Acasă Blog Pagina 1420

Războiul propagandei: ruşii i-au acuzat pe ucraineni că pregătesc să-şi ucidă propriii diplomaţi

Autorităţile de la Moscova i-au acuzat pe ucraineni că plănuiesc să însceneze un atac asupra unor facilităţi ce găzduiesc diplomaţi occidentali în Lvov, oraş din vestul Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării, Igor Konaşenkov, a susţinut că liderii ucraineni intenţionează să prezinte atacuri asupra unor facilităţi diplomatice ale Statelor Unite şi ale altor ţări occidentale ca “atac ţintit al forţelor armate ruse”.

Ruşii pretind că ucrainenii forţează NATO

Acest lucru ar pune presiune asupra NATO pentru a furniza mai multe livrări de arme şi pentru a conveni asupra unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

Moscova a mai spus că Kievul plănuieşte atacuri chimice asupra civililor din regiunile Sumî şi Mikolaiv. Nu au fost furnizate dovezi care să susţină aceste afirmaţii.

Ambasadorii s-au mutat la Lvov

Ucraina acuză în mod repetat Rusia că răspândeşte dezinformări despre presupuse provocări pentru a-şi justifica, de fapt, propriile atacuri.

Ambasadorii ţărilor europene s-au mutat, majoritar, din Kiev la Lvov, chiar înainte ca Rusia să invadeze Ucraina pe 24 februarie.

La mai bine de trei săptămâni de la declanşarea războiului, mai multe ţări continuă să păstreze diplomaţi la Lvov, inclusiv Franţa.

Suvenirul pe care ambasadorul Belarusului l-a primit la plecarea din Ucraina: o punguţă cu „30 de arginţi” VIDEO

Igor Sokol, ambasadorul Belarusului în Ucraina, nu va uita prea curând momentul plecării sale din Ucraina, țară invadată de ruși la 24 februarie.

În momentul în care diplomatul se pregătea să părăsească Ucraina şi să treacă graniţa în Republica Moldova, un poliţist de frontieră i-a înmânat o punguţă cu „30 de arginţi”, aluzie la trădarea lui Isus de către Iuda.

Gestul a fost făcut chiar de şeful grănicerilor ucraineni, Serhii Deineko, potrivit deschide.md. Acesta i-a cerut ambasadorului să-i transmită „arginţii” omologului său din Belarus, Anatoli Lapp, şeful Comitetului Frontierei de Stat al Republicii Belarus.

„Pentru lovitura pe la spate dată Ucrainei, puteţi să i le daţi şefului Comitetului de Frontieră de Stat al Republicii Belarus, general-locotenent A.P. Lapp”, i-a spus diplomatului, Serhii Deineko, şeful grănicerilor ucraineni.

Ambasadorul belarus, luat evident prin surprindere, a refuzat să ia punguţa. „Acesta este un ordin”, îi spune Deineko. „O fi un ordin pentru tine, dar nu şi pentru mine”, a replicat ambasadorul, care s-a întors şi a plecat indignat.

Belarus le permite rușilor să-i folosească teritoriul și să treacă granița în Ucraina. Serviciile secrete ucrainene sugerează că Belarus este „pregătit să participe direct” la invazia Rusiei.

Reacţie INCREDIBILĂ a patronului firmei ce a produs geaca purtată de Vladimir Putin la festivitatea pro-război de pe stadionul din Moscova

Vladimir Putin a urcat, vineri, pe scena stadionului Luzhniki din Moscova îmbrăcat cu o geacă Loro Piana în valoare de 12.000 de euro. Liderul de la Kremlin s-a afişat cu un astfel de obiect vestimentar în ciuda faptului că ţara lui este supusă unor sancţiuni financiare fără precedent.

Patronul companiei spune că a fost „rușinat” să-l vadă pe Putin cu geaca produsă de el și că ajută poporul ucrainean cu donații.

Haina, cumpărată cu mult timp în urmă

„E oarecum rușinos din punct de vedere uman”, a spus Pier Luigi Loro Piana. Compania sa este o afacere de familie, dar în 2013, gigantul francez din domeniul modei LVMH a cumpărat 80 la sută din firmă.

Cred că haina purtată de Putin a fost cumpărată cu mult timp în urmă, dar cred că acestea sunt probleme minore în comparație cu tragedia unui război. Ca firmă, suntem complet solidari cu pozițiile grupului LVMH.

Este clar de ce parte am ales să fim. Nu mă simt vinovat pentru acea geacă purtată pe scenă, dar cred că Putin ar trebui să reflecteze asupra masacrului pe care îl comite asupra poporul ucrainean”, a spus Loro Piana.

„Sprijinul pentru populație, în acest moment, este cel mai important lucru. Ucrainenii vor avea tot sprijinul nostru moral și practic”, a spus antreprenorul.

Ruşii au sărbătorit războiul

Reamintim că, vineri, pe stadionul Lujniki din Moscova a avut loc un miting sub pretextul „celebrării” a opt ani de la anexarea ilegală a Crimeei.

Toţi participanţii au avut în piept insigne cu litera „Z”. „Z” fiind unul dintre însemnele de pe tancurile trupelor ruseşti care au invadat Ucraina. Specialiştii militari l-au interpretat „Za pobedy”, „victorie” în limba rusă, sau „Zapad”, însemnând „Vest”.

Rusia a sporit eforturile de a anticipa ieşirea capitalului şi de a sprijini rubla, care a înregistrat o scădere bruscă.

Alertă la Constanța! Un individ mascat a furat arma şi muniţia unui soldat, într-o unitate din Mamaia

15

S-a dat alarma la Constanța, sâmbătă seara. Un individ cu cagulă pe față și înarmat cu o armă albă a intrat într-o unitate militară și a furat arma și muniția soldatului de la pază.

