Acasă Blog Pagina 1310

CUTREMUR la Vatican! Vestea ULUITOARE despre demisia Papei a căzut ca un trăsnet

Italia s-a cutremurat, marţi, la vestea că Papa Francisc ar putea demisiona. Cel puţin, aşa speculează presa din Peninsulă. Motivul plecării? Starea precară de sănătate.

În luna august va găzdui consistoriul, apoi va vizita festivalul Perdonaza Celestiniana, inițiat de un Papă care a demisionat.

Papa, precum Benedict al XVI-lea?

Papa Francisc a anunțat că va participa la o sărbătoare inițiată de un papă din secolul al XIII-lea, care și-a dat demisia, iar de aici au circulat zvonurile.

Speculațiile conformă cărora Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, ar putea călca pe urmele predecesorului său, Benedict al XVI-lea, au început în luna mai.

A apărut în scaun cu rotile

De asemenea, Papa Francisc a apărut public folosind un scaun cu rotile pentru prima dată, după ce a suferit o operație minoră pentru a trata durerile la genunchi.

Papa Francisc are 85 de ani, iar pontificatul său a început în 2013. Acesta suferă de o boală care îi provoacă dureri insuportabile la genunchi, iar din luna mai a părut în public doar în scaun cu rotile.

Planul SUA de înrobire a Europei sau cum plătim noi pentru bunăstarea Americii

Fractura cooperării la nivel global apărută după invadarea Ucrainei de către Rusia a împărțit lumea în două filozofii economice diferite. În Occident, capitalismul financiar dezindustrializează economiile naționale, dar face asta mutând producția către zona euroasiatică, adică spre China și India, care împreună cu Rusia furnizează materii prime de bază. Și arme. În statele guvernare de neoliberalism, se observă că întreaga infrastructură de bază (sănătate, educație și apărare) este privatizată și pusă în brațele corporațiilor. Un monopol de pe urma căruia multinaționalele facturează națiunile și extrag chiria.

Rezultatul este că Occidentul a ajuns să fie arate ca o economie cu costuri ridicate, cu cheltuieli de locuințe, educație și medicale finanțate azi exclusiv prin datorii (împrumuturi bancare cu nemiluita, vezi ce i-a făcut României ex-premierul Florin Cîțu!).

Însă pentru capitalismul financiar occidental, chiar și modul acesta de a guverna are o hibă, într-un final: cum poate menține nivelul de trai în fața dezindustrializării și a deflației datoriilor sărăcind 99% dintre oameni pentru a îmbogăți procentul de 1%?

UE și Japonia, sub papucul Washingtonului

Ei bine, americanii au putut face asta, cel puțin până acum. După începerea războiului din Ucraina, primul obiectiv al SUA observat de economiștii lumii a fost acela de a descuraja Europa și Japonia să mai coopereze economic cu Federația Rusă și chiar întreaga zonă euroasiatică.

Și, ca să mențină UE și Japonia niște simple economii-satelit, americanii au avut grijă să ridice un nou zid al Berlinului, dar de data aceasta unul economic. Scopul atins: a fost blocat total comerțul între Est și Vest!

Sancțiunile împotriva Rusiei au ca efect afectarea balanței comerciale a țărilor europene prin creșterea bruscă a prețurilor la petrol, gaze și alimente (precum și a prețurilor pentru multe metale). Toate aceste bunuri trebuie acum importate și de unde altundeva dacă nu din SUA, care asta a și urmărit?!

Cum a fost salvat dolarul

Între timp, creșterea ratelor dobânzilor din SUA atrage economii financiare și credite bancare în titluri denominate în dolari SUA. Această manevră a ajutat să crească peste tot cursul de schimb al dolarului, astfel că pentru statele din UE (dar nu numai) va fi o misiune imposibilă la final de an să își plătească datoria externă în dolari.

Și iată cum multe țări sunt acum obligate să aleagă: fie rămân fără energie și hrană fiindcă trebuie să-și plătească creditorii străini (astfel, punând interesele financiare internaționale înaintea supraviețuirii lor economice interne), fie nu-și plătesc datoriile, așa cum s-a întâmplat în anii ’80 cu Mexicul (dar „Apocalipsa” ar fi declanșată peste aceste națiuni!).

Și dacă mai punem la socoteală și mega-contractele semnate pe bandă rulantă, din februarie încoace, de complexul militar industrial al SUA (țările NATO și-au aruncat armele învechite în Ucraina, iar acum trebuie să cheltuiască sume imense pentru modernizarea arsenalului militar), vedem ce presiune uriașă s-a pus pe euro și lira sterlină.

În doar trei luni, America a adus euro la paritate cu dolarul. Și a mai adus și o creștere bruscă a inflației prețurilor peste Europa!

UE, sinucidere economică asistată de America

În Germania, motorul UE, ministrul Economiei, Robert Habeck (Partidul Verde), vorbește despre activarea rezervelor de gaze ale țării pentru a nu falimenta industriile! Și tot Germania a ajuns să cerșească asemenea resurse de la monarhiile din Emirate, de unde, însă, a primit un refuz elegant. Chiar și în corzi, însă, nemții tot insistă că au pus cruce gazoductului North Stream II și sunt mândri de asta.

De fapt, în realitate, nu s-a întâmplat altceva decât că SUA au cerut Germaniei să se sinucidă economic și să provoace o depresie în societate – prețuri mai mari la bunurile de larg consum și standarde de viață mai scăzute pentru populație!

Toate aceste lipsuri pentru UE reprezintă, în oglindă, un beneficiu uriaș pentru Statele Unite, care realizează profituri enorme vânzându-le europenilor petrol mai scump. De reaprovizionarea cu arme a țărilor din NATO, cadoul Casei Albe pentru complexul militar industrial, am pomenit, da?!

Europa arată azi ca marele perdant al războiului-proxy SUA – Rusia. Se pare că noi, europenii, am devenit un fel de apendice al economiei americane, iar urmarea logică ar fi să ne alăturăm politic Statelor Unite, renunțând la guvernele național. Cel puțin am obține câteva mandate în Senatul și Camera Reprezentanților din SUA, tot e ceva!

Lăsând deoparte gluma, Bruxellesul nu pare să vadă că este victima acestui nou război economic declanșat de America pentru energie, hrană și dominație financiară.

Polițist de la Rutieră prins drogat la SAGA!

Dacă până și ”Marele MUT” și-a descleștat fălcile prezidențiale pentru a sâsâi câteva cuvinte despre morții și drogații de la SAGA, atunci este clar că valul emoțional a fost unul imens. O bună parte a opiniei publice aflând de-abia acum ce se întâmplă cu adevărat în spatele acestor festivaluri generos sponsorizate de mari companii multinaționale și beneficiind de sprijinul complice al unor administrații locale, precum primăriile din Cluj – Napoca, Constanța sau București.

Polițist drogat, ”bomboana” pe ”coliva” BPR

Însă dincolo de moartea tânărului basarabean, a tinerilor internați în comă sau în stare gravă la Spitalul ”Pantelimon”, adevărata dramă a acestor nopți nebune este cu totul alta. Și reprezintă un secret bine ascuns de Ministerul Afacerilor Interne. Numai că nu ne referim aici la prea intensa mediatizată pensionare a șefului Secției Antidrog din DIICOT. Una care fusese oricum procedurizată cu mult timp înainte… Numai că astfel s-a încercat să se țină sub preșul propagandei operative adevăratul ”gunoi” al Ministerului Afacerilor Interne. Cel din ”ograda” Poliției Capitalei… A Brigăzii de Poliție Rutieră, mai exact!

Berechet, de ce ai adus-o pe Mădălina din Argeș…?

Bogdan Berechet ”Nepotul” a fost adus din Argeș și pus șeful Poliției Capitalei. Mădălina Moșoiu a fost adusă din Argeș și pusă șefa Brigăzii Poliției Rutiere din cadrul Poliției Capitalei. Acum însă, din toată stricta monitorizare a acestui nou ”cuplu” operativ de la vârful Direcției Generale de Poliție a Municipiului București nu ne interesează decât ”buboiul” de la BPR. Cel care, ce este drept, a mai fost ”spart” de procurori și structurile informative, în mod deja ciclic. Numai că, de fiecare dată, ”puroiul” astfel ”drenat” prin dosare penale a fost reprezentat doar de subofițeri.

