raportul special al CCE.

Viitor incert

Viitorul biocombustibililor în transportul rutier este incert, mai atrage atenția Curtea de Conturi Europeană. În plus, sectorul biocombustibililor concurează cu alte sectoare pentru materiile prime, în special cu sectorul alimentar, dar și cu cel al produselor cosmetice, al produselor farmaceutice și al bioplasticelor.

”Problemele legate de disponibilitatea și durabilitatea biomasei pot compromite intensificarea producției de biocombustibili și pot antrena denaturări ale prețurilor și ale piețelor materiilor prime. În plus, dependența de importurile de materii prime a crescut din cauza unei cereri tot mai mari de biomasă de-a lungul anilor. Nu există o strategie specifică a UE pentru biomasă, iar obiectivele pentru combustibilii din surse regenerabile sunt stabilite fără a se ține cont de disponibilitatea biomasei din surse durabile”, se precizează în raportul CCE. Costurile de producție aferente biocombustibililor sunt mai mari decât cele aferente combustibililor fosili, ceea ce înseamnă că biocombustibilii nu sunt încă viabili din punct de vedere economic și au nevoie de măsuri de politică în sprijinul producției lor.

Criză de aprovizionare

În 2022, Agenția Internațională a Energiei (AIE) a avertizat că, la nivel mondial, producătorii de biomotorină, de motorină din surse regenerabile și de biocombustibil turboreactor se îndreaptă către o criză de aprovizionare cu materii prime în perioada 2022-2027, dacă tendințele actuale nu se schimbă, referindu-se în special la uleiul de gătit uzat și la grăsimile animale, semnalează CCE. În ceea ce privește biocombustibilii avansați, Comisia Europeană a recunoscut că aprovizionarea cu materii prime poate constitui un alt obstacol major în calea dezvoltării, alături de provocările tehnologice, în special găsirea de materiale de care alte sectoare să nu aibă nevoie, pentru a limita costurile și volatilitatea prețurilor.

Faliment garantat

Între 2017 și 2023, programul Orizont 2020 a sprijinit o fabrică comercială de tip first-of-a-kind în România pentru producția de bioetanol din paie, un biocombustibil avansat, potrivit CCE. Costul total al proiectului a fost de 35 de milioane de euro, din care grantul din partea UE s-a ridicat la 24,7 milioane de euro. ”Acest proiect făcea parte dintr-o investiție mult mai amplă în fabrică, care includea sprijin din partea UE pentru cercetare începând din 2014. La data vizitei de audit desfășurate de Curte (la șase luni după deschidere), fabrica funcționa la o capacitate parțială din cauza unor probleme legate de extinderea producției. În decembrie 2022, societatea a înregistrat, în conturile anuale, o depreciere cu 227 de milioane de euro a valorii fabricii”, se mai precizează în raportul special al Curții de Conturi Europene.

Uniunea Europeană și-a pierdut mințile! Sacrifică securitatea economică pe altarul tranziției ecologice

Birocrații de la Bruxelles nu au învățat lecțiile crizei energetice de anul trecut. Dimpotrivă, se aruncă în tranziția ecologică precum orbii, sacrificând securitatea economică.

Această tranziție ar fi  “o necesitate absolută – atât la nivel european, cât și la nivel mondial”, susține Politico. Serios? Cine spune asta? Pe baza  căror studii coerente? Ce  mare „urgență climatică” ne-a năpădit? Ce autoritate au activiștii care cer suprimarea combustibililor fosili?

Uniunea Europeană ar trebui să se uite în propria ogradă. Tranziția ecologică implică costuri uriașe, ajustări macroeconomice – și pot duce la tulburări sociale. Green Deal este deja criticat cu înverșunare. Ambițiile climatice ale blocului comunitar sunt pe alături cu realitatea.

Nu se înțelege nimic din politica industrială a Comisiei Europene. Cum va asigura securitatea economică a UE, de vreme ce  tranziția ecologică are un mare câștigător-China? Automobilele electrice , turbinele eoliene și panourile solare vor însemna un monopol Made in China.

Cu Legea privind reducerea inflației și cu scutirile fiscale nelimitate pentru tehnologiile ecologice, Statele Unite pot vorbi de securitate economică. Dar Uniunea Europeană nu are banii Americii și își îndepărtează companiile dornice să facă afaceri pe pământ american.

Next GenerationUE, planul de redresare post-pandemic, pare împărțit în abordări naționale. Mai degrabă dezbinat – nu se vede dezvoltarea unei strategii industriale și tehnologice europene demne de acest nume și cu resurse centrale pentru condiții de concurență echitabile pe piața unică.

În contextul tensiunilor geopolitice – războiul din Ucraina la granițele UE – și inflației, forțarea  tranziției ecologice nu va face decât să sporească datoriile statelor membre, pe spinarea contribuabililor.

