Acasă Blog Pagina 506

Comisia Europeană: Achiziția Cora de către Carrefour afectează piața din România

Concentrarea economică obținută prin achiziția de către olandezii de la Carrefour a hipermarketurilor Cora afectează piața din România, a spus Comisia Europeană. Dar, fiindcă nu perturbă celelalte state UE, a pasat decizia la Consiliul Concurenței din România. Organism care, așa cum ne-am obișnuit, nu a văzut nimic în neregulă, susținând că există concurență pe piață, în special de la olandezii de la Mega Image!

Tranzacția anului în sectorul marilor retaileri a fost reprezentată de cumpărarea hipermarketurilor Cora de către olandezii de la Carrefour. Asta după ce, în 2015, Carrefour înghițea rețeaua Billa, cu 86 de magazine. Documentul emis de Consiliul Concurenței pentru autorizarea concentrării economice prin vânzarea hipermarketurilor Cora către olandezii de la Carrefour pare un document dat publicității de CIA, dat fiind că e plin de cifre secretizate.

Astfel, nu se înțelege mare lucru din justificarea Consiliului Concurenței de a autoriza această concentrare economică. Culmea este că filiala olandeză a grupului Carrefour, Carrefour Nederland B.V, a cerut Comisiei Europene să transfere autorizarea concentrării economice către Consiliul Concurenței din România. Comisia Europeană a aprobat, bineînțeles, specificând însă că o asemenea achiziție ar afecta piața din România.

”În urma unei cereri motivate depuse de Carrefour Nederland B.V. în cauza M.11165 Carrefour/Romania Hypermarche, Comisia Europeană, în baza Regulamentului (CE) nr.139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, a aprobat trimiterea integrală a cazului către Consiliul Concurenței din România. Prin urmare, în urma emiterii deciziei de relocare, tranzacția a fost analizată conform legislației naționale, Comisia Europeană apreciind că această operațiune afectează concurența pe piața comercializării produselor alimentare din România, piață care prezintă toate caracteristicile unei piețe afectate distincte și care nu constituie o parte semnificativă a pieței unice”, se arată chiar în documentul de autorizare emis de Consiliul Concurenței.

Lipsă de transparență

La analiza efectelor pe piața achizițiilor de bunuri de consum curent preponderent alimentar, Consiliul Concurenței precizează că, având în vedere lipsa de transparență a acestei piețe, părțile au arătat că nu dispun de estimări privind cotele lor de piață.

Cu toate acestea, se estimează că sunt mai mici decât cele de la nivelul comerțului cu amănuntul, având în vedere numărul mare de concurenți, fiind prezentați nu numai concurenți de pe piața din aval, ci și clienții din sectorul HoReca sau diverși comercianți angro, magazine specializate, cash&carry etc.

Prin urmare, având în vedere numărul mare de concurenți și cotele de piață ale părților, tranzacția nu va avea efecte semnificative asupra acestei piețe, a constatat Consiliul Concurenței. Din analiza cotelor de piață, care au fost secretizate, s-a constatat că pe piața vânzării produselor alimentare și nealimentare ar exista actori importanți cu o cotă apropiată sau mai mare de cea atribuită Carrefour post achiziție Romania Hypermarche.

”În concluzie, nu se poate afirma că prezenta operațiune de concentrare economică va consolida poziția Carrefour pe piața de achiziții. În plus, se estimează că prezența unor concurenți importanți pe această piață generează o presiune concurențială semnificativă. Pe fiecare categorie analizată, Carrefour este concurat în principal de grupul Schwarz (Lidl și Kaufland), Auchan și Mega Image, astfel că operațiunea de concentrare nu are efecte negative asupra accesului concurenților părților implicate la piața de aprovizionare. În urma concentrării, numărul de concurenți de pe piață rămâne suficient de mare pentru a îngreuna o eventuală coordonare”, se precizează în documentul Consiliului Concurenței.

Olandezi & olandezi

În literatura de specialitate, o reducere riscantă a numărului de concurenți corespunde situației când aceștia scad de la 4 la 3 sau sub acest nivel. În cazul de față, numărul de concurenți nu scade sub 5, susține Consiliul Concurenței.

”Mega Image are cea mai extinsă rețea de magazine și este principalul concurent al părților în zonele din București. La nivel național, mai sunt prezente lanțurile de hipermarketuri Kaufland și Auchan, lanțurile de supermarketuri Profi, Penny și Lidl, dintre care Kaufland și Lidl fac parte din grupul Schwarz. Acestea din urmă exercită o presiune concurențială importantă în zonele Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin și Ploiești. De asemenea, în fiecare zonă sunt prezente, în număr mare, magazine de proximitate aparținând comerțului tradițional, concurenți apropiați formatelor de mici dimensiuni ale părților implicate”, mai arată Consiliul Concurenței.

China, elefantul cu picioare de lut

China se vrea la masa superputerilor militare ale planetei, dar până să ajungă acolo trebuie să-și rezolve problemele interne. Și sunt aceleași care împiedică Beijingul să rezolve chestiunea reunificării cu Taiwanul, deși ordinul liderului Xi Jinping a fost clar – obiectivul numărul 1 e arborarea steagului roșu la Taipei.

Însă, cine să pună în aplicare o strategie pe măsura ambițiilor când marea Armată de Eliberare a Poporului, mândria Partidului Comunist, este măcinată din interior de corupția care a cuprins birourile cele mai înalte?!

CIA umilește China – dezvăluiri teribile

Cele câteva capete care au căzut în 2023 în Ministerul Apărării sunt doar parte a strategiei de epurare din cadrul armatei chineze pregătită de Xi Jinping.

Pare de necrezut, dar în prezent corupţia a măcinat conducerea Armatei, scrie Bloomberg, care citează surse credibile din serviciile de in formații americane. Potrivit acestora (CIA), temutele rachete nucleare fluturate de Xi Jinping la defilările militare ar fi fost umplute, de fapt, cu apă!

Corupţia din interiorul Forţelor de Rachete ale armatei chineze şi din întreaga bază industrială de apărare a naţiunii este atât de extinsă încât oficialii americani cred acum că este puţin probabil ca Xi Jinping să mai aibă în vedere vreo acţiune militară majoră în următorii ani, notează Bloomberg. Referirea este la o intervenție în Taiwan, insulă pe care SUA au promis să o apere, garantându-i în fața întregii lumii independența.

Evaluările serviciilor secrete americane vorbesc despre rachete umplute cu apă în loc de combustibil şi câmpuri vaste de silozuri de rachete din vestul Chinei cu capace care nu funcţionează într-un mod care să permită lansarea eficientă a rachetelor. Toate acestea sunt analize făcute la Langley și concluzii trase de specialiștii americani după informațiile primite.

SUA evaluează că gradul ridicat de corupţie din cadrul Armatei de Eliberare a Poporului a dus la o erodare a încrederii în capacităţile sale generale, în special în ceea ce priveşte ramura care controlează arsenalul de rachete. Aceiași generali au întârziat și unele dintre priorităţile de top ale lui Xi Jinping în materie de modernizare a forțelor armate.

Xi Jinping decapitează generalii chinezi

Ancheta privind corupţia a vizat zeci de oficiali de rang înalt din domeniul apărării în ultimele şase luni, în ceea ce ar putea fi cea mai mare represiune din istoria modernă a Chinei asupra armatei ţării.

