Acasă Blog Pagina 469

BĂTĂLIA pentru milioanele din PLAYOFF

0

Liga 1 a ajuns, deja, în ultima sătămână din sezonul regulat, iar lupta pentru intrarea în play-off se intensifică. FCSB și-a consolidat poziția de lider, urmată de Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Mai rămân, însă, două locuri în joc. Bătălia pentru ocuparea lor se dă între Farul, U Cluj, Hermannstadt, UTA și Sepsi.

Ultima etapă din sezonul regulat se anunță a fi de foc. Toate cele 5 echipe care se luptă pentru a rămâne în primele 6 poziții ale campionatului vor juca în deplasare.

Cinci echipe pentru două locuri

Farul și U cluj pornesc cu cele mai multe șanse de calificare, având deja un avantaj minim față de restul. Hermannstadt, UTA și Sepsi nu depind doar de propriile performanțe, fiind gata să profite de orice erori ale advesarilor pentru a ajunge în playoff.

Puteam fi martorii unei lupte mai intense, în 6, dar Petrolul a fost eliminată din această cursă după înfrângerea, 0-1, în fața celor de la FCSB.

LPF a anunțat deja programul pentru cea mai strânsă etapă din sezonul 2024-2025. Toate cele 5 echipe vor juca vineri, 8 martie, de la ora 20:00.

Duelurile vor arăta astfel:

CFR Cluj – Hermanstadt

Dinamo – UT Arad

Petrolul – Sepsi

FC Voluntari – U Cluj

FC Botoșani – Farul

Farul și U Cluj pot decide soarta celorlalte 3 adversare. Dacă ambele vor câștiga, își vor asigura calificarea. Orice alt rezultat poate deschide ușa către playoff uneia dintre UTA, Hermannstadt sau Sepsi.

Care sunt calculele la Constanța

Echipa lui Hagi își asigură locul în play-off dacă va obține 3 puncte în fața ultimei clasate, Botoșani, ceea ce pare destul de simplu pentru constănțeni. Farul se poate califica, însă, și cu egal. Singurul scenariu în care egalul nu le este de ajutor e cel în care U Cluj câștigă, UTA obține o victorie la cel puțin 5 goluri cu Dinamo, iar Hermannstadt și Sepsi nu ajung și ele la 43 de puncte.

La fel ca în cazul Farului, o victorie a Universității Cluj la Voluntari le garantează „șepcilor roșii” biletul către playoff. Un egal i-ar putea ajuta pe clujeni doar dacă se întâmplă 3 dintre următoarele 4 scenarii: Farul pierde, Sepsi nu face maximum de puncte, UTA nu câștigă, Hermannstadt nu câștigă.

Desfășurare de forțe pentru ultima etapă

LPF și FRF știu de importanța celor cinci meciuri și de controversele pe care le-ar putea crea arbitrajele.

În România, la momentul actual, există doar 3 mașini VAR care se ocupă de toate meciurile din Superligă. Având în vedere că vineri cele 5 partide sunt programate la aceeași oră, ar fi imposibil ca toate meciurile să beneficieze de asistență video.

Astfel, LPF negociază deja închirierea altor două dispozitive, special pentru a elimina orice risc în cursa pentru playoff.

LPF și eAD, deținătorul drepturilor TV, au la dispoziție doar 3 zile pentru a ajunge la o înțelegere cu țările vecine, de la care vor să împrumute VAR-ul. Dacă până miercuri nu vor  fi în stare să obțină acest lucru, va trebui să  aleagă ce meciuri vor fi lăsate pe dinafară din acest punct de vedere, ceea ce sigur nu se va sfârși cu bine.

Miza nu este numai locul în campionatul românesc. La mijloc sunt mulți bani, dar și șansele de a juca în cupele europene.  Diferența dintre play-off și play-out este de sute de mii de euro, sume importante, mai ales în țara noastră, unde fotbalul este văzut ca o afacere.

Minorii români nu intră în Schengen. Măsuri pentru instituirea controalelor

Intrarea maritimă și aeriană în Schengen a României nu este valabilă pentru minorii de 16 ani. Aceștia nu vor putea intra în statele Schengen fără avizul Poliției de Frontieră din țara noastră, fiind obligați să se prezinte în aeroport sau în porturi cu 12 ore înainte de îmbarcare, pentru investigațiile specifice. Ridicarea controalelor la frontieră din 31 martie 2024 dă liber traficului de minori, astfel că autoritățile vor să ia măsuri.  

Ungaria, avertisment dur: "Nu acceptăm Bulgaria în Schengen dacă mai taxează gazul rusesc"Simulacrul de intrare parțială în Schengen, pe cale aeriană și pe cale maritimă, nu funcționează în cazul minorilor de 16 ani. Ministerul Afacerilor Interne a emis un proiect de ordonanță de urgență prin care impune controale stricte pentru minorii care călătoresc cu avionul sau cu vaporul în spațiul Schengen.

Astfel, pentru fiecare călătorie care urmează a fi efectuată de către cetățenii români minori către state care aplică în totalitate acquis-ul Schengen, pe cale aeriană sau maritimă, părinții, reprezentanții legali sau persoanele care îi însoțesc pe cetățenii români minori, precum și minorii cetățeni români care pot călători neînsoțiți, se vor prezenta în spațiile special amenajate în incinta aeroporturilor și porturilor, cu cel mult 12 ore înainte de îmbarcare, în vederea acordării de către polițiștii de frontieră a autorizației care atestă îndeplinirea condițiilor de părăsire a țării. Autorizația va fi prezentată companiei de transport aerian sau maritim, de către părinții, reprezentanții legali sau persoanele care însoțesc minorii cetățeni români, precum și de către minorii cetățeni români care pot călători neînsoțiți în vederea continuării procedurii de îmbarcare. În lipsa acesteia, minorului cetățean român nu i se permite îmbarcarea pentru efectuarea călătoriei în străinătate. Forma şi conţinutul autorizaţiei se vor stabili prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, iar spațiile pentru verificarea minorilor se vor asigura și se vor amenaja, inclusiv prin semnalizare specială pentru identificare, de către administratorii aeroporturilor și porturilor aflate pe teritoriul României.

Risc de trafic

Potrivit legislației în vigoare, cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali.

Totodată, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoțit de o persoană fizică majoră. Acesta trebuie să prezinte organelor poliției de frontieră o declarație autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor. Dispariția controalelor la frontierele maritime și aeriene, din 31 martie 2024, ar fi lăsat deschisă poarta traficului de carne vie.

Schengen-ul scurt

Potrivit proiectului de act normativ al MAI, legislația se modifică astfel încât să se introducă posibilitatea anulării Schengen-ului maritim și aerian. Astfel, reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne în condițiile Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului se va stabili prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, prin Poliția de Frontieră Română. În ce privește migranții refuzați la intrarea în țară în aeroporturi sau porturi maritime, MAI introduce obligativitatea companiei de transport de a suporta costurile de repatriere a acestora.

Adevărata tranziție verde înseamnă mai multă energie nucleară

Șeful organismului de supraveghere nucleară al ONU a făcut apel la băncile globale de dezvoltare și la acționarii lor guvernamentali să finanțeze noi proiecte, avertizând că, în caz contrar, ar putea întârzia tranziția energetică. În sfârșit, se recunoaște rolul vital al sectorului nuclear fără emisii –  și lumea se  îndepărtează de isteria climatică.

Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a declarat că lipsa finanțării pentru energia nucleară de către creditorii multilaterali, cum ar fi Banca Mondială și Banca Asiatică de Dezvoltare, este „în dezacord” cu dorințele majorității acționarilor lor.

Grossi a precizat că a avut loc o „schimbare radicală” în atitudinea față de energia nucleară din cauza tranziției verzi și a  războiului dintre Rusia și Ucraina, care a propulsat securitatea energetică în fruntea listei de priorități a factorilor de decizie politică.

„Nu vreau să mă amestec în politica internă, dar este vorba de  nucleul economiei europene, de locurile de muncă europene și de  competitivitatea europeană. Trebuie să abandonăm mantra post-Cernobîl”.

Liderii mondiali vor participa la Bruxelles, la sfârșitul acestei luni, la un summit privind energia nucleară, primul de acest fel, unde se așteaptă ca aceștia să discute despre cum să depășească opoziția unui număr mic de națiuni, cum ar fi Germania, față de utilizarea băncilor de dezvoltare pentru finanțarea proiectelor nucleare.

Cancelarul german Olaf Scholz a numit dezbaterea privind energia nucleară un „cal mort”. Țara s-a opus cu fermitate energiei nucleare de la dezastrul de la Fukushima  din 2011 și a oprit ultima sa centrală nucleară în aprilie.

Demersul AIEA de a schimba practicile de creditare ale băncilor de dezvoltare urmează unei campanii de succes a marilor producători nucleari din UE, precum Franța, pentru a convinge Banca Europeană de Investiții să deschidă ușa finanțării proiectelor de energie atomică.

BEI, care are un bilanț de peste 500 de miliarde de euro, nu are interdicție de a investi în energia atomică, dar a evitat noile proiecte din 1987, în parte din cauza opoziției unor țări, inclusiv Germania.

În mod similar, Banca Mondială nu a mai sprijinit niciun proiect nuclear din 1959, atât din cauza opoziției Berlinului, cât și din cauza îngrijorărilor unor acționari cu privire la răspândirea tehnologiei nucleare care ar putea fi folosită pentru fabricarea de arme nucleare.

