Acasă Blog Pagina 1312

Ursula, pusă la zid. I se cere, direct, să se spele pe cap cu vaccinurile Covid

Țările din Estul Europei, dar și două state din Nordul continentului au ieșit la atac împotriva președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a fost acuzată că a achiziționat vaccinuri anti-Covid de zece ori mai mult decât populația UE și i s-a cerut renegocierea contractului și stoparea livrărilor. România are pe stoc 7 milioane de doze și mai trebuie să primească anul acesta încă 28 milioane de doze.

Scaunul Ursulei von der Leyen, președintele Comisiei Europene, începe să se clatine. Statele europene îi cer acum să se spele pe cap cu vaccinurile anti-Covid, comandate în exces de către aceasta, printr-un contract absolut dubios, ținut și acum la secret. Cum pandemia a trecut, șefii a zece state europene, printre care și România, s-au trezit că afacerile Ursulei le destabilizează bugetele și că trebuie să le explice cetățenilor de ce aruncă zeci de milioane de doze, după ce le-au cumpărat pe bani grei.  Din 23 martie până în prezent, în România s-au mai folosit doar 84.000 de doze, în condițiile în care mai sunt pe stocuri 7 milioane de doze de vaccin. În ultima săptămână raportată de Institutul Național de Sănătate Publică, doar 687 de români s-au mai vaccinat cu prima doză și alți 5.500, cu doza a doua, a treia și a patra. În total, România mai trebuie să primească anul acesta alte 28 milioane de doze, plus alte 19,5 milioane de doze Pfizer în 2023. Totodată, țara noastră trebuie să achite facturi restante ale vaccinurilor livrate de 600 milioane de lei către Pfizer, 100 milioane de lei pentru Moderna, 10 milioane de lei pentru Johnson și 10 milioane de lei pentru AstraZeneca. Pe lângă aceste sume, trebuie plătite și vaccinurile contractate pentru 2022 și 2023, cu o valoare totală de 2,8 miliarde de lei. România a cerut, prin Ministerul Sănătății, întreruperea temporară a livrărilor de vaccinuri, pe motiv că nu mai există spații de depozitare. Cele 7 milioane de doze, cele mai mult expirate, dar cu prelungire din pix a perioadei de valabilitate, vor ajunge, fără îndoială, să fie distruse, având în vedere că aproape nimeni nu se mai vaccinează, fenomen regăsit, de fapt, în toate statele de pe mapamond.

Vaccinuri pentru jumătate din populația globului

Cele 4,2 miliarde de doze cumpărate de Ursula în numele statelor UE ar fi ajuns, la o doză administrată, pentru vaccinarea a jumătate din populația globului. Achiziționarea dozelor în exces a fost explicată inițial prin faptul că s-ar face o favoare europenilor, care ar fi, astfel, privilegiați, prin salvarea de la o moarte aproape sigură. Aberația unei asemenea motivații era evidentă, atâta vreme cât vaccinurile erau și sunt experimentale și nu se știa ce efecte vor avea. În scrisoarea adresată Comisiei Europene de cele zece țări- Polonia, Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia, se arată și faptul că multe dintre vaccinuri expiră imediat după livrare. Totodată, statele semnatare au solicitat rezilierea contractelor, mai ales că vaccinurile nu mai sunt necesare din punct de vedere sanitar și epidemiologic. ”În ciuda semnelor că pandemia se diminuează și că s-au atins niveluri satisfăcătoare de vaccinare în întreaga UE, contractele cu producătorii de vaccinuri prevăd furnizarea unor cantități de vaccinuri care depășesc în mod semnificativ nevoile și capacitatea de absorbție a statelor membre”, se precizează în scrisoare.

Risipă de resurse publice

Statele UE au cerut ca vaccinurile nefolosite să fie cumpărate de autoritatea Uniunii Europene pentru pregătirea și răspunsul în situații de urgență în domeniul sănătății, pentru a crea o rezervă comună și pentru a permite, de asemenea, donațiile către restul lumii într-un mod mai coordonat. În ce privește vaccinurile expirate, semnatarii au avertizat că acestea reprezintă o risipă de resurse publice. Totodată, Comisiei Europene i s-a cerut ca vaccinurile să fie adaptate variantei în circulație, cu referire la Omicron, pentru care, în acest moment, nu există vaccin.

Gata, începe și la noi! Alertă militară pentru săptămâna 9 – 16 iunie!

O informare de ultimă oră din partea poate celei mai influente Agenții guvernamentale americane produce frisoane la București. Cu toate că ”nota” recepționată de peste Ocean este una cât se poate de laconică…

Rușii vor să testeze reacția US Army și a forțelor NATO din România

În fapt, doar un avertisment cu privire la probabilitatea unor provocări militare rusești, în perioada 9 – 16 iunie. Și având drept ”ținte probabile” România sau Republica Moldova.

Monitorizarea reacției…

Drept urmare a acestei informări – mai ales că este prima venită din partea partenerilor americani de la invazia rusă din Ucraina! – deja a fost încins ”firul roșu” între principalele servicii secrete românești. Astfel că, odată cu iminenta punere în alertă a Forțelor speciale FOS, se lucrează deja pe mai multe scenarii. Dintre care cel mai probabil este cel al ”căderii rătăcite” a vreunei rachete pe teritoriul Republicii Moldova. Cu toate că nu este neglijată nici varianta mult mai îngrijorătoare a alegerii directe a României – stat membru NATO – pentru această provocare militară! Cu toate acestea, analiștii militari consideră că, în afara inevitabilei induceri a unei stări generalizate de panică nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește un interes real al Armatei Federației Ruse pentru deschiderea unui nou front. Strategii de la Kremlin preferând doar să ”monitorizeze reacția” imediată în cazul unui asemenea ”Incident militar izolat”. Și anume dacă România ”sare” cu adevărat pentru Republica Moldova! Și în ce mod practic! Dar mai ales dacă NATO chiar are de gând să activeze celebrul articol 5, dacă GRU va alege direct România țintă a acestui experiment.

ALARMĂ pentru clienţii Lidl Romania. Un produs cumpărat de mulţi oameni, RETRAS. Sunt suspiciuni de Salmonella

Lidl Romania retrage de pe piață semințe asupra cărora există suspiciunea că ar fi contaminate cu Salmonella. Cei care au cumpărat acest mix fiind sfătuiți să-l returneze.

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis o alertă alimentară privind un mix de semințe ce ar putea conține Salmonella.

Pericol cu alunele „Alesto Mix semințe, 200g”

Este vorba despre produsul „Alesto Mix semințe, 200g”

Producătorul Olimp recheamă preventiv produsul Alesto Mix semințe, 200g cu termenul de valabilitate 20.01.2023 cu loturile 767-221441-1, 767-221521-1, 767-221531-1 și termenul de valabilitate 28.02.2023 cu lotul 767-221541-1, cu suspiciune de prezență Salmonella”, se arată pe site-ul ANSVSA.

Clienţii care au achiziţionat acest mix sunt sfătuiți să-l returneze.

NATO vs Rusia. Cine câștigă?

Cum s-ar descurca NATO pe câmpul de luptă cu Rusia? Iată o întrebare la care toți caută răspunsul în aceste zile, de la flecarii de pe Antena 3 și până la ofițerii de rang înalt din armatele aliate. În mod normal, un astfel de conflict ar fi dezechilibrat, însă particularitatea faptului că s-ar da pe câmpul de luptă din estul Europei (să presupunem chiar în Ucraina) schimbă, oarecum, raportul de forțe, dacă nu chiar înclină balanța în favoarea unei tabere.

De la începutul invaziei în Ucraina (24 februarie), forțele ruse au atacat pe mai multe fronturi, dar între timp și-au schimbat strategia. Acum, avansează încet și metodic, executând un război de uzură împotriva trupelor Kievului.

Perspectivele pentru Ucraina sunt sumbre. Rusia pare sigură că va obține victoria, deși cu pierderi grele, dar asumate de Moscova.

Occidentul, la răscruce de decizii

Între timp, Occidentul nu a fost inactiv și a mutat – Rusia, cea mai sancționată țară de pe Pământ.

Iar ofițerii armatei ucrainene au fost duși să se antreneze în facilitățile NATO din Germania. În plus, SUA transmit în mod regulat informații importante Kievului cu privire la poziționarea militarilor ruși.

Așadar, ajutorul Vestului este unul consistent, chiar și de ordin financiar – vezi miliardele de dolari pompate de americani în războiul din Ucraina.

Dar chiar și așa sprijinul NATO este puțin probabil să împiedice o victorie rusă în acest conflict devenit, deja, un fel de mini-război. Ca urmare, există o presiune crescândă pentru o intervenție militară condusă de americani. Numeroși oficiali aleși, academicieni și foști ofițeri de „intelligence militar” din întreaga lume occidentală au cerut impunerea unei zone de interdicție aeriană și/ sau desfășurarea de trupe în Ucraina.

Un conflict direct Rusia vs. NATO este o posibilitate reală.

Teoretic, NATO stă mai bine. Practic, e deranj!

În teorie, NATO stă mai bine decât Rusia din multe puncte de vedere, de la mărimea forței armate și până la dotarea ei. Dar, în practică, e deranj, lucru știut și de ofițerii superiori din cadrul Alianței Nord-Atlantice.

O intervenție NATO în Ucraina încununată cu succes este o imposibilitate militară în momentul de față. Oricât de tare și-ar dori Zelenski să vadă trupele aliate mărșăluind prin Kiev, rezultatul ar consta în producerea unor daune catastrofale infrastructurii NATO din Europa și moartea a mii de soldați, ceva de neconceput pentru strategii militari ai Alianței.

În context, SUA vor fi imediat tentate să folosească arme nucleare pentru a restabili situația în favoarea sa, iar din acest punct încolo lucrurile pot fi considerate scăpate de sub control.

Deși o astfel de trecere în revistă a situației militare poate părea apocaliptică, ea este susținută de faptele din teren. Echilibrul forțelor din Europa de Est, locul unei bătălii NATO – Rusia via Ucraina, favorizează în mod covârșitor Kremlinul.