În acelaşi timp, SUA apreciază că Xi Jinping nu a fost slăbit de epurarea tot mai amplă. Mai degrabă, spun sursele Bloomberg, mişcarea sa de a înlătura figuri de rang înalt arată că stăpânirea asupra Partidului Comunist rămâne fermă şi că liderul de la Beijing este serios în ceea ce priveşte îmbunătăţirea disciplinei, eliminarea corupţiei şi, în cele din urmă, pregătirea armatei chineze pentru un război teribil.

China a numit săptămâna trecută pe fostul şef al marinei Dong Jun ca nou ministru al Apărării, la aproximativ patru luni după dispariţia ultimului ocupant al acestui post.

Precedentul ministru chinez al Apărării, Li Shangfu, a dispărut în august, anulând brusc o vizită în Vietnam planificată pentru luna septembrie. El a invocat „probleme de sănătate”. La două luni de la dispariţia sa inexplicabilă, a fost demis din funcţie, fără a se mai clarifica unde se află.

De asemenea, ministrul de Externe, Qin Gang, a fost demis în iulie – la o lună după ce a dispărut – şi la doar şase luni după ce a devenit ministru. Wang Yi, diplomatul de top al Chinei, l-a înlocuit, iar Beijingul a şters orice urmă a lui Qin de pe site-ul Ministerului de Externe la câteva ore după remaniere.

Microbuz cu 17 oameni, răsturnat din cauza vântului, în Galați/Plan Roșu de intervenție

0

Un accident ce s-a produs, luni, 8 ianuarie, în județul Galați, pe fondul vântului puternic, a sunat mobilizarea în rândul salvatorilor. A fost implicat un microbuz la bordul căruia se aflau 17 oameni.

A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvatori, precum și polițiști.

Din primele informații, un microbuz cu 17 persoane s-a răsturnat luni, în localitatea Berheci, în afara părţii carosabile, din cauza vântului, potrivit Agerpres. La locul accidentului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, informează Prefectura Galaţi.

Primele informații despre starea pasagerilor

Din cauza vântului extrem de puternic, un microbuz cu 17 persoane s-a răsturnat în afara părţii carosabile. La faţa locului au fost direcţionate echipaje ISU şi de la poliţia rutieră.

Din primele informaţii, pasagerii din microbuz sunt în stare bună, o singură persoană acuzând dureri la o mână”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Galaţi.

În nordul judeţului Galaţi se circulă în condiţii de iarnă, mai precizează sursa citată.

Ce a anunțat Infotrafic

Totodată, în acest caz s-au aflat primele informații de la Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. Accidentul a avut loc luni după-amiază. Din câte se pare, nu ar fi persoane care să fi suferit leziuni grave.

Astfel, potrivit sursei citate, pe DN 24 Tecuci-Bârlad, între localitățile Gara Berheci și Priponeștii de Jos, județul Galați, un microbuz în care se aflau 17 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile. Se pare că două persoane au acuzat dureri, în urma răsturnării microbuzului, acestea fiind evaluate medical.

De asemenea, traficul rutier în zonă a fost afectat, ca urmare a accidentului. „Șoferul și cei 16 pasageri s-au autoevacuat, doar două dintre persoane acuză dureri, fiind evaluate medical.

Traficul rutier se desfășoară dirijat, pe un sens. A fost activat planul roșu de intervenție. Se estimează reluarea normală a traficului în 30-45 de minute”, au transmis reprezentanții Centrului Infotrafic.

Pax Americana s-a terminat. Atacurile din Marea Roșie vor reînvia inflația globală

În condițiile în care Marea Roșie este blocată în mare parte de atacurile rebelilor Houthi din Yemen și tensiunile cresc în Orientul Mijlociu, datele încep să arate efectele asupra transportului maritim global.

Între 12% și 15% din comerțul mondial trece prin Marea Roșie, dar volumul a scăzut de la aproximativ 5,5 milioane de tone pe săptămână la sfârșitul lunii noiembrie la 2,6 milioane de tone la începutul lui ianuarie. Aceasta este o scădere a comerțului care nu a mai fost înregistrată de la obstrucția canalului Suez de către nava Ever Given în 2021.

Ca principale ținte ale Houthi, navele de containere au fost, în mod nesurprinzător, cele mai afectate. Dar și petrolierele au fost afectate, scăzând de la 27 de milioane la 18,3 milioane de tone pe săptămână începând din noiembrie. Prețul petrolului încă nu a reacționat la aceste evoluții, sugerând că piața ar putea fi acum sub controlul speculatorilor.

Costurile încep să se adune, cel mai evident fiind prelungirea timpului de transport, deoarece călătoria în jurul Capului Bunei Speranțe din Africa de Sud adaugă încă 10 zile.

În plus, atunci când navele ajung în Africa de Sud, trebuie să realimenteze în Durban, dar instalațiile nu sunt obișnuite cu volume atât de mari și, prin urmare, costurile de realimentare cresc vertiginos.

Nu se mai pune problema dacă aceste probleme vor crește inflația, ci în ce măsură o vor face. Impactul va fi probabil similar cu cel al întreruperilor lanțului de aprovizionare legate de lockdown din 2021, care au dat naștere unui impuls inițial al scumpirilor în țările occidentale. Și va avea implicații majore atât din punct de vedere economic, cât și politic.

Ultimul atac de inflație a determinat economiile europene să intre în stagnare, iar efectele depline asupra piețelor imobiliare și a sistemului financiar nu vor apărea pe deplin decât în momentul în care va avea loc o recesiune. Criza costului vieții a fost zdrobitoare, patru din zece persoane încă se luptă să își plătească facturile la energie, chiar dacă prețurile au scăzut față de nivelul maxim. O nouă explozie a inflației ar putea duce la dispariția economiilor gospodăriilor.

Efectul cel mai imediat va fi asupra ratelor dobânzilor. Dacă inflația va începe să crească din nou, băncile centrale vor dori să o elimine rapid. O creștere a costurilor de împrumut va exercita o presiune enormă asupra piețelor imobiliare și a sistemului bancar; există toate șansele ca ambele să cedeze în cele din urmă și să precipite o criză financiară în toată regula.

Apoi, mai sunt și implicațiile politice. Luna trecută, Rezerva Federală a făcut un anunț surpriză, anunțând că va trece la scăderea ratelor dobânzilor în 2024. Având în vedere că această decizie a fost luată la scurt timp după ce sondajele de opinie au început să arate că se așteaptă ca Joe Biden să piardă alegerile din 2024 și că motivul principal a fost managementul economic defectuos, mulți au suspectat că decizia a fost cel puțin parțial politică. Pare puțin probabil ca Fed să poată să-i ofere președintelui în exercițiu acest cadou preelectoral dacă inflația începe să crească.

Pax Americana s-a terminat. Statele Unite nu mai pot garanta trecerea în siguranță a navelor comerciale prin punctele cheie de strangulare la nivel mondial.

2024, anul Noii Drepte europene?

Dintre alegerile programate în lume în acest an, cele mai importante se vor  extinde pe un întreg continent. În toate cele 27 de națiuni din Uniunea Europeană, care, la începutul lunii iunie, vor cere cetățenilor lor să voteze pentru parlamentarii UE, cel puțin un partid nou sau de extremă-dreapta este acum activ.

În câteva dintre acestea (Finlanda, Italia, Slovacia, Suedia), ele fac parte dintr-un guvern de coaliție de dreapta. În Ungaria, Italia, Slovacia, conduc guvernul.

