Acasă Blog Pagina 1369

”Fantoma” Duțu de la New York nici măcar acoperit SIE nu este!

La ce bun să ne mai mirăm în ce hal șterge pe jos cu România ”partenerul strategic” în Raportul Departamentului de Stat al SUA? Mai ales atunci când chiar reprezentanți de seamă ai structurilor guvernamentale aflați la post peste Ocean se comportă ca și cum România chiar ar fi un ”stat eșuat”!

Standul României la Târgul de Turism și ale… altora

Pentru că, trebuie să recunoaștem cu toată onestitatea că ”acțiuni” precum ”Standul României la Târgul de Turism de la New York” par parcă anume organizate doar pentru a le demonstra americanilor că ne merităm cu prisosință statutul, fie el și neoficial, de umilă ”Colonie”… Principalul artizan al standului format din niște coli A4 ”mâzgălite” la imprimantă și agățate cu cleme pe o draperie neagră, conform fișei postului, fiind chiar șeful Biroului de Promovare Comercial Economică din cadrul Consulatului General al României la New York. Ministrul consilier Gabriel Ion Duțu. Cel care promovează ”economia” românească peste tot prin Statele Unite ale Americii, de la Chicago la Los Angeles și acum la New York, încă dinainte de 2010!

Longevitate extremă în aparatul diplomatic românesc din SUA. Ceea ce i-a și adus ”nemuritorului” Gabriel Ion Duțu eticheta de ”fantomă”… Și, într-adevăr, ministrul consilier chiar este o ”fantomă” care de prea multă vreme face umbră nu degeaba, ci pe o leafă mai mult decât generoasă, consulatelor românești din Chicago, Los Angeles sau New York. Dar doar o ”fantomă” a unui stat român neputincios în a se debarasa de astfel de ”bătrâni combinatori” care prin promovări precum cea recentă de la Târgul de Turism nu fac decât să blocheze interesele statului român!

Funcționar public de execuție

Ascultând ”legendele” despre cei mai mari miliardari americani aduși chipurile în România de el strict ”pe persoană fizică” sau despre cum îi ”mănâncă” din mână partenerii americani, chiar că ai putea crede că serviciile secrete românești au dat lovitura vieții cu ”plantarea” lui Gabriel Ion Duțu în Statele Unite ale Americii. Nimic mai fals însă! Fie și pentru simplul fapt că, dacă Agențiile de peste Ocean ar fi ”mirosit” și cea mai mică suspiciune de ”acoperire” a lui Gabriel Ion Duțu, acesta ar fi fost ”ejectat” de acolo din chiar a doua zi! Cutumă pe care de altfel o cunoaște foarte bine orice inițiat al sistemului. Astfel că în niciun caz nu stă ”nea Duțu” la post în Statele Unite ale Americii de aproape un deceniu și jumătate pentru că este ”acoperit SIE”!!! Statutul lui oficial fiind doar cel de ”funcționar public de execuție în cadrul MECRMA – DCERI. Adică, pe scurt, funcționar la Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Economiei! Atât și nimic mai mult!

Tot pe apă minerală…?

Acum, ce este drept, cutuma neoficială a postului de ministru consilier șef Birou de Promovare Comercial Economică pe la cam toate Ambasadele și Consulatele României de peste hotare implică mai mult efectuarea de diverse comisioane pentru politicienii din delegațiile oficiale, organizarea de vacanțe mascate sub pretextul vizitelor oficiale și ”căpătuirea” rudelor.

Din 2010 promovează Duțu comerțul românesc prin Chicago, Los Angeles și New York

Însă, în ceea ce privește Statele Unite ale Americii, situația stă puțin diferit. Însă nu doar pentru că orice demnitar, politician sau funcționar al statului român visează să întărească parteneriatul strategic cu americanii nu doar prin ”linsul clanței” Ambasadei SUA de la București. Dar cel mai mult printr-o excursie decontată peste Ocean… Ci mai ales pentru că, totuși, o societate comercială din România a reușit să își impună produsul în State! Chiar dacă ”prețul corect” pentru pătrunderea pe piața americană presupune inclusiv asigurarea că Ministerul Economiei de la București va păstra în funcțiile de șefi Birouri de Promovare Comercial Economică doar acei funcționari publici de execuție care își pun toate eforturile doar în slujba respectivei firme. Așa că, după cum bine se știe la un anumit nivel al sistemului că un astfel de post costă 50.000 de dolari, tot la fel de bine se știe și că oricăruia dintre funcționarii români aflați pe aceste posturi în SUA li se poate pune oricând întrebarea ”tot pe apă minerală”…?

Clamele ministrului consilier

Chiar dacă oficialii Consulatului General al României la New York au încercat să șteargă rușinea ”participării” la cel mai important Târg de Turism de peste Ocean în cel mai penibil mod cu putință, ștergând imaginile postate inițial, ministrul consilier Gabriel Ion Duțu tot trebuie să își ”aroge” responsabilitatea pentru ”stand”. Unul format exclusiv dintr-o perdea neagră pe care erau agățate cu clame file A4 scoase la imprimantă și pe care scria doar ”Explore the Carpatian Garden”! Chiar și dacă Duțu ar fi adus clamele de acasă! Sau a conceput de unul singur ”raportul de activitate” al participării României la Târgul de Turism într-un stil care i-ar fi gâdilat orgoliul de patriot până și lui Ceaușescu: ”Manifestarea a constituit spațiul mult așteptat pentru a disemina informații exclusive, oferte de călătorie și programe turistice care nu pot fi găsite într-o astfel de prezentare nicăieri altundeva”! Adică ministrul consilier Duțu nu a agățat cu cleme niște hârtii pe perdea neagră, ci astfel a ”diseminat informații”!!!

Acum, după ce a albit la post în America de atâta amar de vreme, aproape că nici nu mai ai vreo pretenție ca Gabriel Ion Duțu să se întoarcă singur în țară! Dar ținând cont și de ”cutuma” de la Ministerele Economiei și Afacerilor Externe, nici ca actualii miniștri să facă un pustiu de bine și să trimită la post la New York un funcționar tânăr, capabil și care chiar să promoveze interesele comerciale românești. Nu de alta, dar altfel poate întreabă cine ”nu trebuie” și pe Duțu, ca și pe ceilalți șefi de Birouri de Promovare Comercial Economică de la Consulatele din SUA dacă sunt ”tot pe aceeași apă minerală”… Știu ei bine care! Dar și noi! Existând, desigur și varianta de bun simț ca funcționarii români care tot slujesc intersele unei singure societăți comerciale să o facă și la vedere, trecând în privat!

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Ucrainenii scanează fețele soldaților ruși morți, apoi le contactează mamele / Efect de bumerang pentru Zelenski

Ucrainenii scanează fețele rușilor morți, apoi le contactează pe mamele acestora. Oficialii ucraineni spun că utilizarea software-ului de recunoaștere facială ar putea ajuta la încheierea războiului. Dar unii experți îl numesc „război psihologic clasic”, care creează un precedent înfiorător.

Oficialii ucraineni au efectuat peste 8.600 de căutări de recunoaștere facială asupra soldaților ruși morți sau capturați în cele 50 de zile de la începutul invaziei Moscovei, folosind scanările pentru a identifica cadavrele și a contacta sute de familii în ceea ce ar putea fi una dintre cele mai groaznice aplicații ale tehnologiei.

O strategie controverasată și periculoasă

Armata IT a țării, o forță de voluntari formată din hackeri și activiști, care urmează directivele guvernului de la Kiev, spune că a folosit acele identificări pentru a informa familiile cu privire la moartea a 582 de ruși, inclusiv trimițându-le fotografii cu cadavrele abandonate, scrie The Washington Post.

Ucrainenii susțin utilizarea software-ului de scanare facial de la firma americană Clearview AI ca o modalitate brutală, dar eficientă, de a stârni disidența în interiorul Rusiei, de a descuraja alți combatanți și de a grăbi încheierea unui război devastator.

Însă unii analiști militari și tehnologici se tem că strategia s-ar putea întoarce împotriva Kievului, stârnind furia din cauza unei campanii de șoc îndreptată către mame care nu au legătură cu mașinăria de război a Kremlinului.

Solidaritatea Occidentului cu Ucraina face tentantă susținerea unui act atât de radical menit să valorifice durerea familiei, a spus Stephanie Hare, cercetător în tehnologii de supraveghere la Londra. Dar contactarea părinților soldaților, a spus ea, este „război psihologic clasic” și ar putea stabili un nou standard periculos pentru conflictele viitoare.

Directorul executiv al Clearview AI, Hoan Ton-That, a declarat pentru The Washington Post că peste 340 de oficiali din cinci agenții guvernamentale ucrainene pot folosi acum instrumentul său pentru a efectua căutări de recunoaștere facială oricând doresc, gratuit. Sistemul a fost folosit în principal de ofițerii de poliție și anchetatorii federali din Statele Unite pentru a vedea dacă o fotografie a unui suspect sau a unui martor se potrivea cu oricare alta din baza lor de 20 de miliarde de imagini preluate de pe rețelele sociale și de pe internetul public.

Conturi VKontakte și Instagram

Dar aproximativ 10% din baza de date provine de la cea mai mare rețea socială a Rusiei, VKontakte, cunoscută sub numele de VK, ceea ce o face un instrument potențial util pentru scanarea câmpului de luptă, a spus Ton-That.

Clearview a distribuit cu The Post e-mailuri de la trei agenții ucrainene – Poliția Națională, Ministerul Apărării și o a treia agenție care a cerut companiei să rămână confidențială – confirmând că software-ul este în uz. Oficialii acestor agenții și armata IT au refuzat să comenteze în continuare sau nu au răspuns solicitărilor de comentarii. Clearview a refuzat să identifice alte două agenții ucrainene despre care a spus că folosesc în prezent software-ul său.

În e-mailurile pe care Clearview le-a împărtășit cu The Post, un reprezentant al Ministerului Apărării a spus că a testat Clearview prin scanarea fotografiilor fețelor soldaților morți și că a fost „plăcut surprins” când instrumentul a returnat link-uri către conturile VK și Instagram ale rușilor. Cu încurajarea armatei, și alte agenții au testat tehnologia, a spus Ton-That.

