Acasă Blog Pagina 1211

A treia vizită americană la nivel înalt în Taiwan. Washington nu cedează la amenințările Beijingului

Washingtonul nu intenționează să cedeze în fața amenințărilor Beijingului. Un guvernator american s-a întâlnit luni cu președintele taiwanez, la câteva zile după ce Washingtonul a anunțat discuții comerciale cu Taipei și pe fondul unor tensiuni puternice cu China privind suveranitatea pe insulă.

Eric Holcomb, guvernatorul republican al statului american Indiana, a aterizat duminică în Taiwan pentru o călătorie care, oficial, a fost dedicată în mare parte problemelor economice.

Semiconductorii, în spatele diplomației

El s-a întâlnit luni cu președintele Tsai Ing-wen care, în deschiderea întâlnirii în fața presei, a făcut referire directă la exercițiile militare desfășurate de Beijing și a făcut apel la „democrațiile (aliate)” să se „unească și să-și consolideze cooperarea în toate domeniile” în fața „răspândirii autoritarismului” în lume.

SUA și Taiwan „împărtășesc multe interese, valori și obiective comune (…). Vom continua să căutăm să construim un parteneriat strategic cu dumneavoastră”, a declarat guvernatorul american. Eric Holcomb este așteptat să se întâlnească cu reprezentanți ai industriei taiwaneze a semiconductorilor, lider mondial în domeniu, înainte de a se deplasa miercuri în Coreea de Sud, scrie 20 Minutes.

Tensiunile dintre Statele Unite și China au fost ridicate de când autoritățile chineze au considerat vizita pe insulă, la începutul lunii august, a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, drept o provocare.

Beijingul a răspuns prin impunerea de sancțiuni comerciale asupra Taiwanului și prin exerciții militare fără precedent în aer și în apele strâmtorii Taiwan. Beijingul, care revendică suveranitatea asupra Taiwanului și a promis că o va lua înapoi într-o zi, cu forța dacă va fi necesar, se revoltă la fiecare mișcare diplomatică de recunoaștere oficială a insulei.

Gigantul american Ford, condamnat să plătească o despăgubire colosală / Defecte de fabricație și morți

Producătorul auto Ford a fost amendat cu o sumă aproape nemaiîntâlnită. Un cuplu a murit într-un accident cu pick-up-ul lor Ford în 2014, în SUA.

Constructorul auto american Ford a fost obligat să plătească daune de 1,7 miliarde de dolari pentru un defect de fabricație al unuia dintre modelele sale, care a dus la moartea unui cuplu în Georgia în 2014.

Striviți de acoperișul mașinii

Deși nu este neobișnuit de văzut despăgubiri de peste 1 milion de dolari în cazurile de accidente de autovehicule, suma dispusă în acest caz este una dintre cele mai mari acordate vreodată.

În urma acestei sentințe, pronunțată vineri, 19 august, de un juriu popular din comitatul Gwinnett și relatată de mai multe organe de presă americane, Ford a declarat duminică pentru Wall Street Journal intenția sa de a face apel la această decizie „care nu este susținută de dovezi”, potrivit producătorului.

În 2014, camioneta F-250 Super Duty a lui Melvin și Voncile Hill s-a răsturnat după ce a făcut pană de cauciuc în timp ce rula pe o șosea din apropiere de Americus, Georgia. Acoperișul autovehiculului răsturnat a cedat, strivind cuplul din habitaclu.

În urma accidentului, cei doi copii ai cuplului au mers în instanță și au acuzat Ford de un defect de proiectare al modelului, care, potrivit unor documente citate de presa americană, a fost implicat în alte zeci de accidente similare.

În timpul procesului de trei săptămâni, avocații companiei Ford au citat mai multe studii de proiectare și siguranță care arată, spun ei, că acoperișul este suficient de puternic pentru a rezista unui astfel de impact, scrie Ouest-France.

Dar juriul a considerat totuși că firma din Dearborn, Michigan, este responsabilă pentru fabricarea a aproximativ 5,2 milioane de exemplare din acest model între 1999 și 2016, potrivit documentelor din dosar, înainte ca acoperișul să fie întărit din 2017.

O amendă punitivă

Suma de 1,7 miliarde de dolari este pentru așa-numitele daune punitive, care depășesc prejudiciul cauzat victimei (victimelor) și sunt menite să pedepsească comportamentul autorului. Acestea sunt adesea proporționale cu capacitățile financiare ale persoanei sau entității implicate.

Joi, același juriu a condamnat separat Ford și lanțul de service auto Pep Boys (pentru montarea unui set greșit de anvelope) la plata a 24 de milioane de dolari ca despăgubiri către copiii cuplului Hill, ca o compensație pentru pierderea suferită.

Până și preșcolarii sunt în pericol în SUA. La grădiniță, cu ghiozdan antiglonț

O mamă din Oklahoma, SUA, a stârnit reacții negative după ce a postat pe TikTok un videoclip în care își învață fiul de cinci ani cum să se protejeze de un schimb de focuri folosind un rucsac antiglonț, pe fondul unor sângeroase incidente cu arme de foc în școlile americane.

Cassie Walton, în vârstă de 23 de ani, este mamă a doi copii. În postarea sa, care a fost vizualizată de peste șapte milioane de persoane, ea îi spune fiului său ce să facă dacă învățătoarea îi spune să se ascundă și cum să se protejeze cu rucsacul pe care i l-a cumpărat pentru prima zi de grădiniță.

Tragedia din Uvalde a motivat-o

Cassie Walton și-a instruit, de asemenea, fiul să „păstreze tăcerea” în cazul în care un om înarmat se se află în clasa sa. „Fiecare părinte crede că un atac armat nu i se poate întâmpla copilului său, până când aceasta se întâmplă”, spune Cassie Walton.

Ea explică faptul că școlile fac de obicei exerciții de siguranță la începutul anului pentru a-i pregăti pe copii pentru posibilitatea apariției unei persoane periculoase.

Walton spune că tragedia din școala din Uvalde, Texas, au motivat-o să cumpere rucsacul fiului ei. Fiul ei auzise despre Uvalde și i-a pus mai multe întrebări, inclusiv dacă așa ceva s-ar putea întâmpla la școala lui, scrie TVA Nouvelles.

„Am încercat să abordez chestiiunea cu răspunsuri adecvate vârstei lui și să îi explic beneficiile unui rucsac antiglonț”, spune Cassie Walton. Abordarea femeii a fost lăudată de mulți internauți și experți, însă unii specialiști îndeamnă la prudență.

Amanda Nickerson, directoarea Centrului Alberti pentru prevenirea abuzurilor și a hărțuirii, a declarat că a fost încântată de faptul că doamna Walton nu a încercat să își sperie copilul, ci a încercat să îi ofere instrumentele necesare pentru a acționa în cazul în care în școala ei ar izbucni un schimb de focuri.

Cu toate acestea, ea reamintește că nu s-a dovedit că rucsacurile antiglonț sunt eficiente. De asemenea, ea le recomandă părinților să le reamintească copiilor lor că trebuie să urmeze în primul rând indicațiile profesorului lor dacă un atacator intră în școală.

Alți experți sunt îngrijorați că o abordare similară cu cea a mamei de 23 de ani va contribui la un climat de teamă și anxietate în rândul elevilor.