Și, dacă 2023 s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a lui Geert Wilders și a Partidului Libertății în Olanda, anul care urmează promite multe altele.

Partidul Libertății din Austria este, într-o oarecare măsură, cel mai popular din țară și, prin urmare, este probabil să câștige alegerile parlamentare din toamnă, notează Unherd. În Belgia, care organizează alegeri parlamentare în iunie, Noua Dreaptă Vlaams Belang pare să aibă în prezent șanse să câștige alegerile în Flandra, cea mai mare și mai bogată dintre cele două regiuni ale țării, în timp ce conduce, de asemenea, în sondajele generale.

Simbolismul ascensiunii Noii Drepte, în statul care găzduiește capitala Uniunii Europene, nu poate fi ratat. Dar același lucru este valabil și în celelalte națiuni pilon ale UE. Chiar și Emmanuel Macron se spune că ar crede că Marine Le Pen va fi cea care va face cu mâna de pe treptele Palatului Elysée în 2027.

În Germania, Alternative für Deutschland își continuă ascensiunea. La fel ca în Suedia, aritmetica parlamentară nu poate fi ignorată la nesfârșit, iar centrul-dreapta va avea nevoie de  AfD dacă vrea să guverneze.

Aceasta este una dintre cele mai importante tendințe continentale ale secolului de până acum. În majoritatea comentariilor și relatărilor pe această temă din Occident și din alte democrații, este privită ca un dezastru politic.

Dar vina o poartă adepții liberalismului, transformați în progresiști. Nu cunosc altă limbă decât „corectitudinea politică”, birocrația și disprețul pentru electorat. Nu țin cont de voința populară.

Partidele de stângă sunt blocate într-o retorică depășită și păguboasă. Ascensiunea naționalismului și euroscepticismului este evidentă. La fel și opoziția față de globalizare.

Partidele de extremă-dreapta din Europa Centrală și de Est tind spre o abordare politică mai dură. Este o reacție inevitabilă față de stadardele duble ale Occidentului, aplicate în perioada post-comunistă.

Trebuie să fie clar de ce, în întreaga Europă, atât de multe milioane de cetățeni din clasele muncitoare, dintre care cea mai mare parte au votat în mod istoric pentru partidele de stânga, își dau acum votul pentru dreapta.

Acest electorat în creștere nu mai poate fi respins ca fiind „intolerant”. Tocmai din aceste baze vine cel mai mare sprijin pentru o reformare a societății. Și să combată ceea ce filosoful american Michael Sandel numește disprețul „claselor superioare”, care au transformat conceptul de meritocrație într-un sistem care „atribuie merite celor care au succes”.

În majoritatea partidelor Noii Drepte din Europa, această înclinație spre preocupările clasei muncitoare se bazează în primul rând pe opoziția lor față de imigrația în masă. În SUA, mișcarea MAGA, inspirată de Donald Trump, a primit cel mai mare sprijin din partea membrilor comunităților afectate de declinul industrial.

Majoritatea partidelor europene au avut tendința de a-și modera programele pe măsură ce au câștigat sau se apropie de putere, Giorgia Meloni fiind un exemplu în acest sens.

Această moderație relativă a Noii Drepte europene se  bazează pe statutul  de noutate și pe faptul că partidele nu sunt afectate de compromisuri. Prin urmare, 2024 va fi începutul real al celui mai mare test pentru ele – atât al organismelor democratice pe care pretind că le reprezintă, cât și al politicienilor care afirmă că vor transforma țările lor.

Antrenorul Marius Şumudică, internat la un spital din Turcia

0

Început de an deloc ușor pentru cunoscutul antrenor român, la capitolul sănătate. Informații de ultimă oră indică faptul că Marius Șumudică, tehnicianul în vârstă de 52 de ani, este internat într-un spital din Turcia.

Veștile i-au îngrijorat pe cunoscuții omului de fotbal, dar și pe suporterii „sportului rege” – atât din țară, cât și din Turcia.

Anunțul de pe pagina de Facebook a clubului

Tehnicianul Marius Şumudică s-a simţit rău şi este internat la spitalul Sani Konukoğlu, după o serie de analize amănunţite, a anunţat, luni, 8 ianuarie, clubul Gaziantepspor, potrivit news.ro.

Conform sursei citate, Marius Şumudică a revenit în Turcia săptămâna trecută, când era deja bolnav. Din câte se pare, în ultimele zile, el s-a simţit din ce în ce mai rău. Astfel că a fost supus unor noi investigaţii medicale. Potrivit aceleiași surse, starea sa de sănătate se îmbunătăţeşte. Așadar, sunt vești optimiste în ceea ce privește starea cunoscutului tehnician român.

„Îi urăm directorului nostru tehnic Marius Sumudică însănătoşire grabnică”, a transmis clubul turc.

După egalul cu Pendikspor, Gaziantep a ajuns la 20 de puncte acumulate în 18 runde, echipa lui Marius Șumudică fiind pe locul 14 în Turcia, la două puncte deasupra locurilor retrogradabile, potrivit digiport.ro.

Multe și ieftine. Vehiculele electrice chinezești, marea provocare lansată Occidentului

În 2023, China a depășit Japonia ca cel mai mare exportator auto din lume: 5 milioane de unități.

În ultimul trimestru din 2023, BYD, compania cu sediul în Shenzhen susținută de grupul Berkshire Hathaway al magnatului american Warren Buffett, a depășit pentru prima dată Tesla, trimițând un puternic semnal de alarmă către industria auto globală.

Nou-veniții din China – de la BYD, listată la bursă, la Chery, companie de stat – intenționează să folosească noile operațiuni regionale din țări precum Ungaria și Mexic pentru a intra pe piețele occidentale cu modele electrice mai ieftine, asigurându-și astfel dominația mondială și provocând tradiționalii consacrați precum General Motors, Ford și Volkswagen.

„Nimeni nu poate egala BYD la preț. Punct”, a subliniat Michael Dunne, director executiv al companiei de consultanță auto Dunne Insights, axată pe Asia. „Consiliile de administrație din America, Europa, Coreea și Japonia sunt în stare de șoc”.

În timp ce guvernul american a răspuns cu numeroase subvenții pentru a încuraja producția internă, o avalanșă de importuri de mașini chinezești ieftine ar putea fi dezastruoasă pentru producătorii din  Europa într-un moment în care UE încearcă să limiteze emisiile de combustibili fosili și lucrează pentru a scoate în afara legii toate vehiculele cu motoare cu combustie până în 2035.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a plâns că China inundă piața mondială cu mașini electrice ieftine și că Beijingul face ca prețurile să fie „scăzute în mod artificial” prin intermediul unor subvenții de stat uriașe. UE a lansat o investigație asupra industriei chineze, o măsură care ar putea duce la creșterea tarifelor la importurile din această țară.

În SUA, unde vehiculele electrice reprezintă o proporție mult mai mică din vânzări decât în Europa, grupuri de lobby precum Alliance for American Manufacturing au îndemnat administrația Biden să rămână vigilentă față de companiile auto chineze.

Dar chiar dacă producătorii de automobile din China ar fi limitați la teritoriul lor național în spatele unui zid de protecție tarifară, ar fi în continuare capabili să concureze cu producătorii americani și europeni la capitolul preț.

Potrivit datelor consultanței Bernstein, bateriile BYD se numără printre cele mai ieftine din lume, având în același timp aproape cea mai mare densitate de energie, ceea ce duce la performanțe mai bune. Tesla și Toyota sunt clienți ai diviziei de baterii a BYD.

