Acasă Blog Pagina 1319

”Victorie” pentru polițiști. Minus 50 de lei la salariu

Deși au cele mai mari restanțe în aplicarea Legii salarizării 153/2017, polițiștii au fost băgați, la grămadă, cu ceilalți bugetari și au primit o majorare în bătaie de joc, de doar 12,5%, în loc de 50%, cum prevedea actul normativ inițial. Actualizarea salariului de grad nu a fost aprobată, singura speranță fiind votarea unui alt proiect de lege și a emiterea unei hotărâri de guvern, deși este greu de crezut că aceste lucruri se vor materializa prea curând.

În loc de 600 de lei în plus la salariu, cuveniți prin aplicarea Legii 153/2017, polițiștii vor avea, de fapt, minus 50 de lei la salariu. Și asta pentru că majorarea votată de Parlament a fost de doar 12,5% din procentul de 50% cuvenit, iar actualizarea salariului de grad s-a pierdut pe la comisii. Astfel, din majorarea de 200 de lei, se va scădea norma de echipament, de 250 de lei pe lună. Nemulțumirea și furia angajaților din MAI este atât de mare, încât se așteaptă proteste masive, anunță sindicatele din sistem.

”În ceea ce s-a votat marți nu se regăsește actualizarea salariului de grad. Aceasta face obiectul Plx 52/2022, care este în Camera Deputaților, la Comisia de buget, finanțe, bănci. Cei de la comisie așteaptă un ok de la Guvern și să vedem după aceea, pentru că salariul de grad nu poate fi actualizat decât printr-o hotărâre de guvern, asta dacă de votează Plx 52. Din acest proiect, 95% a picat marți, din cauza a ceea ce s-a votat, cu majorarea de 1/4 din procentul de 50% care mai era de luat prin Legea 153/2017 pentru toți bugetarii și a rămas în picioare doar actualizarea salariului de grad. În 2017 s-a dat legea, iar în 2018 s-au transferat contribuțiile de la angajator la angajat, păcăleala aceea cu 25%, în care ne-a dat 22,5% înapoi. Între 2019 și 2022, urma să se dea câte 25% pe an din majorările salariale. Polițiștii au luat sferturile din 2019 și 2020 și aici s-a oprit totul. Acum, din cei 50% majorări care ar fi trebuit să intre în plată de la 1 ianuarie 2022, ne vor da doar 12,5%”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Totodată, susțin sindicaliștii, de la 1 ianuarie 2022 ar fi trebuit să se calculeze și sporurile la noul salariu de funcție, pentru că sporurile sunt blocate la nivelul lunii decembrie 2018.

La drepturi, ultimii

Sindicaliștii atrag atenția Guvernului și Parlamentului că polițiștii vin primii la intervenție, dar la drepturile salariale au fost lăsați ultimii. Potrivit unui comunicat al SNPPC, după votul deputaților de marți, începând cu data de 1 iulie 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iunie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cele din luna iunie 2022. ”De la 1 ianuarie 2022 statul este dator polițiștilor și personalului contractual din MAI cu cele 2 sferturi aferente anilor 2021 și 2022, plus calculul sporurilor și indemnizațiilor la salariul de funcție/bază din 2022. Prin votul de marți ni se acordă un sfert din toată restanța salarială, adică jumătate dintr-o tranșă (suma pe care o vom încasa se poate calcula foarte ușor înjumătățind una din tranșele trecute pe fluturașul de salariu)”, se arată în comunicatul SNPPC.

Se pregătesc de proteste

Sindicaliștii semnalează că restanța acordată este nemulțumitoare în contextul eforturilor depuse de polițiști pe perioada pandemiei, a războiului din Ucraina și a inflației aduse de creșterea prețurilor la gaze, energie si carburanți. ”Efectiv statul dă cu o mână și ia cu cealaltă, prin sistarea plății normei de echipament anulând efectiv această recuperare, ba chiar suntem în pierdere, ținând cont și de inflația de peste 20% cumulată în perioada ianuarie 2020 până în prezent. Ne pregătim de proteste și reacții ferme, având în vedere și deficitul de personal este de peste 20.000 angajați MAI. În al 13-lea ceas solicităm coaliției de guvernare să prioritizeze familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și să aplice imediat și integral Legea 153/2017”, se mai precizează în comunicatul SNPPC.

Războiul economic de pe mare. Turcia, acuze grave la adresa Ucrainei, iar Rusia redirecţionează navele cu petrol

Până la sfârșitul anului, importurile de petrol rusesc în Uniunea Europeană vor fi reduse cu 90 la sută. Rusia încearcă să ocupe întregul Donbas, format din Lugansk și Donețk și atacă puternic orașele Severodonetk și Lisihansk de pe malul râului Severski Doneț.

„Aceste sancţiuni vor avea un impact negativ asupra întregului continent – pentru europeni, pentru noi, şi pentru întreaga piaţă globală a energiei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Război economic pe mare, în toată regula

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, pretinde că încearcă să rezolve problema exporturilor de cereale dinspre Ucraina. Numai că, avertizează el, minele ce ar fi fost plasate de ucraineni în Marea Neagră, în regiunea Odesa, împiedică formarea unui coridor sigur pentru aceste nave.

Lavrov va veni în Turcia pe 8 iunie împreună cu o delegaţie militară pentru a discuta, între altele, despre instaurarea de coridoare securizate pentru transportul cerealelor.

Acesta este chestiunea cea mai importantă”, a afirmat ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, care vrea să creeze „un centru de observare a coridoarelor la Istanbul”. Ministrul nu a precizat ce formă ar putea lua această observare şi nici rolul exact al Turciei.

Rusia redirecționează exporturile de petrol

Rusia a început să redirecţioneze livrările destinate iniţial Europei, în urma impunerii sancţiunilor, a mai anunţat Kremlinul. „Aceasta este o acţiune sistemică, ţintită, care ne va permite să minimalizăm consecinţele negative”, a mai spus Peskov.

Printre ţările care au cumpărat masiv ţiţei rusesc, beneficiind de preţul mai scăzut, sunt India şi China.

De 1 iunie, părinţii au protestat la INML, pentru copiii lor: „Vă bateți joc!”

Protest spontan la INML. 30 de părinţi s-au adunat în faţă, la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din Capitală, şi şi-au strigat nemulţumirile pentru modul în care ar fi trataţi de medici.

Mai exact, oamenii s-au plâns de partea briocratică.

Au nevoie de certificate pentru procese

Aceştia sunt părinți ai căror copii au fost operați și îi acuză pe medici de malpraxis, dar instanțele nu pot da verdicte fără punctele de vedere oficiale ale legistilor de la Mina Minovici, iar aceste proceduri sunt motivul pentru care părinții au protestat miercuri.

Oamenii acuză că Institutul de Medicină Legală tergiversează eliberarea expertizelor medico-legale pentru declanșarea proceselor. Majoritatea protestatarilor erau aparținători și copii care au suferit operații la medicul ortoped Gheorghe Burnei.