Câți soldați are NATO în Europa

Trupele terestre NATO nu sunt pregătite să intervină în orice moment în eventualitatea unui conflict armat direct cu Federația Rusă.

Dacă pe hârtie avem aproximativ 100.000 de soldați americani staționați în Europa, realitatea ne arată că ei sunt împrăștiați prin 19 țări, din Portugalia până în Lituania. Iar cei mai mulți sunt parașutiști slab înarmați, soldați de infanterie motorizată (care nu poate face față mașinii de război ruse) și personal militar auxiliar.

În plus, repoziționarea trupelor NATO pentru un război cu Rusia înseamnă un efort de câteva săptămâni, dacă nu chiar luni. Infrastructura și organizarea greoaie a statelor membre din Europa face dificilă deplasarea într-un timp cât mai scurt. Aliații noștri dețin mii de trupe, tancuri și artilerie, dar vedem că pregătirea de luptă a unui asemenea arsenal necesită un efort logistic considerabil, ca să nu mai punem în discuție și profesionalismul și capacitatea anumitor trupe din Alianța Nord-Atlantică.

Efort logistic vs. o armată gata de luptă

Într-un război direct NATO vs. Rusia, formarea comună este necesară, dar ea lasă de dorit, nefiind testată cu adevărat la scară largă și în condiții de luptă. Astfel, ofițerii care comandă batalioane uriașe ar fi forțați să-și improvizeze procedurile operaționale.

Iată de ce mulți spun că este nevoie de mult timp pentru a construi arsenalul NATO capabil să provoace cu succes Rusia acasă la ea, în Europa de Est.

În ultimul raport RAND, experții militari concluzionau: calitatea artileriei ruse, integrarea cu forțele terestre și performanța armelor o depășesc cu mult pe cea a NATO. Dar acest lucru nu înseamnă că arsenalul NATO este lipsit de valoare, nicidecum!

Însă nu știm cum vor reacționa guvernele occidentale la pierderea a mii de soldați când rușii vor ținti facilitățile Alianței Nord-Atlantice din Vest. Instabilitatea politică din Occident, în special din America, Germania, Marea Britanie și Italia, printre multe alte locuri, nu este de bun augur pentru izbucnirea războiului. Cel puțin nu acum.

Medicii din Suceava, ŞOCAŢI de ce au găsit în stomacul unui bărbat cu probleme psihice

0

Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au rămas şocaţi de obiectele pe care le-au găsit în stomacul unui bărbat.

Chirurgii au extras trei piuneze, un cui, două agrafe, o parte dintr-o balama de uşă, o brăţară de mână, o monedă, precum şi o bucată de metal, parte a unui termometru de cameră care conţinea mercur.

Operaţia a durat 3 ore

În cursul săptămânii trecute, o parte din echipa de endoscopie a Spitalului Judeţean Suceava, formată din medicii gastroenterologi Rami Ababneh, Bucatariu Sidonia, Golea Andreea, asistenta Olariu Mirela, s-au confruntat cu un caz mai puţin obişnuit:

Un bărbat de aproximativ 55 de ani cu tulburări psihice a ingerat mai multe obiecte, unele ascutiţe, care puteau provoca complicaţii digestive, precum perforaţie intestinală sau ocluzie intestinală, şi trebuiau scoase, prin endoscopie digestivă superioară, cât mai repede, atât timp cât încă se mai aflau în stomac şi prima parte a intestinului subţire al pacientului„, au precizat oficialii spitalului din Suceava.

Doctorii au spus că nu este primul caz de acest fel, dar „este primul caz în care s-au extras atât de multe obiecte”. Intervenţia echipei medicale a durat aproximativ trei ore.

Războiul din Ucraina a dat timpul cu 100 ani în urmă. CARANTINĂ la Mariupol din cauza unei boli considerate dispărută

Rușii plasează orașul Mariupol în carantină din cauza unei posibile epidemii de holeră, a declarat un consilier al primarului orașului pentru televiziunea ucraineană.

„Vedem cum orașul se închide”, a spus Petro Andryushchenko.

A reapărut holera

„Cuvântul «holeră» este menționat în interiorul orașului, în rândul autorităților de ocupație și al celor care le gestionează”, mai afirmă el. Mariupol a căzut în cele din urmă în mâinile forțelor rusești în luna mai, după luni de bombardamente.

Andriușcenko a mai spus că situația umanitară din Mariupol se înrăutățește, cu o penurie de alimente și apă.

Ce este holera? Este o boală infecțioasă bacteriană foarte gravă, cu mortalitate ridicată. Infecția este provocată de vibrionul holeric. Ajuns în organismul uman, acesta produce toxina holerică, răspunzătoare de diareea specifică acestei afecțiuni.

Netratată, boala poate ucide în câteva ore, mortalitatea în faza de debut ajungând la 85%.

Americani în biolaboratoarele din Ucraina

Rusia a lansat noi acuzații la adresa activității biolaboratoarelor americane din Ucraina. Biolaboratoarele au fost folosite la amplificarea artificială a bolilor.

Federația Rusă a primit materiale care indică faptul că pe teritoriul Ucrainei se desfășoară activități biologice militare în laboratoare biologice cu sprijinul Agenției de reducere a amenințărilor Pentagonului (DTRA) și al companiilor afiliate Black and Veatch și CH2M Hill, încălcând articolele I și IV din Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și distrugerea acestora (BTWC)„, a spus eprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Au fost primite dovezi ale colaborării cu departamentul militar american a două laboratoare biologice din Mariupol. O analiză preliminară a documentației care a supraviețuit indică utilizarea Mariupol ca centru regional pentru colectarea și certificarea agentului patogen al holerei”, au mai susţinut ruşii.

Atac la baionetă. Social-democrații, deciși să obțină încă 3 ani pentru energia pe cărbune

Bătălia care se dă pentru oprirea dezafectării termocentralelor pe cărbune ar putea pune în dificultate coaliția. Susținerea dubioasă a liberalilor pentru Virgil Popescu, ministrul Energiei, care acționează împotriva interesului național, a dus România în pragul unei catastrofe energetice. Social-democrații susțin, însă, că sunt deciși să obțină la Bruxelles încă 3 ani de tranziție pentru cărbune.

Deputatul PSD Mihai Weber i-a cerut public ministrului Energiei, Virgil Popescu, să regândească planul de renunțare la cărbune. ”Dacă alte state pot, se va putea și în România! Propunerea ministrului Energiei, de închidere definitivă a activității de extragere a cărbunelui, nu are sens în condițiile în care alte state membre UE redeschid astfel de capacități. Nu voi vota niciodată împotriva românilor! Nu sunt de acord cu termenii și termenele prevăzute în OUG privind decarbonizarea sectorului energetic. Alături de colegii din Parlament, voi interveni cu amendamente pe acest act normativ și solicităm ferm prelungirea termenelor de producere a energiei pe bază de cărbune  și conservarea, nu închiderea definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă, așa cum prevede documentul în forma actuală”, scrie deputatul Mihai Weber pe pagina sa de Facebook. Măsurile luate de ministrul Virgil Popescu pun în pericol siguranța sistemului energetic național, atâta vreme cât a decis să închidă centralele pe cărbune fără să pună nicio sursă stabile în schimb.

”I-am trimis informări și solicitări și premierului Nicolae Ciucă, și ministrului Virgil Popescu. Ei nu înțeleg un lucru, noi suntem din Gorj și această unitate economică trebuie să aibă un viitor. Altele au fost datele acum doi ani și jumătate, trei, când au făcut acel program de restructurare prin care și-au asumat niște obiective, dar acum s-au schimbat datele. În primul rând, trecerea de pe cărbune pe gaz, la prețul actual al gazului și la deficitul de pe piață, nu mai este rentabilă. În al doilea rând, nu poți să spui că dezafectezi grupurile pe cărbune. Păi dacă le dezafectez și le dau la fier vechi, ce pun în loc? Hai să le conservăm și să mergem în paralel cu acele parcuri fotovoltaice, cu acele transformări care trebuie făcute”, ne-a declarat deputatul Mihai Weber.

Totul, la secret

Programul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia a fost ținut la secret atunci timp de doi ani de zile, iar restructurarea prin închidere a fost condiția pusă de Comisia Europeană pentru a putea fi accesat  sprijinul pentru certificatele CO2. ”Într-adevăr, sunt niște condiții de mediu, dar haideți să nu fim cei mai sfinți dintre sfinți! Alte țări europene își deschid capacități pe cărbune, iar noi le închidem pe cele existente, în condițiile în care avem și rezerve de cărbune pentru cel puțin 15 ani de acum înainte. Decizia trebuie să plece de la Guvern, în special de la Ministerul Energiei. Trebuie să se facă un grup de lucru, o comisie interministerială și să mergem la Bruxelles, ca să cerem o perioadă de tranziție pentru cărbune de 2-3 ani. Pentru că nu se știe ce va fi peste 2 ani de zile. Cărbunele și nucleara sunt singurele surse de energie sigure, care pot echilibra sistemul energetic național, iar în 2026, reactorul 1 de la Cernavodă intră în mentenanță pentru o perioadă de 2 ani. Și atunci ce facem, că nu avem rezerve”, ne-a precizat deputatul Mihai Weber.

PNRR-ul se poate negocia

Cu toate că liberalii au țipat și s-au isterizat când s-a pus problema renegocierii PNRR, susținând că este imposibil, iată că lucrurile nu au stat deloc așa, dat fiind că procentul din PIB pentru pensii s-a putut schimba. ”Trebuie să existe voință. Dar Virgil Popescu nici măcar nu a mers la Comisia Europeană să discute. El a trimis Legea decarbonizării întâi la Bruxelles, ca să-și ia aviz și să se acopere, și abia pe urmă a pus-o în dezbatere publică. Oricum, am spus foarte clar că niciodată nu voi vota legea în forma aceasta și toți parlamentarii PSD spun același lucru. O să aibă surprize în Parlament, când va trimite legea, că vor fi amendamente pe ea. Deja noi am făcut amendamentele, prin care prelungim cu 3 ani funcționarea termocentralelor pe cărbune, termocentrale care, în final, vor fi conservate, și nu dezafectate”, ne-a mai spus deputatul Mihai Weber.