Agențiile ucrainene, a spus Ton-That, au folosit aplicația pentru a confirma identitățile persoanelor aflate la punctele de control militare și pentru a verifica dacă un ucrainean este un posibil infiltrat sau sabotor rus. El a susținut că sistemul ar putea descuraja soldații ruși să comită crime de război, de teamă să nu fie identificați, și a spus că ucrainenii iau în considerare utilizarea instrumentului pentru a verifica identitățile refugiaților ucraineni și ale gazdelor lor.

„Este Photoshop!!! ASTA NU POATE FI ADEVĂRAT”

Însă strategia oficialilor de a informa familiile cu privire la dispariția celor dragi a stârnit îngrijorări că ar putea înfuria aceiași ruși pe care speraseră să-i descurajeze. Un expert în securitate națională a spus că alte acțiuni ucrainene – ținerea de conferințe de presă cu soldați ruși capturați și postarea pe rețele sociale de fotografii și videoclipuri care prezintă prizonieri de război – au fost văzute în interiorul Rusiei nu ca o expunere binevenită la adevăr, ci ca o umilire a inamicului.

Un videoclip pe care armata IT din Ucraina l-a postat luna aceasta pe Telegram a arătat fragmente din ceea ce grupul a caracterizat drept conversații cu rudele soldaților ruși. Într-un chat, cineva căruia i s-au trimis fotografii cu chipul însângerat al unui soldat rus a răspuns: „Este Photoshop!!! ASTA NU POATE FI ADEVĂRAT” Expeditorul a răspuns, potrivit filmării: „Așa se întâmplă când trimiți oameni la război”.

Într-o altă conversație, un străin a trimis un mesaj unei mame ruse în care spunea că fiul ei a murit, alături de o fotografie care arată corpul unui bărbat cu fața la pământ. Destinatara a răspuns cu neîncredere, spunând că nu este el, înainte ca expeditorul să predea o altă fotografie care arată o mână înmănușată ținând documentele militare ale bărbatului.

Dincolo de scanarea cadavrelor, Ucraina folosește recunoașterea facială pentru a identifica soldații ruși surprinși de camere care jefuiesc case și magazine, a declarat un oficial al Ministerului Transformării Digitale din Ucraina.

O tehnologie imperfectă

Dar rezultatele căutării recunoașterii faciale sunt imperfecte, iar unii experți se îngrijorează că o identificare greșită ar putea duce la informarea eronată a persoanelor vizate, cu consecințe psihologice devastatoare.

Privacy International, un grup pentru drepturile digitale, a cerut companiei Clearview să-și încheie activitatea în Ucraina, spunând că „consecințele potențiale ar fi prea atroce pentru a fi tolerate – cum ar fi confundarea civililor cu soldați”. (Ton-That a spus că instrumentul de căutare Clearview este precis, inclusiv în cazurile de „leziuni faciale” severe).

Armata SUA a folosit scanere biometrice pentru a colecta amprentele digitale, scanările ochilor și fotografiile feței oamenilor în timpul războiului din Afganistan, crezând că ar putea ajuta la confirmarea aliaților și la identificarea amenințărilor. Însă în timpul retragerii rapide a trupelor de anul trecut, unele dintre dispozitive au fost abandonate, stârnind temeri că datele sensibile ar putea fi utilizate greșit. (Sistemul online al Clearview, a spus Ton-That, permite companiei să întrerupă rapid accesul dacă un cont cade în mâinile greșite).

Controverse internaționale privind bazele de date

Clearview a stârnit controverse internaționale de ani de zile din cauza modului în care a adunat fotografii pentru baza sa de date, strângând cantități masive de la companiile de social media și alte site-uri de internet fără acordul proprietarilor. Compania s-a confruntat cu investigații guvernamentale, procese în desfășurare și solicitări din partea țărilor de a șterge datele cetățenilor lor.

Utilizarea agresivă de către Ucraina a căutărilor Clearview a împins compania privată în linia întâi a unui conflict dificil din punct de vedere diplomatic – unul în care chiar și guvernul SUA s-a angajat cu prudență, de teama să nu declanșeze un război global.

Olanda își dă singură ajutor de la statul român!

Florin Spătaru a trecut din funcția de șef al Șantierelor Navale Damen din Galați și Mangalia direct în cea de ministru al Economiei! ”Detașare” cel puțin stranie… Fie și pentru că la momentul avizării acestei nominalizări, nicio structură a statului român, în frunte cu chiar prea ”flexatele” servicii secrete nu a avut nici cea mai mică obiecție de făcut.

Și asta cu toate că inițiații sistemului cel puțin știau foarte bine, încă de atunci, că astfel practic olandezii de la Damen și-au pus directorul ministru al Economiei. Pe mâna PSD. Însă de frica AIVD-ului olandez și ținând cont că generalul Gheorghe Savu, fostul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei este acum CEO pentru Damen România, a fost ”înghițit” și acest conflict grav de interese. Mai ales ținând cont de faptul că strategia de offset a României este gestionată tocmai de către Ministerul Economiei. Cel condus acum de Florin Spătaru, fostul șef al Șantierului Damen din Galați. Și care tocmai ce se pregătește să aprobe ajutorul de stat pentru fostul său loc de muncă… Șantierul Naval Damen Galați! Cea mai bună dovadă că România chiar a ajuns ”Colonie Algemene Inlichtingen en Veiligheidsdienst”, așa după cum dezvăluiam în ”lovitura” din 12 aprilie…

Damen o ține langa…

Compania condusă de generalul Savu nu a dezmințit oficial ”raportul corvetelor” pe care l-am publicat în data de 14 iulie. Și care ”demonta” propaganda olandeză cu privire la construcția simultană a mai multor nave militare performante la șantierele proprii de la Galați și Mangalia. Și nici nu avea cum…

Lovitură pentru Savu de la Damen: corvetele se pot face în Franța!

În schimb, ”propaganda operativă” a DGIA pusă în slujba Damen o ține în continuare ”langa” cu ”legendarea” ipotezei că ar avea capacitatea construcției simultane de corvete. Bineînțeles, dacă Ministerul Apărării Naționale i-ar transforma din pierzători, în câștigători ai licitației internaționale adjudecată de francezii de la NAVAL GROUP. Și uite cum, chiar și pe 18 aprilie, cu doar 10 zile înainte de expirarea termenului limită pentru semnarea contractului corvetelor cu Naval Group, Damen continuă să exercite presiuni publice asupra MApN. Inclusiv prin lansarea ”știrii de ultimă oră” că poate construi nave și la Mangalia, și la Constanța! Și la prețul de acum patru ani, dar și în trei ani, în loc de patru!

Ultima ofertă a NAVAL!

Numai că ”Planul B” al ”frăției” vădite dintre DGIA și Damen poate fi de asemenea dejucat de o ofertă de ultimă oră a francezilor de la NAVAL GROUP. Compania câștigătoare a licitației internaționale urmând a face Ministerului Apărării Naționale propunerea oficială ca toate cele patru corvete militare să fie construite în Franța, în următorii patru ani! Printr-un contract garantat de Guvernul de la Paris! Ceea ce ar face zadarnică inclusiv ”sinuciderea economică” a patronului Șantierului Naval Constanța, Gheorghe Bosînceanu. Cel care preferă să piardă un contract gata câștigat de zeci de milioane de euro, decât să supere ”Justiția paralelă” a DGIA tocmai în aceste zile, când ”Gruparea Băsescu” pierde procesele pe bandă rulantă… Și definitiv!

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Mercenarii britanici capturaţi de ruşi cer să fie eliberaţi la schimb cu Medveciuk! / „Au fost legaţi la mâini şi picioare, apoi duşi să fie împuşcaţi!”

Televiziunea publică rusă difuzează luni apelul a doi prizonieri, pe care-i prezintă drept cetăţenii britanici Shaun Pinner şi Aiden Aslin, luaţi prizonieri în timpul unor confruntări armate în Ucraina, în care aceştia îi cer premierului Boris Johnson să le negocieze eliberarea.

Ambii bărbați, Shaun Pinner și Aiden Aslin, au vorbit după ce au fost somați să o facă de către un bărbat neidentificat. Imaginile au fost difuzate de televiziunea de stat Rossiya 24.

Luptătorii l-au implorat pe Boris Johnson

Imaginile au fost difuzate luni în jurul aceleiași ore la care Ucraina a difuzat o înregistrare cu Medvedciuk filmată de SBU, serviciul de informații al Kievului, în care bărbatul cere să fie schimbat pentru prizonieri ucraineni din Mariupol.

Pinner i-a propus direct lui Boris Johnson, atât în numele său, cât şi al lui Aslin.

„Dorim să fim daţi la schimb cu domnul Medvedciuk. Aș aprecia foarte mult ajutorul tău în această chestiune”, a spus el, menţionând că a fost tratat bine de ruşi.

Autorităţile ucrainene au pus sechestru recent pe 154 de bunuri mobile şi imobiliare ale politicianului ucrainean pro-rus Viktor Medvedciuk, care a fost arestat săptămâna trecută, în urma unei operaţiuni speciale a Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Tranziția către vehiculele electrice înseamnă șomaj în masă

1

BMW nu va elimina niciun angajat în tranziția de la motoarele cu combustie la modelele electrice, a promis directorul executiv al companiei bavareze, chiar dacă economiștii prevăd zeci de mii de pierderi de locuri de muncă în întreaga industrie.

„Nu vom avea pierderi de joburi din cauza transformării”, asigură Oliver Zipse. „La uzina noastră din Munchen va exista o producție complet electrică fără ca cineva să-și piardă locul de muncă”.

Comentariile lui Zipse vin în contextul în care sectorul auto european, precum și economiști importanți, avertizează că planurile de interzicere a mașinilor pe benzină și diesel vor duce la șomaj în masă.

Asociația VDA, care reprezintă producătorii germani de automobile, a declarat că o propunere a UE de interzicere a vânzărilor de noi motoare cu combustie până în 2035 este „aproape imposibil de realizat” și că impactul asupra locurilor de muncă ar fi „semnificativ”.

Un sondaj realizat în numele VDA a constatat, de asemenea, că peste 100.000 de locuri de muncă ar fi în pericol în sectorul auto din Germania dacă personalul nu ar fi recalificat.