Conducerea spune că nu legiștii sunt cei care dau verdictele în instanța, ci judecătorii.

Iohannis, vezi să nu schimbe furnizorul!

Acum, ce este drept, nu mai reprezintă de mult un secret faptul că dacă lui Iohannis îi intră ceva în cap, acolo rămâne… Așa că nu ar trebui să ne mire prea mult ultima declarație publică a șefului statului, dată cu ocazia Zilei Rezervistului Militar…

Iohannis și Ciucă ”furnizează securitate”, pe Insula Șerpilor sunt deja sisteme S-300

”România este și va rămâne un furnizor de securitate în regiunea Mării Negre și în cadrul euroatlantic”. ”Bătutul câmpilor” continuând cu ”povești” precum ”deteriorarea mediului de securitate, ca urmare a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, a făcut necesară adoptarea de măsuri suplimentare pentru creșterea capacității de apărare a țării noastre”.

La o aruncătură de praștie

Numai că, în aceeași zi în care președintele Klaus Iohannis le dădea asigurări tuturor românilor cum că țara noastră rămâne principalul ”furnizor de securitate” al Alianței Euroatlantice în regiunea Mării Negre, o altă știre făcea înconjurul lumii: ”Rusia fortifică Insula Șerpilor pentru a controla nord – vestul Mării Negre”. Declarația oficială a șefului Administrației militare din regiunea Odesa, Serhii Bratciuk contiuând cu noi semnale de alarmă: ” Federația Rusă a trimis trei noi vedete ale Flotei Mării Negre la Insula Șerpilor. Plus numeroase alte unități suplimentare, între care două divizii de sisteme de rachete sol – aer S – 300, cu rază lungă de acțiune”.

Cu toate că, sincer vorbind, nici măcar nu ar trebui să fie nevoie de unele cu rază lungă de acțiune… Pentru că Insula Șerpilor, pe care Federația Rusă a instalat deja sistemele de rachete S – 300 se află la doar 45 de kilometri de România! O Românie al cărei președinte o ține în continuare ”langa” că suntem ”furnizorul de securitate de la Marea Neagră”! Al cui furnizor, domnule președinte? Al Statelor Unite ale Americii? Vedeți să nu schimbe partenerii strategici ”furnizorul” în timpul negocierilor subterane purtate cu regimul Putin… Pentru că atunci nici nu mai este nevoie de S- 300, ci doar de niște ”prăștii”…

Profesorul din Craiova care testa eleva în aşternuturi: „Ce poate să facă o femeie cu un bărbat gol în pat?”

Caz grav de hărţuire sexuală, la Craiova, unde au fost implicaţi un cadru didactic şi o elevă din clasa a XII-a. Un profesor de istorie de la un liceu din Craiova a fost reţinut de către poliţişti sub acuzaţia de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Bărbatul i-a cerut tinerei să dea testul „în pat”.

Profesorul, reţinut 24 ore

Profesorul de 66 de ani a fost înregistrat în timp ce îi spunea la telefon unei eleve de clasa a XII-a că îi măreşte nota, dacă întreţine relaţii sexuale cu el. Discuția a fost făcută publică de Antena 3.

Profesor: „Dimineață la ora 8, în Cărărița Nouă te aștept”.

Elevă: „Pentru ce?”

Profesor: „Să dai lucrare specială în pat. Ce poate să facă o femeie cu un bărbat gol în pat?”

Elevă: „Domnule, dar dvs nu înțelegeți că este hărțuire sexuală?”

Imediat, fara a alertat autorităţile.

La data de 30 mai, polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 66 de ani, din Municipiul Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

În cursul zilei de miercuri, 1 iunie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sicilia, victima sancționării petrolului rusesc. Ce soartă vor avea 3.000 de oameni

Italia, și în special Sicilia, este îngrijorată de consecințele embargoului impus de UE asupra petrolului rusesc.

3.000 de lucrători de la rafinăria Priolo din Sicilia riscă să își piardă locurile de muncă în doar 6 luni. Compania-mamă a acestei uzine este compania petrolieră rusă Lukoil. Privată de credite europene, în ultimele luni, rafinăria a început să cumpere în principal petrol rusesc.

Impact asupra întregii regiuni

Potrivit Financial Times, în luna mai, Italia a importat 450.000 de barili de țiței din Rusia. Această cifră este de patru ori mai mare decât în februarie. Această creștere se datorează în întregime rafinăriei Priolo. Oprirea bruscă a petrolului rusesc ar putea avea un impact asupra economiei unei întregi regiuni, scrie Euronews.

„Dacă Lukoil dispare, un întreg hub portuar va fi afectat. Va exista un efect de domino care va duce la prăbușirea întregului sistem, implicând alte companii din sectorul chimic, portul și toate activitățile legate de acest centru. Vorbim de 10.000 de locuri de muncă, iar acest lucru reprezintă 50% din PIB-ul acestei provincii”, explică Marco Candelargiu, angajat al rafinăriei Lukoil din Siracuza.

Rata șomajului în regiune este dublă față de media națională. Guvernatorul Siciliei face presiuni asupra guvernului pentru un fond de stimulare care să ajute regiunea.

Embargou petrolier, dar mai greu cu gazele

Uniunea Europeană a convenit luni seara asupra unui embargou petrolier împotriva Moscovei, care ar trebui să reducă importurile de petrol rusesc cu aproximativ 90% până la sfârșitul anului, pentru a stopa finanțarea războiului Moscovei în Ucraina.

Acordul cu UE ar urma să interzică livrările de petrol rusesc până în decembrie. Prin urmare, oleoductul care alimentează Ungaria, Republica Cehă și Slovacia rămâne în funcțiune, reprezentând 10% din importuri.

Această scutire satisface acele state membre care nu pot recurge imediat la alternative la livrările rusești. Cele 27 de state membre ale UE sunt mai ezitante în privința unor posibile sancțiuni asupra gazului rusesc, de care sunt și mai dependenți.

Compania aeriană v-a stricat vacanţa 2022 şi v-a anualat zborul? Iată cum recuperaţi banii!

Chiar şi cea mai meticulos programată vacanţă poate fi perturbată de o companie aeriană. Anularea sau reprogramarea zborului este o variabilă de care orice turist se teme.

Aşa că, mulți călători s-au trezit cu zborurile anulate. În cazul unei companii aeriene, motivul a fost pus pe seama întârzierii livrărilor de avioane noi.

Vă puteţi adresa Protecţiei Consumatorilor

Cu toate că li s-a oferit contravaloarea biletelor sau reprogramarea călătoriei oamenii ies acum în pierdere. Au făcut rezervările când și biletele și camerele de hotel erau mai ieftine. În unele cazuri liniile aeriene sunt obligate să le dea compensații clienților.

Dacă nu rezolvați problema cu operatorii de la care ați cumpărat biletele, puteți face o plângere la Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor, dar și la Centrul European al Consumatorilor.