Berechet și Moșoiu sunt din Argeș…

Mereu și mereu doar subofițeri fiind identificați ca membri ai ”Frăției șpăgii” de la BPR. La adevărații ”beneficiari finali” ai acestei rețele care acționează mai ales prin intermediul motocicliștilor ”singuratici” din jurul localurilor de fițe din zona de Nord a Capitalei nu s-a apropiat încă nimeni, niciodată. Iată însă că, de această dată, până la ”implementarea” dezvăluirilor cu privire la ”Frăția BPR”, punem ”bomboana pe coliva” imaginii structurii girate de cuplul Berechet – Moșoiu. Printre drogații de la SAGA care au fost depistați sub influența substanțelor stupefiante și care deja au fost inculpați se numără și un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere București! Deocamdată doar atât, să se știe că se știe…

Vacanţe 2022. Care sunt cele mai populare destinaţii pe care le caută românii pe Google

Pandemia a trecut, deşi nu complet, restricţiile de călătorie s-au ridicat în majoritatea ţărilor europene, dar nu numai, astfel că românii au dor de ducă.

Conaţionalii se orientează către destinațiile tradiționale pentru vacanța de vară – Grecia, Turcia, Bulgaria.

Google i-a dat de gol pe turiştii români

Un scurt studiu realizat de cei de la Google asupra căutărilor legate de călătorii, realizată pe ultimii 3 ani, arată că românii și-au reluat intențiile de călătorie în străinătate, odată cu ridicarea restricțiilor anti-COVID, și se orientează către destinațiile tradiționale pentru vacanța de vară – Grecia, Turcia, Bulgaria.

Cea mai mare creștere în căutări de cazare pe Google a fost pentru destinațiile internaționale: +32% perioada martie – mai 2022 față de aceeași perioadă din 2019. În același timp, căutările de cazări în țară au scăzut cu 2% în același interval.

Cele mai populare destinații pentru zboruri, potrivit căutărilor pe Google, sunt Italia, Spania și Marea Britanie. Revenirea la normal a însemnat și o creștere a interesului din străinătate pentru călătorii și vacanțe în România.

Datele arată că Germania, Marea Britanie și Italia sunt țările din care se fac cele mai multe căutări legate de cazări în România. Tot acestea sunt și țările din care se caută cel mai mult zboruri către țara noastră – ordinea lor în top este diferită.

Merg românii pe litoralul nostru?

Pe litoralul românesc sunt peste 150.000 de locuri de cazare, iar prețurile vor fi cu 15-20% mai mari decât anul trecut. Peste 30% din turiștii care ajung pe Litoralul nostru sunt din București.

Mamaia și Eforie Nord sunt cele mai căutate stațiuni, având și cea mai mare capacitate de cazare, în timp ce în creștere sunt stațiuni mai mici din sud, precum Venus și Neptun. Costinești a fost foarte solicitată de 1 mai, fiindcă au fost festivaluri.

Totul pentru Arafat. Decizia politică pune în pericol salvarea pe mare

7

Raed Arafat începe să semene tot mai mult cu Virgil Popescu. Orice critică i s-ar aduce și oricâte acuzații, acesta primește și mai multă putere, prin decizie politică, bineînțeles. Acum, omul este hotărât să treacă în subordinea IGSU Agenția de salvare pe mare, lăsând fără sprijin navele civile și pescarii aflați în pericol, dat fiind faptul că navele militare nu au voie să iasă din apele teritoriale ale României.

În toate țările europene, agențiile de salvare pe mare sunt în subordinea ministerelor transporturilor, pentru a-și păstra, astfel, statutul civil. În România, mai nou, Raed Arafat a reușit să se impună în fața coaliției și să obțină trecerea agenției în subordinea IGSU, care, astfel, se militarizează. Problema cea mai gravă este că, odată militarizată, structura nu mai poate interveni decât dacă incidentul se produce strict în apele teritoriale ale României.

”Noi, ca și personal civil, intervenim la navele civile. Armata nu poate interveni la navele civile, datorită regulamentelor internaționale. Dacă un vas militar intervine la o navă civilă, se consideră un conflict între state. Noi intervenim pentru salvare nu numai în apele teritoriale românești, ci și în apele internaționale.  Iar în apele internaționale numai noi putem interveni, că navele de la Garda de Coastă și ISU rămân la graniță. Pentru o intervenție în apele internaționale, ISU sau Garda de Coastă trebuie să anunțe cu 30 de zile înainte statul respectiv, ceea ce face imposibilă o acțiune de salvare. Noi le-am prezentat această situație, dar se pare că nu vor să țină cont. Au făcut un grup de lucru cu Ministerul Transporturilor și Ministerul de Interne și au spus că este o decizie politică”, ne-a declarat Lucian Boris, președintele Sindicatului Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Se pregătește marea agenție

Agenția Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) are acum 173 de angajați, marea majoritate personal Navigant, la un parc de 20 de nave, iar necesarul este de 500 de angajați. Sindicaliștii spun că s-au făcut investiții în ultimii ani. ”Chiar săptămâna trecută au sosit ultimele două nave și este în proiect achiziția unei nave de 100 de persoane, navă pompier-salvator, pe care o vrea și domnul Raed Arafat. Arafat vrea să obțină, cu agenția noastră și cu Ambulanța, acea agenție națională pentru situații de urgență. Neavând în atribuții căutare și salvare pe mare, fondurile europene nu se pot aproba pentru IGSU. Așa, dacă va obține atribuțiile de căutare și salvare pe mare, se vor obține și fondurile europene și, la fel, acei bani se vor sifona, cum s-au sifonat și banii de ventilatoare la începutul pandemiei, s-au dus în străinătate și nu au mai venit nici produsele, nici banii. Totodată, este posibil ca o parte din activitatea agenției să fie transferată în privat, către domnul Gabriel Comănescu, de la GSP Power. Este vorba despre serviciul de depoluare și de scoatere a navelor de sub ape”, ne-a precizat Lucian Boris, președintele Sindicatului Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Interese politice

După protestul de ieri al angajaților ARSVOM din fața Prefecturii Constanța, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Trans-Conex Portul Constanţa, Silviu Stanciu, a afirmat și el că trecerea agenției la IGSU este legată de interese politice și de interese financiare private. ”În momentul în care agenţia a avut probleme cu anumite nave, anumiţi agenţi economici au făcut acele operaţiuni, de fapt, au asigurat, nu au făcut nimic şi au încasat foarte mulţi bani, acest lucru se poate verifica. Iar din câte cunoaştem în momentul de faţă, domnul Raed Arafat, prin programul de fonduri europene, a achiziţionat nave multirol, elicoptere şi alte lucruri şi pe care nu are unde să le folosească şi atunci agenţia i-ar veni ca o mănuşă să poată să îşi desfăşoare activitatea”, a spus Silviu Stanciu.

Statul încurajează corupția. Două șpăgi la circulație, cât salariul unui polițist

Nivelul salariilor polițiștilor a ajuns atât de jos, încât acesta poate fi obținut din doar două șpăgi luate de la șoferii care au trecut pe culoarea roșie a semaforului, ne spun sindicaliștii de la Europol. Probabil pentru că nu vor să-și riște libertatea, polițiștii preferă să iasă la pensie în secunda în care au îndeplinit condițiile, mai ales după batjocura așa-zisei majorări salariale, care îi lasă, de fapt, cu mai puțini bani la sfârșit de lună.

Polițiștii, principalii apărători ai legilor, au fost în totalitate demotivați de statul român, care i-a transformat în cea mai coruptibilă categorie profesională. La atâtea tentații, puțini pot rezista, atâta timp cât au ajuns să ia salarii de mizerie.

”Nimeni nu înțelege nivelul foarte scăzut al salarizării în rândul polițiștilor. Noi am făcut niște calcule și am constatat că puterea de cumpărare a unui polițist a fost mai mare înainte de aplicarea Legii salarizării din 2017, decât acum, după ce s-a aplicat jumătate din lege. Un agent de poliție pleacă acasă cu un salariu net de 2.809 lei. Pentru orele lucrate în weekend și în zilele de sărbători legale, un polițist primește, net, 8 lei pe oră. Mulți au spus că preferă să dea ei 8 lei pe oră din buzunar decât să lucreze în aceste zile și să nu fie alături de familie. Pe ora de noapte, polițistul primește 2,80 lei, iar sporul de periculozitate, de risc, de condiții grele este de 116 lei pe lună, adică 5,5 lei pe zi pentru riscul de a fi ucis sau vătămat”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Acesta ne povestește că, la o discuție cu colegii mai tineri de la Brigada Rutieră, în care a încercat să-i determine pe aceștia să înțeleagă că nicio sumă din lume nu poate să reprezinte o compensare pentru pierderea libertății, a avut parte de un răspuns aproape șocant, dar cât se poate de real.

