Acasă Blog Pagina 1371

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Consilierul lui Zelenski ceartă Europa din cauza armelor promise

Mykhailo Podolyak, cel care este consilierul președintelui Volodimir Zelenski, spune că armele cerute Europei „întârzie să ajungă” în contextul în care SUA consideră că există o îngrijorare din ce în ce mai mare cu privire la lipsa muniției, deoarece sunt așteptate zilele următoare lupte grele la sol împotriva unităților ruse.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Podolyak a spus că Ucraina nu a primit încă armele solicitate și a îndemnat țările să trimită echipamente „acum”.

Ce arme trimit americanii

În timp ce Statele Unite expediază 18 obuziere remorcate de 155 mm și 40.000 de proiectile către Ucraina, ca parte a noii etape de asistență de securitate anunțată de administrația Biden săptămâna aceasta, s-ar putea ca în câteva zile să se consume, existând pericolul ca forțele ucrainene să rămână fără, a spus un oficial american.

Americanii sunt de părere că probabil strategia Rusiei este să mute armele și trupele în estul Ucrainei din pozițiile lor actuale, chiar la nord, apoi să încercuiască și să oprească forțele ucrainene care se află acolo.

Mykhailo Podolyak a spus că, după ce a cerut Europei armele, Ucraina nu a primit pe „cele pe care le-a cerut” și „durează prea mult până să ajungă”.

Rusia vrea să se lanseze şi într-un război spaţial. Ameninţare clară pentru Elon Musk!

Rusia s-a enervat din cauză că Elon Musk ajută Ucraina cu poziţionarea sateliţilor Starlink, astfel că autorităţile de la Kremlin au trecut la ameninţări spaţiale.

Dimitri Medvedev a declarat că ruşii sunt pregătiţi să înceapă un război spaţial pentru a distruge sateliţii Starlink ai SpaceX.

Crucişătorul Moskva, doborât cu sateliţii?

Conform ruşilor, ghidarea şi reglarea focului asupra crucişătorului „Moskva” a fost realizată cu ajutorul acestor sateliţi. La 26 februarie 2022, Elon Musk a anunţat că sateliţii Starlink au devenit activi peste Ucraina după o solicitare din partea guvernului ucrainean de a înlocui serviciile de internet distruse în timpul invaziei rusești.

Până la 22 martie 2022, SpaceX a trimis peste 3.500 de sateliţi pentru a permite ucrainenilor accesul la reţeaua Starlink.

L-au făcut „pămpălău” pe Musk

Elon Musk l-a provocat în luna martie la un duel pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, având drept miză Ucraina. Mesajul lui Musk a provocat un răspuns aproape imediat din partea directorului agenţiei spaţiale a Rusiei, Roscosmos, care l-a mai înfruntat şi în alte ocazii pe reţelele de socializare pe omul de afaceri sud-africano-american

Diavol mic, tu eşti încă tânăr”, a scris Dmitri Rogozin, aflat la conducerea Roscosmos din 2018, care l-a descris pe Musk drept un „pămpălău”.

Meteo, 17 aprilie. Vreme extrem de rece de Florii! Previziunile ANM pentru duminică

0

Veștile despre vreme de la meteorologi nu sunt deloc bune. Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile sunt în scădere, iar la munte va ninge. 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă pentru intervalul sâmbătă, 16 aprilie – luni, 18 aprilie. Aceasta anunță intensificări temporare ale vântului, ninsori în zonele montane, însă și o răcire accentuată.

Creștinii ortodocși se vor bucura de o zi de Florii cu cer senin în majoritatea regiunilor. Spre seară, în partea de nord a țării sunt anunțate ploi sub formă de adverse și descărcări electrice. În zonele montane sunt anunțate ninsori.

„În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar izolat peste 60 km/h. Va ploua în toate regiunile și pe arii restrânse, în sudul și sud-estul țării, se vor acumula cantități de peste 15…20 l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (16 aprilie) vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică”, au anunțat meteorologii.

Cum va fi vremea în Capitală și la munte

Bucureștenii vor avea parte de o zi mai rece comparativ cu restul teritoriilor. Dimineața vor fi condiții de ploaie slabă, iar pe restul zilei norii vor continua să fie prezenți. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări ocazionale. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade Celsius, urmând ca spre seară să se răcească și mai mult.

În zonele montane, meteorologii anunță ninsori și o vreme rece. Aceștia susțin că „La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe creste rafalele vor depăși 65…70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada”. Valorile termice vor fi mai scăzute decât cele specifice aceste perioade.

DEZASTRU ecologic la nivel planetar? Un vas cu o mie de tone de combustibil s-a scufundat!

Un petrolier, ce transporta 750 de tone de motorină şi plecase din Egipt cu destinaţia Malta, a naufragiat sâmbătă în golful Gabes, în apropierea coastei de sud-est a Tunisiei, suscitând o mobilizare a autorităţilor pentru evitarea unei ”maree negre”.

Nava s-a scufundat în această dimineaţă în apele teritoriale tunisiene. Pentru moment, nu există scurgeri” de combustibil, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului din Gabes, Mohamed Karray, potrivit căruia o ”comisie pentru prevenirea catastrofelor se va reuni în următoarele ore pentru a decide măsurile de luat”.

Echipajul a fost salvat

Marina militară i-a salvat pe toți cei șapte membri ai echipajului. Din primele informații transmise de Ministerul Mediului din Tunisia, cauza acestei tragedii este legată de vremea nefavorabilă. Potrivit sursei citate, apa s-a infiltrat în navă şi a ajuns la o înălţime de doi metri.

