Cauta

Dinel „Nutu” Staicu se ascunde in Bolivia!

*TACHE*

Asa dupa cum ne-am obisnuit, mi­nistrii de Interne sunt ultimii care afla ce se intâmpla prin propria ograda. Exceptie nu face nici „exterminatorul” de politisti Traian Igas, care a recunoscut ca „habar nu am pe unde ar putea fi Dinel Staicu”.
Iata insa ca sunt si structuri care cam banuiesc pe unde s-a refugiat cel care a reusit sa paraseasca tara cu un alt nume, imediat dupa condamnarea sa definitiva la sapte ani de puscarie. Atâta doar ca „pontul” nu ajuta prea mult autoritatile de la Bucuresti, pentru ca in Bolivia, tara unde sursele noastre sustin ca ­s-ar ascunde afaceristul, nici macar bratul lung al justitiei SUA nu ajunge…

*Mai moale cu Europa…*

Autoritatile au intrat in vrie de-abia dupa ce descinderile facute pentru incatusarea lui Dinel Staicu s-au dovedit a fi tot atât de eficiente ca si o frectie la un picior de lemn, din moment ce acelasi miliardar, dar cu numele dobândit legal de Dinel Nutu, parasise deja România. Unde? Febra primelor cercetari a dat unele rezultate, cu ajutorul atasatilor nostri de Interne, tragându-se concluzia ca urmaritul general ar fi facut in ultima vreme mai multe drumuri in Germania. Au fost urmate si alte piste, conform carora Dinel nu ar fi ajuns prea departe, el reusind sa-si gaseasca un refugiu provizoriu in Ungaria. Numai ca optimismul a fost rapid abandonat, politistii lasând-o mai moale cu cautarile prin Europa.

*America de Sud via Frankfurt*

Pentru ca, dupa cum au descoperit reporterii de investigatii ai „National”, toate drumurile anchetatorilor duc in … Bolivia. Astfel, analizând informatiile cu privire la modul extrem de migalos in care Dinel Staicu si-a pregatit fuga, ofiterii au ajuns la concluzia ca acesta si-ar fi ales ascunzatoare drept America de Sud, drumul pâna acolo fiind facut mai mult ca sigur prin Budapesta si Frankfurt. Daca aceasta informatie se confirma, sansele ca fostul militian condamnat pentru devalizarea Bancii Internationale a Religiilor sa fie recuperat sunt infime. România nu numai ca nu are vreun tratat de extradare cu aceasta tara, dar nu poate fi aplicata nici metoda implicarii unui tert in negocieri personale. Pentru ca degeaba am cerut sprijinul ofiterilor de legatura americani, din moment ce nici macar SUA nu au vreo influenta asupra regimului din Bolivia. Unde Dinel isi poate cheltui linistit milioanele de euro scoase treptat din tara…

Ultimele stiri

  • Cristian Popescu Piedone i-a retezat orice speranţă lui Ciolacu privind retragerea din cursa pentru Primăria Generală: „Se bat cap în cap”
  • Mega 2024, în România. Von der Leyen, contestată la Bucureşti!
  • Tragedie în ziua de Florii 2024, la Mamaia: un bărbat de 50 de ani s-a înecat în mare!
  • Scriitorul Nicolae Iliescu va fi înmormântat marți, la Cimitirul Străulești 2
  • Telefonul tău te ascultă în timp ce vorbeşti cu apropiaţii, iar informaţiile ajung în online. Iată cum dezactivezi „funcţia-spion”!
  • Afacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!
  • FCSB este noua campioană a României
  • Horoscop de Florii – duminică, 28 aprilie 2024. Nativii caută să se liniştească, dar vor întâmpina probleme
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Drogul „neobișnuit de puternic” care a băgat Anglia în alertă. Un om a murit, iar alți opt sunt la spital
  • Exit mobile version