Dar Zipse a precizat că BMW, care a înregistrat profituri record în 2021 și urmează să prezinte prima sa limuzină electrică, i7, va instrui angajați din întreaga lume cu abilități pentru a lucra la modelele alimentate cu baterii.

Zipse,  care este și directorul ACEA, organismul comercial al producătorilor auto europeni, a subliniat că vorbește doar în numele BMW, care a adoptat o abordare flexibilă a producției electrice.

În loc să convertească uzinele exclusiv pentru a produce vehicule electrice, BMW transformă fabricile pas cu pas și se asigură inițial că versiunile cu motor cu combustie, hibride și electrice ale modelelor sale pot fi construite pe aceleași linii de asamblare, folosind același personal.

Rușii, în război cu ei înșiși

Deocamdată, Vladimir Putin poate continua să se amăgească singur, la fel cum își amăgește poporul, că poate transforma Rusia într-un stat  autosuficient, autoizolator și expansionist, bazat pe ideea superiorității asupra altor națiuni. Pe termen mediu și lung, însă, „operațiunea militară specială” în Ucraina pare destinată să submineze toate fundamentele politice, economice și morale ale Rusiei. Agresiunea lui Putin a întors o țară împotriva ei însăși.

Mașinăria de propagandă rusă,în plină isterie patriotică, îi înfățișează pe ucraineni  ca o masă fără chip, omogenă, care trebuie supusă Kremlinului prin denazificare, un proces care de fapt înseamnă de-ucrainizare, așa cum recunosc acum deschis propagandiștii lui Putin.

Dar și rușii sunt considerați  de regimul Putin drept o masă de manevră care trebuie să-și urmeze orbește liderul.

Soldații ruși – mai ales recruți foarte tineri care îndeplinesc serviciul militar obligatoriu – au devenit carne de tun, trimiși nepregătiți în Ucraina. Ideile fără sens ale stăpânului de la Kremlin  costă viețile adolescenților.

Într-unul dintre puținele sale discursuri din ultimele săptămâni, Putin a declarat deschis sezonul de vânătoare împotriva „trădătorilor naționali” și a unei „coloane a cincea” care se presupune că subminează unitatea națiunii.

Pentru a-i elimina pe acești răufăcători, el a îndemnat la o „autocurățare a societății”. “Rușii au dat repede curs apelului: după discurs, a existat un val de denunțuri, cu studenți care și-au condamnat profesorii – și invers – și colegi care s-au denunțat reciproc”, precizează Andrei Kolesnikov, senior fellow la Carnegie Endowment for International Peace.

Astăzi, răspunsul dominant al rușilor de rând la război este agresiunea, susținută de ceea ce pare a fi un efort aproape subconștient de a bloca orice veste proastă și, odată cu ea, orice sentiment că Rusia ar putea fi dusă pe un drum greșit.

Frica de autoritate nu numai că îi împiedică pe oameni să protesteze împotriva unui război barbar; de asemenea, îi face incapabili să admită nici măcar pentru ei înșiși că Rusia lui Putin a comis ceva îngrozitor.

„Rușii experimentează în mod colectiv o versiune a sindromului Stockholm, simpatizând mai mult cu propriul răpitor decât cu celelalte victime ale acestuia”, notează Foreign Affairs. Susținătorii lui Putin, intoxicați de ceea ce consideră că este patriotism, atacă pe oricine critică războiul și susțin că nu înțeleg de ce unii protestează împotriva lui.

Pentru ruși, termenul „fascism” a servit mult timp ca o etichetă convenabilă pentru aproape orice lucru rău.

Pentru Putin, spectrul naziștilor a oferit o modalitate de a îndoctrina Rusia, de a insista asupra faptului că Ucraina nu are dreptul să existe.

Și, bineînțeles, anul acesta, cu ocazia Zilei Victoriei de pe 9 mai – una dintre cele mai importante sărbători de stat ale Rusiei, care comemorează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – Putin va echivala fără îndoială victoria sovietică din 1945 cu propriul triumf asupra Ucrainei.

Dar va trebui să-și aleagă cu grijă cuvintele, deoarece din ce în ce mai mulți ruși se simt prinși în capcană. Îl susțin pe Putin în calitate de comandant suprem al armatei lor legendare, dar în adâncul lor încep să înțeleagă că președintele i-a condus într-o fundătură din care scăparea poate fi imposibilă: o enclavă ostilă și ocolită de lume.

Au fost anunțate primele două decese confirmate cu virusul gripal, în acest sezon/Ce vârste aveau cei doi români

1

Informații de ultim moment au venit, luni, 18 aprilie, de la oficialii din Sănătate.

Au fost confirmate primele două decese cu virus gripal în sezonul 2021-2022. Informațiile au venit luni, 18 aprilie, de la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Este vorba despre o femeie din județul Olt și un bărbat din Timiș.

Astfel, în primă fază s-a anunțat că un bărbat în vârstă de 58 de ani, din județul Timiș, „având condiții medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal, confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3” a decedat pe 14 aprilie.

A doua victimă a virusului gripal, o femeie din Olt

Ulterior, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a anunțat un al doilea deces. O femeie în vârstă de 78 de ani, „fără condiții medicale preexistente cunoscute”, despre care s-a comunicat că nu fusese vaccinată anti-gripal, a murit pe 17 aprilie, respectiv în ultima zi a săptămânii recent încheiate.

Femeia era din județul Olt. Și, conform sursei citate, a fost confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3.

Câte cazuri de COVID-19 au fost anunțate luni

Pe de altă parte, Ministerul Sănătății (MS) a anunțat, în raportarea de luni, 18 aprilie, cu privire la situația COVID la nivel național, că „în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 686 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 104 mai mult față de ziua anterioară. 75 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”.

S-au făcut precizări și cu privire la numărul pacienților cu COVID-19 internați în spital, inclusiv la terapie Intensivă. Mai exact, MS a comunicat în bilanțul de la ora 13, că „în unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.702 cu 19 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 235 persoane, cu 8 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 235 pacienți internați la ATI, 201 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 101 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 12 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI”.

Care este cea mai mare abilitate profesională a viitorului?

2

La majoritatea conferințelor de afaceri, discuțiile se învârt în jurul schimbărilor majore pe care le parcurg întreprinderile: virtualizare, digitalizare și navigarea în metavers.

Companiile și persoanele fizice cumpără terenuri în metavers, unde branduri de modă precum H&M și-au deschis deja primele magazine. Într-un astfel de scenariu rapid, întreprinderile își schimbă modul în care operează și ar trebui să se asigure că echipele lor sunt calificate pentru a face față și a conduce aceste schimbări.

Acest lucru i-a făcut pe mulți să se întrebe despre tipul de locuri de muncă care vor exista în viitor.

Vom avea vânzători care să opereze exclusiv în metavers? Instituțiile de învățământ din viitor vor fi, de asemenea, într-o lume virtuală?

La World Government Summit (WGS) din Dubai, experții au discutat despre faptul că, în curând, copiii vor urma cariere care nu există încă.

Într-un raport realizat de Dell Technology s-a afirmat că 85% dintre locurile de muncă care vor exista până în 2030 nu au fost încă inventate.

Prin urmare, este firesc ca oamenii să simtă că rolul lor actual la locul de muncă ar putea deveni învechit în viitor. Cine ar vrea să angajeze 10 contabili, de exemplu, când un software i-ar putea înlocui?

„Nu cred că va fi  cazul. Această schimbare în modul în care lucrăm nu reprezintă sfârșitul rolurilor noastre; este doar o reorientare către locuri de muncă care nu vor fi înlocuite de tehnologie”, susține economistul Gerd Leonhard.

“Angajații cred că acum trebuie să concureze cu mașinile, dar întreprinderile și patronii trebuie să investească în oameni la fel de mult cum investesc în tehnologie”, a declarat el pentru The National.

Deci, care sunt cele mai râvnite abilități ale forței de muncă? Abilitățile de top cu care viitorii angajați trebuie să fie echipați pentru o carieră de succes includ “inteligența și informația contextualizată” – o înțelegere nuanțată a oamenilor, culturii, mediului de afaceri și societății.

Companiile și instituțiile de învățământ iau notă. Aproape 20% dintre angajatorii din SUA, inclusiv Tesla și LinkedIn, oferă cursuri de formare în domeniul empatiei ca parte a programelor lor de dezvoltare. Universitatea Stanford a pus la punct un program conceput pentru a-i ajuta pe oameni să își îmbunătățească reziliența și să se simtă mai conectați cu ceilalți.

Cum ne asigurăm că rolurile noastre nu vor deveni învechite? La fel ca în cazul oricărei schimbări și provocări care apare în afaceri, trebuie să fim agili și să acceptăm schimbările care apar în calea noastră.

Caracteristicile umane sunt avantajul nostru competitiv. Creativitatea, compasiunea și înțelegerea nuanțelor sunt aspecte care nu pot fi preluate niciodată de o mașină.

Pentru întreprinderi, acest lucru înseamnă o schimbare în cultura corporativă și programe care să permită angajaților să-și valorifice creativitatea într-o lume puternic automatizată. „Slujba și abilitatea supremă este să fii uman”, a conchis Leonhard.

„Armele fantomă”, o amenințare pentru Europa?

Promisiunea președintelui american Joe Biden de a lua măsuri drastice împotriva „ghost guns” fără licență a reaprins atenția asupra armelor de foc care pot fi asamblate acasă din piese individuale, kituri sau cu ajutorul imprimantelor 3D.

În Europa, unde legile de control al armelor de foc sunt mult mai stricte decât în Statele Unite, amenințarea reprezentată de armele fără licență este, de asemenea, un motiv de îngrijorare.

Experții în combaterea terorismului spun că ar trebui luate mai multe măsuri pentru a limita răspândirea acestora, iar incidentele violente din ultimii ani sugerează că aceste arme sunt deosebit de atractive pentru extremiștii de extremă dreaptă.

În octombrie 2019, în orașul german Halle, un tânăr neonazist care mânuia arme de foc artizanale a încercat să ia cu asalt o sinagogă în timpul sărbătorii evreiești de Yom Kippur. Nu a reușit să intre, dar a ucis doi trecători și a rănit alți doi. Unele dintre armele pe care le avea erau un amestec de oțel, aluminiu, lemn și componente imprimate 3D.

