Cind eram eu copil exista un numar restrins de porecle din care sa alegi. Pe vremea aia nu erau internet, DVD-uri si jocuri pe calculator, iar programul la televizor dura doar doua ore si nici in alea n-aveai ce vedea – nu ca acum. Ca urmare, nimeni nu stia prea multe personaje de la care sa imprumuti un nume mai de Doamne-ajuta. Era atit de rau incit, de pilda, daca erai portarul echipei nationale, atacantilor adversi nu le era deloc frica de tine: „Cine e in poarta la aia? Dino Zoff? A, bine ca nu e Arnold, ala stie sa apere ca lumea, sigur nu-i dadeam gol”.
Cele mai comune porecle din anii ’70-’80 erau Calu’, Grasu’, Cretu’, Ţiganu’ si Geolgau. Calu’, de pilda, era atit de raspindit incit in fiecare cartier existau cel putin trei-patru Calu’ si trebuia sa ceri explicatii suplimentare: „Care Calu’? Calu’-Calu’, sau Calu’ ala din
P-uri?”. La Beius, pentru a-i putea distinge intre ei pe cei mai cunoscuti trei Calu’, a fost nevoie sa fie numiti usor diferit: Calu’ (el si-a pastrat numele intact pentru ca era chiar Calu’-Calu’), Calutu’ si Calogero. Astazi, numele de Calu’ cred ca a disparut de tot, eu cel putin nu l-am auzit niciodata la copiii din spatele blocului. E foarte posibil ca saracii sa nu mai stie precis ce e ala un cal si in schimb sa fi aparut porecle ca Wargu’ sau Tauntaunu’. Nici numele de Grasu’, altadata comun, nu pare sa mai fie folosit. Pirca spune ca e politically incorrect si ca de-aia nu se mai foloseste, dar eu cred ca e absolut imposibil sa-ti mai dai seama la cine se refera porecla de Grasu’, pentru ca nu mai exista decit copii supraponderali. Presupun ca a aparut in schimb porecla Slabu’, iar purtatorii ei sint ironizati: „Pai bine ma, tu crezi ca esti bun la fotbal? Pai asa slab cum esti, tu alergi tot terenul ca prostu’. N-ai fizic pentru sportul asta”.
Cind nu aveai vreo caracteristica mai deosebita care sa-ti atraga una dintre poreclele de Grasu’, Cretu’, Calu’ sau Micutu’ (asta se dadea, logic, copiilor mai inalti cu un cap decit restul), exista posibilitatea sa fii numit Geolgau. Niciodata n-am inteles ce trebuia sa faci ca sa capeti numele de Geolgau – eu am cunoscut trei
Geolgai complet diferiti si nu am putut stabili niciodata vreo asemanare intre ei. Cel mai ciudat mi s-a parut ca unul dintre ei chiar juca bine fotbal.
Pentru ochelaristi insa era disponibila o plaja mai larga de porecle, de la banalul nume de Chioru’ pina la Ochila sau Aragaz. Nu m-am lipit de niciunul pentru ca eu am fost intr-o clasa de copii buni, care invatau bine, asa ca mi-au spus Zahei. Si ceilalti ochelaristi din Beius aveau nume simpatice, gen Lentila sau Ocheanu’, iar baiatul cu cele mai mari dioptrii din oras era numit Sifonu’. Bineinteles ca, de cite ori se intilneau cu el, Lentila si Ocheanu’ faceau misto de Sifonu’ ca e chior si abia vede pe unde merge. Cum in ziua de azi nu am mai vazut copii fara ochelari, banuiesc ca in uz e mai degraba porecla Normalu’, pe care pustii miopi sau hipermetropi le-o arunca dispretuitor fraierilor care n-au dioptrii, dupa care ii si bat si le iau banii de covrigi.
In zilele noastre, in schimb, poreclele sint din ce in ce mai comune la adulti: Marinarul (care probabil ca in copilarie era Cretu’), Prostanacul (arata ca un fost Geolgau), Tari, Adelu’, Manivelu’. Sint convins ca, in ritmul asta, in vreo zece ani copiii or sa-si spuna pe numele de familie – „Popescule, te lasa ma-ta sa iesi afara? Vezi ca ies si Ionescu, Moldovan si Constantinescu, ia si tu mingea”. In schimb, adultii vor avea toti porecle: „Ţigane, da-i si tu raportul asta lui Calu’. Calu’ de la Reporting, nu ala de la Marketing”.l