În acest moment, autoritățile lucrează pentru a evita un dezastru de ecologic de proporții.

Cum s-a întâmplat naufragiul

Petrolierul Xelo, cu o lungime de 58 de metri şi o lăţime de nouă metri, naviga sub pavilionul Guineei Ecuatoriale şi plecase din portul egiptean Damiette cu destinaţia insula Malta.

Când se afla la circa 7 km de coastele golfului Gabes, petrolierul a început să se încline şi să ia apă, care s-a infiltrat în sala maşinilor, nivelul apei urcând până la o înălţime de aproape doi metri.

Autorităţile tunisiene au evacuat echipajul navei, format din şapte persoane (căpitanul de naţionalitate georgiană, patru turci şi doi azeri) care au fost ”spitalizate pentru scurt timp pentru un control şi sunt cazaţi la un hotel”.

BNR a transmis veşti şi mai proaste privind inflaţia. Rata anuală, peste orice anticipare!

Banca Națională a României a transmis că rata anuală a inflaţiei va creşte probabil ceva mai pronunţat în următoarele luni decât s-a anticipat în prognoza pe termen mediu din februarie, potrivit minutei şedinţei de politică monetară care s-a desfăşurat în 5 aprilie 2022.

Astfe, situaţia economică la nivel naţional devine una tot mai dificilă.

Preţuri mai mari cu 10 la sută

În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor analize, rata anuală a inflaţiei va creşte probabil ceva mai pronunţat în următoarele luni decât s-a anticipat în prognoza pe termen mediu din februarie, care indica majorarea ei la 11,2% în luna iunie, urmată de o descreştere graduală, până la 9,6% în decembrie 2022, dar mai abruptă în semestrul II 2023, implicând coborârea acesteia la 3,2% la finele anului”, potrivit BNR.

Îndurăm cele mai mari scumpiri, însă inflația va continua să crească. Deja toate produsele ne costă cu zece la sută mai mult față de anul trecut, iar BNR estimează că prețurile vor exploda la jumătatea anului.

Războiul influenţează inflaţia

Războiul de la graniță, criza energetică, majorarea prețurilor la carburanți sunt principalii factori, estimează specialiștii. Experții nu exclud posibilitatea intrării în recesiune tehnică, lucru care ar putea duce la scăderea anumitor sectoare ale economiei și la concedieri.

Efectele inflaţioniste astfel exercitate sunt aşteptate să domine pe orizontul apropiat de timp impactul dezinflaţionist substanţial prezumat a fi generat de prelungirea cu încă un an a schemelor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru consumatorii casnici.

Sondaj CURS. Cum ar VOTA românii dacă am avea alegeri parlamentare. Surprize în preferinţele electoratului

Românii au opţiuni destul de clare în ceea ce priveşte zona politică. Conform celui mai recent sondaj CURS, ​​PSD rămâne pe primul loc în intențiile de vot ale românilor, chiar și în sondajele comandate de liberali. Partidul lui Marcel Ciolacu este creditat cu 35%, în vreme ce PNL se situează pe locul doi, în creștere cu trei procente față de precedenta măsurătoare.

Comparativ cu precedentul sondaj, PSD pierde un procent, AUR pierde două procente, în timp ce PNL și USR cresc cu trei procente.

AUR a trecut peste USR

Potrivit unui sondaj CURS, realizat la comanda PNL, în intervalul 28 martie – 11 aprilie, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar obţine 35% din voturi, urmat de PNL cu 23% din voturi şi de AUR – 12%.

Pe locul patru este USR, cu 11%. De asemenea, PMP reuşeşte să atingă pragul electoral pentru accesul în Parlament. UDMR se menţine la un nivel de 5% în intenţiile de vot.

Orban şi Dragnea „prind” şi ei 1 la sută

Partidul fostul premier Victor Ponta, Pro România, ar obţine 3% din voturi, în timp ce Partidul Umanist social-liberal, are 2%, iar partidul lui Liviu Dragnea, Alianţa pentru Patrie, şi cel al lui Ludovic Orban, Forţa Dreptei, au câte 1%.

Sondajul a fost realizat la comanda PNL în perioada 28 martie – 11 aprilie, pe un eşantion probabilist, multistadial, stratificat, de 2.750 de repondenţi în vârstă 18 ani şi peste, faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-1,9% la un nivel de încredere de 95%.

ATENTAT în Bucureşti? SRI şi MAI, în alertă! Poliţiştii au găsit un OBUZ

3

Oamenii legii au avut parte de o descoperire incredibilă în Bucureşti, după ce au primit o sesizare la 112. O geantă în care s-ar afla un obuz a fost găsită pe o stradă din Capitală.

Incidentul s-a petrecut în această dimineață, când Secția 10 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă, a fost observată o geantă deschisă, în care se află un obiect metalic, degradat, ce pare a fi un obuz.

Se caută proprietarul genţii

La fața locului s-au deplasat polițiști, precum și pompieri, urmând ca obiectul să fie ridicat. Se efectuează verificări în vederea stabilirii situației și a condițiilor în care s-a produs evenimentul, potrivit polițiștilor.

Vor fi analizate imaginile de pe camerele de supraveghere. Polițiștii vor să afle cum a ajuns acolo obiectul. Potrivit ultimelor informaţii, în interiorul genţii, pirotehniştii au descoperit un proiectil de 120mm fără focos.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Ruşii se răzbună pe Boris Johnson. Lovitură şi pentru alţi britanici

Boris Johnson, cel care i-a făcut o vizită lui Volodimir Zelenski la Kiev, a intrat pe lista neagră a Moscovei. Rusia a anunţat că a decis interzicerea intrării pe teritoriul său pentru premierul britanic, ministrul de externe Liz Truss, ministrul apărării Ben Wallace şi alţi zece membri ai guvernului şi politicieni britanici.