Se poate spune că politicienii de la Bruxelles au uitat de ce au fost aleși: să se bată pentru interesele europenilor, nu să devină activiști climatici inconștienți.

Da, Uniunea Europeană și-a pierdut mințile. Își extinde planurile ecologice pentru a ajunge în cele din urmă la o rețea care va bloca toate resursele economice și strategice.

„Trendul” climatic este o capcană deosebit de periculoasă. Va înghiți miliarde de euro, va dezindustrializa Europa, va condamna generațiile viitoare  într-o lume care își îngroapă siguranța de a trăi.

De ce se scumpește iar petrolul

Prețul petrolului a crescut cu peste 2%, ajungând la cel mai ridicat nivel din această lună, în condițiile în care atacurile continue asupra navelor din Marea Roșie au dus la îngrijorări legate de perturbări.

Brent, referința globală pentru două treimi din petrolul mondial, s-a stabilit cu 2,5% mai sus, la 81,07 dolari pe baril. West Texas Intermediate, indicatorul care urmărește țițeiul american, a închis în creștere cu 2,7%, la 75,57 dolari.

Rebelii houthi din Yemen au continuat să lanseze atacuri asupra navelor care trec prin Marea Roșie, ca represalii la bombardamentele Israelului asupra Fâșiei Gaza. Forțele navale americane au interceptat „12 drone de atac unidirecționale, trei rachete balistice antinavă și două rachete de croazieră de atac terestru”.

Strâmtoarea Bab El Mandeb, situată la marginea sudică a Mării Roșii și în partea vestică a Golfului Aden, reprezintă o rută vitală pentru petrolierele și navele care călătoresc între Golful Arabiei și Asia, precum și spre Europa prin Canalul Suez.

Aproximativ 12% din comerțul maritim cu petrol și 8% din gazele naturale lichefiate trec prin Bab El Mandeb. Unele dintre cele mai mari companii de transport din lume, printre care Maersk, CMA CGM și Hapag Lloyd, și-au suspendat operațiunile în Marea Roșie și au anunțat că vor impune suprataxe din cauza rutelor mai lungi.

Săptămâna trecută, o forță operațională condusă de SUA a convenit să efectueze în comun patrule în sudul Mării Roșii și în Golful Aden pentru a proteja transportul maritim comercial.

Analiștii estimează un preț al Brent-ului într-un interval cuprins între 80 și 85 de dolari pe baril în 2024,  a declarat miercuri vicepremierul rus Alexander Novak. Pe 30 noiembrie, membrii OPEC+ au anunțat reduceri voluntare de producție de 2,2 milioane de barili pe zi pentru primul trimestru al anului viitor.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, își va menține reducerea voluntară a producției de un milion de bpd până la sfârșitul lunii martie.

Reducerile Rusiei vizează 500.000 bpd și vor fi prelungite până la sfârșitul primului trimestru din 2024.  Cererea de petrol va crește  cu 2,2 milioane de bpd, susținută de îmbunătățirea activității economice în China, potrivit ultimului raport OPEC.

Pe lângă cerere și ofertă, următoarele mișcări ale pieței petrolului vor fi strâns legate de tensiunile gopolitice și de eficiența sancțiunilor occidentale impuse Rusiei și Iranului.

Rapidul, transferuri de 5 milioane de euro, rezultate de play-out

0

La ce sume a investit Rapidul în 2023, te-ai fi așteptat ca gruparea lui Dan Șucu să defileze prin Liga 1. În schimb, rezultatele sunt mai degrabă mediocre, de echipă care încă nu are certitudinea că va prinde play-off-ul, ba mai degrabă se îndreaptă spre un play-out plin de emoții. Cinci milioane de euro pentru un joc de „B”, asta spun suporterii, care arată cu degetul și spre conducere – „Rapidul nu-i o afacere cu canapele”, se comentează pe Facebook.

Nici pe vremea lui George Copos nu se investeau atâția bani și într-un timp atât de scurt, dar măcar atunci rezultatele se vedeau – calificări în cupele europene, dueluri de la egal la egal cu granzi din Germania, Olanda, Grecia sau Franța, victorii și mii de oameni fericiți.

Cu Șucu la timonă și un Daniel Nicolae ajuns poate mult prea repede conducător cu puteri depline, Rapidul varianta 2023 a terminat anul abia pe locul 4, la 11 puncte de liderul FCSB. Și asta în condițiile în care Gigi Becali încă „joacă” având frâna trasă la transferuri scumpe. Dan Șucu nu a văzut ce înseamnă cu adevărat concurența de care e capabil latifundiarul din Pipera și pe care fanii giuleșteni o cunosc atât de bine.

