Cu sau fara tragedia aviatica, Polonia ramine un exemplu de tara in picioare. In toamna, cind am ajuns la Varsovia cu fotbalul, am vazut polonezi care purtau insigne cu maresalul Pilsudski, marele lor luptator impotriva Rusiei. Polonezii au fost stapini pe propriul destin in toate situatiile. S-au dovedit liberi chiar si cind tara lor fusese inghitita de imperii. Pentru ei n-au existat nemti sau rusi puternici, ci polonezi care nu au voie sa se predea. Românii, in schimb, s-au ilustrat prin vitejie mai mult in balade. Luati in calcul cei doi poli, SUA si Rusia. Cind nu ne neglijeaza, America ne desconsidera. Iar noi continuam sa pupam in fund aceasta civilizatie tinara si inconsistenta, fara a invata ca a fi demn nu inseamna a fi ostil. Si nici a fi patriot nu inseamna a fi desuet, ca sa deschid pasajul spre relatia noastra cu tovarasii rusi. Injunghiem elefantul cu pamatuful, spulberam tunul trecindu-l prin ascutitoare si il chemam la toate televiziile, ca sa biziie pentru Basarabia, pe Fuego. Il stiti. Copilul acela batrin si caraghios, care si-a facut o meserie din a-i aduce deservicii postume lui Grigore Vieru, elogiindu-l. Vieru a fost un om trist, talentat si candid. Scria ca in secolul XIX si a apucat ceva si din secolul XXI. Nu ma intelegeti gresit. Si eu vreau unirea cu Basarabia. Dar — iertati cinismul, poate si meschinaria! — nu-mi doresc ca acest lucru sa se intimple in timpul vietii mele. Decit sa chitaim de foame impreuna, mai bine ne descurcam separat.