Cauta

Suspiciuni de export ilegal de obiecte de patrimoniu cu valoare de peste un milion de euro. Perchezitii in 3 judete!

Oamenii legii din Timis verifica, joi, locuintele unor persoane, cercetarile incercand sa faca lumina intr-un caz in care exista suspiciuni ca acestea ar fi incercat sa vanda, ilegal, obiecte de patrimoniu.

Este vorba de o vioara veche, dar si de un vas neolitic, deosebit de valoroase – fiind estimate la peste un milion de euro -pe care persoanele banuite in acest caz ar fi intentionat sa le instraineze contra unor sume de bani, atat in tara, cat si in strainatate.

Astfel, avand autorizatii de la Tribunalul Timis, politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Timis au descins, joi, la trei adrese de pe raza acestui judet, dar si din Mehedinti si Hunedoara, unde domiciliaza persoanele banuite de export ilegal de obiecte de patrimoniu, pentru a gasi si ridica bunurile in cauza.

Persoanele banuite in acest caz au intre 29 si 65 de ani, se precizeaza in comunicatul IPJ Timis. Despre ele se crede ca ar fi incercat sa vanda bucurile de patrimoniu in aceasta vara, respectiv in perioada iunie-august a anului in curs. Suspectii vor fi dusi la audieri la sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, fiind cercetati pentru spalare de bani, export ilegal de obiecte de patrimoniu si tainuire.

Sursa foto: radiotimisoara.ro

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version