FCSB i-a adus anul ăsta doar pe Ngezana (600.000 de euro), Baba Alhassan (600.000 de euro) și Luis Phelipe (200.000 de euro), oprindu-se la suma de 1,4 milioane de euro. Rapid, în schimb, a cheltuit 4,9 milioane de euro până acum și pare-se că nu se oprește aici. Se vorbește că mai vine un mijlocaș, iar numele lui Tudor Băluță (24 de ani) și Hrvoje Babec (Croația/24 de ani) sunt cele mai vehiculate.

Bani mulți, rezultate proaste, acesta e bilanțul de sfârșit de an.

Transferurile Rapidului din 2023:

  • Omar El Sawy (19 ani, de la Csikszereda) – 400.000 euro
  • Răzvan Oaidă (25 de ani, de la FCSB) – 75.000
  • Iulian Cristea (29 de ani, de la FCSB) – 75.000
  • Christopher Braun (32 de ani, de la CFR Cluj) – 200.000
  • Cătălin Cîrjan (21 de ani, împrumutat de la Arsenal)
  • Borja Valle (31 de ani, de la Cartagena) – 200.000
  • Claudiu Petrila (23 de ani, de la CFR Cluj – 250.000 + 500.000
  • Albion Rrahmani (23 de ani, de la Ballkani) – 700.000 de euro
  • Andrei Borza (18 ani, de la Farul) – 800.000 de euro + 20% dintr-un viitor transfer
  • Florent Hasani (26 de ani, de la FK Tirana)- 300.000 de euro
  • Borisav Burmaz (22 de ani, de la Vozdovac)- 400.000 de euro
  • Ermal Krasniqi (25 de ani, de la CFR Cluj)- un milion de euro

Moș Crăciun milionar pentru starurile din Arabia Saudită

0

Superstaruri precum Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, N’Golo Kante și Riyad Mahrez au fost toți convinși cu oferte de neegalat în lume să schimbe ligile de top din Europa cu cele din Deșertul Arabiei.

Având unele dintre cele mai mari salarii din lume, în Arabia Saudită Crăciunul a venit mai devreme pentru majoritatea jucătorilor.

Potrivit The Sun, Moșul a fost mai mult decât darnic anul acesta cu vedetele din Orientul Mijlociu. Șefii Ligii Arabe au băgat adânc mâna în buzunar pentru a-i satisface pe băieți de Crăciun.

Un specialist în bunuri de lux, care se ocupă de cele mai scumpe tranzacții din Orientul Mijlociu, a dezvăluit ce a fost sub bradul lui Cristiano Ronaldo și Benzema.

Conform acestuia, unele dintre echipele de top din Saudi Pro League au oferit cadou câte un Ferrari SF90 Spider, un Bugatti și un Lamborghini.

Au existat și comenzi pentru ceasuri de top. Astfel, modele ca Jacob&Co Bugatti Chiron, care se vinde la prețul de 350.000 de euro, sau Chopard L.U.C Lunar, preț de la 60.000 de euro, ar putea sa stea la mâna fotbaliștilor.

Arabilor aproape că nu le vine să creadă că au reușit să pună mâna pe asemenea jucători, în ultima perioadă, așa că fac tot posibilul pentru a-i păstra acolo. „Avem vedete de cel mai înalt nivel și merită lucruri rare și vrem să le arătăm că sunt tratați ca fiind unici, pentru că sunt unici”, au declarat ei.

Liga Arabiei Saudite este într-o continuă creștere. În ritmul în care evoluează investițiile arabilor în sport, ne așteptăm să acapareze fotbalul la nivel mondial. „Național” a scris în trecut că planul arabilor ar fi să cumpere Champions League și să transforme competiția după bunul plac.

Frenezia Inteligenței Artificiale. Big Tech, tranzacții blockbuster de miliarde de dolari

Marile companii de tehnologie au depășit cu mult grupurile de capital de risc cu investiții în start-up-uri de inteligență artificială generativă în acest an, în timp ce giganții consacrați își folosesc mușchii financiari pentru a domina acest sector atât de mediatizat.

Microsoft, Google și Amazon au încheiat o serie de tranzacții de succes, care au însumat două treimi din cele 27 de miliarde de dolari strânse de companiile debutante în IA,  potrivit noilor date ale cercetătorilor de pe piața privată PitchBook.

Aceste cheltuieli uriașe, care au explodat după lansarea ChatGPT de la OpenAI în noiembrie 2022, evidențiază modul în care cele mai mari grupuri din Silicon Valley îi înlătură pe investitorii tradiționali din domeniul tehnologiei pentru cele mai mari tranzacții din industrie.

Ascensiunea inteligenței artificiale generative – sisteme capabile să producă video, text, imagini și audio asemănătoare cu cele umane în câteva secunde – a atras, de asemenea, investitori de top din Silicon Valley.

„În ultimul an, am văzut cum piața s-a consolidat rapid în jurul marilor jucători din domeniul tehnologiei care au venit și au vărsat miliarde de dolari în companii precum OpenAI, Cohere, Anthropic și Mistral”, a declarat Nina Achadjian, partener la firma americană Index Ventures, referindu-se la unele dintre cele mai importante start-up-uri de IA.

