Acasă Blog Pagina 471

Lovitură pentru Nicușor Dan/Bugetul Capitalei, respins de Consiliul General 

Consiliul General al Capitalei s-a întrunit vineri, 1 martie, în ședință extraordinară.

Principalul subiect discutat? Bugetul Capitalei, pentru acest an.

După discuții, s-a trecut la vot. Bugetul Capitalei pentru 2024 a fost respins, vineri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit Agerpres.

Rezultatul votului

Proiectul a obţinut 18 voturi „pentru”, 6 abţineri şi 4 „împotrivă”, insuficiente pentru a fi adoptat.

În timp ce grupul PSD nu a participat la şedinţă, liberalii prezenți la întrunire au formulat mai multe critici la adresa proiectului.

Mai exact, în cadrul şedinţei, liberalii au criticat: lipsa investiţiilor, sumele prea mari alocate pentru protocol sau diverse evenimente şi faptul că Primăria nu a achitat integral în ultimii ani stimulentele destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, potrivit aceleiași surse.

Totodată, de această dată prin intermediul unui comunicat de presă, PNL Bucureşti i-a cerut primarului general – Nicușor Dan – să vină „cu un proiect realist, fără pomeni electorale”, acuzând lipsa fondurilor pentru termoficare şi transport, „incapacitatea” de a atrage bani europeni, fonduri insuficiente pentru mari proiecte de infrastructură.

Cel mai așteptat drum expres din țară, lăsat de izbeliște! Firma constructoare și-a luat muncitorii și a lăsat baltă lucrarea – FOTO/VIDEO

8

Cel mai așteptat drum expres din țară, lăsat de izbeliște! Cel puțin asta reiese dintr-o serie de imagini făcute publice recent, pe șantierul DEx12.

Asociația Pro Infrastructură a fost pe șantierul Drumului Expres Craiova-Pitești, construit de UMB, compania lui Dorinel Umbrărescu.

Din filmările realizate de cei de la Pro Infrastructura reiese că acest șantier ar cam fi fost lăsat de izbeliște. Și asta pentru că oamenii ar fi fost relocați pe alte șantiere.

A fost filmat întreg lotul, într-o zi în care, în mod normal, se presupune că, totuși, constructorul ar fi trebuit să aibă desfășurate resurse de lucru în teren. „Nu am găsit nici măcar un utilaj sau un singur muncitor al antreprenorului general, UMB”, susține sursa citată.

 

Asociația Pro Infrastructură: „UMB, șantier pustiu pe DEx12”

sursa foto: Facebook/Asociația Pro Infrastructură

UMB, șantier pustiu pe DEx12. Ieri am filmat toți cei aproape 32 de kilometri ai Drumului Expres DEx12 Craiova-Pitești între nodul cu Autostrada A1 și Colonești.

Ne așteptam ca mobilizarea să fie slabă, dar nici chiar așa: nu am găsit nici măcar un utilaj sau un singur muncitor al antreprenorului general, UMB! Am rămas surprinși să vedem că în teren erau doar câțiva angajați ai subcontractorilor care meștereau la relocările de utilități.

Nu, cei de la UMB nu sunt în săptămâna liberă, aceasta tocmai a trecut și acum sunt în teren, dar pe alte șantiere. Nu, nu i-am prins în pauza de masă. Priviți imaginile și spuneți-ne voi dacă vedeți un utilaj sau un muncitor al UMB pe aliniament sau măcar în organizarea de șantier.

Motivul este simplu și evident pentru oricine poate sta strâmb și gândi drept: așa cum tot explicăm public de un an de zile, capacitatea UMB este mult, mult sub ceea ce este necesar ca să poată duce în ritmul obișnuit toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are momentan în portofoliu la execuție.

Peste acest fapt absolut evident vine și decizia politică de a stabili, în anul electoral 2024, ca priorități pentru UMB Autostrada A7, ce și cât s-o putea, și Centura Timișoara”, susțin cei de la Asociația Pro Infrastructură, într-un mesaj postat pe Facebook joi seară, 29 februarie.

Potrivit Asociației, celelalte lucrări ale constructorului, „precum DEx12 Colonești-Pitești, A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, DEx6 Galați-Brăila, veriga critică lipsă A1 Margina-Holdea sau ciotul A0 de lângă Capitală pot aștepta pe ralanti sau chiar, iată, oprite complet!”.

„Ce să mai vorbim de proiectele mai mici”

Nu sunt singurele aspecte anunțate de către cei de la asociația menționată. „Acum este clar: pe DEx12 Colonești-Pitești șoferii trebuie să mai aștepte mult și bine până la anul deoarece termenul actual, noiembrie 2024, poate și cu siguranță va fi extins mult în 2025, pe un contract semnat în 17.08.2021 ce prevede 12 luni de proiectare plus alte 24 de execuție, cu ordin de începere emis în 15.11.2021.

Mai mult ca sigur extensii de timp vor fi acordate cu dărnicie și pe DEx6 Galați-Brăila și pe A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului.

Ce să mai vorbim de proiectele mai mici: podul peste Siret de la Cosmești parafat cu UMB în aprilie 2022 este dat uitării de mai bine de un an de zile și pe Centura Galați UMB a cerut „rezilierea amiabilă” în ianuarie 2024. CNAIR nu prea ar vrea să o accepte însă nici nu are soluții de deblocare a situației.

De penalități și/sau certificate negative acordate antreprenorului nici nu poate fi vorba, statul fiind doar pentru câțiva mumă și pentru ceilalți ciumă!”, susțin cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Săgeți la Grindeanu

Nu în ultimul rând, ce de la Asociația Pro Infrastructură transmit săgeți în direcția actualului ministru al Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, dar și a secretarului de stat în MT, Irinel Ionel Scrioșteanu (PNL). Pe care-i invită să se pozeze și pe DEx12, nu doar în cazul proiectelor care ar da bine la capitolul PR.

Îi invităm pe distinșii amatori de PR, cum ar fi ministrul Grindeanu sau secretarul de stat Scrioșteanu, să-și facă poze și aici, pe DEx12, și pe celelalte multe proiecte blocate sau care suferă, nu doar pe cele care înaintează (mai) bine”, conchid cei de la Asociația Pro Infrastructură postarea pe Facebook.

Germania dezvăluie planul de atac al Rusiei! Berlinul, atacat cu arme chimice?!

Un document informativ, de 14 pagini, ajunge în atenția parlamentarilor germani. 

Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice asupra orașelor germane în cazul în care izbucnește un război cu NATO, au fost avertizați parlamentarii germani.

Document de 14 pagini

Bundestagul, parlamentul german, a emis un document informativ de 14 pagini pentru parlamentari.

În care prezintă un scenariu extrem, în care Rusia poartă un război împotriva Berlinului în patru etape – culminând cu o invazie terestră – ca parte a unui conflict mai amplu cu NATO, transmite The Telegraph.

Detalii îngrijorătoare

Astfel, conform sursei citate, într-o primă etapă, Rusia ar organiza campanii de dezinformare pe rețelele de socializare și în mass-media naționale pentru a submina încrederea în democrația germană și a destabiliza societatea.

Ar urma și o altă fază. Cea de-a doua. În care Moscova ar desfășura soldați pe flancul estic al statelor NATO. Și, totodată, ar intensifica atacurile cibernetice, spionajul și actele de sabotaj, pentru a încerca să perturbe mișcarea trupelor membrilor NATO, inclusiv a Germaniei.


Ce s-ar întâmpla în a patra fază

Într-o a treia fază, Rusia ar lansa un asalt militar convențional asupra flancului estic al NATO și ar lovi ținte precum Germania.

Se vorbește și despre o a patra fază. Iar în cea de-a patra și ultima fază, trupele rusești ar străpunge liniile de apărare ale NATO și ar invada Germania, ceea ce ar duce la un război „terestru, maritim și aerian” la scară largă între forțele ruse și germane.

Documentul de informare nu exclude riscul ca Moscova să lanseze atacuri chimice asupra Germaniei și să intensifice amenințările cu utilizarea armelor nucleare.

Europa ar putea fi atacată în cinci ani

Citiți și: Anunţ de la cel mai înalt nivel: „În 5 ani, trebuie să fim apţi pentru război cu Rusia”

Vladimir Putin a ţinut un discurs la 2 ani de război în Ucraina: „Forțele nucleare sunt pregătite” (VIDEO)

Scurgeri de informații. Dosare militare rusești dezvăluie criteriile pentru un atac nuclear

De altfel, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat că Rusia ar putea lansa un atac asupra NATO în cinci până la opt ani. Oficialul a promis că se va asigura că țara este „kriegstuchtig” – pregătită de război.

Totodată, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „The Telegraph”, la începutul lunii februarie, generalul Carsten Breuer, șeful de stat major al armatei germane, a declarat că este încrezător că forțele rusești vor fi învinse dacă vor ataca un stat NATO în viitorul imediat.

De asemenea, generalul Breuer a declarat că nu anticipează că Putin va recurge la folosirea armelor nucleare în Ucraina în următoarele etape ale războiului. Pentru că acest lucru ar avea consecințe „neprevăzute”.

Incendiu devastator în Bangladesh! Cel puțin 43 de morți și zeci de răniți/Imagini cutremurătoare – VIDEO

Un incendiu cu urmări cumplite s-a produs în capitala Bangladeshului. Tragedia s-a soldat cu zeci de morți și de răniți.