Incidentul s-a produs în seara zilei de 19 martie, la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat, transmite Digi 24.

Militarul a fost atacat prin surprindere de o persoană mascată și înarmată cu o armă albă.
Cel care asigura paza unității militare a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe, potrivit lui Costi Spînu, purtător de cuvânt MApN.

După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității, sărind gardul, iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.

Razie pe străzile din Constanţa

Străzile din Mamaia şi Constanţa s-au umplut de poliţişti, iar paza la consulatul Rusiei din Constanţa a fost întărită, preventiv.

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.

Petro Poroşenko îl cheamă pe Joe Biden în Ucraina. Liderul de la Casa Albă ajunge, săptămâna viitoare, în Europa

Petro Poroşenko, fostul preşedinte al Ucrainei, a declarat că preşedintele american Joe Biden ar trebui să viziteze Ucraina în timp ce se află în Europa, la summit-ul NATO de la Bruxelles, săptămâna viitoare.

De ce nu – foarte bun prieten al meu, foarte bun prieten al Ucrainei, Joe Biden – de ce nu vine să ne viziteze aici, săptămâna viitoare, ca simbol al solidarităţii?”, a declarat, sâmbătă, pentru CNN, Poroşenko la Kiev.

De ce este chemat Biden în Ucraina

Un aspru contestar al Rusiei din cauza invaziei din Ucraina, Joer Biden este considerat un prieten al ucrainenilor. „Acesta ar fi un pas extrem de corect pentru a demonstra că întreaga lume este alături de noi împotriva Rusiei”, a adăugat Poroşenko.

Fostul preşedinte din Ucraina susţine că poporul asuprit de ruşi nu luptă doar pentru ţara şi libertatea lor, ci ”pentru securitatea europeană, libertatea şi democraţia şi pentru securitatea globală”.

Joe Biden va călători la Bruxelles pentru a participa la summit-ul NATO din 24 martie şi se va alătura, de asemenea, la o reuniune a Consiliului European, potrivit Casei Albe.

Meteo, 20 martie. Vremea se mai încălzește! Temperaturile maxime anunțate pentru duminică

0

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o zi de duminică mai caldă însă temperaturile minime vor fi din nou negative în majoritatea regiunilor. Astfel temperaturile diurne vor ajunge până la 11 grade Celsius.

În partea de sud-est, cerul va fi variabil, iar restul zonelor va fi senin și soarele își va face apariția, oferind o atmosfera de primăvară.

Vântul va sufla slab până la moderat, mai ales în zona Dobrogei, în jumătatea estică a Munteniei, pe alocuri în Moldova și la în zonele de munte. Temperaturile pe timpul zilei de duminică se vor încadra între 3 şi 11 grade Celsius, iar cele minime între -10 și 0 grade Celsius.

Vremea în București

Bucureștenii vor avea parte de o zi de duminică destul de rece pentru a doua decadă a lunii martie. Cu toate acestea, temperaturile vor înregistra creșteri, ajungând ma maxime de până la 6 grade Celsius.

Minima zilei se va situa în jurul valorii de -6 grade Celsius. În Capitală, vântul va sufla slab până la moderat, rafalele de când atingând viteze de până la maxim 40 km/h. Cerul va fi mai mult senin, seara fiind anunțate unele înnorări, însă fără precipitații.

Vremea la munte

Vremea se încălzește și la munte, temperaturile maxime ajungând în jurul valorii de 6 grade în Brașov. Cerul va fi parțial înnorat, iar pe crestele montane vântul va prezenta intensificări, viscolind zăpada.

Serghei Lavrov aruncă din nou o pată pe China, în contextul războiului. De partea cui sunt, cu adevărat, asiaticii?

China rămâne în continuare un mare semn de întrebare în contextul războiului din Ucraina. Liderii Occidentului încă se chinuie să desluşească adevăratele intenţii ale asiaticilor. Vor înarma ei, oare, şi mai mult Rusia? Vor sta departe de invazia din Ucraina?

Cea mai recentă declaraţie a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, adânceşte şi mai mult misterul.

Ruşii pretind că relaţia cu China se va consolida

Relația dintre Rusia și China se va consolida ca urmare a situației politice actuale, potrivit ministrului rus de externe, Serghei Lavrov.

„Într-un moment în care Occidentul subminează în mod flagrant toate bazele pe care se bazează sistemul internațional, desigur că noi, ca două mari puteri, trebuie să ne gândim cum să continuăm în această lume”, a declarat Lavrov.

Biden l-a avertizat pe Xi Jinping

Într-o convorbire telefonică de vineri, președintele american Joe Biden l-a avertizat pe liderul chinez Xi Jinping cu privire la „implicațiile și consecințele” pentru China dacă Beijingul oferă sprijin Rusiei pentru război, a precizat Casa Albă.

Presa de stat chineză a relatat că Xi a descris războiul ca nefiind „în interesul nimănui”, dar nu i-a adus nicio critică președintelui Vladimir Putin.

Boris Johnson trage un nou semnal de alarmă: ce va urma dacă Putin are succes cu invazia din Ucraina

Boris Johnson a reamintit de ce este vital ca Vladimir Putin să eşueze cu invazia din Ucraina. O „nouă era a intimidării” care se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră se profilează, a tras concluzia premierul britanic.

Cu toate acestea, preşedintele Rusiei a făcut o „greşeală catastrofală” atunci când a invadat Ucraina, a declarat, sâmbătă, premierul britanic Boris Johnson.

Putin nu s-a temut de aderarea Ucrainei la NATO

Johnson a pus la îndoială de ce Putin a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, respingând ideea că aceasta a fost cauzat de preocupările legate de aderarea ţării la NATO.