”Un coleg mai în vârstă a zis că degeaba le spun celor tineri să nu ia șpagă sau că e mai importantă libertatea, pentru că am ajuns la un nivel atât de scăzut al veniturilor, încât, din două șpăgi pe care le primești de la cetățeni, fără să le ceri, la o trecere pe culoarea roșie a semaforului, ai făcut salariul pe o lună de zile. Și, într-adevăr, din analiza unor dosare de luare de mită în sistem, s-a constatat că șpaga medie este de 1.500 de lei”, ne-a precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Val uriaș de pensionări

Sindicatul Polițiștilor Europol anunță un val uriaș de pensionări din sistem, după ce Guvernul a decis să acorde doar un sfert din cele două tranșe de majorări salariale, care ar fi trebuit să intre integral în plată de anul acesta, conform Legii 153/2017. ”Din discuțiile purtate cu colegii noștri din teritoriu, aceasta a fost lovitura decisivă pentru ei, având în vedere că nicio promisiune a ministrului Lucian Bode nu a fost materializată. Astfel, polițiștii au considerat că nu mai au de ce să rămână în sistem și s-au pensionat la termen”, ne spune Cosmin Andreica. Media de vârstă la care se pensionează este de 51 de ani și opt luni, dar polițiștii din operativ se pot pensiona cel mai devreme la 47 de ani.

Batjocoriți de sistem

În ultima perioadă sindicatele au primit foarte multe plângeri de la polițiști, referitoare la întârzieri nepermise ale primei pensii, care ajung și la 3-4 luni.

”Vorbim, în primul rând, despre un volum foarte mare de lucru la Casa de Pensii, dar și de un dezinteres și de o bătaie de joc. Au fost colegi care au fost nevoiți să se împrumute pentru a supraviețui cele 3-4 luni până când le-a venit pensia. Este o situație umilitoare să apelezi la rude și la prieteni ca să nu mori de foame. În plus, acești oameni ies la pensie fără ca cineva să le strîngă mâna și să le mulțumească pentru întreaga activitate. Le-am atras atenția celor din MAI că este nefiresc ca, în momentul în care polițiștii ies la pensie, să nu existe o ceremonie în cadrul unităților, în care să le fie recunoscută implicarea. Efectiv, le pun în brațe fișa de lichidare, merg să semneze și trec în rezervă”, ne-a mai precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Salariul minim. Ce au stabilit statele Uniunii Europene

3

Negociatorii statelor membre ale UE au ajuns marţi la un acord cu Parlamentul European privind regulile comune pentru garantarea unui salariu minim care să asigure „un nivel de trai decent”, deși suma nu va fi neapărat aceeaşi în toate ţările.

Textul prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state europene unde există deja salarii minime. În aceste cazuri, se va impune o transparenţă sporită a modalităţii de stabilire a salariului minim şi se va facilita creşterea acestuia.

Cele şase state unde nu există salarii minime – Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia – nu sunt obligate să introducă această prevedere legală, deoarece nivelurile veniturilor sunt deja determinate prin negocierile colective.

Suedia şi Danemarca au avertizat însă că se vor opune textului. Acesta va putea fi totuşi adoptat cu majoritate calificată, la următoarea reuniune a Consiliului UE.

Cele 21 de state vizate trebuie să evalueze, cu ajutorul unui “coş de bunuri şi servicii la preţuri reale”, dacă salariul minim legal existent este suficient pentru un nivel de trai decent.Se va ţine seama de condiţiile socioeconomice, de puterea de cumpărare, de nivelul productivităţii şi de dezvoltarea pe termen lung, arată un comunicat al Parlamentului European.

Conform acordului, guvernele pot aplica şi valori de referinţă, cum ar fi procentajele(60%) din salariul mediu brut.

„Prin această lege, reducem inegalitatea salarială și facem eforturi pentru ca lucrătorii cel mai prost plătiți din Europa să beneficieze de salarii mai mari ”, a comentat pentru AFP europarlamentarul olandez Agnes Jongerius (S&D, social-democrați), co-raportor al textului.

Acordul are la bază o propunere prezentată de Comisia Europeană în 2020, în vederea combaterii dumpingului social şi a încurajării unei convergenţe a salariilor către nivelul superior.
Noua legislație intenționează, de asemenea, să întărească ponderea negocierilor colective: statele în care mai puțin de 80% din forța de muncă este protejată printr-un contract colectiv vor fi obligate să creeze un plan de acțiune pentru a crește treptat această acoperire și a implica mai mult partenerii sociali în revizuirea periodică a salariului minim.
Din punct de vedere istoric, Uniunea Europeană a fost foarte divizată din cauza diversității sistemelor naționale de salarizare.Salariile minime se încadrau în 2021 între 332 de euro în Bulgaria şi 2202 euro în Luxemburg.

Parisul antrenează campioni viitorului Internet

Un nou cuvânt la modă a preluat vocabularul lumii tehnologiei: Web3. Deși această versiune mai nouă a internetului nu există încă și tehnologia este în curs de dezvoltare, Europa încearcă în mod activ să o accepte.

Nu este o surpriză atunci că Orașul Luminilor încearcă să stimuleze campionii Web3 de pe continent. Studioul francez de startup PyratzLabs își deschide porțile la Paris cu scopul de a ajuta antreprenorii  să se extindă.

Web3, notează Euronews, este definit de tehnologia blockchain, același sistem folosit de criptomonede și jetoane nefungibile (NFT), dar își propune să folosească o filozofie egalitaristă pentru a elimina gatekeepe-urile centrale ale internetului, cum ar fi Google și Facebook.

În teorie, Web3 va fi o combinație a celor două versiuni anterioare ale Internetului, dar va lua puterea giganților și corporațiilor tehnologice și o va pune înapoi în mâinile utilizatorului.

Blockchain va fi forța motrice din spatele acestuia, iar una dintre caracteristicile sale de bază va fi metaversul, criptomonedele și finanțele descentralizate (DeFi).

Guvernele europene au subliniat deja importanța construirii propriilor ecosisteme Web3. Președintele francez Emmanuel Macron, de exemplu, vrea ca UE să aibă propriul său metavers.

Deși Franța este unul dintre liderii Europei când vine vorba de start-up-uri și companii de tehnologie, nu are structuri de sprijin și spații de lucru fizice pentru antreprenorii Web3, spre deosebire de SUA, precizează Bilal El Alamy, șeful și co-fondatorul PyratzLabs.

Prin urmare, compania va deschide în capitala franceză birouri dedicate investitorilor Web3 din toată lumea, care le vor permite să se întâlnească și să primească sfaturi de la experți în antreprenoriat și tehnologie.

„Misiunea PyratzLabs este simplă: îndrumarea și facilitarea. Web3 permite noi metode de consum care înfloresc în prezent, în special la Paris, care ar putea deveni capitala europeană a noului internet”, a subliniat El Alamy.

Șeful ANAF recunoaște. Instituția nu s-a ocupat de marii evazioniști

Anunțul șefului ANAF de începere a urmăririi marilor evazioniști și de abandonare a micilor găinari este marcat de o gravitate enormă. Practic, conducerea agenției recunoaște public că, până acum, acțiunile inspectorilor s-au îndreptat spre amărăștenii care-și mai băgau și ei o ladă de bere fără factură, în timp ce zeci de mii de tone de fructe și legume nefiscalizate, de exemplu, zburdau în câmp deschis, dar sub radarul vigilenței ANAF-ului.

De peste 30 de ani încoace, România nu reușește să colecteze TVA și impozit pe profit decât la un nivel minim. Dar asta nu din incompetență, ci pentru că a existat și există o cârdășie între marile corporații, oamenii de afaceri prosperi și politicieni. Sigur că personalul subdimensionat al ANAF-ului nu poate fi în același timp peste tot. Și nicăieri în lume inspectorii antifraudă nu fugăresc comercianții și firmele lor, ci totul ține de digitalizare și de unificarea bazelor de date. În România nu s-a vrut acest lucru, pentru că, odată funcțional acest sistem, conducta ”prieteniei” dintre afaceriști și politicieni s-ar fi închis, lăsându-i pe guvernanți și pe partide fără surse de venit consistente. Cam la asta se reduce totul.