Cel puţin 43 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite într-un incendiu care a devastat joi seară o clădire cu şapte etaje dintr-un cartier de lux din capitala Bangladeshului, Dacca, transmite AFP, preluat de Agerpres.

„Până acum, am numărat 43 de morţi” în acest dezastru, a declarat pentru AFP ministrul Sănătăţii, Samanta Lal Sen. Declarațiile au fost făcute după ce oficialul a vizitat spitalul Colegiul Medical Dacca şi o altă unitate medicală din apropiere, specializată în tratarea arsurilor grave, unde au fost internate cel puţin 40 de persoane rănite.

Incendiul s-a extins rapid

Potrivit precizărilor venite de la Mohammad Shihab, un oficial din cadrul serviciului de pompieri, incendiul a izbucnit la un restaurant popular de pe Bailey Road, joi, la ora 21:50 (15:50 GMT) şi s-a extins rapid la etaj, unde mai mulţi oameni au fost prinşi în flăcări.
Din câte a spus acesta, incendiul a fost controlat în două ore.

Dintr-un comunicat al pompierilor reiese că, în total, 75 de persoane au fost salvate.

Nu este, din păcate, singura astfel de tragedie care a afectat, în ultimii ani, această țară.
Incendiile în blocurile de apartamente şi complexele industriale sunt frecvente în Bangladesh, din cauza aplicării laxe a reglementărilor de siguranţă. În iulie 2021, cel puţin 52 de persoane au murit, inclusiv mulţi copii, când flăcările au devastat o fabrică de alimente. În februarie 2019, 70 de persoane au pierit într-un incendiu care a cuprins mai multe blocuri din capitala Bangladeshului.

Imagini de la locul tragediei

Pe rețelele de socializare au fost postate imagini cutremurătoare surprinse la locul incendiului devastator de joi seară. În imagini se pot vedea flăcări uriașe, dar și mulți oameni speriați aflați în apropierea clădirii afectate de acest dezastru.

Atenție, urmează imagini ce vă pot afecta emoțional:

Piedone, disperat să le atragă atenția lui Ciolacu și Ciucă. „Vă garantez că…” – VIDEO

Actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, despre care s-a aflat recent că a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI), lasă să de  înțeleagă că nu are de gând să renunțe la intenția de a candida la Primăria Capitalei.

Popescu Piedone a transmis și un mesaj, în direct la TV, pentru Nicolae Ciucă – liderul PNL – şi Marcel Ciolacu, președintele PSD. Așadar, pentru liderii coaliției de guvernare.

„Le-aș da un sfat. Sunt președintele Partidului Puterii Umaniste, social-liberale. Le-am solicitat dacă vor ca acest București să fie salvat, nu de Salvați Bucureștiul – Nicușor Dan, să salveze București gratuit mă ofer să mă sprijine. Cu sau fără sprijinul lor eu voi merge la Capitală și vă garantez că voi câștiga”, a declarat Cristian Popescu Piedone, joi seară, 29 februarie la Antena 3.

Citiți și: PE CINE MAI CONVINGE COMBINATORUL PIEDONE?

Piedone, ameninţări către Nicuşor Dan: „Nu las Bucureştiul pe mâna lui”. Primarul de la Sectorul 5 a negociat cu PSD

Cristian Popescu Piedone se ia la „luptă” cu Gabriela Firea. Cine va câştiga cursa pentru Primăria Capitalei?

„Este apogeul carierei mele”

„Eu le ofer astăzi șansa de a câștiga Capitala pentru a susține viitorul președinte al României. Pe mine nu mă interesează. Este apogeul carierei mele şi mă voi opri aici”, a mai susținut Piedone, în intervenția la postul TV.

Recent, Popescu Piedone, primarul de la Sectorul 5, anunța, pe o rețea de socializare, că va da în judecată ANI. „Dau în judecată ANI că mi-a îngrădit dreptul la apărare, după ce a anunțat public raportul privind presupusul conflict de interese înainte de a-mi comunica personal decizia!

Dau în judecată ANI pentru manipularea intenției de vot, în condițiile în care raportul a fost fabricat imediat după ce mi-am anunțat candidatura la funcția de primar al Capitalei”, a transmis Cristian Popescu Piedone, pe Facebook.

În tot acest context, acesta a transmis, totodată, că nu renunță la intenția de a candida pentru funcția de primar al Capitalei.

Ce a anunțat ANI

Vă amintim că, la mijlocul acestei săptămâni, s-a aflat că primarul Popescu Piedone a ajuns în vizorul Agenției Naționale de Integritate. Care a constatat existența unui conflict de interese administrativ în cazul său.

„În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019”, anunța ANI, în 28 februarie, într-un comunicat.

UPDATE. Pacientul fugit de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, găsit/Unde a fost depistat de polițiști

2

Polițiștii buzoieni au fost în alertă, în încercarea de a da de urma unui bărbat care ar fi fugit dintr-un spital de neuropsihiatrie. S-au făcut eforturi pentru găsirea cât mai rapidă a acestuia.

UPDATE: S-a dat de urma pacientului fugit de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca. Din câte s-a aflat vineri dimineață, 1 martie, bărbatul a fost găsit într-o clădire nelocuită.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani din comuna vrânceană Tâmboeşti, dat în urmărire naţională după ce a fugit din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca, unde era internat, a fost găsit pe raza judeţului Vrancea, într-o clădire nelocuită, potrivit Agerpres.

O localnică le-a dat un indiciu oamenilor legii, ce s-a dovedit a fi fost important în găsirea acestuia

S-au făcut căutări pe timpul nopții, în cadrul cărora au fost utilizate inclusiv camere cu termoviziune. Și, în final, s-a reușit să se dea de urma bărbatului. Acesta urmează să fie reinternat.

„Aproximativ 40 de poliţişti şi jandarmi au desfăşurat activităţi specifice în vederea depistării persoanei căutate, pe tot parcursul nopţii, fiind utilizaţi câini de urmă şi camere cu termoviziune. Poliţiştii de investigaţii care scotoceau perimetrul, au fost sesizaţi de către o localnică cu privire la faptul că geamul unei clădiri nelocuite este spart.

Poliţiştii l-au depistat pe bărbatul din Vrancea în interiorul imobilului acesta fiind preluat de către luptătorii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi transportat la unitatea medicală în vederea reinternării”, informează IPJ Buzău.


Un pacient al Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca, a părăsit joi noapte, fără drept unitatea medicală, potrivit news.ro. Ca urmare a acestei situații, poliţiştii din Buzău au demarat verificări de amploare, organizând filtre în tot judeţul pentru a găsi pacientul fugar.

Potrivit IPJ Buzău, poliţistii au fost alertaţi joi noapte. Iar în urma sesizării, au fost mobilizate echipaje din dispozitivul de ordine publică, dar şi poliţişti de investigaţii criminale, precum şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi. Totodată, au fost organizate şi instituite filtre pe căile principale de acces.

Bărbatul, dat în urmărire la nivel naţional

Conform sursei citate, bărbatul, Mocanu Sorin, în vârstă de 36 de ani, din comuna Tâmboeşti, judeţul Vrancea, a fost dat în urmărire la nivel naţional.

Bărbatul are 1,75 metri înălţime, constituţie atletică, păr tuns scurt, ochi albaştri, iar ca particularitate are postura uşor aplecată în timpul mersului.

S-a mai aflat că, la momentul plecării din unitatea medicală, pacientul era îmbrăcat cu pijamale.

Se încearcă, așadar, găsirea cât mai rapidă a acestuia. Iar persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea lui sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă – 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Poza Zilei

Misha  este cântăreață. Deși nu era nevoie…

Horoscop 1 martie 2024 – Aveti sanse reale de succes in societate

0

BERBEC

Astăzi veți avea dorința de a lua o decizie rapidă fără a a grăbi ceva. Încăpățânarea ta te poate face să te izolezi. Faceți un efort pentru a înțelege. Multe uși se vor deschide dacă o veți face!

 

TAUR

Gândește-te înainte de a acționa sau înainte de a vorbi. Nu spuneți și nu faceți nimic din ce ați putea regreta. Nu subestimați puterea de curtoazie.

 

GEMENI

Oamenii din jurul tău vor fi nedumeriți de distanța pe care începi să o iei. Sinceritatea ta te va scuti de căderea într-o capcană mare. Fii tu însuți cu orice preț. Va trebui să fiți mai adaptabil dacă doriți să țineți pasul cu schimbările.

 

RAC

Astăzi veți avea timp să vă concentrați asupra unui proiect personal, dar nu discutați-l cu nimeni și nu îl scoateți încă la lumină. Vă veți regăsi sănătatea și stilul de viață și veți lucra la unele schimbări benefice.

 

 

LEU

Astăzi nu îți va lipsi impulsul și entuziasmul, dar ai putea fi puțin nervos și sensibil. Lucrurile se vor tensiona și vă vor scurge energia. O nouă oportunitate se prezintă prin intermediul partenerilor sau colegilor de muncă. Uită-te cu atenție la această nouă direcție.

 

FECIOARA

Alegerile pe care le faceți astăzi vor fi mai importante ca niciodată. Uitați-vă spre viitor și aflați cum să-l construiți. Veți avea multe de câștigat dezvoltându-vă rezistența. Din fericire, moralul tău este foarte bun și îți va compensa slăbiciunile.

