Amurgul din Santorini se impiedica, e vamuit de mustatile lor zdravene ca niste parime. Puteau sa fie doi corsari in Marea Egee. Au priviri in care s-a descarcat toata enciclopedia marina si sint singuri pe Atlas. Doar ei doi, inconjurati de intinderi azurii, pe o stinca volcanica. S-au nascut in Santorini si au incremenit acolo. Turistii trec pe linga ei — vint si efemeride siciind permanenta. Ianis si Iorgos joaca table. Bat zarurile de azi pina ieri, din sezonul asta si pina la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Atunci s-au nascut, pe vremea cind sovieticii peteau Grecia si România, nestiind pe care s-o inghesuie intre faldurile Cortinei de Fier. Ianis a fost o singura data in viata lui la Atena. Iorgos n-a parasit niciodata Oia, orasul de basm si ispita al insulei, unde nemtii si japonezii se bulucesc sa filmeze cel mai frumos apus din lume. Daca un pictor ar pune pe pinza amurgul din Oia, ar fi considerat kitschoman. Violetul insingereaza curcubeul, albastrul verzui al marii inghite vinetiul muribund al soarelui, delirul cromatic cotropeste retina. Ianis si Iorgos nu vad asta. Sint cu ochii in cutiuta lor de lemn si ii ignora pe vilegiaturisti. Santorini ar merita sa fie omagiata, dar e cotrobaita. Tablele sint carapacea in care se ascund Ianis si Iorgos. Am fost la Oia intr-o marti si intr-o vineri. I-am gasit tot acolo, sub streasina unei skafta (casa facuta in perete de lava) aflate in capatul unei stradele inguste, in panta, total inaccesibila româncei si rusoaicei pe tocuri. „Tablagiii astia purii sint aici zilnic?”, am intrebat-o pe patroana-vinzatoarea-sefa unei pravalii de coloniale si suveniruri. Ca sa-i intru in gratii, am cumparat un magnet de pus pe frigider, cu o biserica alb-albastra din Oia. Numai shopping de magneti nu facusem pina acum! Grecoaica a zimbit generos. „Cartusiera ei de dinti” (cum scria Eugen Barbu, in „Ianus”) parea salba de insule a Greciei. „De Ianis si Iorgos intrebi? Eu am magazinul de treizeci de ani. N-au lipsit in nici o dupa-amiaza, joaca table si de Paste!”. Am ris si eu, cu pofta. Chiar ii iubeam pe cei doi batrinei. Ianis si Iorgos sint dincolo de conjuncturile politice, sfideaza recesiunea, au transformat plictiseala in arta, au facut din blazare blazon.