Dictatorul și Monstrul!

Un monstru! Când trimite Spetsnaz” titram ”lovitura” din 8 martie. Atunci când avertizam că seaca declarație publică a lui Vladimir Putin – ”Operațiunea militară specială se desfășoară conform planului”! – este, din păcate, cam singurul adevăr concret din teribilul război informativ purtat în ultimele săptămâni.

Da, Putin este un monstru… Dar actorul Zelenski în ce se transformă…?

Iar acest adevăr îl știu cel mai bine miile de ucraineni care își plâng morții, fie ei civili sau militari. În timp ce ”lumea liberă” se amăgește și acum cu câștigarea ”războiului Tik Tok” de către cu adevărat excelentul orator Volodimir Zelenski. Numai că Putin chiar se află ”al naibii de în grafic” cu planul său nebun de a aduce ”haos și sânge” în Ucraina.

A vrut puțină andrenalină…

Iar Putin chiar este un monstru! Fie și pentru simplu fapt că, la ce putere absolută deținea în țara sa, chiar că nu avea niciun rost să își ”flexeze” mușchii prin declanșarea unui război de rutină. Și cu zecile de mii de victime colaterale… Pe când trimiterea din prima zi, în Donbas și Luhansk, a trupelor de elită Spetsnaz i-ar fi asigurat repetarea cu succes a ”experimentului Crimeea”. Numai că septagenarul Vladimir Putin a simțit și el nevoia de puțină andrenalină masculină. Mișcările sale fiind însă de acum deja previzibile. Însă, pentru structurile contrainformatiove românești, adevărata problemă a securității naționale nu este în niciun caz monstrul Putin! Ci dictatorul Zelenski.

Lumea liberă trimite arme în Ucraina! La cine ajung…?

Pentru că la Centralele serviciilor din București se înmulțesc deja îngrijorător informările privind transformarea fostului actor și președinte soroșist într-un dictator pe mâna căruia, după ”înghețarea” războiului din Estul Ucrainei, va rămâne o forță militară de temut. În frunte cu chiar neo-naziștii asumați ai Batalionului Azov. Cei de care Volodimir Zelenski nu doar că nu s-a lepădat, de când i-a ”înghițit” în Armata ucraineană națională, dar continuă să îi numească ”eroi printre eroi”…

Praga… Viena… Roma…

”Centrul de înregistrare a refugiaților ucraineni din districtul Vysocany va fi închis la Praga pe 15 iunie. Această decizie a fost anunțată de primarul capitalei cehe, Zdenek Grzyb, care a adăugat că orașul și-a epuizat resursele pentru a oferi ajutor ucrainenilor, inclusiv spații de locuit, asistență medicală și instruirea copiilor. El consideră că situația cu refugiații rromi din Ucraina, care locuiesc în Gara din Praga este cea mai mare problemă. Pentru ei au fost construite două tabere de corturi, dar acest lucru a ameliorat prea puțin situația”.

Refugiații ucraineni nu mai sunt primiți în Praga

Decizia autorității administrative pragheze intervenind într-un moment oricum critic, în care tot mai multe magazine din Praga pun la intrare afișe prin care interzic accesul refugiaților ucraineni. Iar numărul infracțiunilor din Capitala Cehiei a explodat pur și simplu! La fel ca și cea din București, de altfel… Oricum, o situație similară se înregistrează și în Viena. Acolo unde, după ce mai mulți rackeți ”refugiați” ucraineni au bătut, ziua în amiaza mare și cu o cruzime greu de imaginat, taximetriști localnici percepția publică s-a schimbat apoi radical. La fel ca și în Italia, acolo unde se consideră că refugiații ucraineni au fost pur și simplu ”băgați pe gâtul” autorităților de la Roma.

Cultul personalității a început!

Situația fiind deja una care tinde spre ”incontrolabilă”… La noi în schimb, toleranți ” de proști” cum suntem, IGPFR continuă să publice zilnic câte un comunicat prin care anunță cu cât a crescut procentajul refugiaților ucraineni care intră în România! Și acesta crește! Zi de zi! Deși au trecut peste 100 de zile de la declanșarea invaziei… Iar în prezent operațiuni militare se desfășoară pe doar aproximativ 12 la sută din teritoriul Ucrainei. Numai că România continuă să primească refugiați ucraineni. Fără ca nimeni de la București să îndrăznească să ridice, oricât de timid, delicata problemă de ce Kievul încurajează în continuare acest exod! De ce? Pentru că informările serviciilor românești arată că ”nu se mai poate vorbi cu Zelenski”! Și nu ne referim aici la programul supraîncărcat al președintelui ucrainean.

Militarii români nu au nici ”ochelari de noapte”!

Ci strict la faptul că fostul actor devine, pe zi ce trece, un simplu produs de ”marketing” al presei ”main stream” globaliste. Ceea ce deja îngrijorează Direcțiile de Sinteză – Analiză din cadrul structurilor contrainformatove nu doar din România, dar și ale celorlalte state din această parte atât de ”fierbinte” a lumii…

Alertă INTERPOL

În tot acest timp și sub privirile feciorelnice ale liderilor politici de la București, nicio autoritate românească neavând ”tupeul” să analizeze și o recentă informare INTERPOL care a făcut înconjurul marilor agenții de presă. ”Un număr mare de arme trimise în Ucraina vor ajunge în mâinile infractorilor din Europa și nu numai a afirmat directorul general al INTERPOL, germanul Jurgen Stock. Acesta solicitând statelor membre să se intereseze de urmărirea acestor arme. „Marea disponibilitate de arme în timpul conflictului actual va duce la proliferarea armelor ilicite în faza post-conflict. Infractorii deja se concentrează, chiar acum, pe aceasta, Uniunea Europeană devenind o destinație probabilă pentru aceste arme, deoarece prețurile armelor pe piața neagră sunt semnificativ mai mai mari în Europa, în special în țările scandinave”.

Neo-naziștii Batalionului Azov rămân eroii lui Zelenski

Iar românii care încă nu știu ce înseamnă cu adevărat mafia ucraineană, o vor simți din păcate pe propria piele, mult mai curând decât se așteaptă… Pentru că, dacă INTERPOL avertizează oficial că sute de mii de arme au încăput deja pe mâna rackeților ucraineni, nici nu mai trebuie să calculăm care este situația reală! Asta ca să nu mai vorbim de faptul că, la acest moment, deja Armata ucraineană este cu mult peste cea română, ca și tehnică de luptă primită. Cu toate că, doar în ultimii ani am plătit deja peste 12,5 miliarde de euro, pe tot felul de ”SH”-uri…

De ce nu a trimis încă Spetsnaz?

Numai că, după cum cu o salutară franchețe tocmai a recunoscut public Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, România riscă să aibă o armată cu soldați dotați la nivelul anului 2000!!! Generalul Petrescu ridicând problema absenței unor minime dotări pentru militarii români, cum ar fi aparatura de vedere pe timp de noapte…

Ucraina și începutul celui de-al doilea Război Rece

De când Rusia a invadat Ucraina, s-a vorbit mult despre ecourile celui de-al doilea război mondial și despre pericolele unui al treilea. Însă momentul global actual seamănă mult mai mult cu o revenire a războiului rece.

Încă o dată, SUA adună o coaliție pentru a se confrunta cu o axă Rusia-China, subliniază Financial Times. Încă o dată, pericolele unui război nuclear sunt în centrul politicii internaționale. Și încă o dată, există un mare bloc de țări nealiniate – denumit acum, în general, „sudul global” – care este intens curtat de ambele părți.

Mulți din sudul global insistă asupra faptului că în Ucraina este un conflict regional care nu trebuie să fie lăsat să perturbe sau să schimbe întreaga lume.

Dar factorii de decizie politică din administrația Biden încadrează deja războiul în termeni globali. Ei văd Rusia și China drept parteneri într-o provocare la adresa „ordinii bazate pe reguli”, susținută de SUA și aliații săi. Bătăliile din Ucraina sunt teatrul central al acestei lupte mai largi.

Privite dinspre Washington, amenințările la adresa securității în Europa și Asia sunt în prezent atât de profund conectate încât cele două continente sunt văzute de oficiali ca un „sistem de operare unic”. Acesta este un model de gândire care amintește foarte mult de războiul rece.O mare diferență față de ultimul război rece este că de data aceasta americanii văd în China, nu în Rusia, cel mai serios rival al lor.

Această convingere nu a fost schimbată de faptul că președintele rus Vladimir Putin este cel care a lansat un război. De fapt, accentul pus pe China de către administrația Biden intensifică tendința de a vedea războiul din Ucraina nu doar ca pe o chestiune de securitate a Europei, ci  mondială.Descurajarea Beijingului de a-și traduce sentimentele pro-ruse în sprijin militar sau economic direct pentru Moscova rămâne o prioritate de top americană.

Aliații SUA din Asia – în special Japonia, Coreea de Sud și Australia – sunt, de asemenea, foarte atenți la implicațiile războiului din Ucraina pentru propria lor securitate. Cel mai rău scenariu pentru ei ar fi că agresiunea Rusiei încurajează China și distrage atenția Americii, ceea ce duce la o invazie chineză a Taiwanului care transformă regiunea.

Cel mai bun caz este că războiul din Ucraina revitalizează alianța occidentală și conducerea globală a SUA și determină China să se retragă în Asia.

Unii istorici văd acum primul și al doilea război mondial ca două etape ale aceluiași conflict – separate de o generație de pace din ce în ce mai fragilă.

S-ar putea ca cei din viitor să vorbească despre primul și al doilea război rece – separate de o eră de 30 de ani de globalizare. Primul război rece s-a încheiat odată cu căderea Zidului Berlinului în 1989. Al doilea, se pare, a început cu invazia rusă în Ucraina în februarie 2022.