 

 

BALANTA

 

Astăzi ai putea atrage pe cineva care este supărat și / sau vrea să se descarce. Mediul actual este unul de acțiune și va trebui să vă sporiți eforturile pentru a vă afirma. Natura ta calmă te va ajuta să rezolvi multe.

 

SCORPION

Nu vă faceți griji cu privire la colegii, clienții sau angajații dvs., deoarece astăzi punctul dvs. de vedere va fi solid. Vei fi plin de vioiciune și bună dispoziție, care vor fi bine primite de cei din jur. Faceți-vă timp pentru a vă rezolva problemele.

 

SAGETATOR

Amintiți-vă că furia face pe toată lumea nefericită. Găsiți modalități de a păstra pacea și de a restabili armonia. Inocența ta îți va oferi momente incitante! Surprizele sunt chiar la colț … Asigurați-vă că evitați să luați decizii radicale.

 

 

CAPRICORN

Atmosfera de astăzi este lipsită de griji și vă îndreptați către noi plăceri. Vei face niște contacte noi care îți vor deschide ușile. Aceasta marchează începutul unor prietenii promițătoare. Vei observa noi aspecte care dau mai multă emoție vieții tale.

 

VARSATOR

Veți avea ocazia să deveniți mai independenți din punct de vedere financiar. Idealurile tale sunt atât de mari încât te simți amețit! Ar fi o idee bună să construiți punți între ele și realitate, mai degrabă decât să lași loc descurajării.

 

PESTI

Ești complet absorbit de gânduri și vei avea inspirația pentru a progresa în planurile tale. Gândește-te la viitor. O călătorie într-un singur sens ar putea fi un factor determinant în atingerea obiectivelor dvs. financiare pentru următoarele câteva luni.

Ciucă pleacă la război. Cu liderii PNL!

Crescut într-o cazarmă, Nicolae Ciucă a ajuns să confunde PNL cu o unitate militară. Crede că partidul trebuie condus aplicând regula „Ordinul se execută, nu se discută” și îi tratează pe ceilalți lideri liberali ca și cum i-ar fi inferiori. În grad, atenție, căci nu o dată, la discuțiile interne, a lăsat impresia că încurcă funcția de președinte ales, nu uns, cu rangul de general (prea)înstelat! Astfel, nemulțumit că baronii galbeni mișcă-n front și nu-i aplaudă bâlbele politice, ex-premierul a plecat la război. Cu liderii PNL, să ne înțelegem.

Partidul Național Liberal stă pe un butoi de pulbere, iar fitilul ar putea să se aprindă la anunțarea candidatului pentru funcția de primar general al Capitalei.

Revolta, pornită din Capitală?

Până de curând, în interiorul PNL se  știa că Sebastian Burduja e alesul, iar tot partidul va trage să-l ducă în locul lui Nicușor Dan la PMB. Chiar actualul ministru al Energiei s-a apucat să vorbească despre problemele municipalității, semn că și-a făcut temele (așa au crezut toți înainte să ajungă acolo!) și a ieșit la încălzire.

S-ar putea, însă, ca Burduja să stea mult și bine la colțul terenului, în joc de glezne, fiindcă Nicolae Ciucă are alte planuri. Vrea să arunce în meciul pentru PMB un milionar, crede că pe bucureșteni îi impresionezi până la lacrimi cu povestea unui om de afaceri de succes. Mă rog, calculele sale, consilierii lui, dar e clar că oamenii ăștia trăiesc într-o lume paralelă, habar n-au cum este viața între blocuri, unde pensionarii trăiesc din mila vecinilor, iar copiii, cu spaimă și într-un prezent violent, periculos, mizerabil!

Ultima ieșire a lui Nicolae Ciucă demonstrează că Sebastian Burduja nu mai este prima opțiune. Îl susține la nivel declarativ, probabil doar pentru a nu agita apele și mai mult, dar în realitate liderul PNL caută alt candidat pentru București. Am văzut, se întâlnește cu Dan Ostahie, pe piață a apărut și numele lui Dragoș Anastasiu (despre el se spune că ar avea ambiții mai mari, totuși, la un moment dat cică se visa prim-ministru!), e ocupat domnul Ciucă, are agenda întâlnirilor extrem de încărcată.

Ba, mai mult, șeful liberalilor nici nu se ferește să vorbească despre o sondare a opiniei publice, un mesaj clar transmis lui Burduja că nu este dorit.

E important să avem corelație între așteptările cetățenilor din București și viitorul primar al Capitalei. Urmează să desfășurăm aceste sondaje și după vom avea o decizie (…) E important să venim cu personalități care se pot alinia la așteptările cetățenilor. (…) E nevoie ca partidele să deschidă porțile, să primenim partidele cu oameni care au realizat ceva în viața lor. La nivelul PNL există în desfășurare o serie de analize, sigur, avem un posibil candidat în persoana lui Sebastian Burduja. (…) Considerăm că, în urma sondajelor, este nevoie să identificăm cea mai bună soluție pentru București”. Mai clar decât atât, nu o putea spune – Nicolae Ciucă are alte planuri (sau obligații de asumat, de ce nu?!) la Capitală, iar liberalii trebuie să stea în banca lor.

Trebuie spus și că frontul deschis cu Sebastian Burduja e mai dificil decât pare, căci în spatele ministrului Energiei stă gașca lui Adriean Videanu, un nume (încă) greu pe Dâmbovița.

PDL-iștii trec pe banca de rezerve

Nicolae Ciucă nu se mai ascunde și forțează trecerea PDL-iștilor pe banca de rezerve.

La Cluj, acolo unde Emil Boc pare de nedoborât, Ciucă îl asmute pe Sabin Sărmaș, deputat liberal. „(n.r. – Clujul) e ca mămăliga care stă să explodeze: frumoasă, de 5 stele, dar care, dacă nu e dusă la următorul nivel, se va sufoca în curând”, a spus Sărmaș.

Să ai ca și asigurată una dintre cele mai importante primării din țară, dar, totuși, să-i aduci opozant lui Boc din interiorul partidului, asta nu poate fi înțeles! Explicația e una singură – Nicolae Ciucă îi vrea „out” din PNL pe foștii „băsiști” și acum se folosește de alegerile locale ca pretext pentru a-și înlătura contestatarii. Puțin îi pasă că Sărmaș nu are șanse în fața lui Boc, important este, iată, ca actualului primar să i se pună piedică, iar dacă Clujul ajunge la PSD, asta e, ghinion pentru pedeliști, noroc pentru Ciucă!

Șeful face alianță cu Ciolacu, „vicele” o carotează

Ruptura este totală în PNL și începe chiar de la vârful partidului.

Șeful a făcut alianță cu Marcel Ciolacu, vicepreședintele Robert Sighiartău s-a grăbit să anunțe, a doua zi, că va ataca PSD în campania electorală. Cu alte cuvinte, nu dă doi bani pe învârtelile lui Ciucă.

„1+1 în politică nu dau 2, mai ales în contextul actual”, spune deputatul liberal care nu s-a ferit să critice ideea listelor comune, vorbind despre „pierderea sau dizolvarea identității PNL”. „Se tot aude discuția că ar putea fi un candidat de la PSD la președinție, susținut de PNL. Electoratul PNL nu-l va vota niciodată pe Marcel Ciolacu. (…) Personal, voi face campanie împotriva PSD, mai ales la Bistrița”.

Și o „șopârlă” aruncată de „vicele” PNL: „Știu colegi care vor să se alieze cu USR sau cu Alianța Dreapta Unită, în anumite județe”. Național a și scris, de altfel, că acesta este planul urmărit – să rămână la Palatul Victoria și după alegeri, apoi să trântească Guvernul făcând alianță cu toată Dreapta politică, plus minoritățile și independenții și să-l propună premier pe Klaus Iohannis.

Între timp, PSD feliază PNL

Cât timp Nicolae Ciucă se bate pe influența în partid, social-democrații își văd de treabă și feliază PNL-ul. Aproape că nu trece zi să nu vedem câte o dezertare din rândurile liberalilor, care fug cu arme și bagaje la PSD. Unii zic că șefii din Modrogan 1 duc partidul în prăpastie, alții mizează pe învingători, în timp ce câțiva spun că nu se regăsesc în UM PNL.

Deocamdată, Ciucă e ocupat cu altele, a început să învețe și el cârciumile din nordul Capitalei. Încă nu știe cum se conduce un partid (că de o țară, ne-am lămurit!), iar până va învăța, PNL o să fie dizolvat în PSD.

Se îngroașă gluma! Francezii aduc mii de militari NATO în România

13

Grupul de luptă NATO din România de la baza Cincu va fi ridicat în 2025 la nivel de brigadă mărindui-se numărul de militari aliați. Momentan la Cincu sunt 1.500 de slodați, dar numărul acestpra va crește la 4.000, după cum a declarat joi generalul francez Loïc Girard, Senior National Representative în România și șeful grupului de luptă.

Creșterea va avea loc pe durata unui exercițiu major în primăvara anului viitor. Majoritatea din cei 4.000 de militari NATO vor veni din Franța, dat fiind că francezii sunt națiune-cadru pentru grupul de luptă NATO din România.

Francezii aduc și tehnică militară

Pe lângă militari, Franța va aduce în total în România și circa 50 de tancuri Leclerc, a mai spus generalul francez Loïc Girard într-o discuție cu jurnaliști români.

În plus, Franța va aduce în România și alte echipamente de artilerie, infanterie și logistice.