Instituția a anunțat că orice decizie de a-și construi „capacitatea internă” în domeniul energiei nucleare ar necesita un sprijin larg din partea acționarilor în Consiliul de administrație.

Susținătorii energiei nucleare spun că sprijinul băncilor de dezvoltare la nivel mondial este esențial pentru ca sectorul să își atingă obiectivul stabilit în decembrie de peste 20 de țări, în marja summitului COP28 privind clima de la Dubai, de a tripla capacitatea nucleară globală până în 2050.

Legiuitori americani proeminenți fac presiuni, de asemenea, pentru a extinde finanțarea acordată de Banca Mondială la energia nucleară, argumentând că această măsură ar permite companiilor occidentale să concureze mai agresiv cu giganții nucleari de stat din Rusia și China care au început să construiască centrale în străinătate.

AIEA estimează că investițiile anuale în energie nucleară vor trebui să se dubleze, ajungând la 100 de miliarde de dolari până în 2030, față de aproape 50 de miliarde de dolari în 2022, pentru a îndeplini obiectivul Acordului de la Paris de a avea emisii net zero până în 2050.

Ministrul Mediului scapă porumbelul. Strategiile în România sunt făcute de străini

Prezent la o conferință pe teme energetice, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a scăpat porumbelul și a arătat că strategiile în România sunt elaborate de străini, în condițiile în care acestea sunt documente strategice de programare a obiectivelor pentru interesul național. Ministrul consideră că strategiile, în special cea a energiei, trebuie întocmite de specialiști români, conectați la realitatea din țara noastră, mai ales că aceste acte normative afectează nu numai economia, ci și întreaga populație.

Deși mai avem încă un număr însemnat de specialiști care activează în diferite domenii, guvernele care s-au perindat au preferat să delege străinilor responsabilitatea întocmirii strategiilor naționale. Informația a fost ”scăpată” chiar de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, la o conferință pe teme energetice.

”Mi-aș fi dorit ca toate strategiile despre care discutăm să fie făcute de experți din cadrul ministerelor, de oameni care sunt bine conectați la ceea ce se întâmplă. Fie că discutăm de PINESC, fie că discutăm despre alte tipuri de strategii, mai nou alegem să externalizăm aceste procese, alegem să identificăm niște experți care, de multe ori, nici nu sunt din țara noastră, ori opinia mea este că atunci când alegi direcția în care mergi ca stat, atunci când alegi un anumit tip de politică, care îți va afecta nu doar economia, ci va afecta întreaga populație, acele strategii trebuie asumate inclusiv prin prisma experților care lucrează la acele strategii”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Acesta a arătat că statul român ar trebui să învețe din nou să-și elaboreze propriile strategii, și că și-ar dori ca, în viitor, toate strategiile pe care le stabilim, unele mai bune, altele mai proaste, până la urmă se va vedea dacă ele, în practică, se vor dovedi a fi fezabile sau nu, să fie făcute și asumate de români. Cu atât mai mult cu cât strategiile sunt adoptate fie prin hotărâre de guvern, fie prin acte normative cu o forță chiar mai mare.

Miliarde de euro pentru decarbonizare

În context, ministrul Mircea Fechet a mai spus că decarbonizarea industriei ar fi posibilă, concomitent cu creșterea economică, însă tranziția va costa miliarde de euro, ceea ce presupune un sprijin important din partea statului.

”Motivul pentru care noi am pierdut mare parte a economiei comuniste nu a ținut neapărat de eficiența energetică a acelor capacități de producție. Probabil că motivele pentru care acele facilități industriale au ajuns la fier vechi au fost mult mai complicate. Însă, dacă ne referim la mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră, dacă ne referim la fondurile care ar trebui puse la dispoziția economiei pentru a ajuta tranziția către o industrie decarbonizată, este cert că va trebui să avem acces la tehnologii și la sprijin guvernamental. Până la urmă, această tranziție va costa miliarde de euro, tocmai de aceea statul ar trebui să intervină, fie prin instrumente financiare, fie prin alte metode, dar fără îndoială va trebui să existe o aliniere bună între stat și mediul economic”, a afirmat ministrul Mediului, Mircea Fechet. Totodată, acesta a susținut că nu propune reducerea amprentei de carbon  a României închizând capacitățile, așa cum s-a întâmplat în trecut, ci trebuie ca tot acest proces să devină din ce în ce mai eficient și să fie ajutat de stat.

Sprijinul se mută la păduri

Schema de certificate verzi și tranzacționarea lor este făcută de Ministerul Finanțelor, iar anul acesta, prețul certificatelor a scăzut la 54 euro, de la 90-100 de euro, a mai spus ministrul Mediului. Un procent din sumele obținute din tranzacționarea acestor certificate se duce în Fondul de Mediu, din care se finanțează programul Casa verde-panouri fotovoltaice, Rabla plus, programul prin care cetățenii și companiile pot primi vouchere pentru achiziționarea mașinilor electrice. ”În premieră, urmeză să plătim și prime de sechestrare a carbonului, în valoare de 456 de euro la fiecare hectar de pădure nou-înființată. Ne propunem să dăm acești bani timp de 20 de ani, ceea ce va presupune, la un moment dat, un efort semnificativ pe bugetul AFM-ului din acest punct de vedere”, a spus Mircea Fechet, ministrul Mediului.

Bursele europene sunt în criză! Se aude la Bruxelles?

Volumele de tranzacționare ale acțiunilor sunt în scădere, ofertele publice inițiale sunt rare, iar unele dintre cele mai mari companii din Europa preferă atractivitatea SUA.

Guvernele europene nu au revigorat piețele lor șubrede cu stimulente menite să crească investițiile în companiile naționale și să încurajeze întreprinderile să se listeze la bursă.

Acum încearcă, dar aceste ambiții sunt presărate cu obstacole politice și financiare  care, de ani de zile, s-au dovedit a fi copleșitoare, relatează Financial Times. Între timp, piața americană devine din ce în ce mai mare.

„Piețele de capital se află pe agenda politică în aproape toate ministerele de finanțe din Europa”, a declarat William Wright, fondator al grupului de reflecție New Financial. „Este o problemă politică extrem de dificilă”.

Înainte de criza financiară, performanțele principalelor piețe bursiere americane și europene se urmau îndeaproape, chiar dacă Europa a rămas în urma Wall Street.

Însă, din 2008, diferența s-a mărit considerabil. Impulsionate de creșterea giganților tehnologici din Silicon Valley, acțiunile americane a atras mai mulți bani de la administratorii de active din întreaga lume.

Lipsa de vigoare a piețelor europene are cauze multiple. Performanțele economice ale regiunii de la criza din 2008 au fost mult mai slabe decât cele ale SUA.

Europa nu dispune de companiile tehnologice cu creștere rapidă care au alimentat ascensiunea fulminantă a acțiunilor americane, în timp ce investitorii locali au fost, în mod tradițional, mai reticenți la risc și mai puțin dornici să sprijine noile companii care nu au înregistrat încă profit. În aceeași perioadă, China și India au apărut ca piețe de capital dinamice, cu un flux de noi companii listate la burse.

Structura pieței europene este complexă, în special în comparație cu cea din SUA, care are câteva locuri de listare și o singură casă de compensare prin care se finalizează tranzacțiile.

În schimb, aproape fiecare țară europeană are propriul loc de cotare, pe care politicienii îl consideră adesea o sursă de mândrie națională. Tranzacțiile bursiere și activitățile post-tranzacționare au loc pe mai multe piețe, ceea ce divizează lichiditatea.

În SUA, investițiile cu amănuntul au explodat din timpul pandemiei, deoarece oamenii obișnuiți au investit banii de stimulare guvernamentală în acțiuni de tip meme. Cu toate acestea, în Europa nu există o cultură de investiții cu amănuntul în plină expansiune.

Supraalimentarea piețelor de capital din Europa pentru a alimenta economiile lor interne este o problemă crucială pentru politicieni.

Însă soluția în sine este complexă, mai ales în UE, care are 27 de state membre. Regulile privind tranzacțiile sunt rescrise la Bruxelles, în timp ce țările individuale își modifică, de asemenea, propriile reglementări în efortul de a-și stimula piețele naționale.

Mai presus de toate, politicienii europeni trebuie să creeze strategii și stimulente care să alimenteze investiții mai mari în companiile din regiune, piețe bursiere mai performante, mai multă lichiditate și tranzacționare, precum și întreprinderi și economii foarte competitive.

Cursa pentru posturile de conducere din UE și NATO – o înțelegere occidentală?

La două decenii după ce au aderat la Uniunea Europeană și la NATO, țările din Europa de Est se tem că vor fi din nou depășite în momentul în care, la sfârșitul acestui an, vor fi redistribuite funcțiile de conducere ale celor două instituții.

Numirea probabilă a prim-ministrului olandez Mark Rutte ca nou secretar general NATO  în această vară ar putea să fi primit aprobarea Washingtonului, Londrei, Parisului și Berlinului. Cu toate acestea, notează Politico, în rândul multor membri mai noi ai alianței, în special a celor care se învecinează cu Rusia, Belarus și Ucraina, primirea a fost mult mai puțin caldă.

Ce spune premierul estonian Kaja Kallas: „Dacă ne gândim la un echilibru geografic, va fi al patrulea secretar general al NATO din Olanda. Și apoi se pune problema dacă există țări de rangul întâi și țări de rangul doi în NATO. Suntem egali sau nu suntem egali?”