Bătaie de joc. Pensie de o mie de lei pentru românii cu venituri apropiate de salariul minim

Salariul minim și neplata dărilor către stat de către angajatori fac ca un român cu 35 de ani vechime în muncă să ajungă la o pensie de 800 de lei. Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, ne spune că persoanele care au muncit pe salariul minim vor lua, de fapt, pensie socială, aceeași sumă pe care o va avea și un cetățean care a muncit câteva luni sau un an până la vârsta de pensionare. 

Sistemul românesc de pensii este unul profund inechitabil, susțin sindicaliștii de la Cartel Alfa. Politicienii au manevrat legea astfel încât un om cu vechime completă în câmpul muncii va avea aceeași pensie cu unul care nu a muncit aproape deloc, ceea ce descurajează, practic, munca fiscalizată.

”Cât timp ești la salariul minim sau în jurul salariului minim ai toate șansele ca pensia calculată pe contributivitate să fie mai mică decât pragul pensiei sociale stabilite de stat, care este acum de 1.000 de lei. Adică tot ce este, prin decizia de pensionare, sub o mie de lei, devine o mie de lei. Problema este că nu se face deosebirea între cei care au muncit o săptămână și cei care au muncit 35 de ani pe salariul minim, pentru că și unii, și alții vor lua aceeași pensie socială de 1.000 de lei. De aceea, când s-a făcut reforma pensiilor pe bază de contributivitate, noi am spus ca partea de contributivitate să plece de la pensia socială în sus. Adică la pensia socială, care era atunci 600 de lei, să se adauge cât rezultă din contributivitate și atunci era, practic, o diferență între cel care a muncit și cel care nu a muncit. Atunci au zis că sunt prea mulți bani și am cerut să dea măcar la jumătate din toată valoarea, că altfel va fi o demotivare”, ne-a declarat Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa. În prezent, 72% dintre angajați, adică 3,3 milioane de români, câștigă salariul minim sau în jurul salariului minim, ceea ce înseamnă că toți aceștia riscă să aibă doar o pensie socială, de 1.000 de lei.

Politicienii i-au lăsat fără apărare

Una dintre marile probleme ale sistemului este lăsarea fără protecție a angajaților din sistemul privat. Milioane de români s-au trezit cu pensii de mizerie, după ce angajatorii nu le-au plătit cu anii contribuțiile la stat. Soluția ar fi fost, dacă aflai la timp, ceea ce era aproape imposibil, să-l poți da în judecată pe angajator, cu cheltuieli pe procese și avocați. Însă, practica generală, acceptată de statul român, a fost ca firmele care acumulau astfel de datorii să se desființeze și să apară altele, cu aceeași patroni, pierzându-se urma datoriilor.

”Conform Legii modificate în 2017, intrată în vigoare în 2018, în momentul în care angajatorul nu-ți plătește contribuția de asigurări sociale, pentru luna respectivă tu primești zero. Deci, practic, se adună acest zero cu restul punctajelor, dar se împarte tot la 12 luni din an, astfel că îți scade valoarea de punctaj respectiv. Statul a delegat către angajator stoparea la sursă a contribuțiilor, dar tot pe noi, salariații, ne penalizează dacă angajatorul nu-și face treaba. Asta este aberația în sistem. Ei au justificat că stoparea la sursă și neplata contribuțiilor la stat este penală, dar exista deja atunci o decizie a Curții Constituționale care spunea că nu este penală, ci sancționabilă economic”, ne-a precizat președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Totul se face total netransparent

Sindicaliștii semnalează și abrogarea prevederi prin care angajatorii erau obligați să trimită fiecărui salariat în parte cu cât i-au plătit, care au fost reținerile și care au fost vărsămintele la reținerile respective, pe motiv că era prea birocratic. ”Tu, ca salariat, nu poți să controlezi angajatorul dacă ți-a plătit sau nu contribuțiile, pentru că nu ai calitatea legată de acest lucru. Noi i-am dat și în judecată pentru această anomalie, am făcut și plângere la Avocatul Poporului, care a zis că nu are ce să facă. Am încercat pe toate căile legale și asta este o presiune permanentă pe care o facem pe decidenții politici pentru a se modifica Legea pensiilor. Ne luptăm atât cu mentalitatea politicienilor, cât și cu mentalitatea angajatorilor. Totul se face total netransparent, iar salariatul nu știe în ce situație este. Schimbarea trebuie făcută în lege, pentru că acum scrie că sumele trebuie plătite de angajatori, nu că sunt datorate. Dacă ar fi datorate, asta înseamnă că angajatorul a stopat la sursă obligațiile, iar restul este o relație între stat și angajator, nu mai intervine salariatul”, ne-a mai spus Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa.

SCANDAL la Londra: ţarul lui Boris Johnson şi-a dat demisia! Urmează şi premierul britanic?

Scandal politic la Londra! Imediat după jubileul Reginei, premierul are de dat socoteală pentru party-urile din pandemie. În Camera Comunelor s-au depus suficiente cereri pentru un vot de neîncredere.

În Marea Britanie are loc luni seară un vot de neîncredere împotriva premierului Boris Johnson.

John Penrose, ţarul anticorupţie, şi-a dat demisia

John Penrose, ţarul anticorupție al lui Boris Johnson, a demisionat, susținând că este „destul de clar” că premierul a încălcat codul ministerial din cauza scandalului Partygate.

Penrose a insistat că şi premierul britanic ar trebui să demisioneze, din cauză că a eşuat să ofere un leadership de calitate.

A organizat petreceri în pandemie

Boris Johnson este acuzat că, în timpul pandemiei de coronavirus, a organizat în repetate rânduri petreceri.

Astfel, ar fi ignorat regulile de distanţare socială pe care tot el le-a impus întregii societăţi britanice. În plus, el a declarat că aceste petreceri ar fi fost şedinţe de lucru ale guvernului.

Votul de neîncredere va avea loc între orele 18:00 și 20:00, iar rezultatele vor fi anunțate ulterior.

Unii oameni nu fac Covid-19. De ce?

În ultimii doi ani, în care subiectul COVID-19 a fost întors pe toate părțile și s-a discutat despre pandemie, vaccinarea anti-COVID, restricții – multe dintre ele între timp ridicate, pe fondul scăderii cazurilor noi de îmbolnăviri, s-a atins și o întrebare la care nu s-a ajuns la un răspuns bătut în cuie. Și anume: cum de unii oameni nu fac COVID-19?

E un aspect pe care nu sunt puțini cei care l-au avut în gând. Mai ales în cazul în care au avut rude, cunoștințe sau apropiați care au făcut boala. Iar ei au „scăpat” de infectare. Sau cel puțin nu au știut că ar fi fost „atinși” de noul coronavirus. Să fie doar noroc? Sau mai mult decât atât?

Respectarea regulilor preventive

În cei peste doi ani de pandemie, sunt și persoane care nu au trecut – cel puțin nu să fi știut – prin boala COVID-19. Mai ales în perioada în care s-a vorbit de valul de infectări cauzat de varianta Omicron – considerată de specialiști a fi foarte transmisibilă – fără a contracta Covid-19. Fără să poată spune exact cum s-a întâmplat asta.

Unii dintre cei care nu s-au infectat pun totul pe seama respectării „la virgulă” a regulilor de precauție în cazul COVID. Alții o pun pe seama norocului. Iar alții care ar fi avut unele simptome și s-au testat ar fi putut avea rezultat negativ pentru că fie proba a fost colectată necorespunzător fie momentul testării nu a fost cel oportun.

Rolul frecvenței testării

În ciuda încercărilor științifice de a furniza o explicație, nu există un singur răspuns exact cu privire la motivul pentru care unii oameni nu au făcut Covid. O combinație de factori ar putea fi motivul, potrivit scmp.com.

„Un număr de ipoteze par plauzibile”, spune dr. Leif Erik Sander, directorul Departamentului de Boli Infecțioase și Medicină Respiratorie de la Spitalul Universitar Charité din Berlin, citat de South China Morning Post. Într-o recenzie sistematică și o meta-analiză publicate la sfârșitul anului trecut în JAMA Network Open (Journal of the American Medical Association), autorii au remarcat că aproximativ 40% dintre persoanele cu un diagnostic confirmat de Covid erau asimptomatice la momentul testului. Descoperirea s-a bazat pe 95 de studii internaționale care au implicat aproape 30 de milioane de oameni.

Frecvența testării are, în mod evident, un rol în detectarea infectărilor. Însă și genele pot juca un rol în acest caz. „Sunt oameni care, ca urmare a caracteristicilor genetice, nu pot fi infectați cu ușurință cu malarie sau HIV (virusul care provoacă SIDA), de exemplu. În anumite gradații, acest lucru va fi valabil și pentru Sars-CoV-2”, afirmă Sander.

Despre protecția dată de vaccinare

Protecția oferită de vaccinări este probabil adesea subestimată, titrează aceeași sursă. Deși nivelurile de anticorpi din sângele unei persoane capabili să se lege și să neutralizeze coronavirusurile invadatoare scad la ceva timp după injectarea unui vaccin, „protecția rămâne totuși semnificativă luni de zile”, afirmă Sander. „Și asta reduce infecțiile.”

E de menționat, însă, că răspunsurile imune la vaccinurile COVID variază de la o persoană la alta.

Drept urmare, un răspuns clar la întrebarea cum de unii oameni nu fac COVID-19 nu e (încă) disponibil. Fie o persoană a trecut prin boală fără să știe fie, pur și simplu, a avut noroc să nu se îmbolnăvească, fie – de ce nu – au intervenit factorii genetici.

Zgârcenia și trufia Germaniei trădează Ucraina

„Stupefacție” nu este chiar cuvântul potrivit. În schimb, oficialii ucraineni și aliații lor văd acum Germania printr-o formă confuză de furie.

Contribuția Germaniei la apărarea Ucrainei a fost un transport de câteva mii de căști. După invazia armatei lui Vladimir Putin, cancelarul Olaf Sholz a declarat că nu va mai reține transporturile de arme germane în mâinile altor țări. Acestea ar putea fi donate pentru efortul de război ucrainean.