„Măsura a fost luată ca răspuns la campania mediatică şi politică care vizează izolarea Rusiei pe plan internaţional şi crearea de condiţii propice pentru înăbuşirea economiei” naţionale, a spus Ministerul de Externe rus.

Şi Joe Biden e interzis la Moscova

Conducerea britanică agravează în mod deliberat situația din jurul Ucrainei, furnizând regimului de la Kiev arme letale și coordonând eforturi similare ale NATO”, se mai spune în declarația ministerului rus.

În martie, Moscova a impus o interdicție similară împotriva președintelui american Joe Biden.

Lista completă a britanicilor interzişi în Rusia:

  • Prim-ministrul Boris Johnson
  • Ministrul de Externe Liz Truss
  • Ministrul Apărării Ben Wallace
  • Vicepremierul Dominic Raab
  • Ministrul Transporturilor Grant Shapps
  • Ministrul de Interne Priti Patel
  • Ministrul de Finanțe Rishi Sunak
  • Ministrul pentru Antreprenoriat, Energie și Strategie Industrială Kwasi Kwarteng
  • Ministrul pentru Digitalizare, Cultură, Mass-Media și Spor Nadine Dorries
  • Ministrul Forțelor Armate James Heappey
  • Premierul Scoției Nicola Sturgeon
  • Procurorul general pentru Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord Suella Braverman
  • Fostul premier britanic Theresa May

Soluțiile Germaniei pentru a reduce dependența de gazul rusesc / „Este mai ușor și pentru portofel”

Autoritățile de la Berlin își îndeamnă cetățenii să reducă încălzirea cu un grad și să folosească trenul sau bicicleta de Paște, pentru a reduce, în acest fel, dependența de gazul și petrolul rusesc, scrie BBC.

„Este mai ușor pentru portofel și îl enervează pe Putin”, spune ministrul Economiei, Robert Habeck, care este, de asemenea, co-lider al Verzilor, unul dintre cele trei partide care conduc Germania.

Germania se află sub presiunea mai multor alte țări din UE pentru a accepta o interdicție completă a energiei rusești, dar în prezent depinde de Rusia pentru 40% din gazele sale și un sfert din petrol.

Germania, puternic dependentă de gazul Rusiei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat Germania pentru că se mișcă prea încet în ceea ce privește embargoul energetic, în timpul interviului acordat săptămâna aceasta la BBC.

Institutele economice germane avertizează că oprirea imediată a importurilor rusești ar declanșa o recesiune puternică în cea mai mare economie europeană. Dar Zelenski spune că partenerii Ucrainei trebuie să înțeleagă că pentru țara sa este o problemă de supraviețuire.

Gigantul cerului a zburat cu ulei folosit la prăjit. Un superjumbo Airbus A380 a finalizat două zboruri

Un Airbus A380, unul dintre cele mai mari avioane din lume, a zburat folosind ulei de gătit. Devine astfel primul avion care efectuează un zbor complet fiind alimentat doar cu un astfel de combustibil.

Avionul de test a zburat timp de trei ore, plecând de la aeroportul Blagnac, din Toulouse, Franţa, pe 25 martie. Doar 4 zile mai târziu, pe 29 martie, Airbus A380 a mai făcut un test, de data asta zburând între Toulouse şi Nice. Uleiul de gătit şi alte grăsimi au fost combinate pentru crearea unui „combustibil sustenabil”, numit SAF.

Combustibilul a fost creat de Total Energies, o companie din Normandia. În martie 2021, Airbus a testat prima dată acest combustibil. Compania speră ca avioanele sale să fie certificate să zboare doar pe baza acestui combustibil până la finalul acestui deceniu. La momentul actual, Airbus-urile pot fi alimentate 50% cu SAF, 50% cu kerosen, scrie CNN.

Airbus vrea să elimine emisiile de carbon

„Creşterea cantităţii de SAF folosit rămâne un punct cheie pentru atingerea ambiţiilor de zero emisii de carbon până în 2050”, transmite Airbus.

Combustibilul a fost furnizat de TotalEnergies, o companie din Franța, iar acesta a fost făcut din esteri și acizi grași hidroprocesați (HEFA) și nu conține sulf.

Airbus a început astfel de teste încă de anul trecut. Compania speră să certifice SAF aeronavele sale până la sfârșitul deceniului. În prezent, aeronavele Airbus pot fi alimentate cu până la 50% combustibil sustenabil, amestecat cu kerosen tradițional.

Airbus plănuiește să elimine emisiile de carbon până în 2035.

Joe Biden și-a declarat veniturile. Câți bani a câștigat președintele american în 2021

Preşedintele american, Joe Biden, şi soţia sa, Jill Biden, au declarat că au obținut venituri cu puţin peste 600.000 de dolari în 2021, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Cuplul prezidenţial a declarat 610.702 de dolari şi a plătit 150.439 de dolari impozit pe venit, adică o cotă de impozitare de 24,6%, a precizat executivul american.

Soții Biden au promis o mai mare transparență

Publicându-şi declaraţiile fiscale, preşedintele şi soţia sa – prima Primă Doamnă care lucrează ca profesor la o universitate – au reluat o tradiţie care datează din anii 1970 şi întreruptă de fostul preşedinte, republicanul Donald Trump.

Vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff, au declarat un venit anual de 1,6 milioane de dolari în 2021 la administraţia fiscală federală şi au plătit 523.371 de dolari impozit pe venit, sau o cotă de 31,6%.