„Ce credibilitate morală are tipul ăsta?”, a întrebat fostul președinte estonian Toomas Hendrik Ilves, subliniind faptul că Olanda nu și-a respectat angajamentul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în timpul celor 13 ani în care Rutte a fost premier.

Țările din Europa de Est au ocupat puține dintre cele mai importante locuri de muncă ale UE și NATO, de când majoritatea acestora s-au alăturat celor două instituții în 2004, la aproximativ 15 ani după căderea Cortinei de Fier.

Polonia este singura țară din regiune care a primit unul dintre posturile de conducere ale blocului. Fostul (și acum actualul) prim-ministru Donald Tusk a îndeplinit un mandat de președinte al Consiliului European, iar Jerzy Buzek, un alt fost prim-ministru polonez, a condus Parlamentul European timp de trei ani, aproximativ o jumătate de mandat.

În prezent, cel mai înalt responsabil est-european în UE este Valdis Dombrovskis, un leton care a fost pus în fruntea puternicului portofoliu al comerțului după ce predecesorul său, Phil Hogan, un politician irlandez, a demisionat în urma unui scandal. Românul Mircea Geoană este secretar general adjunct al NATO.

Pe lângă numirea unui nou șef la NATO, care se așteaptă să aibă loc până la summitul liderilor de la Washington din vară, posturile de conducere din UE vor fi redistribuite în urma alegerilor pentru Parlamentul European din iunie.

„De la extinderea din 2004, în Europa Centrală și de Est trăiesc 110 milioane de persoane”, a precizat Ilves. „Există cinci posturi mari în UE și NATO, iar acestea se rotesc la fiecare cinci ani, ceea ce înseamnă 25 de locuri de muncă în total. În acest timp, 20% din UE primește 7% din locurile de muncă.”

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fost ministru german al apărării, este de așteptat să primească un nou mandat. Dar cursa pentru celelalte posturi – președintele Consiliului European, președintele Parlamentului European și cel mai înalt diplomat al UE, însărcinat cu politica externă – rămâne deschisă.

În Estonia, Lituania și Letonia, oficialii susțin că marile puteri din Europa de Vest îi tratează pe baltici cu prejudecăți, în special având în vedere pozițiile lor dure față de Rusia după invazia Ucrainei. Viziunea din regiune despre Rusia ca fiind o amenințare existențială este adesea interpretată de omologii lor occidentali ca fiind o atitudine “hawkishness”.

Ideea ca premierul estonian Kaja Kallas să devină principalul diplomat al UE „rămâne sensibilă” în unele capitale, a declarat un oficial al UE. „Nu văd Franța și Germania să fie de acord, din aceleași motive pentru care ea nu a fost o opțiune pentru postul din NATO.”

Cum arată topul celor mai poluate orașe din lume. Pe ce loc se află Bucureștiul

3

Se vorbește constant despre poluare, mai ales cea din marile orașe. În tot acest context, apar noi vești despre cum arată topul celor mai poluate orașe, la nivel mondial.

Bucureștiul nu lipsește din acest clasament. Pe ce loc se situează capitala României? Și capitala cărui stat se situează pe primul loc în topul celor mai poluate oraşe? Aflați în cele ce urmează!

Capitala Vietnamului, Hanoi, apare pe primul loc în topul celor mai poluate oraşe, într-un clasament publicat luni de aplicaţia AirVisual.

Străzile din capitala Vietnamului, Hanoi, au fost învăluite luni de un smog dens care a redus dramatic vizibilitatea din cauza poluării atmosferice cauzate de nivelurile ridicate de particule provenite din emisiile vehiculelor şi de praful fin asociat cu industria de construcţii, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Citiți și: Cum „luptă” Europa cu poluarea: peste 570.000 de zboruri cu avioane private

Occidentul își depozitează gunoaiele în România și apoi ne amendează pentru poluare

Ce indică cifrele

Nivelul particulelor mici periculoase – cunoscute sub numele de PM2,5 – din aerul din Hanoi era de 186 micrograme pe metru cub la sfârşitul zilei de luni, cel mai ridicat nivel dintr-o listă cu cele mai poluate oraşe din lume, potrivit datelor furnizate de AirVisual, care oferă informaţii independente privind poluarea aerului la nivel mondial prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoanele mobile.

„Acest lucru este dăunător pentru sănătatea noastră”, a declarat Duong Kim Oanh, un locuitor în vârstă de 58 de ani din Hanoi. „Cred că poluarea din Hanoi este cauzată de un număr mare de vehicule personale şi de praful fin provenit de la toate construcţiile, plus această vreme rece”, a adăugat acesta.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din 2021, emisiile provenite de la cele 8 milioane de vehicule înregistrate în Hanoi au reprezentat 30% din poluarea cu particule, iar emisiile din industrie alte 30 de procente.

De altfel, aproape 100 de curse aeriene spre şi de la Aeroportul internaţional din Hanoi au fost amânate sau deviate spre alte oraşe pe 2 februarie din cauza ceţii dense şi a înrăutăţirii poluării aerului.

Cum arată top 10 al celor mai poluate oraşe din lume

Potrivit clasamentului live publicat luni de aplicaţia AirVisual, topul 10 al celor mai poluate oraşe din lume era alcătuit din următoarele oraşe:

  • Hanoi (Vietnam),
  • Teheran (Iran),
  • Chengdu (China),
  • Cracovia (Polonia),
  • Dhaka (Bangladesh),
  • Accra (Ghana),
  • Dubai (Emiratele Arabe Unite),
  • Hangzhou (China),
  • Bişkek (Kârgâzstan)
  • Chongqing (China).

 

Pe ce loc e Bucureștiul în acest clasament

În acest clasament figurează și Capitala României, care se încadrează în „top 30”. Mai exact, orașul Bucureşti ocupă locul al 35-lea în acest clasament, cu un indice de 75, care corespunde unei poluări atmosferice moderate, conform sursei citate.

E de menționat faptul că în această listă capitala României este devansată de mai multe oraşe europene cu un indice mai ridicat de poluare, cum ar fi Berlin (Germania, locul 11), Wroclaw (Polonia, locul 20), Istanbul (Turcia, locul 24), Praga (Cehia, locul 27), Bruxelles (Belgia, locul 31) şi Varşovia (Polonia, locul 32).

Dar se situează în faţa altor oraşe de pe continentul european care sunt mai puţin poluate, precum Budapesta (Ungaria, locul 42), Kiev (Ucraina, locul 48) şi Sofia (Bulgaria, locul 50).

Bancherii centrali dansează pe nervii împrumutaților. Problema inflației nu este încă rezolvată

Speranța Băncii Centrale Europene ca salariile din zona euro să crească suficient de mult pentru a alimenta expansiunea economică, fără a reaprinde inflația, va fi pusă la încercare de o serie de date care vor determina momentul în care ratele dobânzilor pot fi reduse în siguranță.

În timp ce noile proiecții trimestriale vor fi dezvăluite în cadrul ședinței de politică monetară din această săptămână, oficialii se concentrează în mod direct pe salarii, care avansează în continuare cu mai mult decât dublul țintei de inflație de 2%.

Îngrijorarea este atât de mare încât BCE, Fed și Banca Angliei insistă că trebuie să evalueze cifrele privind salariile în următoarele trei luni înainte de a începe relaxarea monetară, potrivit Bloomberg. Asta înseamnă că nicio reducere a ratei de depozit de la nivelul maxim de 4% nu este probabilă înainte de luna iunie, iar așteptarea s-ar putea dovedi chiar mai lungă. Este un fel de dans pe nervii împrumutaților – gospodării, întreprinderi și guverne.

“Costurile unitare cu forța de muncă continuă să crească prea rapid.Problema inflației nu este încă rezolvată”, a avertizat Joerg Kraemer, economist-șef la Commerzbank.

Potrivit estimărilor BCE, creșterea salariilor va scădea sub 3% în 2026 – un nivel considerat în general ca fiind în concordanță cu ținta de inflație de 2%.

Dar imaginea nu este clară. Plățile punctuale din Germania ar putea împinge din nou creșterea salariilor în acest an, iar un nou indicator al BCE, mai orientat spre viitor, a arătat că nu s-a ajuns încă la un punct de cotitură real.

Kraemer indică, de asemenea, productivitatea dezamăgitoare, în timp ce „tot mai multe firme se așteaptă ca prețurile să crească din nou.”

Modul în care companiile reacționează la creșterile salariale este crucial. În timp ce BCE se așteaptă ca acestea să absoarbă unele presiuni asupra prețurilor prin scăderea profiturilor, șeful băncii centrale austriece, Robert Holzmann, nu este de acord, afirmând că inflația va reflecta creșterile salariale „mai devreme sau mai târziu”.

Astfel de factori ajută la explicarea motivului pentru care oficialii BCE sunt circumspecți în discuțiile privind relaxarea. Președintele Christine Lagarde a declarat săptămâna trecută că o creștere mai lentă a salariilor la sfârșitul anului trecut a fost „încurajatoare”, dar că rundele ulterioare de negocieri vor fi vitale pentru orientarea ratelor.

Deși creșterea prețurilor de consum a încetinit la 2,6% în februarie, a fost mai mult decât estimaseră analiștii. Și presiunile subiacente – excluzând alimentele și energia – au depășit așteptările.

Necazul este că bancherii centrali  nu pot să dezmembreze un veritabil lanț al slăbiciunilor – inflație, salarii, politică monetară. Ca de obicei, se eschivează cu estimări și proiecții. În cele din urmă, toate aceste politici și strategii, complete obscure pentru împrumutați, nu vor face decât să mențină spirala scumpirilor.