Această desfășurare de forţe şi tehnică suplimentară va avea loc, temporar, în primăvara anului 2025, potrivit Ambasadei Franței, o brigadă de peste 4.000 de militari și câteva sute de vehicule blindate urmând a fi dislocate din Franța în România pentru câteva săptămâni.

Scopul exercițiului NATO este de a testa pe scară largă desfășurarea unei brigăzi complete la granițele Europei într-un interval de timp foarte scurt.

Această brigadă va fi prezentă în România câteva săptămâni pentru antrenament, trupele urmând să se întoarcă odată cu încheierea exercițiului în țările lor de origine, putând oricând să se întparcă, la cererea NATO.

Batalionul multinațional Cincu, care are peste 1.500 de militari și este desfăşurat permanent în România. Cu acest batalion, Franța își confirmă prezența militară de lungă durată în România.

După cum s=ar putea gândi oricine, decizia de a crește numărul militari francezi și din alte state NATO pe teritoriul României vine pe fondul invaziei ruse în Ucraina și al posturii agresive a Moscovei în regiune.

În ultimele luni, mai mulți lideri politici și militari au lansat avertizări cum că Rusia ar putea ataca un stat membru NATO în următorii ani.

UE va interzice reparațiile la mașinile mai vechi de 15 ani

19

Uniunea Europeană a stabilit un obiectiv foarte îndrăzneț în cursa reducerii emisiilor de carbon, prin intermediul Programului „Green Deal”. În cadrul pachetului „Fit for 55”, se include și o măsură ce vizează scoaterea din circulație a mașinilor cu motoare cu ardere internă, considerate cele mai poluante.

UE ne obligă la o nouă cheltuială. Mașinile mai vechi de 15 ani ar urma să primească interzis la reparații. Bogații Uniunii se bucură, dar în țări precum România, unde o mașină veche este de multe ori un moft pentru multe familii, legea celor 15 ani va fi ca nuca în perete.

Ce înseamnă „vehicul rezidual”

Acest viitor regulament, aflat în așteptarea aprobării Parlamentului European și a Consiliului, introduce conceptul de „vehicul rezidual”. În prezent, se discută că aceste vehicule reziduale ar urma să fie cele mai vechi de 15 ani.

Vehiculele reziduale care prezintă defecțiuni la componente majore, cum ar fi motorul, transmisia, frânele sau direcția, și care sunt considerate vechi (potențial în jur de 15 ani), vor fi incluse în această categorie.

Odată ce sunt etichetate ca fiind reziduale, aceste vehicule nu vor putea fi supuse unor reparații semnificative și probabil vor fi casate.

Ce este „Fit for 55”

Programul ambițios al UE „Fit for 55” își propune să elimine emisiile directe din transporturi până în 2050, cu obiective intermediare care includ o reducere de 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990.

Un pas important în această direcție este interzicerea, în 2035, a mașinilor noi cu motoare cu ardere internă, cu excepția vehiculelor care funcționează cu potențiali combustibili sintetici.

Cu toate acestea, realitatea prezintă provocări, deoarece adoptarea vehiculelor cu emisii reduse sau zero în UE rămâne în urma așteptărilor, variind semnificativ de la un stat membru la altul.

BVB , record peste record în 2023. Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu: „Stabilitatea economică necesită în continuare preocupări sporite”

0

Bursa de Valori București (BVB) a premiat, joi, într-un eveniment devenit tradițional anual care premiază excelența pe piața de capital din România, performerii anului bursier 2023. Cu această ocazie festivă, în cadrul căreia au fost acordate 19 premii, consilierul prezidențial Cosmin Marinescu a apreciat performanțele-record de la BVB și a punctat nevoia de politici credibile pentru România.

Potrivit oficialilor, 2023 a fost unul dintre cei mai buni ani din istoria Bursei de Valori București, cu recorduri pe multiple paliere.

Astfel, capitalizarea companiilor listate la bursă a depășit, în premieră, pragul de 300 miliarde de lei, valoarea totală de tranzacționare înregistrată pe toate piețele, cu toate tipurile de instrumente financiare, a depășit 38 de miliarde de lei (+58% față de 2022), lichiditatea medie zilnică pe toate tipurile de instrumente listate, pe ambele piețe, a ajuns la 153 de milioane de lei (+60% față de 2022), indicele principal, BET a urcat cu 32%, iar BET-TR cu 40%, cel din urmă având cea mai bună performanță din regiune anul trecut, potrivit gandul.ro

Anul trecut, prin cele 34 de listări de acțiuni și obligațiuni, a fost atrasă suma record de 5,5 miliarde de euro. O valoare record a fost înregistrată și pentru numărul investitorilor care a ajuns la finalul lunii septembrie la peste 168.000.

„Pentru a 11-a oară, în cadrul evenimentului anual al Bursei de Valori București, care premiază excelența pe piața de capital, am adus în lumina reflectoarelor companiile care au strălucit la propriu în anul bursier 2023. A fost un an 2023 extraordinar, performanță reflectată în primul rând de succesul ofertei publice de listare a companiei Hidroelectrica, lider in producția de energie electrică în România. Meritul pentru aceste rezultate se datorează stakeholderilor pieței de capital și, astăzi, am văzut pe scena BVB Awards companiile care s-au remarcat prin rezultate notabile. Ne bucurăm să avem în cadrul comunității pieței noastre de capital asemenea jucători și cu siguranță, împreună, putem duce piața de capital din România la nivelul următor”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

Cosmin Marinescu: „2024 a început cu reactivarea inflației și reclamă prudență în politica economică”

Prezent la eventimentul festiv, Cosmin Marinescu, care este din decembrie 2014 consilierul pe probleme economice al președintelui Klaus Iohannis, în calitate de Consilier Prezidențial – coordonator al Departamentului pentru Politici Economice și Sociale din cadrul Președinției României, a apreciat rezultatele BVB.

„Piața de capital din România a înregistrat performanțe spectaculoase în anul 2023, context în care am felicitat Bursa de Valori București, la cea de-a 11-a ediție a BVB Awards, pentru ambiția de a deveni un pilon cheie pentru sistemul financiar românesc. În ciuda unui context economic deloc facil, în care ecourile crizelor recente încă se resimt asupra economiilor lumii, avem totuși așteptări optimiste privind investițiile, fluxurile comerciale și de finanțare, dar și trendul dezinflaționist la nivel global și european.

Însă stabilitatea economică necesită în continuare preocupări sporite, inclusiv pentru protejarea piețelor și a competitivității economice, cu precădere în industrie, dar nu numai. Proiectele de investiții din fonduri europene reprezintă deja principalul „motor” al economiei României, însă anul 2024 a început cu reactivarea inflației, ceea ce întrerupe trendul dezinflaționist din 2023 și reclamă prudență în politica economică.

Un obiectiv esențial al coaliției de guvernare este asigurarea stabilității economice și a sustenabilității financiare a României, obiectiv național cu atât mai important într-un an electoral ce survine unor crize multiple.

În raport cu acest obiectiv, anul electoral 2024 impune o anumită responsabilitate și în planul mesajului public, în privința valorilor democratice și a principiilor pe care dorim să le promovăm pentru viitor. De aceea trebuie să ne ferim de capcanele promisiunilor care vând   iluzii,   de   soluțiile   extremiste,   lipsite   de responsabilitate.

Pe termen lung, populismul economic ne transformă pe toți în perdanți. De aceea avem nevoie de soluții credibile pentru România, soluții echilibrate, care să ofere economiei noastre garanții de stabilitate și predictibilitate pe termen lung”, a scris Cosmin Marinescu pe blogul său.

 

IPS Teodosie a fost sancționat cu „dojană sinodală scrisă” pentru acțiuni de răzvrătire

12

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost sancționat cu „dojană sinodală scrisă” (avertisment sinodal scris) pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății.

El a fost acuzat de acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică, anunță BOR.

Ce a greșit Teodosie

„Sfântul Sinod a hotărât următoarele:

  •  ia act, cu mâhnire, de atitudinea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, prin care o dezbatere pur eclezială a fost expusă publicului în sensul expres de a fi folosit prin acțiuni de răzvrătire și de presiune publică asupra Sfântului Sinod;
  • aprobă ca, potrivit art. 5C lit. a din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, să fie sancționat cu dojană sinodală scrisă (avertisment sinodal scris) pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică;
  • aprobă ca, în cazul în care Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va recidiva implicându-se iarăși în acte și acțiuni de încălcare a ordinii statutare a Bisericii și de tulburare a păcii din viața Bisericii și a societății, indiferent de motivele invocate pentru aceasta, să fie trimis în judecata Consistoriului Arhieresc Prim;
  • a reamintit faptul că, pentru susținerea unor proiecte sau deziderate ale unei eparhii și/sau ale unui ierarh, este interzisă folosirea manifestațiilor publice, care să îndemne la răzvrătire, la nerespectarea ordinii canonice și statutare a Bisericii, ori să creeze presiune publică asupra autorității bisericești sau să genereze tulburare în Biserică și societate”~, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act că, întrucât opiniile personale ale lui Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

Jaf din patrimoniul statului. Redevențe simbolice pentru terenurile ADS

Auditul efectuat de Curtea de Conturi la Agenția Domeniilor Statului (ADS) a scos la iveală nereguli majore, unele chiar penale, care au adus prejudicii bugetului de stat. Printre acestea se numără contractele de concesiune care nu prevedeau actualizarea redevențelor, astfel că beneficiarii terenurilor agricole aflate în proprietatea statului plătesc taxe simbolice. Mai mult, au fost depistate cazuri de exploatări abuzive ale terenurilor, în care nu existau nici măcar contracte valabile.

