Cauta

Tranzactiile la bursa au scazut cu peste 70%!

Tranzactiile incheiate saptamana trecuta la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au insumat 93,5 milioane de lei, cele cu actiuni cumuland 83,43 de milioane de lei, cu 70,6% in scadere fata de saptamana anterioara.

Bancile au consemnat cresteri, iar companiile energetice au scazut pe bursa

Cele mai importante schimburi s-au realizat cu titlurile emise de Banca Transilvania (19,97 de milioane de lei), Romgaz (16,51 de milioane de lei), BRD Societe Generale (8,35 de milioane de lei), Electrica (7,95 de milioane de lei) si Fondul Proprietatea (7,28 de milioane de lei). Potrivit buletinului Puls Capital, realizat de brokerii Intercapital Invest, in perioada mentionata au inregistrat plusuri 22 de titluri, noua au stagnat, iar 39 au consemnat pierderi. Cele mai mari cresteri au fost contabilizate de Retrasib  (+13,99%), Sinteza (+7,04%) si NEPI (+6,12%). Cele mai mari scaderi au fost inregistrate de Impact (-10,67%), Prefab Bucuresti (-9,66%) si Boromir (-9,55%). Asadar, volumul tranzactiilor cu actiuni a scazut cu peste 70% saptamana trecuta, la 83 de milioane de lei (cel mai mic nivel din 2015), o scadere similara celei din  saptamana anterioara. Potrivit Puls Capital, investitorii sunt in asteptarea unui semnal de la pietele externe care sa indice sfarsitul perioadei de scadere brusca/urcare brusca din ultima vreme. Dintre emitentii mari s-au evidentiat pozitiv Banca Transilvania, si BRD Societe Generale, care au crescut cu 4,76%, respectiv 2,71%. Pe de alta parte, au consemnat minusuri in special companiile de utilitati si energie, respectiv Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica si Transelectrica.

Probleme pe bursele externe

Conform Puls Capital, volatilitatea (cresteri/scaderi bruste) pe pietele extrene este asteptata sa continue si in perioada urmatoare, cel putin pana la stabilizarea situatiei din China.  Potrivit analistilor Intercapital Invest, chiar daca datele economice privind Romania sunt bune, iar tara noastra se afla in topul tarilor europene privind estimarile de crestere economica in anii urmatori, incertitudine de pe pietele externe si scaderile severe din saptamana trecuta tin investitorii in asteptare, iar in saptamanile urmatoare este posibil sa asistam, in continuare, la volume scazute de tranzactionare.

Ultimele stiri

  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Exit mobile version