Atto 3 de la BYD, cel mai ieftin model al companiei, se vinde la prețul de 38.000 de euro în Europa, în timp ce Tesla Model 3 costă  43.000 de euro pe piețe importante precum Germania și Franța.

BYD, care vinde deja în peste 50 de țări, are pe piața din China cinci modele cu prețuri mai mici decât echivalentele  grupului lui Elon Musk.

Directorii chinezi resping ceea ce consideră a fi protecționism occidental. Au  cerut un tratament echitabil, argumentând că producătorii auto străini au profitat mult timp de pe urma vânzărilor pe imensa piață de consum din China.

Războiul din Gaza se va revărsa pe străzile orașelor occidentale?

Întrebarea nu este dacă, ci când violențele legate de Gaza se vor revărsa pe străzile orașelor europene și americane.

Uciderea lui Saleh Al-Arouri(Beirut, 2 ianuarie), membru al executivului Hamas, a sporit în mod semnificativ amenințarea reprezentată de grupul terorist, de miliția șiită libaneză Hezbollah și de jihadiști.

Hezbollah a promis că va răzbuna pentru uciderea în Liban a oricărui reprezentant al Axei de Rezistență susținută de Iran, care include Hamas, Houthii yemeniți și milițiile irakiene, alături de miliția șiită libaneză și Republica Islamică.

Reținută de dorința de a nu antrena Libanul falimentar într-un război în toată regula, Hezbollah ar putea opta pentru o ripostă departe de granița israeliano-libaneză, notează Modern Diplomacy, desi a lansat sâmbătă 62 de rachete asupra unui post de observare israelian, în ceea ce a numit un „răspuns preliminar” la moartea lui Al-Arouri. Atacul a părut calibrat pentru a menține ostilitățile cu israelienii sub control.

În Irak,Mohammad Hussein Al-Kawtharani, reprezentantul liderului Hezbollah, Hasan Nasrallah, ar pregăti atacuri coordonate asupra țintelor americane. Departamentul de Stat al SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații despre activitățile, rețelele și asociații lui Al-Kawtharani.

Din punctul de vedere al Hamas, răspunsul la uciderea lui Al-Arouri prin atacarea în străinătate a ambasadelor, a facilităților diplomatice și a reprezentanților israelieni este cea mai bună opțiune a sa.

Este puțin probabil ca Hamas să considere un baraj de rachete lansate din Gaza spre orașe israeliene, majoritatea fiind interceptate de apărarea antiaeriană Iron Dome, drept un răspuns suficient.

Ridicând miza, Statul Islamic a făcut apel la atacuri de tip “lup singuratic” împotriva unor obiective civile din Europa și Statele Unite, inclusiv biserici și sinagogi.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al grupării, Abu Ḥudhayfah Al-Ansari, a cerut musulmanilor din Occident, într-un mesaj audio de 67 de minute, să își renoiască “activitatea și operațiunile pe străzile din America, Europa și din lume”. Evreii și creștinii din orașele occidentate „trebuie torturați și uciși”.

„Aruncați-i în aer cu explozibili, ardeți-i cu bombe incendiare, împușcați-i cu gloanțe, măcelăriți-le gâtul cu cuțite și călcați-i cu autobuzele. Nu faceți diferențe între un necredincios civil sau militar, deoarece toți sunt necredincioși și trebuie judecați în același mod”.

Al-Ansari a lansat apelul după ce gruparea a revendicat responsabilitatea pentru două explozii în orașul iranian Kerman care au ucis cel puțin 89 de persoane.

Statul Islamic este iritat de sugestiile iraniene potrivit cărora Republica Islamică va accepta o rezolvare a conflictului israeliano-palestinian cu două state, dacă aceasta ar fi fost alegerea palestinienilor.

Al-Ansari a acuzat Hamas, Autoritatea Palestiniană a președintelui Mahmoud Abbas și mișcarea Al Fatah că sunt manipulați de SUA și Iran.

Dar o serie de atacuri în Occident ar putea face jocul Hamas,  o mișcare care s-a dovedit capabilă să supraviețuiască uciderii de către Israel a liderilor săi succesivi în ultimele două decenii. Al-Arouri a subliniat în repetate rânduri că “palestinienii trebuie menținuți radicalizați și furioși”.

Locul nepotrivit…

Mulțimea de nereguli, exagerări, inadecvări și greșeli venite tot mai des de la cei care ne conduc ori dinspre mulți dintre așa-zișii „formatori de opinie” arată clar că principiul „omul potrivit la locul potrivit” nu mai are nicio relevanță, nu se mai aplică nicicum. În disperarea de a obține un avantaj imediat (electoral, la politicieni ‒ de audiență, la jurnaliști), nu mai contează profesionalismul, rigoarea, corectitudinea unui demers, ci doar felul bombastic, senzaționalist în care îl prezinți publicului.

Acum câteva seri, o duduiță de la o televiziune, dând să ne lămurească despre un incendiu iscat de ciocnirea unui avion de pasageri japonez cu un altul al Gărzii de Coastă, exprimă cu convingere că vom viziona „imagini spectaculoase”! Mă întreb și eu, ca tot românul cu cele șapte clase, dacă groaznica dramă, în care au murit cinci oameni și s-au salvat in extremis 379 de persoane cuprinse de panică, amenințate de o pălălaie distrugătoare până la cer, poate fi spectaculoasă?! Poate… catastrofală, impresionantă, chiar înspăimântătoare, dar în niciun caz spectaculoasă! Cred că întregile cohorte de dudui care ne „informează” de pe ecranele numeroaselor tv-uri ar trebui să mai pună mânuțele pe câte-un dicționar, ca să cunoască sensul vorbelor. Nu intenționez să fac pe profesorul, dar acolo ar fi văzut, printre altele, că „spectaculos” are ca sinonime cuvintele „grandios”, „fastuos”, „spectacular”. Așadar, incendiu „spectaculos” poți spune doar dacă ești… Nero!

*Trecând pe… terenul propriu, mă minunez de o serie de jurnaliști care se dau de ceasul sfârșitului să ne informeze despre o mulțime de transferuri ale fotbaliștilor, mai toate din pură imaginație, de care conducătorii și antrenorii cluburilor nu au habar. Dorința de a stârni senzație și, prin aceasta, de a-și vinde „marfa” (vorba regretatului Eugen Barbu) îi pune în situații neplăcute pe finanțatori, bănuiți de negocieri ascunse. Dar și, mai cu seamă, pe drăguții de fani, care, mânați în arealul speranțelor de vorbele fără acoperire, capătă ambiții și certitudini deșarte, fiind gata să se ia la ceartă cu oricine pare că intenționează să le spulbere visul!

