Acasă Blog Pagina 1372

MApN anunță suspendarea zborurilor avioanelor MiG-21 LanceR. Motivul pentru care a fost luată măsura

10

Avioanele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române rămân la sol. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, vineri, suspendarea, începând cu 15 aprilie, a activităților de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR.

Și că decizia a fost luată prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu. Pe de altă parte, din comunicatul MApN rezultă că ”în perioada suspendării activităților de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forțele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare”, dar și că „au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia”.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul MApN:

„Prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie.

Măsura a fost luată având în vedere incidența considerabilă a evenimentelor și accidentelor de aviație înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime și aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătățirii siguranței aeronautice și pentru prevenirea producerii evenimentelor și accidentelor de aviație prin reducerea riscurilor asociate defecțiunilor tehnice.

În perioada suspendării activităților de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forțele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO. De asemenea, sistemele de apărare cu baza la sol din dotare vor executa misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă națională, precum și în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană și Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System).

În același timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.

Resursa disponibilă a aeronavelor din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forțele Aeriene, asigură operarea lor pentru o perioadă de minim 10 ani și vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de generația a V-a.”

Ce s-a întâmplat marți în timpul unui zbor de instrucție

Vestea de la MApN vine în contextul în care, în urmă cu doar câteva zile, mai precis marți, 12 aprilie, s-a aflat că a apărut o problemă la un avion MiG-21 LanceR care decolase, pentru un zbor de instrucție, de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu.

„Marți, 12 aprilie, pe timpul executării unui zbor de instrucție, o aeronavă MiG-21 LanceR, aparținând Bazei 86 Aeriană Borcea, a înregistrat o problemă minoră legată de funcționarea trapelor trenului de aterizare”, s-a menționat într-un comunicat de presă transmis de MApN. S-a anunțat totodată că aeronava plecase de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 17.50. „După decolare, pilotul a raportat că senzorii de la bord indică închiderea incompletă a trapelor trenului de aterizare.

Ca urmare, pilotul a aplicat procedurile standard de soluționare a cazului special, în concordanță cu manualele de exploatare a aeronavei, și a aterizat în siguranță pe aerodromul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 18.50”, s-a mai transmis într-un comunicat, cu tot cu precizarea că se fac cercetări, în cadrul unei comisii, pentru a fi stabilite cauzele apariției acestei situații.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia trimite roboți pe șenile în Donbas / Ce este misteriosul Uran-6

Anul trecut, Rusia a anunțat crearea unei unități complet „robotizate”, cu aproximativ douăzeci de roboți Uran-6. Aceste UGV (Unmanned Ground Vehicle) se află acum în Donbas.

În septembrie 2021, armata rusă a anunțat că a angajat roboți înarmați Platform-M în timpul manevrelor Zapad-21, efectuate împreună cu forțele din Belarus. În plus, cu câteva luni mai devreme, anunțase și crearea viitoare a unei unități complet „robotizate” care, cu aproximativ douăzeci de roboți Uran-6, urma să fie responsabilă de „dezvoltarea doctrinelor de angajare și de formarea viitorilor operatori”.

Roboți-curățători de mine

De la începutul invaziei Ucrainei, din 24 februarie, niciun robot înarmat (UGV, Unmanned Ground Vehicle) nu a fost raportat, din toate echipamentele angajate de forțele ruse. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că rușii nu folosesc UGV.

Un videoclip care circulă de câteva zile pe rețelele de socializare arată un robot de tip Uran-6 în acțiune în regiunea Donbas. Cel puțin, așa afirmă combatanții „Republicii Populare Lugansk”, recunoscută de Moscova în februarie. În ciuda aspectului descurajator, Uran-6 nu este înarmat. A fost conceput pentru a sprijini militarii în operațiunile de deminare.

Poate fi echipat cu o lamă sau o rolă în față și este montat pe un șasiu pe șenile, Uran-6 este controlat de un operator plasat la o distanță de 1000 până la 1500 de metri, datorită celor patru camere care oferă operatorului  o vedere de 360 ​​de grade. Cu o masă de peste cinci tone și echipat cu un motor diesel cu 6 cilindri, autonomia acestui robot este de aproximativ 16 ore, scrie Opex 360.

De când a fost dezvăluit oficial, Uran-6 a fost angajat în Siria în 2016 și, mai recent, în Nagorno-Karabah, unde Rusia a desfășurat un „contingent de menținere a păcii”, în cadrul unui acord semnat de Azerbaidjan și Armenia în noiembrie 2020.

Rămâne de văzut dacă forțele ruse vor angaja (dacă nu au făcut-o deja) roboții Platform-M și Uran-9 în Ucraina, așa cum au făcut-o în Siria. Acest lucru a surprins multă lume, începând cu americanii.

Dosarul „Colectiv”, în așteptarea deciziei finale. Ce a hotărât CAB-ul la termenul de vineri

1

O nouă amânare a deciziei definitive în „dosarul Colectiv”.

Curtea de Apel București a amânat vineri, 15 aprilie, pronunțarea sentinței definitive în „dosarul Colectiv” pentru data de 3 mai. Instanța era așteptată să pronunțe decizia finală în această cauză, după ce în 3 martie se anunțase o amânare pentru data de 15 aprilie.

Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță

În primă instanță, Cristian Popescu-Piedone, fostul primar al sectorului 4, actualmente edil la sectorul 5, a fost condamnate la 8 ani și 6 luni de închisoare, pentru abuz în serviciu.

Decizia în cazul acestuia, pronunțată în 16 decembrie 2019, de Tribunalul București nu e definitivă. Totodată, în primă instanță, patronii clubului – Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – au primit fiecare câte 11 ani şi 8 luni de detenţie, potrivit news.ro.

Tragedia de la Colectiv a zguduit o țară întreagă. Un incendiu izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din sectorul 4, unde sute de persoane veniseră la concertul trupei Goodbye to Gravity, a declanșat o cumplită dramă. 64 de oameni au murit în urma acestei tragedii.

ARDE PACIFICUL! China, exercitii militare lângă Taiwan! / Simulare de război la Taipei, au folosit bombardiere și avioane de vânătoare!

China a declarat că a efectuat exerciții militare în jurul Taiwanului, vineri, în timp ce o delegație a Congresului SUA a vizitat insula, într-o mișcare care, potrivit Armatei Populare de Eliberare, a fost destinată să vizeze „semnalele greșite” trimise de Statele Unite.

Armata chineză a trimis fregate, bombardiere și avioane de luptă în Marea Chinei de Est și zona din jurul Taiwanului, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, Shi Yilu, potrivit televiziunii de stat chineze.

„Cei care se joacă cu focul se vor arde singuri”

„Această operațiune este un răspuns la recenta lansare de semnale greșite de către Statele Unite cu privire la chestiunea Taiwanului”, a spus Shi, fără a-i menționa pe parlamentarii americani aflați în vizită. „Acțiunile rele și trucurile SUA sunt complet zadarnice și foarte periculoase. Cei care se joacă cu focul se vor arde singuri”, a spus el.

În timpul unei întâlniri de vineri cu președintele Taiwanului Tsai Ing-wen, senatorul american Bob Menendez, președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului, a declarat că Taiwan este o „țară de importanță globală”, iar securitatea sa are implicații pentru toată lumea. Menendez face parte dintr-un grup bipartit de șase parlamentari americani aflați în această vizită, într-o demonstrație de sprijin pentru insula democratică aflată în fața presiunii chineze, informează Alarabiya News.

Asemenea vizite și o referire la Taiwan ca la o „țară” stârnesc furie la Beijing, care respinge orice sugestie potrivit căreia Taiwan este o țară. China consideră insula una dintre provinciile sale. Statele Unite nu au relații oficiale cu Taiwanul revendicat de China, dar este cel mai important susținător internațional și furnizor de arme al insulei.

Menendez a recunoscut că guvernul chinez este „foarte nemulțumit” de vizita delegației, dar asta nu va descuraja grupul să susțină Taiwanul. Invazia Ucrainei de către Rusia a pus, de asemenea, Taipei în alertă pentru orice eventuale mișcări ale Beijingului de a folosi criza din Ucraina pentru a face o mișcare pe insulă. Guvernul nu a raportat nicio activitate neobișnuită chineză.