Despăgubire de 600 euro

O altă companie aeriană le oferă clienților un credit de 120% din suma inițială, în cazul unui zbor anulat, pe care aceștia îl pot folosi la achiziționarea altor servicii. Sunt însă clienți care nu reușesc să își recupereze banii singuri și ajung în instanță.

Mai mult, fiecare pasager care se trezește cu zborul reprogramat ori anulat, cu maximum 14 zile înainte de călătorie, are dreptul la o despăgubire de până la 600 de euro, în funcție de distanța zborului.

Vestea aflată de Elena Udrea după ce a ajuns iar în fața instanței bulgare. „Justiția din România are probleme grave” – VIDEO

6

Elena Udrea a ajuns din nou, de această dată miercuri, 1 iunie, în fața magistraților bulgari.

Spera să fie lăsată în libertate, adică să îi fie permis să părăsească arestul din Blagoevgrad. Dar instanța a decis ca fostul ministru al Turismului să rămână în arest, iar judecătorii au stabilit un nou termen, pentru 8 iunie, anunță Antena3.

Udrea, declarații de ultimă oră

„Justiția din România are probleme grave și care ar trebui remediate, ar trebuie analizate și găsite soluții, pentru că atâta timp cât în toate țările din Europa deciziile Justiției din România sunt criticate sau sunt respinse solicitările României…”, a declarat Udrea pentru postul TV, la ieșirea din sala de judecată.

Elena Udrea mai are de așteptat până să afle decizia definitivă a instanței bulgare și dacă va fi sau nu extrădată în România, unde a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.

Vă amintim că deja o primă instanță bulgară a decis, încă din aprilie, ca fosta șefă de la Ministerul Turismului să fie predată autorităților din România, dar Elena Udrea a contestat decizia – VEZI DETALII AICI.

Chiar în ziua în care s-a anunțat decizia instanței, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aflat că fostul ministru al Turismului a plecat din țară, fiind localizat în Bulgaria. Udrea a ajuns apoi în arest.

Politica energetică, prostia Occidentului. Câștigă Putin!

Când  tancurile lui Putin au intrat în Ucraina la 24 februarie, Occidentul și-a închipuit că ar putea câștiga un război- doar prin sancțiuni impuse Rusiei. Ultimele eforturi ale UE de a opri importul de petrolul rusesc arată cât de prostească a fost această abordare.

Donațiile de echipamente militare către Ucraina ajută cu siguranță la menținerea forțelor rusești la distanță, dar sancțiunile economice? Aceasta este o altă poveste.

Poate că sancțiunile contribuie la scăderea nivelului de trai al cetățenilor ruși, dar sunt încă departe de a tăia din circuitul vital al economiei rusești – exporturile de petrol și gaze. Din februarie, notează The Spectator, țările UE au plătit zeci de miliarde de euro Rusiei pentru combustibilul său  – bani care ajută la finanțarea militară a Kremlinului.

Dar chiar și după noul acord UE de luni, care ar fi trebuit să elimine definitiv importurile de petrol și gaze, schimburile comerciale substanțiale vor continua: șase luni pentru țițeiul transportat pe mare și peste  opt luni pentru produsele rafinate.

Importurile prin conducte – care reprezintă un sfert din total – vor fi scutite pentru a  asigura continuarea aprovizionării Slovaciei, Republicii Cehe și Ungariei.

Cel mai zgomotos hohot de bucurie de la negocierile de luni seară a venit din partea premierului maghiar Viktor Orban, care s-a lăudat pe Facebook că Ungaria va fi scutită de embargo. Nu este vorba doar de Slovacia, Cehia și Ungaria – Polonia și Germania vor putea continua să tragă petrol din conductele rusești, deși au declarat că vor încerca să nu mai facă acest lucru până la sfârșitul anului.

Presupunând că vor respecta acest termen limită, cel mai bun lucru la care se poate spera este că, până anul viitor, pe vremea aceasta, importurile de petrol ale UE din Rusia vor scădea cu 90% față de nivelurile de dinaintea invaziei – departe de o încetare completă.

Între timp, gazul continuă să curgă spre Europa dinspre Rusia și există puține speranțe de a opri acest comerț în viitorul apropiat. UE nu a început încă să încerce să negocieze încetarea importurilor de gaze.

Dar chiar dacă UE ar putea fi de acord să elimine importurile de petrol și gaze, ideea că Occidentul poate duce singur un război de sancțiuni împotriva Rusiei este subminată de realitatea că există alți clienți mari dornici să absoarbă orice livrare rusească – și chiar la preț preferențial.

Dependența Europei de petrolul și gazele rusești este produsul unor ani de politică energetică prost concepută, care a pus angajamentele de reducere a emisiilor teritoriale de carbon – și datul din coadă în fața Rusiei –  mai presus de realitatea geopolitică. Urmează să tragă ponoasele.

Orașul viselor, cel mai mare cazinou din Europa

0

La câțiva kilometri de mare, în sudul Ciprului, sute de muncitori construiesc City of Dreams, un hotel-cazino de lux menit să devină „cel mai mare din Europa”.

7500 de metri pătrați, 1000 de camere de joc, 100 de mese de cărți, șaisprezece etaje, trei piscine, nouă restaurante și cafenele, un parc și un amfiteatru: grupul de construcții Melco din Hong Kong se va ocupa de acest proiect gigantic.

Sosirea City of Dreams Mediterranean, primul mare jucător din industrie care se instalează în sudul țării, ar putea crea noi rivalități între cele două părți ale Ciprului – o insulă divizată de când Turcia a invadat-o în 1974, în urma unei lovituri de stat conduse de Atena, care viza anexarea sa de către Grecia.

Cu cele 34 de cazinouri ale sale, Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Ankara) a făcut din acest segment specialitatea sa și obține o importantă sursă de venit financiar.

Sudul speră să folosească City of Dreams pentru a atrage tot mai mulți turiști – cel puțin 300.000 în plus.

Pandemia Covid-19 a întârziat deschiderea hotelului-cazino, amânată acum până la sfârșitul acestui an. Iar războiul din Ucraina a schimbat cărțile.

City of Dreams se baza pe turiștii ruși, dintre care Cipru este una dintre destinațiile preferate. Ca urmare a sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei, rușii sunt acum privați de zboruri directe către mica insulă mediteraneană.

În ciuda acestor probleme, City of Dreams, odată inaugurat, speră să zdruncine dominația aproape totală a Ciprului de Nord asupra acestei industrii din regiune.

Insula va fi astfel plasată „într-o situație destul de excepțională”, cu un flux de capital „potențial din Asia, dar și din Turcia, Rusia, Europa și Orientul Mijlociu”, notează Marie Redon, cercetător specializat în jocuri de noroc la Universitatea Sorbona.

Lansatoarele de rachete pentru Ucraina, doar un business american?