În România ANAF-ul nu a îndrăznit să ”calce” multinaționalele, de teama repercusiunilor, de genul în care nu știi cine va țipa după ce lovești sau nu știi ce presiuni de pe la ambasade vor veni. Toate aceste lucruri se știu prea bine. În schimb, ca să-și justifice activitatea, inspectorii au tăbărât pe firmele mici, românești, interpretând legea în defavoarea acestora și, de cele mai multe ori, abuziv, și speculând schimbările legislative de peste noapte, precum și hățișul bulversant al actelor normative. La noi, inspectorul ANAF nu este prietenos, în sensul în care să-ți explice unde ai greșit și să te ajute să-ți îndrepți eroarea, ci îți dă direct în cap, tratându-te ca pe un inamic din start. Că doar cum altfel ar putea statul să colecteze de la ăia micii ceea ce nu reușește să colecteze de la maeștrii optimizărilor fiscale, numele de cod al evaziunilor fiscale.

Tunurile, pe cine?

Lucian Heiuș, șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a anunțat că va pune tunurile pe marile companii și că nu se va mai concentra pe micii afaceriști. Și a spus aceste lucruri cu multă seninătate. Păi cum vine treaba, domnule Heiuș? Până acum asta ați făcut? Ați fugărit comercianții care vindeau la colț trei covrigi și un suc, așa cum spuneați? Se pare că da. O astfel de recunoaștere publică a politicii ANAF este, din punctul meu de vedere, fără precedent. Dar, totuși, s-ar putea să fie o problemă. Multinaționalele și-au angajat foști procurori, foști judecători și foști specialiști de la ANAF, și i-au angajat, bineînțeles, pe cei mai buni. Ca să descoperi schemele de fraudare îți trebuie oameni bine pregătiți, or, ca și la medici, dacă nu mai profesezi o bună perioadă de timp, te deprofesionalizezi. Eu zic că, pentru început, este nevoie de niște cursuri de specializare în afara țării, ca să învețe și inspectorii noștri că optimizările fiscale, prin care se croșetează legile, sunt, de fapt, evaziuni fiscale grosolane, care păgubesc statul român cu miliarde de euro. Iar dacă șeful ANAF vrea să înceapă cu ceva ușor, să se ducă prin piețe, că acolo se împiedică de evazioniști la tot pasul. Și nu vorbesc de producători, ci de societățile comerciale care aduc marfă din afară, nefiscalizată, bineînțeles, și o vând la prețuri mai mici decât fermierii români. Fără niciun fel de bon fiscal, evident.

Conectarea caselor fiscale, de formă

Economiștii Consiliului Fiscal semnalau, recent, că termenul limită de conectare a caselor de marcat la serverul ANAF a expirat la 30 noiembrie 2021. Dar, cu toate că aceste case de marcat transmit multe informații, încă nu a fost creată arhitectura software care să analizeze aceste informații și să furnizeze date în scopul combaterii evaziunii fiscale. Deci, practic, un fel de conectare de formă, în cel mai pur stil mioritic.

Prințesa Martha Louise a Norvegiei s-a logodit cu un șaman de la Hollywood

6

Prințesa norvegiană Märtha Louise s-a logodit, la vârsta de 50 de ani, cu partenerul ei Durek Verrett, un șaman american care își oferă serviciile celebrităților de la Hollywood.

„Majestatea Sa Regele și Majestatea Sa Regina le adresează cele mai calde felicitări și le doresc toate cele bune în viitor”, a anunțat familia regală într-un comunicat.

Prințesa spune că poate comunica cu îngerii

A patra în ordinea succesiunii, după fratele ei, prințul moștenitor Haakon, și cei doi copii ai acestuia, Märtha Louise, în vârstă de 50 de ani, are foarte puține șanse de a urca vreodată pe tron.

A renunțat la majoritatea titlurilor și îndatoririlor sale oficiale cu mulți ani în urmă pentru a se dedica activităților sale private, scrie Ouest-France. Fiica regelui Harald a oficializat în urmă cu trei ani că are o relație cu Durek Verrett, în vârstă de 47 de ani, cunoscut și sub numele de Șamanul Durek.

Märtha Louise are trei fiice dintr-o căsătorie anterioară cu scriitorul norvegian Ari Behn, care s-a sinucis în decembrie 2019. Cuplul a divorțat în 2016.

Adeptă a terapiilor alternative, prințesa este considerată o excentrică în țara sa. Ea susține că poate comunica cu îngerii, o aptitudine pe care încearcă să o împărtășească prin cursuri și cărți.

Iohannis și-a băgat SPP-istul în spital!

După ce pandemia i-a stricat mai consecvent decât se aștepta toate planurile de vacanță externă, șeful statului a trebuit să se mulțumească, atâta amar de vreme, cu una dintre celelalte pasiuni ale sale pe persoană fizică. Nu, nu este vorba nici de schiat și nici de golf. Astfel că președintele României a pedalat cât a putut pe intensa promovare a imaginii publice de ”cel dintâi biciclist al țării”.

Fie soare, fie ploaie, Iohannis se dă cu bicicleta, cu SPP-iștii după el

Însă, ghinion, cu victimele colaterale de rigoare… Principalul ”păgubit” fiind chiar unul dintre nenumărații aghiotanți puși la dispoziție de conducerea Serviciului de Protecție și Pază pentru plimbările prezidențiale cu bicicleta. Acum, pentru că altfel chiar nu ar fi rezistat nici el nu mai știe de când în fruntea SPP-ului, generalul Lucian Pahonțu nu s-a sfiit să arunce vina pe ofițerul care s-a ales cu o fractură de claviculă ce a necesitat inclusiv spitalizare. Cu toate că respectivul SPP-ist nu a ”condus” bicicleta nici beat, nici imprudent, la fel ca și colegii săi de altfel. Numai că bicicletele puse la dispoziție de către conducerea Servicului de Protecție și Pază fiind de o calitate mai mult decât îndoielnică, spre deosebire de cea a președintelui Iohannis, pur și simplu s-a rupt cadrul! Și SPP-istul s-a dat peste cap la o bordură de pe traseul în care pedala chiar în spatele președintelui Klaus Iohannis! Fără însă ca acesta din urmă să se oprească din mers și să acorde primul ajutor sau barem să se intereseze de soarta aghiotantului său rănit, cum ar fi fost omenește…

Nu le luați și lor biciclete…?

Ce este drept, nici măcar nu mai este nevoie să subliniem faptul că generalul Lucian Pahonțu a fost îngrijorat mai mult ca nu cumva președintele Klaus Iohannis să se fi enervat cumva din cauza acestui incident, decât de soarta sănătății ofițerului SPP. Cel care, după convalescență a și fost trimis mai mult prin diverse misiuni prin țară, precum cea recentă de la vizita președintei Ungariei în Transilvania. Pentru ca nu cumva să îi vadă Iohannis ”ciocul” și să își aducă aminte.

Șeful statului are aghiotanți ”perpedes” și ofițeri bicicliști…

În schimb, generalul Lucian Pahonțu ar fi putut cel puțin să spele ”rufele murdare” în familia serviciului și să achiziționeze niște biciclete mai de Doamne Ajută, pentru ofițerii desemnați să îl însoțească pe președinte la turele de pedalat. Și care chiar nu au nicio vină pentru producerea unor astfel de situații cel puțin jenante.

Generale Pahonțu, ia-le oamenilor niște biciclete!

Mai ales că Klaus Iohannis beneficiază de un adevărat ”velo -bolid”, pe lângă care ”chinezăriile” SPP-iștilor sunt chiar ”relicve”… Numai că generalul Lucian Pahonțu nu a făcut nici măcar acest minim gest de reparație morală… Mai ales că ar fi fost și o bună investiție, din moment ce a venit vremea frumoasă și mai mult ca sigur Klaus Iohannis se va plimba și mai mult cu bicicleta!

… că ei ți-au luat și costum de schi și boxe!

Așa că, dacă generalului Pahonțu tot nu îi pasă de oamenii săi, nici măcar atunci când vorbim despre cei mai ”profi” dintre ei, barem președintele Iohannis ar putea face un gest… Mai ales că, totuși, ”băieții” au pus ”mână de la mână” și i-au cumpărat un costum de schi cu care doar oligarhii ruși se mai flexau pe pârtiile din Alpi!

Dar costumul de schi de la cine era…?

Dar și sistemul audio de ziua lui, cu care a fost dotată vila de protocol ”Nufărul” de la Neptun! Sau cel puțin așa i-a zis generalul Pahonțu președintelui Iohannis…

Liniile aviatice în faliment, asta-i următoarea pandemie

Jale și primejdie, s-a muncit mult pentru jale și primejdie, dar s-au demonetizat și astea. Vreo 30 de ucraineni, cu steaguri și fond sonor, în Piața Aristotelis din Salonic. În urmă cu două luni, grecii și turiștii ar fi fost impresionați. Sâmbătă seară, grecul de la masa din fața mea mânca imperturbabil cu un ditamai muscoiul pe nas. Iar ospătarul era interesat dacă plătești cash sau card. I-am zis: „cash”. Radia: „cash is better”.