Armata Taipeiului, în alertă generală

Deși experții au exclus în curând un atac chinez asupra Taiwanului, posibilitatea nu a fost exclusă complet de statul insular. Context în care Ministerul Apărării din Taiwan a efectuat exerciții militare „Lien Hsiang” în apropierea capitalei Taipei și a zonelor învecinate, pe 12 aprilie.

Locuitorii din Taipei au fost surprinși de zgomotul avioanelor, încă de la primele ore ale dimineții, făcându-i pe unii să creadă că un atac chinez este în curs, a menționat South China Morning Post. Avioanele militare sunt de obicei văzute în Taipei doar în timpul paradelor și evenimentelor speciale.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Sun Li-fang, a declarat că este vorbe de un test al „comandamentului operațiunilor de luptă antiaeriană și de desfășurări de trupe în zonele militare ale forțelor comune, flotele navale, marile porturi aeriene și maritime, bazele și unitățile din teren”. Toate trupele militare implicate în simulare au răspuns „normal”, ,informează Eurasiantimes.

Potrivit surselor militare, avioanele de luptă F-16 fabricate în SUA și elicopterele de asalt AH-64 Apache, precum și avioane indigene F-CK-1 Ching Kuo, au fost aduse la Taipei pentru a testa răspunsurile acelor unități.

Alte unități din Taiwan, cum ar fi bateriile de rachete, baze aeriene și porturi, au fost, de asemenea, testate în cadrul exercițiului, care a fost organizat dimineața devreme pentru a preveni perturbarea zborurilor civile, potrivit oficialilor.

China amenință „forțele secesioniste”

În ultima vreme, armata taiwaneză a întreprins mai multe reforme în armată pentru a-și consolida apărarea împotriva Chinei. În urmă cu câteva zile, a efectuat exerciții militare cu rachete americane Javelin care sunt folosite pe scară largă de ucraineni împotriva Rusiei. În martie, a efectuat exerciții cu muniție reală pe două dintre insulele sale, nu departe de China continentală.

În ziua în care Taiwanul a simulat un atac al armatei chineze, Ministerul Apărării din Taiwan a publicat un manual de apărare civilă pentru populație, în caz de agresiune militară chineză. Atât manualul, cât și exercițiile au fost luate în râs de experții militari din China continentală.

Atât exercițiile, cât și manualul, din punct de vedere militar, vor fi zadarnice pentru a salva „forțele secesioniste” și  „independența Taiwanului”, în cazul în care ar izbucni un conflict în strâmtoare, deoarece capacitățile copleșitoare ale armatei Chinei (PLA) le vor face inutile, a declarat pentru Global Times un expert militar din China continentală.

Chiar dacă va izbucni o confruntare militară între strâmtoare, PLA îi va viza doar pe secesionişti, nu pe oameni obişnuiţi, potrivit expertului, care a mai subliniat că autoritatea de apărare a Taiwanului urmăreşte să umfle „pericolul” pe continent prin distribuirea manualului.

Se pregătește un război de uzură

Potrivit presei din Taiwan, avioanele de război ale PLA s-au întors marți în zona de identificare a apărării aeriene din sud-vest a Taiwanului, marcând prima prezență completă de la începutul lunii aprilie.

Iar televiziunea de stat chineză a informat, la 11 aprilie, că o brigadă a forțelor aeriene, cu sediul în estul Chinei, tocmai a achiziționat un nou lot de avioane de luptă J-16. Această aeronavă a fost o prezență regulată în patrulele și exercițiile PLA din apropierea insulei Taiwan.

În plus, analiştii chinezi cred că introducerea în serviciu de către PLA a unor avioane de luptă mai avansate, cum ar fi J-16, va înlocui în cele din urmă avioanele de luptă anterioare precum J-7 şi J-8, sporind capacitatea de luptă a armatei, potrivit Global Times.

Aceasta indică faptul că ambele părți s-au pregătit pentru un război lung de uzură și, în timp ce uriașa armată chineză va intimida Taiwanul, aceasta din urmă și-ar concentra toate resursele și energia pe combaterea amenințării omniprezente a unei invazii chineze.

#perspectiva 31 Expoziție de sculptură contemporană în cadrul Zilelor Sculpturii București 16-18 aprilie 2022

0

Ziua internațională a monumentelor și a siturilor (International Day for Monuments and Sites) este marcată, anual, la data de 18 aprilie, de către Comitetul Internațional al Monumentelor și Siturilor, aprobată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 1983.

Expoziția de sculptură contemporană #perspectiva 31 se desfășoară sub auspiciile Zilei internaționale a monumentelor și siturilor și invită bucureștenii și publicul iubitor de cultură, vreme de 3 zile, între 16-18 aprilie 2022, să descopere sculpturi semnate de 31 de artiști consacrați pe scena artistică națională și internațională.

#perspectiva 31 reprezintă un demers expozițional inedit care, alături de alte manifestări exemplare, se află sub corolarul Zilelor Sculpturii București, eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public – MONUMENT for, în parteneriat cu Filiala de Sculptură a Uniunii Artiștilor Plastici București, cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România, Institutului Cultural Român, Combinatului Fondului Plastic, combinat.ro și Galeria UNA.

Pentru prima dată, instituții publice,școli și organizații profesionale, actori din sectorul cultural independent,se întâlnesc într-un efort comun de promovare a artei sculpturale monumentale contemporane, ca manifestare activă a patrimoniului cultural și estetic al orașului.

 

Despre importanța unui astfel de demers, Reka Csapo Dup, curator expoziția #perspectiva 31, spune: Ideea Zilelor Sculpturii București s-a născut din dorința de a asigura un marketing pe măsura valorii sculptorilor care fac parte din Filiala UAP București. Nu se dorește o catalogare sau o inventariere a artiștilor, pentru că ei sunt extrem de mulți, valoroși, cu personalități bine conturate, marcante în arealul vizualului românesc. Formatul Zilelor Sculpturii București, conceput împreună cu echipa MONUMENT for, ne arată mai multe aspecte care compun mozaicul breslei noastre. Pentru că nu ai viitor, dacă nu iți asiguri din timp urmașii. Or, în această profesie/meserie sunt foarte multe tehnici cronofage care, dacă ești conștiincios și cauți să le încerci, să le înveți și să le stăpânești pe toate, te pot prinde, în plină cercetare, la vârsta maturității, când tinerii emergenți din celelalte câmpuri ale artei vizuale sunt deja pe val și devin consacrați. De aceea, este extrem de important să stimulăm prin concursuri și premii atrăgătoare tinerii care încearcă, timid, să pătrundă în fortăreața Sculpturii.

Artiști expozanți:Aldea Alina, Bădărău Cătălin, Buga Alina,  Carpen Alin,  Ceară Titi,  Cojocaru Dumitru, Dup Darie, Claudiu Filimon, Fleissig Nicolae, Geană Cătălin, Ilfoveanu Adrian, Iacob Costel, Ioniță Costin, Maitec Ovidiu, Bata MarianovMann Bianca, Mogoșanu Laurențiu, Neagoe Dragoș, Papuc Alexandru, Pîrvu Adrian, Pop Ana Zoe, Răduță Cristian, Rusen Mihai,   Scripcariu Virgil, Scutaru Elena, Scutaru Marcel, Teodorescu Patricia, Timaru Pop Maria, Tiron Napoleon, Zidaru Marian, Zidaru Victoria

 

Vernisaj:Sâmbătă, 16 aprilie 2022, ora 16:00

Locație:Combinatul Fondului Plastic, strada Băiculești 29 – Spațiul The Institute și curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic

Program de vizitare: 16-18 aprilie 2022, între orele 12:00-21:00.

Intrarea este liberă, fără rezervare prealabilă. Cu ocazia evenimentului, galeriile și o serie de ateliere de lucru ale artiștilor din incinta Combinatului Fondului Plastic vor fi deschise publicului spre vizitare.

 

Eveniment aflat la prima ediție, Zilele Sculpturii București își propune să devină o platformă de dialog și promovare pentru domeniul patrimoniului cultural, având o dublă misiune: pe de o parte, să aducă în atenția publicului un tip de patrimoniu urban adesea ignorat – sculptura monumentală, prezentă în oraș prin monumentele de for public – și, pe de altă parte, să promoveze sculptura, sculptorii români și creațiile acestora. Evenimentul se înscrie în misiunea MONUMENT for de a apropia și conecta bucureștenii de memoria și poveștile orașului.