A părut o schimbare radicală, aplaudată în UE și SUA, după ce  politica germană se bazase pe o specie de mercantilism îngâmfat și pe dependența față de petrolul și gazul rusesc.

Iar când Rusia a invadat Ucraina pentru prima dată în 2014, Germania a spus restului lumii – și ucrainenilor – să nu mai fie atât de îngrijorați.

Și totuși, în timp ce războiul de acum își încheie primele o sută de zile, livrările de arme germane către Ucraina au eșuat în mod vizibil să se materializeze.

De mai bine de o lună, transportul a 50 de sisteme antiaeriene Flakpanzer Gepard a fost autorizat de Berlin. Acestea nu au sosit, notează The Spectator. Nici obuzierele de 155 mm. Nici tancurile germane, care au făcut mult timp obiectul cererilor ucrainene, nu sunt pe drum.

Germanii au pretins că ucrainenii erau incapabili să folosească acele tancuri fără o pregătire amănunțită, înainte de a renunța în tăcere la această abordare. Apoi au pretins că nu mai existau tancuri de rezervă, înainte de a li se spune că, de fapt, existau câteva tancuri care așteptau, gata să fie trimise imediat.

Germania este unul dintre cei mai mari exportatori de arme din lume. Documentele divulgate ziarului Welt au arătat că livrările de la Berlin către Kiev au încetinit, apoi s-au redus la un nivel scăzut – toate acestea în mod deliberat.

Dar o altă dinamică s-a conturat, pe măsură ce războiul a continuat și doza inițială de adrenalină a dispărut. La fel ca în timpul lungului Război Rece împotriva tiraniei sovietice, a reapărut pericolul unor diviziuni în cadrul alianței occidentale.

Iar în fruntea facțiunii neloiale se află președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german Olaf Scholz.

Atât Macron, cât și Scholz vorbesc frecvent cu Putin, îi ascultă supuși amenințările fățișe. Nu au cu ce să negocieze, dar totuși își reduc contribuțiile la efortul ucrainean într-o bizară rusofilie – cum să-i spui altcumva? Ucrainenii și UE văd cum dualitatea germană adânc înrădăcinată începe să se reafirme.

Poate că Scholz se consideră un pacificator eroic. Dar pe măsură ce inițiativele sale nu ajung în mod repetat la nimic, iar promisiunile sale rămân nerespectate în mod agresiv, mulți în Europa se tem că ceea ce este mai rău în caracterul german iese din nou în evidență: detașarea, îngâmfarea, acțiunile ineficiente de a imprima o vagă schimbare de atitudine dușmanilor declarați.

Suveniruri unice și plimbări în Cadillac. Revine „Elvismania”

0

La premiera de la Cannes, filmul biografic despre Elvis Presley, realizat de Baz Luhrmann, a fost ovaționat în picioare timp de 12 minute și a dat startul unui nou interes despre regele Rock ‘n’ Roll-ului, la 45 de ani de la moartea sa.

Acum, companiile încep să profite de această publicitate, site-ul de turism Booking.com oferind Ultimate Elvis Experience, un sejur special de două nopți la Guest House at Graceland, casa cântărețului din Memphis, Tennessee, în SUA.

Pachetul include tururi în culisele atracțiilor, cum ar fi Presley Motors Museum, plimbări cu șofer în limuzine Cadillac și vânzări de  chitare Gibson Epiphone cu tematică Elvis.

De asemenea, galeria de antichități din New Orleans, MS Rau, oferă suveniruri unice, inclusiv un inel gros din aur galben de 14 karate, încadrat cu o piatră albastră, care a fost purtat pe scenă de Presley și apoi dăruit bodyguardului Dave Hebler.

La prețul de 24.850 USD, se vinde cu certificat de autenticitate de la Hebler. Galeria îl descrie ca fiind „exagerat, dar rafinat în măiestria și proporțiile sale”, și spune că „încarnează stilul memorabil, care a  stabilit tendințele lui Elvis”.

Pe lângă bijuterii, este expus și un ceas din aur cu diamante, deținut cândva de Presley. Cu un preț de 496.000 de dolari, modelul Ebel, fabricat în Elveția, este încastrat cu  aur de 14K și are  un cadran pătrat înconjurat de 26 de diamante albe rotunde. În 1974, Presley i-a dat ceasul lui JD Sumner, un cântăreț american de gospel a cărui trupă a concertat împreună cu “The King” până în 1977.

Sfârșitul zilelor bune. Colapsul invincibilei Americi Big Tech?

0

De la Seattle la Silicon Valley și până la Austin, o nouă realitate sumbră se instalează în peisajul tehnologic: se sfârșește epoca miliardelor câștigate din vânzări și de creștere continuă a prețurilor acțiunilor.

În locul ei, se conturează o eră a așteptărilor modeste, marcată de o încetinire a reducerilor de personal și a recrutărilor, de proiecții de creștere scăzute și de planuri de expansiune blocate. Această stare de rău afectează moralul angajaților, influențează capacitatea industriei de a atrage talente și are implicații mai largi pentru economie și inovație.

Ilustrațiile unui nou mediu de afaceri apar zilnic pe fondul unei recesiuni economice prelungite, al unui război crunt în Europa, al creșterii ratelor dobânzilor, al inflației și al unei pandemii globale care se află în al treilea an.

Nume mari din Big Tech lansează zilnic vești proaste. Aplicația de social media Snap a redus estimările privind vânzările și profitul pe 23 mai și a declarat că va încetini recrutările. A doua zi, Lyft Inc. a spus că va aduce mai puțini oameni și va căuta alte reduceri de costuri. Câteva zile mai târziu, Microsoft Corp a frânat angajările în mai multe divizii importante, iar Instacart Inc. a anunțat că va reduce planurile de angajare pentru a reduce costurile înainte de o ofertă publică inițială planificată.

Tesla trebuie să își reducă forța de muncă salariată cu 10% și să oprească angajările în întreaga lume.  Bursa de criptomonede Coinbase Global va prelungi înghețarea angajărilor și va anula mai multe oferte de muncă acceptate, invocând condițiile de piață.

Amazon are prea mulți angajați și prea mult spațiu de depozitare, iar afacerea sa este rapid afectată de costul inflației în creștere. Meta Platforms, compania mamă a Facebook, reduce angajările și cheltuielile – la fel și  Twitter.

Teama și nesiguranța s-au instalat în Silicon Valley

Această schimbare este cu siguranță șocantă pentru o industrie care părea odată indestructibilă, protejând lucrătorii și investitorii de volatilitatea economiei în general.

„Nu mai sunt pariuri sigure”, a declarat Tom Forte, analist la DA Davidson, un veteran al industriei tehnologice. „Nu sunt pariuri sigure pentru că există atât de multe lucruri fundamentale care lucrează împotriva lor”.

„Teama și nesiguranța s-au instalat în Silicon Valley, ceea ce a fost cândva motorul creșterii economice a SUA a dispărut recent”, notează Bloomberg. Pe Blind, o aplicație pe care angajații o pot folosi pentru a discuta cu angajatorii lor în mod anonim, discuțiile despre înghețarea angajărilor au crescut de 13 ori între 19 aprilie și 19 mai, comparativ cu un an mai devreme. Discuțiile despre concedieri au crescut de cinci ori, iar cele despre recesiune de 50 de ori.

Potrivit layoffs.fyi, peste 126.000 de lucrători tehnici și-au pierdut locurile de muncă de la începutul pandemiei. Netflix concediază aproximativ 150 de angajați după ce luna trecută a raportat pierderi neașteptate de abonați. Acțiunile gigantului de streaming au scăzut cu 71% de la jumătatea lunii noiembrie. La Meta, managerii încetinesc recrutarea pentru multe posturi de nivel mediu până la senior în cadrul companiei, iar în aprilie au redus numărul de ingineri.

În condițiile în care companiile se pregătesc pentru un sezon lung de incertitudine pentru afacerile lor,  trebuie să facă alegeri grele

cu privire la investiții, dincolo de angajare și marketing. Aura de invincibilitate a Americii tehnologice s-ar putea să dispară.

Putin, noul vasal al Chinei

Atunci când președintele  Mao Zedong l-a vizitat pe dictatorul sovietic Iosif Stalin în iarna anului 1949, el a fost în mare parte tratat ca un personaj de rang inferior.

Stalin l-a trimis să aștepte săptămâni întregi în vila de protocol la 27 de kilometri de Moscova, unde liderul chinez, umilit și constipat, s-a plâns de orice, de la calitatea peștelui până la salteaua sa incomodă.

Când cei doi comuniști s-au apucat de afaceri, Stalin a reușit să obțină o înțelegere foarte favorabilă, care l-a pus pe Mao în situația de a cumpăra arme și utilaje grele rusești cu un împrumut pentru care Beijingul ar fi trebuit să plătească dobândă. Șapte decenii mai târziu, dinamica puterii arată o resetare radicală. “Noul vasal al Chinei: Vladimir Putin”, titrează Politico.

Vladimir Putin a proclamat prietenia “fără limite” cu Xi Jinping, dar nu există nicio îndoială cine este acum adevărata putere în acest duo. Economia Chinei, de 18 trilioane de dolari, este acum de 10 ori mai puternică decât cea a Rusiei.

În timp ce Rusia se confruntă cu o economie care se contractă brusc din cauza sancțiunilor și a unui iminent embargo petrolier din partea Europei, China este potențialul binefăcător către care Putin se poate îndrepta.

Xi împărtășește ostilitatea lui Putin față de Occident și de NATO, dar asta nu înseamnă că va oferi caritate: preocuparea sa este prosperitatea și securitatea Chinei, nu salvarea Rusiei.

Este probabil ca Beijingul să cumpere cel puțin o parte din petrolul deviat din Europa, dar numai cu un discount puternic față de referințele globale.

China va ajuta Rusia doar în măsura în care nu va atrage sancțiuni și nu își va pune în pericol propria capacitate de a vinde bunuri către țările bogate din America de Nord și UE.