Pelerinajul de Florii, reluat după doi ani. Restricții de trafic rutier în centrul Capitalei

2

Traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă, în București, pentru buna desfășurare a pelerinajului de Florii. Peste 5.000 de oameni sunt așteptați să participe la evenimentul religios organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureștilor.

Vor fi închise mai multe străzi din centrul orașului, situate în zona Piața Unirii.

„Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor organiza în Bucureşti Pelerinajul de Florii la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov”, anunţă Patriarhia Română.

Traseul pelerinajului

Pelerinajul va începe la Mănăstirea Radu Vodă (orele 16:15) şi se va desfăşura pe următorul traseu: Bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orelor 17:45), unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Momentele principale ale pelerinajului:

Orele 16:00 – la Mănăstirea Radu Vodă va avea loc sfinţirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioşilor prezenţi;

Orele 16:15 – plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Catedrala Patriarhală;

Orele 16:45 – la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou procesiunea va fi întâmpinată de preoţii şi credincioşii acestei biserici;

Orele 17:15 – la biserica Sfânta Ecaterina, procesiunea va fi întâmpinată de preoţii profesori şi studenţii de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti;

Orele 17:45 – sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinţi icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi va adresa un cuvânt de învăţătură.

Ce restricţii de trafic vor fi

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că deplasarea participanţilor se va face pe partea carosabilă, cu restricţionarea traficului rutier şi închiderea temporară a circulaţiei pe străzile precizate mai sus, astfel:

Str. Radu Vodă, închidere totală de la Bd. Mărăşeşti;
Bd. Mărăşeşti, închidere totală între Bd. Dimitrie Cantemir şi Pod Mărăşeşti;
Bd. Dimitrie Cantemir, închidere totală între Bd. Mărăşeşti şi Str. Bibescu Vodă, pe sensul de mers către Pasajul Unirea;
Str. Bibescu Vodă, Calea Şerban Vodă, Str. Principatele Unite, Str. Ienăchiţă Văcărescu, Str. Sf. Ecaterina, închidere totală.
Rute ocolitoare: Splaiul Unirii – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii.

Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule:

* să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate;

* să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic;

* să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;

* să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentului;

* să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Un nou protest pro-Putin, în Belgrad! Mii de sârbi au demonstrat împotriva NATO – VIDEO

Noi proteste pro-Putin și pro-Rusia au avut loc, vineri, în capitala Serbiei. Mii de sârbi au fluturat steaguri ruseşti şi sârbe şi au purtat poze cu preşedintele Vladimir Putin prin Belgrad.

Protestatarii au mărșăluit prin Belgrad mergând până la ambasada Rusiei, pentru a protesta faţă de eforturile guvernului Serbiei de a se distanţa de Moscova după invadarea Ucrainei la 24 februarie, potrivit Reuters.

Participanții la demonstrație, mulţi din organizaţii ultranaţionaliste, s-au alăturat marşului din centrul oraşului până la ambasada rusă din apropiere, unde au tras semnale de rachete, au cântat imnuri ruseşti şi sârbeşti şi au salutat cele două ţări ca naţiuni înfrăţite.

„Am venit la acest miting pentru a sprijini Rusia şi pentru a spune „nu” tare şi clar politicilor autorităţilor din Belgrad care au luat o decizie ruşinoasă de a vota împotriva Rusiei în cadrul ONU”, a declarat Mladen Obradovic, un protestatar.

În ultimele săptămâni, Belgradul a votat de trei ori pentru rezoluţiile Naţiunilor Unite care condamnau invadarea Ucrainei de către Rusia şi a suspendat-o din principalul organism al ONU pentru drepturile omului. Moscova numeşte acţiunile sale din Ucraina „operaţiune specială”.

Aerul POLAR loveşte România! Diferenţe de 18 grade Celsius de la o zi la alta

4

Sâmbătă, 16 aprilie 2022, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile vor fi foarte ridicate în zona de sud și sud-est a României. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele montane înalte. Pe spații mici spre finalul intervalului vor fi condiții de ceață.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 – 25 de grade Celsius, iar temperaturile minime se vor situa între 0 – 10 grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în Transilvania și Maramureș.

Un val de aer polar loveşte România

Un val de aer polar loveşte România, iar vremea se schimbă radical în următoarele ore. Meteorologii anunță că vremea se va răci considerabil şi vor fi diferențe de până la 18 grade între zilele de sâmbătă și duminică.

Temperaturile vor fi scăzute până pe 25 aprilie. Ulterior, valorile termice vor crește și se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Un front atmosferic rece pe care îl regăsim deja în extremitatea de nord-vest a teritoriului ţării va traversa ţara noastra de la nord-vest către sud-est, astfel încât va determina, pe de o parte, apariţia precipiaţiilor pe parcusul zilei de astăzi în jumătatea de nord a teritoriului unde vom avea chiar fenomene specifice instabilităţii atmosferice, adică averse şi descărcări electrice, pe de altă parte vom avea şi o scădere a valorilor termice.

Dar acest front atmosferic se va deplasa treptat şi îl vom regăsi mâine şi în jumătatea sudică, prin precipitaţii, dar şi prin scăderea semnificativă a valorilor termice, astfel încât va ploua în sud, în centru, în est şi temperaturile vor fi coborâte de maxime de la 8-9 până la cel mult 14-15 grade Celsius”, a explicat Alina Şerban, meteorolog ANM, pentru Antena 3.