*Cum oamenii de la Federația de Fotbal izbutesc, mai tot timpul, să încurce ițele sportului rege mai abitir decât o pisică ghemul bunicii, am putea zice că nici ei nu prea se găsesc la locul potrivit! Dacă am lua la ochi doar ce se petrece cu echipele din Liga a doua, și ar fi suficient să ne dăm seama că alde Burleanu par depășiți în misia lor și cam dau cu bâta-n baltă. Este vorba despre faptul că opt formații din această ligă nu au drept de promovare, așadar fotbaliștii lor joacă doar de amorul artei, neavând ca obiectiv decât acela de a… fenta retrogradarea! Din acest motiv, unele echipe joacă în dorul lelii, ba, te pomenești, mai și mimează participarea, că oare ce rost are să-și zobească unghiile de la deștele picioarelor, atâta vreme cât nu au voie să promoveze!? Interdicția pomenită vine, pentru unele dintre aceste cluburi, din faptul că sunt de drept public, fiind finanțate de primării, în timp ce altele nu ar avea infrastructura impusă de FRF. Așa că opt cluburi, printre care CS Șelimbăr, lidera clasamentului actual, Corvinul Hunedoara, locul secund, Steaua, aflată pe locul al șaptelea, joacă un fel de lapte gros! Iar ca să poată promova trebuie musai să se transforme din club de drept public într-unul privat. Altfel, nu se poate! Or, să fim cinstiți: fără banii publici de la primării, acele echipe vor dispărea! Și atunci cum și când să crească, precum Făt Frumos, fotbalul mioritic? Poate când se va topi „clubul” Burleanu din Casa Fotbalului! Care e de-a dreptul… privatizat!

Domnule Ciolacu, sunt multe bancomate pe Muntele Athos?

1. Ca să combată evaziunea fiscală din patrie, Ciolacu a revenit la Muntele Athos, unde sunt cele mai multe bancomate de pe Planetă. Cucernicul premier al României a plătit cu cardul și lumânările, și pentru acatiste. Singurul lucru care îl recomandă pentru Athos era barba. Înainte să plece, și-a aranjat-o în țară, iar frizerul a primit bacșișul tot pe card. Ciolacu a avut o covrigărie și e foarte strict în privința asta. Foarte interesant a fost și îndemnul  starețului de la Mănăstirea Vatopedi pentru Ciolacu. „Să nu spui că tu ai făcut sau tu ai rezolvat, fiindcă nu vei putea niciodată să rezolvi ceva singur.” Cu smerenie, remarc un cuvânt în plus. Trebuia să-i zică „nu vei putea niciodată să rezolvi ceva.”

2. Povestea cu domnul Ciolacu luptând împotriva cash-ului îmi aduce aminte de o întâmplare de acum 20 și ceva de ani. A apărut la televizor o știre despre un antrenor de fotbal care îi cumpărase un cadou scump amantei. Domnul antrenor m-a sunat să-mi spună că nu-i adevărat. Stați așa, că omul nu nega faptul că are amantă! Și nici pe nevasta-sa n-o interesa de gagicile lui. Dumnealui nu recunoștea că i-ar fi cumpărat ceva scump amantei. Când am vorbit cu acel profesionist nedreptățit de presă eram la un restaurant cu mai mulți prieteni, printre care și Cornel Dinu. Procuroru’ a sintetizat: „domnilor, acest antrenor își iubește familia și e o persoană onestă. El duce acasă toți banii, chiar și pe ăia din meciurile blat.”

3. Mașinile electrice reprezintă un mare succes, care poate fi depășit doar de panourile voltaice. Dacă iau foc se sting foarte ușor, vă rog să vă informați! Aceste panouri voltaice sunt o minune mai ales în turism, dacă le montați pe acoperișurile pensiunilor. Progresiștii vă pot explica mai bine, ei se pricep, ne-au dovedit-o.

4. A trecut și Sfântul Ion, așa că de azi poate scăpăm de ceaunele și ciolanele de la televizii. Peste câteva zile vom regreta, fiindcă deja au început filmările din sălile de fitness, unde toată lumea trage. Dar nu de fiare, ci de echipament, ca să se vadă etichetele. Între Crăciun și revelion cel mai mult mi-a plăcut ce a gândit o reporteriță de la PRO TV. „Gazdele au pregătit de-ale porcului – supă grasă de găină.”

Dramă în teatrul românesc! A murit o personalitate uriaşă. A fost cunoscut pe cele mai mari scene ale lumii

2

Este zi de doliu în teatrul românesc. Regizorul Dinu Cernescu a murit la vârsta de 88 de ani.

A plecat în eternitate marele regizor Dinu Cernescu. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în lumină alături de cei aleşi”, au transmis reprezentanții Teatrului Bulandra.

Cine a fost Dinu Cernescu?

Dinu Cernescu a absolvit în 1957 secţia de regie teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A fost asistent de regie pentru Ion Sahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sică Alexandrescu şi Moni Ghelerter.

A lucrat la Teatrul Nottara, a fost regizor artistic la Televiziunea Română, iar în perioada 1994‑1995 a ocupat funcţia de director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Dinu Cernescu a debutat în 1957 pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, cu spectacolul „Tudor” din Vladimiri, de Mihnea Gheorghiu. La acest teatru a mai montat „Galcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, „Peripeţiile bravului soldat Svej”, după Jaroslav Hasek sau „Judecătorul din Zalameea”, de Calderon de la Barca.

A montat spectacole de referinţă:

  • „Vizita bătrânei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt, Teatrul de Stat Braşov,
  • „Amoor”, de Murray Schisgal, Teatrul Mic Bucureşti,
  • „Tristan şi Isolda”, de Jean de Beer, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ,
  • „Matraguna”, de Niccolo Machiavelli, Teatrul de Comedie Bucureşti,
  • „Măsură pentru măsură”, de William Shakespeare, Teatrul Giulesti,
  • „Amadeus”, de Peter Shaffer, Teatrul Giulesti,
  • „Falstaff”, de Giuseppe Verdi, Opera Română Cluj-Napoca,
  • „Porţile pădurii”, de Elie Wiesel, Teatrul Evreiesc de Stat,
  • „Generaţia de sacrificiu”, de I. Valjan, Teatrul Naţional Bucureşti,
  • „Mamouret”, de Jean Sarment, Teatrul Bulandra,
  • „Sâmbătă, duminică, luni”, de Eduardo de Filippo, Teatrul Naţional din Bucureşti,
  • „Voiajul domnului Perrichon”, de Eugene Labiche, Teatrul Bulandra,
  • „Un tramvai numit dorinţă”, de Tennessee Williams, Teatrul Odeon.

Cunoscut la nivel internaţional

A colaborat cu Teatrul Nottara din Bucureşti pentru o perioada de peste 50 de ani, timp în care a realizat montări de referinta precum: „Hamlet”, de William Shakespeare, „Tigrul”, de Murray Schisgal, „Viziuni flamande”, de Michel de Ghelderode (1968).

De-altfel, Dinu Cernescu a fost invitat sa monteze pe marile scene ale lumii, în teatre din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Palmaresul său include peste 100 de spectacole. Dinu Cernescu a publicat în anul 2009 un volum de memorii intitulat „Regizor”.

UPDATE. Bărbatul care s-a baricadat în casă după ce ar fi amenințat cu moartea o femeie, imobilizat

5

A fost o operațiune contracronometru, luni, 8 ianuarie, în Capitală. La fața locului au fost prezenți mai mulți polițiști, inclusiv negociatori.

UPDATE: Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – DGPMB au pătruns în imobil și l-au imobilizat pe bărbat. „Acum scurt timp, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – DGPMB au pătruns în imobil și l-au imobilizat pe bărbat”, informează, luni după-amiază, Poliția Capitalei.

În urma intervenției, nici bărbatul și nici forțele de ordine nu au fost rănite, relatează Mediafax.

UPDATE: Potrivit aktual24.ro, polițistul din București care și-a amenințat o vecină cu moartea este membru în MRS (Mișcarea România Suverană), partid condus de fostul ministru Carmen Dan, numele polițistului fiind Cătălin Coman.

