Pentru a-l caracteriza pe un premier cu totul aparte, o expresie pe masura, folosita chiar de acesta in cele mai nastrusnice imprejurari (cind a aparut pe neasteptate de dupa o fintina si i-a strigat-o in ureche Angelei Merkel) si care, in opinia analistilor politici britanici, defineste mai bine decit orice altceva politica externa a lui Silvio Berlusconi. Pentru ca „Il Cavaliere” are mania de a surprinde pe toata lumea – nu numai exclusivistul cerc al „politicii la nivel inalt”, nu numai pe „deontologii” din presa, ci chiar si pe cei care cred ca nu-i mai poate surprinde nimic. De exemplu, Berlusconi ar fi trebuit sa fie la Roma pentru a-l intimpina pe regele Abdullah al Iordaniei (un pro-occidental descendent al profetului Mahommed) venit in vizita oficiala in Italia. Silvio Berlusconi a preferat sa fie in Rusia, in compania lui Vladimir Putin, cu care nimeni de la Ministerul de Externe de la Roma nu stia ce a discutat – pentru ca premierul nu a informat pe nimeni de vizita lui. In cele din urma, s-a aflat – insa de la ENI (Ente Nazionale Idrocarburi, compania nationala italiana de petrol si gaze) – ca Berlusconi voia de la Putin petrol si gaze. Si ca le va primi. Bunavointa excesiva fata de colonelul Gaddafi si de premierul turc Recep Tayyip Erdogan are si ea un pronuntat iz de petrol – cu o oarecare „aroma” de Mediaset in cazul lui Muammar Gaddafi. Pentru ca prieteni comuni interesati in afacerile din domeniul media s-au gasit… Una peste alta, Berlusconi cel surprinzator s-a dovedit a fi, totusi, un premier eficient – pentru ca Italia a batut Marea Britanie nu numai la fotbal, ci si la PIB. Fapt care britanicilor in general si analistilor politici si economici in special nu le cade bine deloc…