În mod public, oficialii chinezii fac o mare demonstrație de solidaritate politică cu Moscova. Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a recunoscut că viitorul țării sale se află în China, spunând: „Acum că Occidentul a adoptat o „poziție de dictator”, legăturile noastre economice cu China vor crește și mai rapid”.

Xi însuși pare a fi, de asemenea, un mare admirator al lui Putin la nivel personal. Yun Sun, director al Programului pentru China de la Stimson Center, numește acest lucru „complexul său față de Rusia”.

Rusia, partenerul junior al unei Chine puternice

Totuși, există limite foarte serioase pentru aceste relații „fără limite”. Beijingul nu vrea să cadă el însuși victimă a pedepselor Occidentului, așa că stabilește limitele relației. Chiar mai îngrijorător pentru Putin, China vrea să stabilească un preț ridicat pentru sprijin.

„În sens invers față de modelul Războiului Rece, Rusia va fi partenerul junior al unei Chine mai puternice. Asta îl va irita pe Putin”, a declarat Matthew Kroenig, director adjunct al Centrului Scowcroft pentru Strategie și Securitate al Consiliului Atlantic.

Timpul în care Uniunea Sovietică era superioară din punct de vedere ideologic și economic față de China comunistă a trecut de mult. Huawei Technologies construiește rețelele 5G ale Rusiei, în timp ce Rusia necesită cooperarea Chinei în orice, de la piese de avioane la schimburi valutare. Important este că nu doar SUA și Europa impun sancțiuni Moscovei, ci și alte trei mari economii asiatice: Japonia, Coreea de Sud și Singapore.

În timp ce Xi și Putin au o relație personală mai bună decât predecesorii lor, există considerații foarte diferite în ceea ce privește viitorul rolului națiunilor  lor în lume.

Xi se concentrează în totalitate pe asigurarea președinției pentru a treia oară, înarmat cu un apel de a face China – o piață profund ancorată în Occident – mai prosperă, depășind în cele din urmă SUA pentru a deveni economia numărul 1 în lume. Sancțiunile ar distruge această carte de joc.

Putin, între timp, se află într-o situație mai dificilă. El ar fi fericit să ia tot ce poate de la chinezi, având în vedere dificultățile actuale de acasă – chiar dacă acest lucru înseamnă că Rusia este văzută ca un partener secundar al Chinei.

Industria sexului le vânează pe ucrainence / Cererea și oferta au explodat după război

După cea de-a 100-a zi de la invazia rusă în Ucraina, există și victime invizibile ale conflictului: femeile ucrainene plecate în exil, victime ale exploatării sexuale și financiare.

La ora când Belgia a dezincriminat prostituția, o premieră în UE, „cererea” de femei din Ucraina a explodat în ultimele luni. Un fenomen în plin „avânt”.

„Cererea și oferta” au explodat

Există baruri de dansatoare care își arată „solidaritatea” cu femeile ucrainene oferindu-le șansa de a deveni stripteuze. Există invitații la „întâlniri fierbinți” cu „femei ucrainene sexy” pe numeroase site-urile de întâlniri.

Și clienți care fac schimb de informații despre „noile sosiri” din Ucraina în agențiile de escortă și bordeluri. În timp ce femeile ucrainene au fost întotdeauna populare pe piața globală a sexului, cererea și oferta au explodat în ultimele luni, potrivit organizațiilor de combatere a traficului de persoane, scrie Le Devoir.

De când a început războiul din Ucraina, Coaliția împotriva traficului de femei (CATW), cu sediul la New York, a monitorizat „piața”, parcurgând site-urile unde clienții fac schimb de informații despre femeile pe care le cumpără pentru sex.

„Am observat o creștere a cererii din partea bărbaților, care întreabă în mod regulat dacă au sosit femei ucrainene la bordelul local”, spune directorul executiv Taïna Bien-Aimé.

„Carne proaspătă”, după începutul războiului

În Europa, unde fenomenul este mai bine documentat, grupurile au observat încă din primele săptămâni ale războiului că această industrie oferea tinere ucrainene ca „carne proaspătă” pe site-urile de escorte, adaugă Diane Matte, coordonatoarea organizației din Quebec „Concertation des luttes contre l’exploitation sexuelle” (CLES). „Chiar și aici se vede, dar nu la fel de mult ca în Europa”.

La jumătatea lunii mai, New York Post a relatat că, în Las Vegas, proprietarul unui club de striptease și-a afișat „solidaritatea” cu Ucraina pe un panou publicitar de mari dimensiuni în culorile steagului albastru și galben, invitând femeile ucrainene să vină la audiții pentru a deveni dansatoare la bară. „A fost modul lui de a ajuta Ucraina”, ironizează Diane Matte.

Pentru ea, este clar că stereotipurile asociate cu femeile din Europa de Est cântăresc greu în balanță. „Blondele cu ochi albaștri fac parte din fantezia prin excelență. Industria sexului, care este profund rasistă, face bani din această fantezie. Proprietarul acelui bar din Las Vegas nu ar fi făcut asta dacă ar fi fost femei din altă parte”.

„ukrainian girls”, „ukrainian porn”, căutări febrile

Pe pagina sa de Facebook, organizația franceză StopFisha, care luptă împotriva violenței sexuale în mediul cibernetic, a prezentat un document în care denunța faptul că în primele zile ale războiului din Ucraina au crescut dramatic căutările pentru termenii „ukrainian girls” și „ukrainian porn”.

O căutare rapidă pe Google Trend confirmă faptul că utilizarea cuvintelor „ukrainian porn” a crescut vertiginos în primele săptămâni ale conflictului, atât în Canada, cât și la nivel internațional. De atunci, cererea a încetinit și a revenit acum la nivelul din lunile de dinaintea invaziei rusești.

Site-uri de dating

„Obțineți o întâlnire fierbinte cu o femeie ucraineană sexy. Mesajul, presărat cu inimioare, foc și sărutări, a ajuns în căsuța de e-mail a unui colaborator al directoarei CATW, în primele zile ale conflictului. Anunțul duce la un site de întâlniri care oferă bărbaților șansa de a-și găsi sufletul pereche printre „frumusețile ucrainene”.

Astfel de site-uri specializate în întâlniri cu femei ucrainene – care se bazează pe stereotipul femeii frumoase și docile – există de mult timp, dar s-au bucurat de o revenire în popularitate în ultimele luni, potrivit lui Dimitri Berezniakov, proprietarul agenției matrimoniale ukReine.com, cu sediul în Quebec.

Omul de afaceri din Quebec de origine ucraineană, care spune că conduce o agenție serioasă, afirmă că „numărul de vizite s-a triplat” de la începutul războiului. „Pe de altă parte, a devenit complicat să atragi femei interesate. Când ești sub efectul bombelor, evident că nu te gândești să cunoști pe cineva”.

Dispar și prin România

Unii dintre bărbații care își căutau un suflet pereche au cerut să fie puși în legătură cu femeile care le plăceau, în mod gratuit, pentru a le oferi cazare.Berezniakov a refuzat, dar a întocmit o listă de bărbați care erau dispuși să ajute și de femei care au cerut asistență pentru a face legătura.

Totuși, un caz a mers prost, recunoaște Berezniakov. O femeie, contactată de un bărbat care o ghida în călătoria ei prin Europa până în Franța, a dispărut la jumătatea drumului, undeva în România. „De îndată ce am aflat, am oprit totul rapid”.

Rețele bine stabilite

„Ucraina este una dintre țările cele mai vizate de traficanți, și asta de foarte mult timp”, spune Delphine Pinault, coordonator pentru CARE. În Canada, se estimează că aproximativ 600 de femei și copii ajung în fiecare an în țară pentru a fi exploatați sexual. Victimele provin în principal din Asia și Europa de Est.

„Rețelele de crimă organizată cu legături în Europa de Est sunt implicate în contrabanda organizată de femei din fosta Uniune Sovietică în Canada pentru a fi folosite în servicii de escortă în zona metropolitană Toronto și, posibil, în saloane de masaj și servicii de escortă în zona Montreal”, se arată într-un document guvernamental.

Contactată de Le Devoir, care a dorit să afle dacă există o recrudescență a traficului de persoane din Ucraina și dacă vigilența a fost sporită, poliția canadiană nu a răspuns. La rândul său, Canada Border Services Agency (CBSA) i-a trimis pe jurnaliști la site-ul său privind traficul de persoane la frontiere.

„Nu putem proteja pe toată lumea”

Congresul ucraineano-canadian (UCC) este preocupat de femeile din Ucraina. În cadrul unei reuniuni a organizațiilor canadiene de ajutorare care a avut loc pe 29 martie, riscul ca femeile ucrainene să cadă în mâinile traficanților canadieni a fost menționat, după cum reiese din notele de discursuri la care Le Devoir a putut avea acces.

Într-un interviu, nici consulul onorific al Ucrainei la Montreal și fost președinte al Congresului Mondial Ucrainean, Eugene Czolij, nu-și ascunde îngrijorarea. „Este evident că suntem îngrijorați. Trebuie să ne asigurăm că femeile și copiii care părăsesc o situație infernală nu devin victime ale traficului de persoane în altă țară”.

La nivel internațional, se distribuie informații femeilor ucrainene pentru ca acestea să poată afla despre riscuri, spune el. În Montreal, a fost semnat un acord cu municipalitatea pentru a verifica persoanele care se oferă voluntar să ofere locuințe pentru refugiați la sediul UCC. „Nu putem proteja pe toată lumea în proporție de 100%, dar încercăm, împreună cu diferitele noastre organizații, să oferim cât mai multe informații posibil, deoarece o persoană informată valorează cât două”, spune Czolij.

Cutremur la OPEC. Barilul de petrol a depășit 120 de dolari!

Cotaţia barilului Brent a depășit luni 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a majorat preţurile pentru ţiţeiul său vândut în iulie.

În jurul orei 03:43 GMT, Brent a crescut cu 0,91 dolari, sau 0,8%, până la 120,63 dolari, după ce pe parcursul şedinţei de tranzacţionare atinsese chiar şi nivelul de 121,95 dolari.