 

FB EVENT – facebook.com/events/954377851939719

 

Parteneri media:Agerpres, Radio România Internațional, TVR 1, Propagarta, Modernism, Intell News, Jurnalul Bucureștiului

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia a reluat bombardarea Kievului! Capitala, în beznă – VIDEO

Răspunsul Rusiei la scufundarea crucișătorului „Moskva” a venit imediat. Mai multe explozii puternice au fost auzite la Kiev în noaptea de joi, 14 aprilie, spre vineri. În plus, sirenele antiaeriene au răsunat în toată Ucraina, potrivit cbc.ca.

Lesia Vasilenko, parlamentar ucrainean, a dezvăluit, pe Twitter, că au fost trei explozii la Kiev, „una după alta”. „Sirena antiaeriană a sunat o oră”, a mai scris Lesia Vasilenko pe Twitter.

Fără curent electric în unele zone din capitală

Urmare a exploziilor, în anumite părți ale Kievului au apărut întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Informația a fost furnizată de presa ucraineană.

De asemenea, explozii au fost raportate și în orașul Herson, conform site-ului BBC.

Veștile despre situația din orașele ucrainene amintite s-au aflat în contextul în care crucișătorul lansator de rachete Moskva s-a scufundat joi, 14 aprilie, un anunț în acest sens venind de la Ministerul rus al Apărării. Citiți mai multe AICI.

 

Joe Biden a dat mâna cu aerul! Noi imagini VIDEO tulburătoare cu președintele Americii

Președintele Joe Biden a părut din nou confuz și pierdut, un moment ce amintește de problemele de sănătate pe care le-ar avea. Ultimul incident a avut loc joi, 14 aprilie, după ce liderul Americii a terminat un discurs despre criza lanțului de aprovizionare în SUA.

La finalul discursului, Joe Biden s-a întors și a întins mâna ca și cum ar fi vrut să salute pe cineva. Dar, stupoare, nu era nimeni pe scenă și nici în jurul lui!

Biden a mințit că a fost „profesor titular”

Înainte de gestul întinderii mâinii, Biden (în vârstă de 79 de ani) a mai susținut că a lucrat ca „profesor titular” la Universitatea din Pennsylvania, deși nu a predat niciodată. A fost încă o gafă care i-a făcut pus pe rivalii republicani să pună sub semnul întrebării abilitățile cognitive ale locatarului de la Casa Albă.

La Washington se vorbește tot mai mult despre declanșarea procedurii de impeachement împotriva președintelui Biden. Totul depinde, însă, de rezultatul alegerilor legislative, programate pentru toamna acestui an.

Președinte rătăcit pe scenă

Săptămâna trecută, Joe Biden a apărut, de aasemenea, dezorientat și confuz, având aerul unui om pe care nimeni nu-l bagă în seamă – în timp ce căuta să vorbească cu cineva – în timpul unui eveniment de primire la Casa Albă a fostului președinte Barack Obama, care l-a eclipsat pe Biden.

Imaginile de la evenimentul de joi îl arată pe Biden încheind discursul ținut în Greensboro, Carolina de Nord, cu „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți”, înainte de a se întoarce la dreapta și să spună aparent ceva în vânt și să mimeze o strângere de mână, scrie Daily Mail.

Biden a continuat apoi să se uite frenetic în jurul scenei, cu o privire nedumerită pe față, înainte de a începe să rătăcească fără țintă prin auditoriul aglomerat. Apoi a întors în mod bizar spatele publicului, părând pierdut pe scenă în timp ce muzica marca încheierea discursului.

„Omul acesta nu este apt să fie președinte”

Alții au numit acțiunile lui Biden la sfârșitul discursului drept „abuz asupra bătrânilor” și au pus sub semnul întrebării starea sa mentală. „Unde sunt administratorii Casei Albe și familia lui și Biden a căror sarcină este să-l facă să arate bine?”, a scris Harmeet K. Dhillon, fosta vicepreşedintă a Partidului Republican din California. „Este cu adevărat bizar”, a continuat ea, „cu excepția cazului în care vor să arate ca un pacient atins de demență”.

Politicianul Robby Starbuck, care candidează pentru Congres la viitoarele alegeri primare republicane din Tennessee, a remarcat: „Oh, omule. Muzica îl face de zece ori mai rău. Omul acesta nu este apt să fie președinte”.

„Președintele nostru a încercat să dea mâna cu nimeni. Incredibil de penibil! El ne conduce țara. Ajunge”, a scris, reprezentanta republicană Marjorie Taylor-Green.

Putin, „responsabil” pentru inflația din SUA

Președintele a vizitat Greensboro și Universitatea de Stat Tehnică și Agricolă din Carolina de Nord, ca parte a unui efort de a exercita presiuni asupra Congresului pentru a aproba Legea inovației bipartizane, care are ca scop creșterea finanțării pentru producția internă de semiconductori.

El a dat din nou vina pentru inflația record pe decizia liderului rus Vladimir Putin de a invada Ucraina. „Ceea ce oamenii nu știu este că 70% din creșterea inflației a fost consecința creșterii prețurilor a lui Putin”, a spus el. Inflația a urcat la un maxim de 8,5% în martie, potrivit ultimelor cifre ale Departamentului Muncii. Indicele prețurilor de consum a crescut cu 1,2% în martie față de luna precedentă.

Scoaterea Rusiei din SWIFT, nucleară… pentru dolar! ANALIZA unui mare bancher japonez aruncă în aer propaganda Big Finn

Avertisment de la un important bancher japonez, în contextul sancțiunilor decise la adresa Rusiei, după invadarea Ucrainei.

De la începutul războiului din Ucraina, în urmă cu 51 de zile, s-au urmărit cu atenție nu doar situația din teren și efectele invaziei rusești asupra teritoriului ucrainean, ci și subiectul sancțiunilor decise de statele occidentale la adresa Rusiei, ca urmare a declanșării conflictului cu urmări devastatoare.

Avertisment de netrecut cu vederea

Deconectarea Rusiei de la sistemul bancar internațional SWIFT ar putea duce la o slăbire a rolului dolarului în finanțele mondiale. Avertismentul vine de la Daisuke Karakama, economist-șef al băncii japoneze Mizuho.

„Posibilitatea conectării Rusiei la sistemul internațional chinez de plăți interbancare CIPS în legătură cu blocarea SWIFT, unde se folosesc în principal dolari, a fost discutată încă de la începutul sancțiunilor”, a mai spus acesta, potrivit then24.com.

Scăderea rolului dolarului în rezervele valutare globale, o tendință pe termen lung

Karakama și-a exprimat, de asemenea, încrederea că Rusia se va putea adapta în cele din urmă la deconectarea de la sistemul SWIFT, potrivit aceleiași surse. Economistul-șef al băncii amintite a mai transmis că scăderea rolului dolarului în rezervele valutare globale este o tendință pe termen lung.

Pe de altă parte, zilele trecute s-a aflat că Rusia cere integrarea sistemelor de plăți BRICS. Lovită de sancțiunile occidentale, Rusia a cerut grupului economiilor emergente, BRICS, să extindă utilizarea monedelor naționale și să integreze sistemele lor de plată, a anunțat sâmbătă Ministerul rus de Finanțe – citiți mai multe AICI.

Swift (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunications) este un sistem automat de mesagerie care permite băncilor și organizațiilor financiare să faciliteze transferul de bani în întreaga lume. Swift nu deține și nu transferă în mod direct fonduri, ci transmite informații de debit și credit către două bănci implicate într-o tranzacție – VEZI mai multe AICI.

NATO pune F-35 în centrul descurajării nucleare europene

După decizia Germaniei de a cumpăra o flotă de avioane F-35, planificatorii NATO au început să actualizeze mecanismele de partajare nucleară ale Alianței pentru a le adapta la capacitățile de nouă generație ale avionului, a declarat un oficial cheie al NATO în această săptămână.

„Ne îndreptăm rapid și cu determinare către modernizarea avioanelor F-35 și să le încorporăm în planificarea noastră și în exercițiile noastre, pe măsură ce acele capacități devin accesibile”, a declarat Jessica Cox, directorul Direcției de politică nucleară a NATO la Bruxelles.