Viață de bogătaș. Banii nu aduc stima, dar miliardul de dolari rămâne cool

„Un milion de dolari nu este cool”, îi explică Sean Parker unui Mark Zuckerberg prost crescut în filmul The Social Network din 2010. „Știi ce este cool? Un miliard de dolari.”

 Astăzi, un miliard de dolari reprezintă cel mai puternic simbol pentru a revendica apartenența la ultra-elită. Potrivit listei Forbes din 2023, 2.640 de persoane de pe glob sunt miliardari. Acest număr aproape s-a dublat în ultimul deceniu.

Persoanele de top sunt fețe cunoscute – Bill Gates, Jeff Bezos și Elon Musk – dar marea majoritate a miliardarilor sunt necunoscuți.

Finn Rausing, moștenitorul Tetra Pak (8,6 miliarde de dolari), este o figură de nișă, indiferent de măsură, notează UnHerd. Cu toate acestea, acești oameni exercită o influență extraordinară asupra economiei, politicii și tehnologiei mondiale.

Un miliard de dolari cumpără cu siguranță influență, faimă și stil de viață. Judecând după estetica răspândită de mărcile de modă de lux, de filmele de la Hollywood și de publicitate, „clasele creative” – cu celebritățile ca segment de elită – par să dețină încă cea mai mare putere în modelarea gusturilor.

Termenul de „miliardar” este mai bine înțeles ca fiind cel mai înalt indicator al succesului în afaceri, tehnologiei și divertisment, iar fiecare miliardar tinde să socializeze cu persoane cu aceleași păreri.

În trecut, clasa superioară (upper class) însemna mai mult sau mai puțin Old Money, iar aceste familii conspirau pentru a bloca ascensiunea socială a New Money. În prezent, clasa miliardară este un amestec de indivizi „self-made” și de cei născuți în familii oligarhice. Această discrepanță de origini este din ce în mai vizibilă.

Spre deosebire de Bezos, Sergey Brin și Larry Page, care au crescut în clasa de mijloc, moștenitorii părinților super-bogați cunosc doar o viață premium: vile asemănătoare unor fortărețe, iahturi uriașe, opere de artă grandioase și avioane private.

Deoarece bogăția brută nu poate aduce stima, bogații trebuie să își convertească bunurile în trei tipuri de afișare: risipa ostentativă, petrecerea timpului liber ostentativă și consumul ostentativ. Aceste acțiuni conduc la anumite preferințe care stabilesc standardele pentru restul societății.

Dar mai există o categorie de miliardari: cei discreți – și poate cei mai bogați. Acești magnați din umbră își limitează cu înțelepciune propriile cheltuieli la vedere pentru a distrage atenția de la marile lor averi. Cel mai bun mod de a păstra banii în familie este să dispari din ochii publicului.

Dezastru la Primăria Sectorului 1. Curtea de Conturi ”flutură” cătușele

Controalele Curții de Conturi la Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, de la USR, au scos la suprafață nereguli uriașe, care au adus prejudicii enorme la buget. Astfel, au fost depistate lucrări neefectuate, dar plătite, sume mari blocate nejustificat în conturi, plata unor cursuri de formare profesională la un liceu, printr-un contract cu o firmă neautorizată, precum și casarea pe hârtie a unor autovehicule în valoare de peste 730.000 lei.

”Prima noastră realizare a fost să curăţăm primăria de corupţie”, a afirmat, în ianuarie, primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand. Cu toate acestea, raportul de audit pe anul 2022 al Curții de Conturi arată nereguli uriașe la primărie, precum și prejudicii enorme aduse bugetului.

Astfel, inspectorii au constatat menținerea, peste termenul de 3 luni, în contul decontări din operațiuni în curs de clarificare, a sumei de peste 700 milioane de lei, din care suma de 67 milioane lei trebuia trecută pe cheltuieli, pentru 83 milioane lei nu s-au constituit provizioane, pentru suma de 633 milioane lei nu se cunoaște stadiul dosarelor pe rolul instanțelor, iar pentru suma de 985.000 lei, reprezentând sume plătite ilegal de Sectorul 1 către SC Eco Sud SA, nu au fost întreprinse toate demersurile în vederea încasării, existând riscul stingerii prin prescriere a dreptului la acțiune pentru recuperarea acestor bani. Menținerea sumei de peste 700 milioane de lei în acel cont a avut drept consecinâțe denaturarea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii din Bilanț, precum și a cheltuielilor raportate în contul de execuție și contul rezultat patrimonial.

Totodată, Primăria Sectorului 1 a menținut nejustificat în soldul contului ”Active fixe corporale în curs de execuție” a sumei de 31,4 milioane de lei, reprezentând contravaloarea unei lucrări de investiții finalizate și recepționate, cu consecința denaturării cheltuielilor raportate. O altă neregulă majoră depistată de Curtea de Conturi a fost recepționarea și decontarea unor prestări de servicii – execuția de lucrări de reparații curente, în sumă totală de 5,8 milioane de lei, fără existența tuturor documentelor justificative care să conțină toate datele și elementele prevăzute de lege pentru identificarea lucrărilor executate, care să demonstreze executarea lucrărilor, cu consecința denaturării cheltuielilor raportate în contul de execuție.

Cheltuieli nelegale

Controalele au evidențiat efectuarea de cheltuieli nelegale în sumă totală de 431.904 lei. Printre acestea s-au numărat plata nejustificată a unor servicii de reparații și întreținere tehnică a zonelor de recreere și sedii administrative în sumă de 124.512 lei, prin facturarea și acceptarea la decontare a unor servicii și lucrări neexecutate, și angajarea și plata nejustificată de către Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” a sumei de 263.460 lei, prin încheierea unui contract de prestări servicii de formare continuă a cadrelor didactice cu un furnizor neacreditat în acest scop de Ministerul Educației și de la alt articol bugetar, neavând prevederi bugetare cu această destinație.

Măsurile impuse de Curtea de Conturi în aceste cazuri au fost înregistrarea debitului și recuperarea diferenței de 58.310 lei neîncasată de la Societatea Tonka Technology SRL, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, și înregistrarea debitului și recuperarea sumelor plătite nelegal pentru participarea la cursurile de formare profesională prestate de furnizorul SC Future Training SRL, inclusiv a contravalorii cazării participanților la aceste cursuri (247.460 lei).

Mașini casate doar pe hârtie

Verificările inspectorilor au mai scos la iveală întocmirea unor documente de scoatere din folosință, casare, dezmembrare și valorificare a unor mijloace auto în valoare totală de 738.866 lei ca deșeuri, incomplete și neconforme cu realitatea, având drept consecință imposibilitatea radierii din circulație a acestora. ”Cauza producerii abaterii a fost neimplementraea la nivelul entității a unui sistem de control intern eficient, astfel că nu s-a urmărit legalitatea operațiunilor de scoatere din evidență a mijloacelor fixe, activele și capitalurile proprii fiind diminuate nejustificat cu suma de 738.866 lei”, se arată în raportul Curții de Conturi. Instituția a solicitat Primăriei Sector 1 luarea măsurilor de clarificare a diferenței de 5,121 tone deșeuri metal și constituirea unei comisii pentru stabilirea eventualelor răspunderi pentru întocmirea unor documente care nu corespund realității, cuantificarea eventualelor consecințe și luarea măsurilor potrivit legii.

Plăți ineficiente la salubrizare

Potrivit raportului de audit, Primăria Sectorului 1 nu a respectat prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare pe raza municipiului București, având drept consecință efectuarea unor plăți ineficiente în cuantum de 961.902 lei. Totodată, inspectorii au constatat încheierea a două contracte de asociere pentru o suprafață din terenul aferent Parcului Bazilescu, aflat în administrarea Consiliului Local Sector 1, fără aprobarea acestuia și fără acordul prealabil al Consiliului General, contrar prevederilor locale. Cauza producerii abaterii a fost necunoașterea și neaplicarea legislației în materie privind condițiile asocierii cu o persoană juridică pentru un bun aparținând domeniului public aflat în administrarea Consiliului Local. Mai mult, Primăria Sectorului 1 nu a implementat în totalitate măsurile dispuse la misiunile anterioare de audit, Curtea de Conturi avertizând administrația că nerecuperarea prejudiciilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an.

De ce Europa are nevoie ca Germania să fie o putere economică

Dacă economia germană  se va prăbuși, Europa și-ar putea pierde capacitatea de a răspunde la crize, inclusiv la războiul din Ucraina sau la o a doua președinție Trump în Statele Unite, și de a avansa programe politice ambițioase, cum ar fi extinderea industriei europene de apărare sau accelerarea tranziției digitale. Influența deja în declin a UE pe scena mondială s-ar putea degrada și mai mult.

O economie germană puternică poate stimula competitivitatea europeană și poate pregăti UE pentru a face față provocărilor viitoare.Totuși, tendințele recente sunt mai îngrijorătoare.

Pierderea gazului rusesc ieftin a subminat modelul industrial al Germaniei. În 2023, economia s-a contractat cu 0,3% și va crește cu doar 0,2% în acest an. Berlinul a insistat că ceea ce este o politică fiscală bună și restrânsă pentru Germania este corect și  pentru UE – o mentalitate predominantă care, prin limitarea investițiilor publice în multe state membre, a împiedicat economiile europene să se adapteze la noile condiții.