De asemenea, cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 0,93 dolari, sau 0,8%, până la 119,80 dolari, după ce anterior atinsese nivelul de 120,99 dolari.

Decizia surprinzătoare a saudiților vine după ce săptămâna trecută grupul OPEC+ (Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a decis să majoreze în iulie şi august producţia cu 50% mai mult decât estimaseră anterior, respectiv cu până la 648.000 barili pe zi.

Gigantul Aramco a majorat preţul ţiţeiului Arab Light în Asia cu 6,50 dolari faţă de nivelul mediu al cotaţiilor de referinţă din Oman şi Dubai – cel mai ridicat nivel din mai, când piaţa era afectată de temerile privind întreruperea livrărilor de petrol din Rusia.

Producătorii de ţiţei vor menține prețurile ridicate din cauza majorării cererii de combustibili în SUA pe perioada verii și atenuării restricțiilor Covid-19 în China,susține Avtar Sandu, analist economic în cadrul Phillip Futures.

Pe de altă parte, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că firma italiană Eni şi cea spaniolă Repsol ar putea începe luna viitoare transportul de petrol din Venezuela în Europa, pentru a compensa declinul livrărilor din Rusia.

Potrivit AFP, Franța poartă în prezent discuții cu Emiratele Arabe Unite pentru a găsi “o alternativă la petrolul rusesc”.

Ce urmează după prăbușirea criptomonedelor?

0

Multe firme cryptocurrency au dominat anul acesta strada principală la Forumul Economic Mondial de la Davos, o diferență notabilă între această ediție și ultima din 2020.

Prezența de profil înalt din partea industriei a venit chiar în momentul în care piața criptomonedelor s-a prăbușit. Aceasta a fost declanșată de colapsul așa-numitei monede stabile algoritmice numite TerraUSD sau UST, care a văzut cum tokenul său soră Luna a scăzut la 0 dolari în luna mai.

Între timp, autoritățile de reglementare la nivel mondial își pun ochii pe lumea cripto. În prezent, există peste 19.000 de monede digitale și zeci de platforme blockchain.

Blockchain este tehnologia care stă la baza acestor monede, iar printre platforme se numără Ethereum, Solana și multe altele.Mulți dintre directorii din industrie consideră că starea actuală a pieței este nesustenabilă.

Brad Garlinghouse, CEO al firmei transfrontaliere de blockchain Ripple, a prezis că în viitor ar putea rămâne doar „zeci” de criptomonede. El a spus că în lume există aproximativ 180 de monede fiduciare și că nu este cu adevărat nevoie de atât de multe criptomonede.

Betrand Perez, directorul general al Fundației Web3, a comparat starea actuală a pieței cu cea de la începutul erei internetului și a spus că există o mulțime de „escrocherii” și că multe dintre ele „nu aduc nicio valoare”.

Brett Harrison, CEO al bursei de criptomonede FTX US, susține că există „câțiva câștigători clari” când vine vorba de platformele blockchain.

Pe de altă parte, monedele stabile precum Tether sau USD Coin, care urmăresc să reflecte dolarul american unu la unu, sunt susținute de active reale sau obligațiuni. Ele dețin o rezervă din aceste active pentru a menține o ancorare la dolar.

Industria criptografică a încercat să avertizeze utilizatorii să se asigure că știu care este diferența dintre un stablecoin algoritmic, precum TerraUSD, și altele care sunt susținute de active.

Colapsul Terra USD va fi „probabil sfârșitul majorității stablecoin-urilor algoritmice”, a avertizat Reeve Collins, cofondator al BLOCKv.

Pentru Mihailo Bjelic, CEO al Polygon, citat de CNBC, prăbușirea pieței monedelor digitale – a dus la scăderea cu peste 50% a principalelor jetoane, cum ar fi bitcoin, față de maximele istorice – este privită drept o „corecție necesară, deoarece mulți jucători s-au concentrat pe speculații”.

În așteptarea minunilor Sfântului Sisoe!

Roși de grija echipei naționale, programată să dispute sâmbăta trecută primul meci din Liga Națiunilor, Grupa B3, împotriva Muntenegrului, cei doi corifei din Federația de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu și țuțărul său, Mihai Stoichiță, au aterizat în tribunele stadionului Gradski din Podgorica, scurt popas după o vâjâială la Londra, unde au asistat la partida dintre Argentina și Italia (3-0). „Finalissima” (competiție care opune cele două campioane continentale) de pe Wembley le-a plăcut la nebunie, Palatul Buckingham era strălucitor, pregătit pentru Jubileul de Platină al reginei, deci optimismul perechii nedespărțite la mai toate deplasările atingea cerul! Astfel că, aflați încă sub influența figurilor de ceară de la Muzeul Madame Tussauds, cei doi au privit fotbaliștii mioritici la antrenamentul de acomodare de vineri seară, și li s-au părut… aproape vii! Morți de jenă au avut motive să fie a doua zi! Toți, de la șefii cei mari, până la ultimul… chiricheș!

Dar să detaliem. Meciul se anunța greu din perspectiva faptului că erau bine cunoscute ambiția și dăruirea muntenegrenilor, lucru ce l-a determinat pe Edi Iordănescu să își ia oarece măsuri de precauție, între acestea fiind alcătuirea unei echipe cu jucători apreciați ca mai rapizi și mai ofensivi. Împins de duhul speranței, selecționerul și-a propus ca după încheierea meciurilor tur-retur din grupă, cu Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Finlanda, naționala României să ocupe unul dintre primele două locuri, rezultat ce ar califica-o la Campionatul European 2024. Doar că sâmbătă, din păcate, alde Chiricheș n-au prea avut chef să presteze oleacă de fotbal pe gazonul din Podgorica, jocul lor semănând mai degrabă cu un fel de tango lent, lenevos, practicat de niște ologi. Cum poți califica o formație care timp de nouăzeci de minute nu reușește să tragă un șut pe spațiul porții adverse?! Ce să spui despre niște jucători care nu sunt în stare să lege trei pase, care pierd toate duelurile și care clachează în fața adversarului, lăsându-l să-și facă mendrele cu mingea?!

Rezultatul: două goluri primite ca în curtea școlii. Primul, o centrare, pasă înapoi cu capul și… gol (înscris de Mugosa, în minutul 66). Iar al doilea poate fi trecut în analele gafelor echipei naționale, marcat de prostia lui Chiricheș, care, în loc să arunce balonul te miri unde, crezându-se, în imaginația sa produsă de creieru-i fără circumvoluțiuni, holograma lui Messi, a încercat să dribleze adversarul, dar a pierdut mingea și s-a făcut… 2-0! Sâmbătă am văzut, din păcate, o trupă de ciuciubați lenevoși ca vai de mama lor, fără vlagă, fără orientare și fără vreun pic din dăruirea ce ar trebui să caracterizeze un fotbalist selecționat în echipa națională. Unde au fost incursiunile lui Ivan și Mihăilă, de ce s-au dezintegrat fazele ce ar fi trebuit legate de mijlocași, dar mai ales în ce jalnică echipă apărătorii dau mingea la adversari? Întreb toate astea, retoric, desigur, întrucât aceste surogate de fotbaliști au rămas de multe ori cu gura căscată, părând străini în propria lor viață, umiliți în fața harnicilor muntenegreni. Aceștia au jucat așa cum trebuie, în forță, atacând orice minge, exploatând marginile terenului și pasând atât cât au avut nevoie. Văzându-i cât de lamentabil s-au prezentat acești fotbaliști închipuiți, mai că l-aș absolvi pe Edi Iordănescu de vină, fiindcă nu are cu cine alcătui o echipă cât de cât competitivă.

Că de unde nu e, nici Dumnezeu nu-ți dă! Sau, cum zic unii, din… nisip nu poți împleti bici! Câțiva microbiști, prieteni de-ai mei, încă mai cred în refacerea orgoliului jucătorilor, cu totul absent în primul meci, și fiindcă mai sunt partide de disputat mă îndeamnă să nu disper și să nu arunc la gunoi plaivazul cu care scriu despre fotbal, ci să aștept un reviriment ce s-ar putea ivi în viitor. Hm, să dea Domnul! La urma urmei, orice se poate întâmpla, chiar și minunile Sfântului Sisoe, pe care le așteptăm! *Un exemplu pentru tinerii noștri fotbaliști blazați și lipsiți de ambiție îl poate constitui admirabilul tenisman Rafael Nadal, care la 36 de ani, cu un palmares aproape de neegalat (22 de titluri de Grand Slam), se „bate” până la epuizare cu adversari ce au puțin peste jumătatea vârstei lui. Nu contează pentru el că transpiră (la propriu) peste trei ore pe teren, vreme în care sudoarea generată de efort îl face să arate ca scos de sub duș, „uită”, odată ieșit în arenă, de durerea de la piciorul afectat de sindromul Muller-Weiss, nu se lasă „deturnat” din drumul spre victorie nici atunci când adversarul conduce cu 6-2 în tie-break (ca în semifinala cu Zverev, de la Roland Garros), câștigând cu 10-8, după 91 de minute! Cam cât un meci de fotbal, doar că se sfârșea un singur set! Şi nu doar performanțele lui de excepție le-am vrut subliniate, îmbogățite alaltăieri cu al paisprezecelea titlu de campion la Openul francez, ci mai ales modestia și seriozitatea lui, munca, ambiția și dăruirea. Un sportiv exemplar, domnilor fotbaliști de „națională”!

Sancțiunile impuse Rusiei sparg unitatea occidentală

Elanul din spatele sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei este slab. Chiar dacă UE  susține cele mai dure restricții de până acum împotriva mașinii de război rusești – inclusiv interzicerea parțială a importurilor de petrol – concesiile sunt din  ce în ce mai multe, de la scutirea țițeiului din conducte până la eliminarea Patriarhului Kirill de pe lista de sancțiuni.

Viktor Orban din Ungaria, un admirator al lui Putin, joacă în mod clar un rol important în destrămarea frontului unit european.

