Gindul deseneaza in interiorul nostru, precum un arhitect, cladirea, orasul, imaginea obiectului ce va aparea intr-o zi in realitatea fizica. Nimic nu poate aparea in manifestare fara a fi fost conceput, mai intii, in gind. Lumea ce ne inconjoara este materializarea lumii launtrice. O lume launtrica ce se scalda in gratie, in frumusete si-n candoare, ce prinde aripi la nivelul „convingerilor/credintelor noastre” apare, intr-o buna zi, ca si orasul construit de un arhitect inspirat. Pentru ca lumea sa fie mai buna, avem nevoie cu totii sa credem ca-i posibil. Sa fim convinsi ca, atita vreme cit o putem vedea ca imagine in minte, ea poate intra in manifestare. Se spune ca orice imagine mentala este in mod potential reala. O imagine pe care o captam cu mintea exista, deja. Intrebarea este: cum facem sa aducem (in manifestare) binele din lumea ideilor, din lumea imaginilor, din lumea vibratiilor? Ce putem face sa traim mai frumos si sa aducem din tarimul frumusetii interioare orice ne putem imagina mai frumos, mai bun si mai durabil? Avem nevoie de magie si de magicieni, avem nevoie de initiati si de Supermani sau putem gasi in alt loc din Univers puterea de a ne crea lumea asa cum o visam si ne-o dorim mai mult? Raspunsul nostru este acela ca noi, oricit de neinsemnati ne-am crede – avem potentialul de a activa si a pune in miscare universul formelor frumoase. Noi miscam formele disperarii, ale suferintei si ale durerii, noi le activam si le dam viata prin convingeri si ginduri, prin povesti – aparent inofensive – ce se desfasoara doar in minte. Noi ne concentram asupra violentei, cind putem accesa din cimpul infinit al ideilor si al sentimentelor mila. Noi ne concentram asupra furiei, cind putem exersa rabdarea. Noi vedem cu mintea ceea ce putem demola, distruge sau uri intens, desi putem alege cu aceeasi minte sa construim, sa cream si sa iubim. Obiectele lumii se infrumuseteaza gratie puterii arhitectului de a vedea cu mintea ceea ce-i frumos. Convingerea ca frumusetea, iubirea sau bucuria exista, activeaza existenta acestor calitati, pentru ca – intr-o zi – ele sa ne apara in fata din lume. Din viata. Din relatiile cu oamenii. Din tot ce ne inconjoara. Credinta este convingere si – asa cum ne-a spus Iisus – in puterea ei sta puterea oricarei fiinte. O lume mai buna exista atunci cind multimile cred cu toata fiinta in realitatea ei. O lume mai buna, ce se perinda in imaginile mintilor de pretutindeni poate insemna o lume mai buna miine. In schimb, cind mintea (cu atit mai mult cea colectiva, a carei putere incredibila o vedem materializata in evenimentele colective) cauta imaginile propriei apocalise, fixind date, ore, zile, clipe pentru dezastru, care sa fie efectul? Si, daca intelegem legea spirituala, nu altfel si nu mai mult decit ne este descrisa in Noul Testament, ne vom alatura acelor fiinte extraordinare care pot vedea cu mintea si pot simti cu inima tot ce a infaptuit lumea prin puterea unei minti care a vazut dragostea in locul urii si in locul uritului a putut vedea imaginile frumusetii!