Vremea pentru săptămâna 18.04.2022 – 25.04.2022

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în zonele montane.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea estică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Apoi, după data de 25 aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Bombardamentele continuă asupra Harkovului: 10 morți și 35 de răniți / Explozii puternice la Kiev și Liov – VIDEO

Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte 35 au fost rănite în bombardamente ruseşti asupra unei zone rezidenţiale din Harkov.

Într-un prim raport, guvernatorul regional Oleg Singoubov a anunţat moartea a „şapte persoane, inclusiv un copil de şapte luni”.

Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, cu o populație predominant rusofonă, a fost localitatea cel mai puternic lovită de bombardamentele rusești, după Mariupol.

Zeci de morți în Harkov în ultimele zile

În ultimele 24 de ore, regiunea a suferit 34 de bombardamente, care au făcut un mort şi opt răniţi, a precizat Oleg Sinegobov pe Telegram.

În cursul zilei de vineri, şapte civili au fost ucişi şi alţi 27 au fost răniţi de tirurile ruse asupra unor autobuze de evacuare din regiunea Harkov, potrivit Parchetului ucrainean.

Peste 500 de civili, dintre care 24 de copii, au fost ucişi în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, de la începutul invaziei ruse la 24 februarie, a afirmat joi guvernatorul regiunii, Oleg Sinegubov.

Kiev-ul, sub asediu din nou

Explozii au fost auzite, sâmbătă, la primele ore în capitala Ucrainei, Kiev, şi în oraşul din vest Lviv, a informat presa locală, scrie Reuters.

Sâmbătă devreme, sirenele de raid aerian s-au auzit în regiunea Kiev, dar și în centrul și vestul Ucrainei, inclusiv la Rivne, Lviv, Ivano-Frankivsk, Volyn, Khmelnytsky, Vinnytsia, Zhytomyr, scrie și The Guardian.

Ce ar însemna dacă Biden l-ar asculta pe Zelenski şi ar declara Rusia „stat sponsor al terorismului”

Volodimir Zelenski i-a cerut recent preşedintelui american Joe Biden ca SUA să desemneze Rusia „stat sponsor al terorismului”. Biden nu s-a angajat în vederea vreunei acțiuni specifice în timpul respectivei convorbiri, a menţionat cotidianul american.

Washingtonul consideră drept „stat sponsor al terorismului” o ţară care „a oferit susţinere în mod repetat actelor de terorism internaţional”, a precizat Washington Post.

Ce ar însemna asta pentru Rusia?

Oficialii americani au refuzat anterior să infirme posibilitatea de a adăuga Rusia pe lista „statelor care sponsorizează terorismul”.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, Washingtonul consideră drept „stat sponsor al terorismului” o ţară care „a oferit susţinere în mod repetat actelor de terorism internaţional”, a precizat Washington Post.

În prezent, în această categorie sunt încadrate patru ţări: Coreea de Nord, Siria, Cuba și Iran. Adăugarea Rusiei ar fi o decizie majoră care ar escalada dramatic sancțiunile economice și ar avea efecte secundare asupra țărilor care încă fac afaceri cu Moscova.

„Nu am nicio evaluare în acest moment. Evident, continuăm să analizăm acțiunile de pe teren și acțiunile liderilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, în urmă cu o lună.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Schimbare de politică militară a Berlinului. Germania deblochează 1 mld. euro pentru Kiev

Este o nouă zi de război în Ucraina și începe cu vestea că Germania va trimite un ajutor militar consistent, de un miliard de euro, Ucrainei.

Potrivit presei germane, banii pot fi folosiți pentru a cumpăra blindate, chiar și de la companiile germane.

În total, Berlinul a decis să-și majoreze ajutorul internațional în sectorul apărării „la două miliarde de euro” în cadrul acestei suplimentări bugetare, „cea mai mare parte fiind prevăzută sub formă de ajutor militar pentru Ucraina”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a guvernului.

Banii, folosiți pentru achiziţiile de echipamente militare

Pachetul de două miliarde de euro „va merge în cea mai mare parte către Ucraina”, a confirmat pe Twitter ministrul de finanțe Christian Lindner, garantând Kievului mai mult de un miliard de euro.

Guvernul german încearcă să răspundă la criticile tot mai numeroase din partea autorităților ucrainene, dar și a unora dintre partenerii săi din UE, precum Polonia și statele baltice, privind aparenta lipsă de sprijin pentru Kiev în materie de armament sau chiar la complacerea sa față de Moscova.

REVOLUȚIE la Ierusalim. Încleștări violente între palestinieni și polițiști. Peste 150 de răniți – VIDEO

Haos pe străzile din Ierusalim! Peste 150 de palestinieni au fost răniţi vineri în confruntări cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor în Oraşul Sfânt.

La începutul zilei de vineri, martorii au relatat că palestinienii au aruncat cu pietre și că poliția israeliană a tras cu gloanțe de cauciuc și grenade paralizante, potrivit Times of Israel.

Potrivit Semilunii Roșii palestiniene, la sfârșitul după-amiezii, „153 de palestinieni răniți au fost transferați” la spitale din Ierusalim și zeci de alți răniți au fost tratați la fața locului.

SUA, intervenție rapidă

La rândul său, poliția israeliană a raportat cel puțin trei răniți în rândurile sale. Aproximativ 400 de persoane au fost arestate, potrivit unui ONG palestinian.

Statele Unite s-au declarat profund îngrijorate de violențele din Ierusalim și face apel la reținere. „Îndemnăm toate părţile la reţinere, să evite provocarea prin cuvinte sau acte şi să păstreze status quo-ul istoric al Esplanadei Moscheilor / Muntele Templului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al american, Ned Price.

Războiul din Ucraina a „reuşit” să închidă bisericile. Creştinii vor sta în case, de Paşte!