Dar riscul oboselii și al scăderii moralului merge mult dincolo de Budapesta. Costul de a-l lovi pe Putin acolo unde îl doare – energia – îi preocupă pe mulți lideri într-o perioadă de inflație ridicată și de încetinire economică, la fel ca și imaginea sumbră a avansului Rusiei care își recapătă avântul după 100 de zile de lupte în Ucraina.

Nu există o soluție ușoară pentru “oboseala sancțiunilor”. Arma financiară este un instrument imperfect, predispus la o aplicare inegală și la consecințe neintenționate.

Amploarea fără precedent a sancțiunilor împotriva cercului intim al lui Putin, precum și a sistemului financiar, a companiilor aeriene și a comerțului din Rusia, va contribui la o scădere estimată la 10% a PIB-ului rusesc în acest an. Dar nu a descurajat Kremlinul.

Mai rău, au existat și unele efecte contraproductive. Prețul în creștere al energiei a umplut buzunarele lui Putin, în timp ce i-a sărăcit pe importatori. Veniturile din petrol și gaze ale Rusiei vor fi de aproximativ 285 de miliarde de dolari în acest an, potrivit estimărilor Bloomberg Economics. Adăugați și alte mărfuri, iar acest lucru compensează mai mult de 300 de miliarde de dolari în rezervele valutare rusești înghețate ca parte a sancțiunilor.

Barclays Plc estimează că un embargo total asupra gazelor naturale rusești ar putea reduce PIB-ul zonei euro cu 4%.

Și, în timp ce UE și SUA se bucură de  confiscarea iahturilor și a vilelor oligarhilor, este ciudat să vezi că firmele occidentale care pleacă din Rusia vând active acelor miliardari care sunt efectiv prea puternici pentru a fi sancționați.

Deja, un sondaj YouGov din aprilie a arătat că opinia publică europeană este oarecum contradictorie: mai mult de 30% dintre respondenții din șapte țări, inclusiv Spania și Italia, s-au pronunțat pentru investiții în comerț și diplomație cu Rusia.

Fără lumină la capătul tunelului economic, starea de spirit a publicului s-ar putea schimba. În cazul în care războiul din Ucraina se prelungește,  e greu de presupus că UE va reuși să-și protejeze gospodăriile vulnerabile și dependente de combustibilii Rusiei.

Poliţist de la Rutieră, aflat pe motocicletă, „călcat” de o maşină, în Bucureşti!

0

Un accident cu urmări grave a avut loc, luni, în Bucureşti. Episodul negru s-a întâmplat în zona intersecţiei Calea Călăraşi-strada Agricultori din Bucureşti.

Protagonişti? Un motociclist din cadrul Brigăzii Rutiere a poliţiei şi şoferul unei maşini.

Poliţistul, dus de urgenţă la spital

În jurul orei 14.10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în zona intersecţiei Calea Călăraşi-str.Agricultor.

Conducătorul unui autovehicul care circula pe str. Agricultori a intrat în coliziune cu motociclist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul serviciului.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea poliţistului rutier, care a fost transportat la spital pentru îngrijri medicale, a transmis Brigada Rutieră.

Ambii conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.

„La acest moment circulaţia autovehiculelor se desfăşoară sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, iar tramvaiele sunt stocate pe ambele sensuri de deplasare”, a mai precizat poliţia.

Nicușor Dan și cei pe care i-a inventat

Preparandia Română a fost primul institut pedagogic românesc, înființat la Arad, în 1812. Preparandia este un templu al limbii române. Acolo li se desăvârșea educația viitorilor învățători și preoți din tot Ardealul, într-o vreme în care limba română era mai asuprită decât românii ortodocși, care încercau să reziste dându-le copiilor prenume latine.

În anii ’70, comuniștii au vrut să dărâme sediul istoric al Preparandiei Române. Dar a existat un muzeograf căruia n-au avut ce să-i facă nici activiștii. Se ducea noaptea să doarmă în sediul Preparandiei. Și înainte anunța: „dacă vin ăștia, la prima oră, cu buldozerele, trebuie să mă omoare și pe mine!” Știu, acel om – spre rușinea mea, am uitat cum îl cheamă – pare un erou romantic, un desuet, dar e bine că limba română n-a avut doar virtuozi. A avut și eroi.

Am făcut pe subtilul și am bătut un apropo la școala online? Scuze. Știți cum va arăta România cu școala online și cu USR la putere? Uitați-vă la comentariile violente și agramate de pe centurile de socializare. Sunt mâzgălite de vorbitorii de giboneză corporatistă, furajați cu nutreț neomarxist. Dacă ar citi ce am scris (nu vor citi), ar spune că i-am discriminat. Au tupeul să pomenească despre discriminare unii care au introdus prezumția de vinovăție în justiție. Trăim în plină dictatură a minorităților agresive. Clovnul din manej îl face anormal pe Alain Delon.

Nu vedeți ce caractere au useriștii? Concret, cazul Nicușor Dan. N-ar fi fost o mare problemă de moralitate, în România, dacă un om pleca dintr-un partid și se întorcea. Avem sute de cazuri. Dar useriștii l-au dat afară pe cel care i-a inventat. Chestia asta se numește paricid politic. Și de ce l-au dat afară? Pentru că Nicușor Dan n-a spus, la referendumul CPF, că băieții de clasa a doua sau a treia se pot îmbrăca în fustițe.

Useriștii excelează și la alte capitole. Tefeloazele îl întrec și pe Enver Hodja. Dictatorul albanez a închis și a dărâmat mii de biserici, dar el nu era creștin. Useriștii s-au decreștinat pe parcurs.

Două vorbe și despre aventurile imobiliare ale lui Nicușor Dan. Voi încerca să-l apăr, dar nu prea îmi iese. Și nu ține. Totuși, de dragul unui joc facil, o să scriu că Nicușor s-a crezut băiat de intervenție, deși e șmecher ca Moș Crăciun vara.

Băieţii deştepţi din energie FURĂ curent!? Cum au crescut artificial preţurile facturilor

0

Conform unui document ANRE de dată recentă, unii furnizori de energie şi-au crescut artificial preţurile, pentru a cere mai mulţi bani de la bugetul de stat prin mecanismul de plafonare şi compensare a facturilor.

Reprezentanţii ANRE ar putea suspecta creşterea artificală a preţului pentru manipulare de piaţă.

Au vizat decontarea de la bugetul de stat

În cadrul verificărilor realizate s-au identificat furnizori de energie care au utilizat metode/mijloace de creştere artificială a preţului mediu ponderat de achiziţie prin încheierea la preţuri excesive de contracte de achiziţie intra-grup, pe pieţe centralizate (produse cu livrare pe termen scurt – săptămână/lună) şi de acte adiţionale de modificare a preţului de contract încheiate după publicarea în Monitorul Oficial a OUG 118/2021, în vederea creşterii sumei decontate de la bugetul statului prin mărirea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de achiziţie şi plafonul maxim stabilit prin OUG 118/2021, metodă prin care furnizorul poate beneficia de sume nejustificat de mari de la bugetul statului)”, arată documentul ANRE.

Furnizorii au mai folosit şi alte tertipuri, cum ar fi „excluderea din datele declarate ca achiziţii pe contracte în derulare în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022 a contractelor cu preţ mic, metodă utilizată de unii furnizori în vederea îndeplinirii criteriului de eligibilitate privind depăşirea plafonului maxim de 525 lei/MWh (energie electrică) sau de 250 lei/MWh (în cazul gazelor naturale)”.

Până la data de 6 iunie 2022, ANRE a primit 239 de cereri de decontare de la un număr de 65 de furnizori, a soluţionat 62 de cereri şi a confirmat către Ministerul Energiei plata unei sume de 34,8 milioane de lei aferente facturilor din noiembrie, decembrie şi o parte din luna ianuarie 2022.

Bulevardul Gheorghe Șincai a intrat în reabilitare! Se fac reparații capitale

1

Se fac lucrări în apropiere de „Kilometrul Zero” al Capitalei! Bulevardul Gheorghe Șincai a intrat în reabilitare, astfel că atât căile de circulație, cât și spațiile aferente acestora vor fi reconfigurate și modernizate – au anunțat, luni, 6 iunie, reprezentanții Primăriei Sectorului 4.

Pe lângă procedurile premergătoare introducerii Pasajului Unirii într-un amplu proces de consolidare, dată fiind starea avansată de degradare a acestuia, Primăria Sectorului 4 a Capitalei continuă seria investițiilor și reabilitează bulevardul Gheorghe Șincai, aflat la câteva sute de metri de „Kilometrul Zero” al Capitalei – transmit reprezentanții instituției conduse de către edilul Daniel Băluță.

Se refac trotuarele și se reamenajează grădinile blocurilor

Potrivit proiectului, porțiunea de pe ambele sensuri ale bulevardului Șincai – de la stația de metrou Timpuri Noi și până la intersecția bulevardelor Tineretului cu Dimitrie Cantemir – va fi reconfigurată și pusă în acord cu noile tendințe în domeniul regenerării urbane.

Mai exact, trotuarele aferente arterei de circulație vor fi refăcute, grădinile blocurilor vor fi reamenajate, iar numărul spațiilor verzi va fi sporit – dau asigurări reprezentanții primăriei Sectorului 4.

Vor fi amenajate noi locuri de parcare

Odată cu reconfigurarea întregii zone, în completarea acestor lucrări, vor fi amenajate noi locuri de parcare. De altfel, investițiile în infrastructura rutieră – derulate de administrația locală a Sectorului 4 – au avut cel mai mare impact în vederea dezvoltării zonei de sud a Capitalei.

Lărgirea bulevardelor de la două la patru benzi de circulație a fost unul dintre pașii cei mai importanți care au făcut ca Sectorul 4 să fie astăzi unul dintre cele mai moderne sectoare – menționează reprezentanții Primăriei, într-un comunicat.

În perioada următoare, lucrurile vor continua în aceeași notă, drept pentru care, bulevardul Gheorghe Șincai a intrat deja în reparații capitale, la fel cum se întâmplă la această dată și pe Șoseaua Olteniței – pe tronsonul dintre Eroii Revoluției și Piața Sudului.