Conceptul de partajare nucleară

„Până la sfârșitul deceniului, majoritatea, dacă nu toți, aliaților noștri vor fi făcut tranziția”, a adăugat ea, vorbind în timpul unei discuții online despre Centrul de Descurajare al Alianței pentru Arme Nucleare Avansate, un think tank din Washington, informează Defense News.

Conceptul de partajare nucleară al NATO datează din anii 1960. El prevede ca țările europene care nu dispun de arme nucleare să instaleze bombe atomice de mică putere (tactice) pe aeronavele lor cu dublă capacitate și să le lanseze asupra pozițiilor militare adverse, în cazul unui atac asupra Alianței.

Ideea este de a descuraja atacurile menținând doctrina actuală, comunicând-o potențialilor agresori și folosind-o ca monedă de schimb în timpul conflictelor cu o potențială dimensiune nucleară, a spus Cox.

Armata Statelor Unite stochează aproximativ 150 de bombe gravitaționale B-61 în Belgia, Germania, Olanda, Italia și Turcia pentru această misiune, potrivit unei relatări recente dintr-un articol al think tank-ului Chatham House cu sediul în Marea Britanie.

Turcia și sistemele rusești S-400

Dar aeronavele F-16 și Tornado puse deoparte pentru această sarcină de un grup „de bază” de aliați europeni – așa cum i-a numit Cox, excluzând probabil Turcia – îmbătrânesc, determinând un val recent de decizii de modernizare care au fost toate în favoarea avionului F-35 fabricat de Lockheed Martin.

Guvernul SUA a exclus Turcia din programul F-35 în 2019, din cauza insistenței țării de a cumpăra echipamente rusești avansate de detectare și de apărare antirachetă S-400, capabile să demascheze capacitățile „invizibile” ale avionului american.

Germania a ales F-35 special pentru misiunea de partajare nucleară, angajându-se să cumpere până la 35 de avioane. Decizia a urmat unei lungi dezbateri în țară cu privire la continuarea participării Berlinului la responsabilitatea partajării nucleare, o dezbatere care pare să se fi atenuat după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Cox a spus că caracteristicile avansate ale aeronavei vor spori, de asemenea, capacitățile membrilor alianței și ale clienților F-35 precum Polonia, Danemarca sau Norvegia, care ar putea fi însărcinați să susțină misiuni reale de partajare nucleară. De exemplu, se crede că F-35 este mai bun în a pătrunde în rețelele de apărare aeriană și antirachetă, necesitând mai puține avioane însoțitoare.

Cozonacii și produsele de patiserie, la control înainte de Paști. ANPC: ingrediente cu termen expirat, furnici și larve – GALERIE FOTO

0

Cu doar câteva zile rămase până la Sărbătorile Pascale, oamenii au început deja să facă lista de cumpărături. Și cum de pe pasa de Paști a multor români nu lipsesc cozonacul și pasca, inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au ieșit pe teren, pentru a face controale la comercianții de produse de patiserie. Nu au lipsit neregulile, pentru care s-au dat amenzi. Așadar, mare atenție de unde vă faceți cumpărăturile, înainte de Paști!

„Astfel, la nivelul întregii țări, conform tematicii specifice sezonului, initiată de președintele ANPC, Horia Constantinescu și coordonată de directorul general, Paul Anghel, a început, pe 14 aprilie 2022, verificarea modului în care sunt comercializate produsele de patiserie (cozonaci, pască, prăjituri etc)”, s-a transmis, joi, într-un comunicat al ANPC.

Amenzi și 4 măsuri de oprire temporară a prestării de servicii

Cum nu au lipsit problemele constatate de către inspectorii ANPC s-au aplicat amenzi. S-a mai aflat că după ce au fost derulate nu mai puțin de 90 de controale, în toată țara, s-au dat amenzi contravenționale în valoare totală de 570.000 lei.

„Acestor măsuri, li s-au adăugat până acum și 4 măsuri de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor și o propunere de închidere temporară a unității pentru o perioadă de până la 6 luni”, au mai anunțat reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Lista neregulilor

Lista problemelor constatate de către cei de la ANPC, în urma acestor controale, conține un număr semnificativ de nereguli – de la folosirea în procedura de preparare a produselor a unor tăvi și cuptoare neigienizate corespunzător, a unor ingrediente ingrediente cu termen expirat , până la nerespectarea condițiilor de păstrare pentru cozonac și pâine.

De asemenea, inspectorii ar fi găsit insecte – furnici, larve și chiar fluturi – în spațiul de producție.

Dintre cele mai importante nereguli constatate, ANPC listează următoarele:

„- Comercializarea unor produse depistate fără termene de valabilitate afișate pe etichetă

– Comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită

– Folosirea, în procesul tehnologic de preparare, a unor tăvi și cuptoare neigienizate corespunzător și a unor ingrediente cu termen expirat

– Utilizarea unor cântare neverificate metrologic

– Comercializarea unor produse de cofetărie fără elemente de informare-caracterizare

– Comercializarea unor produse de cofetărie preambalate, cu ambalaj deteriorate

– Depozitarea necorespunzătoare, pe paviment, a cutiilor cu produse

– Depozitarea produselor în recipiente improprii (crème în găleți de plastic, refolosite)

– Utilizarea unor spații de depozitare neigienizate

– Folosirea unor vitrine frigorifice de expunere la vânzare neigienizate

– Lipsa informațiilor referitoare la alergeni, premixuri folosite sau data expirării de pe etichetă

– Deficiențe ale modului de etichetare al cozonacilor, respectiv nu erau mentionate condițiile de păstrare/ depozitare sau gramajul produsului

– Comercializarea unor produse cu stare termică schimbată

– Nerespectarea condițiilor de păstrare pentru cozonac și pâine

– Prezența, pe aparatele de ventilare a aerului, a unei cantități masive de praf pe paletele ventilatoarelor, scurgeri

– Existența pavimentului deteriorat

– Nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare indicate de producător

– Existența, în spațiul de producție propriu-zis, a unor insecte (furnici, larve, fluturi)

– Lipsa documentelor justificative pentru prezența mărfii la vânzare”.

Recent, tot în contextul în care se apropie tot mai mult Paștele, inspectorii ANPC au făcut controale la comercianții de ouă. Ce nereguli s-au găsit vedeți AICI.

sursa foto: anpc.ro

Informație utilă pentru șoferii din România! Vor putea fi anunțați pe mail când le expiră rovinieta

1

Până să plece cu mașina la drum, că e vorba de deplasări pentru relaxare, cum ar fi excursiile de week-end sau chiar de mult-așteptata vacanță, ori de diverse situații ce țin de muncă sau de rezolvarea altor probleme, șoferii din România trebuie să aibă grijă să plătească rovinieta. În caz contrar, riscă să fie amendați.

Mai nou, de la sfârșitul acestei luni, conducătorii auto ar putea primi pe e-mail o notificare privind data la care le expiră perioada de valabilitate a taxei de drum. Asta dacă își vor lăsa adresa de mail când plătesc rovinieta.

Concret, șoferii care vor să primească o astfel de notificare pe mail, trebuie să-și comunice adresa de e-mail, în momentul în care achită rovinieta. Măsura se va aplica din 27 aprilie, potrivit digi24.ro.

Purtător de cuvânt CNAIR: „O facilitate pentru acei șoferi uituci”

Demersul se dorește a fi util pentru cei care uită când le expiră taxa de drum.

„Este, practic, o facilitate pentru acei șoferi uituci pentru a-i ajuta le oferim această facilitate, nu este obligatoriu, dar cei care vor își vor da adresa de e-mail iar noi le vom trimite această notificare anunțându-i că le expiră rovinieta într-o anumită perioadă”, susține Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, conform sursei citate.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Putin pierde cea mai puternică navă din Marea Neagă / Ce spune SUA despre scufundarea crucișătorului Moskva

Crucișătorul lansator de rachete Moskva s-a scufundat joi, 14 aprilie, a anunțat Ministerul rus al Apărării. În timp ce armata rusă este pe cale să preia controlul asupra portului strategic Mariupol, din sud-estul Ucrainei, nava de război fusese „grav avariată” în cursul nopții precedente.

Pe cine dă vina Rusia

Crucișătorul Moskva, nava amiral a Rusiei în Marea Neagră, a fost „grav avariat” de un incendiu care a provocat o explozie în compartimentul munițiilor, echipajul fiind evacuat, anunțase anterior ministerul rus. Joi, în jurul orei 22, a fost anunțat că Moskva s-a scufundat.

