Cauta

Traian Basescu le da pesedistilor cu stenograma peste ochi

Documentele Wikileaks reatâta razboiul PSD-Basescu. Acuzat ca si-a presat si amenintat adversarii cu dosarele lui Adrian Nastase, Traian Basescu concureaza site-ul deja celebru si face publice la rândul lui stenograme secrete.

Concret, in documentele americane se mentioneaza ca Traian Basescu l-a amenintat pe Mircea Geoana (sef al PSD la acea vreme) cu “darea drumului in public” a dosarelor lui Adrian Nastase, pentru ca toata lumea sa vada ca fostul premier a fost reclamat penal nu de adversari, ci de colegii sai de partid. Deci nici vorba de “dosare politice”, asa cum acuzau pesedistii. Acuzatii repetate odata cu readucerea subiectului pe tapet, via Wikileaks.

*Nastase, lucrat de colegi*

Raspunsul Cotroceniului a fost de aceasta data publicarea stenogramei intâlnirii dintre Traian Basescu si liderii PSD. In care Basescu este auzit explicându-le intr-adevar social-democratilor prezenti ca plângerile penale contra lui Adrian Nastase au fost initiate de Sergiu Sechelariu si “doamna de la Inspectoratul de Constructii”, ambii membri PSD la acea data. “Politic, nepolitic, doar daca vi l-ati facut in acelasi partid. (…) Prima data când mai aud ca dosarele lui Adrian Nastase sunt politice le fac publice ca sa ne linistim odata cu minciuna asta. V-ati facut voi de la PSD dosare unii la altii si tipati toata ziua ca e vinovat Daniel Morar si Traian Basescu”, a conchis atunci seful statului. Maestru recunoscut in gafe, Mircea Geoana socheaza prin raspuns: “Dar nu e singurul partid care procedeaza asa. E o practica curenta”.

*Pesedistii nu renunta la refrenul “Basescu minte”*

Chiar daca Geoana a recunoscut practic ca acuzatia tine de practica politica, Adrian Nastase sustine in continuare ca este o minciuna, dosarele lui fiind urmarea plângerilor penale facute de Mona Musca “in numele Aliantei DA”. Ce-i drept, fostul lider PSD omite sa detalieze toate dosarele de care are parte, prin bunavointa mai multora, nu doar a Monei Musca. In ajutor i-a sarit si Titus Corlatean, care afirma la rândul lui ca Traian Basescu i-a mintit atunci când “le-a aruncat in fata” ca dosarele lui Nastase “sunt deschise de colegi din PSD”.

SIMONA BĂDULESCU

Ultimele stiri

  • Dom’ Nic, mateinul cârcotaș
  • Salarii de 2.000 euro în România, dar românii nici nu vor să audă de aceste locuri de muncă: „Pleacă să muncească afară”
  • Gata și cu eolienele din Sudul țării. Afectează ariile naturale protejate
  • Veste bună pentru această categorie de pensionari. Vor putea ieşi la pensie mai repede, dar cu o condiţie. Proiect în Parlament
  • Cea mai mare păcăleală a lui Nicușor Dan: în 2024, bucureștenii se spală cu apă încălzită la ibric
  • Cristian Popescu Piedone i-a retezat orice speranţă lui Ciolacu privind retragerea din cursa pentru Primăria Generală: „Se bat cap în cap”
  • Mega 2024, în România. Von der Leyen, contestată la Bucureşti!
  • Tragedie în ziua de Florii 2024, la Mamaia: un bărbat de 50 de ani s-a înecat în mare!
  • Scriitorul Nicolae Iliescu va fi înmormântat marți, la Cimitirul Străulești 2
  • Telefonul tău te ascultă în timp ce vorbeşti cu apropiaţii, iar informaţiile ajung în online. Iată cum dezactivezi „funcţia-spion”!
  • Exit mobile version