Ciolacu trage în PNL: „Partenerii noștri de coaliție fac anumite ședințe pe la Sinaia unde hotărăsc că vinovații…” – VIDEO

9

Liderul social-democraților a lansat săgeți în direcția liberalilor, partenerii PSD-ului din actuala alianță de guvernare, după recenta ședință a mai-marilor PNL, de la Sinaia.  

„Înțeleg că partenerii noștri de coaliție fac anumite ședințe pe la Sinaia unde hotărăsc că vinovații trebuie să fie cei de la ANRE și să înceapă un atac asupra lui Ciolacu, Grindeanu și Rafila – n-am nicio problemă, pentru că nu facem balet, totuși politica înseamnă mai mult decât un sport alb și ușor, dar adevărul e unul singur: politica în energie o face Ministerul Energiei”, a declarat Marcel Ciolacu, luni dimineață, aflat la sediul PSD.

Ciolacu: „Nu sunt un fan al celor de la ANRE, dimpotrivă”

Totodată, Ciolacu a adus în discuție un avertisment venit de la nivelul Operatorului Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale OPCOM, mesaj despre care liderul PSD susține că nu ar fi fost urmat de vreo măsură.

„Nu sunt un fan al celor de la ANRE, dimpotrivă. Dar ca să știm tot adevărul, OPCOM-ul, de exemplu, domnul Ionescu a avertizat pe fostul prim-ministru, pe dl Cîțu, și pe dl Virgil Popescu ce se va întâmpla în energie în perioada următoare. Și nu s-a luat nicio măsură, dimpotrivă, i-au râs în nas”, a mai susținut Ciolacu în fața presei.

Se rupe Coaliția? Ce spune șeful PSD despre eventuale remanieri

Marea guvernare de dreapta cu prim-miniștrii au făcut o tâmpenie care ne-a adus în această situație (…) marea liberalizare a energiei de fapt creat șmecheri din nou în energie și speculație pe piață”, a mai declarat Ciolacu.

Pe de altă parte, liderul PSD a mai fost auzit spunând că „nu se rupe” Coaliția, și că aceasta va funcționa. Și a făcut referire la eventuale remanieri în actualul Executiv. „Întotdeauna există remanieri în guvern. (…) În acest moment, primul-ministru nu a venit cu vreo propunere să fie cineva remaniat. (…) Nu cred că prim-ministrul Nicolae Ciucă va face vreodată o remaniere fără să stăm de vorbă (…) Nu este o catastrofă o remaniere, e un lucru normal în orice democrație”, a mai spus Ciolacu.

Lecția curentului „pro-Ucraina”. Zelenski, trambulină-gratis pentru politicienii occidentali. Kievul, aburit cu „ajutorul” cu arme

În timp ce Ucraina menține dușmănia lumii fixată cu încăpățânare asupra Rusiei, în ciuda consecințelor economice ale războiului, unul dintre cei mai fideli aliați autodeclarați ai săi, Spania, rupe rândurile pe furiș, nereușind să livreze arme Kievului, așa cum a promis.

Spania, un avanpost de altfel delăsător al NATO, aflat la un continent distanță de frontul de luptă, pare să fi stăpânit arta diplomației de a promite cu generozitate și de a livra cu zgârcenie.

Guernica nu e Kiev

Un cotidian spaniol de referință, El Mundo, a calificat recent drept „fraudă” bunăvoința declarată a guvernului condus de socialiștii premierului Pedro Sanchez, o acuzație rar întâlnită în cazul celui de-al doilea ziar spaniol ca mărime.

La începutul lunii aprilie, Volodimir Zelenski a reușit să atragă simpatia Madridului cu un discurs în fața Cortes Generales (Congresul spaniol), în care a făcut o paralelă între invazia în curs a Rusiei și bombardarea nazistă din 1937 a orașului Guernica la cererea naționaliștilor lui Franco, imortalizată într-un tablou de Pablo Picasso.

Această paralelă, deși de o acuratețe istorică îndoielnică, a fost probabil calibrată pentru a fi pe placul aliaților de coaliție de stânga dură ai lui Sanchez, care susțin dezescaladarea militară în căutarea unei păci negociate.

Când am zis că dăm, am zis!

În timpul unei vizite la Kiev, mai târziu în acea lună, Sánchez s-a angajat să ajute Ucraina. Peste patru luni mai târziu, tot ceea ce Zelenski are de arătat pentru presupusa generozitate a primului ministru sunt câteva piese de artilerie ușoară, de apărare, o singură ambulanță blindată și doar 200 de tone de armament antitanc – nimic mai mult, scrie Newsweek.

Armata ucraineană este într-o stare de consternare, relatează El Mundo. La sfârșitul lunii aprilie, când Spania a transportat 40 de tancuri pe mare, via Polonia, comandanții beneficiari au crezut că au în fața ochilor donația promisă a Spaniei. Dar nu a fost așa.

În iunie, Spania era cât pe ce să devină primul aliat al Ucrainei care să promită tancuri de fabricație occidentală pentru a se confrunta cu tancurile rusești, atunci când a anunțat că intenționează să trimită 40 de tancuri Leopard 2A4 pe frontul de luptă, promițând chiar că îi va instrui pe ucraineni cum să le folosească. Deși s-a spus că tancurile erau în stare bună, transportul trebuia să fie semnat de producătorul lor, Germania. Deși cancelarul german Olaf Scholz a recunoscut că era puțin entuziasmat de această idee, câteva zile mai târziu s-a raportat că Spania nici măcar nu a făcut cererea necesară.

Angajamentul său a scăzut la doar 10 tancuri. Două luni mai târziu, ministrul spaniol al Apărării a retras complet oferta de pe masă. Starea deplorabilă a tancurilor, a susținut ea, ar fi pus în pericol forțele ucrainene.

„Portugalia, mai mică, e mai generoasă”

Ucrainenii par să își piardă încrederea în Spania ca urmare a acestui fapt. Recent trecută, guvernul lui Zelenski a anunțat că așteaptă 20 de blindate M113. Pentru prima dată, promisiunea nu a mai fost întâmpinată cu obișnuita manifestare de recunoștință sinceră a Ucrainei. Se întâmplă că M113 sunt vehicule din anii 1970, din care Spania are aproximativ 1.000 și de care se așteaptă să se debaraseze în mare parte, conform unor surse interne. „Va apărea ceva și se vor retrage”, i-a comentat un oficial guvernamental consilierului prezidențial Oleksi Arestovici. Un altul a glumit că „până și Portugalia, care este mai mică, este mai generoasă”.

Unele rapoarte de presă au pus lipsa și lentoarea livrărilor din Spania pe seama obstrucțiilor din spatele scenei din partea Podemos, care susține cauza Ucrainei, dar se opune livrărilor de armament greu pe termen nelimitat către front.

Lecția curentului „pro-Ucraina”

Ucrainenii sunt mai puțin naivi. Un oficial l-a acuzat pe Sanchez că a profitat de creșterea opiniei publice favorabile datorită promisiunilor de ajutor, în timp ce se eschivează de la costul real al acestora.

Aceasta este lecția pe care alte țări ar trebui să o tragă din modul zgârcit al Spaniei de a promite prea mult și de a livra prea puțin. Atunci când un război extern costisitor se combină cu o înclinare pro-Ucraina a opiniei publice, politicienii vor dovedi încă o dată că sunt făcuți din același material ca și oamenii de rând. Ei vor naviga pe valul de indignare publică față de agresiunea Rusiei, dar când va fi nevoie, s-ar putea să nu plătească efectiv costurile acțiunii.