„I-a fost frică de Ucraina, pentru că în Ucraina au o presă liberă. Iar în Ucraina au avut alegeri libere şi cu fiecare an Ucraina a progresat, nu întotdeauna uşor, spre libertate şi democraţie şi pieţe deschise, se temea de exemplul ucrainean şi se temea de reproşul implicit la adresa lui”, a spus spremierul britanic.

„Pentru că în Rusia lui Putin, eşti condamnat la 15 ani de închisoare doar pentru că numeşti invazie o invazie. Şi dacă eşti împotriva lui Putin, la alegeri, eşti otrăvit sau împuşcat”, a mai zis Johnson.

Kremlinul va intimida Europa de Est

Johnson a spus că lumea se află într-un „punct de cotitură”.

Sfârșitul libertății în Ucraina va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova.

Va însemna începutul unei noi ere a intimidării în întreaga Europă de Est, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a spus el.

„Dacă Putin reușește să zdrobească Ucraina, aceasta va fi undă verde pentru autocrații de pretutindeni în Orientul Mijlociu, în Orientul Îndepărtat.

Acesta este un punct de cotitură pentru lume. Este un moment de alegere. Este o alegere între libertate și opresiune”, a mai afirmat premierul Marii Britanii.

Veste-ŞOC de la Aleksander Lukașenko: „Putin o să ne îngroape pe toţi”

Anunţ dezarmant pentru cei care sperau că Vladimir Putin este bolnav. După zvonurile cum că liderul de la Kremlin ar suferi de cancer în stare terminală, Aleksander Lukașenko a făcut public „buletinul medical” al prietenului său de la Moscova.

„Vladimir Putin este sănătos, întreg la minte şi într-o formă mai bună ca niciodată”, a spus Lukașenko.

A avertizat că Putin „ne îngroapă” pe toţi

Rusia a folosit Belarus ca punct de pregătire pentru invazia din Ucraina la 24 februarie. Liderii occidentali au sugerat că Putin a făcut o eroare de calcul costisitoare prin lansarea asaltului militar asupra Ucrainei, unde forţele ruseşti au suferit pierderi grele, iar avansul lor a stagnat în mare parte în ciuda superiorităţii lor aparente.

El şi cu mine nu ne-am întâlnit doar ca şefi de stat, suntem în relaţii de prietenie”, a declarat Lukaşenko, cel care a continuat: „Sunt absolut la curent cu toate detaliile sale, în măsura în care este posibil, atât de stat, cât şi personale”.

Prşedintele Belarusului a respins ideea că Putin, care are 69 de ani, nu se află la apogeul puterilor sale.

Occidentul, şi voi, ar trebui să vă scoateţi din cap această prostie, această ficţiune. Putin este absolut în formă, este mai în formă ca niciodată…

Este o persoană complet sănătoasă, sănătoasă, sănătoasă din punct de vedere fizic – este un atlet.

Aşa cum se spune aici – o să răcească după ce ne îngroapă pe toţi”, a declarat Aleksander Lukașenko.

Igor Dodon, omul lui Putin în Republica Moldova, l-a „tras de urechi” pe Iohannis: „Văd mulţi turişti pe aici”

România este alături de Republica Moldova, a spus președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Chișinău, săptămâna aceasta. El a lăudat sprijinul pe care această țară l-a oferit refugiaţilor din Ucraina și a vorbit despre ajutorul acordat de România pentru ca Republica Moldova să poată face faţă fluxului de refugiaţi.

Eu am solicitat cu acel prilej să dăm dovadă, la nivelul Uniunii, de viziune și curaj, pentru a da semnalul pe care statele din Vecinătatea Estică, în primul rând Republica Moldova, îl așteaptă și îl merită”, a fost declaraţia ce l-a enervat pe fostul președinte moldav Igor Dodon.

Dodon vrea ca Moldova să rămână neutră

Menținerea statutului de neutralitate este foarte important și în interesul țării. Am spus-o de mai multe ori și ne bucurăm că această guvernare ne-a auzit și primele 3 săptămâni de la izbucnirea conflictului din Ucraina s-a descurcat foarte bine.

Am fost uniți în acțiuni și în mesaje, poate pentru prima dată din 2019, atunci când ne-am unit ca să-l alungăm pe Plahotniuc.

Vedem foarte mulți „turiști”, diferiți șefi de state care vin aici și fac tot felul de declarații și își prezintă pozițiile de aici de la Chișinău, în favoarea unei părți a conflictului, urmărim diferite acțiuni provocatoare. Noi însă suntem o țară neutră și trebuie să insistăm pe acest statut.

Doar secretarul de Stat al SUA a spus clar că țara noastră este una neutră, alții care vin aici fac altfel de declarații și eu sper că actuala conducere nu se va lăsa atrasă în tot felul de sancțiuni împotriva Rusiei și se va menține pe poziții ca și până acum. Acesta este interesul Republicii Moldova”, a spus Igor Dodon.

Dodon doreşte o apropiere de Rusia

Ex-preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon consideră că, în pofida invaziei ruse din Ucraina, autorităţile moldoveneşti trebuie să aibă relaţii de prietenie atât cu Federaţia Rusă, cât şi cu Vladimir Putin.

„Trebuie să ne împrietenim cu Rusia. Văd unele declaraţii despre ucigaş, criminal (n.r. – cu referire la declaraţiile lui Joe Biden despre Putin). Vorbesc despre unii şefi mari ai politicii, unchiul Sam. Ascultaţi-mă, pe urmă va trebui să vă întâlniţi cu acest om (n.r. – Putin).