Europenii au nevoie de un permis și de o evaluare psihologică înainte de a li se permite să dețină o armă, și asta numai dacă pot oferi o justificare rezonabilă a motivelor pentru care cumpără una.

Dar imprimarea 3D a schimbat totul. Pasionații de arme de foc au acum nevoie doar de acces la internet și de mai puțin de 100 de euro pentru a construi o armă din plastic ilegală și capabilă să treacă neobservată printr-un detector de metale.

„Crearea de arme printate 3D este un fenomen destul de nou. Iar acest lucru are legătură cu faptul că tehnologia s-a democratizat în ultimii 15 ani”, a declarat Yannick Veilleux-Lepage, profesor asistent care se ocupă de terorism și violență politică la Universitatea Leiden din Olanda, citat de Euronews.

În anii 1980, imprimarea 3D era disponibilă doar pentru persoanele care lucrau în anumite industrii sau pentru cercetătorii din universități. Însă, între începutul anilor 2000 și 2010, costul tehnologiei  a scăzut și producția a fost extinsă, ceea ce a dus la o explozie a imprimării 3D la domiciliu.

Veilleux-Lepage estimează că ar dura doar 20 până la 30 de ore pentru a realiza un Liberator, primul model din lume de armă de mână imprimabilă 3D, al cărui plan a fost lansat de un tânăr activist american pentru drepturile armelor în 2013.

Imprimarea 3D a armelor de foc de către persoane fizice este ilegală în toată Europa.

În teorie, armele pot fi imprimate 3D și fabricate doar de dealeri autorizați și sunt supuse unor restricții, cum ar fi autorizarea înainte de achiziție privată.

Într-un raport din 2021 către Parlamentul și Consiniul UE, Comisia Europeană a identificat cea mai periculoasă amenințare ca fiind fabricarea „așa-numitelor arme hibride de imprimare 3D, care se bazează atât pe piese tipărite 3D, cât și pe componente ușor disponibile care sunt nereglementate la nivel mondial, cum ar fi tuburi de oțel, bare metalice și arcuri”.

Veilleux-Lepage se așteaptă să vadă o creștere a producției și utilizării armelor imprimate 3D în Europa „doar pentru că acea tehnologie este mai ușor de accesat acum”.

EUROPOL a avertizat că progresul tehnologic ar face imprimarea 3D disponibilă pentru mai mulți oameni și că acest lucru ar putea stimula producția și comerțul ilicit de arme de foc pe continent.

Mascaradă la iarbă verde

Când, în anul 1886, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, americanul George Edmonston, a stârnit zeci de mii de muncitori a se aduna cu scopul manifestării în folosul obținerii celor opt ore de muncă, nu și-a închipuit că peste 136 de ani, pe malul Dâmboviței, la atâta amar de vreme, un ins ajuns cu anasâna, în urmă cu opt ani, președinte al Federației Române de Fotbal va strânge, pe iarba terenului din Strada Maior Coravu (unde s-a desfășurat întâlnirea!), 272 de devoratori ai fotbalului autohton, care, prin votul lor unanim, să decidă, pentru a treia oară, realegerea sa în funcția de șef al FRF.

Dacă adunarea lucrătorilor din țara tuturor posibilităților s-a sfârșit cu ciomăgeli și arestări, cea din 12 aprilie a.c. s-a încheiat cu un fel de chermeză la iarbă verde, o adevărată mascaradă, cu pupături, lingușeli, slugărnicie și recoltări de scame de pe umerii maleficului personaj, care probabil l-a făcut pe Ceaușescu să se răsucească în mormânt de invidie, atâta vreme cât la Congresele sale dictatorul a avut totuși câte-un vot, chiar două, anulate ori împotrivă! În timp ce unicul candidat la această măsluire de acum câteva zile, în persoana lui Răzvan Burleanu, a fost votat în unanimitate: 272 din 272! Hm, așa au înțeles alegătorii dânsului democrația, unitatea și fraternitatea, prin milogeală, obediență și alte asemenea manifestări de non-crâcneală, devenite, în ultimii ani, specifice gloriosului popor mioritic! Modul dubios în care „alesul” (care alegeri, din moment ce nu a avut contracandidat?!) și-a însușit scaunul din piele de Cordoba, abandonat de Mircea Sandu, s-a tot semnalat cu plaivazul în foile din presă, mai cu seamă în gazeta lui Ioanițoaia, dar această flagelare a miopului aterizat de prin mărginimea Bacăului, te miri cum, în Capitală a fost transformată în mângâieri și laude deșănțate de câțiva indivizi, posesori ai unor limbi catifelate, deveniți peste noapte țuțări de elită! Și așa, călcând… apa an de an timp de două mandate, acest tip ce face parte din tagma celor ce-și feresc uitătura, provincialul devenit bucureștean, numitul Răzvan Burleanu, și-a consolidat poziția de președinte pentru a treia oară acordând danii celor slabi de înger, ușuindu-i pe cei din echipa lui Mircea Sandu, chiar dacă aveau valoare.

Acum opt ani, ne amintim toți, a ajuns șef prin proptelele strașnice ale partidului unde era tare și mare „blonda de la Cotroceni”, despre care s-a spus că dânsa, în persoană, l-a instalat în jilțul din Casa Fotbalului pe tânărul politruc, exact la timpul când contracandidatul său, Gică Popescu, avea să fie trimis în închisoare! Coincidență? Nicidecum! Iar pentru acest al treilea mandat, a profitat de lașitatea și, îndeosebi, de foamea de funcții și bani ale celor ce îl înconjoară cu slugărnicie, tămâindu-l, personajul obținând astfel votul tuturor, cu ambele mâini ridicate, pentru a fi zăriți și observați prin lentilele groase ale ochelarilor meniți să-i îndrepte, cât de cât, vederile strâmbe. Căci s-a votat ca la… lapte gros! Cu ridicarea mâinii la vedere, părăsindu-se cutuma votului secret, cu câțiva oratori-lingăi și saltimbanci, pe peluza de iarbă aflată în fața tribunei oficiale a Arenei Naționale. Toată mascarada s-a încheiat cu falsa emoție a preopinentului, care nu a zis nimic despre faptul că fotbalul carpatin a ajuns pe năsălie, ocupând locul 48 în lume, în urma unor țări care încă se mai antrenează cu… nuci de cocos!

*Trecând la competițiile aflate în desfășurare, unde echipa de fotbal feminin, susținută cu bani grei de Burleanu, a pierdut cu Norvegia cu scorul de 12-0, iar Dinamo, una dintre echipele fanion, a ajuns să susțină umilitorul baraj de rămânere în prima ligă, în timp ce alte două cluburi, Clinceni și Gaz și Metan, sunt ținute cu anasâna în calendarul meciurilor, doar pentru a nu se pierde din banii dați pentru transmisiile tv, voi semnala câteva rezultate, considerate a fi mai importante. Astfel, sâmbătă, meciul Farului cu oltenii lui Reghecampf s-a încheiat cu un dezastru pentru echipa lui Hagi, nepoții lui Sucă înfrângându-i pe constănțeni cu un scor de forfait: 3-0! *Duminică, în Gruia, familia de bursuci a lui Dan Petrescu a primit vizita trupei de berbecuți a lui Gigi din Pipera. Meci jucat cu nervii întinși, cu multe cotonogeli, trânteli, proteste, garnisit cu un cartonaș roșu arătat în minutul 43, clujeanului Susic, și cu un gol marcat de Octavian Popescu, în minutul 74, cu ajutorul nefericitului Graovac, aflat pe traiectoria mingii. Cu această ispravă, bucureștenii s-au apropiat la două puncte de CFR. Se pare că de-aici începe… balul!

P.S. Recunoștința este o floare rară! Spun asta legat de faptul că echipa Dinamo Kiev, condusă de Mircea Lucescu, care trebuia să joace, în cadrul așa-zisului Turneu al Păcii, un meci amical cu FCSB, a refuzat, spre uimirea microbiștilor, să mai dispute această întâlnire, motivând că Gigi Becali ar fi trâmbițat vorbe nesăbuite la adresa președintelui Ucrainei și a formației de luptă Azov. Întrucât cei din conducerea clubului ucrainean, probabil și fotbaliștii, s-au simțit jigniți de trăncănelile lui Gigi, au anulat înțelegerea. Ce-i drept și pe noi ne-au deranjat cele spuse de oierul-șef, dar, cunoscându-i obiceiul nestăpânit de a-și da drumul la gură precum o moară stricată, trebuie să vedem că între vorbele și faptele lui există totuși o mare diferență! E bine să ne amintim zicala: „Vorbele se pierd în vânt, iar faptele rămân!”. Cred că faptele lui Gigi puteau fi luate în seamă de cei ce s-au considerat jigniți, gesturile lui pline de compasiune și omenie față de refugiații ucraineni. Generos cum îl știm, machedonul guraliv i-a preluat în cantonament pe fotbaliștii U19 ai clubului Dinamo Kiev, multor femei și copii refugiați din Ucraina le-a acordat, în baza de la Berceni, adăpost în condiții civilizate, iar fondurile obținute din încasările acelui meci urmau să fie donate celor urgisiți de războiul din țara lor! Așa că…

Este incredibil ce cadou îşi doreşte Anamaria Prodan de Paşte. Are legătură cu Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan (49 de ani) și Laurențiu Reghecampf (46 de ani) au avut o primă înfățișare la tribunalul din Buftea, în procesul de divorț.

După luni la rând în care tensiunile dintre cei doi au atins cote maxime, situația pare să fi revenit la normal, iar Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf sunt pe cale să se împace.

Impresara vrea s-o rezolve după Paşte

Impresara a recunoscut că i-a scris un mesaj lui Reghecampf chiar în sala de judecată, în care i-a transmis că atât ea, cât și copiii, îl iubesc în continuare, iar antrenorul Unversității Craiova a râs în momentul în care l-a citit.

Vreau ca după Paște să terminam divorțul! Ăsta vreau să fie cadoul meu de Paște. L-am iertat, nu știu cum a ajuns Reghe în preajma unor oameni atât de mici! Am solicitat prin avocați să avem o întrevedere săptămâna viitoare să terminăm acest divorț!„, a declarat Anamaria Prodan pentru Click.