Marea Britanie va cunoaște foametea la iarnă. Agricultura, torpilată de politica „eco”/ Eolienele au distrus terenurile, străinii întorc spatele Londrei

Marea Britanie ar putea suferi de foame din cauza unei dogme ecologice eronate, avertisează Jamie Blackett, politician, scriitor, fermier și activist politic, într-un articol publicat în The Telegraph.

Prețurile alimentelor cresc, dar terenurile agricole productive sunt transformate în parcuri solare sau în păduri. Atenția lumii este concentrată asupra prețului benzinei, dar cel mai grav aspect al crizei costului vieții noastre s-ar putea dovedi a fi alimentele.

Frigul sau hrana

Acestea au fost cel mai mare „contributor” la inflația din Marea Britanie în luna iulie. Cei mai mulți oameni se pot lipsi de încălzirea centrală într-o iarnă britanică purtând mai multe haine – și mulți au făcut-o până relativ recent – dar numai dacă își pot permite să cumpere suficiente calorii pentru a-și asigura nevoile de hrană.

Cu toate acestea, hrana este un subiect incomod pentru politicienii din toate partidele, deoarece aceștia i-au îndemnat pe fermierii britanici să cultive mai puțin, în favoarea ecologiei.

De fapt, a existat o campanie de acoperire a terenurilor agricole cu copaci, panouri solare, proiecte de re-sălbăticie a zonelor – aproape orice altceva în afară de culturi și creșterea animalelor, în parte ca urmare a unei neînțelegeri a cauzelor schimbărilor climatice și a remediilor acestora. Problema nu este cultivarea alimentelor, ci dacă o facem în mod regenerativ sau degenerativ.

O bază agricolă deteriorată

Liberul schimb post-Brexit ar fi trebuit să aducă prețuri mai mici la alimente. Dar acum fermierii britanici își vând de ceva timp majoritatea produselor de bază la prețurile mondiale sau aproape de acestea și, deși uneori există alimente mai ieftine de importat din alte părți, tot trebuie să fie transportate iar logistica a devenit brusc mult mai dificilă și mai scumpă.

Economiștii dau vina pe ajustarea economică post-pandemică a lumii și pe războiul din Ucraina, „dar adevărul este că am permis ca baza noastră agricolă internă să se degterioreze. Atunci când a avut nevoie de investiții, nu am avut încrederea că guvernul dorește cu adevărat ca ea să producă alimente. Când a avut nevoie de forță de muncă, străină sau nu, nu a existat. Când a avut nevoie de irigații, a rămas fără apă din cauza lipsei de investiții în infrastructură”.

„Toate aceste lucruri sunt inflaționiste. Cantitatea de alimente pe care o producem în această țară are un impact direct asupra prețurilor din magazine. Altfel, de ce ar da economiștii vina pe o recoltă umedă sau pe o vară secetoasă pentru creșterile prețurilor la alimente?”

Din fericire, există semne că Liz Truss, moștenitoarea prezumtivă a funcției de premier, care reprezintă o circumscripție rurală, ar putea înțelege agricultura mai bine decât predecesorul său, Boris Johnson. „Ea a fost ironizată pentru «discursul său despre brânză» la conferința Partidului Conservator din 2014, când a spus că este o rușine că importăm atât de multe alimente pe care le putem produce noi înșine, dar a avut dreptate în această afirmație”.

Recent, ea a atras furia industriei regenerabilelor spunând că va opri umplerea câmpurilor cu ferme solare, dar are dreptate să creadă că nu ar trebui să fie scoase terenurile agricole din producție când există încă atât de mult spațiu disponibil pe acoperișuri pentru panouri solare.

Externalizarea producțiilor, reducerea șeptelurilor

„În pofida vocilor de sirenă ale industriei de tehnologie alimentară cu „alimentele lor de laborator”, ar fi foarte puțin probabil să ajungem la o autosuficiență completă în materie de nutriție în Regatul Unit, deoarece am evoluat pentru a mânca carne, lactate, ouă, legume verzi, fructe de sezon și foarte puțin altceva. Totuși, acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să facem o treabă mai bună”.

„Perioada petrecută în UE ne-a determinat să externalizăm o mare parte din producția de fructe și legume către vecinii noștri continentali, să ne reducem efectivele de vaci de lapte și să ne legăm ca hamsterul pe roată de producția de cereale pentru a hrăni animalele în grajduri – un mod extrem de ineficient de a transforma materia vegetală în proteine animale, care este, de asemenea, devastator pentru biodiversitatea noastră”.

„O schimbare de direcție ar însemna mai multe pășuni care să producă carne și lapte în mod eficient, dar durabil, mai multe livezi, câmpuri de legume, sere și sisteme hidroponice, creșterea insectelor pentru a hrăni peștii și păsările de curte în loc de cereale, o mai bună utilizare a deșeurilor alimentare pentru a hrăni din nou porcii (dacă se poate face fără a răspândi febra aftoasă) și pășunatul de intensitate redusă în pădurile și zonele montane”.

„O astfel de strategie ar stimula producția internă de alimente și ar reduce prețurile, fiind în același timp mai bună atât pentru captarea carbonului, cât și pentru biodiversitate. Ar trebui să începem acum”, spune Blackett.

Dennis Rodman intenționează să meargă în Rusia, să încerce să obțină eliberarea lui Brittney Griner. Anunțul fostului star NBA

În vârstă de 61 de ani, fostul baschetbalist american al cărui nume e considerat o legendă a acestui sport, are de gând să meargă în Rusia. Motivul ține de situația jucătoarei Brittney Griner, în vârstă de 31 de ani.

Dennis Rodman, ex-jucător în NBA, a anunțat sâmbătă că intenționează să viziteze Rusia. Totul, pentru a încerca să obţină eliberarea baschetbalistei Brittney Griner – condamnată la 9 ani de închisoare – VEZI DETALII AICI.

Când ar putea ajunge Rodman în Rusia

„Am primit permisiunea să merg în Rusia să o ajut pe fata aceea”,a susținut Rodman, pentru NBC News. „Încerc să merg săptămâna asta”, a completat fostul jucător de baschet. Nu s-au oferit detalii suplimentare cu privire la cine anume i-a dat permisiunea de a călători în Rusia.

Doar că un astfel de pas ar putea avea efectul opus celui scontat – și anume ar putea să strice, mai degrabă decât să ajute. „Este o informație publică faptul că administrația a făcut o ofertă semnificativă rușilor și orice altceva decât negocierea în continuare prin canalul stabilit este probabil să complice și să împiedice eforturile de eliberare”, a spus un înalt oficial al Administrației Biden, conform sursei citate.

În contextul anunțatei intenții a fostului star NBA de a merge în Rusia, a revenit în atenție faptul că Rodman l-a numit pe liderul rus Vladimir Putin „cool”, după o vizită la Moscova, în urmă cu aproximativ 8 ani, și anume în 2014.

La începutul acestei luni, baschetbalista Brittney Griner a fost condamnată în Rusia pentru posesie de droguri, potrivit cbsnews.com. Sențința primită este de nouă ani de închisoare.

