Au trecut 101 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Un secol în care ne-am bucurat de prea puține ori. Două cutremure devastatoare, între 500 și 800 de mii de victime în Al Doilea Război Mondial, deportări în Siberia din care puțini s-au mai întors, teritorii pierdute, aproape 15 ani de ocupație sovietică, aproape 50 de ani de comunism, decimarea elitelor intelectuale. La care se adaugă schimbarea din condei a sărbătorilor naționale, căci istoria nu se face, ci se rescrie, și 30 de ani de tranziție spre nicăieri. La ce să ne bucurăm mai întâi? Democrație de tarabă și fasole cu ciolan afumat. Cu atât ne-am ales.
Obișnuit a gândi cu stomacul, românul a ajuns să identifice Ziua Națională în fasolea cu ciolan. Între Marea Unire și mâncarea slugilor, cum îi spunea bunicul meu patern, s-a ajuns la a nu mai exista mare deosebire. Populimea se bucură de mila grețoasă a autorităților, care organizează pomeni colective pentru celebrarea României. Televiziunile se înghesuie la oda fasolei, lăudând kitschul unor vremuri pe care sunt singur că nu ni le-am dorit. Parcuri, târguri, piețe, toate invadate de cazane în care fierb boabele, reportaje cu fleici, cârnați afumați și decrepiți care declară patriotic că nu au mâncat ceva mai bun. Fiertura a ajuns mâncare națională. De ce tocmai de ziua Marii Uniri? Atât să fi însemnat?
Mai multe tunuri
Ar fi trebuit să ne bucurăm de eveniment. Nu am făcut-o. Nu am știut cum, ca și în anii precedenți. Dar mai cred și că nici nu am avut motive. Ne-am lăsat furați de mirajul paradei militare, unde comentatorii puneau accent pe NATO, pe aliați și pe echipamentele cu care ne dotează, de parcă era sărbătoarea lor. Nicio vorbă însă despre cât ne costă achiziția lor sau ce am fi putut face cu banii aceia. Iohannis și-a asigurat liniștea primului mandat cerând țării doi la sută din PIB pentru înarmare.
Niciun partid nu s-a opus, deși ar fi putut solicita termen de gândire, poate aveam alte priorități. La prima vizită în SUA s-a ales cu fiare vechi, de miliarde de dolari. Declarația lui, de o inconștiență crasă și un cinism înfiorător, nu iese din registrul declarațiilor făcute de George Bush Sr. la începutul președinției SUA: „Mandatul meu înseamnă mai puțin unt și mai multe tunuri”.
Une este Doamna?
Să ne bucurăm de Ziua Națională. Cum? Veșnic aspiranta la titlul de Primă Doamnă a țării a lipsit din tribună. De fapt, nu este prima dată când sfidează o țară întreagă. N-a văzut-o nimeni, vreodată, participând la sărbătoarea națională. Poate că protocolul nu impune prezența ei acolo, dar ar fi fost un gest de minim respect față de români. Măcar pentru concediile făcute în lux, pe banii noștri. Ceva-ceva îmi spune că rezervările hoteliere și deplasările nu s-au făcut din veniturile personale sau ale familiei.
N-a văzut-o nimeni pe la vreo agenție de turism cumpărând bilete. Și nici în mulțime, la Sibiu, alături de concetățeni nu a fost zărită. Nici Iohannis nu s-a obosit să participe la evenimente ce țineau de sărbătorile naționale, exceptând anul 2013 și perioada de când este președinte. Cum să ne bucurăm că, măcar o dată pe an, președintele este împreună cu noi, fără a ne mai împărți în românii lui și restul?
Unirea de pe Facebook
Exceptând copiii, care se bucurau de tancuri, de avioane și de defilarea trupelor, a mai văzut cineva zâmbete pe chipul românilor? Mulțimea, de regulă așezată față în față cu tribuna oficială, anul acesta a fost împinsă departe, începând cu intrarea pe Kiseleff. S-a temut Iohannis de reacții nervoase sau, pur și simplu, nu avea chef de noi? Băile lui de mulțime nici măcar pe proști nu-i mai păcălesc. Proporția de sepepiști era net superioară celor împrăștiați în grupuri firave, spre Casa Presei.
Unde era grosul mulțimii, spre Piața Victoriei, Iohannis nu a oprit. Și nici nu va opri, căci nu mai este campanie electorală. După ce și-a văzut sacii-n căruță, ce rost mai are să ne zâmbească? Cum să ne bucurăm de Ziua Națională când liderii au evitat să se adreseze direct românilor? S-au bulucit pe rețelele de socializare, atât Puterea cât și Opoziția, de parcă Marea Unire de la 1918 s-a făcut pe Facebook. Mesaje de felicitare care nu stârneau vibrații, ci doar lehamitea celor care și-au pierdut vremea citindu-le. Vreun semn, din ele, că Iohannis este președintele tuturor românilor? Vreun indiciu că Puterea prețuiește Ziua Națională a românilor și că are de gând să guverneze țara? Vreo probă că Opoziția își apreciază electoratul care nu se știe cât timp îi va mai suporta bâlbâielile? Nimic din toate astea. Și de ce s-o facă? Era doar o zi oarecare, 1 Decembrie, când românii sărbătoresc Fasolea Națională.