Germania a fost prosperă în cea mai mare parte a ultimului deceniu, relatează Foreign Afairs. Sub conducerea cancelarului Angela Merkel – 2005 până în 202 – economia țării a crescut cu 34%. Exporturile ridicate și veniturile fiscale excepționale au oferit companiilor o amortizare suficientă pentru ca să treacă relativ nevătămate chiar și prin pandemie.

Dar vremurile de boom nu au durat. Astăzi, pe lângă prețurile ridicate la energie, concurența chineză în sectorul auto și o politică industrială americană asertivă provoacă prejudicii economice.

Pe măsură ce componentele de producție se mută în afara Germaniei – mai ales în SUA și China –  lanțurile de aprovizionare și competențele esențiale devin fragmentate.

Offshoringul nu este singura preocupare economică a Berlinului. Industriile mari consumatoare de energie, inclusiv sectorul chimic și cel siderurgic, și-au redus producția pe măsură ce prețurile la energie cresc.

Prin lege, împrumuturile guvernului federal sunt limitate la  0,35% din PIB-ul țării. Măsura este menită să asigure stabilitatea, dar a devenit un obstacol în calea tipurilor de investiții de care Germania are nevoie pentru a-și transforma economia.

Germania va trebui să își extindă forța de muncă calificată dacă dorește să profite pe deplin de noile tehnologii. Cu toate acestea, populația țării, ca și cea a majorității țărilor europene, este îmbătrânită. Creșterea populismului de dreapta pe întreg continentul face dificilă pentru factorii de decizie politică să pledeze pentru căi legale de migrație calificată.

Deocamdată, însă, există pași pe care Germania îi poate străbate pentru a-și face propria economie – și a Europei – mai competitivă. Are potențialul de a fi în fruntea tehnologiilor emergente și de a lansa o nouă agendă de creștere. Împreună cu alte state europene, ar trebui să pună în comun capitalul, cercetarea și resursele umane pentru a crea următoarea generație de întreprinderi.

Este posibil ca interesele Germaniei și ale UE să nu se alinieze perfect, dar Europa are nevoie ca Germania să fie o putere economică.

China domină Occidentul pe piața vehiculelor electrice. “Sunt mașini bune, oamenii le cumpără”

Mathias Miedreich, directorul executiv al producătorului de baterii Umicore, a declarat că vehiculele electrice chinezești depășesc producția americană. „Sunt pur și simplu mașini bune, iar oamenii le cumpără”. Statisticile arată că Miedreich nu exagerează.

 Vânzările de vehicule electrice în China au crescut cu 36%, ajungând la 7,7 milioane în 2023, față de 5,7 milioane în 2022. Piața americană nu este nici pe departe la fel de mare, înregistrând doar 1,5 milioane.

Săptămâna trecută, Joe Biden a declarat că mașinile  inteligente chinezești reprezintă o amenințare la adresa securității naționale: sunt conectate la internet „ca niște smartphone-uri pe roți” și ar putea fi folosite pentru a colecta informații sensibile despre cetățenii americani.

Însă China are deja o prezență importantă pe piața americană a smartphone-urilor, iar chinezii domină piața laptopurilor, peste 80% dintre aceste dispozitive cumpărate în Statele Unite sunt Made in China. Așadar, de ce Beijingul nu ar spiona în schimb oamenii prin intermediul laptopurilor și smartphone-urilor?

Nu mai are nevoie: Statele Unite rămân în urmă în ceea ce privește capacitatea lor de a conduce lumea în domeniul noilor tehnologii și se folosesc de securitatea națională ca pretext pentru a-i convinge pe cetățenii americani și alte țări să le cumpere produse inferioare.

„China este hotărâtă să domine viitorul pieței auto, inclusiv prin utilizarea unor practici neloiale”, a precizat Biden. În realitate, el descrie fără să vrea concurența de pe piața globală. Expresii precum „domină” și „inundă” nu fac decât să reflecte faptul că China produce mai bine și mai ieftin decât rivalii săi. Și economiile occidentale vor rămâne în urma Chinei, deoarece industriile lor sunt izolate de presiunile concurențiale care stimulează inovarea.

China a pus în aplicare o strategie industrială orientată spre extinderea sectorului vehiculelor electrice, investind fonduri de stat importante în firmele naționale, precum și în cercetare și dezvoltare.

Occidentul și SUA  se confruntă cu o realitate de necontestat: producătorii chinezi au ajuns să domine lumea mașinilor electrice. Industria crește cu o viteză care i-a surprins chiar și pe cei mai experimentați observatori.

China a avut, de asemenea, un avantaj cheie în producția de baterii: deține majoritatea capacității de rafinare din lume atunci când vine vorba de componente esențiale precum cobaltul, sulfatul de nichel, hidroxidul de litiu și grafitul.

Cronica microbistului

Din pricina Etapei a 28-a, numită de Federație „intermediară”, care a continuat fără pauză după cea de-a 27-a, m-am tot sfădit cu vecinul meu Șomârlie, care nu înțelegea de ce această înghesuire a meciurilor, precum milogul la pomană, poartă numele jimblei ce zilnic o punea pe masă celor cinci copii ai săi! Geaba i-am tot explicat largul sens al acestui cuvânt, fiindcă el nu a înțeles ori s-a făcut că nu pricepe, ținând-o langa cu o mulțime de afuriseli, printre care multe vorbe necreștinești la adresa președintelui Federației, Răzvan Burleanu, pe care îl acuză de meschinăria că ar dori să vadă echipele obosite, lipsite de vlagă, ca atunci când vor porni „play”-urile din… „off” și „out” jucătorii să fie ca niște flenduri, buni de nimic!

*Riposte și argumente neluate în seamă de nimeni, așa că, obligat-forțat, chiar și cu noduri precum megieșul meu, am „înghițit” cu toții „intermediara”, servită uneori și de trei ori pe zi! Astfel, marțea trecută la prânz, în municipiul Olguței, FCU 1948 s-a confruntat cu Poli Iași, pe care nu a reușit să o învingă, mulțumindu-se cu un scor egal (1-1).

*Tot marți, dar la apusul soarelui, pe arena de lângă… „piatra crăcănată” (cum îi spune amicul meu Arcului de Triumf), Dinamo a întâlnit trupa din Sibiu. Meciul a fost alert, cei de la Hermannstadt au avut o posesie mai bună, au tras mai multe șuturi spre poarta lui Golubovic, dar „câinii roșii” au reușit să înscrie un gol, cel a victoriei, încurcând serios socotelile lui Măldărășanu.

*Al treilea joc al zilei s-a disputat la Galați, unde băieții lui Dorinel au dat piept cu „ceferiștii” lui Adi Mutu. După un joc bun, pe alocuri spectaculos, echipele au dat la pace (2-2)! Un fel de-a spune, căci l-am văzut pe antrenorul clujenilor negru de supărare că a pierdut două puncte prețioase. Și avea de ce să fie mâhnit, dacă socotim că echipa lui a condus cu scorul de 2-1 până în minutul 96, când „oțelarul” Cisotti a egalat, din penalty.

*A doua zi, miercuri, la Cluj, echipa Universitatea a învins trupa de imberbi a lui Gică Hagi, ispravă ce a proiectat-o în grupa play-off-ului. Victoria „șepcilor roșii” a fost ajutată și de puțin noroc, dacă punem la socoteală că stoperul Farului, Larie, i-a donat o minge lui Daniel Popa, acesta trimițând-o lui Nistor care a înscris nestingherit. În rest, numai de bine, totuși n-am înțeles de ce Cristi Ganea a făcut un fault, inutil, în ultimele secunde de joc. Având din minutul 79 un cartonaș galben, el a trebuit să părăsească terenul. Ce rost mai avea?!

*Tot miercuri, la ora 21 fix, arbitrul Cătălin Popa a fluierat începerea jocului dintre UTA și Rapid. Giuleștenii, fără cei doi băieți cheflii Albu și Borza, suspendați, au reușit, cum se spune, un galop de sănătate, câștigând cu scorul de 4-1 și urcând pe locul al doilea al clasamentului. Puștiul debutant Robert Bădescu, înlocuitorul lui Borza, a făcut un meci bun, și în plus a înscris, în minutul 13, golul al doilea al echipei sale. După accidentarea care l-a ținut ceva timp la infirmerie, Rrahmani înfundă de zor plasele portarilor. Și de data asta a înscris două goluri!

*Joi, mare meci la Botoșani, între echipa locală și Sepsi. Joc nervos, cu multe greșeli, încheiat cu scorul de 2-1 pentru cei din Sfântu Gheorghe. Moldoveanul Florescu a ratat o lovitură de la 11 metri, iar apoi, fiind schimbat în minutul 76, s-a răzbunat pentru decizia de înlocuire și, probabil, pentru neputința sa, înjurând ca în cartierul Ferentari și lovind pereții cabinei. Dar toate astea însă au fost degeaba, deoarece echipa sa, aflată pe ultimul loc, pare că nu se mai poate salva de la retrogradare!

*În țara petrolului, „găzarii” au primit vizita oltenilor lui Rotaru. Joc bun, în viteză, cu cinci goluri marcate, trei fiind opera craiovenilor (unul Markovic și două Baiaram), care au plecat acasă victorioși. Însă izbânda lor a fost cu emoții, întrucât în minutul 47 tabela arăta 2-2, iar ploieștenii atacau viguros cu gândul la victorie. Dar n-au reușit, iar peste câteva minute juveții au înscris golul izbânzii.