 


 

Operațiunea contracronometru e în plină desfășurare. Oamenii legii au intervenit și se încearcă detensionarea situației. Un bărbat ar fi amenințat cu moartea o femeie, iar apoi s-ar fi baricadat în casă.

Zona, împânzită de polițiști

Este vorba despre un incident petrecut pe Șoseaua Viilor, potrivit antena3.ro. Din primele informații, bărbatul ar fi amenințat verbal o femeie, și anume ar fi amenințat că-și omoară vecina.

Conform sursei citate, femeia a reușit să scape din mâinile agresorului, să ajungă pe scara blocului și să sune la 112 – numărul unic de urgență. Ulterior, bărbatul s-ar fi baricadat în propria-i locuință.

După ce s-a dat alerta, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție. Inclusiv negociatori. Specialiștii încearcă să-l convingă pe bărbat să deschidă ușa și să nu cumva să recurgă la vreun gest necugetat.

Potrivit realitatea.net, ar fi vorba despre un fost polițist – actualmente pensionar.

Nu e clar momentan ce anume a declanșat incidentul.

La 38 ani, a mers cu uratul la bunic, pe 31 decembrie. Când a văzut câţi bani i-a dat bătrânul, a sărit cu pumnii şi picioarele pe el

2

Un bărbat de 71 de ani din județul Vaslui a ajuns la spital, după ce nepotul lui, în vârstă de 38 de ani, l-a bătut crunt. Iar motivul este halucinant.

Agresiunea a avut loc la locuința victimei, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.

Dezamăgit de banii pe care i-a primit pentru urat

Deși are aproape 40 de ani, bărbatul s-a dus să-și ureze bunicul, dar când a ajuns la bătrân era deja băut bine. Bunicul i-a dat doar câțiva lei, pentru că atât avea, dar asta l-a revoltat la culme pe nepot, care a sărit pe loc la bătaie.

Și-a bătut bunicul cu pumnii și picioarele, iar bătrânul a ajuns în cele din urmă la spital.

„Victima a suferit leziuni ce necesitã 5 – 6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform concluziilor preliminare emise de către medicii legiști”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

I-au dat doar control judiciar

Agresorul a fost reținut sâmbătă, însă Judecătoria Bârlad a decis cercetarea sa sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Fapta a fost reclamată poliției abia pe 3 ianuarie, iar nepotul bătăuș a fost reținut pe 5 ianuarie pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad dispunând ulterior cercetarea acestuia în stare de libertate, sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

Ce este neuromarketingul, tehnica prin care retailerii te conving să cumperi produse de care nici nu ai nevoie

Retailerii şi-au diversificat tehnicile de marketing, iar neuromarketingul este una dintre cele mai subtile. Pleacă de la reclamele pe care le vezi la TV şi ajunge până la poziţionarea-cheie a produselor în supermarket.

Ceea ce puțini oameni cunosc, însă, este cât de profund este studiat psihicul nostru pentru a înțelege tiparele care prezic alegerile clienților cu mult înainte ca aceștia să fie conștienți de ele. Această metodă se numește neuromarketing.

Cum funcţionează neuromarketingul?

Neuromarketingul este cunoscut și sub numele de neuroștiința consumatorului. Acesta studiază în principal creierul consumatorilor și încearcă să modifice comportamentul și procesul decizional al acestora în favoarea produselor sau serviciilor întreprinderii.

Neuroștiința și știința cognitivă sunt folosite pentru marketing. Aceasta aplică neuropsihologia în cercetarea de piață și, într-un fel sau altul, a dus la schimbarea comportamentului unui consumator, scrie ziare.com.

Tehnica se concentrează asupra privirii și asupra locului în care clienții o direcționează. Cu ajutorul ei, companiile își pot da seama ce culori, fonturi, reclame, designuri reușesc să capteze atenția consumatorilor.

În plus, eye-tracking poate indica și obiectele care evocă confuzie în rândul acestor persoane.

Electroencefalograma

Această tehnică măsoară activitatea electrică din creier cu ajutorul semnalelor electrice care provin de la neuronii din interiorul creierului și poate fi folosită pentru a înțelege ce părți ale creierului se activează atunci când oamenii iau decizii.

Românii care au centrale termice pe gaz în apartamente, obligaţi să renunţe la ele! Care este termenul-limită?

Uniunea Europeană intenționează să renunțe treptat la centralele de apartament pe bază de gaze. Motivul? Aproximativ jumătate din întreaga energie consumată în UE este destinată încălzirii și răcirii, iar peste 70% provine încă din surse de combustibili fosili, cu preponderență gaze naturale.

În sectorul rezidențial, circa 80% din consumul de energie este alocat încălzirii spațiilor și a apei.

Termenul-limită: anul 2040

Inclusiv cei care au în momentul de față astfel de centrale vor fi obligați să renunțe la ele până cel târziu în 2040. Noua directivă reformată privind eficiența energetică (UE) 2023/1791 tocmai a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De acum înainte trebuie să instalați pompe de căldură, dacă doriți să obțineți certificate energetice pentru casele dvs. Noua directivă privind eficiența energetică care tocmai a fost publicată miercuri, 20 septembrie, va intra în vigoare peste exact 20 de zile.

Pompe de căldură, în locul centralelor

Uniunea Europeană are ca obiectiv accelerarea instalării pompelor de căldură ca alternativă la centralele termice, având în vedere că acestea contribuie la eficiență și permit utilizarea mai extinsă a energiei regenerabile, inclusiv a celei solare.

„Cheia acestei directive este să existe o ambiție sporită față de Directiva existentă și chiar față de propunerea Comisiei Europene înainte de aprobarea finală.

Noua directivă reprezintă noi oportunități de electrificare. Pe lângă pompa de căldură, vehiculul electric este promovat ca măsură de eficiență energetică, întrucât deciziile politice care implică arderea directă a combustibililor fosili nu vor fi permise din 2024”, subliniază surse din sectorul energiei electrice.

Noua directivă privind eficiența energetică vizează și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.

ANM, prognoză specială pentru București. Frig și ninsori

2

Vremea se răcește simțitor și în București. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, 8 ianuarie, o prognoză specială pentru Capitală.

Prognoza specială transmisă de ANM vizează perioada 08.01.2024 ora 09:00 – 09.01.2024 ora 10:00. Conform meteorologilor, vremea va fi închisă și se va răci accentuat în Capitală. Și sunt șanse să apară ninsoarea în peisaj.

„Trecător va ninge slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade”, conform ANM. Așadar, luni maxima nu va mai trece de 2 grade, temperatura simțitor mai mică în comparație cu ziua precedentă.

Ce județe se află sub COD GALBEN de vreme rea – HARTA

foto: meteoromania.ro

Vă amintim că, încă de duminică, 7 ianuarie, ANM a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN, pentru intervalul 7 ianuarie, ora 18 – 9 ianuarie, ora 10 anunțând intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol în mai multe zone din țară.

„În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…15 cm.

În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile.

Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă”, au transmis meteorologii prin intermediul atenționării COD GALBEN.

De altfel, încă din ziua precedentă specialiștii ANM au anunțat că la începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți – 9 ianuarie – vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.

Românii, prea săraci ca să-şi mai permită să devină datornici la bănci. Cauzele? Noul TVA la locuinţe şi „explozia” dobânzilor

Criza economică este atât de adâncă, încât românii au devenit prea săraci ca să-şi mai permită să se îndatoreze la bănci.

