Cauta

Oltchim decapitata de FMI si ingropata de Roibu!

Desfiintarea gruparii Oltchim reprezinta una dintre conditiile puse in privatizarea Combinatului. In curând, elevele lui Voina vor pleca la alte echipe. Gratis!

In doar trei luni, Oltchim s-a transformat dintr-o favorita la titlul european intr-o echipa muribunda. „Real Madridul“ handbalului mioritic este la un pas de desfiintare, soarta clubului infiintat in 1973 fiind, deja, pecetluita. Presiunile facute, dar si interesul personal, l-au determinat pe managerul Constantin Roibu sa-si anunte retragerea sprijinului fi­­­nan­­­­­ciar, decizie care ingroapa handbalul vâlcean.

*Privatizare in 2012. Viitorii investitori nu vor clubul!*

Pe timp de criza exista bani pentru investitii serioase, dar nu in sport! Asa gândesc toti factorii implicati in licitatia pentru privatizarea combinatului vâlcean. In februarie, Guvernul a dat publicitatii un comunicat prin care se anunta vânzarea colosului din Oltenia: „Conform proiectului de scrisoare de intentie intocmit in urma discutiilor dintre reprezentantii Guvernului României si reprezentantii misiunii comune a Fondului Monetar International, Bancii Mondiale si Comisiei Europene, urmeaza ca in prima jumatate a anului 2012 sa fie lansata privatizarea societatii“.

*Roibu astepta momentul potrivit*

Primul pas l-a facut managerul Constantin Roibu, care a anuntat ca-si retrage sprijinul financiar, scârbit fiind de ultimele evenimente petrecute la echipa. In realitate, Roibu a asteptat momentul potrivit pentru a renunta. Iar acesta a aparut o data cu demisia presedintelui Ioan Gavrilescu, omul din spatele „legendei“ Oltchim. Marti, Gavrilescu si-a inaintat demisia, iar miercuri, Roibu s-a grabit si el cu un „adio!“.

*„Momeala“ Raluca Covaci*

Ce s-a intâmplat la Oltchim in 2011 tine de domeniul SF. Inceputul anului a gasit echipa in carti pentru calificarea in fazele superioare ale Ligii Campionilor. Anja Andersen a fost adusa antrenoare, iar concomitent si-a facut intrarea in scena si Raluca Covaci (angajata ca ofiter de presa), nume extrem de important in derularea ulterioara a evenimentelor. Insa rezultatele proaste, demiterea danezei si eliminarea din Liga n-au facut decât sa arunce-n aer situatia la club. Responsabila pentru deteriorarea atmosferei ar fi chiar Raluca Covaci, nimeni alta decât fiica Mariei Covaci, impresara vedetei Cristina Neagu.

*Mâna dreapta a sponsorului*

Certata cu toate handbalistele din lot (evident, mai putin cu Neagu si viitoarea ei cumnata, Vizitiu), Raluca l-a determinat si pe Gavrilescu sa plece. Cum s-a ajuns in situatia ca un presedinte de club sa se retraga fortat de un subaltern? Simplu: femeia nu raspunde decât in fata directorului combinatului, Constantin Roibu, ea fiind avansata, intre timp, in functia de vicepresedinte.

*„Garantat“ Cristina Neagu!*

Venirea Ralucai Covaci la Vâlcea este o conditie pusa si respectata la negocierile Cristinei Neagu pentru prelungirea contractului. Cea mai buna handbalista a lumii este impresariata de Maria Covaci, nimeni alta decât antrenoarea care a descoperit-o si i-a indrumat pasii in handbal la CSS 5 Bucuresti. Sportiva nu ia nicio decizie in privinta carierei fara sa-si consulte agentul. La tratativele din iarna, impresara Covaci a pus mai multe conditii, Roibu le-a acceptat pe toate si a plusat cu un „bonus“: angajarea Ralucai Covaci in cadrul clubului!

*Cartierele „mosierului“*

Presa locala a scris de nenumarate ori despre afacerile derulate in municipiu de Constantin Roibu. Managerul combinatului este numit mosier intr-un articol publicat de „Ziarul de Vâlcea“. In Rm.Vâlcea se vor construi doua noi cartiere, numite ostentativ de jurnalisti „Roibu 1“ si „Roibu 2“. Artizanul „afacerii“ este Alexandru Calin Roibu, fiul bossului de la Oltchim. Se zvoneste ca Alexandru si-a batut tatal la cap sa renunte mai repede la echipa de handbal, derularea proiectelor imobiliare fiind prioritare.

L. Teodorescu

Ultimele stiri

  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei
  • Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”
  • Postecoglou obligat să-l titularizeze pe Drăgușin?
  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Exit mobile version