Grecia e mai bine înfiptă pe harta banilor decât România, dar noi învingem pe oricine la slugărnicie. Am văzut o singură pistă de biciclete în tot centrul Salonicului, între Hotelul Elektra Palace și Turnul Alb. E mult spus pistă. Niște linii trasate la mișto cu vopsea galbenă. Dar Mitropolia din Salonic se găsește într-un palat mai mare decât Cazinoul din Constanța, aflat la 50 de metri de Mare. Și ce grădină botanică are Mitropolia, și ce mașini erau în curte, lipsea doar Clotilde, ca să le ridice.

De la 1 iunie masca a devenit iarăși obligatorie în spațiile închise din Grecia. Și cred că de la 1 iulie va fi din nou cu teste covid în aeroport. E clar că ăștia nu ne vor lăsa în pace.

De ce să scape de pandemie dacă pot să o „revitalizeze”? Specia umană a ajuns să revitalizeze o molimă. Și dacă nu merge cu pandemia și războiul, putem băga niște companii aviatice în faliment. În toate aeroporturile e prăpăd, multe zboruri sunt anulate, pasagerii dorm pe jos și încă n-a început sezonul.

Cu toate astea, aeroporturile și avioanele reprezintă o lecție neașteptată de prețuire. Ar fi bine pentru minte, sănătate și buzunar să ne bucurăm pentru orice flecușteț. Aveam cursa Ryanair de întoarcere la 15.35. S-a anunțat că va decola la 15.50. Ce figuri pe mine, ce nervos eram eu! Și nu știam ce mă așteaptă. Și-a luat zborul la 16.10, s-a înălțat vreo zece minute deasupra Mării și am fost anunțați că a apărut o defecțiune tehnică și ne întoarcem la Salonic. S-a schimbat aeronava și am decolat iar la 1.20. O întârziere de 10 ore. Ce, e mult? Ca să decojesc timpul, am luat un taxi, am fost la Peraia, o stațiune de lângă aeroport, și am numărat valurile într-o tavernă de pe malul Mării vreo cinci ore. Dar dacă n-aveam bani, ce făceam? Generoasa companie Ryanair i-a oferit fiecărui călător câte un voucher de patru euro, valabil doar la chioșcul din fața aeroportului. O felie de pizza era 7,20 euro și o brioșă 3.30.

Așaaaa, și am aterizat în patrie! Panaramezii mimetici abuzează de clișeul „cel mai frumos loc din România e terminalul Plecări de pe Otopeni.” Ce amuzant, oooo, câtă ironie! Cert e că locul cel mai sinistru din România e la terminalul Sosiri din Otopeni. La stația de amplificare ni se cere „să reclamați dacă ați văzut ceva suspect.” Adică ești îndemnat să fii delator. Mi-a plăcut mult de un corporatist care a comentat așa: „ce tâmpenie! N-am pregătire în domeniu, n-am cum să-i ajut!” Adică el ar fi turnat cu plăcere, înțelegeți? Ce situație, domnilor! Vrea și corporatistul să facă un sifon și nu știe.

Reziliență, nu obediență la dictatura imposturii

După Davos este tot mai evident că marii deținători de capital nu au soluții pe termen scurt și mediu pentru remedierea pagubelor provocate de strategiile gândite  iresponsabil pentru creșterea economică. Globalizarea ca metodă de creștere a piețelor de producție și desfacere, a intrat în coliziune cu constituțiile naționale. Strategiile de salvare ale planetei în urma exploatării accelerate a resurselor în paralel cu creșterea exponențială a populației au deteriorat echilibrele naturale de protecție ale Terrei. Tot mai mulți oameni trăiesc tot mai prost în timp ce la vârful piramidei sociale tot mai puțini devin tot mai bogați și iresponsabili. Dictatura globală a capitalului are nevoie de obediență mascată într-o utopică reziliență.

Pentru a realiza acest obiectiv ambițios, prima redută ce trebuia cucerită a fost educația. Și strategiile au fost gândite dincolo de Atlantic, încă de la prima criză postbelică din anii 70. În  programa școlară științele exacte au fost treptat înlocuite cu științe sociale. Pe măsură ce capitalul migra spre zone cu costuri mici de producție, ideologii „politicii corecte” din occident construiau strategii în educație, pentru obediența la legile pe care statul social capitalist le-a creat l-a sfârșitul secolului XX. Legi necesare pentru a finanța costurile sociale ale pierderilor de locuri de muncă în sectoarele de producție. Treptat revoluția din educație a migrat în vestul Europei, simultan cu migrația capitalului de aici spre est. Cercetarea în SUA a ajuns pe locul 3 în lume, spune chiar președintele Biden. În departamentele de cercetare din zona științelor exacte din America lucrează specialiști importați din India, Japonia, Rusia sau Europa de Est.

Americanii sunt educați pentru închinarea în templele diversității, departe de valorile creștine care au pus fundamentele lumii noi. Influențele marxiste ale lui Derrida au prins rădăcini tocmai în California, care acum este un stat aproape de faliment. Programa la disciplina chimie din universități este la nivelul celei din liceul de la noi. Copiii sunt învățați matematică la disciplina științele naturii, unde sunt amestecate inteligent toate disciplinele care dezvoltă gândirea independentă. Acum guvernatorul din Florida este obligat sa trimită peste 40 de manuale de matematică la Washington pentru ca formularea problemelor inocula la copiii din gimnaziu apetitul pentru libertate fără responsabilitate. Când  a căzut Cortina de Fier în anii 90, prima redută atacată, cu finanțarea Băncii Mondiale în 1992 , a fost educația. Acum, după 30 de ani,  în UE procesul de „schimbare pentru o societate deschisă ” este aproape finalizat.

După încheierea procesului Bologna, încheiat prin semnarea declarației din 1999, la universitatea care celebra 900 de ani de existență pe principiile care au creat din  Europa centrul marilor descoperiri și continentul emancipării omului modern, educația pentru competiție și meritocrație a fost trecută la arhivă. Israelul nu a achiesat. Oare de ce? Macron a modificat bacalaureatul francez și desființează INA, care a fost pepiniera de funcționari de elită. Asta în timp ce chinezii ocupă toate topurile SAT la matematică și fizică. România mai trăiește încă din dobânzile educației hulite din învățământul pe model comunist. Avem informaticieni și ingineri de excepție ieftini. Încă. După reformele din ultimii ani, cu schimbări de miniștrii ca pe ciorapi, care mai de care mai slugarnic la ordinele de schimbare, educația se distruge radical. Și lovitura de grație o dă acum ministrul Cîmpeanu prin eliminarea tezelor. Fără evaluare periodică, nu se va vedea dezastrul decât atunci când va fi prea târziu și obediența va fi garantată. Generația de sclavi este pregătită să se distreze până la moarte pe salariul minim garantat, cu droguri de mic risc la liber și  adormită la seriale despre salvatori providențiali. Dormiți liniștiți, deținătorii de capital decid pentru voi. Prea multă scoală dăunează grav sănătății lor.

Digi24 l-a dat afară pe CTP! Ciutacu i-a dat decisiva: „Nici la voucherele lui Budăi nu te califici”

9

Cristian Tudor Popescu a anunțat marți că Digi 24 a decis să înceteze colaborarea cu el, după emisiunea „Cap Limpede” de vineri, 3 iunie. Gazetarul a anunţat că postul de televiziune a considerat că el a pus în pericol imaginea staţiei.

În emisiunea „Cap Limpede”, Cristian Tudor Popescu a criticat în termeni duri, vorbind de fake news, gafa făcută de Cosmin Prelipceanu, care a prezentat un clip vechi de cel puțin 14 ani ca fiind o înregistrare cu un ”recrut rus” care vorbea despre războiul din Ucraina.

CTP vrea să ia o pauză

Cristian Tudor Popescu a adpugat că nu ia în calcul „transferul” la nicio televiziune de știri și, deocamdată ia „o pauză video”.

„Dar, ne putem întâlni în continuare în scris, în Republica, pe facebook și, audio, joia dimineața, la Europa FM. Deși concediat, nu plec în concediu”, a adăugat el.

Diagnosticul – mai dăunător decât boala

Emisiunea Cap Limpede de vineri, 03 iunie, nu a fost ultima din acest sezon, a fost ultima. Nu ne mai vedem la toamnă. Analizând conținutul acestei emisiuni, conducerea postului a decis să înceteze colaborarea cu subsemnatul. Este o hotărâre unilaterală, care aparține Digi 24. Diagnosticele puse în Cap Limpede final au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala.

Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24. Am mai rămas din respect față de telespectatorii emisiunii Cap Limpede și de partenerul meu de dialog, domnul Claudiu Pândaru. Acum, sunt dezlegat.

Nu există vreo televiziune de știri la care să iau în considerare a mă „transfera”. Poate că ne vom revedea pe youtube, mă voi gândi. Deocamdată, iau o pauză video. Dar, ne putem întâlni în continuare în scris, în Republica, pe facebook și, audio, joia dimineața, la Europa FM. Deși concediat, nu plec în concediu”, a postat CTP pe Facebook.

Ciutacu a râs de CTP

Victor Ciutacu a reacționat rapid la concedierea lui Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul de la Romania TV spune că CTP a fost ținut pe piață mult prea mult și că nu mai este deloc util.

CTP descopera la batranete cum e sa fii dat afara fara sa primesti explicatii.

Tarziu, foarte tarziu, tataie, dar iti dezleg eu misterul: ai devenit nefolositor pentru baietii care te-au tinut in piata cu termenul de valabilitate expirat.

Nici macar cu eticheta schimbata nu le mai esti util. Si nici la voucherele lui Budai nu te califici…„, a scris Ciutacu pe Facebook.

„Allahu akbar!” în fața cinematografelor britanice. Filmul care i-a scos pe musulmani în stradă – VIDEO

Lansat în cinematografe pe 3 iunie, „The Lady of Heaven” spune povestea fiicei profetului Mahomed și prezintă mai multe persoane apropiate profetului. Criticii săi îl consideră „blasfemiator” și „ofensator”.

Filmul britanic „The Lady of Heaven” a atras furia unei părți a comunității musulmane din Marea Britanie. Demonstrații și mitinguri au avut loc deja în mai multe orașe din țară.

„Allahu akbar!” în fața cinematografelor

În Blackburn, un oraș cu peste 100.000 de locuitori la nord de Manchester, câteva zeci de persoane s-au adunat pe 3 iunie pentru a protesta în fața unui cinematograf care proiecta filmul, relatează cotidianul local Lancashire Telegraph.

Pe lângă scoaterea filmului din catalogul online, protestatarii au cerut ca filmul să nu fie difuzat. În alte părți ale Angliei, și alte proteste au marcat lansarea filmului, cum ar fi în Sheffield, unde managerii au anunțat retragerea filmului, scrie Le Figaro.

Într-un alt videoclip postat pe rețelele de socializare, o altă demonstrație poate fi văzută în fața lanțului de cinematografe Cineworld. La strigătul „Allahu Akbar”, câteva zeci de manifestanți musulmani își exprimă nemulțumirea față de difuzarea filmului, pe care îl consideră „ofensator” și „insultător”.

Filmul amestecă două intrigi paralele. Primul spune povestea lui Laith, un copil irakian care și-a pierdut mama din cauza grupării teroriste ISIS. În căminul care îl găzduiește, o femeie în vârstă îi spune povestea Fatimei, fiica profetului Mahomed. Filmul revine apoi la începuturile islamului, prezentând mai multe rude ale profetului, inclusiv pe Ali, fondatorul ramurii șiite, care este unul dintre personajele centrale ale filmului.

Deja interzis în mai multe țări

Interzis deja în Iran, Pakistan și Irak, filmul a stârnit o mare vâlvă în afara Marii Britanii. Este primul film care pune pe ecran chipul profetului, notează The Guardian într-o recenzie. În Islam, reprezentarea vizuală a profetului este strict interzisă. Tânărul regizor, sprijinit de Yasser Al Habib, un intelectual musulman din Kuweit, a ales să îl portretizeze pe Mahomed și pe câteva dintre rudele sale, chiar dacă niciun actor nu le interpretează rolurile, deoarece chipurile au fost generate virtual pe calculator.

Protestele au reproșat în principal „inexactitățile istorice” legate de reprezentarea unor rude ale profetului Mahomed, considerându-le „blasfemiatoare” și „antisunite”. Filmul este acuzat că a semănat discordie între musulmanii șiiți și suniți. A fost lansată o petiție pentru a cere retragerea definitivă a filmului din cinematografele britanice. Până în prezent, a primit semnăturile a aproape 116 000 de utilizatori de internet.

ADIO, Adrian Copilu’ Minune! Manelistul NU vrea să mai audă de muzică. Ce l-a supărat

Adrian Copilu’ Minune, probabil cel mai celebru manelist din România, se lasă de muzică. Poate nu chiar imediat, dar, din 2024, trilurile de la „Of, viaţa mea!” nu se vor mai auzi.

Interpretul va susține peste doi ani un spectacol mare de retragere, chiar pe un stadion.

Se retrage din cauza vârstei

De ce se retrage Adrian Copilu’ Minune? De bătrâneţe.

În 2024, o să-mi fac retragerea. Pentru că mai am de trăit 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară. Nu mai cânt. Probabil o să fac două spectacole pe an, pentru că menirea mea este să fiu lăutar.

O să-mi fac retragerea pe un stadion, gratis, bineînțeles. Apoi, o să fac două spectacole, pentru că menirea mea este să cânt.

Dacă nu cânt, nu știu să fac altceva. Împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”, a explicat Adrian Minune pentru Antena Stars.

Vrea să mai stea şi cu familia

Totodată, manelistul caută să petreacă mai mult timp cu familia, cu copiii și nepoata lui, așadar din 2024 nu va mai participa la evenimente private, la nunți sau la botezuri.

Un alt motiv al retragerii sale este lipsa de respect cu care sunt artiștii tratați la evenimente.

”Noi cântăm și când sunt oamenii trezi și când sunt beți. Și nu mai accept ca niște copii să mă împingă sau să vorbească anapoda. Cu toate că eu sunt o slugă de lux a copiilor mei, dar doar a copiilor mei. Într-un timp, mai obosim și noi”, a mai spus cântărețul.

De ce refuză sora lui Elon Musk să vorbească despre inventatorul Tesla. Motivul-ŞOC pentru care nu se înţeleg

Elon Musk nu este singurul antreprenor din familia lui. Omul de afaceri american provine dintr-o familie inovatoare. Tosca Musk, 47 de ani, este sora mai mică a celor doi fraţi Musk, Elon şi Kimbal, şi, la fel ca şi ei, îşi valorifică spiritul antreprenorial.

Femeia a fondat, în urmă cu 5 ani, Passionflix, un streaming cu filme de dragoste care se adresează direct femeilor.

Tosca Musk se fereşte de fratele ei

Tosca Musk refuză să vorbească despre fratele ei. Cel puţin, în public. Cei doi lasă de înţeles că nu ar mai comunica deloc. De ce? Din cauza influenţei lui Elon şi a zvonurile că afacerea femeii ar fi susţinută, din umbră, de inventatorul Tesla.

Dacă spun că el este investitor, atunci toată lumea spune că mi-am pus fratele să plătească pentru asta. Şi dacă spun că nu a investit, atunci cu toţii vor spune că nu mă susţine”, a spus sora lui Elon Musk.

Tosca Musk a produs şi regizat multe dintre filmele şi serialele TV care apar pe platformă. Chiar dacă este puternic implicată în producţie, Passionflix rămâne un serviciu de streaming de nişă, compania având doar şase angajaţi.

O nouă creșă, inaugurată. Primarul Robert Negoiță: “Pregătim un amplu proiect pentru școlile din Sectorul 3”

1

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a inaugurat astăzi, 7 iunie, noua creșă „Trapezului”, situată pe Aleea Prevederii nr. 6.

Edilul a oferit jurnaliștilor prezenți date despre noua construcție și a asigurat părinții că aceasta va putea primi copiii începând cu această toamnă.

“Aici era un corp mic și foarte vechi care, conform expertizei, stătea să cadă și pe care l-am demolat. Iată-ne aici în fața acestei clădiri noi, de capacitate mult mai mare față de cea veche. Vorbim despre o clădire de aproximativ 3000 de metri pătrați. Costurile au fost de aproximativ 14 milioane de lei, cu finanțare din fonduri locale. În această sumă sunt incluse și amenajările din curte, utilitățile nu doar clădirea. Capacitatea creșei este de peste 250 de antepreșcolari. Din toamnă, personalul creșei va fi gestionat de Ministerul Educației și tot atunci vom deschide creșa pentru cei mici“, a precizat Primarul Sectorului 3.

