Am vazut in primele doua parti ale miniserialului nostru cum s-a manifestat traditionala ospitalitate româneasca de-a lungul veacurilor. Am mai putea adauga si alte exemple. Vlad Ţepes le-a tintuit turbanele in cap cu cuie membrilor corpului diplomatic otoman deoarece nu s-au descoperit in fata lui – drept pentru care dupa aia nici taximetristii n-au mai vrut sa ia comenzi la el la palat, iar cind suna Voda dupa o pizza era mintit ca nu se fac livrari la el in zona, desi Ţepes vedea clar cum boierii se ascund prin cotloane ca sa roada la o focaccia. Chiar si marele Stefan, la Codrii Cosminului, i-a atacat pe polonezi, desi in principiu cam era aliat cu ei (am spus „cam aliat” pentru ca – multe popoare au aflat intre timp asta – românii au un mod propriu de a interpreta termenul de „aliat”).
Si cel mai faimos rege al Suediei, Carol al XII-lea, a cautat sa se bucure de faimoasa noastra ospitalitate dupa ce a esuat in invadarea Rusiei (Carol nu prea se uita la Discovery se pare, ca atunci imediat ar fi zis „ba, deci Hitler si Napoleon n-au putut face chestia asta, ia sa ma apuc eu de altceva, de pilda de bricolaj”). Desi cea mai mare parte a cavaleriei lui Carol era formata din mercenari moldoveni (un fel de capsunari, dar ceva mai pasnici, in sensul ca nu te taiau daca-i rugai sa-si stinga tigara sau sa vorbeasca mai incet), domnitorul de la Iasi tot s-a plins la Inalta Poarta de calaretii regelui suedez care ii strica lui bunatate de tara cu obiceiurile lor urite – alcoolism, violenta, batrine violate si alte asemenea practici care numai prin judetele sarace din nord-estul Scandinaviei s-au mai vazut.
Ca o concluzie, putem sa remarcam faptul ca inclusiv latinitatea noastra e o dovada clara ca nici cei mai jegosi barbari nu si-au dorit sa se stabileasca aici. Pina la urma, toti au cedat in fata ospitalitatii noastre: si gotii, si gepizii, pina si pecenegii. Despre ultimii putem spune ca erau niste oameni cu standarde foarte joase, aveau nevoie doar de o piele de animal sa se inveleasca si de un codru de piine, dar chiar si ei au cedat in fata ospitalitatii noastre si au preferat sa migreze la sud de Dunare. E greu de imaginat ce au putut face ai nostri ca sa-i faca pina si pe pecenegi sa se simta nedoriti.
Julius & Pirca