Cauta

Marea Britanie schimba regulile mostenirii tronului

Guvernul Marii Britanii a inceput procesul de schimbare a legii discriminatorii care stipuleaza ca numai primul nascut de parte barbateasca poate mosteni tronul.

Astfel, daca primul nascut al printului William cu Kate Middleton – a caror nunta va avea loc la 29 aprilie – va fi fata, aceasta va putea mosteni tronul Angliei, chiar daca va avea ulterior un frate. „Cred ca acest lucru este in armonie cu progresul societatii”, a precizat vicepremierul Nick Clegg. Printul William este nepotul Reginei Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron doar pentru ca nu a avut frati. Amendarea legii succesiunii este de multa vreme in discutie, ca si ridicarea interdictiei ca monarhii britanici sa se insoare cu romano-catolice. Daca amendamentul nu se va produce pâna ce Kate va naste, s-ar putea produce o incurcatura ca in monarhia suedeza, când titlul a trecut de la printul declarat mostenitor la sora lui mai mare. Regatele Danemarcei si Norvegiei au schimbat aceasta regula, nu si Spania.

Adina Mutar

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version