Potrivit Financial Times, o serie de tranzacții, cum ar fi investiția de 10 miliarde de dolari a Microsoft în OpenAI, precum și miliardele de dolari strânse de Anthropic, cu sediul în San Francisco, atât de la Google, cât și de la Amazon, au contribuit la creșterea cheltuielilor globale pentru grupurile de inteligență artificială la aproape de trei ori mai mult decât recordul anterior de 11 miliarde de dolari stabilit în urmă cu doi ani.

De asemenea, Microsoft s-a angajat să investească 1,3 miliarde de dolari în Inflection, un alt start-up de inteligență artificială generativă, în încercarea de a detrona rivalii Google și Amazon.

Crearea și antrenarea instrumentelor de inteligență artificială generativă este un proces intensiv, care necesită o putere de calcul imensă și bani. Prin urmare, start-up-urile au preferat să se asocieze cu companiile Big Tech, care pot oferi infrastructura cloud și acces la cele mai puternice cipuri, precum și dolari.

O vânzare de acțiuni ale angajaților de la OpenAI încearcă să evalueze compania la 86 de miliarde de dolari, aproape triplu față de evaluarea pe care a primit-o la începutul acestui an.

Ipocrizia emisiilor. România, în primele 10 țări la consumul de energie verde

România s-a situat pe locul 10 în UE la consumul de energie din surse regenerabile în 2022, cu 44% din total, înaintea unor state dezvoltate precum Franța, Italia, Olanda sau Spania. Potrivit Eurostat, ritmul de creștere a energiei eoliene și fotovoltaice în Uniunea Europeană a fost unul foarte lent, astfel că, față de 2021, majorarea a fost de doar 1,1%, departe de țintele asumate pentru 2030.

Pusă la colț de Comisia Europeană și forțată să-și închidă aproape toate capacitățile de cărbune, România stă, de fapt, mult mai bine la emisii decât multe alte state europene dezvoltate. Astfel, la consumul de energie electrică din surse regenerabile, România s-a clasat, în 2022, pe locul 10 în UE, cu 44%.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, peste 70 % din energia electrică consumată în 2022 a fost generată din surse regenerabile în Austria (74,7 %), Danemarca (77,2 %) și Suedia (83,3 %). Consumul de energie electrică din surse regenerabile a fost ridicat și în Portugalia (61,0 %), Croația (55,5 %), Letonia (53,3 %) și Spania (50,9 %), reprezentând mai mult de jumătate din energia electrică consumată. La celălalt capăt al scalei, ponderea energiei electrice din surse regenerabile a fost de 15 % sau mai puțin în Malta (10,1 %), Ungaria (15,3 %), Cehia (15,5 %), Luxemburg (15,9 %) și Cipru (17,0%). Mai puțină energie verde decât România au utilizat și țări dezvoltate precum Franța, Italia, Olanda, Spania sau Belgia. Conform electricitymaps.com, la 27 decembrie 2023, România folosea 19,78% energie nuclear, 5,49% eoliană, 9,2% solar, 28,09% hidroenergie, 24,53% gaz, 0,62% biomasă și doar 12,3% cărbune.

Creștere de doar 1,1%

Uniunea Europeană a atins o cotă de 23,0 % din consumul final brut de energie din surse regenerabile în 2022, cu aproximativ 1,1 puncte procentuale mai mare decât în ​​2021, precizează Eurostat. În ciuda acestei creșteri, ponderea de 23,0 % rămâne cu aproape 20 de puncte procentuale sub ținta UE pentru 2030, care a fost revizuită în creștere de la 32% la 42,5% (în vederea creșterii acesteia la 45%) prin Directiva UE 2023/2413 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

”Prin urmare, țările trebuie să-și intensifice eforturile pentru a se conforma cu traiectoria specificată în Planurile lor naționale pentru energie și climă cerute de Regulamentul 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și acțiunea pentru climă. Suedia este lider în rândul țărilor UE, cu aproape două treimi (66,0 %) din consumul final brut de energie în 2022 provenind din surse regenerabile. Suedia s-a bazat în principal pe hidrocarburanți, eolian, biocombustibili solizi și lichizi, precum și pe pompe de căldură. Urmează Finlanda (47,9 %), bazându-se, de asemenea, pe hidrocarburanți, eolian și biocombustibili solizi, înaintea Letoniei (43,3 %), care depindea în principal de hidrocarburanți”, arată Eurostat.