Aşa că oamenii în căutare de locuinţe prin programul Noua casă au tot mai puţine variante.

„Noua casă”, un program inaccesibil

Românii în căutare de locuinţe prin programul Noua casă au tot mai puţine variante. Preţurile din ce în ce mai mari au redus tot mai mult oferta.

Programul noua casă pune la dispoziție finanțare în lei pentru cumpărarea unei singure locuințe, iar sumele de care se pot bucura beneficiari ajung până la 119.000 euro.

Suma maximă a creditului disponibilă este de 66.500 euro pentru locuințele cu prețuri sub 70.000 euro, cu o cerință de avans de 5%.

În cazul locuințelor cu prețuri cuprinse între 70.000 și 140.000 euro, se poate accesa un credit de până la 119.000 euro, asta cu o contribuție inițială de 15%. Așadar, cu un avans minim, cei mai mulți dintre români își cumpără garsoniere sau garsoniere duble, potrivit Antena 3.

Cu 70.000 euro îţi mai cumperi o garsonieră

În Capitală, de exemplu, bugetul de 70.000 euro îți permite achiziționare a unei garsoniere în zona de nord sau un apartament de două camere, însă cu o suprafață mai mică.

Dobânzile ridicate pe care le percep băncile, precum şi creşterea TVA-ului de la 5% la 9% pentru locuinţele noi sunt factori care îi împovărează şi mai mult pe români.

Ce cumperi prin programul „Noua casă”

  • locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL;
  • locuinţe consolidate, destinate achiziţionării;
  • alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.
  • procentul de garantare se aplică în funcţie de categoria de locuinţă.

Alertă pe lacul Siutghiol: doi pescari au dispărut! Ce au găsit pompierii plecaţi în căutarea bărbaţilor (VIDEO)

0

S-a dat alarma în judeţul Constanţa. Două persoane care ar fi dispărut în lacul Siutghiol sunt căutate de pompieri şi de scafandri, iar până în prezent au fost găsite o barcă şi mai multe plase de pescuit.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică, în jurul orei 23, pentru căutarea a două persoane, probabil dispărute, în lacul Siutghiol, între Ovidiu şi Palazu Mare.

Vremea împiedică salvatorii

Deocamdată, nu sunt veşti foarte bune în privinţa pescarilor dispăruţi.

„Căutările au fost sistate în jurul orei 2.10 din cauza condiţiilor hidrometeorologice. În zona indicată de martori a fost găsită barca şi mai multe plase. În această dimineaţă, la ora 8, au fost reluate căutările”, a declarat purtătorul de cuvânt la ISU Dobrogea.

În zonă intervin un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de stingere, o ambarcaţiune şi trei scafandri.

Cine sunt tinerii care au dispărut

Cei doi pescari dați dispăruți în Lacul Siutghiol sunt doi tineri de 21, respectiv 30 de ani din Ovidiu, județul Constanța. Unul dintre tineri este tatăl a doi copii.

Bărbații ar fi plecat pe lac după lăsarea serii să scoată plasele de pescuit și nu s-au mai întors, conform ziuaconstanta.ro.

„Îi cunoșteam, pescuiam împreună. Au plecat după ce s-a întunecat. I-am căutat câteva ore după care am sunat la 112“, a spus unul dintre prietenii tinerilor dispăruți.

Inițial se știa că s-ar afla pe lacul Siutghiol între Ovidiu și Palazu Mare, zona Boreal. Ulterior, căutările au fost mutate în zona Mamaia, unde ar fi fost găsită barca și haine.

Incendiu într-un bloc din Capitală! Doi oameni, duși la spital – VIDEO

0

Au fost momente de spaimă pentru locatarii unui bloc din Capitală, ca urmare a izbucnirii unui incendiu într-o locuință din imobilul situat în cartierul Ferentari. Doi oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. Zeci de persoane au ieșit din bloc, speriați de focul și de fumul degajat de incendiu.

Zeci de oameni au ieșit speriați în stradă, după ce s-a dat alerta. S-a întâmplat în jurul orei 23.

Zeci de oameni au ieșit din locuințe

Două persoane au ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, 7 spre 8 ianuarie. Totul, ca urmare a unui incendiu ce a izbucnit la o garsonieră din cartierul Ferentari din Capitală, potrivit stirileprotv.ro, în urma incidentului 80 de oameni au ieșit singuri din clădire, în timp ce alte 15 persoane au fost scoase de salvatori din case.

S-a sunat mobilizarea în rândul pompierilor. Astfel că la fața locului au intervenit cinci autospeciale de pompieri și patru ambulanțe SMURD. În timp ce mulți locatari au reușit să iasă singuri din locuințe, alții au fost scoși din case cu ajutorul pompierilor.

 

Două persoane au ajuns la spital

Din cauza fumului inhalat, doi locatari au avut nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care au fost transportați la spital. E important de menționat faptul că flăcările nu au apucat să se extindă și la alte apartamente.

Deocamdată nu se știe exact cauza izbucnirii incendiului. Cel mai probabil, specialiștii vor stabili în perioada următoare, în urma unor verificări, condițiile care au dus la producerea incidentului.

Din câte a anunțat recent ISU București-Ilfov, într-un comunicat, în 4 ianuarie, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă tip parter, situată pe strada Cetinei, orașul Pantelimon din județul Ilfov. „La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta cu flacără deschisă în exteriorul locuinței pe o suprafață de aproximativ 20 de mp și la nivelul acoperișului pe o suprafață redusă. Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat rapid în limitele găsite, astfel evitându-se propagarea acestuia la proprietățile învecinate. În urma intervenției nu au rezultat victime.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD”, conform sursei citate.

Românii care se îmbogăţesc după recalcularea pensiei. Le cresc veniturile chiar şi cu 112%

De la 1 ianuarie 2024, a intrat în vigoare noua Lege a Pensiilor. Astfel, se implementează ajustări semnificative referitoare la vârsta de pensionare a femeilor.

De exemplu, conform unor calcule, un român care în prezent are o pensie de 1.125 de lei şi un stagiu de cotizare de 36 de ani, va primi după majorarea din septembrie 112%.

În septembrie, ajunge la 2.340 lei

Prof. Anton Hadăr, șeful sindicatului care se ocupă de învățământul universitar, a explicat cum se dublează, ba chiar mai mult decît atât, pensia unui român.

De la pensia de 1.125 de lei în prezent, pensionarul va primi în ianuarie, după indexarea cu 13,8%, suma de 1.281 de lei.

Apoi, după majorarea din septembrie, pensionarul român din exemplul de mai sus va avea o pensie de 2.340 de lei, ceea ce înseamnă o majorare de 112,14%. Astfel, în acest caz, vorbim de o dublare a pensiei.

După cei 36 de ani de cotizare, pensionarul are 21,62745 puncte realizate.

„În plus, el a mai primit 580 de lei puncte-bonus, pe lângă noua formulă de pensii. Probabil s-a pensionat într-un moment nefavorabil”, a explicat prof. Anton Hadăr.

Două milioane de pensionari nu iau nimic în plus

Aproape 2 milioane de pensionari nu vor lua niciun ban în plus după recalcularea pensiei, în septembrie. Iar acest lucru ține de vechimea în muncă

„Punctele de stabilitate se dau pentru ani mulți petrecuți în câmpul muncii. Cine a muncit între 15 și 25 de ani, primește zero puncte, pentru că așa prevede legea”, a explicat profesorul, la Antena 3.