Anamaria Prodan a fost întrebată dacă se va prezenta la procesul pe care Corina Caciuc l-a deschis împotriva ei. Aceasta susține că nu are niciun motiv pentru care să meargă la judecătorie. Cu toate acestea, sexy-impresara își dorește ca fiul pe care fostul său soț îl are cu actuala sa iubită să fie sănătos.

„Încă mai am cumva o răutate așa, care e omenească. Dacă eram perfectă, eram Dumnezeu, dar pe urmă îmi dau seama și să știi că îi scriu înapoi: ’Tati, orice ai fi făcut, încearcă să te îndrepți, încearcă să găsești drumul bun pe care tu îl meriți, că tu ești un om bun în esență”, a mai zis Prodanca.

Taiwan, lăsată de SUA pentru Ucraina? / Taipei a plătit 14,2 miliarde de dolari pentru arme pe hârtie

Problemele de achiziție legate de pandemia Covid-19 au declanșat restanțe de vânzări de arme din SUA către Taiwan, în valoare de 14,2 miliarde de dolari, pe care insula le-a achiziționat din 2019.

În timp ce atenția Washingtonului este concentrate pe un flux constant de ajutor militar pentru Ucraina, unii congresmeni sunt îngrijorați de faptul că întârzierea livrării de armament Taiwanului îi subminează capacitatea de a descuraja o potențială invazie chineză.

„Evident că Ucraina este în lumina reflectoarelor”

Reprezentantul republican Steve Chabot, din panelul Camerei pentru Asia și Pacific, a declarat pentru Defense News că Comisia pentru Afaceri Externe a avut o ședință pentru a discuta aceste restanțe, săptămâna trecută.

„Trebuie să ne asigurăm că oferim și Taiwanului asistența de care are nevoie, astfel încât să nu fie vulnerabili în fața Chinei, a spus Chabot. „Evident că Ucraina este în lumina reflectoarelor în acest moment – ​​și pe bună dreptate – dar ar fi bine să nu uităm de Taiwan, deoarece acțiunile Chinei sunt din ce în ce mai provocatoare”.

Avioane, rachete, obuziere

Defense News a obținut o foaie de calcul care detaliază echipamentul întârziat, care include achiziția de 8 miliarde de dolari a Taiwanului pentru 66 de avioane de luptă F-16, precum și de 620 de milioane de dolari pentru a înlocui componentele expirate ale sistemului său de rachete Patriot.

Livrările întârziate constau, de asemenea, în sisteme de arme mai mici, asimetrice, pe care Washingtonul consideră că ar fi utile pentru a descuraja și a contracara o potențială invazie chineză. China consideră insula autonomă o provincie rebelă și a promis că o va readuce sub controlul Beijingului, cu forța, dacă este necesar.

Aceste arme asimetrice includ rachete Stinger, torpile grele, sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate, obuziere Paladin, module de recunoaștere MS-110 și un sistem de comunicații de informații pe teren. Includ, de asemenea, rachete de suprafață Harpoon Block II în valoare de 2,37 miliarde de dolari, și rachete SLAM-ER, în valoare de 1 miliard de dolari.

Restul de vânzări de 14,2 miliarde de dolari reprezintă marea majoritate a echipamentelor militare de aproximativ 17 miliarde de dolari pe care Taiwanul a fost de acord să le cumpere din Statele Unite din iulie 2019.

Departamentul de Stat al SUA a notificat Congresul despre încă o vânzare de 95 de milioane de dolari pentru a oferi sprijin contractual pentru sistemele Patriot din Taiwan, săptămâna trecută. Nici Departamentul Apărării, nici biroul diplomatic al Taiwanului din Washington nu au răspuns la cererea Defense News de a comenta cu privire la aceste restanțe.

Jorge a răbufnit: De ce a divorţat de Alina Laufer: „Ea mă ducea mereu cu zăhărelul”

Alina Laufer și Jorge au divorțat în 2012, după o căsnicie de cinci ani și toată lumea s-a întrebat la vremea aceea de ce au luat o astfel de decizie pentru că, dinafară, totul părea perfect în casa lor.

Nu a fost așa și aflăm abia acum, când Jorge a dat cărțile pe față.

Jorge n-a avut susţinere pe partea artistică

Bărbatul care activează în showbiz a recunoscut că a recurs la acest gest după mai multe discuții purtate cu Alina. La acea vreme, cei doi locuiau cu părinții soției.

N-a funcționat. O relație, o familie trebuie să fie soț, soție, și părinții, doar până în momentul în care soțul și soția au un copil. În momentul în care soțul și soția au un copil, nu mai poți să stai cu bunicii în casă.

Chiar dacă sunt în aceeași curte, nu mai poți. Adică e o chestie de energie a familiei, mai ales dacă poți, de ce să nu stai singur. Stăteam și cu părinții ei și era destul de greu la un moment dat.

Îmi doream să fim doar noi și copilul. Nu aveam deloc susținere pe partea artistică, mereu îmi spuneau: «Fă și tu ceva serios!» Îmi cer scuze că spun asta, îi respect foarte mult și le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine, dar ăsta-i adevărul.

Să fiu sincer, eram un puști care a venit din Constanța și ei m-au primit la ei în casă, să fim serioși acum, oamenii mi-au dat tot. Dar la un moment dat, poate și din dorința mea de a fi pe picioarele mele și de a nu mai sta așa, în același papuc, mi-am dorit să plec. Și dacă Alina n-a vrut să vină cu mine, eu am plecat, pur și simplu.

I-am spus că plec la mama în Constanța și acolo am rămas. Ea mă ducea mereu cu zăhărelul că o să ne mutăm, căutam, culmea, am căutat și în complexul în care stau acum. Așa a fost atunci”, a declarat Jorge.

Jorge a mărturisit că nu regretă nimic din tot ceea ce s-a întâmplat. Cât despre relația pe care o are acum cu foștii socrii, artistul a declarat că mai interacționează doar cu mama Alinei, atunci când vine vorba despre Carina, fetița lui.

Pe ce mai cheltuie deputaţii banul public: achiziţii fără număr!

Camera Deputaţilor achiziţionează măşti de gaze, piloni de delimitare a spaţiului, echipamente pentru afişare digitală, calculatoare, iar Senatul – servicii de mentenanţă la sistemele din sala de plen.

Modalitatea de desfăşurare a licitaţiei este online, în procedură simplificată, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Camera Deputaţilor se „reinventează”

Camera Deputaţilor va achiziționa 600 de măști de gaze, în valoare de peste 250.000 de lei. Instituţia mai achiziţionează şi 360 de piloni de delimitare, în valoare estimată de 302.521 lei.

Dintre aceştia, 300 sunt cu bandă retractabilă pentru interior şi pentru exterior, iar 60 sunt popici de delimitare a spaţiului. Modalitatea de desfăşurare a licitaţiei este online, în procedură simplificată, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

O altă achiziţie se referă la 192 de calculatoare, dintre care 80 sunt calculatoare desktop pentru activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor, 40 – calculatoare laptop pentru pregătirea documentelor în timpul şedinţelor din plen, Biroului permanent şi din comisii, 70 – calculatoare laptop şi 2 calculatoare laptop pentru dezvoltare aplicaţii IOS.

Valoarea totală estimată a contractului este de 899.159,66 lei.

Va profita şi presa de noile dotări

Alte achiziţii se referă la 100 de echipamente de afişare pentru informatii digitale/receptoare TV, în valoare estimată de 210.000 lei, lucrări de reparaţii la porţile de acces în Palatul Parlamentului şi în diferite spaţii – 2.802.521,00 lei, precum şi accesorii şi componente computere – 261.302,53 lei.

De asemenea, Camera Deputaţilor intenţionează să încheie pe 2 ani şi un acord cadru pentru furnizare de materiale, scule şi dispozitive uzuale în valoare estimată de 447.015,13 lei.

Mail-ul, cel mai bun anestezic

   1. Copiii au intrat în vacanță, dar luni dimineață, la ora opt, era aglomerație în oraș. Vă dați seama ce va fi vineri, când se vor face ultimele pregătiri pentru masa de Paște. În copilăria mea, în ultima zi de școală a săptămânii – și aia era sâmbăta, mergeam la școală și sâmbăta – erau programate dexteritățile, adică sport, muzică, desen, lucru manual. Dacă l-aș întreba pe un elev de liceu, peste câțiva ani, ce materii a avut în ultima zi de școală a săptămânii, nu m-aș mira să-mi răspundă „am avut tefelism științific, ecologeală, rockereală și emancipare sexuală.”

2. Ăștia mai vechi (printre care mă număr) se sperie de emanciparea sexuală, dar pe stradă și în localuri noile generații strălucesc prin dezinteres sexual. Nu mai vezi cupluri de adolescenți ținându-se de mână în parc, pupându-se pe bancă sau în scara blocului. Iar la restaurant știți – fiecare cu viața din telefonul lui. Apaticii ăștia mici au și o calitate. Se pricep la telefoane, nu fac gafe ca noi, moșii. Am comis eu una de zile mari. Eram pe whatsapp și îl bârfeam pe Georgel cu Vasile. Și cui credeți că i-am trimis mesajul? Lui Georgel.

3. Poate că e de vină și epoca molimei, fiindcă nici ăia trecuți de 40 de ani nu prea mai vorbesc despre gagici, amante, curve sau ce aveau ei. Înainte, dacă se strângeau șapte-opt bărbați la o masă, sigur povestea unul o aventură. Acum – nimic. Și dacă au, și dacă nu au steagul Ucrainei la poza de profil de pe facebook, toți discută despre bani.

4. Privind cu atenție, constați că această letargie a cuprins și multinaționalele. Sau poate că de acolo vine. În firmele mari nu se întâmplă nimic. Să presupunem că ai o idee. „Da, foarte bine, prezint-o peste două săptămâni! Să ne dai pe mail!” În două săptămâni te plafonezi, iar mailul e cel mai bun anestezic. În firmele mici mereu se întâmplă ceva. Mult, puțin, dar se întâmplă. Nu apare resemnarea. Te miști, mereu te miști. Și mai e ceva interesant legat de multinaționale. 90%, poate 95% dintre corporatiști sunt useriști. Dar pe spatele multinaționalelor, cei mai mulți bani i-au câștigat primarii pesediști din orașele mici. Cum așa? Foarte simplu. „Spațiul ăla l-am vândut supermarketului K, spațiul celălalt l-am închiriat supermarketului L” și tot așa.