1

Statele Unite au anunțat că trimit mai multe sisteme de lansatoare de rachete în Ucraina, dar capacitatea acestora de a face o diferență reală pe teren împotriva armatei ruse nu este atât de clară.

Anunțul se referă la Himars, un sistem mobil  montat pe vehicule blindate ușoare. Armatele rusă și ucraineană folosesc deja arme similare, dar Himars au o rază de acțiune mai mare și sunt mai precise. Dar cele care urmează să fie livrate Kievului de această dată au o rază de acțiune limitată la aproximativ 80 km.

Washingtonul nu dorea ca armata ucraineană să poată trage asupra unor ținte de pe teritoriul rusesc. „Nu vom trimite Ucrainei sisteme de rachete care pot lovi în interiorul Rusiei”, a declarat Joe Biden.

Himars poate transporta două tipuri de stații de lansare: una poate lansa șase rachete ghidate de 227 mm în același timp, iar cealaltă o singură rachetă tactică ATACMS cu rază de acțiune mai mare.

Armata americană are deja sisteme Himars în Europa. Membrii NATO, Polonia și România, de asemenea, le au. Cantitatea pe care Washingtonul intenționează să o trimită în Ucraina nu a fost încă precizată.

Lansatoarele de rachete multiple americane ar permite forțelor armate ucrainene să lovească în profunzime pozițiile rusești în timp ce își plasează bateriile mai departe de front.

Rachetele, lansate câte șase de pe Himars, sunt ghidate prin GPS și au o rază de acțiune de aproximativ două ori mai mare decât tunurile convenționale cu obuze deja furnizate de SUA, M777 Howitzer.Însă americanii nu vor furniza Ucrainei rachete tactice ATACMS cu rază de acțiune de 300 km.

De la începutul invaziei ruse din 24 februarie, Statele Unite au ajutat Ucraina, evitând în același timp cu orice preț să întreprindă orice acțiune care ar putea fi văzută ca o provocare de către Rusia – de teamă că conflictul s-ar putea extinde în Europa.

Acest lucru a dus, în special, la refuzul de a sprijini în mod deschis atacurile ucrainene pe teritoriul rus. Cu rachete, drone și elicoptere, forțele de la Kiev au efectuat deja atacuri în provinciile ruse învecinate.

Dacă Washingtonul ar fi decis să livreze rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune cu sistemele Himars, Kievul ar fi putut, teoretic, să fi vizat mari orașe și centre militare ruse, inclusiv baze aeriene folosite pentru a ataca Ucraina.

Cum plătește lumea pentru războiul din Ucraina. Banii se revarsă în conturile Rusiei!

La începutul lunii martie, în timp ce SUA și aliații săi au declanșat un val de sancțiuni împotriva Rusiei, președintele Joe Biden a declarat că dorește să dea o „lovitură puternică mașinăriei de război a lui Putin”.

După mai bine de trei luni de război, această mașinărie încă funcționează. Rusia este propulsată de o avalanșă de bani care ar putea ajunge la o medie de 800 de milioane de dolari pe zi în acest an – și asta doar din ce încasează din petrol și gaze.

De ani de zile, Rusia a acționat ca un vast supermarket de mărfuri care vinde ceea ce o lume insațiabilă are nevoie: nu doar energie, ci și grâu, nichel, aluminiu și paladiu.

Invazia Ucrainei a împins SUA și Uniunea Europeană să regândească această relație. Este nevoie de timp, deși UE a mai făcut un pas înainte în această săptămână prin încheierea unui acord de compromis privind importurile de petrol rusesc.

Rusia este departe de a fi nevătămată de sancțiuni, dar Putin poate ignora aceste pagube deocamdată, deoarece cuferele sale sunt pline cu veniturile provenite din materiile prime, care au devenit mai profitabile ca oricând datorită creșterii prețurilor la nivel mondial, determinată în parte de războiul din Ucraina.

Câștigurile de miliarde compensează sancțiunile

Chiar și în condițiile în care unele țări vor opri sau vor renunța treptat la achizițiile de energie, câștigurile Rusiei din petrol și gaze vor fi de aproximativ 285 de miliarde de dolari în acest an, potrivit estimărilor Bloomberg Economics. Prin urmare vor  compensa – alături de alte exporturi de mărfuri-  cele 300 de miliarde de dolari în rezervele valutare înghețate ca parte a sancțiunilor.

Liderii UE știu că ar trebui să înceteze să mai cumpere de la Rusia și să nu mai finanțeze indirect un război devastator la ușa Europei. Dar, cu toată această ambiție, guvernele naționale știu, de asemenea, că vor exista repercusiuni asupra propriilor economii.

În Statele Unite, oficialii dezbat modalități de a intensifica presiunea financiară, eventual ajutând la impunerea unui plafon la prețul petrolului rusesc sau aplicând sancțiuni țărilor și companiilor care încă mai fac comerț cu întreprinderile rusești supuse restricțiilor. Dar astfel de sancțiuni secundare sunt profund divizatoare și riscă să afecteze relațiile cu alte state.

Statele Unite au interzis deja petrolul rusesc, dar Europa nu se dezice decât încet-încet de această dependență. Moscova are astfel timp să găsească alte piețe – cum ar fi China și India, giganții consumatori de materii prime – pentru a limita orice prejudiciu adus veniturilor din exporturi și a fondurilor sale de război.

Acest lucru înseamnă că banii se revarsă în conturile Rusiei. Numai veniturile din exportul de petrol au crescut cu 50% față de anul trecut, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Principalii producători din Rusia au obținut în primul trimestru cel mai mare profit combinat din aproape un deceniu. Iar exporturile de grâu continuă – la prețuri mai mari – în condițiile în care sancțiunile asupra agriculturii rusești nici măcar nu sunt discutate, deoarece lumea are nevoie de cerealele sale.

„Marea majoritate a lumii nu este implicată în impunerea de sancțiuni Rusiei”, subliniază Wouter Jacobs, fondatorul și directorul Erasmus Commodity & Trade Center de la Universitatea Erasmus din Rotterdam. „Comerțul va continua, nevoia de combustibili va fi acolo”.

Rubla a devenit un alt simbol folosit de Putin pentru a-și proiecta puterea: a deveni cea mai performantă monedă din lume în raport cu dolarul în acest an.

Putin a încercat, de asemenea, să profite de poziția Rusiei ca superputere în domeniul mărfurilor. Pe fondul îngrijorării legate de penuria de alimente, el a declarat că va permite exporturile de cereale și îngrășăminte numai dacă sancțiunile impuse țării sale vor fi ridicate.

Capital de risc. Cine pompează 500 de milioane de dolari în viitorul Internetului?

1

Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, își lansează propriul fond de capital de risc.

Divizia Binance Labs strâns 500 de milioane de dolari pentru primul său fond de start-up, asigurându-și sprijinul din partea firmelor de capital de risc DST Global și Breyer Capital, precum și din partea unor birouri familiale și corporații.