Criza va trece şi nu trebuie să admitem aşa afirmaţii. Noi trebuie să ne împrietenim cu Rusia, cu Putin, cu Macron, cu Scholz. Această perioadă va trece, dar noi trebuie să lăsăm porţile deschise pentru toţi”, a declarat Igor Dodon într-o emisiunea la NTV-Moldova.

Prostituatele din Rusia ţin pasul cu sancţiunile economice ale Occidentului: cum vor să fie plătite de clienţi

Prostituatele din Rusia s-au adaptat crizei economice ce s-a abătut asupra ţării lor şi şi-au updatat încasările la sancţiunile economice ale Occidentului.

„Industria” serviciilor sexuale a fost dată complet peste cap. „După știrile despre blocarea rețelelor sociale străine, a trebuit să fac ‘instagram substitution’ și să-mi ‘transfer’ toate anunțurile pe serverele rusești”, a povestit o prostituată.

Femeile vor plata în Bitcoin

Recent, prețurile pentru serviciile intime au șocat chiar și clienții obișnuiți. O întâlnire cu o practicantă a celei mai vechi meserii din lume costă acum 40 de mii de ruble (circa 320 de euro).

O altă schimbare semnificativă pe piața serviciilor sexuale este asociată cu volatilitatea rublei. Cursul de schimb al monedei rusești se schimbă atât de des încât multe „prestatoare” au decis să treacă la Bitcoin.

„Lumea este acum atât de agitată încât este mai sigur dacă îți ții banii câștigați cu greu într-un portofel cripto!”, spune prostituata intervievată de Pravda.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Primii mercenari sirieni au ajuns în Rusia. Sunt gata să întărească frontul rusesc din Ucraina

Soldații ruși continuă să adune rezerve pe teritoriul lor pentru a continua războiul împotriva Ucrainei. Primele trupe siriene care s-au alăturat armatei lui Putin au sosit joi în Rusia, susțin oficialii din serviciile europene de informații.

După 11 ani de război, care s-a lăsat cu distrugerea orașelor și a majorității armatei siriene, Bashar al-Assad a lansat o acțiune de recrutare. Dar recruții nu vor lupta pe frontul de acasă.

În câteva zile, trupele siriene ar putea fi desfășurate pentru a întări frontul rusesc blocat în Ucraina, scrie The Guardian.

Oficialii ucraineni spun că mercenarii va zbura de la baza Khmeimim, zilnic, cu avioane militare. Grupurile de miliție care au luptat alături de ei se alătură, de asemenea, procesului de recrutate. Sunt palestinieni, trupele Frontului Național de Apărare, partidul Baath și chiar unii membri ai grupărilor șiite de miliție care au luptat în Siria.

Sirienii sunt gata să execute ordinele rușilor

Presa din Ucraina scrie că în Siria au fost deschise centre de recrutare pentru mercenari. Sunt cel puțin 14 centre de recrutare din toată țara, în Alep, Damasc, Deir Azzour, Homs și Hama, precum și în Raqqa.

Potrivit Forțelor Armate ale Ucrainei, acum se formează detașamente de mercenari sirieni, care sunt gata „să execute ordinele criminale ale comandanților ruși în schimbul unor recompense”.

Potrivit informațiilor deținute de Statul Major, în Siria au fost deschise centre de recrutare pentru mercenari, unde în ultimele zile au fost recrutate peste o mie de persoane.

Soldații sirieni ar fi atrași de plata promisă de armata rusă

Zilele trecute, Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) a anunţat că Rusia a recrutat peste 40.000 de sirieni pentru războiul din Ucraina. Acestora li s-au pomis „un salariu şi privilegii”, informează The Guardian.

Majoritatea mercenarilor sirieni nou înrolați sunt atrași de salariile cuprinse între 600 și 3.000 de dolari, renunțând la locurile lor de muncă, unde câștigau în jur de 15 dolari.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia și-a schimbat strategia: anunță că a utilizat, în premieră, rachete hipersonice Kinjal

Este cea de-a 24-a zi de război în Ucraina, iar sirenele continuă să răsune constant în orașele ucrainene bombardate de armata rusă.

Localitățile ucrainene bombardate aproape fără încetare de invadatori – țintite sunt, din nou, regiunile Rivne, Volin, Liov, Ternopil și Ivano-Frankivsk.

Situația din Vestul Ucrainei se înrăutățește! Ministerul rus al Apărării a anunțat că Rusia a utilizat rachete hipersonice Kinjal pentru a distruge un depozit subteran de arme şi muniţii aeriene în vestul Ucrainei.

Acest tip de rachetă, cu manevrabilitate ridicată, sfidează toate sistemele de apărare antiaeriană, potrivit Moscovei. Utilizarea acestui tip de rachetă este o premieră în conflictul din Ucraina, potrivit agenţiei de presă oficiale RIA Novosti.

„La 18 martie, complexul aeronautic ‘Kinjal’ cu rachetele sale balistice hipersonice a distrus un important depozit subteran de rachete şi muniţie de aviaţie ale armatei ucrainene în localitatea Deliatin, în regiunea Ivano-Frankivsk”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, în cursul conferinţei sale de presă zilnice.

În total, vineri seara, Rusia a efectuat tiruri asupra a 69 de instalaţii militare pe teritoriul Ucrainei, a indicat Ministerul rus al Apărării, între care 12 depozite militare şi 43 de locuri de parcare pentru vehicule militare.

Forțele ruse au lansat peste 1.080 de rachete de la începutul invaziei

Forțele ruse au lansat „peste 1.080 de rachete” de la începutul invaziei în Ucraina, a spus vineri un înalt oficial american al apărării, citat de CNN.