Progrese slabe

În 2022, energia regenerabilă a reprezentat 24,8 % din consumul total de energie pentru încălzire și răcire în UE. În România, procentul a fost de 26,2% în 2022, în scădere față de 27,2% în 2010, de 26,7% în 2014 sau de 26,8% în 2016. Pe de altă parte, 9,6% din energia regenerabilă a fost utilizată în activitățile de transport, în condițiile în care UE a convenit să stabilească un obiectiv comun de 29 % pentru ponderea energiei regenerabile (inclusiv biocombustibili lichizi, hidrogen, biometan, electricitate „verde” etc.) utilizate în transport până în 2030. În statele membre ale UE, ponderea energiei regenerabile în consumul de combustibil pentru transport a variat de la maxime de 29,2 % în Suedia și 18,8 % în Finlanda, până la mai puțin de 5 % în Croația (2,4 %), Letonia (3,1 %) și Grecia (4,1 %). România a avut un procent de 8,2%, mai mult decât țări precum Irlanda, Cehia, Ungaria, Polonia sau Cipru, situându-se pe locul 15 în UE.

DOSAR 156/35: DNA IA CU ASALT EXTERNELE!

Da, am avut dreptate! Succesiunea ”loviturilor” prin care dezvăluiam atât ”suspiciunile rezonabile”, dar mai ales ”indiciile temeinice” cu privire la ”trântirea” unor întregi ”valuri” de concursuri organizate de către Ministerul Afacerilor Externe pentru intrarea în Corpul Diplomatic și Consular fiind confirmate de instanțele de judecată!

Va fi iar coadă la DNA…

Ce este drept, în spiritul Sărbătorilor Liniștite, nu am ”dat drumul” informațiilor și documentelor oficiale intrate în posesia zilelor noastre zilele trecute! Dar, gata, Revelionul fiind o sărbătoare profană, de acum le pot sta în gât sarmalele demnitarilor, șefilor MAE, noilor diplomați și miliardarilor – cu tot cu beizadelele și sponsorii arabi! -implicați în mega – ancheta deschisă de către Direcția Națională Anticorupție în data de 12 decembrie 2023. Atunci când, de altfel, au avut loc și primele audieri în Dosarul ”Concursurilor MAE”!

 Începutul sfârșitului

Conform informațiilor intrate în posesia noastră, martorii audiați în data de 12 decembrie au confirmat pe deplin ”probatoriul” din ”loviturile” în care dezvăluiam că ”putreziciunea” Corpului de Control și Evaluare Diplomatică – da,da, ăla condus de ”bătrânul securist” care face 76 de ani, Ion Bogdan Pascu! – a alterat deja bună parte a întregii conduceri a Ministerului Afacerilor Externe.

Lăsați ușa deschisă, să nu sară ”mascații” gardul!

Și cea mai bună dovadă că, de această dată va fi ”al naibi” de greu de ”tocat în malaxorul propagandei” noul dosar este faptul că, la doar câteva zile după ce Direcția Națională Anticorupție deschidea seria audierilor, judecătorii Curții de Apel Oradea se pronunțau și ei pe un caz similar. Decizia instanței de judecată din data de 21 decembrie 2023, în Dosarul cu numărul 156/35/2023 nefăcând decât să ”dea apă la moara” procurorilor DNA.

Concursurile de intrare în Corpul Diplomatic și Consular, ”blătuite”…

Astfel că, imediat după trecerea în noul an, funcționărașii MAE ar face bine să lase larg deschise ușile ministerului… Nu de alta, dar gardul instituției este destul de înalt și or fi și ”mascații” ceva mai ghiftuiți după masa de Revelion…

Lăsând însă gluma la o parte, oricum la dosarul procurorului de caz a ajuns deja și decizia Curții de Apel Oradea din data de 21.12.2023. Cea care reprezintă, fie deocamdată și doar ”parțial”, ”începutul sfârșitului” pentru ”caracatița” angajărilor care sufoca MAE de atâta vreme. Un minister unde intrarea în Corpul Diplomatic și Consular ajunsese la peste 50.000 de euro! Iar trimiterea la un post de consul ”unde trebuie” între 300.000 și 1.500.000 de euro!

”Curtea de Apel Oradea

Nr. Unic (nr. Format vechi): 156/35/2023

Complet: P7 CAF

Tip soluție: Admite în parte cererea

Soluția pe scurt : Admite în parte acțiunea formulată de (…) în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe. Anulează parțial concursul desfășurat pentru admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României, profilul Afaceri Consulare, cu începere în luna noiembrie 2022, în ce privește pe (…), respectiv rezultatul obținut la proba scrisă, și dispune reluarea acestuia începând cu această etapă, cu respectarea dispozițiilor legale”.

”… Admite în parte cererea de intervenție principală formulată de (…) în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe. Anulează parțial concursul desfășurat pentru admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României, profilul Afaceri Consulare, cu începere în luna noiembrie 2022, în ceea ce o privește pe intervenienta principală, respectiv rezultatul obținut de intervenienta principală la proba interviului, și dispune reluarea acestuia începând cu această etapă, cu respectarea dispozițiilor legale.”