„În timpul remorcării crucișătorului Moskva către portul de destinație, nava și-a pierdut stabilitatea din cauza avariei care a suferit-o în timpul incendiului, în urma detonării muniției. În condiții de mare agitată, nava s-a scufundat” , a comunicat ministerul, citat de agenția de stat Tass.

Ministerul rus indicase mai devreme în cursul zilei că focul de la bord a fost „limitat”, iar crucișătorul „și-a păstrat flotabilitatea”, afirmând în același timp că investighează cauzele dezastrului. Nu a fost furnizat niciun bilanț.

Autoritățile au mai spus că remorcarea navei este în curs și că echipajul de câteva sute de oameni a fost evacuat către alte nave ale flotei ruse din Marea Neagră.

Ucraina revendică distrugerea navei

Ucraina însă a susținut că ea a atacat nava, despre care a spus că a fost lovită de rachete. În cursul nopții de miercuri spre joi, ministerul rus a recunoscut avarii semnificative la navă.

Guvernatorul ucrainean al regiunii Odessa, Maxim Marcenko, a declarat că forțele ucrainene au lovit nava cu rachete de croazieră Neptun, de fabricație ucraineană, provocând „daune semnificative”, scrie Ouest-France.

Nava a fost „un element cheie în eforturile Rusiei de a stabili dominația navală în Marea Neagră” iar pierderea ei este „o lovitură” pentru flota rusă din regiunea declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. „Acest lucru va avea consecințe asupra capacităților lor de luptă”, a adăugat el.

Moskva a fost o navă de comandă extrem de simbolică care, pe lângă desfășurarile sale militare, a fost un instrument al diplomației ruse. Dată în funcțiune în 1983 în perioada sovietică sub numele de Slava (Gloria), acest crucișător din clasa Atlant a fost proiectat ca un distrugător de portavion.

Nava, lungă de 186 de metri, redenumită Moskva (Moscova) în mai 1995, este înarmată cu 16 rachete antinavă Bazalt/Vulkan, rachete Fort, versiunea marinei a rachetelor S-300 cu rază lungă de acțiune și rachete Ossa cu rază scurtă de acțiune. Dispune și de lansatoare de rachete, tunuri și torpile. Echipajul său putea număra până la 680 de oameni, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Meteo, 15 aprilie. Vreme caldă. La ce valori ajung, vineri, temperaturile maxime

0

Vești bune despre regimul termic, pentru ziua de vineri. Și în Capitală se anunță o zi frumoasă și mai caldă decât în intervalul precedent.

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal, pentru mijlocul lunii aprilie. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 26-27 de grade Celsius.

Cerul va fi mai mult senin, cu excepția zonelor vestice și nordice, unde temporar vor fi înnorări. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, pe timpul zilei, în nord-vest.

Vremea în București

Pentru București, veștile despre regimul termic sunt cât se poate de bune. Se anunță o vreme plăcută, care îmbie la plimbare.

Mai exact, în Capitală ziua de vineri aduce o vreme frumoasă și caldă, cu temperatură maximă de 23-24 de grade, mai crescută decât cea din ziua precedentă.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul, care nu va lipsi cu totul din peisaj, va sufla slab până la moderat.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. CIA bagă OMENIREA în sperieți: când va folosi Putin arma nucleară!

Eventuale eșecuri militare în Ucraina l-ar putea determina pe președintele rus Vladimir Putin să recurgă la o armă nucleară tactică sau de mică putere împotriva Kievului.

Anunțul a fost făcut chiar de șeful CIA, William Burns, într-un discurs ținut în Atlanta joi, 14 aprilie.

„Având în vedere că președintele Putin și conducerea rusă s-ar putea scufunda în disperare, având în vedere eșecurile pe care le-au suferit până acum din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate lua cu ușurință amenințarea pe care o reprezintă potențiala utilizare a armelor nucleare tactice sau de mică putere”, a spus Burns în timpul unui discurs la Atlanta.

O bombă mai mică decât cea de la Hiroshima

„Kremlinul a evocat punerea în alertă a forțelor sale nucleare, dar nu am văzut cu adevărat semne concrete precum desfășurări sau măsuri militare care ar putea să ne amplifice îngrijorările”, a adăugat șeful principalei agenții americane de informații.

„Este evident că suntem foarte îngrijorați. Știu că președintele Joe Biden este profund îngrijorat de riscul celui de-Al Treilea Război Mondial și face totul pentru a evita să ajungă în punctul în care un conflict nuclear devine posibil”, a adăugat Burns, citat de Radio Canada.

Rusia dispune de mai multe arme nucleare tactice, de o putere mai mică decât bomba de la Hiroshima. Potrivit doctrinei Kremlinului de escaladare-dezescaladare, strategia este de a folosi mai întâi o armă nucleară de mică putere pentru a recâștiga avantajul în cazul unui conflict convențional cu Occidentul.

Un Putin „răzbunător și încăpățânat”

Dar această ipoteză „presupune ca NATO să intervină militar pe teren în Ucraina în timpul acestui conflict, iar asta nu este planificat” , a subliniat Burns.

Reamintind în discursul său că a fost ambasador al SUA la Moscova, William Burns nu a avut cuvinte destul de dure pentru un Vladimir Putin „răzbunător și încăpățânat”, care de-a lungul anilor s-a scufundat într-un „amestec exploziv de nemulțumiri, ambiție și nesiguranță”.

„În fiecare zi, Putin demonstrează că o putere în declin poate fi la fel de destabilizatoare ca o putere în ascensiune” – WILLIAM BURNS

Horoscop 15 aprilie 2022 – Astăzi veți avea o zi bună la locul de muncă

0

BERBEC

Va trebui să găsiți un echilibru între interesele dvs. și cele ale altora. La locul de muncă, situația dvs. nu este foarte stabilă, dar se va îmbunătăți curând. Relațiile cu ceilalți vor fi destul de bune și vei avea întâlniri pozitive.

TAUR

Acum puteți obține un loc de muncă cu un salariu mai mare decât actualul. Te poți certa cu un șef, încearcă să fii atent în aceste zile. În dragoste, acordă mai multă atenție relației tale sau vei ajunge să te plictisești foarte mult.

GEMENI

Munca este destul de plină de satisfacții pentru dvs. Încercați să nu ieșiți din buget, nu cheltuiți prea mult sau veți regreta. Faceți o listă cu tot ce aveți nevoie și nu vă lăsați purtați de consumerism. Veți avea întâlniri familiale plăcute.

 

RAC

 

Acum, că te descurci din punct de vedere economic, nu înceta să salvezi finanțele, va fi bine pentru tine! Toate eforturile tale în domeniul muncii vor începe să dea roade. Astăzi veți petrece o zi foarte plăcută cu cineva pe care tocmai l-ați cunoscut.

LEU

Îți este greu să îți impui ideile și să fii ascultat la locul de muncă. Cineva poate că va face lucrurile dificile dar nu le lăsa așa… Încerci să-ți organizezi viața așa cum îți place, deci continuă!

 

FECIOARA

Nu trebuie să faci cheltuieli inutile în acest moment, se pare că banii tăi zboară, încearcă să-i controlezi mai mult. Fii realist, astfel încât să nu ai probleme din cauza lipsei de previziune. În dragoste, ai putea avea probleme, dar le poți evita.

 

BALANTA

Astăzi veți avea o zi bună la locul de muncă, puteți chiar să vă distrați puțin. Vei fi norocos cu banii datorită poziției stelelor. Veți avea noi inițiative și veți încerca să le realizați. Profitați de timpul liber pentru a ieși mai mult cu prietenii.

 

SCORPION

Vei dori să mergi la muncă acum, pentru că acolo te vei simți confortabil. Veți scăpa de unele datorii dacă vă gestionați bine banii. Deși s-ar putea să nu pară așa, dragostea va face astăzi optimist pentru începutul fericit al unei relații.

 

SAGETATOR

La locul de muncă vei ști să faci totul foarte bine. Vă veți putea simți bine făcându-vă sarcinile zilnice, confortabil și fără probleme. Împrejurările vă vor fi favorabile pentru a face ceea ce doriți. În dragoste, vei avea mai multă apropiere.