Și intenționează să folosească capitalul pentru a investi în companii care construiesc Web3. Deși este încă un termen nedefinit, Web3 se referă, în linii mari, la o viitoare iterație a internetului, care este mai descentralizată decât platformele online din prezent și care încorporează blockchain, registrele digitale partajate care stau la baza celor mai importante criptomonede.

Lansarea noului fond al Binance are loc într-un moment în care bitcoin și alte monede digitale sunt în scădere puternică.

Bitcoin s-a prăbușit cu peste 50% de la atingerea unui maxim istoric de aproape 69.000 de dolari în noiembrie. Acest lucru a afectat companiile de criptomonede listate la bursă, cum ar fi Coinbase, ale cărei acțiuni s-au prăbușit cu 69% de la începutul anului.

În timp ce evaluările start-up-urilor de un miliard de dolari sau mai mult „încetinesc puțin”, nu există „niciun impact actual pe piețele private în faza inițială”, a declarat Ken Li, directorul executiv de investiții, fuziuni și achiziții al Binance Labs, pentru CNBC.

Binance Labs speră să profite de recenta cădere în gol a activelor digitale pentru a găsi fondatori care să construiască ceea ce consideră a fi următorul mare lucru în tehnologie.

Pariurile sale vor fi împărțite în capitaluri proprii de tip pre-seed, early-stage și de creștere, iar fondul va investi atât în monede digitale, cât și în acțiuni.

Binance estimează că există în prezent aproximativ 300.000 până la 500.000 de dezvoltatori Web3 activi, un număr pe care speră să crească „substanțial”.

Binance intenționează, de asemenea, să preia o participație de 500 de milioane de dolari în Twitter pentru a susține oferta lui Elon Musk de a achiziționa serviciul de socializare, o mișcare prin care firma speră să își stimuleze obiectivul de a „aduce împreună social media și Web3”.

Fondată în 2017 de antreprenorul chinez Changpeng Zhao, Binance este cea mai mare schimb de  valute digitale din lume. Firma a gestionat volume de tranzacționare la vedere în valoare de 490 de miliarde de dolari în luna martie, potrivit datelor CryptoCompare.

Big Auto. Firma care controlează Bugatti valorează peste 2 miliarde de dolari

0

Rimac Group, compania croată cunoscută mai ales pentru automobilul său sport electric Nevera de 1.900 de cai putere, a declarat că a strâns 500 de milioane de euro (aproximativ 537 de milioane de dolari) de la investitori, inclusiv Goldman Sachs, Porsche și un fond tehnologic consiliat de SoftBank.

Noua rundă de finanțare evaluează Rimac la peste 2 miliarde de euro.

Rimac a ținut prima pagină a ziarelor anul trecut când a acceptat să preia o participație majoritară în Bugatti, producătorul francez ultra-exclusiv care a făcut mult timp parte din grupul Volkswagen.

Ca parte a acestei tranzacții, Bugatti și afacerile cu mașini sport ale Rimac au fost combinate într-o societate mixtă între Rimac și Porsche, filiala VW, Rimac deținând o participație de 55%.

Se așteaptă ca noua investiție să accelereze schimbarea de direcție a Rimac, care se va îndepărta de rădăcinile sale de producător la scară mică de mașini sport electrice de înaltă performanță.

Aceasta va continua să producă Nevera, în valoare de 2,4 milioane de dolari, prin intermediul societății mixte cu Porsche, precum și o serie de modele noi pentru Bugatti. Dar acum intenționează să își concentreze o mare parte din eforturi și cea mai mare parte a capitalului proaspăt pe filiala Rimac Technology, care dezvoltă și produce componente pentru vehicule electrice și hibride de înaltă performanță produse de alți producători auto.

Rimac Technology a atras deja mai mulți clienți de renume din industria auto – printre care Ferrari, Hyundai, Jaguar, Mercedes-Benz, Porsche și Renault – și a beneficiat în trecut de investiții atât din partea Hyundai, cât și din partea Porsche.

Rimac va folosi această nouă infuzie de capital pentru a angaja 700 de  angajați. Deschide o serie de noi birouri în Europa și un sediu lângă Zagreb, capitala Croației.

Balconul Palatului Buckingham, în centrul marilor momente ale monarhiei britanice

0

Încoronări, nunți, evenimente majore: de mai bine de un secol, balconul Palatului Buckingham din Londra este esențial pentru imaginea familiei regale.

Și va fi din nou supus unei examinări intense în timpul sărbătoririi jubileului de platină din această săptămână.

Cu ocazia sărbătoririi istorice a 70 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a, suverana în vârstă de 96 de ani a decis ca doar membrii familiei care „lucrează” pentru monarhie să poată saluta mulțimea de la balcon joi, în timpul tradiționalei parade militare „Salute to the Colours”, care va deschide festivitățile. În total, 18 persoane, mult mai puține decât la aparițiile anterioare.

Regina Victoria a fost cea care a inaugurat acest nou mod de a-și saluta supușii în 1851, cu ocazia Expoziției Universale.

La 4 august 1914, mulțimea l-a chemat pe George al V-lea în momentul în care Regatul Unit a declarat război Germaniei. În noiembrie 1918, mii de londonezi i-au aclamat pe rege și pe regină după armistițiu.

Au urmat nunțile regale, jubileele, încoronările… În 1935, o prințesă Elisabeta, în vârstă de 9 ani, a salutat mulțimea cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a domniei bunicului ei, George al V-lea. Doi ani mai târziu, ea a salutat din nou de la balcon la încoronarea tatălui ei, George al VI-lea.

Prințesa Elisabeta a revenit în 1947 pentru căsătoria cu Prințul Philip și apoi, în calitate de regină, pentru încoronarea sa în 1953.

Nimic nu este lăsat la voia întâmplării în aceste apariții de profil înalt: regina, în centru, este îmbrăcată în mod tradițional în culori strălucitoare, bărbații din primul cerc sunt îmbrăcați în ținută militară completă, iar femeile poartă pălării sofisticate.

Elisabeta a II-a, care are dificultăți de mers, ar putea apărea acolo joi, după paradă, în timpul survolului a 70 de avioane ale Royal Air Force.

Palindromul REPER sau EL O SĂ FACĂ FASOLE

N-am mai plâns așa de când a încropit Brucan mizeria kaghebistă intitulată „Scrisoarea celor șase”. Și pe urmă a înființat GDS. Dom’le, s-au certat comuniștii ăștia mici! Clotilde și Vlăduț pe o felie, Cioloș pe fugă. Groaznic, groaznic, și Stalin a avut un șoc atunci când s-a tirat Troțki în Mexic! De neuitat rămâne și cazul Lucrețiu Pătrășcanu. 