*În orașul satelit al capitalei, Voluntari, pe stadionul ce poartă numele lui Anghel Iordănescu, trupa lui Becali a întrecut cu scorul de 2-1 echipa lui Nicolae Dică, prin golurile lui Coman. „Voluntarii” și-au vândut greu pielea, ei conducând cu 1-0 și etalând un joc bun. Cred că dacă portarul lor, Fernandez, ar fi fost mai atent și apărarea nu ar fi picotit, rezultatul putea fi altul! Dar…

*Cu acest meci s-a încheiat… „intermediara”, și de a doua zi a început, fără nicio pauză, Etapa a 29-a! Partidele din această etapă nu au impresionat cine știe ce, poate doar surpriza unui scor precum cel de la Sibiu, unde Hermannstadt a umilit echipa Oțelul Galați cu scorul de 4-1. A mai fost și jocul dintre FCSB și Petrolul, disputat pe Arena Națională, care a dezvăluit nervozitatea ce sălășluiește în fotbaliștii lui Becali, care mai tot timpul meciului, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea lor, au umblat la arșicele adversarilor, ba în vreo două rânduri au pus-o chiar de-o mică bătaie! Arbitrul Florin Andrei s-a dovedit depășit de importanța partidei, dată de iluzoria speranță a ploieștenilor de a ajunge în play-off, năzuință, din păcate pentru ei, de-acum spulberată. În rest, Etapa a 29-a s-a consumat cam în ceață!

*Din nou ca nuca în perete, capetele de lemn din Federația lui Burleanu au planificat și partidele Etapei a 30-a: înghesuite ca sardelele, cinci meciuri în data de 8 martie, apoi câte unul în următoarele zile!

Ecologeala, un pretext pentru a dinamita istoria și cultura

1. 4 Martie 1977. 47 de ani de la devastatorul cutremur. Din 1965 până în 1989, Ceaușescu n-a nimicit, în Sectorul 1, cât seismul în nici două minute. Dar Ceaușescu a pus și la loc. S-a prăbușit Blocul Nestor la cutremur, a apărut Hotel București – azi Radisson. Comuniștii, când se întâmpla o nenorocire sau o făceau ei, încercau să compenseze. Fiind la fel de abraziv ca neomarxiștii care urăsc Catedrala Neamului, Gheorghiu-Dej a dărâmat Bisericile Brezoianu și Stejaru pentru a construi Sala Palatului. Iar în locul Muzeului Simu avem Blocul Eva. Azi, parterul și etajul 1 de la Eva ar fi trebuit să fie galerii Lafayette la scară mică. Dar acolo e o alimentară corporatistă, ca să vedeți în ce lume stilată trăim. Progresiștii (în traducere, comuniștii ăștia mici) se deosebesc de comuniștii vechi. Comuniștii noi nu construiesc nimic, pretinzând că iubesc spațiile verzi. Ecologeala e un pretext pentru a dinamita istoria și cultura.

2. O țară aflată în război vinde Europei nu numai grâu cu boabe cât cireșele. Vinde și pui de gostat mai grași decât curcanii ajunși la maturitate. Puii ăia cred că au primit pensii speciale încă de la eclozare. Să facem un sondaj. După doi ani și ceva de război, ce cred europenii despre singura țară din lume în care agricultura de front e mai productivă decât agricultura pe timp de pace? De la o zi la alta, de sâmbătă până duminică și de miercuri până joi, oare compasiunea europenilor, față de acel popor, crește?

3. O temă la modă: Educația. Perioada interbelică. Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. În prima zi de școală, directorul strângea elevii în careu și aducea în fața lor un morman de scrisori de recomandare, de „pile”, cum zicem azi, primite de la miniștri, personalități culturale și bancheri. Plicurile erau nedeschise. Și directorul le ardea în fața elevilor. Anii 2023-2024. Fete de 14-18 ani, din America și Japonia, vizitează Parisul. Avem de-a face cu „un pelerinaj al fanilor de seriale”. Mai exact, al serialului „Emily in Paris”. Fetele nu se duc să vadă Domul Invalizilor, Luvrul sau pe unde au trecut Balzac și Hugo. Ele se duc după „Emily in Paris” și caravana hollywoodiană. Poate că una dintre domnițe a auzit de Colina Montmartre. Nu cred că a făcut bine. Pe Toulouse-Lautrec trebuie să îl valideze Emily.

Droguri depistate în apa reziduală din București, identificate la teste! Ce a ieșit la iveală în urma analizei

0

Vin precizări importante de la Directoarea Agenției Naționale Antidrog, cu privire la rezultatele unei analize a apelor reziduale la nivelul Capitalei. Așa a ieșit la iveală, de fapt, ce droguri s-ar consuma în București.

„Ca rezultate principale ale acestui studiu a reieșit faptul că, pe timpul weekendului, au fost indicate rezultate pentru cocaină și ecstasy, cantitățile identificate în apa uzată au fost mult mai mari față de timpul săptămânii, ceea ce ne indică un consum recreațional”, a precizat directorul Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, luni, la Antena 3.

„A fost folosită o metodă europeană”

E vorba despre o analiză a apelor reziduale ce se face anual, de către Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie, în peste 100 de orașe europene. Specialiștii adună probe din una sau mai multe surse de ape reziduale, așa-numite ape uzate, pe care le analizează pentru a estima consumul de droguri dintr-o comunitate.

„Anul trecut, Agenția Națională Antidrog a implementat pentru prima dată studiul privind analiza drogurilor în ape uzate la nivelul municipiului București, aceasta reprezentând componenta României la studiul european care se aplică în peste 100 de orașe europene”, a precizat directorul ANA, Ramona Dabija, la postul TV menționat.

Probele recoltate, analizate

„Așa cum ați spus și dvs. studiul constă în prelevarea de probe de apă uzată. Și mulțumesc Apa Nova pentru sprijinul acordat. Timp de o săptămână, în fiecare dimineață, la aceeași oră, s-au recoltat aceste probe și au fost analizate, cu sprijinul specialiștilor de la Universitatea din Anvers, în vederea depistării de metaboliți de droguri.

Această metodă permite estimarea cantităților de droguri consumate de populația deservită de respectiva stație de epurare, prin măsurarea nivelurilor de droguri ilicite și a metaboliților lor, identificați în apa uzată analizată”, a menționat directorul ANA.

„S-au luat în calcul mai mulți factori”

Șefa Agenției Naționale Antidrog a explicat și ce factori s-au avut în vedere în metoda aplicată în acest caz. Și mai ales care au fost rezultatele studiului. Ce s-a constatat în cazul weekendurilor, dar și pe timpul săptămânii. S-a ținut cont și de faptul că în apele reziduale ajung și „interferențe”, în sensul că tot acolo ajung și cele utilizate, de exemplu, în tratamentul bolnavilor internați în spitale. Ca urmare, în acest caz nu s-ar putea vorbi despre un consum ilicit de droguri.

În vederea eliminării eventualelor interferențe dintre drogurile consumate ilicit și cele utilizate licit, de exemplu în tratamentul bolnavilor din spitale sau producția de medicamente, rezultatele au fost ajustate printr-un factor de corecție stabilit de experții europeni, în baza informațiilor transmise de către specialiștii antidrog.

Pentru a discerne între consumul recreațional sau cel regulat, a fost folosită o metodă europeană și s-au luat în calcul mai mulți factori.

Ca rezultate principale ale acestui studiu a reieșit faptul că, pe timpul weekendului, au fost indicate rezultate pentru cocaină și ecstasy, cantitățile identificate în apa uzată au fost mult mai mari față de timpul săptămânii, ceea ce ne indică un consum recreațional. În schimb, pentru ketamină, mediile cantităților de reziduuri identificate în timpul săptămânii au relevat un consum regulat.

Consumul, atât de cocaină, de ecstasy, cât și de ketamină se află în media europeană”, a precizat directorul ANA, in intervenția la postul TV.

Protest al părinților la o școală din Capitală, după ce un copil ar fi fost abuzat în toaleta unității de învățământ – VIDEO

9

În contextul în care se tot vorbește despre siguranța în școli, a ieșit la lumină un caz cel puțin cutremurător. Care i-a îngrijorat peste măsură pe părinții elevilor de la o unitate școlară din București. 

Mai mulți părinți au protestat, luni dimineață, în fața unei școli din București, după ce s-a aflat despre un caz cutremurător căruia i-ar fi căzut victimă un elev. Sunt informații de-a dreptul tulburătoare dezvăluite de presă.

Zeci de părinți au protestat în fața Școlii „Nicolae Titulescu” din București, după ce Antena 3 a prezentat cazul unui elev de opt ani care ar fi fost violat, de două ori, în toaleta școlii.
Informațiile cu totul cutremurătoare au ajuns și la urechile părinților celorlalți elevi.

Oamenii spun că se tem să-și mai lase copiii la ore și așteaptă răspunsuri cat mai rapid posibil de la directoarea școlii respective.

În contextul demersului părinților, care s-au adunat în fața instituției de învățământ, pentru a protesta, o echipă de inspectori din partea Ministerului Educației a ajuns la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Capitală.

„Nu facem cercetări în stradă”

Mai mulți reprezentanți ai Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar București, printre care secretarul de stat Sorin Ion și inspectorul general de la Inspectoratul Școlar București, au ajuns, luni, la școala menționată.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a declarat că Parchetul a decis clasarea privind unul dintre cazurile de abuz sexual petrecut în interiorul școlii, iar cea de-a doua acuzație formulată de părinții copilului agresat se află în cercetare în prezent, potrivit antena3.ro.