Rapoartele privind loviturile cu rachete în partea de vest a Ucrainei „în vecinătatea Aeroportului Internațional Liov par a fi exacte”, a spus oficialul. Acesta nu a avut informații suplimentare cu privire la originea atacului cu rachete și la pagubele provocate.

Spațiul aerian al Ucrainei „rămâne contestat”, a adăugat oficialul.

Liber cu animalele pe plajă! Legea a fost promulgată de președinte

4

Accesul cu animale de companie pe plajă este din nou permis, în extrasezon, dar și în sezon, după 16 ani. Legea a fost promulgată în cursul zilei de 17 martie de către președintele Klaus Iohannis.

Proprietarii de câini trebuie să respecte însă niște reguli.

Legea inițiată de deputatul USR de Constanța, Cristina Rizea, prevede:

  • Permite accesul liber pe plajă cu animale de companie în extrasezon.
  • Permite accesul cu animalele de companie, pe plajă, în sezon cu acordul operatorului de plajă.
  • Este obligatoriu ca animalul de companie să fie ținut în lesă sau ham.
  • În plus cel care însoțește animalul de companie la plimbare pe plajă este obligat să îi strângă și mizeria.

Sancțiuni pentru proprietarii care nu respectă regulile

Un aspect foarte important al noii legi este acordarea abilității de control și sancționare a nerespectării prevederilor de mai sus către toate instituțiile din domeniu: Poliție Locală, Poliție Națională, Jandarmerie.

„Este o veste bună pentru constănțenii care au animale de companie, în primul rând. Le-am văzut reacțiile de bucurie la anunțul că legea a fost votată. Accesul cu animale de companie pe plajă este un proiect venit din societatea civilă din Constanța, pe care l-am îmbrățișat din prima clipă și mă bucur că am reușit să-l transformăm în lege.

E important de subliniat că accesul cu animale de companie pe plajă este condiționat de respectarea bunului simț, adică strângerea mizeriei lăsate de cățel. Cei mai mulți o fac, asta e normalitatea. Pentru cei care nu o fac legea aduce o modificare importantă și anume extinderea abilități de a da amenzi către mai multe instituții ale statului, iar valoarea acestora nu este de neglijat“, a declarat Cristina Rizea, cea care a inițiat legea.

100 de avioane ruseşti, pe lista neagră în Washington. Private jet-ul lui Abramovici este printre acestea

Aproximativ 100 de avioane ruseşti, printre care și cel al miliardarului rus Roman Abramovici, care au încălcat recent sancţiunile SUA împotriva Rusiei, au fost trecute pe lista neagră de Departamentul american al Comerţului.

SUA au interzis avioanelor fabricate în Statele Unite sau având în compunere cel puţin 25% piese de origine americană să intre în Rusia fără o autorizaţie specifică.

Dar, „de la 2 martie 2022, pe baza informaţiilor disponibile publicului, ministerul a identificat o serie de zboruri comerciale şi private din ţări terţe către Rusia, toate fiind deţinute sau controlate de, sau în regim charter ori închiriate de Rusia sau cetăţeni ruşi”, explică ministerul într-un comunicat care publică lista completă a aeronavelor în cauză.

SUA extinde sancțiunile împotriva Rusiei

Aceste avioane nu mai pot beneficia de realimentare, întreţinere sau furnizare de piese de schimb ori de servicii, potrivit Reuters.

„Împiedicând aceste aeronave să primească orice serviciu, inclusiv din străinătate, de exemplu”, orice zbor internaţional din Rusia cu aceste aeronave ar putea duce la blocarea lor la sol, a indicat Departamentul Comerţului.

Lista cuprinde avioane ale companiilor Aeroflot, AirBridge Cargo, Utair, Nordwind, Azur Air şi Aviastar, precum şi avionul privat Gulfstream G650 al lui Roman Abramovici.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. 109 cărucioare goale, în piața centrală din Liov, în memoria copiilor uciși. IMAGINI impresionante – VIDEO

În Liov, în vestul Ucrainei, locuitorii au adus 109 cărucioare de copii, goale, pentru a simboliza copiii care au murit de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Aranjate pe rânduri, cele 109 cărucioare au fost aduse în piața centrală din Liov, vineri. 109 copii fost uciși în Ucraina din 24 februarie, ziua în care Rusia a invadat țara vecină.

Cel puțin 130 au fost răniți, potrivit unui raport al Procuraturii Generale ucrainene, transmite BBC.

„Cărucioarele goale sunt simboluri ale vieții acestor îngeri care, acum, protejează cerul de deasupra Ucrainei”, a notat primarul Andri Sadovîi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Acesta este prețul teribil al războiului pe care Ucraina îl plătește astăzi. Și facem apel la întreaga lume să protejeze copiii ucraineni și să le ofere un viitor”, a continuat edilul.

Lângă ele, statuia din centrul pieței a fost învelită cu tablă, pentru a o proteja de loviturile aeriene rusești.

Localnicii au aranjat piața centrală din Liov în timpul mitingului organizat de Vladimir Putin pe stadionul principal din Moscova, pentru a sărbători opt ani de la invadarea Crimeei.

Gemeni răniţi, după ce un camion a lovit un stâlp care a căzut peste ei în timp ce se jucau. A fost solicitat elicopterul SMURD

1

Doi fraţi gemeni, în vârstă de 12 ani, au fost răniţi sâmbătă, după ce un camion a lovit un stâlp care a căzut peste ei în timp ce se jucau în curtea unei locuinţe.

Accidentul a avut loc în localitatea vasluiană Şişcani din comuna Hoceni, potrivit Agerpres.