Din păcate pentru creştin ortodocşii din Ucraina, războiul pornit de Putin a „reuşit” să închidă şi bisericile. Lăcaşurile de cult din ţara lui Zelenski vor fi închise de Paștele Ortodox, care va avea loc duminică, 24 aprilie.

Restricțiilor de circulație impuse pe timpul nopții îi împiedică pe oameni să meargă la slujbă.

Sfințirea coșurilor de Paște va avea loc

Vestea privind faptul că bisericile vor fi închise în noaptea de Înviere a fost comunicată de poliția ucraineană, de Biserica Ortodoxă din Ucraina și de Biserica Greco-Catolică ucraineană.

Sfințirea coșurilor de Paște va avea loc în continuare, dar vor respecta, de asemenea, restricțiile de circulație. Slujbele ortodoxe de Paște, care urmau să aibă loc săptămâna viitoare, vor fi, de asemenea, anulate în timpul restricțiilor de circulație.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia a acuzat direct România! Soldați români, trimiși în secret la Odesa

9

Rusia a acuzat România că ar fi trimis soldați români, în secret, pentru a ajuta Ucraina. Astfel, Ambasada rusă în Africa de Sud a scris un mesaj pe Twitter, acolo unde a transmis că un grup militar NATO, format din militari români, ar fi fost trimis la începutul lunii în Odesa.

Mai precis, oficialii au informat că un grup secret de monitorizare al NATO, format din oficiali ai unei companii militare private din România, se află în Odesa. Amabasada Rusiei în Africa de Sud a mai transmis că românii ar ajuta regimul nazist din Kiev, instalat la Odesa, așa cum în anul 1943 forțele române au ajutat trupele germane să ocupe Odesa.

„Un grup secret de monitorizare al NATO, format din oficiali ai unei companii militare private româneşti, a început să lucreze la Odesa», relatează presa. Aşadar, românii ajută regimul nazist kievean instalat la Odesa, la fel cum forţele armate ale României au ajutat forţele germane să ocupe Odesa în 1943. Se pare că cineva nu a învăţat din istorie”, se arată în postarea de pe Twitter a Ambasadei Rusiei în Africa de Sud. Mesajul, postat joi, este însoţit şi de imagini ale liderilor armatei țării noastre în Al Doilea Război Mondial.

Reacția companiei românești acuzată de Rusia că a trimis soldați în secret în Ucraina

Compania românească acuzată de Rusia că a trimis soldați în secret în Ucraina a reacționat. Nord Star Support Group a negat orice fel de implicare în conflictul armat din Ucraina. Informațiile au apărut inițial în presa rusă, iar compania transmite că sunt false.

„North Star Support Group (NSSG), unul dintre liderii globali ai segmentului de servicii de consultanță și management al riscului pentru companii private ce desfășoară operațiuni de business în cele mai dificile regiuni din lume, anunță că informația transmisă de agenția de presă RIA Novosti conform căreia colaboratori români ai companiei ar fi implicați în operațiuni desfășurate în Odesa este complet falsă.

NSSG nu are în momentul de față colaboratori în orașul Odessa, din Ucraina, și nu desfășoară nicio activitate în această zonă. Mai mult decât atât, NSSG nu este o companie de tipul PMC – Private Military Company – și nu are nicio implicare militară în teatrele de conflict, inclusiv în războiul din Ucraina”, se arată într-un comunicat trimis de reprezentanții firmei.

Cât costă „Vodca Zelenski”, pe care au lansat-o elveţienii. Banii vor fi trimiși ucrainenilor

O companie din Elveţia a lansat brandul de vodcă Zelenski. Fondatorii își numesc produsul „cea mai influentă marcă de băuturi din lume”.

Prețul pentru 0,5 litri este de 40 de franci elvețieni.

100% din venituri, pentru reconstrucţia Ucrainei

Producătorul a lansat și campania #DrinkForPeace, care vizează strângerea de fonduri pentru restabilirea Ucrainei și întărirea păcii. Ucrainenii care locuiesc în zona de război pot folosi platforma pentru a spune unde exact este nevoie de ajutor.

Cel puțin 5 euro din vânzarea fiecărei sticle merg imediat în ajutorul Ucrainei. Fondatorii mărcii promit de asemenea să doneze 100% din veniturile lor pentru reconstrucția Ucrainei.

Potrivit unui anunț, stocurile au fost deja epuizate, însă băutura va fi în curând din nou disponibilă.

Banca Națională informează despre starea contului special pentru ajutorarea armatei și a contului Ministerului Politicii Sociale pentru nevoi umanitare. 3 milioane UAH au rămas în contul special pentru nevoile armatei – este nevoie de sprijin suplimentar”, se arată în raportul Băncii Naționale Ucrainene.

Americanii confirmă: crucișătorul Moskva, scufundat de două rachete Neptun – VIDEO

Un înalt oficial american a declarat că Statele Unite consideră că Moskva, nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, a fost lovită de două rachete ucrainene de tip Neptun.

Rachetele anti-navă cu care Ucraina ar fi reușit să atace cea mai importantă navă de război a Rusiei în Marea Neagră au fost dezvoltate în țară, erau noi și, teoretic, încă nu erau operaționale.

Sistemul anti-navă Rk-260MT Neptun, cu o rachetă cu motor turbojet, a fost dezvoltat în timp record și construită complet în Ucraina, folosindu-se în mare parte industria națională de armament, după anexarea Crimeei în 2014.

Racheta împrumută boosterul de la lansare de la sistemul antiaerian S-125 și folosește un motor turbojet MS-400.Are o rază operațională de 280-300 km și o viteză de croazieră de circa 800-900 km/h.

