Cauta

Sef de la Garda de Mediu, trimis in judecata de DNA sub control judiciar

Dupa ce a intrat in vizorul procurorilor anticoruptie, fiind acuzat de efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, un comisar sef la Garda Nationala de Mediu, Comisariatul Judetean Ialomita, a fost trimis in judecata.

Masura, anuntata miercuri de catre reprezentantii DNA, il vizeaza pe Cornel Vasile, sef la Garda de Mediu Ialomita, dosarul sau fiind trimis, spre judecare, magistratilor Tribunalului Ialomita.

Mai precis, barbatul e acuzat ca, timp de cateva luni, in decursul acestui an, in timp ce detinea sefia institutiei amintite, ar fi condus, prin intermediul altor persoane, doua firme. Mai clar fie spus, sustin procurorii, „in perioada februarie – iunie 2015, inculpatul Vasile Cornel, concomitent cu exercitarea functiei publice de comisar sef la Garda Nationala de Mediu, Comisariatul Judetean Ialomita, a controlat, coordonat si condus, prin intermediul unor persoane, activitatea a doua societati comerciale, unde, de altfel, detinea si calitatea de asociat”.

Totodata, Vasile mai este acuzat de procurori ca, in intervalul amintit, ar fi facut plata angajatilor si ar fi dispus efectuarea de plati catre furnizori, aspecte ce revin unui administrator de firma.

Ultimele stiri

  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Mizantropii n-au ce căuta la primărie
  • Curtea de Conturi Europeană spulberă fantezia zero emisii. Bateria costă cât o mașină normală
  • Accidentarea lui Mykolenko, avantaj pentru România
  • Exit mobile version