„Prin urmare, este foarte dificil să ne pronunțăm pe lucruri care se întâmplă în acest moment. Pe de altă parte, discuția cu părinții prezenți aici evident că nu poate avea loc pe trotuar și nu facem cercetări în stradă.

Dacă își deleagă niște reprezentanți să intre în școală, atunci cu plăcere se va sta de vorbă cu ei, altfel, realist, este imposibil să se stea de vorbă.”, a spus acesta. Precizările au venit în contextul în care directoarea școlii a fost acuzată că s-a „baricadat” în instituție, refuzând să iasă să discute cu părinții.

 

Mama copilului: „A fost violat de două ori!”

Cazul șocant a devenit public după ce părinții unui băiețel care are acum 10 ani au reclamat că acesta a fost violat de două ori în toaleta școlii, în primul caz, presupusul violator avea numai 11 ani, iar victima 8 ani, potrivit antena3.ro. Dosarul s-a clasat, însă, pentru că violatorul era prea mic pentru a răspunde penal.

Conducerea unității de învățământ este acuzată că ar fi mușamalizat totul în exterior. Astfel s-ar fi ajuns ca, în școală, victima să devină ținta bullying-ului. Și, mai grav, ca elevul să fie abuzat a doua oară – spune mama, la un an și câteva luni distanță de prima agresiune.

„A fost violat de două ori! De două ori, nu o dată! De două ori! Prima dată avea 8 ani când a fost abuzat. Era clasa zero. Noi am aflat la sfârșitul clasei, într-o joi, iar vineri am fost la doamna directoare.

S-a întâmplat în toaleta școlii, la parter. Copilul mi-a zis că la toaletă nu era zăvor”, a declarat mama copilului, pentru Antena 3.

Patru români au făcut prăpăd în Franţa: au spart zeci de magazine cu materiale de construcții. Prejudiciu de sute de mii de euro

Patru români au făcut prăpăd în Franţa, dar, în cele din urmă, au fost prinşi.

Banda de hoți, formată din patru români cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, a fost arestată, luni, 4 martie, de poliția franceză, după o serie de 13 spargeri la magazinele cu materiale de construcţii.

Au furat drujbe scumpe

Drujbele furate erau trimise în România în cala autocarelor de pasageri. Ulterior, cu ajutorul unor complici, acestea erau vândute în România.

Prejudiciul total este estimat la peste 140.000 de euro, fiind furate aproximativ 300 de drujbe, majoritatea Stihl, considerate de înaltă calitate și ușor de comercializat.

Cum acţionau hoţii?

Ancheta a durat o lună și jumătate, în timpul căreia polițiștii au monitorizat un grup de muncitori agricoli, care locuiau într-o casă modestă din Ruch, un mic sat situat în apropierea orașului Bergerac.

Hoţii se deplasau cu un Citroën Picasso vechi pentru a sparge ușa din spate a magazinului, condus de unul dintre membrii bandei. Mașina prezenta semne de deteriorare și urme de vopsea de la magazinele sparte.

Infractorii foloseau cagule și mănuși pentru a-și ascunde identitatea și se asigurau să nu lase urme în urma lor. În plus față de cei patru hoți, au fost arestați și părinții unuia dintre ei, suspectați că ar fi cumpărat bunuri furate.

Hoții acționau în mai multe localități, inclusiv Bergerac, Agen, Saint-Médard-de-Mussidan, Feytiat, Chancelade, La Roche Chalais, Puymoyen, Saint-André-de-Cubzac, Montigna și Brive.

Cât au ajuns urzicele să coste în pieţele din România. Sunt mai scumpe decât carnea

Urzicele sau „delicatesele sezonului”, aşa cum au ajuns ele să mai fie cunoscute, se pot cumpăra la preţuri exorbitante din pieţele din România.

Clienţii cumpără doar de poftă, pentru că puţini îşi permit 1 kilogram întreg.

Un kilogram de urzici – 60 lei

Un kilogram ajunge să coste chiar şi 60 de lei, dublu faţă cât costa anul trecut. Dacă în urmă cu mulți ani urzicile se numărau printre cele mai ieftine alimente și oricine putea să le cumpere fără a face un efort financiar, acest lucru s-a schimbat de această dată.

Prețul urizicilor s-a majorat mai mult decât s-ar fi așteptat românii. Mai exact, un kilogram de urzici costă aproximativ 60 de lei în majoritatea piețelor din România.

În supermarket sunt mai ieftine

Un kilogram de urzici în piaţă costă practic mai mult decât un kilogram de carne. Faţă de anul trecut, preţul este chiar dublu în pieţe. Cu toate astea oamenii cumpără.

Preţurile sunt la jumătate în supermarket. O pungă cu 500 de grame costă 15 lei la raft.

”Urzicile sunt extraodinare din punct de vedere nutriţional. În primul rând, au cid folic, ceea ce îl găsim foarte rar în zona de legume şi fructe, au un aport foarte bun de vitamina A.

Dacă discutăm despre o cantitate care să ne permită nişte beneficii reale asupra sănătăţii, vorbim despre 300 de grame pe o servire, măcar de 2-3 ori pe săptămână”, a declarat un nutriţionist.

Cea mai bună combinaţie este cu ouă ochiuri şi mămăligă. Pe lângă gustul unic, urzicile sunt si foarte sănătoase.

Consumul de urzici poate aduce multiple beneficii organismului, datorită conținutului de vitamine și minerale.

Considerate un aliment minune pentru sănătate, urzicile se pot adăuga și într-o varietate de rețete culinare, iar mai jos îți dezvăluim cele mai rapide și gustoase mâncăruri cu urzici, pe care merită să le încerci primăvara asta.

Atac armat în California. Patru morţi şi mai mulţi răniţi – VIDEO

Încă un incident armat cu urmări dramatice a avut loc în Statele Unite.

Atacul s-a soldat cu mai multe victime, patru dintre acestea pierzându-și viața. Nenorocirea a avut loc în California.

Patru persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, în urma unui atac armat într-o locuinţă din King City, California, au anunţat duminică autorităţile, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Trei bărbați și o femeie, declarați decedați

Incidentul cu urmări dramatice a avut loc duminică seară, după o petrecere organizată într-o locuință. Trei bărbaţi cu răni prin împuşcare au fost declaraţi morţi la faţa locului. Iar o femeie a fost transportată la un spital local, unde a fost declarat decesul, au anunţat autorităţile americane.

Și alte persoane au ajuns în grija medicilor. E vorba despre alţi trei bărbaţi care prezentau răni prin împuşcare, aceștia fiind transportaţi la un spital din Salinas pentru îngrijiri medicale, a anunțat poliţa din King City, într-un comunicat.

Din câte a precizat departamentul de poliţie, trei bărbaţi neidentificaţi au ieşit dintr-un vehicul şi au deschis focul asupra persoanelor care se aflau în curtea din faţă a locuinţei.

S-a mai anunțat că o anchetă se află în curs de desfăşurare. Rămâne așadar de văzut ce vor stabili oamenii legii care se ocupă de investigațiile în acest caz.

 

 

Pescobar l-a dat de gol pe Mutu. Ce a făcut antrenorul CFR-ului după 1-1 cu Farul: „Naşul diamantelor”

1

CFR Cluj, echipa antrenată de Adi Mutu, a remizat, sâmbătă, 1-1, în deplasare la Farul. La finalul meciului, „Briliantul” a spus că echipa lui a dominat jocul și că, de când este el la CFR, formația a pierdut doar un meci.

În urma acestei partide ce a avut o încărcătură emoţională deosebită, mai ales că Hagi este naşul lui, Mutu a simţit nevoia să se „descarce”.

Petrecere cu Pescobar şi lăutari

În seara zilei de 03 martie 2024, la aproximativ 24 de ore după jocul de la Ovidiu dintre CFR Cluj și Farul Constanța, pe internet au apărut mai multe filmulețe și poze cu Adrian Mutu în timp ce se distra la o petrecere cu lăutari.

În una dintre filmări, în care Paul Pescobar apare singur, pe fundal poate fi zărit Adrian Mutu căruia un lăutar îi cântă melodia „Toate diamantele”.

„Atât s-a putut”, „Vezi că «Briliantul» le cam umflă botul ăstora din HoReCa”, „Nu pare prea afectat de rezultatele din ultima perioadă”, „Viitor manager la Taverna Racilor” și „S-au unit legendele” sunt doar câteva dintre comentariile pe care internauții le-au lăsat în dreptul imaginilor.

Imaginile cu Mutu sunt AICI.

Azerii îl regretă pe Mutu

Conducătorii lui Neftchi Baku au decis la finalul anului trecut să se despartă de antrenorul Adrian Mutu, nemulțumiți că echipa ocupa locul trei în campionatul din Azerbaijan, la 13 puncte de liderul Qarabag.

În locul lui Mutu a venit la echipă Miodrag Bozovic, însă echipa a mers și mai rău cu acesta la conducere.

„Promisiunea făcută de antrenorul balcanic nu s-a împlinit. Mutu are mai multe puncte în 6 runde decât Bojovic. Să ne concentrăm pe rezultatele lor împotriva acelorași echipe”, au titrat jurnaliştii azeri.

Factura imensă la curent pe care o familie din Hunedoara trebuie s-o achite, din cauză că are contorul stricat

2

O familie din Hunedoara a primit o factură uriaşă la curentul electric. Oamenii ar trebui să achite suma de 16.000 lei pentru mai multe luni în care au avut contorul stricat.