Nou proiect pentru toate școlile din sector

Edilul a adăugat și faptul că primăria are un proiect prin care școlile din Sectorul 3 vor fi extinse ca suprafață. “De altfel, avem un proiect care privește și extinderea școlilor din Sectorul 3 cu fonduri europene. Noi am reabilitat în urmă cu câțiva ani toate școlile pe care le avem în administrare, dar prin acest proiect el vor căpăta o suprafață mai mare și le vom aduce la un nivel mult superior”, a mai spus primarul.

Când se pot face înscrierile

Creșa va găzdui copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani, care vor putea fi înscriși în cele 17 grupe noi.

Înscrierea copiilor la creșa „Trapezului” pentru anul școlar 2022-2023, se va desfășura, exclusiv online prin aplicația disponibilă pe site-ul www.dgaspc3.ro, în perioada 20-24 iunie 2022.

Creșa „Trapezului” are ca misiune asigurarea de servicii de îngrijire și de supraveghere a copiilor care o frecventează şi dezvoltarea de programe adecvate vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor acestora.

Creșa este amenajată și dotată după ultimele standarde europene, oferind copiilor cetățenilor Sectorului 3 servicii de îngrijire și educație timpurie de calitate.

Iran amenință crunt Israelul. „Vom rade aceste orașe de pe pământ” / Declarația șefului armatei

Comandantul forțelor terestre ale armatei iraniene, generalul Kioumars Heydari, a declarat că armamentul ofensiv al țării sale poate „rade de pe suprafața pământului” orașele israeliene Tel Aviv și Haifa.

„La ordinul liderului spiritual (al Iranului, Ali Khamenei), în cazul celei mai mici greșeli a adversarului, vom rade de pe suprafața pământului Tel Aviv și Haifa”, a declarat Heydari.

„Teritoriile ocupate de Israel vor reveni lumii islamice”

Generalul a precizat că raza de acțiune a aviației iraniene fără piloți, precum și a armamentului de rachete al forțelor terestre a crescut. Împreună cu „componenta inteligentă” a noilor arme, pregătirea de luptă a trupelor a crescut semnificativ pentru a „răspunde la o agresiune necugetată”, scrie Tass.

„În prezent, realizările ofensive și defensive ale Republicii Islamice Iran îi irită pe dușmanii țării noastre”, a remarcat generalul. El și-a exprimat încrederea că „teritoriile musulmane ocupate de regimul sionist vor reveni lumii islamice în următorii 25 de ani”.

În mod tradițional, Iran a considerat Israel principalul inamic al republicii, alături de SUA. Blocajul este condiționat de politica Tel Avivului în ceea ce privește teritoriile palestiniene în care se extind coloniile evreiești, în timp ce în ultimele săptămâni, tensiunile dintre arabi și israelieni s-au intensificat brusc, iar numărul atacurilor și al operațiunilor militare a crescut.

Lovitură la cel mai înalt nivel în piaţa IT din România. Un „greu” riscă 2 ani şi jumătate de închisoare!

Condamnarea grea pentru un „greu” din zona IT din România. Sorin Mîndruțescu, fostul director al Oracle România, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul de corupție deschis în 2019.

Mîndruțescu a recunoscut că a luat mită 569.000 de euro de la diverși parteneri de afaceri pentru a le vinde produse mai ieftin. Procurorii cer 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru omul de afaceri. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul București, care va lua decizia finală.

Ar fi oferit avantaje contra-cost

Suspectul a recunoscut că a luat mită de la reprezentanții unor firme interesate să se înscrie la licitații organizate de diverse instituții de stat, potrivit DNA.

În schimbul banilor, el s-ar fi angajat să pună la dispoziție oferte de preț avantajoase ale produselor Oracle astfel încât respectivele firme să poată să se înscrie și să participe la licitațiile publice de care erau interesate.

În calitatea menţionată, inculpatul ar fi pretins şi ulterior ar fi primit suma totală de 569.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor firme din domeniul care erau interesate să se înscrie la licitaţii organizate de diverse instituţii de stat sau cu capital de stat.

În schimbul banilor, inculpatul, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, s-ar fi angajat să pună la dispoziţie oferte de preţ avantajoase ale produselor comercializate de filiala din România a companiei multinaţionale (în special licenţe IT), astfel încât, cu aceste produse, respectivele firme să poată să se înscrie şi să participe la licitaţiile publice de care erau interesate.

Aceste licitaţii vizau atribuirea unor contracte publice de instituţii precum Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Administraţia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA)”, au arătat procurorii.

Suma totală de 569.413 euro ar fi fost pretinsă şi primită de inculpat, cu titlu de mită, în şapte situaţii, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013.

Secretul dezvoltării? Întrebați elitele

1

Pentru a eradica sărăcia extremă, este nevoie de cel puțin o generație de creștere explozivă, așa cum au făcut-o Japonia, Coreea de Sud și China.

Dar atingerea unui anumit nivel de trai nu duce neapărat la o democrație liberală. În schimb, o  creștere rapidă, împărțită în mod rezonabil și echitabil, rămâne o condiție prealabilă pentru o viață mai bună.

De ce unele țări rămân sărace, în timp ce altele se poticnesc pe calea creșterii și dezvoltării? Cum se pot întâmpla miracolele economice?

Gambling on Development

Cartea lui Jeffrey Sachs „The End of Poverty” (Sfârșitul sărăciei) subliniază rolul ajutorului de a oferi un „mare impuls”, în timp ce „Why Nations Fail” (De ce eșuează națiunile) de Daron Acemoglu și James Robinson consideră că instituțiile unei țări sunt un factor determinant al succesului sau al eșecului.

Stefan Dercon, un economist de la universitatea Oxford, a încercat să descifreze misterul. Rezultatul, notează Financial Times, este o carte importantă, Gambling on Development, care ar putea se apropie cel mai mult de răspunsul la această întrebare esențială.

Teza sa este brutal de simplă: „Caracteristica definitorie a unui acord de dezvoltare este angajamentul celor care au puterea de a influența politica, economia și societatea de a depune eforturi pentru creștere și dezvoltare”.

Cu alte cuvinte, creșterea are loc atunci când elitele încearcă să o provoace. Pentru a face acest lucru, ele trebuie să parieze pe creșterea dimensiunii economice, mai degrabă decât să o ciopârțească pe cea care există deja. Pariul lor poate eșua și pot fi învinse și îndepărtate de la putere de către noii veniți.

Unele guverne de succes pot organiza economii interne, altele investiții străine. Unii pot acorda prioritate exporturilor, alții cheltuielilor pentru școli și spitale.

Găsirea formulei potrivite implică încercări și erori. Istoria contează. Multe țări au fost exploatate fără milă prin sclavie și colonialism. Dar istoria – și circumstanțele – pot fi depășite. Și dacă o țară este pe drumul cel bun, ajutorul poate crește avantajul și poate reduce riscul de eșec.

Există lacune în argumentul lui Dercon. Elitele dețin o putere uriașă, mai ales în absența răspunderii democratice, dar există puțin loc în carte pentru influența oamenilor obișnuiți asupra evenimentelor, fie și numai prin acțiunile societății civile.

Nici, pentru gustul multor cititori, nu va exista suficientă recunoaștere a istoriei coloniale care a lăsat țări, în special în Africa, jefuite, traumatizate și dezmembrate.

Cu toate acestea, tocmai simplitatea urgentă a “jocurilor de noroc pe dezvoltare” este punctul său forte. Mesajul lui Dercon este, în cele din urmă, unul care dă putere. „Magia și miracolele se întâmplă”, scrie el. Dar cei care conduc trebuie să-și dorească asta.

Marxiștii cu Ferrari. Noul Las Vegas latino-american

0

Barmanii oferă băutură gratuită, iar jucătorii de bingo concurează pentru un premiu de 500 USD lângă mesele de poker, pe fondul muzicii merengue.

Este  Las Vegas cu o întorsătură latino-americană. Nu cu mult timp în urmă, jocurile de noroc ar fi fost ilegale aici, în Caracas, capitala Venezuelei și  bastionul extremei stângi.

Fostul președinte marxist Hugo Chavez, mort în 2013, a interzis cazinourile, spunând că acestea au cauzat decăderea socială comparabilă cu „prostituția, dependența și consumul de droguri”.

Acele zile au trecut, așa cum este clar pentru oricine vizitează Las Mercedes, cartierul plin de viață de la est de centrul orașului, care găzduiește noul Cazinou Humboldt, notează Financial Times.Peste două duzini de turnuri de birouri se ridică de pe străzile înguste din Las Mercedes. La parterul turnului Jalisco cu 15 etaje, trecătorii se pot minuna de mașinile Ferrari expuse la un dealer. Portofino, cel mai ieftină, se vinde cu peste 200.000 de dolari, ceea ce echivalează cu salariul anual a 590 de angajați publici. Magazinele vând haine Hermes și Pronovias.