Soldații britanici se pregătesc de război cu Rusia! Ce mesaje au primit familiile și cei dragi

Soldații din Marea Britanie spun că trebuie să fie pregătiți pentru un război împotriva Rusiei – și să-i pregătească pe cei dragi în eventualitatea trimiterii lor în conflictul din Ucraina.

Adjutantul Paul Carney, un cunoscut militar britanic, a declarat că soldații ar trebui să își pregătească familiile pentru posibilitatea de a fi trimiși în Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei în războiul care durează deja de șase luni.

„Familiile și cei dragi să fie pregătiți”

Paul Carney a avertizat că armata britanică „se pregătește acum să facă față amenințării din partea Rusiei și este gata să contracareze orice agresiune”. A venit timpul să fie pregătite „familiile și persoanele dragi” pentru posibilitatea ca militarii să fie trimiși în Est.

Pregătirea familiilor ar fi „un lucru esențial, deoarece am putea fi în afara contactului pentru perioade lungi de timp în timpul turneului. Să ne asigurăm că cei dragi ai noștri au sprijinul de care au nevoie este vital și pentru noi, deoarece nu vom da 100% în aceste misiuni dacă suntem îngrijorați pentru cei de acasă”, a estimat Carney.

El a spus că lumea s-a schimbat de la invazia lui Vladimir Putin în Ucraina, la 23 februarie – marți se împlinesc șase luni – și că trupele britanice „trebuie să fie pregătite pentru noile realități”.

Generalul Sir Richard Dannatt, fostul șef al armatei, a declarat: „Acesta este un sfat prudent din partea unui bun soldat al armatei. Nu înseamnă că armata este pe cale să se desfășoare în Ucraina, dar este de datoria oricărei armate pe timp de pace să se pregătească pentru război, în fiecare aspect al vieții”.

Potrivit Mirror, avertismentul lui Carney că militarii britanici ar putea rămâne fără contact cu cei de acasă se referă la situția în care telefoanele lor ar putea fi interceptate și ascultate de către ruși.

„Acestea fiind spuse, cu un război în Europa, o Rusie agresivă și țări îngrijorate la granițele Rusiei, este normal ca soldații britanici să fie realiști cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla”, a adăugat Dannatt.

Comentatiile lui sunt un ecou al unui avertisment al generalului Sir Patrick Sanders, șeful armatei, care a declarat în iunie: „Noi suntem generația care trebuie să pregătim armata pentru a lupta din nou în Europa”.

Războiul s-a soldat cu 100.000 de morți și răniți în rândul trupelor ucrainene și rusești. Marea Britanie a trimis arme antitanc și lansatoare de rachete în Ucraina și a ajutat la antrenarea forțelor sale, în timp ce Royal Marines se află acum staționate în interiorul ambasadei britanice din Kiev.

Scenă de violență incredibilă a poliției americane. Video șocant din Arkanasas

Trei ofițeri de poliție din Arkansas, SUA, au fost suspendați în urma difuzării unei înregistrări video cu arestarea violentă a unui bărbat în orașul Mulberry.

În imaginile filmate de un martor, se poate vedea cum cei trei polițiști îl bat pe suspect, trântit la pământ. Incidentul a avut loc duminică dimineața în fața unui magazin.

Lovit bestial minute în șir

Potrivit Biroului șerifului din Crawford County, poliția a fost chemată în jurul orei 10 dimineața din cauza unui bărbat care ar fi făcut amenințări teroriste la adresa angajaților. Suspectul ar fi scuipat în fața unui angajat și ar fi amenințat că „îi va tăia fața”.

Individul a plecat apoi, dar a fost oprit la scurt timp de poliție. Deși discuția părea calmă la început, suspectul ar fi început să îl atace fizic pe unul dintre ofițeri. L-a împins la pământ și l-a lovit în ceafă, potrivit biroului șerifului. Această agresiune ar fi fost cauza altercației care a circulat pe rețelele de socializare.

În înregistrarea video, unul dintre ofițeri poate fi văzut cum îl lovește pe suspect în cap de mai multe ori. Între timp, un alt ofițer îi aplică mai multe lovituri de genunchi în partea inferioară a corpului, scrie Le Journal de Montreal.

Poliția statală din Arkansas a demarat o anchetă în legătură cu această arestare. Biroul șerifului din comitatul Crawford a declarat că cei trei ofițeri implicați au fost suspendați până la rezolvarea problemei.

Starea de sănătate  și identitatea suspectului nu au fost dezvăluite. Cu toate acestea, bărbatul a fost luat în custodie și transportat la spital. El este acuzat de amenințare teroristă, rezistență la arestare și agresiune agravată.

Alertă în Pakistan! S-a dat ordin: Imran Khan trebuie arestat! De ce i-a supărat pe americani fostul premier de la Islamabad

Poliția pakistaneză a deschis o anchetă asupra fostului premier Imran Khan, în temeiul legilor antiteroriste. Khan este acuzat că a proferat amenințări la adresa poliției și a sistemului judiciar într-un discurs politic susținut sâmbătă.

Tensiunile sunt foarte mari în Pakistan, susținătorii fostului lider adunându-se în fața casei sale și promițând să „preia conducerea” dacă acesta este arestat. De când a fost înlăturat de la putere în aprilie, Khan a fost un critic fervent al guvernului și al armatei țării.

Khan, acuzat că încalcă legea antitero

Khan i-a acuzat pe șeful poliției din Islamabad și pe un judecător că l-au abuzat și reținut pe unul dintre colegii săi de partid. „Va trebui să fiți pregătiți când vom lua măsuri împotriva voastră”, a amenințat el. Potrivit poliției, fostul prim-ministru încalcă legea antiteroristă.

Anunțul privind ancheta exacerbează și mai mult tensiunile politice din țară. Sute de susținători ai lui Khan s-au adunat duminică în fața casei sale din Islamabad. Aceștia au amenințat că vor „cuceri capitala” dacă poliția îl va aresta. Poliția prezentă la fața locului a declarat că nu se afla acolo pentru a-l aresta pe fostul lider, ci pentru a menține ordinea publică.

Khan a fost destituit în aprilie și de atunci a criticat guvernul, precum și armata pakistaneză. De asemenea, el a cerut organizarea de noi alegeri. Sâmbătă, autoritatea de reglementare a presei a decis că discursurile lui Khan nu mai pot fi transmise în direct, informează BBC.

Fostul lider susține că guvernul încearcă să îl cenzureze. Duminică, el a criticat interdicția la un alt miting politic din orașul Rawalpindi.

„Nu voi accepta niciodată această bandă de hoți”

„Ce crimă a comis Imran Khan? Nu voi accepta niciodată această bandă de hoți”, le-a spus el susținătorilor săi. Ulterior,  Khan a acuzat guvernul că a blocat accesul la YouTube la jumătatea discursului său, în încercarea de a împiedica oamenii să îl asculte în direct.

În ciuda faptului că a fost înlăturat de la putere în urma unui vot de neîncredere la începutul acestui an, Imran Khan continuă să se bazeze pe sprijinul multor alegători pakistanezi.

Politicianul carismatic a fost ales prim-ministru în 2018, dar a intrat în conflict cu puternica armată pakistaneză spre sfârșitul mandatului său. După o serie de dezertări, el a pierdut majoritatea în parlament.

Tornadă filmată în Dolj! VIDEO viral pe rețelele de socializare – VIDEO

0

Un fenomen meteo mai rar în România a fost surprins orele trecute, în imagini, de mai mulți oameni, în județul Dolj. Înregistrările – cu ceea ce pare a fi un început de tornadă – au ajuns pe rețelele de socializare.