Pentru că au refuzat să plătească, furnizorul i-a debranșat de la curent.

Distribuitorul nu le-a mai trimis factura

Calvarul familiei Evi, din satul Folt, a început în urmă cu doi ani. Pentru că au observat că primesc facturi mari la curent, au sesizat distribuitorul de energie. Au solicitat o verificare, însă de-abia peste 8 luni le-au schimbat contorul.

De atunci n-au mai primit facturi până în noiembrie, anul trecut, când au avut parte de o surpriză. Aveau de plată peste 16.000 lei.

Familia a contactat un avocat

Fără să primească nicun răspuns la sesizările depuse, ”pur şi simplu au venit, au intrat în curte şi au debranşat imobilul de la energia electrică”. Familia a apelat acum la serviciile unui avocat, pentru a-şi căuta dreptatea în Justiţie, probabil.

Oamenii încearcă cu greu să se descurce acum fără curent, adică fără frigider, televizor, boiler, calculator sau lumină în casă.

”A trebuit să aruncăm tot. Copiii au teme de făcut, eseuri pentru şcoală, referate, proiecte, n-avem pe ce”, au mai spus oamenii.

Altfel, Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România acuză Guvernul și Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) că, în ciuda negărilor lor publice, se pregătește deja impunerea unei „taxe pe soare”.

Cât costă benzina şi motorina luni, 4 martie 2024. Preţul carburanţilor la început de săptămână

1

Prețurile la carburanți pentru luni, 4 martie 2024, au fost afișate și nu au înregistrat modificări mari față de săptămâna precedentă.

Potrivit datelor furnizate de peco-online.ro, cea mai ieftină benzină din România se vinde luni cu 7.03 lei și se găsește la acest preț în Năsăud, Bistrița Năsăud, la stația PRV.

Motorina şi benzina s-au mai ieftinit

Benzina standard se găsește la prețuri între 7,11 şi 7,27 lei, preţuri în scădere uşoară faţă de săptămâna trecută. Pentru benzina premium, prețurile variază de la 7,61 lei la 7,91 lei, de asemenea în scădere uşoară.

Prețul minim pentru motorină standard, în București, este luni de 7,48 lei litrul, comparativ cu 7,52 lei cât era vineri, şi se găseşte la o staţie Socar din str. Vasile Lascăr, nr. 141 A. Prețul pentru motorină premium este între 7,86 lei litrul şi 8,15 lei, de asemenea în scădere.

Prețurile carburanților în stațiile de alimentare au o evoluție similară cu cea a cotațiilor internaționale Platts pentru benzină și motorină, dar cu o diferența de câteva zile.

Aşa constatat Consiliul Concurenței în urma unui studiu care reanalizează modul în care modificările cotațiilor care se transmit în prețurile la pompă.

Preț benzină și motorină 4 martie 2024- București

  • Cel mai mic preț benzină: 7.10 lei
  • Cel mai mic preț motorină: 7.48 lei
  • Cel mai pic preț GPL: 3.27 lei

Preț benzină și motorină luni, 4 martie 2024- Cluj-Napoca

  • Cel mai mic preț benzină: 7.14
  • Cel mai mic preț motorină: 7.53
  • Cel mai pic preț GPL: 3.29

Şofer austriac, prins drogat şi cu numere false la volanul unui McLaren de 260.000 euro, în Arad. Cine este omul de afaceri (VIDEO)

1

Un bărbat de 44 de ani, cetăţean austriac, a fost depistat de poliţiştii din Arad în timp ce conducea un bolid de lux, când era sub influenţa cocainei.

Șoferul nu a vrut să prezinte documentele mașinii, susținând că nu le are la el. Agenţii au verificat numerele de înmatriculare în baza de date și au descoperit că acestea aparțin unui Porsche.

Pozitiv la consumul de substanțe interzise

Şoferul austriac a fost test cu aparatul Drugtest, care a ieșit pozitiv la consumul de substanțe interzise. Ulterior, șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge și urină care să stabilească exact tipul de substanță consumată.

Bolidul McLaren, ce costă 260.000 euro, a fost dus în curtea poliției din Arad până la finalizarea cercetărilor.

„La data de 2 martie, în jurul orei 22.58, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 44 de ani, cetățean austriac, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor.

Din verificări a reieșit că autoturismul nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism este fals. Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a consumului substanțe interzise”, au spus cei de a IPJ Arad.

Cine este afaceristul austriac

Bărbatul prins seara trecită, cu numere false, în Arad, este un afacerist potent financiar, care se ocupă cu terenuri date în arendă și deține hoteluri în Austria.

De ziua lui, și-a făcut cadou trei bolizi de lux, printre care și mașina cu care a fost prins în timpul unei acțiuni de rutină. Acum s-a ales cu dosar penal, iar bolidul de lux va fi dus înapoi în Austria, cu un trailer.

Austriacul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals.

România comemorează 47 de ani de la cutremurul din 1977. Peste 1.500 de morţi!

1

Luni se împlinesc 47 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Capitală, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi.

Cutremurul din 1977 s-a simțit în aproape toată Europa de Sud-Est, dar și la Moscova și Sankt Petersburg.

Cele mai mari pagube din istoria României

Seismul produs în 1977 în ţara noastră a provocat cele mai mari pagube produse de un fenomen natural din istoria României: la nivel naţional 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa (1.424 în Bucureşti) şi 11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în Bucureşti).

Un număr de 32 de clădiri de înălţime mare sau medie s-au prăbuşit în Capitală, 32.900 de locuinţe au fost grav avariate la nivel naţional, aproximativ 200.000 de oameni fiind direct afectaţi.

Ceaușescu era în Nigeria

Nicolae Ceaușescu, aflat în vizită în Nigeria în seara producerii cutremurului, a decis instituirea stării de necesitate în întreaga țara.

Printre victimele cutremurului din 1977 s-au numărat și personalități precum actorii Toma Caragiu și Eliza Petrachescu, regizorul Alexandru Bocăneț sau cântăreața Doina Badea.

Cel mai puternic cutremur din istoria recentă a României este cel produs la 10 noiembrie 1940, la ora 3:39, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter.

Ce clădiri au fost distruse în Bucureşti, în 1977

  • Blocurile de pe bd. Magheru şi bd. Nicolae Bălcescu;
  • Blocul de pe strada Colonadelor;
  • Blocul aflat lângă hotelul „Lido”;
  • O clădire de pe strada Ion Ghica;
  • Un bloc de pe strada Ion Brezoianu;
  • Un bloc de pe strada Tudor Arghezi;
  • Un bloc de pe strada Hristo Botev;
  • Un imobil de pe strada Alexandru Sahia;
  • Blocul din strada Moşilor nr. 135;
  • Un imobil din strada Galaţi;
  • Blocul de la intersecţia bd. Ştefan cel Mare cu strada Lizeanu;
  • Un bloc din cartierul Militari.

Cutremur, luni dimineață, în România. Ce magnitudine a avut

0

Un cutremur s-a produs, luni dimineață, 4 martie, în România, în zona seismică Vrancea.

A fost vorba despre un cutremur slab, ce a avut 2,6 grade pe Richter. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că acest cutremur a avut loc în 4 martie, la ora 03:47, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimea de 101.6 kilometri.

Conform infp.ro, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50km NV de Buzău, 63km SE de Sfântu-Gheorghe, 64km E de Brașov, 65km V de Focșani, 66km NE de Ploiești, 96km NE de Târgoviște.

Cutremur de peste 4 grade, săptămâna trecută

Nu este singura mișcare telurică înregistrată în țară în ultima perioadă. Săptămâna trecută, joi, în 29 februarie, la ora 11:25, în zona seismică Vrancea, Buzău, avusese loc un cutremur mediu, de 4,2 grade, la adâncimea de 146.7 kilometri.

Anterior, în seara zilei de 24 februarie, la ora 21:38, în județul Vrancea avusese loc un cutremur de 3,4 grade, la adâncimea de 137.5 kilometri.

Alte două cutremure de peste 3 grade au avut loc în 16 februarie, la o distanță de aproximativ 9 ore, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.

Primul s-a produs în dimineața zilei de 16 februarie, la ora 06:20, și a avut 3,1 grade, iar al doilea la ora 15:23, și a avut 3,2 grade pe Richter.

Comisia Europeană ne-a transmis să renunţăm la ora de vară în 2024. Ce decizie a luat România

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Totuşi, Comisia Europeană este de părere că această „modă” a trecut şi a solicitat statelor membre să renunţe la modificarea fusului orar.

România va trece la ora de vară, în continuare

În ciuda solicitării de la Bruxelles, România va trece la ora de vară şi în 2024.

În martie, ţara noastră își va alinia ceasurile la ora de vară, avansându-le cu o oră, transformând ora 3:00 în ora 4:00. Această ajustare se realizează în concordanță cu orarul adoptat în cadrul Uniunii Europene.

În anul 2024, trecerea la ora de vară se face în ultimul weekend din luna martie. Ora 3 va deveni ora 4 în noaptea de 30/31 martie. Astfel, duminică, 31 martie, devine cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore. Ora de vară se va aplica până în 27 octombrie 2024.

Sistemul cu ora de vară – ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Cum ne influenţează schimbarea orei?

Atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.

Specialiştii spun că vom avea nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta, deoarece trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme decât ne-am obişnuit, iar astfel nivelul de stres poate creşte şi pot apărea dificultăţi de concentrare la serviciu sau la școală.