Dar parțial eclozații nu-și cunosc predecesorii, n-au citit nici „Pupăză din tei”, pentru că nu s-a inventat trotineta cu veioză. Să nu uităm că l-au avut candidat la președinție pe Dan Barna, care a zis că versurile lui Goga „munții noștri aur poartă,/ noi cerșim din poartă-n poartă” sunt dintr-o balada populară. Atunci a apărut expresia „e la mintea lui Dan Barna”. Omu’ e valoros, a câștigat alegerile prezidențiale din Noua Zeelandă. Acolo sunt oameni foarte deștepți. Cu cât ești mai departe de România, cu atât înțelegi mai bine situația din țară și dai lecții, povestești despre Ceaușescu. De când a murit Ceaușescu? De 33 de ani. Puțin, foarte puțin, a fost ca ieri.

Dar să revenim la ultimele vitejii ale comuniștilor din generația Gadget. Mai exact, la divinul horticultor Cioloș. Da, am avut un premier care a absolvit liceul agricol. După ce a ars un club cu nume de C.A.P., a început în forță a două colectivizare a României, cu Cioloș tractorist-șef. Acum, peizanul digitalizat Cioloș și-a făcut partid. Probabil era nemulțumit că s-a strâns prea mult bălegar pe trotuarele din sectorul 1. Partidul lui Cioloș se numește REPER. E un palindrom, adică un cuvânt sau o expresie care se citește la fel și de la stânga la dreapta, și de la dreapta la stânga. Un soi de USR, care e un conglomerat marxist oricum și de oriunde ar privi un om zdravăn la cap. Dar decât să-i spună REPER, mai bine folosea  palindromul „EL O SĂ FACĂ FASOLE”.

Bineînțeles că a luat atitudine inevitabila Clotilde. Citez cu evlavie, ca din „Tezele din aprilie” (Lenin). „În momentul în care alegi să fugi în plină luptă, în momentul în care îți abandonezi toți camarazii pe front înseamnă că n-ai niciun REPER.” Care luptă? Lupta cu mirosul din sectorul 1? Ai câștigat-o singură, cucoană! Grasse (nici nu cred că ai fost în orașul lui Fragonard) era Capitala Mondială a Parfumului. Acum, șefa planetară a miasmei e Calea Victoriei, unde trotinetiștii mănâncă înghețată lângă tomberoanele cu damfuri. Iar invocarea „camarazilor” trădați e emblematică pentru trotinetiști. Camarazi se considerau, între ei, legionarii, dar și noi, la școală, pe vremea comunismului, o salutam pe profesoara de franceză cu „Bonjour, camarade professeur!”

„Bucătarul lui Putin” acuză UE că i-a încălcat drepturile / Va fi furie la Kremlin

Curtea Europeană de Justiție a menținut sancțiunile impuse în 2020 oligarhului rus Evgheni Prigojin, reputat apropiat al președintelui Vladimir Putin, pentru implicarea sa în destabilizarea Libiei cu grupul de mercenari Wagner, potrivit unei decizii publicate miercuri.

Omul de afaceri în vârstă de 61 de ani, acuzat de UE că a sprijinit financiar activitățile grupului militar privat Wagner în această țară, a cerut Tribunalului Uniunii Europene să anuleze această decizie.

„Relații strânse și multiple cu grupul Wagner”

În cererea sa, acesta a invocat „încălcarea obligației de motivare a acestor decizii, inadmisibilitatea probelor prezentate, aprecierea eronată a faptelor, abuzul de putere și încălcarea drepturilor sale fundamentale”.

Instanța a respins toate aceste argumente și a declarat că „dosarul probatoriu conține elemente concrete, precise și concordante care stabilesc relațiile strânse și multiple ale domnului Prigojin cu grupul Wagner”.

Prigojin, poreclit și „bucătarul lui Putin”, acuzat că a pus în pericol pacea, stabilitatea sau securitatea în Libia, a primit interdicția de a intra în UE, iar fondurile sale au fost înghețate. Decizia adoptată în octombrie 2020 a fost prelungită de statele membre în iulie 2021, scrie Boursorama.

Evgheni Prigojin a fost, de asemenea, sancționat de UE pentru rolul său în conflictul din Ucraina. El este considerat fondatorul Grupului Concord „responsabil pentru desfășurarea mercenarilor grupului Wagner în Ucraina și pentru că a beneficiat de contracte publice importante cu Ministerul rus al Apărării, după anexarea ilegală a Crimeei și ocuparea estului Ucrainei de către separatiștii susținuți de Moscova”, potrivit listei negre a UE.

Mama și soția sa au fost, de asemenea, trecute pe listă în februarie 2022. Omul de afaceri este, de asemenea, sancționat de SUA și de Marea Britanie. Kremlinul neagă orice legătură cu grupul Wagner.

Sore a primit o lovitură DURĂ! A spus chiar ea coşmarul prin care trece

Sore a făcut anunţul ce i-a luat pe toţi fanii ei prin surprindere. Frumoasa cântăreaţă a anunţat că trece printr-un moment dificil în viaţa personală. Blondina s-a despărțit de tatăl fetiței sale, Mircea Julean, după 8 ani de relație.

Este surprinzător deoarece, cu puțin timp în urmă, Sore declara că singurul ei regret este că nu și-a cunoscut partenerul mai repede.

A refuzat să se mărite cu el

Sore nu s-a mărutat niciodată cu Mircea, deşi acesta o ceruse de nevastă.

Au fost 8 ani care ne-au adus maturizarea și cea mai de preț realizare, pe Erin. De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vorm forma mereu o familie.

Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz„, a scris Sore în social media.

Sore a mai povestit că nu este o prioritate pentru ea să se căsătorească și nici să îmbrace rochia de mireasă nu își dorea atât de mult.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Primul rus condamnat pentru răspândirea de „știri false”

Un tribunal din Orientul Îndepărtat al Rusiei a pronunțat primul verdict de vinovăție pentru răspândirea de „știri false” privind războiul dus de Moscova în Ucraina.

Autoritățile din regiunea Zabaikalski l-au acuzat pe Piotr Milnikov, un rezident local, de „falsificarea” unor documente nespecificate ale Ministerului rus al Apărării, precum și de postarea de videoclipuri „cu bună știință false” într-un chat pe rețelele de socializare pe care l-a moderat în martie.

Pedepse de până la 15 ani cu închisoarea

Milnikov, care conducea un grup numit „Trăiesc în ruine” pe popularul site rusesc de socializare VK, ar fi pledat vinovat la acuzații.

Oficialii nu au precizat ce conțineau clipurile, dar Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat presei locale că Milnikov „a vrut să formeze o atitudine negativă față de armata rusă care participă la «operațiunea specială»” – termenul preferat de Kremlin pentru invazia în Ucraina.

Luni, Tribunalul districtual Olovianinski din Zabaikalskyi a emis o amendă de 1 milion de ruble (16 280 de dolari), dar nu a impus pedeapsa maximă de trei ani de închisoare prevăzută în Codul penal al Rusiei, scrie The Moscow Times.

Milnikov a fost acuzat pe baza unei secțiuni a legii referitoare la „difuzarea publică de informații false în mod deliberat despre utilizarea forțelor armate ruse”.