Veniturile obținute din activitatea de concesionare a terenurilor cu destinație agricolă aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului (ADS) nu au fost majorate, cauza fiind neintroducerea în contractele încheiate a unor clauze care să permită actualizarea redevenței sau neinițierea de proceduri de concesionare a suprafețelor aflate sub contracte cu clauza „până la concesionare”, se arată într-un raport de audit al Curții de Conturi. Inspectorii au descoperit la ADS tipuri de contracte (asociere în participațiune și locațiune) care nu se mai regăsesc printre modalitățile de exploatare a suprafețelor aflate în administrarea agenției.

”La nivelul ADS sunt în derulare contracte ale căror clauze contractuale nu au fost actualizate cu prevederile legislative intervenite, atât în ceea ce privește forma de exploatare, cât și nivelul redevenței, termenele de plată sau alte obligații de exploatare eficientă a terenurilor aflate sub contract (investiții, protejarea și îmbunătățirea calității solului, protejarea mediului etc.). Consecințele sunt exploatarea ineficientă a suprafețelor de teren aferente acestor contracte, nerealizarea unor venituri atât prin neactualizarea redevențelor aferente, cât și prin neinițierea procedurilor de concesionare a suprafețelor din contractele cu clauză -până la concesionare”, se precizează în raportul de audit al Curții de Conturi.

Pagubă uriașă

Controlul a relevant plata sumei de 914.338,50 lei, reprezentând despăgubiri stabilite în sarcina ADS prin hotărâri judecătorești definitive, fără ca entitatea să efectueze o analiză a cauzelor și împrejurărilor care au generat plata acestora, inclusiv în ceea ce privește aspectele reținute de instanțele de judecată în motivarea hotărârilor dispuse. Astfel, s-a ajuns la creșterea cheltuielilor bugetare cu suma de 914.338,50 lei, fără ca instituția să ia măsuri legale de recuperare.În acest caz, Curtea de Conturi a cerut constituirea unei comisii care să analizeze cauzele și împrejurările care au determinat stabilirea, de către instanțele judecătorești, a sumelor reprezentând despăgubiri, în sarcina instituției și identificarea persoanelor răspunzătoare pentru plata acestor sume, după caz. Totodată, ADS va trebui să calculeze și să recupereze accesoriile aferente (dobânzi și penalități de întârziere). Totodată, Curtea de Conturi a constatat că nu a fost finalizată acțiunea de identificare, delimitare, măsurare și înregistrare în cartea funciară a terenurilor proprietate publică și privată a statului administrate de ADS, iar în perioada 2001 până în prezent s-a intabulat doar 38 % din suprafața rămasă în administrare, nefiind realizat cadastrul suprafețelor la nivel național.

Ocupare abuzivă

Activitățile de identificare a suprafețelor de teren aflate în administrarea Agenției care au fost exploatate fără un titlu valabil și de recuperare a redevențelor astfel stabilite, au fost deficitare, mai semnalează Curtea de Conturi. În perioada auditată, au fost constatate 114 situații de exploatare fără un titlu valabil, pentru suprafața totală de 7.012,489 ha, pentru care s-au întocmit procese verbale de ocupare abuzivă, stabilindu-se o redevență totală de 20.983.160,3 lei, din care doar 5,6% a fost recuperată, respective suma de 1.183.552,11 lei. ”Activitatea de verificare și inventariere a patrimoniului de către reprezentanțele teritoriale nu a fost eficientă, existând situații în care perioada identificată în procesele verbale de stabilire a redevențelor pentru exploatare abuzivă a fost foarte mare (2005-2021, 2007-2021, 2014-2021 ș.a.). Din analiza situației privind constatările exploatărilor fără un contract încheiat cu ADS au fost identificate cazuri când deținătorii de active exploatau suprafața de teren necesară desfășurării activității fără transmiterea solicitării către ADS și implicit, fără să achite redevența aferentă”, a precizat Curtea de Conturi.

Puștiul Barcelonei care urmează drumul lui Meessi

1

El este adolescentul de la Barcelona care pare că îi calcă pe urme întocmai lui Messi. A semnat deja cu Adidas, ceea ce îl transformă deja în superstar.

În 2006, un alt tânăr jucător din academia Barcelonei a semnat un contract cu Adidas. Acordul, evaluat la aproximativ 500.000 de dolari pe an, părea o investiție serioasă pentru un adolescent de 19 ani.

În final s-a dovedit a fi o afacere bună. Adolescentul acela era nimeni altul decât Lionel Messi.

Acum, 18 ani mai târziu, un alt absolvent La Masia a făcut același lucru. Lamine Yamal, atacantul Barcelonei, a semnat un acord pe termen lung pentru a fi una dintre imaginile brandului global de fotbal adidas. El va fi singurul jucător din lume care va purta exact ghetele lui Messi.

Deși acest lucru va aduce o presiune imensă asupra adolescentului, este un aranjament ideal pentru Balugrana. De la plecarea lui Messi, clubul catalan a dus lipsa unei vedete. Yamal, noua imagine Adidas, poate fi jucătorul care decide meciuri, dar care poate vinde și zeci de mii de tricouri.

Yamal a marcat cinci goluri și a dat patru pase de gol în toate competițiile în care a jucat, cifre care nu sar în ochi, dar superstarurile se întind dincolo de statistici. Este vorba despre calitățile fantastice și priza la public, pe care Yamal le are.

Puștiul spaniol pare să fie omul potrivit la momentul potrivit. Cu un stil de joc exploziv și plin de creație, Yamal este exact ce are nevoie Barcelona, în această perioadă în care arată probabil cel mai plictisitor joc din istoria recentă a clubului.

Rusia poate să spargă apărarea Ucrainei până la vară

Oficialii ucraineni sunt îngroziți de faptul că avansurile rusești ar putea căpăta un impuls semnificativ până la vară, dacă aliații Kievului nu pot crește aprovizionarea cu muniție.

Ministerul Apărării din Rusia deja a  informat despre „îmbunătăţirea poziţiilor” trupelor ruse în sudul și estul Ucrainei. Forțele ucrainene se luptă să țină piept atacurilor rusești, în timp ce raționalizează numărul de obuze pe care le pot lansa.

Greșelile comise de comandanții de pe linia frontului au agravat problemele cu care se confruntă apărarea ucraineană în jurul orașului Avdiivka, care a fost capturat de ruși luna aceasta.

Putin, susținut de marea majoritate a populației,  e de neclintit: a subliniat că Rusia va face „tot posibiliul” pentru a încheia războiul din Ucraina, iar  sistemul antiaerian hipersonic nu numai că a fost pus în funcţiune, „dar este şi folosit cu eficienţă ridicată pentru a atinge ţinte deosebit de importante în cursul operaţiunii militare speciale”.

Comandații ruși au adoptat o tactică  defensivă profundă și pregătită – greu de străpuns și bază pentru operațiuni de atac. Implicațiile pentru Ucraina sunt sumbre: fără o descoperire ofensivă,  războiul terestru devine o luptă de uzură în fața unui inamic superior numeric.

Pesimismul în rândul ucrainenilor și al aliaților săi a crescut de câteva săptămâni, deoarece au văzut cum forțele rusești preiau inițiativa pe linia frontului, în timp ce ajutorul vital din partea SUA este blocat în Congres. Căderea Avdiivka și a mai multor localități din apropiere alimentează temerile că apărarea Kievului nu va mai rezista.

„Ucraina poate începe să piardă războiul în acest an”, a declarat Michael Kofman, specialist în Rusia și Ucraina la Carnegie Endowment for International Peace, în cadrul podcastului War on the Rocks.

Putin nu a renunțat la obiectivul său inițial de a cuceri marile orașe, inclusiv capitala Kiev și Odesa. Dacă forțele rusești ajung la Odesa, ar putea închide rutele cruciale de export de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră și ar putea, de asemenea, să deschidă accesul către Moldova, unde regiunea separatistă Transnistria a făcut miercuri apel la Moscova pentru sprijin politic.

În funcție de rezultatele actualei campanii, Rusia va decide dacă va continua cu o înaintare lentă sau va acumula resurse pentru o lovitură mai mare pentru a străpunge liniile ucrainene în următoarele luni.

Președintele ucrainean Volodimir  Zelenski a recunoscut că lipsa de muniții afectează situația de pe front și a avertizat că Rusia plănuiește o nouă ofensivă în primăvară sau la începutul verii.

Pe de altă parte, Rusia ar avea nevoie de mult mai mulți soldați, dar și de tancuri și avioane pentru a lansa o ofensivă, a declarat amiralul Rob Bauer, președintele comitetului militar al NATO. Dar Occidentul uită ce resurse are Rusia – par inepuizabile.

Toată lumea spune că soarta Ucraine depinde de ajutorul occidental, dar capacitățile militare ale  SUA și UE puse la dispoziția soldaților ucraineni nu reușesc să demonteze mașinăria de război a lui Putin. Nu mai e mult până la vară.

Comisia Europeană bagă în faliment orașele din România

Guvernul a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene să plătească peste două milioane de euro penalități și sume forfetare Comisiei Europene pentru nerespectarea ordinului de închidere a tuturor celor 68 de depozite neconforme de deșeuri din țară. Banii vor fi recuperați din bugetele orașelor din țară, care, pe fondul austerității instituite de la centru, vor intra în faliment.