Rușii au organizat o ceremonie de adio la Sevastopol

Acelaşi oficial a mai spus că, tot conform evaluării Washingtonului, există victime în rândul echipajului crucişătorului, dar nu este clar numărul lor. Nava avea un echipaj de aproximativ 500 de marinari.

Rușii susțin că nu au existat victime pe nava Moskva scufundată, dar au organizat vineri o ceremonie de adio la Sevastopol.

La ceremonie au participat veterani ai Marinei ruse și un preot. O panglică cu inscripția „Pentru navă și marinari” a fost atârnată de una dintre coroanele funerare, în condițiile în care Moscova susține că nu au fost victime și că toți marinarii au fost salvați, relatează serviciul în limba rusă al BBC, care publică și fotografii atribuite agenției oficiale TASS.

Polonezii, acuze GRAVE la adresa Moscovei: ce ar fi provocat moartea lui Lech Kaczyncski, în 2010

Anchetatorii responsabili cu elucidarea cauzelor accidentului aerian din 2010 de la Smolensk, în Rusia, în care au murit preşedintele Lech Kaczyncski, soţia sa Maria şi mai multe zeci de înalţi responsabili politici şi din armată, precum şi figuri proeminente ale societăţii civile poloneze, susţin că două explozii ale unor dispozitive amplasate la bordul avionului sunt responsabile de catastrofă.

Comisia poloneză utilizează un limbaj prudent, vorbind despre „posibilităţi” de plasare a unor explozibili şi de provocarea unei deflagraţii „la momentul şi locul dorit printr-un mesaj radio codificat”.

Ruşii ar fi provocat explozii la bord

Un investigator al unei companii aeriene a declarat recent că descoperirile iniţiale au fost greşite. Acesta spune că aripa avionului nu ar fi arătat aşa dacă ar fi fost lovită de un mesteacăn.

Investigatorul susţine că au fost explozii la bord! De precizat este că ruşii au încercat la momentul tragediei să protejeze locul căderii şi foarte puţine persoane au avut acces în zona tragediei.

Noul raport îi acuză între altele pe controlorii de trafic aerian ruşi că au transmis „cu bună ştiinţă” informaţii false piloţilor polonezi.

Moscova nu returneaza epava avionului

Moscova refuză să returneze epava avionului, cerută de ani de zile de Varşovia, sub pretextul că trebuie mai întâi să-şi finalizeze propria anchetă, deşi rezultatele finale oficiale ale anchetei ruse au fost făcute publice încă în 2011.

În zilele care au urmat prăbuşirii avionului, unii membri ai partidului conservator aflat acum la putere, Lege şi Justiţie (PiS), l-au acuzat pe Vladimir Putin că se află în spatele acestui „atentat”.

George Ivașcu, demisie de la conducerea Teatrului Metropolis. Ce a ținut să-i transmită cunoscutul actor primarului Nicușor Dan: „Umilitor”

5

Actorul George Ivașcu – al cărui nume a fost adesea asociat în ultimii ani, de către publicul amator de spectacole de teatru, cu proiectele Metropolis – și-a anunțat demisia de la vârful instituției de cultură din Capitală.

Decizia luată de Ivașcu a fost comunicată și public, vineri, 15 aprilie, prin intermediul paginii de Facebook a Teatrului Metropolis.

Astfel că spectatorii au aflat nu doar că directorul fondator al Teatrului Metropolis și-a anunțat demisia din această funcție, ci și ce mesaj are George Ivașcu pentru primarul Capitalei, Nicușor Dan.

E vorba despre conținutul scrisorii de demisie semnate de Ivașcu, cel care alege să menționeze că a construit „Teatrul Metropolis de la zero acum 15 ani” și că i se pare „umilitor” rezultatul evaluării pe anul trecut – cu trimitere la evaluările directorilor de teatre anunțate de către primarul Capitalei.

De altfel, cunoscutul actor arată cu degetul în direcția edilului general al Bucureștilor.

Regret că drumul nostru a fost oprit de dumneavoastră în ultimii doi ani prin subfinanțare cronică”, transmite acesta în mesajul menit să ajungă în atenția lui Nicușor Dan.

Redăm în cele ce urmează, integral, ce a ales să transmită George Ivașcu:

„Stimate domnule Primar General Nicușor Dan,

Subsemnatul George Ivașcu, Director fondator al Teatrului Metropolis, vă rog să luați în considerare, începând de astăzi, 15 aprilie 2022, demisia mea din această funcție.

Deși rezultatul evaluării pe anul 2021 îmi permite să îmi continui activitatea încă doi ani, îl consider umilitor și, împreună cu lipsa dumneavostră de comunicare reală, lipsa corectitudinii informațiilor despre situația Teatrului Metropolis pe care le-ați oferit în mod repetat în ultima perioadă, precum și lipsa de încredere în calitățile mele manageriale, pe care ați declarat-o public, fac, practic, imposibilă colaborarea noastră în continuare.

A fost o onoare pentru mine să construiesc Teatrul Metropolis de la zero acum 15 ani, un teatru de proiecte absolut necesar și devenit de mare succes, și le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături pe acest drum greu dar frumos – echipă, artiști din toate generațiile, colaboratori, parteneri și public. Plec cu capul sus și cu misiunea împlinită.

Regret că drumul nostru a fost oprit de dumneavoastră în ultimii doi ani prin subfinanțare cronică, dar consider că această decizie vă aparține în totalitate, ca Primar General și sunt sigur că se încadrează în viziunea pe care o aveți asupra vieții culturale a orașului București.

Ca actor și profesor, nu pot decât să vă urez succes.

