Cauta

Basescu vrea sa reincalzeasca ciorba PDL-PNL

Odata consumat episodul Croitoru, Traian Basescu a pus artileria grea pe noua majoritate parlamentara, alergica la PDL si la el insusi. Optez pentru un guvern de dreapta, PDL si PNL – fredoneaza acum, dulce, Basescu catre liberali.

*“Sirena” de la Cotroceni cinta acum pentru liberali*

Traian Basescu: “In mod categoric, optiunea mea va fi un guvern de dreapta, PDL-PNL, daca PNL va renunta la exigenta de dupa alegeri de a da primul-ministru, cu un premier care sa reprezinte partidul cu cele mai multe mandate in Parlament”. Evident, cintecul de sirena are drept tinta urechile liberalilor carora combinatia cu PSD le sta totusi in git. Concret, chiar daca accesul la guvernare s-ar putea face si via PSD (sub rezerva rezultatului de la prezidentiale), multi dintre urmasii Bratienilor nu considera frecventabil partidul lui Ion Iliescu. Pe acestia spera sa-i sensibilizeze Traian Basescu, chiar daca experienta primului mariaj PD-PNL este in continuare traumatizanta pentru liberali. Dovada, prompta reactie a liderului PNL: “E o noua forma de diversiune la Traian Basescu care, in disperare de cauza, incearca sa trezeasca simpatia unor votanti liberali si incearca sa provoace fara succes defectiuni in tabara liberala. E foarte simplu pentru mine si PNL, Traian Basescu nu mai poate fi vreodata un partener de alianta cu noi (…) O alianta politica intre Crin Antonescu, ca om politic, si Traian Basescu ca om politic este exclusa”.

*Una calda, una rece*

Desi suna descurajant, riposta lui Antonescu nu l-a demobilizat pe Basescu. “Si eu ce sa-i fac? Daca respinge, respinge, o sa vedem” – a comentat sec (mult prea sec!) Traian Basescu. Expectativa acestuia din urma poate fi pusa in relatie directa cu noua strategie democrata, copiata parca dupa modelul “politistul bun si cel rau”. “Raii” sint de aceasta data pedelistii, care s-au apucat, imediat dupa respingerea cabinetului Croitoru, sa vinture varianta dizolvarii Parlamentului – hidoasa in ochii oricarui ales. “Votati viitorul premier sau toti va veti pierde mandatele” – ameninta voalat sau pe fata democratii. Surprinzator, tinind cont de adevarata sa natura politica, Traian Basescu si-a rezervat pentru sine rolul politistului bun: “Dizolvarea Parlamentului reprezinta o solutie, dar România nu mai poate suporta inca un scrutin”. Combinate, cele doua mesaje – “vreau guvern cu PNL” si “se poate si fara anticipate” – reprezinta torpila cu care Basescu incearca sa “sparga” coalitia 65%.
Cunoscind ritualurile politice practicate pe malul Dimbovitei, actualul presedinte stie ca, in cazul formarii unei brese in zona PNL-ului, UDMR se va alatura si el guvernului “de dreapta” si uite asa PSD redevine nefericitul cistigator al inca unui sejur in opozitie. De-a dreptul minunata, strategia democrato-basesciana functioneaza insa deocamdata doar pe hirtie.

Ultimele stiri

  • Cum a reacţionat Cristian Popescu Piedone când a văzut că, în cel mai recent sondaj Avangarde, Gabriela Firea i-a „luat faţa”
  • Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
  • Ce se întâmplă cu impozitele românilor după ce va fi introdus salariul minim european. Acest tip de leafă schimbă tot!
  • Dom’ Nic, mateinul cârcotaș
  • Salarii de 2.000 euro în România, dar românii nici nu vor să audă de aceste locuri de muncă: „Pleacă să muncească afară”
  • Gata și cu eolienele din Sudul țării. Afectează ariile naturale protejate
  • Veste bună pentru această categorie de pensionari. Vor putea ieşi la pensie mai repede, dar cu o condiţie. Proiect în Parlament
  • Cea mai mare păcăleală a lui Nicușor Dan: în 2024, bucureștenii se spală cu apă încălzită la ibric
  • Cristian Popescu Piedone i-a retezat orice speranţă lui Ciolacu privind retragerea din cursa pentru Primăria Generală: „Se bat cap în cap”
  • Mega 2024, în România. Von der Leyen, contestată la Bucureşti!
  • Exit mobile version