ALERTĂ SIE!

Numai că, ghinion, dosarele pe care Ministerul Afacerilor Externe deja începe să le piardă pe bandă rulantă în instanțele de judecată din țară reprezintă doar o mică parte din ”probatoriul” la a cărui procedurizare procurorii anticorupție lucrează deja cu celeritate. Astfel că noi și noi piste deschise de dezvăluirile ”loviturilor” din ultimii doi ani reprezintă acum tot atâtea alte anchete. Toate ducând, în cele din urmă, spre același ”beneficiar final” al ”blătuirii” concursurilor de admitere în Corpul Diplomatic și Consular al României.

”Greaua moștenire” lăsată de Aurescu lui Odobescu

Una dintre ”alerte” fiind dată după ”lovitura” în care dezvăluiam că ”Pentru ea cumpără arabii postul de ambasador”! La pachet cu cea în care avertizam și că ”După Vlad, Andra! DIICOT și DNA, măcel pe familia Timiș”!

Astfel că, la acest moment, după ce fostul ministru de Externe a reușit să se ”refugieze”, fie și provizoriu, la Haga, ”regele mezelurilor” Radu Timiș așteaptă cu sufletul la gură ancheta privind concursul organizat la inițiativa personală a lui Bogdan Aurescu pentru intrarea în Corpul Diplomatic și Consular. Este vorba despre cel la care s-a prezentat online și Andra Timiș, trecând testul grilă din data de 27 mai 2021.

După Vlad, Andra Timiș…

Numai că, în urma complicațiilor penale a urmat suspendarea întregii proceduri. Pe fir intrând și judecătorii Curții de Apel Cluj, de această dată. După care, presați de atenția acordată de ofițerii de contrainformații care monitorizau concursul, mai – marii MAE au convocat concurenții care trecuseră cu brio de primul examen, constând într-un test grilă, la proba scrisă ce urma a fi dată la Centrul Expozițional ROMEXPO, Pavilionul B2. Numai că Andra Timiș nu s-a mai prezentat…

Pascu face 76 de ani!

Astfel că aceasta a rămas ”doar” funcționar detașat la atât de sensibilul Centru Național de Pașapoarte Diplomatice și de Serviciu, structură cheie din cadrul MAE.

Iar ofițerii de caz au predat la rândul lor procurorilor DNA stenogramele convorbirilor cetățeanului arab (…), cu cetățenie spaniolă, despre concursurile de la MAE.

Dar deocamdată doar atât, să se știe că se știe…

Dispare influența SUA? Statele Unite au interdicție la finanțarea campaniilor electorale în UE

În mobilizarea pentru viitoarele alegeri europarlamentare, Comisia Europeană a emis o Recomandare pentru statele membre privind măsurile de evitare a influențelor din afara UE. Cea mai importantă dintre acestea este interzicerea donațiilor și a susținerilor financiare a partidelor naționale și europene din partea țărilor terțe, printre care se numără și SUA. Deși în aparență s-ar referi la Federația Rusă, în fapt, influențele majore vin din zona americană.

Comisia Europeană a lovit, în mod voit sau nu, chiar în interesele americanilor în UE, interzicând statelor membre să mai accepte vreo donație sau vreun sprijin financiar pentru partidele politice și europene din afara Uniunii Europene.

Recomandarea 2829, emisă la jumătatea acestei luni, prevede măsuri care trebuie luate de țările UE pentru desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Printre acestea se numără interzicerea efectuării de donații către partidele politice naționale, fundațiile politice, candidații politici, organizațiile responsabile cu organizarea campaniilor și, după caz, mișcările politice, atunci când astfel de donații provin din țări terțe și de la alte entități cu sediul în țări terțe sau de la resortisanți ai țărilor terțe care nu au drept de vot la alegerile pentru Parlamentul European sau la alegerile naționale.

Astfel de donații, susține Comisia Europeană, ar putea să influențeze în mod necuvenit procesele democratice din Uniune și să fie un vector de ingerință din partea țărilor terțe. Totodată, ele ar putea afecta corectitudinea sau integritatea concurenței politice, ar putea conduce la denaturări ale procesului electoral, ar putea denatura condițiile de concurență echitabile prin încălcarea normelor privind plafoanele de venituri și de cheltuieli, ar putea facilita corupția sau ar putea reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice naționale.

Dispar și împrumuturile

Pentru a preveni ingerințele străine, statele membre ar trebui să identifice și să elimine eventualele lacune din legislația lor și din alte măsuri normative legate de donațiile efectuate de țări terțe pentru partidele politice, fundațiile politice, candidații politici și organizațiile de campanile, se arată în Recomandare.

