Cauta

Procurorii trimit in fata magistratilor un director din cadrul SMART SA, „societate de interes national detinuta de stat”

Aflat sub control judiciar, Liviu Petrache a aflat la inceputul saptamanii in curs, ca a fost trimis in judecata de catre procurorii anticoruptie, in dosarul in care este cercetat pentru trafic de influenta.

Petrache, care, dupa ce procurorii au dispus punerea in miscare a actiunii penale pe numele sau, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pe 19 noiembrie. Barbatul, despre care DNA anunta ca la data faptei cercetate era director al Directiei de Mentenanta si Dezvoltare din cadrul Societatii pentru Servicii de Mentenanta a Retelei Electrice de Transport (SMART) SA, descrisa drept o „societate de interes national detinuta de stat”,  este acuzat de trafic de influenta, mai precis ca ar fi primit patru telefoane mobile, in schimbul unei promisiuni de ajutor.

In acelasi dosar este vizat de cercetari si Marius Merfu, un administrator de firma, pe care procurorii anticoruptie il acuza de cumparare de influenta, trimitandu-l, de asemenea, in fata instantei. Mai precis, cei doi vor ajunge in fata magistratilor TribunaluluI Bucuresti, catre care a fost trimisa aceasta cauza.

Cat priveste rechizitoriul intocmit in dosar, procurorii mentioneaza urmatoarele aspecte, pe care le prezentam integral, asa cum au fost trecute in comunicatul remis presei luni din directia DNA:

„In perioada 20 – 30 aprilie 2015, inculpatul Petrache Liviu, in calitate de director al Directiei Mentenanta si Dezvoltare a S.C. SMART S.A., a pretins si primit pentru sine si pentru altii, de la inculpatul Merfu Marius, 4 telefoane mobile, in valoare totala de circa 16.000 lei, in schimbul interventiilor sale la nivelul decidentilor din cadrul Sucursalei Constanta a societatii de stat S.C. SMART SA, pentru plata unei facturi catre firma cumparatorului de influenta.

Concret, inculpatul Petrache Liviu a pretins si primit cele 4 telefoane mobile in schimbul promisiunii de interventie, astfel incat sa fie aprobata achitarea unei facturi emisa de societatea inculpatului Merfu Marius.

Ulterior, urmare a intelegerii dintre cei doi, omul de afaceri i-a remis, printr-un intermediar, inculpatului Petrache Liviu un colet ce continea 4 telefoane mobile marca„Samsung Galaxy S6 Edge””.

Ultimele stiri

  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Exit mobile version