Câțiva locuitori din județul Dolj care au zărit fenomenul meteo au pus mâna pe telefoane și au înregistrat imaginile de pe cer. Potrivit descrierilor din dreptul cadrelor ajunse pe Facebook, fuiorul de tornadă a fost surprins, duminică seară, în zona localității doljene Albești.

Mai mulți internauți s-au grăbit să filmeze fenomenul

Din imaginile ajunse pe internet, un fuior cenușiu se poate vedea, la un moment dat, străbătând cerul. „Prima mare tornadă, Craiova, România. Zona Simnicul de sus …Albeşti” – sună comentariul care însoţeşte imaginile, potrivit news.ro.

De asemenea, o internaută care a postat astfel de imagini, duminică seară, descrie astfel situația surprinsă în înregistrarea postată pe Facebook: „acum în Albeşti un fuior de tornadă”.

Județul Dolj, sub avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică

foto: meteoromania.ro

E de menționat faptul că Oltenia s-a aflat și duminică, dar va fi și luni sub incidența unei avertizări COD GALBEN emise de Administrația Națională de Meteorologie, pentru intervalul 21 august, ora 10:00 – 22 august, ora 22:00.

Conform meteorologilor, în răstimpul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia. „Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp”, conform ANM.


Scandalul Pegasus cutremură Israelul: CEO NSO Group a demisionat!

Compania israeliană NSO Group, care produce programul de spionaj Pegasus, controversat la nivel mondial, a anunțat duminică că directorul său general își părăsește postul în cadrul unei reorganizări.

Compania privată a declarat, de asemenea, că își va concentra vânzările pe țările care aparțin alianței NATO.

Compania, deja înglodată în datorii

În luna iulie a anului trecut, o investigație jurnalistică multinațională a dezvăluit că programul de spionaj Pegasus a fost vândut de NSO unor guverne din întreaga lume și a fost folosit împotriva activiștilor pentru drepturile omului, politicienilor, reporterilor și altor persoane.

„NSO Group a anunțat astăzi că societatea se va reorganiza, iar directorul general Shalev Hulio va demisiona”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat. Directorul operațional al firmei, Yaron Shohat, va „prelua acum conducerea” și va gestiona procesul de reorganizare, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Reorganizarea „va examina toate aspectele afacerii sale, inclusiv eficientizarea operațiunilor sale pentru a se asigura că NSO rămâne una dintre cele mai importante companii de informații cibernetice de înaltă tehnologie din lume, concentrându-se pe țările membre NATO”.

Software-ul spion Pegasus este folosit pentru a se infiltra în telefoanele mobile și a extrage date sau a activa camere sau microfoane. NSO Group spune că software-ul este vândut doar agențiilor guvernamentale pentru a viza infractorii și teroriștii, iar vânzările necesită aprobarea guvernului israelian.

Potrivit companiei, software-ul a ajutat forțele de securitate din multe țări să contracareze infracțiunile și să oprească atacurile. De asemenea, compania a subliniat că vânzările sale în străinătate sunt licențiate de Ministerul Apărării din Israel și că nu controlează modul în care clienții săi utilizează Pegasus.

Compania era deja înglodată în datorii înainte de izbucnirea scandalului de spionaj care a determinat Statele Unite să interzică NSO. La începutul acestui an, AFP a analizat sute de pagini de documente judiciare dintr-o dispută în care au fost implicați NSO, creditorii săi și Berkeley Research Group (BRG), acționarii majoritari ai companiei-mamă a NSO, scrie Al-Monitor.

Documentele au sugerat că creditorii au încercat să împingă NSO să continue să vândă Pegasus în țări cu „risc ridicat”, cu un istoric îndoielnic în ceea ce privește drepturile omului, pentru a menține veniturile.

Însă Berkeley Research a cerut oprirea vânzărilor suspecte fără mai multe analize interne, invocând „necesitatea absolută ca (NSO) să abordeze problemele de bază” care au dus la interzicerea programului Pegasus în SUA.

Reconfigurarea Bulevardului Gheorghe Șincai pusă în acord cu noile tendințe din domeniul regenerării urbane

7

Bulevardul Gheorghe Șincai a început să capete o nouă înfățișare! Atât căile de circulație, cât și spațiile aferente acestora au fost reconfigurate și modernizate.

În paralel cu procedurile premergătoare introducerii Pasajului Unirii într-un amplu proces de consolidare, având în vedere starea avansată de degradare a acestuia, Primăria Sectorului 4, prin intermediul Totul Verde. SA, continuă seria investițiilor și a trecut la reabilitarea bulevardului Gheorghe Șincai, aflat la câteva sute de metri de „Kilometrul Zero” al Capitalei.

Conform proiectului, porțiunea de pe ambele sensuri ale bulevardului Șincai, de la stația de metrou Timpuri Noi și până la intersecția bulevardelor Tineretului cu Dimitrie Cantemir sunt reconfigurate și puse în acord cu noile tendințe din domeniul regenerării urbane, domeniu prioritar pentru Sectorul 4 al Municipiului București. Mai exact, trotuarele aferente arterei de circulație sunt refăcute, grădinile blocurilor vor fi reamenajate, iar numărul spațiilor verzi este substanțial sporit. O dată cu refacerea trotuarelor, s-a trecut la montarea mobilierului stradal și a gardurilor delimitatoare, amenajarea locurilor de relaxare și pregătirea spațiului verde cu sistem de aspersie și pământ vegetal.

Foto: Gabi Boholț

Prin reconfigurarea întregii zone, în completarea acestor lucrări, vor fi amenajate și noi locuri de parcare, atât de necesare în Sectorul 4, dar și în tot Bucureștiul.

Poza Zilei

Lui Mihai Trăistariu nu-i mai ajung filtrele. Acum strânge bani pentru criogenare

Dr. Oana Secară: ”Edemul pulmonar apare la vârstnici, nu la o tânără de 18 ani!”

Moartea absolut inexplicabilă a unei tinere sportive în vârstă de doar 18 ani a reușit să șocheze întreaga opinie publică. Rezultatul autopsiei, care a relevat un edem pulmonar acut, a adus și mai multe semne de întrebare, mai ales că afecțiunea nu este fatală și apare la vârstnici și la cardiaci. Pentru a combate ipoteza efectelor adverse ale vaccinării Covid, ministrul Alexandru Rafila a dat vina pe Covid, stârnind indignarea medicilor.

Alessia Raiciu, o frumusețe de fată, sportivă de performanță, a murit subit în ziua în care împlinea 18 ani. De ce a murit? A fost lovită, bineînțeles, de sindromul morții subite. Aceasta este denumirea inventată de medicii aserviți sistemului pentru moartea inexplicabilă a persoanelor tinere, care nu sufereau de nicio afecțiune. Cu toate sutele de studii care arată că cele mai multe efecte adverse ale vaccinării anti-Covid, de multe ori fatale, au apărut la tineri, autoritățile insistă pe ideea abominabilă a morții naturale a acestora. În cazul Alessiei, medicii legiști au spus că edemul pulmonar acut a fost cauza morții.