De asemenea, statele membre ar trebui să combată în mod eficace eludarea normelor relevante, inclusiv prin luarea în considerare a interzicerii donațiilor efectuate în numele unei alte persoane. Potrivit Recomandării, prin „donații” ar trebui să se înțeleagă orice ofertă de numerar, orice ofertă în natură, furnizarea oricăror bunuri, servicii sau lucrări sub valoarea de piață și/sau orice altă tranzacție care constituie un avantaj economic pentru entitatea în cauză (inclusiv împrumuturi), cu excepția activităților politice obișnuite desfășurate pe bază de voluntariat de către persoane fizice.

”În conformitate cu Orientările Comisiei de la Veneția, pot fi avute în vedere și alte limitări, mai ales nivelul maxim al fiecărei contribuții, interzicerea contribuțiilor din partea întreprinderilor cu caracter industrial sau comercial ori din partea organizațiilor religioase sau controlul prealabil, de către organele publice specializate în chestiuni electorale, al contribuțiilor din partea membrilor partidelor care doresc să candideze la alegeri”, se precizează în Recomandarea Comisiei Europene.

Campanii comune cu partidele europene

Pentru a spori și mai mult transparența legăturii dintre partidele politice naționale și partidele politice europene și grupurile politice din Parlamentul European, partidele politice naționale ar trebui să poată să își anunțe afilierea sau procesul lor de afiliere la un partid politic european înainte de începerea campaniei și sunt încurajate să facă acest lucru, susține Comisia Europeană. În același timp, în Recomandare se cere sprijinirea organizării de evenimente comune cu partidele politice europene și naționale, prin campanii electorale transfrontaliere.

2024, între foamete și revoluție fiscală. Omenirea se schimbă din temelii

Anul 2023 deja a trecut, căci ultimele zile rămase din el nici nu mai contează. Toți ochii sunt îndreptați spre 2024, se fac analize, calcule și predicții, care mai de care mai înspăimântătoare. Din păcate, de la an la an vedem că discuțiile nu se învârt decât în jurul unor subiecte teribile – război, secesiune, pandemie. Acum, în 2024, vine rândul foametei să amenințe omenirea.

Tranziția energetică înseamnă taxe pe spinarea contribuabililor

Preţurile la alimente au explodat în ultimii ani, ceea ce i-a făcut pe fermierii din întreaga lume să cultive și mai multe cereale şi oleaginoase.

Dar, chiar și așa, un fenomen periculos se întrevede. Pe fondul restricţiilor la export (controlate politic) și al trecerii terenurilor agricole sub puterea unor conglomerate (Bill Gates, printre cei mai mari „investitori” în doomeniu), foametea amenință lumea.

În 2024, trag semnalul specialiștii, piețele se vor confrunta cu livrări limitate.

„Foamete”, cuvântul nelipsit din rapoartele ONU

După câțiva ani de creşteri solide, preţurile globale la grâu, porumb şi soia explodează, odată cu blocajul exporturilor din Ucraina (Rusia amenință comerțul pe Marea Neagră) şi a temerilor referitoare la o recesiune mondială. Piața agroalimentară rămâne vulnerabilă la şocuri de aprovizionare şi inflaţia produselor de bază.

„Situaţia pe partea de aprovizionarea cu cereale s-a îmbunătăţit în 2023 graţie unor recolte mai mari în regiunile mari producătoare (n.r. – Rusia, cel mai mare exportator al lumii, a avut surplus de producție). Dar nu am depăşit încă zona de pericol. Avem prognoze negative – Brazilia va produce mai puţin porumb iar China surprinde piaţa prin achiziţii mari de grâu şi porumb de pe piaţa internaţională”, spune Ole Houe, director la firma de brokeraj agricol IKON Commodities, din Sydney, Australia.

În 2024, traderii se aşteaptă ca producţia de orez în Asia să se reducă la jumătate. Se va întâmpla asta în condiţiile în care livrările mondiale de orez deja au fost grav afectat în 2023; India, cel mai mare exportator mondial, a fost nevoită să restricţioneze vânzările.

În timp ce cotaţiile la alte cereale au scăzut în 2023, preţurile la orez au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani.

La grâu, fermierii din Australia, al doilea mare exportator mondial, după Rusia, vor începe în aprilie însămânţările într-un sol uscat, după mai multe luni de căldură intensă, care a redus randamentele la culturile din acest an şi a pus punct unui şir de trei recolte record.

„Situaţia la aprovizionarea cu grâu în 2024 este posibil să se deterioreze comparativ cu sezonul anterior. Motivul este acela că exporturile din partea unor mari ţări producătoare vor fi semnificativ mai mici”, susţin analiştii de la Commerzbank.

De asemenea, și producţia mondială de ulei de palmier ar urma să scadă. Și, din păcate, această veste vine în contextul aşteptărilor referitoare la o cerere mai mare pentru motorină bio şi ulei de gătit.

UE declanșează „Revoluția fiscală” pentru 2024

În același timp, UE declanșează „Revoluția fiscală” pentru 2024.

Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au ajuns la un acord privind noile reguli fiscale, care vor viza ţinerea sub control a datoriei şi determinarea capacităţii blocului comunitar de a investi în sectoare-cheie, cum ar fi apărarea.

Obiectivul rămâne clar: guvernele trebuie să menţină deficitele bugetare sub 3% din PIB şi datoria publică sub 60% din PIB.

Reformele de la Bruxelles vin într-o perioadă în care datoriile publice au ajuns la un nivel record, în urma cheltuielilor masive din timpul pandemiei, și, pe deasupra, blocul comunitar trebuie să cheltuiască și mai mult cu realizarea obiectivelor legate de climă, politică industrială şi securitate.

Noiule reguli fiscale introduc un nivel minim al reducerii deficitului şi datoriei pe care un guvern trebuie să le respecte. De asemenea, se va stabili un ritm lent, dar constant, pentru reducerea deficitului şi datoriei din 2025 încolo.

Acordul va intra în vigoare în mai puțin de o săptămână, de la 1 ianuarie 2024.

Germania nu va mai fi motorul economic al Europei

Cele mai noi previziuni economice arată că Marea Britanie va fi cea mai performantă economie majoră a Europei în următorii ani, reducând decalajul faţă de Germania şi extinzându-şi avansul faţă de Franţa.

Centrul de Cercetare Economică şi de Afaceri (CEBR) a prezis că, în Marea Britanie, creşterea PIB-ului se va situa între 1,6% şi 1,8% în perioada de până în 2038, ceea ce o va ajuta să îşi păstreze poziţia de a şasea economie a lumii, potrivit unei analize Bloomberg.

Prognozele prevăd că Marea Britanie va scăpa de unele probleme economice care durează de ani de zile şi care au avut ca factori Brexitul şi o serie de şocuri, printre care pandemia şi inflaţia în creştere.

Economia Marii Britanii a fost îngreunată de creşterea anemică a productivităţii de la criza financiară încoace, iar în ultimii ani au apărut şi probleme legate de oferta de forţă de muncă. Asta a determinat Banca Angliei să adopte o viziune mai pesimistă asupra perspectivelor de creştere economică ale Regatului Unit în următorii ani.

Conform clasamentului economic mondial pe termen lung, economia Marii Britanii ar creşte mai rapid decât toate cele patru mari economii din zona euro, Franţa, Germania, Italia şi Spania.

În plus, se aşteaptă ca China să depăşească SUA ca cea mai mare economie mondială, cu o dublare a PIB-ului mondial determinată de faptul că economiile în curs de dezvoltare vor recupera decalajul faţă de cele avansate.

Astfel, în viitorul apropiat, China va prelua conducerea „economiei globale”, urmată de SUA, India și Japonia. În top vom regăsi și Brazilia, un alt nume greu din BRICS.

O tânără a ajuns la spital, în Neamț, după ce un bărbat i-a aruncat o petardă în mașină/Cu ce sancțiune s-a ales acesta

6

Nu o dată autoritățile au transmis, mai ales în perioada Sărbătorilor de iarnă, avertismente asupra riscurilor pe care-l reprezintă folosirea improprie a materialelor pirotehnice – de genul petardelor și al pocnitorilor. Pot apărea tot felul de incidente ce riscă să pună în pericol sănătatea oamenilor.

Un incident a fost semnalat, recent, poliției din Piatra-Neamț. O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Piatra-Neamț, acuzând dureri la urechea stângă, după ce un bărbat i-a aruncat o petardă în autoturism, a informat, miercuri, 27 decembrie, IPJ Neamţ.

Reprezentanții spitalului au fost cei care au pus mâna pe telefon și au sesizat poliția, iar în urma cercetărilor derulate de către oamenii legii s-a stabilit ce anume s-a întâmplat în acest caz. Astfel, a fost identificat cel care ar fi aruncat petarda: un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Piatra-Neamț.

Incidentul, în parcarea unui complex comercial

„La data de 26 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați telefonic, de către reprezentanții Spitalului Județean Neamț, cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgențe se află o persoana de sex feminin, care acuză dureri la urechea stângă, provocate de zgomotul unei petarde.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași dată, în timp ce tânăra, în vârstă de 19 ani, din Dobreni, se afla în autoturismul personal, în parcarea unui complex comercial din Piatra Neamţ, având portiera şoferului deschisă, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Piatra-Neamț, ar fi aruncat o petardă în interiorul habitaclului autoturismului”, se menționează în comunicatul transmis miercuri de IPJ Neamț.

Ce amendă a primit bărbatul

Polițiștii au deschis un dosar penal în urma acestui incident. Iar bărbatul a fost amendat cu o sumă destul de mare.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, bărbatul de 48 de ani fiind sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 3.000 lei”, conform sursei citate