Orașele României, care nu au respectat ordinul de la UE de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri, vor fi acum obligate să plătească sume de peste două milioane de euro, probabil despăgubiri morale pentru Comisia Europeană. În absența terenurilor disponibile și care să se preteze la astfel de activități, municipalitățile s-au aflat în imposibilitatea de a construi alte depozite de deșeuri.

Ca urmare a faptului că România nu a închis toate cele 68 de depozite neconforme de deșeuri, a fost declanșată procedura de infringement privind neexecutarea hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 18.10.2018 în cauza C- 301/17, Comisia Europeană împotriva României, vizând depozitele de deșeuri. Procedura scrisă a fost finalizată în data de 29.09.2022, iar în data de 14 decembrie 2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat hotărârea în cauza C-109/22 prin care obligă România la plata către Comisia Europeană a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 600 de euro pe depozit de deșeuri și pe zi de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii din 18 octombrie 2018, plata către Comisia Europeană a unei sume forfetare în cuantum de 1.500.000 de euro, precum și plata cheltuielilor de judecată, se artă în expunerea de motive a unui proiect de ordonanță de urgență, elaborate de Ministerul Mediului.

Autoritățile locale, în culpă

Conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar, sancțiunile pecuniare aplicate statului român de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene se acoperă de către Ministerul Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor, primarii, președinții de consilii județene, consiliile județene, prin aparatele proprii de specialitate, sau, după caz, Consiliul General al Municipiului București, prin aparatul de specialitate al primarului general al municipiului București, au atribuții și responsabilități privind desfășurarea activităților de depozitare a deșeurilor, în ceea ce privește construcția de depozite de deșeuri municipale numai pe terenuri aflate în proprietatea lor și delegarea operării serviciului de depozitare unui operator economic. Totodată, autoritățile locale sunt obligate să ia măsuri ca atât costurile prevăzute pentru construirea și exploatarea unui depozit de deșeuri municipale, cât și costurile estimate pentru închiderea și monitorizarea post închidere a depozitului, respectiv costurile pentru fondul de închidere, precum și garanția financiară de mediu să fie acoperite de tariful practicat de operator pentru depozitarea fiecărui tip de deșeu în acel depozit.

”În situația în care depozitul în operare atinge pragul de 75% din capacitatea proiectată, autoritățile administrației publice locale au obligația de a lua măsuri pentru deschiderea unui depozit de deșeuri municipale, conform cu cerințele legislației specifice” arată Ministerul Mediului.

Românii plătesc

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, responsabilitatea plății sumelor forfetare și a penalităților cominatorii care decurg din condamnarea statului român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru depășirea valorilor-limită pentru nefinalizarea procedurilor de închidere a depozitelor de deșeuri neconforme, care fac obiectul Cauzei C- 301/17, vor fi transferate către unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, pentru depozitele neconforme clasa „b” din zona urbană, sumele acoperite de către Ministerul Finanțelor se recuperează de la unitățile administrativ-teritoriale titulare ale obligațiilor de mediu, în termen de 12 luni și se constituie titlu executoriu la bugetul local. Pentru depozitele neconforme de deșeuri industriale periculoase și nepericuloase, sumele acoperite de către Ministerul Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat, se recuperează la bugetul de stat de la operatorii economici titulari ai obligațiilor de mediu, în termen de 12 luni. De asemenea, proiectul de act normativ reglementează faptul că în situația în care, la data emiterii ordonanței de urgență a Guvernului, statul român și/sau Administrația Fondului pentru Mediu a cheltuit sume pentru închiderea depozitelor de deșeuri neconforme care fac obiectul Cauzei C-109/22, acestea se constituie titlu executoriu la titularii obligațiilor de mediu și se recuperează de la aceștia în termen de 12 luni.

Ronaldo nu a scăpat! Ce pedeapsă i-au dat arabii

0

S-a produs inevitabilul! Cristiano Ronaldo a fost sancționat pentru comportamentul inexplicabil din meciul împotriva echipei Al-Shabab.

În timpul partidei cu Al-Shabab, Cristiano Ronaldo a reacționat neașteptat de urât în momentul în care suporterii prezenți în tribune au început să scandeze numele rivalului său, Lionel Messi.

Pentru gesturile obscene făcute în timpul meciului, Cristiano Ronaldo a fost convocat în fața Comisiei de Disciplină și Etică din Arabia Saudită și a fost pedepsit.

Conform informațiilor oferite de AS, care citează presa din Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo a fost suspendat pentru următorul meci din campionat al echipei Al-Nassr.

În plus, Ronaldo a primit și o amendă nesemnioficativă în valoare de 2.500 de euro. Această sumă pare a fi neglijabilă pentru starul portughez, având în vedere salariul său anual de 200 de milioane de euro, pe care îl încasează de la clubul saudit.

„Respect toate cluburile, iar bucuria de după meci exprimă putere și nu este ceva rușinos. Ne-am obișnuit cu asta în Europa.”, a declarat Cristiano Ronaldo în fața Comisiei de Disciplină.

La Al-Nassr, Cristiano Ronaldo câștigă aproximativ patru milioane de euro pe săptămână. Astfel, de când a plecat în Orient, portughezul a acumulat aproape 239 de milioane de euro.

De asemenea, conform Daily Mail, câștigătorul a cinci Baloane de Aur a beneficiat și de un bonus semnificativ la semnătură, de aproximativ 100 de milioane de euro.

În total, Cristiano Ronaldo a obținut încasări de 339 de milioane de euro în primul său an petrecut în lumea fotbalului arăbesc.

Val de praf saharian peste România. În ce zone ale țării se vor înregistra cele mai mari concentraţii

0

Autoritățile de mediu anunță, joi, 29 februarie, că o masă de aer încărcată cu praf saharian traversează România, până vineri seară.

Conform estimărilor specialiștilor, cele mai mari concentrații se vor înregistra în regiunile vestice și sud-vestice ale țării.

„Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) care aparține Ministerul Mediului – România și este gestionată de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului – ANPM ar putea înregistra creșteri ale valorilor pulberilor în suspensie PM10 și PM2.5, începând de azi, 29 februarie și până mâine, 1 martie 2024, ora 22.00, ca urmare a unei mase de aer venită dinspre nordul Africii, încărcată cu praf de origine sahariană, care traversează teritoriului României”, a transmis, joi, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, într-o informare postată pe pagina de Facebook a ANPM.

Sursa citată precizează, totodată că, potrivit datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), cele mai mari concentrații urmează să se înregistreze în regiunile vestice și sud-vestice ale țării, unde particulele în suspensie se vor asocia și cu ploi, în noaptea de 29 februarie spre 1 martie.

Cozma, ANPM: „Populația nu are motive să intre în panică”

În zonele în care va ploua, precipitațiile combinate cu praful saharian ar putea lăsa, de exemplu, pe mașinile parcate în aer liber unele urme roșiatice.

Vicepreședintele ANPM spune că oamenii nu au motive să se sperie.

„Meteorologii susțin că, pe parcursul zilei de 1 martie, masa de aer încărcată cu particule de praf se va dispersa, iar concentrația acestora se va diminua semnificativ. Astfel de episoade se înregistrează în fiecare an, iar populația nu are motive să intre în panică.

În zonele în care se vor înregistra ploi, precipitațiile vor angrena o parte din praf, de aceea, urmele care vor putea fi observate pe mașini sau alte obiecte aflate în aer liber, vor fi roșiatice”, a declarat vicepreședintele ANPM, Eugen Ioan Cozma.

În același mesaj făcut public de ANPM se menționează că stațiile din cadrul RNMCA asigură monitorizarea permanentă a calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul României, iar orice depășire semnificativă a limitelor maxim admise va fi anunțată populației. „Mai mult decât atât, datele privind concentrațiile orare provenite din monitorizarea poluanților precum pulberi în suspensie (fracțiile PM10 și PM2.5), SO2, , NOx și CO pot fi consultate de către public, permanent, pe platforma www.calitateaer.ro.”, conform aceleiași surse.

Politicile ecologice vor îngropa industria auto din Europa

Producătorii din Europa nu pot să oprească o viitoare invazie a vehiculelor electrice din China. Din cauza costurilor tranziției verzi impuse de Bruxelles, modele europene devin nerentabile.

Explorer, nava portcontainer a companiei chineze  BYD, a acostat în portul german Bremen. Aduce  5000 de vehicule electrice. „Cererea este în creștere.Vom realiza multe lucruri pe piața europeană”, a declarat Michael Shu, director general al BYD Europe.

Producătorii de automobile din bloc susțin că sunt hotărâți să riposteze, dar nu au multe cărți de jucat. Șeful Renault, Luca de Meo, a profitat de Salonul Auto de la Geneva pentru a prezenta o serie de mașini care, în opinia sa, vor ajuta producătorul francez să se mențină în fața rivalilor asiatici.

Dar cum va face acest lucru, de vreme ce Dacia Spring, fabricată în China, are un preț de 20.000 de euro, iar viitorul Renault 5 electric va costa 25.000? Ambele mașini au autonomie redusă și sunt de clasă mică – de regulă respinsă de consumatori, mai ales în Europa de Est.

Previziunile grupului Stellantis, care deține mărci precum Peugeot și Fiat, de a oferi în Europa un model electric care să coste mai puțin de 20.000 de euro sunt nerealiste.

