Atunci când LoudCloud, start-up-ul lui Marc Andreessen și Ben Horowitz, a obținut o rundă de strângere de fonduri la o evaluare de 820 de milioane de dolari, chiar în timp ce boomul creșterii firmelor legate de internet se destrăma în 2000, conducerea se aștepta la aplauze din partea personalului. În schimb, prima întrebare a fost: „De ce nu am obținut o evaluare de un miliard de dolari?”

De atunci, invidia față de companiile unicorn –  căutarea celor nouă zerouri care fac titluri și deschid portofelele – nu a făcut decât să se amplifice.

Un deceniu de bani ieftini care au alimentat ambițiile Amazon și Google a dus la recordul din februarie de 1.000 de companii private de peste un miliard de dolari la nivel mondial, cu o valoare colectivă de 3,3 trilioane de dolari, potrivit CBInsights.

Numărarea unicornilor a devenit o măsură a succesului național: președintele francez Emmanuel Macron și-a propus 25 de unicorni până în 2025 și a ajuns acolo cu trei ani mai devreme.

Obsesia are și părți negative. Doar 22% din ofertele publice inițiale din domeniul tehnologiei din 2020 au avut profituri.

Poate că este binevenit faptul că bula unicorn-hype își găsește perechea: sfârșitul banilor ieftini într-o lume post-pandemică și afectată de războiul din Ucraina. Ca un echivalent financiar al unui viscol, piețele bursiere în cădere liberă și ratele dobânzilor în creștere îi determină pe capitaliștii de risc să se refugieze.Finanțarea europeană a capitalului de risc a scăzut cu 50% între primul și al doilea trimestru al acestui an, până la 6,1 miliarde de dolari.

Creșterea mai mică și mai puțin optimism înseamnă că startup-urile care, cândva, puteau conta pentru a susține agresiv evaluările la prețuri amețitoare, sunt sfătuite să reducă costurile și să economisească bani. Mai mult de 21.000 de lucrători din domeniul tehnologiei din SUA au fost concediați în acest an.

Cu așteptările unei ierni de finanțare care va dura 18-24 de luni, capacitatea startup-urilor de a genera numerar devine problematică.

Un nou animal pe piețele financiare

Este momentul în care se afirmă o nouă creatură pe piețele financiare: centaurul. Definit ca fiind un startup cu venituri anuale recurente de 100 de milioane de dolari – un parametru comun în serviciile bazate pe cloud – este considerat noul anti-unicorn de către Bessemer Venture Partners.

Există doar 150 de centauri la nivel mondial în industria cloud. Dar cu mai mulți clienți plătitori, mai mulți angajați și o potrivire mai bine stabilită între produs și piață, este mai puțin probabil ca aceștia să dispară la zero atunci când carisma fondatorului dispare.

Oricare ar fi cuvântul la modă, subliniază Bloomberg,  ingredientele de bază ale acestei schimbări par mai sănătoase decât în trecut.

Unicornii au fost învățați să vadă finanțarea ca pe un cocktail la o petrecere, dar chelnerul s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată.

Capitalul abundent a alimentat tendința „blitzscaling” a unicornilor de a arde bani pentru a elimina concurența și pentru a-și justifica propriile evaluări ridicate.

Acest lucru va fi mai greu de realizat în lumea de astăzi, și poate că este la fel de bine dacă va duce la mai puține firme dependente de bani din exterior pentru a acoperi pierderile.

La urma urmei, LoudCloud însuși a supraviețuit falimentului dotcom și – după ce a fost redenumit OpsWare și a ajuns la venituri de 100 de milioane de dolari – a fost achiziționat de Hewlett-Packard pentru 1,6 miliarde de dolari în 2007. Dacă unicornii nu se pot adapta la o piață rece, atunci dispariția îi amenință.

Există dispute între cercetători cu privire la momentul și persoana căreia Iosif Stalin i-a adresat pentru prima dată întrebarea retorică despre puterea Bisericii Romano-Catolice: „Câte divizii are papa?”

Este posibil ca Stalin să fi adresat pentru prima dată această întrebare denigratoare în timpul întâlnirii sale din 1944, la Moscova, cu Winston Churchill.

Cu toate acestea, unii istorici susțin că a rostit această replică atunci când a respins un apel al ministrului francez de externe Pierre Laval care, în timpul unei vizite în capitala rusă în 1935, l-a întrebat pe autocratul comunist dacă ar putea face ceva pentru a îmbunătăți viața catolicilor din Rusia.

În orice caz, militaristul Stalin nu a considerat Biserica Catolică drept un dușman pe atunci – și se pare că nici președintele rus Vladimir Putin nu trebuie să-și facă griji astăzi, comentează Politico.

În interviuri separate acordate în ultimele luni revistei iezuite La Civiltà Cattolic și ziarului italian Corriere della Sera, Papa Francisc – primul iezuit care a devenit papă – a reluat în mod deschis un subiect de discuție al Kremlinului, sugerând că războiul din Ucraina este o consecință a faptului că NATO „latră la poarta Rusiei”. Apoi a dat vina pe „industria internațională a armelor” pentru conflict.

În cadrul interviurilor, Francisc s-a întrebat, de asemenea, dacă este corect ca “puterile occidentale să-i înarmeze pe ucraineni”. A „bănuit” că „furia lui Putin poate a fost provocată de atitudinea Occidentului”, adăugând că războiul Rusiei în Ucraina a fost poate provocat sau poate nu a fost prevenit.

În aceste declarații, o mulțime de echivocuri se bazează pe prea multe „poate”. În timp ce aruncă responsabilitatea pentru război pe umerii Occidentului, acestea îi oferă lui Francisc o anumită protecție împotriva acuzației de a da vina în mod direct pe NATO pentru invazia Rusiei.

S-ar putea să fie așa, dar comentariile Suveranului Pontif au descurajat și jignit mulți ucraineni care au deplâns distrugerea a 133 de biserici din Ucraina începând cu 24 februarie.

Unii consideră că echivocurile lui Francisc sunt legate de deschiderile sale ecumenice de lungă durată față de Biserica Ortodoxă Rusă și față de liderul acesteia, Patriarhul Kirill, care este un apărător puternic al lui Putin și un susținător teologic deschis al invaziei.

Papa urmărește de mult timp un obiectiv de vindecare a relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, promovând munca predecesorului său Benedict al XVI-lea în dezvoltarea unei relații cu Kirill.  Și este acum reticent să renunțe la încercarea sa de a atenua tensiunile dintre cele mai mari două confesiuni ale creștinismului, care s-au divizat în Marea Schismă din 1054.

Dar alții plasează abordarea lui Francisc într-un trecut peronist argentinian de la care „a moștenit o critică pentru Occident de tipul lumii a treia” și este „mai înclinat să înțeleagă antiamericanismul lui Putin și Kirill”, potrivit sociologului italian Massimo Introvigne, fondatorul Center for Studies on New Religions.

Nu cumva Francisc face pur și simplu ceea ce, instituțional, au făcut atâția papi înainte – punând interesele temporale mai presus de imperativele spirituale și morale și subminând autoritatea morală a bisericii?