 

CAPRICORN

Este posibil să aveți senzația că vă pierdeți timpul la locul de muncă și că munca ta este de rutină, dar se va îmbunătăți mult. Este un moment minunat pentru a face afaceri noi. Simți că planul emoțional este singurul care nu te dă greș!

VARSATOR

Controlează-ți cheltuielile, nu te lăsa purtat de impulsurile de moment sau de ceea ce spun alții. Veți obține ceea ce doriți la locul de muncă și din acest motiv, trebuie să vă consolidați poziția și să vă afirmați.

 

PESTI

Veți avea schimbări la locul de muncă care vă vor elibera puțin, chiar schimbări importante la nivel profesional. Dacă ați cerut un împrumut, vă vor trebui o mulțime de documente. Pentru a fi fericit trebuie să te bucuri de ceea ce ai în prezent.

Poza Zilei

Delia… sau ce să faci când te plictisești

Controlul datelor populației de către SRI, aruncat în aer. Ministerele se opun

Scandalul cloud-ului guvernamental, care prevede un sistem integrat de date administrat de SRI și STS, a trecut la un alt nivel. De data aceasta, pe lângă opoziția și îngrijorarea manifestată de societatea civilă, cele care s-au opus proiectului au fost chiar ministerele și instituțiile statului, care au refuzat să furnizeze Serviciului Român de Informații datele tehnice necesare dimensionării viitoarei infrastructuri.

Memorandumul avizat de SRI și STS privind măsurile de implementare a proiectului de Cloud Guvernamental, adoptat în ultima ședință de Guvern, a scos la iveală o opoziție puternică a instituțiilor statului față de acest proiect.

Astfel, specialiștii tehnici de la SRI, STS și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), pentru dimensionarea cât mai precisă a infrastructurii informatice, au întocmit un chestionar cu un set de întrebări specifice sistemelor digitale pe care l-au trimis, oficial, unui număr de 108 autorități și instituții publice din România, precum și unor structuri aflate în coordonarea, subordonarea și sub autoritatea acestora. Obținerea și centralizarea acestor informații avea ca scop dotarea cu echipamente și licențe necesare funcționării optime a serviciilor. Șocul a fost că 25 de instituții importante au refuzat, sub diverse forme, să completeze chestionarele.

”În urma analizei datelor primite prin intermediul formularelor, șase instituții nu au completat, însă și-au motivat decizia în scris, Ministerul Afacerilor Interne a transmis că dorește purtarea unei discuții prealabile pe tema utilizării infrastructurii de Cloud Guvernamental, cinci instituții au refuzat să completeze și au motivat decizia verbal, iar patru instituții au manifestat disponibilitate, însă au completat date de test sau nu au completat”, se arată în Memorandum.

DNA nu vrea să furnizeze date în sistem

Instituțiile care au trimis notificare către ADR prin care au comunicat că nu vor completa chestionarul deoarece nu consideră necesară sau posibilă utilizarea infrastructurii cloud-ului guvernamental pentru serviciile informatice administrate au fost Agenția de Credite și Burse de Studii – ACBS (Ministerul Educației), Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea Constituțională, Direcția Națională Anticorupție, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A.

Totodată, MAI a comunicat că are obiecții pe tema sistemului integrat de date în cazurile instituțiilor subordonate Arhivele Naționale, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală Pașapoarte, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Poliția de Frontieră Română, Poliția Română și Inspectoratul General pentru Imigrări. Printre instituțiile care au anunțat verbal că nu vor completa niciun chestionar se numără Academia Română, Consiliul Superior al Magistraturii, precum și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Tot în categoria opozanților s-au situat Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, MAE și Ministerul Familiei.

Control discreționar

Conducerea Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii din România (APISSR) atrăgea atenția că Ordonanța privind operaționalizarea cloud-ului guvernamental va da control absolut și discreționar asupra softului tuturor instituțiilor și datelor tuturor cetățenilor către SRI și STS. ”Singurul scop al acestei OUG este să dea cheile tuturor sistemelor software ale statului către SRI și STS, sub acoperirea civilă a ADR. Niciuna dintre aceste instituții nu are capacitatea, nici dovedită și nici potențială, să asigure (nici măcar prin subcontractare) digitalizarea statului român. De aceea, inclusiv textul OUG nu a fost scris de politicieni sau de funcționari din Guvern, ci de oameni în haină militară”, scria Alexandru Lăpușan, vicepreședinte al APISSR.

Morții Covid nu mai sunt contagioși. Liber și la autopsii

La doi ani și aproape o lună de la decretarea pandemiei și a stării de urgență, Ministerul Sănătății a decis să abroge Ordinul privind protocolul deceselor Covid. Anularea protocolului înseamnă că morții Covid nu vor mai fi tratați ca ciumați sau leproși, că nu vor mai fi înmormântați în saci și că familiile își vor putea lua rămas bun așa cum se cuvine. Totodată, autopsiile vor fi permise din nou, astfel că se vor putea afla adevăratele cauze ale deceselor.

Protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus, pe care Ministerul Sănătății, deși târziu, a avut decența să-l abroge, te aruncă, recitindu-l, într-o incursiune retrospectivă a traumelor cumplite trăite de rudele celor declarați morți Covid. Modul inuman în care au fost tratați decedații Covid, din exces de zel, de frică sau pur și simplu din prostie, a lăsat o pată neagră permanentă pe întregul sistem medical românesc. Abrogarea ordinului absurd înseamnă însă multe schimbări nu numai în spitale, ci și în modul de a privi acest virus.

Practic, Ministerul Sănătății a certifcat faptul că morții Covid nu mai sunt contagioși, iar toate măsurile exagerate de precauție nu vor mai trebui luate. Astfel, reapare obligativitatea autopsiei pentru toți cei decedați în spital, iar greșelile medicale sau neglijențele criminale nu vor mai putea fi acoperite. Totodată, persoanele bolnave de Covid izolate la domiciliu care au decedat nu vor mai putea fi declarate automat decese Covid, ci medicii legiști vor fi nevoiți să determine cauza morții. În spitale, pacienții Covid nu vor mai fi însemnați cu brățări de identificare și nici nu vor mai fi făcute fotocopii după documentele. Asistența religioasă va putea fi oferită, de acum încolo, tuturor bolnavilor infectați cu SARS-Cov-2, indiferent de gravitatea bolii, iar prezența preoților nu va mai fi limitată la o singură vizită, cu o durată de 15 minute.

Dispar sacii închiși ermetic

Anularea protocolului de deces Covid va însemna că orice decedat infectat va putea fi îmbălsămat, iar sacii impermeabili dubli, închiși ermetic cu fermoare, vor dispărea. Dispar și produsele biocide pulverizate pe decedați și pe sacii în care aceștia erau băgați și dispar, de asemenea, și obligațiile de sigilare a sicrielor. Combinezoanele nu vor mai fi necesare, deși s-a renunțat de mult timp la acestea, medicii și asistentele purtând măști de protecție, de cele mai multe ori, simple, și nu FPP2.

Nici numărul membrilor de familie care puteau vedea decedatul nu va mai fi limitat la două persoane, iar priveghiul va fi, în sfârșit, permis. ”Reprezentantul legal al decedatului are dreptul să facă fotografii în momentul în care parcurge procedura de identificare a decedatului. Familia/Reprezentantul legal sau reprezentanţii administraţiei publice locale (pentru cazurile sociale) vor pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului şi sicriul în care se aşază decedatul. Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia”, se arăta în ordinul abrogat.

Pacientul Covid, tratat ca un pacient obișnuit

Odată cu dispariția protocolului deceselor Covid, se schimbă și regulile de vizitare a bolnavilor infectați cu SARS-Cov-2. Astfel, accesul rudelor va fi permis în intervalul obișnuit de vizite din unitățile sanitare și nu numai în cazul bolnavilor aflați în stare critică. Până la abrogarea actului normativ, vizitele erau permise unui singur membru al familiei, o singură dată, timp de 15 minute, cu echipament individual de protecție și doar dacă pacientul prezenta simptome severe de boală.

Artă și furt. Partea întunecată a comerțului cu antichități

0

Pentru majoritatea oamenilor, muzeele sunt locurile unde se pot admira opere de artă sau artefacte antice. Dar cei care își permit preferă să le aibă mult mai aproape, plătind milioane pentru a-și expune piese exclusiviste în camera de zi sau în birou.