Ce români vor beneficia de noul sistem de pensii, cel paneuropean. Ce este acesta şi ce trebuie să faci ca să încasezi venitul

Apare un nou tip de pensie. Comisia Europeană (CE) a anunțat că se aplică un regulament ce vizează introducerea unui sistem paneuropean de pensii personale. Orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene (UE) poate participa.

Acest nou sistem de pensii vine în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale din fiecare țară UE. Mai exact, CE a anunțat că a intrat în vigoare Regulamentul UE 1.238/2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), care se aplică direct în toate țările comunitare, deci și în țara noastră.

Noua pensie este facultativă

Trebuie subliniat că noul produs va fi facultativ şi că se adresează persoanelor fizice care vor să economisească pentru viitor. PEPP este separat de sistemul public de pensii din ţările membre UE şi de sistemele de pensii private din respectivele ţări, deci şi din România.

Într-o Europă în care piaţa muncii a depăşit de mult timp graniţele ţărilor UE, un sistem de pensii comun vine ca un lucru firesc. Pentru România, ţară care are în jur de 5 milioane de cetăţeni care lucrează în afara ţării, acest sistem s-ar putea dovedi cu atât mai util.

Este încă prea devreme pentru a ne pronunţa asupra eficienţei sistemului, dar totuşi reprezintă o iniţiativă bună, utilă celor care vor să economisească pe termen lung, indiferent de ţara membră UE unde lucrează”, a declarat Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Pensiile paneuropene permit tranzitul în Europa

PEPP va facilita cetăţenilor UE exercitarea dreptului de a trăi şi munci în alt stat membru decât cel a cărui cetăţenie o au. Pentru a putea fi oferite pe piaţă, PEPP vor parcurge un proces de înregistrare în care vor fi implicate autorităţi naţionale din statele membre ale Uniunii Europene, dar şi Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA).

Cetăţenii români care lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene vor putea investi în PEPP distribuite pe teritoriul respectivelor state, urmând ca, la întoarcerea în România, să poată solicita furnizorului respectivului PEPP deschiderea unui subcont pentru România.

Incident înspăimântător! Tânără înjunghiată în fața unei grădinițe din Brașov – VIDEO

4

Caz șocant la Brașov, în dimineața acestei prime zile din săptămână. O femeie în vârstă de 26 de ani a fost transportată la spital, în urma unui incident ce a ajuns în atenția poliției.

Din câte s-a aflat, alerta la 112, numărul unic de urgență, s-a dat luni dimineață, în jurul orei 08.40.

Femeia a fost înjunghiată chiar la intrarea într-o grădiniță, potrivit newsbv.ro. Suspectat de agresiune ar fi chiar soțul victimei, un bărbat de 33 de ani.

Polițiștii fac cercetări

Din câte se poate vedea din imagini, la fața locului au ajuns polițiștii, care au început cercetările menite să lămurească întreaga situație și să stabilească de la ce anume a pornit episodul de violență între cei doi. În tot acest timp, tânăra a fost dusă la spital, pentru a primi îngrijiri din partea cadrelor medicale.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 26 de ani, cu un obiect ascuțit, tăietor. Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost identificată la scurt timp de către polițiștii, aceasta prezentând leziuni pe care și le-ar fi provocat ulterior. În cauză, se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, din câte a menționat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan.

Din câte se pare, cei doi soți ar fi în divorț, iar incidentul s-a produs la scurt timp după ce tânăra își lăsase copiii la grădiniță, potrivit ziare.com.

Incident într-un imobil din municipiul Codlea. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu

Nu este singurul incident ajuns, recent, în atenția polițiștilor brașoveni. Totodată, reprezentanții IPJ Brașov au anunțat, luni, de această dată prin intermediul unui comunicat de presă, că polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea fac cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 48 de ani. Totul, după ce acesta și-ar fi amenințat soția.

„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, în vârstă de 47 de ani, în timp ce se aflau într-un imobil din municipiul Codlea, județul Brașov.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, s-a transmis în comunicatul remis în 18 aprilie.



Armata Chinei a încercuit Taiwanul / Beijingul, mesaj de forță pentru Washington și NATO!

Armata chineză a făcut un vast exercițiu militar cu forte multiple în apropiere de Taiwan, la câteva ore după sosirea la Taipei a unei delegații de congresmeni americani, în cadrul unei vizite de susținere a insulei autonome de către administrația de la Casa Albă.

Avioane militare, nave de război și trupe chineze au participat la exerciții de pregătire pentru luptă în Marea Chinei de Est, precum și în marea și spațiul aerian din jurul Taiwanului, potrivit unei declarații a colonelului Shi Yi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului de est al Armatei Populare de Eliberare (PLA).

„Acțiunile și trucurile SUA sunt zadarnice”

Numărul trupelor și al armamentului nu a fost dezvăluit, dar armata taiwaneză a declarat că șase avioane ale PLA, inclusiv patru avioane de luptă J-16 și două avioane de luptă J-11, au intrat, vineri, în zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) din sud-vestul Taiwanului, scrie Radio Free Asia.

Într-un comunicat, PLA a spus că exercițiile au fost efectuate „ca răspuns la semnalele greșite recente pe care SUA le-au trimis legate de chestiunea Taiwanului”.

„Acțiunile și trucurile  SUA sunt complet zadarnice și foarte periculoase. Cei care se joacă cu focul se vor arde singuri”, a spus Shi.

Vizită sensibilă la Taipei

Ministerul Apărării Naționale din Taiwan a răspuns că navele și aeronavele sale navale au fost trimise pentru a monitoriza îndeaproape situația din strâmtoare și pentru a proteja securitatea în „spațiul nostru aerian și în apele teritoriale”.

Șase membri ai Congresului SUA au sosit la Taipei joi seară. Delegația bipartită a fost condusă de senatorul republican Lindsey Graham, membru de rang înalt al Comitetului pentru buget al Senatului, și l-a inclus pe senatorul democrat Bob Menendez, președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului.

Delegația s-a întâlnit vineri cu președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, iar congresmenii și-au exprimat sprijinul pentru insula autonomă și democrația acesteia. Menendez a descris Taiwanul – pe care China o consideră o provincie renegată – drept o „țară de importanță globală” și a spus că securitatea sa are implicații pentru întreaga lume.

Asemenea vizite sunt sensibile, deoarece Washingtonul și Taipei nu au relații diplomatice oficiale, deși au legături substanțiale, și SUA sunt angajate în a furniza arme Taiwanului.

Temeri privind un „Scenariu Ucraina” în Taiwan

Purtătorul de cuvânt al diplomației chineze, Zhao Lijian, a declarat vineri că Beijingul „se opune ferm oricărei forme de interacțiune oficială între SUA și regiunea Taiwan” și a confirmat că exercițiile militare au fost un răspuns la vizita parlamentarilor pe insulă.

Anterior, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat că politica SUA este să de a se asigura că nu are loc o invazie chineză a Taiwanului.

China urmărește îndeaproape războiul din Ucraina și unii observatori se tem că Beijingul ar putea lua în considerare mișcări împotriva Taiwanului, pe care încearcă să o unească cu China continentală prin forță, dacă este necesar.

America răspunde: exerciții militare în Coreea de Sud!

Pe de altă parte, armatele americană și sud-coreeană au început luni exercițiile comune anuale de primăvară, în ciuda unui protest puternic din partea Coreei de Nord.

Șefii de stat major interarme din Coreea de Sud afirmă că forțele vor simula un răspuns la o posibilă situație în peninsula Coreeană. Exercițiile vor avea loc până pe 28 aprilie. Acesta va fi ultimul exercițiu de antrenament militar comun sub conducerea actualului președinte Moon Jae-in, scrie NHK World-Japan.

„Exercițiile au ca scop îmbunătățirea capacităților operaționale combinate ale trupelor sud-coreene și americane”, au spus militarii sud-coreeni, „și vor fi  o oportunitate de a consolida și mai mult poziția de apărare combinată a aliaților”. Exercițiile de nouă zile se vor baza pe simulări computerizate fără orice manevre ale trupelor de teren.

Anunțul intervine în timp ce Coreea de Nord a efectuat în weekend un test cu o nouă armă „cu ghidaj tactic” care a atins o viteză de Mach 4. Duminică, Phenianul a emis o declarație în care a menționat că îi va face pe agresorii și provocatorii care „subminează pacea în peninsula Coreeană” să plătească un preț mare.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Copiii din Mariupol, blocați în subteranele orașului asediat de ruși! / Atenție, imagini emoționante cu mărturiile micuților! – VIDEO

Situația din Mariupol, oraș-port la Marea Azov devastat de bombardamente ruse, văzută prin ochii unor copilași.

Pe Twitter au apărut imagini cu un băiețel din Mariupol filmat în ruinele casei familiei sale. Copilul vorbește printre mormane de moloz și ziduri scorojite.

„Mă numesc Makar. Azi fac 7 ani”

Băiețelul povestește că abia ce a împlinit 7 ani.

„Mă numesc Makar. Azi fac 7 ani. Asta e casa mea din Mariupol. Asta face Rusia”, zice micuțul makar.

Postarea cu Makar a apărut pe Twitter, fiind preluată de mai multe pagini, inclusiv Canadian Ukrainian Volunteer.

În timpul filmării, în fundal se aud ceea ce par a fi împușcături.

Alisa așteaptă să poată merge acasă

sursa foto: captură video Twitter/MamedovGyunduz

Pe o altă pagină de Twitter au apărut imagini emoționante și povestea Alisei, fiica în vârstă de 4 ani a unui paramedic din Mariupol. Din descrierea ce însoțește înregistrarea, postată de Gyunduz Mamedov, și care are și traducere în limba engleză, reiese că micuța se ascunde într-un buncăr de peste 50 de zile, asemeni altor sute de oameni. Se tem să se autoevacueze. Speranța lor stă într-un convoi umanitar.