”Nu are de ce să apară edem pulmonar acut la o persoană care nu are nicio afecțiune cardiacă, nicio afecțiune preexistentă în sistemul circulator sau în sistemul respirator. Și nici într-un caz la această vârstă. Edemul pulmonar este apanajul cardiacilor care au o vârstă înaintată, care au o evoluție mai veche sau fulminantă a bolilor lor cardiovasculare. În plus, aceste persoane simt că nu mai pot respira și se adresează spitalelor, iar spitalele rezolvă edemele pulmonare. Noi, în spital, nu am avut niciodată un caz de edem pulmonar acut la această vârstă. Întotdeauna când cineva decedează trebuie să identifici cauza. Fie că este accident vascular sau edem pulmonar, trebuie să știi ce a cauzat aceste lucruri. În cazul tinerei de 18 ani medicii trebuie să afle ce anume a provocat edemul pulmonar acut. Dacă nu s-a evidențiat nimic altceva, cauza poate fi o ischemie miocardică, o aritmie sau o miocardita, de exemplu. Toate acestea fac parte din efectele adverse postvaccinale”, ne-a declarat dr. Oana Mihaela Secară, director medical al Spitalului Municipal Onești.

Pericolul miocarditelor

Edemul pulmonar acut este cauzat de o insuficiență cardiacă acută, adică o incapacitate a inimii de a mai pompa sânge oxigenat în  sistem, fapt care face ca sângele venit dinspre plămâni spre inimă să stagneze sub presiune în țesutul pulmonar, spun medicii. Astfel, plămânul se încarcă cu lichid și apare edemul pulmonar. Printre cauzele pentru care inima nu mai face față să pompeze sânge oxigenat în sistem se numără și ischemia acută miocardică. Dacă vasele coronare sunt blocate (de cheaguri de sânge, de exemplu), apare ischemia miocardică, adică lipsa de oxigenare a mușchiului cardiac.

”Și să ne gândim că un efect advers al vaccinului anti-Covid este exact legat de apariția de obstrucții vasculare în diferite teritorii, inclusiv cel miocardic”, susține dr. Oana Mihaela Secară. Totodată, inima ajunge să nu mai pompeze sânge oxigenat în sistem din cauza unei creșteri  paroxistice bruște a valorilor tensiunii arteriale, precum și din cauza altor afecțiuni cardiovasculare, cum ar fi miocarditele (deja este clară corelația între vaccin și miocardite la tineri), aritmiile (care se găsesc în gama efectelor adverse postvaccinale, chiar aritmii paroxistice care duc la deces rapid), valvulopatiile și cardiomiopatiile.

De la Covid, nu de la vaccin

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consideră că morțile subite ar fi cauzate de Covid. ”În general persoanele care trec prin infecția cu Covid, atunci când au complicații, se datorează unor tromboze care pot afecta fie funcția pulmonară sau pot avea alte localizări, inclusiv cerebrale”, a afirmat Alexandru Rafila. Potrivit dr. Oana Mihaela Secară, această prezumție este total greșită, pentru că tinerii, în special, nu dezvoltă acest tip de complicație la Covid și, în general, nu dezvoltă niciun tip de complicație, procentul fiind spre zero. ”În schimb, în urma vaccinării, da, iar acest lucru este demonstrat, că tinerii au, într-un procent semnificativ, efecte adverse postvaccinare, cum sunt trombozele, miocarditele, pericarditele și afecțiuni autoimune, iar asta o arată sute de studii care s-au făcut până acum”, ne-a precizat dr. Oana Mihaela Secară.

DRAMA unei mirese, în prag de nuntă: ea şi copilul pe care-l purta în pântece au MURIT cu o zi înainte de eveniment!

O dramă fără margini a avut loc la Gura Humorului, în judeţul Suceava. O tânără în vârstă de 24 de ani a murit în prag de nuntă, în urma unui stop cardio-respirator.

Tânăra, care era însărcinată în 8 luni, fusese internată cu Covid-19 în data de 27 iulie și se externase la cerere, în data de 2 august, pentru că avea programată nunta.

Fata, istoric de afecţiuni cardiace

Cea care urma să îmbrace rochia de mireasă avea afecțiuni cardiace preexistente, fusese operată pe cord la vârsta de 20 de ani și avea două stent-uri, astfel că medicii i-au monitorizat atent starea de sănătate afectată de Covid-19.

Cununia civilă și cea religioasă erau programate sâmbătă, însă în decursul după-amiezii a ajuns la spital în stop cardio-respirator. Soțul femeii a sunat la 112, iar cei doi au plecat din localitatea Plătinoasa spre spitalul din Gura Humorului. Pe drum s-au întâlnit cu ambulanța, însă femeia era deja în stop cardio-respirator.

Nici copilul n-a putut fi salvat

Medicii i-au aplicat manevre de resuscitare. Au făcut eforturi disperate s-o mențină în viață pentru a salva măcar copilul, dar, din păcate, atât mama, cât și fătul au decedat.

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, ambulanța a adus o gravidă de 29 de săptămâni în stop cardio-respirator, cu patologie cardiacă preexistentă, cu manevre de resuscitare în curs, care au fost continuate în sala de operație, unde s-a efectuat cezariana de urgență.

Din păcate, nici mama, nici nou-născutul nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarați decedați”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Dan Teodorovici.

Potrivit primarului, întreaga comunitate este marcată de moartea Alexandrei și de durerea lui Silviu, care și-a pierdut soția și copilul.

Ziaricii și mogulii

Fiindcă suntem un popor sprinten și colțuros, prăpădit și plin de vervă, care se radicalizează în loc să se reintemeieze, am trecut foarte ușor, în urmă cu niște ani, de la „televiziunile mogulilor” la „televiziunile penalilor.”

Cei mai expuși derapajului s-au dovedit, că întotdeauna, ziaricii care au fost plătiți, de la omenește în sus, de către patronii români. După ce și-au trădat „mogulii”, ziaricii i-au făcut pe aceștia „penali”. Mi se pare corect și în siajul luptei de clasă.

Presa este în regres chiar și la formulările socotite antologice. „Bătăușul de bătrâni” e subțire, țînând cont că, în anii ’90, s-a afirmat „Violatorul de fochiste”. Ce băiat a fost „Violatorul de fochiste”! Scriu și eu așa, la oha, fiindcă nu l-am cunoscut, nici nu știu dacă l-au priponit organele vigilente. Dar vă pot asigura că „Violatorul de fochiste” n-ar fi avut nicio șansă dacă o întâlnea pe „Baba cu chiloți de tablă”, din copilăria mea. „Baba cu chiloți de tablă” a fost învinsă doar de acceleratorul de particule. Ca să respectăm adevărul istoric, „Baba cu chiloți de tablă” a dat primele semne de slăbiciune după Cernobîl, dar acceleratorul de particule din Elveția și războiul din Ucraina au zăpăcit-o definitiv.