Colecțiile de artă și antichități valorează 50 de miliarde de euro la nivel global. Dar fie că este o pictură rară sau o sculptură unică, există, din păcate, și o latură urâtă a pieței de artă – și acesta este comerțul ilegal.

Se estimează că acest comerț  reprezintă aproximativ 5 la sută din întreaga industrie –  deși poate părea o cifră mică, pătează din ce în ce mai mult lumea artei.

În timpul pandemiei, întreaga lume a fost blocată, dar comerțul pe piața neagră a antichităților a fost mai activ ca niciodată, generând 10 miliarde de dolari (9 miliarde de euro) în doar doi ani.

Organizații precum UNESCO și Interpol avertizează că  banii nu ajung la oamenii ale căror mijloace de existență depind de găsirea comorilor culturale, iar sume îngrijorătoare sunt deturnate pentru a finanța activități criminale.

Vânzarea de antichități furate are loc la scară globală, așa că se impune o rețea internațională de forțe de ordine. Aici intervine Interpol. Organizația are un întreg departament dedicat combaterii infracțiunilor împotriva proprietății culturale.

Lumea se confruntă cu jefuiri fără precedent a moștenirii culturale din țările devastate de război, notează Euronews. Până când aceste artefacte ajung la colecționari sau la muzee, este greu de spus dacă au fost luate ilegal. Interpol a lansat o aplicație pe smartphone, numită ID-Art, care poate la ajuta la identificarea antichităților capturate ilegal.

Aplicația  este un instrument perfect pentru polițiști, funcționari vamali, dealeri de artă sau artiști. În Spania și România, de exemplu, unele unități specializate au recuperat deja obiecte de artă datorită ID-Art, spune Corrado Catesi, șeful Unității de Opere de Artă al Interpol.

Deborah Lehr ( Antiquities Coalition) susține că furtul de bunuri culturale justifică o pedeapsă mai aspră decât în ​​prezent.

“Trebuie să privim acest furt precum o crimă. Și, prin urmare, trebuie să existe pedepse aspre. Banii proveniți din comerțul ilegal cu arta sprijină crima organizată”.

În ciuda pandemiei, industria globală de artă și antichități a reușit să prospere, cu mai multe vânzări și licitații ca niciodată. Și în timp ce comerțul ilegal reprezintă doar un mic segment al pieței, acesta are potențialul de a păta reputația unor părți interesate, inclusiv colecționarilor de artă și a multor muzee de top din lume.

OMS nu renunță la pandemie. Mai trebuie vaccinați bătrânii africani

Organizația Mondială a Sănătății nu vrea sub nicio formă să renunțe la pandemie, invocând faptul că numărul de cazuri noi este încă ridicat și că mai trebuie vaccinate și persoanele de peste 65 de ani din Africa. Totodată, OMS îndeamnă statele să testeze în continuare, deși varianta Omicron nu mai creează niciun fel de probleme sistemelor de sănătate. Numărul de decese pe plan mondial a ajuns la fel de scăzut ca la începutul pandemiei.

Condițiile pentru ridicarea nivelului de alertă pandemică la nivel mondial nu au fost încă întrunite, au declarat oficialii OMS, care au făcut apel la vaccinarea întregii populații pentru ”a ne feri de focare viitoare”.

Cum stau, însă, lucrurile acum? În data de 13 aprilie, la nivel mondial, au fost înregistrate 4.553 de decese și un milion de cazuri noi. Dacă ne uităm însă pe graficul din Our World In Data, observăm vă pandemia a avut o evoluție moderată în 2020 și apoi una extrem de accelerată în 2021 și, mai ales, în 2022, după administrarea vaccinurilor. Mai exact, în 2020 s-au raportat pe glob 83 milioane de cazuri Covid, în 2021, 206 milioane de infectări, iar în primele trei luni și jumătate ale acestui an, 213 milioane de cazuri. Diagrama vaccinărilor corespunde, ca și creștere, exact cu diagrama infectărilor, fără să putem invoca vreo coincidență.

Apetitul pentru vaccinare a scăzut însă drastic în 2022. Astfel, dacă la 1 ianuarie 59% din populația mondială era vaccinată cu o doză, 50% cu două doze și 6,9% cu trei doze, în 13 aprilie 2022, creșterea a fost de 7% pentru o doză, de 9% pentru două doze și de 15% pentru booster. În ceea ce privește decesele de la nivel mondial, acestea au ajuns la nivelul lunii aprilie 2020, adică la începutul pandemiei. Vârfurile în acești doi ani s-au înregistrat în ianuarie și începutul lui februarie 2021, în aprilie 2021, septembrie 2021 și februarie 2022. În afară de aceste vârfuri, graficul deceselor arată că s-a murit constant, fără vreo influență majoră a vaccinurilor.

Se caută subvariante

Pentru că varianta Omicron a fost un fiasco, cercetătorii de la OMS caută acum subvariante ale acesteia, pe care spun că le-ar fi detectat deja prin Africa și Europa. Pfizer a anunțat că lucrează la un vaccin multivariantă, care să acopere toate variantele cunoscute până în prezent, în condițiile în care doar Omicron mai circulă. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, susține că nu este momentul să lăsăm garda jos, pentru că virusul ar continua să circule intens și că evoluția sa ar fi imprevizibilă. În fapt, singurele țări care au înregistrat creșteri ale cazurilor, acum și ele în scădere, sunt cele care au impus restricții, întârziind, doar, transmiterea virusului. Este și cazul Chinei, cu politica zero Covid care nu are nicio noimă, atâta timp cât virusul se transmite pe cale aeriană. În fapt, carantinarea a zeci de milioane de oameni din China pare mai degrabă un experiment social, decât vreo măsură eficientă pentru combaterea Covid.

41% din populație, nevaccinată

În acest moment, 59% din populația globului este vaccinată, procentul fiind unul uriaș. OMS consideră însă că trebuie menţinute eforturile ca vaccinurile şi alte instrumente dezvoltate pentru a face faţă pandemiei să fie distribuite în mod echitabil între ţări şi în interiorul lor şi să se continue programul de vaccinare pentru cei cu vârsta peste 65 de ani, mai ales în Africa. ”Acoperirea breşelor existente în accesul la vaccinuri este cel mai bun mod de a ne proteja de viitoare focare”, a afirmat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

America transformă AUKUS într-o alianță militară. China, amenințată că va avea soarta Rusiei!

Nori negri se adună și deasupra Pacificului. Ce s-a vrut inițial a fi o organizație de cooperare economică se transformă pe zi ce trece într-o alianță militară, pe model NATO. Și, foarte probabil, cu aceleași apucături! AUKUS caută să pună stăpânire pe tot ce mișcă în regiunea Indo-Pacific, scrie presa internațională, iar ultima mutare arată care sunt ambițiile membrilor – să spulbere orice încercare din partea Chinei de a mai emite pretenții în zonă!

Pe canale diplomatice, dar în mod neoficial, Japonia a primit oferta de a deveni parte a blocului militar AUKUS, format din Australia, Marea Britanie și SUA. Informația a fost dată publicității de ziarul nipon Sankei Shimbun.

Tehnologia niponă, vânată de americani

Pe surse, provenite din rândul oficialilor guvernamentali de la Tokyo, cotidianul Sankei Shimbun scrie că premierul nipon a fost abordat informal cu privire la o astfel de posibilitate de către fiecare dintre cei trei membri ai AUKUS.

După ce a anunțat că va dezvolta submarine cu propulsie nucleară (Australia a lovit Franța, renunțând la un contract promis Parisului), AUKUS își propune să treacă la un alt nivel – tehnologia hipersonică! Japonia deja și-a exprimat sprijinul pentru această decizie, iar de aici și până la o abordare a niponilor pentru a intra în alianță n-a mai fost decât un pas.

Din câte se pare, cooptarea japonezilor în dezvoltarea rachetelor hipersonice este una dintre principalele ținte ale AUKUS, cunoscută fiind tehnologia avansată a niponilor. În urmă cu doi ani, Tokyo și-a făcut publice planurile de a crea două tipuri de arme hipersonice – rachete de croazieră hipersonice (HCM) și proiectile de alunecare hiper-velocity (HVGPs). Termenul ales pentru finalizare, între 2024 și 2028. De asemenea, Japonia lucrează la o armă specială despre care ar putea fi capabilă să doboare rachetele hipersonice rusești, trăgând obuze la viteze extrem de mari cu ajutorul forței electromagnetice.