Pedepse mai aspre de 10 ani de închisoare pot fi pronunțate dacă o instanță constată că „falsurile de război” au fost răspândite din „ură” sau prin abuz de putere, în timp ce pedepsele de 15 ani de închisoare pot fi folosite dacă acestea „provoacă consecințe grave”.

Din martie, autoritățile ruse au deschis cel puțin 53 de dosare penale privind difuzarea de „știri false” despre armata rusă.

Şoferii români vor plânge la pompă: preţul la benzină şi motorină, URIAŞ şi în iunie 2022!

Veşti proaste pentru şoferi. Vor avea de pătimit din cauza preţurilor la benzină şi motorină, foarte ridicate, şi în luna iunie 2022. La început lună, prețul benzinei standard a crescut. Astfel, pentru un litru de benzină standard, șoferii din București plătesc pe 1 iunie 2022 între 8,22 lei/litru și 8,38 lei/litru.

Cea mai ieftină benzină standard din București este la stația Petrom din Str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, Sect 5, 50587.

Motorină se duce în 9 lei/L

A crescut și prețul motorinei standard, astfel că aceasta se vinde la pompă cu prețuri cuprinse între 8,79 lei/litru și 8,96 lei/litru. Cea mai ieftină motorină standard din București este la stația Socar din Str. Vasile Lascar, nr. 141A.

Specialiștii se tem și de faptul care ar putea exista întreruperi în lanțul de aprovizionare, în condițiile în care România are stocuri minime de ţiţei sau produse petroliere. Aceștia consideră că țara noastră are rezerve insuficiente, în acest moment, pentru a se feri cu totul „de furtună pe termen mai lung.”

România, fără stocuri de ţiţei

Din nefericire, ţara noastră are stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere, stabilite la 1,48 milioane de tone.

Tot experţii în economie anunţă că ărețurile continuă să crească vertiginos nu doar la benzină, ci la toate produsele. România s-a lovit anul acesta de cea mai mare inflație din ultimele 2 decenii.

Ne salvează Italia în criza preţurilor materialelor de construcţii? Ce se pregăteşte la Târgovişte

Salvarea României în criza preţurilor materialelor de construcţii ar putea veni de la italieni. Vom reîncepe producţia de fier beton la Târgovişte. Un grup italian va investi nu mai puţin de 500 de milioane de euro pentru a redeschide o celebră fabrică dâmboviţeană.

Este vorba de o veche farbrică din anii comunişti, acum dezafectată şi părăsită.

Italienii promit cea mai modernă fabrică

Investitorul Carlo Beltrame a spus că „va fi cea mai mare, cea mai modernă fabrică din lume. Primele cuptoare vor porni peste o lună, iar oţelăria modernă va fi gata în 2024.”

În primă fază, se vor produce 10.000 tone fier beton pe lună, în 2023, se va ajunge la aproximativ 30.000 de tone lunar, urmând ca, în 2024 să iasă de pe porţile fabricii în jur de 70.000 tone de fier beton şi sârmă laminată.

Combinatul producea 60.000 de tone de fier beton

La început de an, fierul beton din import se vindea şi cu 9 lei pe kilogram. Spre comparaţie, un kilogram adus din Ucraina costa 3 lei. Italienii au cumpărat Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte la început anului cu mai bine de 38 de milioane de euro.

În perioada de glorie a Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte, în acest loc existau mii de angajaţi care reuşeau să producă, într-o singură lună, peste 60.000 de tone de fier beton şi oţeluri speciale care ajungeau în industrii importante din ţara noastră, cum ar fi cea auto.

Iohannis, mesaj scurt de Ziua Copilului. Internauții au reacționat rapid – val de comentarii ironice

8

Ca în fiecare an, de 1 iunie nu lipsesc mesajele pe care politicienii din România aleg să le transmită de Ziua Copilului.

Un astfel de mesaj – scurt, din câte au remarcat mulți dintre cei care l-au citit- a apărut și pe pagina de Facebook a președintelui Klaus Iohannis. Postarea, apărută miercuri la prânz, a iscat un adevărat val de comentarii, multe dintre într-o vădită notă ironică.

Urarea președintelui

„La mulți ani tuturor copiilor!” – sună mesajul liderului de la Cotroceni. Internauții s-au grăbit să lase comentarii, semn că postarea de pe pagina președintelui nu a fost trecută cu vederea. Sute de comentarii au apărut la mesajul lui Klaus Iohannis.

Multe dintre aceste reacții sunt pline de „înțepături”. „Citesc comentariile cu atenție si îngrijorare!” – sună un astfel de comentariu, cu trimitere chiar la vorbele președintelui.

(foto: captură Facebook/Klaus Iohannis)

Iată câteva dintre comentariile apărute la postarea de pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis:

„Super emoționant mesaj. Ne-a dat cel puțin o lacrimă.”

„Îi urmăreşti cu atenție şi îngrijorare şi p-ăştia mici”

„Concret, in cei 8 ani de mandat, ce ati facut pentru copiii din Romania?”

„Si dulapurilor din lemn de ficus pentru gentile de golf si skiuri! La cat mai putini ani in pozitii publice prin care sa nenorocesti Romania!”

„La mulți ani și un bilet de avion, sa plece din tara cât mai departe de voi, specialii patriei!”

„La ce viteza are, asta e urarea de anul trecut 😂!”

„Zgârcit și la scris două cuvinte doar atât?La mulți ani Copiilor !Dumneavoastră ar fi bine să le dați la Copii din România pensiile speciale a parlamentarilor și a Deputaților,și Dumneavoastră să le donații!!!”

„Mesajul acesta este scris de portarul de la Cotroceni ?”

„La multi ani si copilului din dumneavoastra. Poate reusiti totusi, sa il faceti sa fie un pic mai responsabil.”

„Pun pariu că nici urarea asta n-a putut să o formuleze singur, a adunat vreo trei consilieri la sfătuire.”

„Citesc comentariile cu atentie si ingrijorare!”

„Mai bine bea un ceai de tei sa te mai calmezi ! 🤦‍♂️”

„Cam scurt la vorbă”

„A scris in graba, era pe bicicleta🤣🤣🤣”

Ramzan Kadîrov a ajuns să ameninţe chiar şi televiziunile ruseşti: „Aveţi grijă ce vorbiţi!”

Liderul cecen Ramzan Kadîrov îşi arată muşchii chiar şi în faţa televiziunilor ruseşti. El a acuzat presa de la Moscova de minciună, în legătură cu afirmațiile că orașul Severodonețk este cucerit în proporție de 30%. Acesta susține că orașul ucrainean din regiunea Lugansk se află sub controlul forțelor ruse și cecene.

Şeful mercenarilor afirmă „că oamenilor trebuie să li se spună adevărul”.

Kadîrov spune că Severodoneţk a fost „liberat”

Chiar acum mă uit, don, la Rossiya-24. Vorbesc despre Severodoneţk. Ei spun că aproximativ 30% a fost eliberat, don, sau 20%.