Foștii moguli, actuali penali (chiar dacă au fost condamnați definitiv sau nu, chiar dacă sunt vii sau morți), își iau cele mai grele înjurături pe acceleratorul de prostie numit facebook. Eu cunosc un  astfel de naufragiat virtual care a lucrat la toți mogulii. Nu-i dau numele, pentru că nu-i original nici ca vânzător de patroni. Flecuștețul glazurat cu importanță a început la Cârciog – „Evenimentul”. Fondatorul ziarului a murit la timp și a scăpat nespurcat, dar și-au luat-o toți redactorii – șefi și acționarii ulteriori. Pe urmă a plecat la Dumitru Dragomir – „Sportul Românesc”. Bifat – înjurat.  La Adrian Sârbu – „Prosport”. Bifat – înjurat. La Dan Voiculescu – „Jurnalul Național”. Bifat – înjurat. La Patriciu – „Adevărul”. Bifat – înjurat. La S.O. Vântu – „RealitateaTV”. Bifat – înjurat. La Dan Adamescu – „România Liberă”. Bifat – înjurat. Am omis pe cineva? Îl rog să mă ierte. Dar poate că nu știți justificarea măscăriciului, fiindcă nu-i pot zice nici măcar javră. Drumul până la javră e lung, iar până la fariseu e cosmic. Așadar, justificarea curajosului caraghios: „Ei m-au plătit, dar io am fost în slujba cititorilor, nu a mogulilor penali!”. Asta a fost din ciclul „Nu-s deștept, dar sunt tâmpit!” și  s-ar vărsa așa, pe versuri la nivel de Eurovision: „Nu-s deștept, dar sunt tâmpit / Pantalonul meu pepit./ Deloc nu s-a murdărit/ Atunci când io mi-am stropit/ Chiloțelul cel cârpit.”

Habar n-am ce rele au făcut „mogulii”, dar mă bucur că „penalii” au eliminat din presă prostoboii intransigenți. Sigur, ei combat în continuare pe facebook, vă puteți regala cu deontologeala lor și în metrou, când se anunță stația următoare. Sunt citiți chiar și la „Apărătorii Patriei”.

Ce este racheta hipersonică Kinjal, despre care Serghei Șoigu susţine că Rusia a folosit-o de 3 ori în războiul din Ucraina

Serghei Șoigu se laudă cu faptul că Rusia a folosit de trei ori racheta hipersonică Kinzhal în Ucraina și de fiecare dată au avut o ”performanță strălucitoare”.

Ministrul Apărării din Rusia a adăugat că rachetele s-au dovedit eficiente în a lovi ținte de mare valoare în toate cele trei ocazii, descriindu-le ca fiind fără comparație și aproape imposibil de doborât atunci când sunt în zbor.

Putin le-a prezentat în 2018

Rachetele Kinjal fac parte dintr-o serie de noi arme hipersonice pe care președintele Vladimir Putin le-a prezentat în 2018, într-un discurs belicos în care a spus că acestea ar putea lovi aproape orice punct din lume și ar putea eluda un scut antirachetă construit de SUA.

Am desfășurat-o de trei ori în timpul operațiunii militare speciale”, a declarat Şoigu, adăugând: „Și de trei ori a arătat caracteristici strălucitoare”.

Au instalat rachete Kinjal în Kaliningrad

Autorităţile de la Moscova au spus că trei avioane de război MiG-31E echipate cu rachete Kinjal au fost relocate în regiunea Kaliningrad, o exclavă rusă de pe coasta baltică situată între Polonia și Lituania, membre ale NATO și ale Uniunii Europene.

Putin a anunțat că marina va primi ceea ce el a numit „formidabilele” rachete de croazieră hipersonice Zircon în următoarele luni. Rachetele pot călători cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului, depășind apărarea aeriană.

A UCIS-O Ucraina pe fiica ideologului lui Putin? Vestea ce a venit azi dinspre Volodimir Zelenski

Oficialii de la Kiev au dat răspunsul la o întrebare ce stă pe buzele tuturor: a ucis-o Ucraina pe fiica ideologului lui Vladimir Putin? Șeful biroului prezidențial, Mihailo Podoliak, a venit cu o precizare.

Podoliak a spus că Ucraina nu este implicată în explozia mașinii respective.

Ucrainenii cred că Rusia se „dezintegrează intern”

Podoliak a apreciat în schimb că Rusia a început ”să se dezintegreze intern” şi că mai multe grupuri politice încep să se confrunte într-o luptă pentru putere.

„Ucraina nu are absolut nimic de-a face cu atacul de ieri, pentru că nu suntem o putere criminală precum Federația Rusă, cu atât mai puțin un stat terorist”, a declarat Mihailo Podoliak la o televiziune ucraineană.

Fiica ideologului lui Putin, moartă în explozie

Daria Dughina, fiica ideologului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, a fost ucisă sâmbătă seara în maşina în care se afla, într-un presupus atentat cu bombă, la periferia Moscovei.

Altfel, Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni să fie vigilenți înainte de ziua de miercuri, când se marchează 31 de ani de independență față de regimul sovietic, în timp ce sugerează că Ucraina va recupera Crimeea anul acesta.

Japonia AMENINŢĂ China: lansează rachete cu rază lungă de acțiune!

China şi-a mai făcut un duşman în zona asiatică, după ce a reacţionat războinic la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan.

Japonia ia în considerare desfășurarea a 1.000 de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune pentru a-și spori capacitatea de contraatac împotriva Chinei.

Rachete cu raze de acţiune până la 1.000 km

Rachetele pe care japonezii plănuiesc să le desfășoare ar fi unele existente, însă modificate pentru a avea rază de acțiune mai lungă, de la 100 de km la 1.000, scrie publicația japoneză, citând surse guvernamentale.

Armele, lansate de nave sau avioane, vor fi staționate în principal în jurul insulelor Nansei din sud și vor putea ajunge în zonele de coastă din Coreea de Nord și China, a spus Yomiuri.

Japonia a mărit cheltuielile militare

Japonia și-a mărit cheltuielile militare și a adoptat o strategie mai asertivă în ultimii ani.

Dar, printre alte limite autoimpuse în privința armelor care pot lovi ținte de pe pământ străin, până acum s-a abținut de la desfășurarea de rachete cu rază lungă de acțiune.

 

Avem confirmarea: România, ţară de LUX. O vacanţă la noi, mai scumpă decât una în Bali!

Românii au primit confirmarea: trăiesc într-o ţară de lux. O tânără a demonstrat asta pe TikTok. S-a cazat în Bali cu 23 de euro pe noapte. Acest preț este mai mic decât la multe unități de cazare din România, în perioada aceasta.

Bali este considerată o destinație de lux, fiind o insulă de vis, însă, la capitolul preţuri, nu depăşeşte România.

Femeia, lăudată că a spus adevărul

Tânăra a postat pe TikTok că a plătit 23 de euro, adică în jur de 115 lei pe noapte, într-un resort din Bali, mai puțin decât un român ar putea plăti la el în țară o noapte de cazare la o pensiune.

Românca a primit doar comentarii de laudă pentru idee şi pentru că a spulberat mitul că vacanţele externe, mai ales în insule exotice, sunt scumpe.

Dana Rogoz, vacanţă în Bali

La sfârșitul lunii iulie, Dana Rogoz, soțul ei, Radu Dragomir, Vlad și Lia, copiii lor, dar și băiatul regizorului din altă relație, Barbu, au plecat din România cu destinația Bali. Micuțul Vlad a întâmpinat probleme chiar pe aeroport, a fost îngrijit de medici, iar familia și-a continuat drumul.

În Bali s-au relaxat, au încercat diferite experiențe, au admirat plantațiile de orez, mai mers la mai multe temple și s-au bucurat de întreaga aventură. „Mulțumesc pentru TOT”, scria Dana Rogoz pe Facebook, vizibil fericită.