Lupta pentru partea ieftină a pieței EV este crucială. Multe companii au renunțat la automobile mici deoarece costurile tot mai mari de respectare a normelor privind emisiile le-au făcut neprofitabile pentru a le produce la un preț accesibil.

Dimpotrivă,  chinezii lansează tot mai agresiv modele de familie și SUV-uri premium, la mare căutare pe piața europeană. Strategia este evidentă: un client de EV-uri are bani pentru a cumpăra o mașină cu performanțe superioare.

BYD Seal, o berlină care costă aproximativ 45.000 de euro, se vinde deja mai bine decât echivalentul Tesla Model 3 pe unele piețe, cum ar fi Irlanda și Austria

Constructorii europeni se simt abandonați de guverne, ale ale căror politici de decarbonizare i-au obligat să dezvolte vehiculele cu baterii la care China excelează.

„Strategia industrială a Europei lipsește cu desăvârșire”, a avertizat  De Meo, care conduce, de asemenea, asociația constructorilor europeni de automobile, ACEA. „Trebuie să fim ascultați de politicieni, noi suntem cei care punem banii și riscăm investițiile.”

Interzicerea motoarelor cu combustie internă până în 2035 a fost o măsură nesăbuită a UE. Economiile europene depind în mare măsură de industria auto. Europa riscă să îngroape această industrie. Cum să concurezi cu China în aceste condiții? Comisia Europeană pare condusă de sabotori, nu de oameni resposabili pentru competitivitatea unui continent.

Potrivit directorului comercial al Stellantis, Uwe Hochgeschurtz, chinezii sunt acum axați pe calitate, pot absorbi tarife mai mari, dar pot reduce prețul „mult mai jos” decât își închipuie europenii. “Europa este un paradis pentru ei”.

Creșterea prețului la energie înseamnă persistența inflației europene. Ce fac “gardienii euro”?

Inflația a scăzut mai puțin decât se aștepta în februarie, deoarece creșterea mai rapidă a prețurilor la energie a compensat o încetinire a costurilor alimentelor, reducând speranțele că Banca Centrală Europeană va reduce în curând ratele dobânzilor.

Măsurile de subvenționare a energiei sunt în curs de încheiere în întreaga Europă. Deși ponderea taxelor reprezintă 38% din factura medie a UE, aceasta ar putea crește, în special pentru anumite categorii de consumatori, în funcție de modul în care factorii de decizie vor aborda situația.

Măsurile obsesive de a „implementa tranziția verde”, inclusiv prin promovarea industriei cu emisii reduse de carbon, prin utilizarea sporită a energiei regenerabile și a rețelei aferente, vor duce la costuri și mai mari.

La jumătatea lunii ianuarie, Comisia Europeană a remarcat că, deși prețurile la gaze și electricitate au scăzut sub nivelul maxim din 2022, nu vor reveni la nivelurile anterioare pandemiei în viitorul apropiat.

Așteptările împărtășite de Standard & Poor’s și de unele companii de utilități indică faptul că prețurile angro la electricitate vor fi în acest an de două ori mai mari decât în perioada 2016-2019. Potrivit estimărilor ING, companiile europene de rețele electrice vor continua să crească atât generarea de fluxuri de numerar, cât și investițiile.

În aceste condiții, bancherii centrali continuă să țină în frâu politica monetară. Dar piața energiei nu acționează după planurile gardienilor euro, ci depinde de contractele pe termen lung între producători și clienți. Chiar dacă ratele inflației sunt mai scăzute, ținta de 2% a Băncii Centrale Europene este încă departe.

Europa a scăpat de criza energetică, dar nu există o normalizare ușoară. Cererea de electricitate nu are cum să fie încetinită, deoarece lăudatele surse regenerabile sunt inconstante. Prin urmare, piața energiei va  naviga cu prețuri ridicate în economii lente.

După pandemia Covid și criza energetică din 2021 și 2022,  s-au schimbat dramatic condițiile de cost operațional ale companiilor europene, inclusiv ale utilităților de rețea. La acestea s-au adăugat creșterile de rate cu impact asupra piețelor financiare și asupra randamentului plătit pentru noile emisiuni de datorie.

Cele mai mari 40 de companii europene din sector vor investi în total 132 de miliarde de euro în întreținerea și dezvoltarea rețelelor și a activelor de generare a energiei convenționale.

BCE intenționează să publice noi previziuni privind creșterea prețurilor după ședința de săptămâna viitoare. Probabil că își va reduce prognoza pentru inflația din zona euro în acest an de la 2,7% la 2,3%, conform analiștilor de la Goldman Sachs. Dar astfel de prognoze nu au cum să liniștească consumatorii speriați de facturile la energie.

Deciziile CSAT, fix zero. Hidroelectrica, sabotată din toate părțile

Au trecut un an și patru luni de la Decizia CSAT care prevede urgentarea finalizării proiectelor hidroenergetice aflate în diferite stadii de execuție, unele cu 80-90%, însă nimic nu s-a mișcat. Directorul executiv al Hidroelectrica a atras atenția că proiectele sunt în continuare blocate, cu toată decizia CSAT. În fapt, lucrările hidroenergetice au fost sabotate din toate părțile, în ciuda crizei energetice și a închiderii capacităților de producție.

Károly Borbély, directorul executiv al Hidroelectrica, a semnalat că proiectele hidro începute încă înainte de 1990, intrate, prin Decizia CSAT, în regim urgent de finalizare, bat pasul pe loc, din cauza piedicilor puse din toate părțile.

”Avem o decizie CSAT care spune că acele 9 proiecte pe hidro începute încă înainte de 1990 şi aflate într-un stadiu avansat de realizare să beneficieze de o reavizare a certificatelor şi avizelor de mediu mult mai accelerată, bazându-se pe reglementările europene REPowerEU. De un an şi jumătate ne chinuim cu această decizie CSAT şi abia reuşim să avansăm. Avem lucrare terminate în proporţie de 90% la Bumbeşti-Livezeni şi stau cu ea acolo”, a declarat Károly Borbély, CEO Hidroelectrica.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a emis, în data de 25.10.2022, Hotărârea nr. 169 privind îmbunătățirea rezilienței energetice a României pentru asigurarea securității în domeniu prin adaptarea operativă și dezvoltarea de noi capacități de producție energetice, în contextul războiului din Ucraina, și a dispus adoptarea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a acesteia. Între direcțiile de acțiune identificate în materialul emis de CSAT, la dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice, lit. B – REPowerEU, au fost identificate proiectele de investiții ale Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. (SPEEH S.A.) necesare pentru asigurarea rezilienței energetice.

Furie împotriva energiei verzi

Deși este cea mai verde energie posibilă, hidroenergia a devenit paria în UE, după ce diferite organizații de mediu au început să o conteste, arătând că barajele ar afecta habitatele natural piscicole, precum și ecosistemul. Presiunile activiștilor de mediu au fost atât de mari, încât, la nivelul Uniunii Europene, când se vorbește despre tranziția energetică, hidroenergia aproape că nu mai există, accent punându-se doar pe eolian și fotovoltaic, deși fabricarea infrastructurii pentru aceste tipuri de energie, precum și imposibilitatea reciclării acesteia sunt surse extreme de poluare.

În plus, dacă pentru hidroenergie nimic nu se schimbă, pentru energia variabilă a regenerabilelor sunt necesare investiții uriașe în rețelele de transport. În ce privește eolianul și fotovoltaicul, chiar și Hidroelectrica a anunțat o schimbare a strategiei de investiții, arătând că se va opri la 1.000 MW din solar sau eolian, care ar fi mai mult decât suficient. ”Noi avem o capacitate instalată de 6.400 MW, prin retehnologizări şi modernizări o să fie puţin mai mult, dar creşte perioada de disponibilitate a acestor agregate”, a spus directorul executiv al Hidroelectrica, Károly Borbély.

Tragere de timp

Legea privind  aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis abia la începutul lunii noiembrie 2023, după ce Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată de Avocatul Poporului. Cu toate acestea, nici până la această dată lucrurile nu au avansat în vreun fel, semn că problemele persistă. Un prim pas a fost făcut de Ministerul Energiei, cu un proiect de hotărâre aflat și acum în dezbatere publică. Proiectul prevede aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru obiectivul „Racordarea la Sistemul Electroenergetic Național a Centralei Hidroelectrice Dumitra și a Microhidrocentralei Livezeni”, din cadrul lucrării de utilitate publică și interes național „Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbești”, județele Gorj și Hunedoara.

Cărți, muzică, artă: cultura nu mai este un spectacol secundar al geopoliticii

0

Democrațiile și autocrațiile duc o luptă globală, în principal prin mijloace militare, politice, economice și diplomatice. Cu toate acestea, rezultatul acestei competiții va depinde în mod semnificativ de cultură.

Modul în care oamenii văd lumea este modelat de muzica pe care o ascultă, de cărțile pe care le citesc, de filmele și pe care le urmăresc, de arta pe care o admiră, de muzeele pe care le vizitează și de manualele pe care trebuie să le studieze. Cultura nu mai este un spectacol secundar al geopoliticii, ci mai degrabă o arenă centrală cu implicații radicale pentru relațiile internaționale.

Dictatorii știu de mult timp că artiștii, muzicienii, regizorii, autorii, dramaturgii și cercetătorii pot fi puși în slujba celor aflați la putere, relatează Foreign Affairs. Totalitarismul cere controlul asupra avangardei unei societăți.