Cu stimă,
George Ivașcu”

Firea: „Știm deja că Nicușor Dan a făcut o regulă din a nu respecta legea”

Recent, fostul primar al Capitalei, social-democrata Gabriela Firea, atrăgea atenția asupra situației apărute la Teatrul Grivița 53. „Primul teatru construit în Capitală în ultimii 70 de ani, printr-o inițiativă privată, riscă să rămână un vis!

Nicușor Dan nu a semnat autorizația de construire, iar regizoarea și scriitoarea Chris Simion-Mercurian poate pierde granturi de 2 milioane de euro.

Termenul inițial până la care puteau fi obținute fondurile norvegiene pentru Teatrul Grivița 53 a expirat luni. Ultimul document necesar este autorizația de construire semnată de primarul general. Chris Simion-Mercurian așteaptă acest document de multe luni, cu toată documentația depusă la Primăria Capitalei.

Știm deja că Nicușor Dan a făcut o regulă din a nu respecta legea. Nu semnează la timp documentațiile de urbanism și a fost amendat pentru asta de Inspectoratul de Stat în Construcții. Însă, aici nu este nici un „rechin imobiliar”, ci este vorba de munca a sute, mii de oameni pentru a ridica un teatru. De visul unui om!”, scria, între altele, Firea, joi, 14 aprilie, pe Facebook.

China va înghiți Taiwanul „indiferent de poziția SUA” / Soarta Taipeiului se joacă acum

China continentală și Taiwan se vor uni, în ciuda declarațiilor SUA care sprijină independența Taipeiului, a insistat Ministerul de Externe de la Beijing.

Autoritățile chineze intenționează să asigure cu orice preț unitatea Chinei continentale cu Taiwanului, indiferent de declarațiile SUA, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian.

„Suntem gata să luăm cele mai mari măsuri”

„Problema Taiwanului este problema numărul unu a politicii interne a țării noastre. China ar trebui, și cu siguranță va fi unificată, suntem gata să luăm cele mai mari măsuri pentru o unificare pașnică cu Taiwan”, a spus Zhao într-un briefing, ca răspuns la o întrebare a Tass în ceea ce privește modul în care Beijingul evaluează declarația recentă a Washingtonului cu privire la inadmisibilitatea reunificării prin forță a Taiwanului cu China continentală.

Purtătorul de cuvânt a reiterat, de asemenea, că anterior Armata Populară de Eliberare a Chinei și-a exprimat poziția fermă cu privire la inadmisibilitatea ingerinței Washingtonului în afacerile interne ale Chinei. El a subliniat că autoritățile chineze intenționează să intercepteze cu severitate încercările separatiștilor taiwanezi de a se disocia de China continentală.

Principiul „o singură Chină”

„În problema Taiwanului, SUA ar trebui să respecte principiul «o singură Chină». Statele Unite sunt obligate să înceteze să mențină contactele oficiale cu Taiwan și să refuze să efectueze exerciții militare comune cu Taipei, precum și să nu mai vândă arme către Taipei”, a conchis diplomatul.

El a subliniat că Beijingul cere de la Washington să-și respecte obligațiile în temeiul acordurilor bilaterale. După cum a declarat anterior consilierul prezidențial al SUA pentru securitate națională, Jake Sullivan, autoritățile americane vor face totul pentru a preveni reunificarea Taiwanului cu China continentală prin forță.

SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Taiwan în 1979 și le-au stabilit cu China. Recunoscând politica „o singură Chină”, Washingtonul continuă să mențină contacte cu insula și să-i furnizeze arme. Acest lucru provoacă proteste ale Chinei continentale, care consideră Taiwanul parte a teritoriului său și avertizează cu hotărâre împotriva oricăror aspirații separatiste.

Extinderea NATO la granița Rusiei. Moscova amenință nuclear Finlanda și Suedia

Rusia amenință cu „consecințe” dacă Finlanda și Suedia se alătură NATO. Cele două țări, membre ale Uniunii Europene, iau în calcul aderarea la Alianță de când Rusia și-a lansat războiul în Ucraina, la 24 februarie.

Aderarea Suediei și Finlandei la NATO ar avea consecințe asupra acestor țări și asupra securității europene, a avertizat vineri Ministerul rus de Externe.

„A fi membru NATO nu le poate consolida securitatea națională”

Aceste țări „trebuie să înțeleagă consecințele unui astfel de pas pentru relațiile noastre bilaterale și pentru arhitectura de securitate europeană în ansamblu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Maria Zaharova, într-un comunicat.

„A fi membru NATO nu le poate consolida securitatea națională. De facto, Finlanda și Suedia vor fi prima linie a NATO”, a spus ea, scrie Le Parisien. Helsinki și Stockholm se gândesc să se alăture Alianței Nord Atlantice, ca reacție la ofensiva militară rusă împotriva Ucrainei.

Deja joi, fostul președinte rus și actualul numărul doi al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat că, dacă Finlanda sau Suedia ar adera la NATO, Rusia își va consolida mijloacele militare, în special nucleare, în Marea Baltică și în apropierea Scandinaviei.

Finlanda, care are aproximativ 1.300 km de graniță cu Rusia, se va decide „în câteva săptămâni” cu privire la candidatura pentru NATO, potrivit premierului său. Nici Suedia nu exclude aderarea la alianța militară occidentală, dar pare mai puțin accelerată în această direcție.

Rusia consideră NATO ca o amenințare existențială iar ofensiva ei în Ucraina a fost justificată de Kremlin în special de ambițiile atlantice ale Kievului și de sprijinul politic și militar occidental pentru acest vecin al Rusiei.