Ucraina, propaganda Occidentului: mesaje personalizate pe rachetele destinate să omoare rușii

Uitați de toate concertele de strângere de fonduri sau  de donații pentru familii de refugiați. Există o modalitate mai bună pentru occidentali de a arăta simpatia față de ucraineni: acum sponsorizează arme și le pot inscripționa cu propriul mesaj.

Pentru o sumă de până la 2.500 de lire sterline, britanicii pot trimite un mesaj personalizat site-ului de crowdfunding Sign My Rocket, care îl va scrie apoi pe o rachetă folosită împotriva armatei ruse.

Trimiterea de mesaje ostile inamicului, desigur, nu este ceva nou și este posibil să fie la fel de veche ca și războiul însuși. Nu era neobișnuit ca cei de pe linia de producție din fabricile de armament sau chiar cei care încărcau muniția să adauge ceva special. Se pare că soldații și lucrătorii din producție au inscripționat cuvinte grosolane și glume cu umor negru pe muniție încă din primul război mondial.

Ceea ce este diferit în cazul Ucrainei e faptul că mulți dintre cei care trimit mesajele nu sunt combatanți. Britanicii, canadienii – chiar și polonezii și țările baltice –  se numără printre cei care s-au alăturat efortului, americanii fiind cei mai entuziaști – și plătesc pentru acest privilegiu.

Unele dintre aceste organizații vă vor trimite o fotografie a armei, inscripționată corespunzător, conform cererii dumneavoastră, notează The Spectator. Sign My Rocket a început prin a oferi mesaje de 30 de dolari pe proiectile de mortier de fabricație sovietică, dar și-a extins masiv gama de când a luat decizia de a se internaționaliza serios.

„London says hi” se numără printre sloganurile comandate. Washington Post a relatat că Sign My Rocket a adăugat recent o rachetă sol-aer Buk, pe care este inscripționat mesajul „not for use on Malaysian Airlines” – o aluzie sumbră la doborârea zborului MH17 în estul Ucrainei, soldată cu 298 de morți.

Armamentul personalizat ar contribui la efortul de război al Ucrainei nu doar prin ridicarea moralului, ci și prin furnizarea de bani pentru a cumpăra mai multe arme.Persoane proeminente și-au adus contribuția. În iunie, Serhiy Prytula, un comediant și politician ucrainean, a lansat o campanie pentru a cumpăra trei drone Bayraktar de fabricație turcească și a strâns cele 20 de milioane de dolari necesare în trei zile, moment în care compania a anunțat că le va dona gratuit.

Războiul e o afacere tulbure și există unele lucruri care ar putea fi mai bine lăsate nespuse. Fie că include „London says hi” inscriptionat pe o rachetă destinată să omoare rușii.

Totuși, dacă Occidentul n-ar fi fost de partea Ucrainei, cum ar fi reacționat guvernele? Și dacă persoanele private pot contribui cu arme, unde rămâne războiul ca o cauză națională?

Mâncare din plastic, kitsch pentru stomac

2

În Japonia, expunerea felurilor de mâncare în vitrine cu reproduceri fidele din plastic este un obicei al multor restaurante. Pentru prima dată, creatorii acestor obiecte hiperrealiste și-au dat frâu liber imaginației pentru o expoziție de kitsch.

Un „turn înclinat de pizza” cu brânză topită, un joc Tetris din pui sau un crevete prăjit așezat pe varză tocată se numără printre cele aproximativ șaizeci de creații care sunt expuse într-un centru comercial din Tokyo.

Alte lucrări, mai puțin excentrice, subliniază măiestria și meticulozitatea creatorilor lor, cum ar fi motivele delicate care împodobesc rulourile de alge uscate care înconjoară orezul alb (maki).

„În mod normal, trebuie să urmăm instrucțiunile clienților noștri”, a declarat pentru AFP Shinichiro Hasata, în vârstă de 57 de ani, unul dintre designerii reprezentați la expoziție.

Dar de data aceasta, „ne putem folosi imaginația. Suntem complet liberi să decidem cum va arăta produsul final”, spune el.

Toate piesele din expoziție au fost concepute de angajații Iwasaki, cea mai importantă companie japoneză de produse alimentare din plastic, care își sărbătorește anul acesta cea de-a 90-a aniversare.

La o fabrică a companiei din Yokohama, lângă Tokyo, artizanii iau mai întâi matrițe de ingrediente din mâncăruri reale pregătite de clienții restaurantelor.

Aceștia se ocupă apoi de decorarea minuțioasă a mostrelor pentru a le face să pară cât mai realiste posibil, fie că este vorba de picături de umezeală pe un pahar cu gheață sau de vânătăi subtile pe suprafața unui fruct.

„Lucrurile proaspete sunt mai greu de făcut. Legume proaspete, pește proaspăt. Produsele gătite sunt mai ușoare, deoarece culorile sunt mai puțin complicate, explică directorul fabricii, Hiroaki Miyazawa.

Pe lângă faptul că “deschid apetitul”, reproducerile din plastic ale felurilor de mâncare pot, de asemenea, să faciliteze comenzile străinilor, în cazul în care restaurantele au doar meniuri japoneze.

Cu toate acestea, industria japoneză de alimente false este în declin, suferind în special de mai bine de doi ani de impactul pandemiei de Covid-19, care a subminat activitatea barurilor și restaurantelor și a închis țara turiștilor străini.

Cum oferă NFT-urile șansa tuturor de a fi colecționari de artă

Noile sisteme de proprietate permit investitorilor să cumpere porțiuni digitale de tablouri și să participe la profituri atunci când acestea se vând.

Anaida Schneider, un fost bancher care locuiește în Elveția, se numără printre cei care promovează această idee. Fiecare cumpărător primește un NFT, jetoanele digitale unice create și stocate pe blockchain, codul de computer care stă la baza criptomonedelor.

Lucrările de artă NFT au reprezentat vânzări de aproximativ 2,8 miliarde de dolari în 2021, iar rata a scăzut doar ușor în prima jumătate a acestui an, potrivit firmei de analiză NonFungible.

Colecționarii și artiștii sunt printre cei mai dornici să experimenteze tehnologia, chiar dacă aceasta înseamnă să dețină doar o parte dintr-o copie digitală a unui tablou.

O cincime din cei 300 de colecționari intervievați de site-ul Art+Tech Report au declarat că s-au angajat deja în așa-numita proprietate fracționată.

Compania lui Schneider din Liechtenstein, Artessere, oferă “pătrate” de tablouri ale unor artiști sovietici, printre care Oleg Tselkov și Shimon Okshteyn, la prețul de 100 sau 200 de euro bucata. Vor fi revândute într-un interval de până la 10 ani.

Pe de altă parte, treisprezece muzee italiene au semnat recent contracte cu Cinello, o firmă care vinde reproduceri digitale în ediție limitată, pentru a oferi dreptul de proprietate asupra unor replici. Cumpărătorul are o copie digitală unică, de înaltă rezoluție și un certificat din partea muzeului, care primește jumătate din încasări.

În februarie, Cinello a organizat la Londra o expoziție spectaculoasă în care a prezentat lucrări digitalizate ale maeștrilor renascentiști, printre care Raphael, Leonardo da Vinci și Caravaggio. De atunci, a vândut câteva dintre ele.

Compania a digitalizat peste 200 de lucrări și  vânzările sale au generat venituri suplimentare de 296.000 de euro pentru muzeele italiene.