La fața locului s-au deplasat două ambulanţe ale SAJ Vaslui şi o ambulanţă SMURD din substaţia Huşi. De asemenea, a fost solicitat elicopterul SMURD pentru unul dintre copii, potrivit purtătorului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

La un pas de tragedie

Al doilea are mai multe contuzii, dar este stabil. El a fost preluat de EPA Huşi şi este transportat la Spitalul Municipal.

„Şoferul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, are o fractură închisă la nivelul unui braţ şi un traumatism cranio-facial minor prin agresiune, el afirmând că a fost agresat de un martor când a ieşit din maşină. A fost preluat de o ambulanţă şi va fi transportat la Spitalul din Huşi”, a informat Daniel Ungureanu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Specialiştii internaţionali, soluţii DURE pentru criza petrolului: zile fără mașini în orașe, telemuncă + altele

Specialiştii internaţionali în soluţiile pentru eficientizarea energiei au propus mai multe măsuri pentru diminuarea consumului de petrol în contextul crizei generate de invazia rusă în Ucraina, între care reducerea limitei de viteză pe autostrăzi cu cel puţin 10 kilometri/oră, promovarea telemuncii trei zile pe săptămână, unde este posibil, și declararea zilelor de duminică drept „zile fără maşini” în oraşe.

Experţii estimează că dacă aceste măsuri se vor aplica în ţările dezvoltate timp de patru luni, vor permite să se economisească aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi.

Fără maşini duminica

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a venit c-o serie de măsuri ce ar putea suna dure pentru cei care preferă confortul:

  • declararea zilelor de duminică drept „zile fără maşini” în oraşe,
  • ieftinirea transportului public,
  • stimularea populaţiei să se deplaseze mai mult pe jos sau cu bicicleta
  • stabilirea unui trafic alternativ al maşinilor pe drumurile din zonele urbane.

De asemenea, alte propuneri vizează creşterea practicii de car sharing, promovarea unui mod de condus mai eficient pentru şoferii de camioane sau cei care livrează produse, optarea pentru călătoriile cu trenuri de mare viteză sau cu trenurile de noapte, în loc de utilizarea autovehiculelor, evitarea călătoriilor de afaceri atunci când există alternative sau accelerarea înlocuirii parcului auto cu autovehicule electrice sau mai eficiente.

Războiul din Ucraina ar putea provoca „cel mai mare şoc în privinţa ofertei de petrol din ultimele decenii, cu enorme implicaţii pentru economiile şi societăţile noastre”, potrivit specialiştilor.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Țara pierde accesul la Marea Azov. Mariupol, sub asediu! – FOTO

Ucraina a pierdut „temporar” accesul la Marea Azov, a anunţat vineri seara Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce forţele ruse strâng laţul în jurul Mariupol (sud-est), principalului port ucrainean la Marea Azov.

„Ocupanţii au reuşit parţial să obţină succes în districtul de operaţiuni Doneţk, privând temporar Ucraina de acces la Marea Azov”, indică Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.

Ministerul nu precizează în text dacă forţele ucrainene au redobândit ulterior accesul la mare. Armata rusă declarase că a reuşit să intre în oraş şi că lupte s-ar da chiar în centrul oraşului Mariupol, asediat de zile întregi, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

Iadul din Mariupol

Forțele speciale cecene se luptă din casă în casă în Mariupolul asediat, în timp ce sute de femei și copii ar fi încă blocați în adăpostul antiaerian din subsolul teatrului din localitatea devastată de armata rusă, transmite The Daily Mail.

O filmare care se presupune că ar fi fost difuzată de conducătorul cecen pro-Putin, Ramzan Kadîrov, arată niște soldați bine înarmați din regiune luând cu asalt o clădire înaltă din orașul bombardat în timpul unui schimb violent de focuri cu soldații ucraineni. Videoclipul de propagandă se întrerupe apoi și arată niște luptători ceceni ieșind din clădire cu copii în brațe, pretinzând că „eliberează” civili.

Joe Biden și-a reiterat avertismentul pentru China. Xi Jinping și-a menținut poziția ambiguă

Președintele american Joe Biden l-a avertizat pe președintele Chinei Xi Jinping asupra „consecinţelor” ⁣ unui ajutor acordat Rusiei, într-o primă discuție directă între cei doi lideri de la invazia rusă din Ucraina.

Biden „a descris implicaţiile şi consecinţele în cazul în care China oferă sprijin material Rusiei în timp ce aceasta duce un atac brutal asupra oraşelor şi civililor ucraineni″, afirmaţie făcută într-o videoconferinţă cu liderul de la Beijing, care a durat aproape două ore.

Statele Unite îndeamnă China să se distanțeze clar de Rusia și o amenință cu represalii dacă va veni în ajutorul președintelui rus Vladimir Putin, dar declarațiile oficiale de la Beijing în timpul și după schimbul dintre șefii de stat mențin o oarecare ambiguitate.

China evită cuvântul război

Conflictele şi antagonismele ca evenimentele în desfăşurare din Ucraina nu sunt în interesul nimănui, iar China şi SUA au responsabilitatea de a ajuta la pacea mondială, i-a răspuns Xi Jinping omologului său american.

„Pacea şi securitatea sunt bunuri pe care comunitatea internaţională trebuie să le preţuiască”, a mai afirmat Xi Jinping. „Criza din Ucraina nu este ceva ce am vrut să vedem venind”, a adăugat el.

Xi Jinping a mai spus că SUA și china, în calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi de primele puteri economice mondiale, trebuie să-şi călăuzească relaţiile bilaterale pe drumul cel bun, dar şi “să îşi asume responsabilităţile internaţionale şi să depună eforturi pentru pace şi linişte în lume”.

Acesta a solicitat Statelor Unite și NATO să aibă un „dialog” cu Rusia privind „preocupările de securitate” de la Moscova și Kiev.

