Cauta

„Gâga” de la Parlament

Superficiali si interesati doar de statutul lor, parlamentarii nostri habar nu au in general ce si de ce legifereaza.

Mediul de afaceri, societatea civila, ba chiar si clasa politica acuza incoerenta si instabilitatea legislatiei mioritice. Legislatie facuta de cele mai multe ori dupa ureche, ori dupa interes – personal sau de partid. Dar in niciun caz intr-un mod profesionist, din moment ce alesii reusesc de multe ori sa-si dea singuri cu stângu-n dreptu’.

*A vrut sa-l protejeze pe Geoana, dar a ajutat-o pe Anastase*

Un exemplu stralucit in materie este senatorul social-democrat Dan Sova, altfel un jurist bun zice lumea.
Acesta a reusit performanta de a se face de tot râsul, legiferând un amendament pe care dupa aceea tot el (alaturi de mai multi parlamentari, ce-i drept) s-a grabit sa-l conteste. Pe scurt, este vorba de Legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale pe care Sova s-a gândit sa o modifice in asa fel incât CCR sa se poata pronunta si asupra hotarârilor luate de Parlament.
Asta pentru a-l proteja, in septembrie, pe Mircea Geoana de debarcarea din fruntea Senatului. Largirea atributiilor CCR este valabila insa si pentru Camera Deputatilor – situatie care nu mai convine deloc PSD-ului, dornic acum sa o doboare pe Roberta Anastase.
Realizând in sfârsit ce prostie au facut, senatorii PSD, cu Dan Sova la loc de cinste, au atacat la CCR modificarea proaspat admisa, inclusiv amendamentul aceluiasi Sova.
Ridicolul la care s-a expus tânarul senator a fost insa inutil, din moment ce judecatorii constitutionali nu au acceptat revenirea la atributiile initiale si au respins solicitarea social-democratilor. Sa impui un amendament ca dupa aceea tot tu sa-l contesti ramâne insa o gogomanie greu de depasit chiar si de alesii nostri – maestri recunoscuti in comiterea a tot felul de gafe.

ADELINA IONICEL

Ultimele stiri

  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Lupta din MotoGP, mutată în ring?!
  • Povestea cuprului la 10.000 de dolari. “Ultimul risc de aprovizionare rămas pentru industria vehiculelor electrice”
  • Haos în sistemul energetic. Hidroelectrica a fost deconectată
  • Veste mare de la Klaus Iohannis pentru şoferii cu permis de conducere categoria B. Vor putea conduce şi alte vehicule
  • De ce datoriile Europei cresc din nou. “O bombă politică și economică”
  • Capcanele unui dolar puternic
  • Prinţul Paul de România, arestat preventiv! Judecătorii din Malta nu au avut milă de el (VIDEO)
  • Exit mobile version