„Vreau să fiu evacuată” – spune Alisa, din câte se poate vedea în imagini postate pe Twitter. Răspunzând unei întrebări, copila spune că se află într-un buncăr. „Vreau să merg acasă” – mai spune micuța.

Vești de ultimă oră de la ANM: până când va fi vremea deosebit de rece și unde va mai ninge/Prognoză: cum va fi vremea de Paște

0

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 18 aprilie, o informare meteo, din care aflăm vești despre vremea până miercuri dimineață, în 20 aprilie. Pe de altă parte, ANM a făcut publice estimări cu privire la temperaturi, pentru fiecare zonă a țării în parte, până pe 1 mai, așadar pentru următoarele două săptămâni, fiind cuprins și intervalul Sărbătorilor Pascale ortodoxe.

Așadar, prin intermediul informării meteo ce va fi valabilă în intervalul 18 aprilie, ora 10 – 20 aprilie, ora 10, specialiștii ANM anunță că vor mai apărea în peisaj, temporar, ninsorile, îndeosebi la munte.

„În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopților local în nordul și centrul țării, precum și în zonele submontane, temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă.

Temporar la munte va ninge și, mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali, se va depune strat nou de zăpadă.

Izolat și trecător precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare vor fi și în restul țării”, conform ANM.

Totodată, meteorologii anunță că luni, 18 aprilie, va avea intensificări -local și temporar vântul – în estul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Prognoză specială pentru București

Totodată, pentru același interval, respectiv 18 aprilie, ora 10 – 20 aprilie, ora 10, ANM a transmis și o prognoză specială pentru București. Din care aflăm cum va fi vremea în Capitală, în următoarele zile. Și că marți sunt așteptate ploi slabe, trecătoare.

„Vremea se va menține deosebit de rece pentru această dată cu temperaturi maxime ce se vor situa în jurul a 11 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 2 și 4 grade, mai scăzute în zona preorășenească în noaptea de marți spre miercuri (19/20 aprilie).

Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei de marți (19 aprilie), trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat”, anunță meteorologii în prognoza specială pentru Capitală.

Vești despre temperaturi în intervalul 18 aprilie – 1 mai

Totodată, ANM a transmis, luni, și estimări despre temperaturi și probabilitatea să apară precipitații, în următoarele două săptămâni, pentru fiecare regiune a țării, inclusiv pentru zona montană. Așadar, în cazul în care vreți să știți cum va fi vremea de Paști și de 1 mai, aflați în cele ce urmează.

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 18 APRILIE- 1 MAI 2022, conform ANM:

BANAT

În perioada 18 – 20 aprilie vremea va fi deosebit de rece, media maximelor urmând a se situa în jurul a 11 grade. Ulterior datei de 20 aprilie, temperatura aerului va crește treptat, astfel încât în ziua de 22 aprilie se va ajunge la valori de 18…19 grade în medie, valori ce ulterior vor caracteriza intervalul 23 – 27 aprilie. Din 27 aprilie și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative de la o zi la alta, maxima regională caracteristică fiind de 16…18, în medie. Minimele vor fi de 0…1 grad la începutul intervalului, apoi vor fi în creștere până spre valori medii de 8 grade în data de 27 aprilie. Ulterior datei de 27 aprilie și până la sfârșitul intervalului, tendința temperaturii aerului este de scădere ușoară spre medii în jurul a 6 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 17 -20 aprilie și din nou în intervalul 22 -30 aprilie.

CRIŞANA

Vremea va fi deosebit de rece la începutul intervalului, când media maximelor va fi de 10…11 grade. Ulterior zilei de 20 aprilie, temperatura aerului va crește spre valori medii ale maximelor de 17…18 grade, valori ce vor caracteriza întreg intervalul 22 -27 aprilie, apoi va scădea până spre 16 grade la sfârșitul intervalului. În ceea ce privește regimul termic nocturn, temperatura va fi de -1…0 grade în primele 3 nopți, apoi va crește până spre 8 grade în 26 aprilie. În perioada 27 aprilie – 01 mai media minimelor va scădea treptat spre valori în jurul a 4 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 19 și 20 aprilie, apoi în intervalul 22 aprilie – 01 mai.

TRANSILVANIA

În primele zile ale intervalului vremea va fi deosebit de rece, media maximelor fiind de 8…9 grade. Din 20 aprilie, media maximelor va crește treptat și va ajunge până la 18 grade, în zilele de 24 și 25 aprilie, apoi vremea se va răci, astfel încât până la sfârșitul intervalului temperatura aerului va scădea până spre 14 grade, în medie. Media minimelor în primele 2 nopți se va situa în jurul valorii de -4 grade, apoi va crește până spre 4…5 grade în 26 aprilie.

Ulterior datei de 26 aprilie media minimelor va scădea până la sfârșitul intervalului spre valori în jurul a 2 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 19 și 20 aprilie și în intervalul 24 aprilie- 1 mai.

MARAMUREŞ

Vremea va fi deosebit de rece la începutul intervalului, cu o medie a valorilor diurne ce se va situa în jurul a 10 grade, apoi temperatura aerului va crește, astfel că în ziua de 25 aprilie, se va ajunge la valori în jurul a 18 grade. Ulterior vremea se va răci treptat, astfel că până la sfârșitul celei de-a două săptămâni de prognoză media maximelor se va situa în jurul a 14 grade. Media minimelor în primele 2 nopți va fi de -3…-2 grade, apoi va crește până spre 7 grade în 26 aprilie. Ulterior vremea se va răci, astfel că până la sfârșitul celei de-a două săptămâni de prognoză media minimelor va fi de 4 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 20 aprilie -01 mai.

MOLDOVA

La începutul intervalului vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a maximelor termice ce se va situa în jurul a 10 grade și a minimelor în jurul a -1 grad, apoi temperatura aerului va fi în creștere, astfel că, în 25 aprilie, media regională a maximelor va ajunge la 18 de grade, iar a celor minime la 8 grade, în 27 aprilie. Ulterior acestor date și până la sfârșitul intervalului, temperatura aerului va scădea, astfel încât media maximelor va coborî spre 14 grade, iar minimele spre valorii de 4 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în zilele de 20 și 21 aprilie, apoi în intervalul 25 aprilie – 1 mai.

DOBROGEA

Vremea va fi deosebit de rece în primele 2 zile ale intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime de 10…11 grade. Ulterior datei de 19 aprilie vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară, astfel încât media maximelor va ajunge la 16 grade în 27 aprilie, apoi se va răci, media maximelor urmând a coborî spre 14 grade în zilele de 30 aprilie și 01 mai.

Media minimelor va crește treptat de la 3…4 grade în intervalul 18 -20 aprilie spre valori de 9 grade în perioada 27 -29 aprilie, apoi va scădea ușor spre 8 grade până la sfârșitul intervalului.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în 20 aprilie, apoi în intervalul 25 aprilie -01 mai.

MUNTENIA

Media maximelor va fi în creștere treptată, de la valori de la 11 grade în primele două zile când vor caracteriza o vreme deosebit de rece, până la valori în jurul a 20 de grade în perioada 25 -27 aprilie. Ulterior, acestui interval temperatura aerului va scădea și se va ajunge la o medie regională a maximelor de 17…18 grade. Nopțile vor fi reci în primele zile ale intervalului, când media regională a minimelor va fi de 1…2 grade, apoi temperatura aerului va crește spre valori de 8 grade în intervalul 26 -29 aprilie, iar în ultimele nopți va coborî spre 6…7 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 19 și 20 aprilie, apoi în intervalul 25 aprilie -01 mai.

OLTENIA

Vremea va fi deosebit de rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime de 10…11 grade. Ulterior datei de 20 aprilie vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară, astfel încât media maximelor va ajunge la 19 grade în perioada 25- 28 aprilie, apoi vremea se va răci, media maximelor urmând a coborî spre 16…17 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Media minimelor va crește treptat de la 1…2 grade în intervalul 18 -21 aprilie spre valori de 8 grade în perioada 26 -29 aprilie, apoi va scădea ușor spre 6 grade până la sfârșitul intervalului.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în perioada 18 -20 aprilie, apoi în intervalul 22 aprilie- 01 mai.

LA MUNTE

Vremea va fi deosebit de rece în primele 4 zile ale intervalului, când în medie se vor înregistra temperaturi maxime de 0…2 grade. Ulterior datei de 21 aprilie vremea se va încălzi ușor, astfel încât media maximelor va ajunge la 8 grade în perioada 23- 27 aprilie, apoi vremea se va răci, media maximelor urmând a coborî ușor 6 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Media minimelor va crește treptat de la -8…-6 grade în intervalul 18 -20 aprilie spre valori de 2 grade în intervalul 25 – 27 aprilie, apoi va scădea spre -1 grad până la sfârșitul intervalului.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul18 – 20 aprilie, apoi în intervalul 24 aprilie 01 mai.

Coșmarul Covid-19 reînvie în China. Primele decese la Shanghai

China a raportat luni, 18 aprilie, trei decese cauzate de Covid-19 la Shanghai, primul anunțat oficial de la începutul izolării, la sfârșitul lunii martie, în capitala economică a țării. 

Gigantul asiatic, care urmează o strategie zero Covid, a înregistrat până acum oficial doar 4.641 de decese legate de coronavirus, descoperite inițial pe teritoriul său, la sfârșitul anului 2019.

Zeci de mii de cazuri noi zilnic

Într-o declarație postată pe rețelele de socializare, primăria din Shanghai a spus că cele trei persoane care au murit erau în vârstă și sufereau de boli adiacente. Cele două decese anterioare în China fuseseră anunțate la mijlocul lunii martie în provincia Jilin (nord-est), la granița cu Coreea de Nord.

Între timp, pe rețelele sociale apar filmări în care se vede disperarea oamenilor supuși unui lockdown sever în Shanghai.

Shanghai este scena celei mai grave contagiuni virale din China de la începutul epidemiei, cu zeci de mii de cazuri noi anunțate zilnic. Cei 25 de milioane de locuitori ai săi au fost puși în izolare strictă de la sfârșitul lunii martie, mulți dintre ei plângându-se, printre altele, de probleme de aprovizionare.