Xi Jinping reia tema Taiwanului în fața lui Biden

Xi Jinping a profitat de asemenea de discuție pentru a-l avertiza pe Biden, spunând că „gestionarea greșită a problemei Taiwanului ar avea un impact negativ asupra relației bilaterale”.

China pretinde suveranitatea asupra insulei, care se bucură de sprijinul SUA în domeniul apărării.

Război în Ucraina. Ce planuri au ruşii cu teritoriile pe care le-au ocupat deja

Sâmbătă, în a 24-a zi a războiului din Ucraina, s-a aflat că ucrainenii au oprit înaintarea Rusiei la Harkov. Între timp, Institutul pentru Studiul Războiului din SUA a anunţat ce planuri au ruşii cu teritoriile pe care le-au ocupat deja.

Ocupanţii încearcă să stabilească un regim administrativ şi poliţienesc strict în teritoriile luate deja abuziv.

Ruşii distribuie alimente civililor, pentru o imagine bună

Forţele invadatoare ar putea încerca să stabilească „un regim administrativ şi poliţienesc strict” în mai multe zone, în timp ce distribuie alimente civililor pentru a menţine o imagine pozitivă.

Ruşii continuă să reţină funcţionari publici, activişti şi alţii pro-ucraineni. Aceste măsuri represive vin în condiţiile în care Rusia „şi-a epuizat în mod semnificativ resursele umane” şi ia „măsuri extreme în materie de personal”, fiind demis chiar un general.

Americanii mai sunt de părere că forţele ucrainene au lansat un contraatac de succes în apropierea oraşului Nikolaev din sudul încercuit şi au oprit înaintarea Rusiei în Harkov.

Zelenski vrea o întâlnire cu Putin

Preşedintele Ucrainei i-a avertizat pe ruşi că, dacă vor refuza întâlnirea, vor fi pierderi mari şi pentru Moscova.

„Este timpul să ne întâlnim. E timpul să discutăm. Este timpul să restabilim integritatea teritorială şi justiţia pentru Ucraina”, a pledat Zelenski, care a continuat:

„În caz contrar, a avertizat el, pierderile pentru Rusia vor fi de aşa natură încât va fi nevoie de mai multe generaţii ca să-şi revină”.

Simona Halep, ELIMINATĂ în semifinale la Indian Wells. Criză de nervi pe teren – VIDEO

3

Simona Halep a fost învinsă de Iga Swiatek, scor 6-7(6), 4-6, în prima semifinală WTA a turneului de la Indian Wells!

Pentru prezența în semifinale, Simona va primi un cec în valoare de 343.985 de dolari şi 390 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Partida a durat o oră și 49 de minute, iar la finalul acesteia Simona a avut un mesaj clar.

„Am fost foarte aproape și am simțit că revin la nivelul pe care vreau neapărat să-l ating din nou. A fost un meci bun pentru mine. Sunt recunoscătoare că pot să joc din nou la acest nivel, este încurajator petnru viitor”, a declarat Simona Halep, la conferința de presă.

Simona Halep, un car de nervi

Campioana noastră și-a pierdut cumpătul la finalul primului set cu poloneza de 20 de ani din semifinalele Indian Wells.

La 6-4 în tie-break, Halep a judecat greșit un punct și a luat-o la țintă pe jucătoarea în vârstă de 20 de ani, aflată la fileu, deși avea posibilitatea s-o paseze. Nervoasă, Simona a început să lovească cu racheta de pământ!

După ce a ratat și a doua minge de set, iar Swiatek a câștigat tie-break-ul la 6, Simona și-a rupt racheta și a fost avertizată de arbitru.

În ceea ce o privește pe Iga Swiatek, aceasta o va înfrunta în finală pe grecoaica Maria Sakkari (a şasea favorită), care a câștigat cealaltă semifinală în fața spaniolei Paula Badosa (a cincea favorită), campioana en titre.

Volodimir Zelenski îl cheamă pe Vladimir Putin la negocieri: „Este timpul să ne întâlnim”

Volodimir Zelenski a lansat sâmbătă un apel Moscovei, afirmând că este „timpul” să discutam despre „pace şi securitate”, deoarece în caz contrar consecinţele pentru Rusia vor fi resimţite mai multe generaţii.

„Negocieri legate de pacea şi securitatea pentru Ucraina sunt singura şansă a Rusiei de a minimiza daunele cauzate de propriile greşeli”, a declarat Volodimir Zelenski într-un videoclip postat pe Facebook, filmat noaptea pe o stradă părăsită.

Va cere integritatea teritorială a Ucrainei

Preşedintele Ucrainei i-a avertizat pe ruşi că, dacă vor refuza întâlnirea, vor fi pierderi mari şi pentru Moscova.

„Este timpul să ne întâlnim. E timpul să discutăm. Este timpul să restabilim integritatea teritorială şi justiţia pentru Ucraina”, a pledat şeful statului.

„În caz contrar, a avertizat el, pierderile pentru Rusia vor fi de aşa natură încât va fi nevoie de mai multe generaţii ca să-şi revină”.

Mai multe runde de negocieri între Kiev şi Moscova au avut loc faţă în faţă şi prin videoconferinţă de la invazia rusă a Ucrainei lansată la 24 februarie. Cea mai recentă, a patra, s-a deschis luni la nivelul delegaţiilor care negociază de la distanţă.

Ucrainenii cer garanţii de securitate

Unul dintre membrii delegaţiei ucrainene, consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, a indicat pe Twitter că „declaraţiile părţii ruse sunt doar cererile lor de la început şi nimic mai mult”.

„Poziţia noastră nu s-a schimbat: încetarea focului, retragerea trupelor (ruse) şi garanţii puternice de securitate cu formule concrete”, a scris el.