Prin urmare, românii care au muncit între 15 și 25 de ani nu vor beneficia de majorarea pensiei în baza noii legi.

Elevii se întorc de luni, 8 ianuarie 2024, la cursuri. Când vor avea următoarea vacanță

3

S-a încheiat vacanța de iarnă, reîncep cursurile în sălile de clasă! Elevii se întorc, luni, la cursuri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Astfel, în prima zi a acestei săptămâni, elevii revin în bănci, pentru a relua cursurile școlare. Mulți dintre ei se gândesc deja la următoarea vacanță. Până la care nu mai e foarte mult timp.

Când sunt programate următoarele vacanțe

Conform Agerpres, următoarele vacanţe sunt programate astfel:

  •  o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie – 3 martie;
  • de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
  • de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.

Când se încheie anul școlar 2023-2024

E de menționat faptul că programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până pe 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Anul şcolar 2023-2024 se încheie pe 31 august 2024. Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

– pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024,

– iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024.

Premiile Globurile de Aur 2024 şi-a aflat câştigătorii. „Oppenheimer”, desemnat cel mai bun film

În noaptea de duminică spre luni, s-a desfăşurat cea de-a 81-a ediţie a Globurilor de Aur.

Drama Oppenheimer a obținut patru premii, în timp de Barbie a luat două trofee, unul fiind premiul la o nouă categorie: pentru succes de box-office.

„Succession” a cucerit patru premii

Serialul HBO „Succession” a cucerit patru premii, iar „Poor Things”, o reimaginare feministă a poveştii lui Frankenstein, a fost ales la categoria cel mai bun film musical sau comedie.

Iată lista câştigătorilor la premiile Globurile de Aur 2024!

  • Cel mai bun film – dramă: „Oppenheimer”
  • Cel mai bun film – comedie/musical: „Poor Things”
  • Cel mai bun regizor: Christopher Nolan („Oppenheimer”)
  • Cel mai bun actor într-un film-dramă: Cillian Murphy, („Oppenheimer”)
  • Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Paul Giamatti, („The Holdovers”)
  • Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Lily Gladstone, („Killers of the Flower Moon”)
  • Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Emma Stone, („Poor Things”)
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Robert Downey Jr. („Oppenheimer”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Da’Vine Joy Randolph, („The Holdovers”)
  • Cel mai bun scenariu: Justine Triet şi Arthur Harari („Anatomy of a Fall”)
  • Coloană sonoră: „Oppenheimer”
  • Cel mai bun cântec original: „What Was I Made For?” („Barbie”)
  • Cel mai bun film străin: „Anatomy of a Fall” (Franţa)
  • Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „The Boy and the Heron”
  • Performanţă în domeniul Cinematografiei şi în box office: „Barbie”
  • Cel mai bun serial-dramă: „Succession”
  • Cel mai bun serial – comedie/musical: „The Bear”
  • Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Kieran Culkin („Succession”)
  • Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Jeremy Allen White („The Bear”)
  • Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Sarah Snook („Succession”)
  • Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Ayo Edebiri („The Bear”)
  • Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: „Beef”
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Matthew Macfadyen, („Succession”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Elizabeth Debicki, („The Crown”)
  • Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Steven Yeun, („Beef”)
  • Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Ali Wong, („„Beef”)
  • Cel mai bun număr de stand-up comedy în televiziune: Ricky Gervais, („Armageddon”)

Poza Zilei

Loredana. Nu uitați să vă luați perlele și paietele pe pârtie

Horoscop 8 ianuarie 2024 – Astăzi vei dori foarte mult să vorbești cu alții

0

BERBEC

Astăzi vei dori foarte mult să vorbești cu alții și vei fi fermecător cu toată lumea. De fapt, să vorbești cu cei dragi îți va aduce pace. Simțiți-vă liber să delegați unele responsabilități. Dorința ta de stabilitate în dragoste te face mai puțin receptiv la oportunități.

 

TAUR

Relațiile tale ar putea ajunge să fie puțin superficiale, deoarece, de fapt, ești mai interesat de afaceri decât să cunoști oameni. Cauți perfecțiunea, într-o asemenea măsură, și cu atât de mult succes încât ai putea ajunge să ratezi simplele plăceri…

 

GEMENI

Astăzi îți va fi frică să nu fii singur și orice lucru emoțional te va afecta direct. Ai adesea îndoieli cu privire la cei apropiați, dar o conversație sinceră cu un prieten ar putea fi importantă. Bunăstarea ta ține de un pic mai multă concentrare de a-ți îmbunătăți viața de zi cu zi.

 

RAC

Ar fi bine să iei o pauză din viața de zi cu zi. Cel mai bun lucru ar fi să-ți iei câteva zile libere. Treci printr-o gamă largă de emoții și atitudinea ta deschisă față de sensibilitatea partenerului tău dă roade. Când vine vorba de dragoste, vei vedea imaginea de ansamblu.

 

LEU

Implinirea ta personală va necesita numeroși pași, măsuri și contacte. S-ar putea să fii nevoit să te miști puțin mai mult pentru a-ți îndeplini planurile. Uită-te bine la ceea ce spui și ce vrei să spui, confuzia și neînțelegerile sunt foarte probabile.

 

 

FECIOARA

Astăzi vei ști să detectezi cine sunt dușmanii tăi și situațiile dificile se vor schimba în favoarea ta. Chiar nu ai de ce să-ți faci griji, contractele pe care plănuiești să le semnezi se vor dovedi a fi destul de profitabile. Este, de asemenea, o zi bună pentru a face afaceri.

 

BALANTA

Ești exagerat de îngrijorat de tine și ai putea rata complet un strigăt de ajutor al unei persoane dragi. Din fericire, vă va aduce la curent cu ceea ce se întâmplă exact la timp. Poate doriți să vă protejați acasă, pentru că vă face să vă simțiți bine.

 

SCORPION

Astăzi vi se vor deschide porțile pentru noi experiențe și abia așteptați să profitați de această oportunitate. Totuși, fii atent și încearcă să știi cât de departe poți merge. Gustul tău pentru exotic și nou te-ar putea duce dincolo de limitele pe care nu trebuie să le parcurgi… deoparte.

 

SAGETATOR

Viața ta socială și prieteniile pot fi decisive în eforturile tale. Prietenii tăi, care te apreciază și te iubesc, te vor ajuta să mergi mai departe. Îndrăzneala ta te poate duce prin momente emoționale intense. Nu-ți diminua entuziasmul!

 

CAPRICORN

Astăzi te bucuri de mici momente prietenoase în care poti face schimb de idei în deplină intimitate cu prietenii și știi sa îți aperi pozitiile cu sinceritate. Cunoștințele tale extinse și abilitățile analitice creează un public dornic să te asculte.

 

VARSATOR

Dacă lucrați în arte, în industria ospitalității sau în lumea divertismentului, luați-vă ideile în serios și scrieți-le. Mâine vă puteți revizui visele și puteți vedea dacă vreunul dintre ele vi se pare fezabil. Oscilezi între melancolie si pofta de viață.

 

PESTI

Ai idei clare, mai ales pentru proiectele grupului tău. Puneți o bază solidă care vă va servi bine pe termen lung. Determinarea ta de a te afirma pe plan profesional este neclintită. De cele mai multe ori ești mai interesat de romantismul în sine decât de cât durează.