În ciuda izolării din Shanghai și în mai multe regiuni, care afectează puternic activitatea, Beijingul a anunțat, luni, o redresare a creșterii economice în primul trimestru (+4,8% pe un an), dar că economia chineză se confruntă „cu provocări semnificative”, a recunoscut totuși un înalt oficial în timpul unei conferințe de presă, scrie Le Monde.

Deși supusă precauției, cifra oficială a produsului intern brut (PIB) al Chinei este încă analizată cu atenție, având în vedere ponderea țării în economia globală. Creșterea anunțată a fost anticipată pe scară largă. În al patrulea trimestru al anului 2021, PIB-ul Chinei a crescut cu 4% pe parcursul unui an.

Politica zero Covid a eșuat

China, care timp de doi ani a ținut în mare măsură sub control epidemia de Covid-19 pe pământul său, se confruntă cu cel mai grav focar de cazuri. Drept urmare, zeci de milioane de oameni au fost carantinați în martie, în special în metropola tehnologică Shenzhen (sud), leagănul industriei auto, precum și în Shanghai.

Spre deosebire de multe țări care optează pentru „coabitare” cu virusul și ridică restricțiile, China continuă să urmeze o politică zero Covid. Aceste măsuri afectează grav transporturile și lanțurile de aprovizionare și au blocat multe întreprinderi.

Aceste dificultăți s-au adăugat celor care au afectat deja economia chineză în ultimele luni: consum lent, înăsprirea reglementărilor în mai multe sectoare precum imobiliare și tehnologie și incertitudini legate de războiul din Ucraina.

 

 

Boris Johnson vrea să trimită migranții ilegali în Rwanda. Planul Marii Britanii de a obține controlul granițelor după Brexit 

Refugiații care încearcă să obțină azil politic în Marea Britanie vor fi deportați în Rwanda, pe baza unui nou plan elaborat de guvernul de la Londra.

Schema pilot ar urma să fie destinată refugiaților bărbați care ajung în Marea Britanie traversând Canalul Mânecii pe bărci sau ascunși în camioane.

Discuțiile dintre Marea Britanie și Rwanda au început cu aproximativ un an în urmă.

Ministrul de Interne, Priti Patel, consideră că acest acord ar putea fi un model pentru alte țări. De asemenea, consideră că mișcarea ar putea determina Danemarca să încheie un acord cu Rwanda după ani de negocieri, potrivit The Independent.

Planul lui Johnson costă 120 milioane de lire

Conform prim-ministrului Boris Johnson, schema de 120 de milioane de lire sterline „va salva nenumărate vieți” din mâna traficanților.

Premierul britanic spune că planul a venit ca răspuns la nevoia de acțiune pentru oprirea „ticăloșilor traficanți de oameni” care au transformat oceanul într-un „cimitir lichid”.

Cei care reușesc să ajungă în Regat „nu vor mai fi duși la hotel pe o mulțime de bani publici”, ci vor fi duși în centre de detenție, a mai precizat premierul britanic. El a mai susținut că, în timp, se va dovedi un important element de descurajare a migrației ilegale.

Marea Britanie a semnat deja acordul cu Rwanda

Acordul cu Rwanda a fost semnat în capitala acestei țări africane de ministra de interne britanică, Priti Patel. Ea a spus că majoritatea celor care ajung în Regat ilegal vor fi evaluați pentru deportarea în Rwanda. Guvernul din această țară a precizat că migranții „vor beneficia de întreaga protecție a legii rwandeze, acces la locuri de muncă și la asistență medicală și socială”.

Boris Johnson susține că planul este „în deplin acord” cu legislația internațională, dar a recunoscut că se așteaptă ca el să fie contestat în justiție „de o armată formidabilă de avocați motivați politic”.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Primele imagini cu crucișătorul Moskva în flăcări, înainte de a se scufunda! – FOTO/VIDEO

Au apărut primele imagini, pe rețelele de socializare, cu nava amiral a Rusiei în Marea Neagră, crucișătorul Moskva, cuprinsă de un incendiu, înainte de a se scufunda, săptămâna trecută.

Imagini au fost publicate pe Twitter, pe pagina Ukraine Weapons Tracker. Se pot vedea flăcări și un nor de fum, semn că la bord a fost un incendiu destul de puternic. Mai mult, nava e vizibil înclinată. Fotografiile par a fi surprinse de pe o altă ambarcațiune aflată în zonă.

Crucișătorul s-a scufundat săptămâna trecută

Crucișătorul s-a scufundat în Marea Neagră, săptămâna trecută, după ce Kievul a anunțat că a fost lovită de rachete ucrainene. În schimb, Kremlinul susține că nava a fost distrusă într-un accident, notează Mirror.

Crucișătorul Moskva s-a scufundat joi, pe 14 aprilie, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Nava a fost „un element cheie în eforturile Rusiei de a stabili dominația navală în Marea Neagră”. Iar pierderea ei este „o lovitură” pentru flota rusă din regiunea declara joi John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului – citiți mai multe AICI.

 

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Ce VIDEO a putut posta Zelenski pe Internet! Filmarea a fost ștearsă după câteva minute

Ucraina se chinuie de aproape două luni să țină piept rușilor. Cele 54 de zile de război trecute de la declanșarea invaziei (24 februarie) și-au lăsat amprenta și asupra președintelui Volodimir Zelenski.

În mai toate imaginile apărute, Zelenski este vizibil îmbătrânit, semn că încercările prin care trece țara au lăsat urme.

VIDEO controversat postat de Zelenski

Liderul de la Kiev este o prezență destul de activă pe rețelele de socializare. Zelenski s-a folosit foarte mult de platformele YouTube, TikTok, Twitter, Instagram, Facebook pentru a ajuta cauza țării sale.

O înregistrare video postată duminică seară de Volodimir Zelenski pe rețelele de socializare a stârnit multă îngrijorare. Vizibil obosit, președintele ucrainean a ridicat multe semne de întrebare cu privire la starea sa emoțională.

Zelenski, schimbat de război

În imagini apare Zelenski stând în biroul prezidențial de la Kiev. Președintele este vizibil tulburat, pare îngrijorat. Vorbește nedeslușit, parcă în șoaptă, și arată spre cameră o serie de documente. În același timp, privește spre un o ramă foto cu familia sa. Pe imagini se mai observă o statuetă și drapelul Ucrainei.

Nu se știe motivul pentru care Zelenski a urcat acest video pe Internet. Însă, interesant este faptul că el a șters filmarea la scurt timp după ce a postat-o!

Volodimir Zelenski nu și-a mai văzut familia de la începutul războiului. Acesta ține legătura cu soția sa, Olena, și cei doi copii doar prin intermediul telefonului.

Serbia acuză Ucraina de terorism aviatic/ „Fac asta alături de o țară din UE”

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a acuzat, duminică, Ucraina și o țară neidentificată a UE, că se află în spatele unei serii de amenințări false cu bombă țintind avioanele de pasageri ale companiei Air Serbia.

De când Rusia a lansat învazia în Ucraina, la 24 februarie, peste 12 zboruri ale Air Serbia au fost forțate să se întoarcă la Belgrad sau Moscova din cauza amenințărilor cu bombă, iar aeroportul din Belgrad a fost evacuat de cel puțin trei ori.

„Serviciile de informații din două țări fac asta”

„Serviciile străine (de informații) din două țări fac asta. Una este o țară UE, iar Ucraina este cealaltă”, a spus Vucic, fără a furniza dovezi. Serbia, care depinde aproape în totalitate de gazul și petrolul rusești, refuză să impună sancțiuni împotriva Moscovei și menține zboruri regulate către capitala Federației Rusiei.

Vucic a spus că țara sa va continua să facă acest lucru „din principiu”. „Continuăm aceste zboruri literalmente din principiu, pentru că vrem să arătăm că suntem o țară liberă și luăm propriile decizii. Nu decideți pentru noi când să anulăm zborurile”, a spus el, scrie The Straits Times.

În ultimele săptămâni, Belgradul a votat de trei ori pentru rezoluțiile Națiunilor Unite care condamnau invadarea Ucrainei de către Rusia și au suspendat-o din principalul organism al ONU pentru drepturile omului. Moscova numește acțiunile sale din Ucraina o „operație specială”.

A mai început un război. O armată NATO a lansat atacul! – VIDEO

Turcia a atacat cu avioane, elicoptere și drone ţinte ale militanţilor kurzi în nordul Irakului. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Apărării turc, Hulusi Akar.

Forțele armate turce au lansat luni dimineața o nouă ofensivă transfrontalieră împotriva militanților kurzi din nordul Irakului.

Ce ținte au lovit turcii

Au fost lovite ținte, tabere, tuneluri, adăposturi și zone de depozitare a munițiilor kurde din nordul Irakului, a declarat ministrul Apărării, Hulusi Akar, citat de agenția de presă de stat Anadolu și preluat de Reuters.

„Până acum, operațiunea noastră continuă cu succes conform planificării. Țintele identificate în prima fază au fost capturate”, a spus el, dar nu a furnizat nicio informație cu privire la victimele rezultate în urma operațiunii.

Apoi, trupele de comando au traversat în regiunea vecină pe uscat sau au fost transportate cu elicoptere, a spus Akar.

Turcia a lansat un atac în Irak

„Operațiunea Claw Lock” are ca scop „prevenirea atacurilor teroriste și asigurarea securității noastre la frontieră”, susțin turcii. Acțiunea este susținută și de unități de artilerie, a spus Akar.

Ofensiva se înscrie într-o campanie continuă a Turciei în Irak şi Siria împotriva militanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a miliţiei kurde siriene YPG (Unităţile de protecţie a poporului), ambele considerate de Ankara grupări teroriste. PKK a fost declarată organizaţie teroristă de către Ankara, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Turcia, a doua cea mai mare armată din NATO

Întinsă pe două continente, Turcia are una dintre cele mai puternice forțe armate din Europa sau Asia. Este a doua cea mai mare armată din NATO. În prezent, forțele armate ale Ankarei, care numără 400.000 de oameni, sunt împărțite în armată, forțe aeriene și Marina. Un corp de forțe speciale este subordonat direct Statului Major turc.

O mare parte din echipamentul militarilor turci este fabricat în străinătate, dar țara face eforturi pentru a-și construi baza industrială militară. Turcia dezvoltă tancuri și rachete produse la nivel local și extinde legăturile cu contractanții străini.