Cauta

Bomba cu pui

Escapada româneasca de 1 Mai am contemplat-o, bine sintetizata, la televizor, in casa unui prieten, stabilit la Berna. Normal ca amicul e român, il cheama Nelu Ionescu, ca doar nu m-oi vizita cu strainachis. Daca ma intrebati ce cautam acolo, o sa va raspund ca m-am dus sa pun Elvetia pe picioare. Trebuie salvata si tara asta, era nevoie de competenta mea. M-a trimis Boc, incognito. In perioada de criza, acest paradis alpestru creste economic. Pentru ca particularii nu prea mai construiesc, statul a preluat muncitorii si dezvolta infrastructura, repara autostrazile, intretine garile, renoveaza fatadele cladirilor. 10 minute, altfel incintatoare, am butonat pe televiziile noastre si m-am lamurit. Se distingeau trei categorii de cetateni stimabili. Grataragiii — astia ar fi in stare sa-si puna si pe pian dispozitivele supertehnologizate pe care sfiriie carnea tocata. Nedumeritii si nervosii ca-i aglomeratie pe Valea Prahovei — astia se mirau de parca anii trecuti nu s-ar fi intimplat la fel. Distrusii de la Vama Veche — astia merita tratament special. Daca as fi scutit de consecintele Codului Penal, i-as rezolva fara nicio apasare pe vamaiotii pletosi, care au ca pasiuni motociclismul si tatuajele. Mai tipau si ca maimutele „sintem liberi, sintem liberi, facem ce vrem!”. Auzindu-i, prietenul meu m-a intrebat „dar ce, ma, ei pina acum au stat in custi?”. In fine. M-am dezlipit de televizor si am iesit pe terasa vilei din Gumligen, care da spre padure. Gumligen e un fel de Pipera a Bernei. Comparatia functioneaza doar ca reper topografic aproximativ, alte similitudini nu se regasesc. Vroiam sa-mi aprind o tigara, dusesem bricheta spre falca si eram gata-gata sa musc din filtru. De consternare! Prin fata mea, la 3-4 metri, o vulpe! Gazda a inceput sa rida. „Si eu m-am speriat, prima data, dar din alta cauza. Aflasem ca pe aici se plimba cumetrele astea si mi-era teama ca vreuna turbata ar putea sa-mi muste copilul. Noroc cu fostul proprietar, care mi-a povestit ca in Elvetia nu exista vulpi turbate. Fii atent ce le-a trecut prin cap! Au bagat vaccin antirabic in citeva tone de pui de gaina si le-au aruncat din elicoptere in toate padurile Elvetiei. Vulpile au mincat orataniile si a disparut molima”. Bomba asta cu pui, dar fara nicio combinatie de laborator, ar putea sa o experimenteze si politicienii români, la urmatoarele alegeri.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version