Miercuri, Ucraina a apreciat că în discuţiile ruso-ucrainene persistă „contradicţii profunde”, dar un „compromis” este în continuare posibil.

Pe parcursul acestor negocieri au continuat bombardamentele ruse asupra oraşelor ucrainene, luând ca ţintă numeroase infrastructuri civile.

Susținătorii mitingului lui Putin, aduși cu forța pe stadion – VIDEO

Peste 100.000 de oameni fost prezenți vineri, 18 martie, pe stadionul Lujniki, din Moscova, pentru a celebra anexarea Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, de acum 8 ani.

Presa din Rusia scrie că 200.000 de oameni au venit la marele concert. Totuși, o parte dintre participanți ar fi fost aduși cu autocare direct de la locul de muncă, fără să-și fi dorit să asiste la miting, potrivit BBC.

Un bărbat care lucrează la metroul din Moscova a spus că el și alți angajați au fost obligați să participe la miting. „Voi sta aici pentru o vreme și apoi voi pleca… Cred că majoritatea oamenilor de aici nu susțin războiul. Eu nu”, a declarat el.

Studenții au spus că li s-a oferit opțiunea de a avea o zi liberă de la cursuri dacă participă la un concert. „Unii dintre studenții cu care am vorbit nici măcar nu știau că evenimentul a fost dedicat, în parte, susținerii războiului din Ucraina”, relatează BBC.

Angajații de la stat luați de la muncă și transportați cu autobuzul

Alții ar fi fost luați direct de pe stradă și aduși forțat la eveniment. Mai multe persoane au fost stânjenite de faptul că au fost prezente la miting, refuzând să își arate fața sau să își spună numele, conform New York Post.

În imaginile care rulează se văd militari ruși înarmați care amenință „inamicii”, în timp ce steagurile ucrainene sunt aruncate pe jos.

Acțiunea, la care a apărut și președintele Vladimir Putin, s-a desfășurat sub genericul „Pentru o lume fără nazism, pentru Rusia”.

DEZASTRU la cel mai mare exerciţiu NATO: un avion militar, cu 4 oameni la bord, s-a PRĂBUŞIT! (VIDEO)

O aeronavă militară americană cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în nordul Norvegiei, au anunţat, vineri, autorităţile locale. Aeronava MV-22B Osprey participa la un exerciţiu militar NATO numit Cold Response când a fost raportată dispariţia.

Un elicopter de salvare şi un avion militar norvegian Orion, care cercetau zona, au observat epava din aer, după ce au primit un apel de urgenţă.

Niciun semn de viaţă în jurul aeronavei

Salvatorii sosiţi la faţa locului n-au observat niciun semn de viaţă în jurul aeronavei. „Am descoperit o aeronavă care s-a prăbuşit. Nu am văzut niciun semn de viaţă”, a declarat pentru Reuters şeful Poliţiei din Nordland, Bent Eilertsen.

Ni s-a spus că este un avion american cu patru americani la bord”, a adăugat el.

Din cauza vremii nefavorabile, aeronava de salvare nu a putut ateriza. În schimb, poliţia şi serviciile de salvare încercau să ajungă la faţa locului pe uscat, dar nu este clar cât de mult ar putea dura acest lucru.

”Este întuneric, condiţiile meteo sunt proaste şi există riscul de avalanşă”, a mai precizat Eilertsen.

Război în Ucraina. Soldaţii ruşi au ajuns să se împuşte unul pe altul în picioare ca să scape de „Iad”!

Armata ucraineană a reuşit să asculte conversaţiile radio ale soldaţilor uşi, intrând pe frecvenţa radio a acestora. Aşa, au aflat calvarul la care sunt supuşi tinerii conduşi de generalii lui Vladimir Putin.

Am intrat în a 4-a săptămână de război, iar armata rusă este demoralizată și se simte învinsă este armata ucraineană. O arată dialogul dintre un militar rus cu mama lui, dialog care a fost interceptat de serviciile secrete din Ucraina.

Soldaţii se împuşcă în picioare

Moralul trupelor invadatoare este la pământ. Un militar întors de pe front la o bază din Rusia a recunoscut că tot acest război este ca un iad. “Am pierdut mulţi oameni… Serios, mulţi. Ne-au trimis drept în iad. Se pare că Unchiul Vovka (Vladimir Putin) vrea să ne omoare pe toţi”

Potrivit Pentagonului, rușii ar fi pierdut până acum 7 mii de soldați.

Un militar rus a făcut o serie de dezvăluiri tulburătoare.

Nu mă vor trimite înapoi. Cei care au refuzat să se înroleze au primit 8 ani de închisoare! Avem deja 120 de oameni care au fost trimiși înapoi la spital cu răni. Până acum avem 120 de oameni răniţi şi 200 de oameni „cargo 200”.

Echipajul nostru nu mai e echipat pentru luptă, adică dacă ne atacă suntem morți. Nu mai avem tancuri, nu a mai rămas nimic. Ucrainenii le-au aruncat in aer cu mortarele. Îţi voi spune un secret.

Vrem să găsim gloanțe ucrainene de calibru 7.62 să ne împușcăm unul pe altul în picior ca sa ne trimită înapoi la spital în Bundennovsk. Sper ca Dumnezeu să ne ţină în viaţă până atunci”, spune soldatul rus mamei sale, preluat de Antena 3.

Președintele rus Vladimir Putin „a dat ordine să se comită crime. Nu este vorba doar de a demilitariza Ucraina sau de a învinge Forțele Armate ale Ucrainei, ci acum orașe ale civililor pașnici sunt distruse”, au mai zis ruşii capturaţi de ucraineni.