Germania nazistă și Uniunea Sovietică, printre alte regimuri represive, au reglementat strict și chiar au dictat limitele artei, muzicii și literaturii permise. În timpul Războiului Rece, stăpânii din blocul estic au folosit arta pentru a descrie o viață comunistă idealizată.

La rândul său, guvernul american a promovat arta care îi sporea imaginea de țară liberă și prosperă, în speranța de a motiva populația din spatele Cortinei de Fier să respingă comunismul. Înființat în Berlinul de Vest în 1950 cu sprijinul CIA, Congresul pentru Libertate Culturală a sprijinit reviste, conferințe și jurnale anticomuniste și a oferit sprijin direct artiștilor și scriitorilor cu scopul de a influența opinia mondială.

Sub egida Agenției de Informare a SUA, înființată în 1953, Washingtonul a trimis legendele americane ale jazzului în turnee în întreaga lume și a organizat expoziții în Europa cu artă expresionistă abstractă și suprarealistă.

Dar epoca McCarthy – când oficialii americani au atacat scriitori și cineaști considerați simpatizanți ai comuniștilor – a scos la iveală pericolele intervenției guvernului în domeniul artei și al creativității.

Noțiunea de propagandă orchestrată la nivel central părea să contrazică esența a ceea ce Statele Unite căutau să promoveze: eterogenitate culturală și libertate neîngrădită de gândire.

Autoritarii de astăzi privesc cultura ca pe un instrument indispensabil care ar cădea în mâinile inamicului dacă nu ar menține un control strict asupra ei. Vladimir Putin a încercat să reabiliteze moștenirea de om puternic a lui Stalin, suprimând în același timp eforturile de a scoate la iveală atrocitățile și abuzurile trecutului sovietic.

Rusia a impus utilizarea manualelor școlare rusești în teritoriile ocupate din Ucraina și a vizat muzeele și  bibliotecile pe motiv că o națiune și o identitate ucraineană distinctă nu au existat niciodată.

În China, programele școlare, expozițiile, cărțile și filmele urmăresc să consolideze imaginea națională și globală a  președintelui  Xi  Jinping.

Cultura a depășit faza de „bastion al elitelor”, era digitalizării și progreselor tehnologice înseamnă o răspândire în toate sectoarele societății. Guvernele și politicienii – autocrați și democrați – se folosesc de această influență pentru a-și păstra puterea într-un perpetuu război cultural.

Occidentul plimbă vorbe. De ce nu va exista o pace durabilă în Europa

Până când Rusia nu se va retrage din Ucraina și nu va abandona strategia unui război total cu Occidentul, nu va exista pace în Europa. Singurul lucru pe care Vladimir Putin îl înțelege cu adevărat este forța brută. Și slăbiciunea politicienilor europeni.

Rusia are nevoie de o înfrângere sau de un impas major pentru a accepta să vină la masa negocierilor. Nu are de ce să o facă în prezent – și asta e o amenințare pentru Europa.

În discursul său de joi despre starea națiunii, Putin a declarat că sprijinul occidental pentru Ucraina riscă să declanșeze un război global, în cea mai explicită amenințare de a folosi arme nucleare de când a ordonat invazia Ucrainei.

Liderii europeni s-au împiedicat de ei înșiși când au proclamat că nu există planuri de a trimite trupe în Ucraina, în pofida afirmaților președintelui francez Emmanuel Macron, confirmând previziunile lui Putin că Occidentul doar plimbă vorbe și nu este pregătit să riște o ciocnire directă cu Rusia.

Dacă oficialii NATO trebuie să învețe vreo lecție din conflictul din Ucraina, aceasta este că alianța rămâne lamentabil de prost pregătită pentru a face față amenințării ruse.

UE a recunoscut deja că nu își va putea îndeplini angajamentul de a furniza Ucrainei un milion de obuze de artilerie până în martie. În schimb, Rusia, unde cheltuielile pentru apărare au ajuns acum la 7,5% din PIB, s-a bucurat de o creștere majoră a producției de armament în ultimii doi ani.

În acest ritm, și având în vedere recentele progrese ale forțelor rusești pe câmpul de luptă, războiul s-ar putea încheia în favoarea lui Putin.

De ce națiunile europene bogate și avansate din punct de vedere tehnologic nu își pot uni forțele pentru a dobândi suficientă putere militară? Pentru că le este frică de Rusia, nu au voință politică și se ascund sub umbrela americană –  deși un Trump reales ar putea să o închidă.

„Nu vrem ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să devină un război între Rusia şi NATO”, a insistat cancelarul german Olaf Scholz. Într-adevăr, frica e mare.

Europa tot pune pe hârtie planuri de autonomie strategică, dar nu se văd nicăieri rezultate concrete. Și-a ignorat ani de zile securitatea, producția și tehnologia de armament. Pur și simplu, nu se poate apăra de un atac masiv al Rusiei, în contextul în care Putin caută de mult un război existențial cu Occidentul.

Nici nu e de mirare că există o perspectivă pesimistă: cele mai recente sondaje arată că majoritatea europenilor cred că Ucraina va pierde războiul. Ca un semn de resemnare, liderii din țările europene cele mai expuse la flancul Rusiei se pregătesc pentru scenarii care ar fi fost considerate imposibile în urmă cu doar doi ani.

În ianuarie, un înalt oficial suedez din domeniul apărării le-a spus concetățenilor săi să se „pregătească mental” pentru război, iar miniștrii apărării din Danemarca și Estonia au avertizat la începutul acestei luni că este posibil ca Rusia să înceapă să testeze angajamentul articolului 5 al NATO privind securitatea colectivă în următorii cinci ani – adică să atace cea mai puternică alianță militară din lume.

Previziunile realiste sunt sumbre: UE și Occidentul nu numai că vor pierde Ucraina, dar se vor confrunta într-un viitor apropiat cu o Rusie pe care nu pot să o îngenuncheze. Despre ce pace putem vorbi?

Vremea se schimbă din nou. Meteorolog ANM: „Așteptăm și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”

0

Luna martie „bate la ușă”, astfel că vine primăvara, calendaristic vorbind. Cum va fi vremea în intervalul următor?

Dacă până acum ne-am buLuna martie „bate la ușă”, astfel că vine primăvara, calendaristic vorbind. Cum va fi vremea în intervalul următor?curat de o vreme caldă, pe final de februarie, mulți vor să știe dacă și ce surprize rezervă vremea, la început de martie. Și vor fi schimbări ale vremii, în perioada următoare. Chiar începând din această noapte, adică din noaptea de joi spre vineri, când vor apărea în peisaj ploile, în unele zone ale țării.

Mai mult, ar putea apărea chiar și ninsorile, la munte, în zonele înalte, conform precizărilor meteorologilor.

Cele mai noi vești despre vreme au venit, joi, 29 februarie, de la Alina Şerban, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). E vorba, așadar, despre detalii cu privire la prognoza meteo actualizată.

Meteorolog: „Ne aflăm sub influența unui mase de aer tropical”

„Ne aflăm sub influența unui mase de aer tropical ce determină temperaturi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă.

Să spunem că în mod normal, la această dată, ar trebui să avem temperaturi maxime de la 2-3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, la 7-9 grade în partea de vest și de sud a teritoriului.

Dar știm că ieri s-au înregistrat temperaturi de 21-22 de grade și astăzi așteptăm valori asemănătoare tot în partea de vest a teritoriului, însă și în celelalte regiuni temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal.

Asta înseamnă de la 9-10 grade pe litoral, până la 15-16-17 grade, exceptând regiunile vestice, unde așteptăm valori de 20-21 de grade.

Şi nopțile destul de calde pentru această perioadă, cu temperaturi minime pozitive în aproape toată țara, de la 1-2 grade la 9-10 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor mai fi temperaturi negative și în următoarele nopți.

În plus, apar și ploile în această seară, la noapte, în partea de vest, de sud-vest a teritoriului, iar mâine, ploile vor fi pe arii restrânse, dar mult mai împrăștiate cam prin toate regiunile, însă slabe cantitativ”, a explicat Alina Șerban, de la Administrația Națională de Meteorologie, joi, la Antena 3.

Unde ar putea să ningă

La munte, pe creste, ar putea apărea în peisaj precipitații specifice mai degrabă sezonului de iarnă.

Pe crestele montane, la altitudini foarte mari, mai așteptăm și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, a anunțat Alina Șerban.

„Acest tablou termic va fi caracteristic și în weekend”

Aflăm vești și despre regimul termic prognozat pentru finalul acestei săptămâni. „Acest tablou termic va fi caracteristic și în weekend, dar și în prima parte a săptămânii viitoare.

Vom avea temperaturi maxime de la 10-11 la 16-17, chiar 18 grade. Cele mai scăzute temperaturi vor fi pe litoral, iar cele mai ridicate în partea de vest a teritoriului”, a explicat meteorologul.

Cum va fi vremea în Capitală

Și tot de la reprezentanta ANM aflăm și cum va fi vremea în București, în intervalul următor. Iar veștile sunt destul de bune. Și anume, se anunță „o vreme mai caldă decât în mod normal a avea la această dată”.

„Un normal al perioadei în Capitală ar fi de 7-8 grade la temperatura maximă, iar noi ne așteptăm la valori în aceste zile de 14-15, chiar 16 grade”, a mai precizat meteorologul Șerban.