Un consumism – încă timpuriu și rezervat doar celor mai bogați – care reprezintă o schimbare remarcabilă pentru o țară în care hiperinflația se apropia de 2 milioane de procente.

Moneda sa, bolivarul, valora atât de puțin încât infractorii nu se mai oboseau să o fure, iar cei descurcăreți aplicau bancnotele pe obiecte de artizanat pe care le vindeau turiștilor pentru câțiva dolari americani.

„Dolarizarea a ajutat foarte mult”

Transformarea cartierului vine în urma unei răsturnări de situație uimitoare a președintelui Nicolás Maduro, care a relaxat restricțiile impuse întreprinderilor, precum și controlul prețurilor și reglementările; anul trecut a renunțat la interdicția privind cazinourile.

Cel mai semnificativ, la sfârșitul lui 2018, Maduro a permis circulația legală a dolarului american. Toată lumea, de la directori până la vânzătorii ambulanți, are acum bancnote verzi, ceea ce ar fi putut duce la închisoare în timpul lui Chavez.

„Dolarizarea a ajutat foarte mult”, spune Andrea Malave, managerul general al magazinului Paw3r din Las Mercedes, ale cărui tricouri sportive sunt răspunsul Venezuelei la Lululemon.

Investitorii străini care au ocolit țara, parțial pentru că se tem de încălcarea sancțiunilor impuse de americani, au început să se întoarcă. Sunt încurajați de semnele unei apropieri între Venezuela și SUA, precum și de creșterea prețurilor mărfurilor. Venezuela are cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume; este o comoară care ar putea deveni mai valoroasă pe măsură ce economiile se îndepărtează de petrolul rusesc după invazia Ucrainei.

Trecerea către piețe mai libere provoacă revenirea consumismului strident al Venezuelei anilor 1970 – excese în rândul elitei pe care Chavez a condamnat-o. Și totuși, 90% din populație încă trăiește în sărăcie, subzistând cu doar 30 de dolari pe lună.

Las Mercedes rămâne un studiu în contraste. Turnurile de birouri și buticuri unde se vând iPhone și stilouri MontBlanc mărginesc trotuare înguste și străzi cu o singură bandă predispuse la inundații.

Pentru Horacio Velutini, CEO al unui fond de investiții care deține Tolon Fashion Mall, cartierul este un loc în care două lumi se întâlnesc: oameni care mănâncă un hot dog cu un dolar și cei care cumpără un ceas de 150.000 de dolari.

Poliţiştii s-au enervat! Şi-au publicat salariile, dar s-au făcut de RÂS: nu sunt chiar atât de mici!

Poliţiştii sunt nemulţumiţi de salariile lor. Asta n-ar fi nimic nou, dar agenţii se plâng de nişte venituri care nu sunt chiar atât de mici.

Europol reclamă că poliţiştii care lucrează în stradă, fără weekend-uri libere, cu ore de noapte, fiind în pericol tot timpul, primesc 2.809 lei pe lună, în timp ce ministrul Lucian Bode primeşte în jur de 22.000 lei.

Acuză că primesc mai puţini decât o vânzătoare

Sindicaliştii reclamă creşterea salariilor ”clientelei politice din administraţie”, care va primi şi 2.000 de lei în plus.

Un poliţist din stradă, în Bucureşti:

  • care a nu a fost acasă în 7 din cele 8 zile de weekend primeşte 14,5 lei pentru fiecare oră lucrată în aceste condiţii,
  • primeşte 131 lei pentru orele de noapte prestate
  • primeşte 199 lei pentru riscul de a fi atacat, lovit, vătămat sau chiar ucis în serviciu.

Și pentru toate aceste condiții, primește un salariu net de 2809 lei!!! Adică mai puțin decât un angajat dintr-un supermarket.

Iar în timp ce polițiștii mai au de primit restanța de 2 tranșe prevăzute de lege, ministrului Bode i se calculează salariul prin înmulțirea coeficientului din Legea salarizării, care se aplică în cazul lui, cu salariul minim brut garantat în plată, adică primește în jur de 22.000 lei.

Surpriza vine însă azi din Parlament, unde clientelei politice din administrație i se va mări salariile chiar și cu peste 2000 lei, adică 70% din salariul lunar al unui polițist.

Așa că, polițiștii vor munci exact după nivelul la care sunt plătiți. Vor munci de 2809 lei…„, se arată în postarea de pe pagina de Facebook Sindicatul Europol.

Luptăm împotriva inflației? UE, pe picior greșit

2

Investitorii se tem că inflația, în plină cursă pe ambele maluri ale Atlanticului, se va agrava. Băncile centrale și-au pierdut magia și se străduiesc să prindă din urmă realitatea, ceea ce generează temeri că leacul pentru scumpiri va fi mai rău decât afecțiunea.

Ori de câte ori băncile centrale amenință cu noi creșteri ale ratelor dobânzilor, este dificil pentru piețe să crească. Obligațiunile scad deoarece ratele mai mari necesită prețuri mai mici ale obligațiunilor.

Multe acțiuni scad deoarece companiile se confruntă cu dobânzi mai mari la împrumuturile lor.

Acest lucru erodează profiturile și poate reduce cererea pentru bunuri și servicii, pe măsură ce costurile ridicate ale creditelor ipotecare și ale creditelor comprimă veniturile familiilor.

Banca Centrală Europeană rămâne cu regretul că nu a făcut mai mult anul trecut pentru a stopa inflația, după ce pandemia a cam golit visteriile continentului.

Poziția în Europa este diferită. Economiile sunt mai aproape de recesiune pe această parte a Atlanticului. Germania a avut un trimestru de scădere la sfârșitul anului trecut. În timp ce SUA continuă să crească rapid, economiile europene stagnează. Războiul din Ucraina se prefigurează mai îndelungat,  stimulentele au fost mai puțin substanțiale, iar ritmul de creștere este oricum mai lent.

America are  puncte forte mari împotriva perspectivelor actuale slabe, cu autosuficiență în gaz, mult petrol și o mulțime de cereale de origine. În schimb, Europa trebuie să importe mai mult la prețuri mondiale vertiginoase și neregulate.

Creșterile record ale costurilor produselor de bază alimentează txele și lovesc în gospodării și întreprinderi. Banii pe care trebuie să-i plătească europenii pentru energie și mâncare înseamnă restrângerea cheltuielilor pentru alte nevoi.

Și strânsul curelei nu este de bun augur, poate provoca tulburări sociale – un scenariu care îi îngrozește pe aleșii de la Bruxelles la fel de mult ca războiul din Ucraina și caznele tăierii dependenței de combustibilii Rusiei lui Putin.

Bancherii centrali nu au soluții pentru a ușura presiunile prețurilor, deși inflația a ajuns acum la 8,1% și nu dă semne de încetinire.

Economii pentru zile negre. Românii țin banii la saltea

0

În perioade de inflație, economisirea banilor presupune un efort suplimentar.

Doi din trei români întâmpină dificultăţi în a pune bani de-o parte pentru zile negre, iar 28% continua să-și păstreze economiile “la saltea”, potrivit unui studiu Reveal Marketing Research.

În prezent, o treime dintre români nu reuşeşte să economisească bani, cu precădere persoanele între 45 şi 55 de ani (41%) şi cele cu venituri mici (38%).

De asemenea, o altă treime dintre respondenţi consideră că vor economisi mai puţin decât până în prezent, fiind puşi în situaţia de acorda o atenţie sporită planificării bugetelor lunare pentru a reuşi să pună bani de-o parte. Perspectiva este întâlnită în mai mare măsură în cazul persoanelor cu venituri medii (36%).

Pe de altă parte, în 2022, tinerii români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 ani au devenit mai responsabili faţă de gestionarea finanţelor personale, în cazul acestora fiind înregistrată cea mai mare pondere a celor care cred că vor economisi mai mult pe viitor (14%), faţă de totalul eşantionului (8%).

În situația în care ar reuși să pună bani de-o parte, jumătate dintre români ar prefera să utilizeze soluțiile de economisire oferite de către bănci.

În cazul persoanelor cu vârste între 18 şi 35 ani şi a celor de peste 55 de ani, procentul celor care preferă această strategie de economisire este semnificativ mai mare, înregistrând scoruri de 54%, respectiv 59%.

Totodată, investirea economiilor în vederea protejării şi/sau a multiplicării banilor devine o perspectivă din ce în ce mai atractivă pentru românii cu venituri mari, 25% dintre aceştia declarând că ar prefera investirea economiilor în detrimentul economisirii banilor.