În plus, alianța AUKUS este interesată și de capacitățile niponilor în domeniul războiului cibernetic, al Inteligenței Artificiale și tehnologiilor cuantice.

Japonia vrea, dar se teme de reacția Chinei

Japonia ar vrea să devină parte a alianței militare AUKUS, convinsă că asta ar crește potențialul de a descuraja China. Însă Tokyo știe că forța Beijingului este una care nu poate fi neglijată, de aceea a anunțat la Washington că va examina cu atenție oferta înainte de a da un răspuns. Există în conducerea țării și oameni care arată că Japonia nu va putea participa în toate domeniile acoperite de AUKUS. De exemplu, submarinele cu propulsie nucleară ar fi în afara limitelor pentru Tokyo deoarece legile nipone stipulează că energia nucleară poate fi utilizată numai în scopuri pașnice.

Beijingul își extinde influența în Pacific

În urmă cu 10 zile, China a anunțat că a încheiat un parteneriat de cooperare economică și militară cu Insulele Solomon, ceea ce îi sporește influența în Pacific. Imediat, America a mutat lansând invitația Japoniei de a se alătura AUKUS.

Pentru Beijing, care deja are o frontieră terestră contestată cu India, lărgirea AUKUS prin primirea Japoniei, reprezintă o bătaie de cap în plus. Oficialii chinezi condamnă amestecul Americii în Asia și avertizează că „a provoca probleme, a pune laolaltă clici sau grupuri închise, exclusiviste și a scoate regiunea de pe cursul ei spre o fragmentare și diviziune bazată pe înființarea unui nou bloc militar este la fel de periculos ca strategia NATO de extindere spre estul Europei. Dacă i se permite Americii să continue să acționeze necontrolat, asta va aduce consecințe inimaginabile și, în cele din urmă, va împinge Asia-Pacific peste marginea unui abis”.

La cum se prezintă lucrurile azi, regiunea Indo-Pacific tinde să devină un cazan în clocot. Ceva asemănător cu Donbasul din Ucraina, cu mențiunea că și aici regăsim același personaj omniprezent în orice conflict de pe glob.

O lume post-dolar nu este altceva decât fantezie

Sancțiunile occidentale impuse Rusiei la sfârșitul lunii februarie au făcut ca rubla să scadă la minime fără precedent, ceea ce a determinat Banca Centrală a Rusiei să dubleze ratele dobânzilor până la 20% și a stârnit temerile că economia țării s-ar putea prăbuși. De atunci, rubla și-a revenit în mare măsură, cel puțin oficial.

Banca Centrală a Rusiei a anunțat chiar o legătură între rublă și aur – iar pe 8 aprilie a redus rata dobânzii de referință de la 20% la 17%.

Propaganda rusă  a vrut să sugereze că Moscova nu doar rezistă războiului economic al Occidentului, ci și ar pune umărul la un potential sfârșit al dominației dolarului american.

“Cu toate acestea, în realitate, „puterea” actuală a rublei și presupusa ei legătură cu aurul nu reprezintă altceva decât slăbiciunea economiei Rusiei și a managementului său fiscal în fața sancțiunilor occidentale. Nu asistăm la zorii unei noi lumi post-dolar”, subliniază economistul Maximilian Hess, bursier la Institutul de Cercetare în Politică Externă de la Londra.

În primul rând, trebuie înțeles că puterea rublei, deși nu  complet iluzorie, este rezultatul unei scăderi extreme a nivelurilor de tranzacționare și al controlului capitalului propriu al guvernului rus.

Rubla nu este încă o monedă inconvertibilă – băncile Rusiei nu sunt încă supuse unei interdicții generale – dar aproape toate tranzacțiile au loc la bursa MOEX a Rusiei. Exportatorii sunt obligați să-și vândă moneda străină către stat.

Controalele valutare ale Rusiei înseamnă, de asemenea, că rata ruble-aur nu este o întoarcere la standardul aur.

Un etalon de aur înseamnă că cineva poate schimba liber o monedă de hârtie pentru aur. În mod invers, aurul Rusiei trebuia să forțeze producătorii și vânzătorii de aur ruși să accepte o sumă fixă ​​de bani pentru producția lor de aur.

De fapt, ceea ce se întâmplă este că banca centrală rusă asigură un curs de schimb artificial pentru ruși, dar mai ales pentru importatorii ruși. Procedând astfel, statul  pierde valută la fiecare tranzacție, motiv pentru care rezervele valutare ale Rusiei au  scăzut  cu 39 de miliarde de dolari în martie.

Deocamdată, Rusia își poate menține iluzia de putere a rublei datorită unui excedent puternic de cont curent, ceea ce înseamnă că are valută grea de cheltuit, chiar dacă se confruntă cu un default și și-a văzut majoritatea activelor înghețate.

Dar nu va mai fi cazul dacă Europa va fi de acord în cele din urmă  cu un embargo pe petrol și gaze.

Riscurile unui nou colaps al rublei sunt foarte reale. Amenințarea Rusiei la adresa hegemonia dolarului rămâne totuși o fantezie.

Lamborghini, cerere record. 12 luni de așteptare pentru clienți

0

Timpul de așteptare pentru un nou SUV sau supermașină Lamborghini este acum de peste 12 luni, deoarece cererea din partea cumpărătorilor bogați arată puțin semne de încetinire, a declarat directorul executiv al producătorului din San’t Agata Bolognese.

În ciuda piețelor de valori volatile și a incertitudinii economice în creștere, cererea pentru Lamborghini este „mai mare ca niciodată”, precizează Stephan Winkelmann, CEO-ul Lamborghini.

„Este dificil să facem o prognoză a ceea ce se va întâmpla și pentru restul anului 2022. Dar vorbind cu clienții și cu toți liderii noștri, nu vedem nicio încetinire în ceea ce privește comenzile.”

Rezultatul este o listă de așteptare care este acum de peste 12 luni, față de șase luni în perioada pre-pandemică.

Întrebat când sau dacă lista de așteptare a companiei va reveni vreodată la „normal”, Winkelmann a spus că cererea pentru mașini de ultimă generație s-ar putea să fi revenit fundamental la un nivel mai ridicat, având în vedere “cantitatea imensă de bogăție creată în ultimii doi ani”.

„Ceea ce vedem este că în întreaga lume există din ce în ce mai mulți oameni capabili să cumpere o mașină ca a noastră”, a explicat  el.  “Și avem piețele care au fost inundate de bani. Cred că suntem într-un platou foarte înalt. Nu știu dacă acesta este noua normalitate.”

În plus, cumpărătorii de Lamborghini provin și din rândul tinerilor milionari, care și-au construit averea din criptomonede, acțiuni, companii de tehnologie și moșteniri.

Winkelmann susține că 70% dintre clienții Lamborghini vor avea sub 40 de ani în 2025.

Florin Secureanu, condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare cu executare!

Fostul director al Spitalului „Malaxa” Florin Secureanu a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 10 luni închisoare. Pedeapsa a fost dată în dosarul în care Secureanu este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi făcut plăţi nelegale către o firmă care a vândut spitalului produse fictive sau la suprapreţ.

Secureanu a primit două pedepse de 3 ani şi două de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni.

Secureanu trebuie să achite despăgubiri

Fostul director al Spitalului „Malaxa” a primit două pedepse de 3 ani şi două de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni.

În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul firmei care făcea afaceri cu spitalul condus de Florin Secureanu.

Pe latură civilă, Florin Secureanu a fost obligat de judecători să plătească Spitalului Malaxa daune de 482.815 lei, iar în solidar cu Ionuţ Valentin Tănase suma de peste 270.000 lei.

Istoricul dosarului

Potrivit DNA, Secureanu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti şi ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 – 2016, efectuarea unor plăţi în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unităţii sanitare către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele administrate de Ionuţ Valentin Tănase.

Este vorba de firmele SC Medical Provider SRL, SC Mastergamer Interactiv SRL, SC La Ursul Polar Servimpex SRL şi SC Prof Plast SRL.

Banii respectivi ar fi fost achitaţi atât în contextul unor operaţiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate privind achiziţia unor produse şi servicii destinate unităţii medicale, cât şi pentru bunuri achiziţionate la preţuri şi de şase ori mai mari faţă de cele de achiziţie.