Cauta

Nicoleta Luciu, despre relatia cu sotul ei: Pentru o zi de fericire platesti cu zece rele

Nicoleta Luciu a vorbit despre cat de greu ii este sa se imparta intre cariera si cei patru copii, dar si despre ce inseamna viata ei alaturi de Zsolt Csergo.

(foto: pro tv)

Luciu sustine ca i-a prins foarte bine faptul ca a participat la Dansez pentru tine, pentru ca asta i-a ocupat tot timpul, iar oboseala a ajutat-o sa uite de problemele de acasa. „In perioada grea prin care am trecut copiii mei au fost o scapare, apoi au mai fost orele petrecute la Dansez pentru tine, iar acum am trecut peste. Acolo petreceam foarte multe ore si oboseam foarte tare, iar acest lucru mi-a prins foart bine. Antrenorul nostru nu a tinut cont de lucrurile prin care treceam si asta mi-a prins bine, am muncit pe branci”, a marturisit Nicoleta, la o emisiune mondena difuzata de Acasa TV.

Bruneta recunoaste, insa, ca nu ii este usor sa se imparta intre munca si casa, si ca are momente cand cedeaza: „Mi-am dorit foarte mult copii multi si imi place, niciodata nu m-am plans. Cand vreau sa ma descarc, uneori, ma duc in baie, plang cinci minute si ma intorc la ce faceam inainte”.

Cu toate ca zvonurile privind infidelitatea sotului ei, Zsolt Csergo, i-au provocat multa suferinta, Luciu a spus ca acum lucrurile par sa fi revenit la normal in casnicia lor. „Am trecut peste, acum suntem fericiti. Pentru o zi de fericire, platesti cu zece rele. In perioada aia nu am raspuns la telefoane, m-am concentrat pe copii pentru ca erau bolnavi atunci. Timpul vindeca totul, toate trec si ma gandesc ca alti oameni trec peste alte lucruri mult mai grele”, a mai spus Nicoleta Luciu.

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version