Partea rezidențială este complet, don, sub controlul luptătorilor noștri și cei care, don, sunt departe de Severodoneţk, don, la cel puțin 160 de kilometri, ei sunt cei care, don, fac aceste reportaje live, don.

Acestea sunt minciuni! Da, în partea industrială a orașului, don, câțiva șaitani au rămas, don.

Acolo a fost o explozie mare și noi, don, verificăm ce urmează, don. Așa că, verificați ce spuneți, don. Oamenilor trebuie să li se spună adevărul și să nu fie mințiți, don”, a spus liderul cecen, vizibil turmentat.

Luptătorii lui Kadîrov susțin că orașul a fost „eliberat”. „În general, totul este sub control. Puteți aduce în liniște ajutor umanitar pentru civili”, spun cecenii.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Moscova: SUA, aproape de un conflict militar cu Rusia / „Este fără precedent și periculos”

Viitoarea livrare de noi arme americane către Ucraina, inclusiv lansatoare multiple de rachete, „consolidează riscul” unei confruntări militare între SUA și Rusia, a avertizat miercuri, 1 iunie, Moscova.

„Orice livrare de arme care continuă, care crește, întărește riscul unei astfel de evoluții”, a declarat pentru RIA Novosti ministrul adjunct al diplomației ruse, Serghei Riabkov, întrebat despre posibilitatea unei confruntări armate între Washington și Moscova, după anunțarea noilor livrări de arme către Kiev.

Sistemele HIMARS, linia roșie pentru Putin?

Marți, Statele Unite au indicat că vor furniza Ucrainei HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), adică lansatoare de rachete multiple montate pe vehicule blindate ușoare.

Acest echipament are o rază de acțiune de aproximativ 80 km. Prin urmare, nu sunt sisteme cu rază de acțiune foarte lungă, cum sunt cele de câteva sute de kilometri, dar reprezintă totuși o consolidare semnificativă a capacităților ucrainene.

Echipamentul face parte dintr-un nou pachet mai mare de asistență militară americană pentru Ucraina, în valoare totală de 700 de milioane de dolari, ale cărui detalii urmează să fie anunțate, scrie Le Journal de Montreal.

De la începutul conflictului, care a intrat miercuri în cea de-a 100-a zi, președintele american Joe Biden s-a arătat preocupat să nu furnizeze arme despre care a spus că ar pune SUA într-o poziție de cobeligeranță cu ucrainenii.

Riabkov a ironizat SUA pentru că sunt hotărâte să „pornească războiul până la ultimul ucrainean pentru a provoca, așa cum spun ei, o «înfrângere strategică» Rusiei”. „Acest lucru este fără precedent și periculos”, a declarat diplomatul.

Rusia arată Occidentului moartea termonucleară. Ce este „Hiroshima din Ivanovo”

Rusia organizează manevre nucleare la Ivanovo, în apropiere de Moscova. Potrivit Ministerului rus al Apărării, sunt implicate vehicule-lansatoare echipate cu racheta balistică intercontinentală (ICBM) Yars, care are șase focoase termonucleare.

Vrea Rusia să facă disuasiunea nucleară învechită odată cu rachetele sale hipersonice? Poate că nu în întregime. Potrivit unui raport al Interfax, preluat de Reuters, forțele nucleare rusești organizează o manevră „intensă” în provincia Ivanovo, la nord-est de Moscova. 1.000 de soldați au fost desfășurați pentru acest exercițiu.

Mândria lui Putin de Ziua Victoriei

Potrivit Ministerului rus al Apărării, vehiculele sunt echipate cu RS-24 Yars, o rachetă balistică intercontinentală de 23 de metri lungime, cu șase focoase termonucleare. Acesta este instalată pe un vehicul purtător, așa cum publicul a putut vedea pe 9 mai, în timpul paradei militare de la Moscova, de Ziua Victoriei, în prezența lui Vladimir Putin.

Yars (sau Lars) este acronimul pentru „Iadernaya raketa sderjivania”, care înseamnă „rachetă de descurajare nucleară”. Yars nu este un prototip. Testele au avut deja loc în 2017. Racheta a traversat Rusia de la vest la est pentru a-și atinge ținta, scrie BFM TV.

„Hiroshima din Ivanovo”

Alegerea provinciei Ivanovo poate sugera că se vor efectua teste. Rusia a avut acolo un centru subteran de teste nucleare. Se află la doar 363 de kilometri de Moscova. În 1971, testul Globus-1, o bombă de 2,5 kT, a provocat emisii radioactive la suprafață. Acest accident a fost numit „Hiroshima din Ivanovo”. Deșeurile radioactive au rămas la o adâncime de peste 600 de metri, potrivit site-ului Bellona.

Anunțul privind manevrele nucleare urmează unui nou test de lansare a rachetei de croazieră hipersonice Zircon. Dezvăluit sâmbătă, acesta a fost făcut de pe fregata Amiral Gorșkov din Marea Barents către o țintă aflată la 1.000 de kilometri distanță, în apele arctice ale Mării Albe, a precizat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Cum vede Ciolacu „legea fugarilor”, propusă de MJ: „Suntem, totuşi, un stat european cu pretenţii” – VIDEO

15

Al treilea om în stat și, totodată, liderul PSD a comentat, miercuri, pe marginea propunerii ce vizează o așa-numită „lege a fugarilor”. Reacția lui Marcel Ciolacu vine după recentul anunț venit de la nivelul Ministerului Justiției (MJ).

Întrebat despre proiectul privind „legea fugarilor”, liderul PSD făcut, de la Parlament, câteva precizări în fața presei, pe acest subiect.

Ciolacu: „Cred că e corectă abordarea”

Să vedem forma. Categoric! Vedem cu ce ne confruntăm şi cred că e corectă abordarea. Nu poţi un sistem întreg să încerci să condamni pe cineva şi în momentul în care trebuie să duci sentinţa la îndeplinire să nu îl mai găseşti acasă.

Suntem, totuşi, un stat european cu pretenţii”, a răspuns Ciolacu.

MJ propune modificarea punctuală a Codului penal, printr-o „lege a fugarilor”

În cursul zilei de marți, Ministerul Justiției a transmis, printr-un comunicat, că propune modificarea punctuală a Codului penal. „Ca răspuns la creșterea numărului de condamnați „fugari”, Ministerul Justiției propune modificarea punctuală a Codului penal, pentru a întări funcția de exemplaritate a pedepsei și a apăra încrederea în Justiție, printr-o „lege a fugarilor”.

Ca răspuns la numeroasele cazuri în care persoane față de care s-a dispus o pedeapsă definitivă privativă de libertate se sustrag executării pedepsei, Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect de Lege pentru modificarea și completarea art. 285, alineatele 3, 4 și 5, al Legii nr. 286/2009 privind Codul penal”, a transmis sursa citată.

Proiectul de Lege și expunerea de motive pot fi consultate pe site-ul Ministerului Justiției.