Cauta

Zeci de oameni, evacuați dintr-un bloc din Arad. Ce a găsit un bărbat în apartamentul pe care-l cumpărase

Arad.Zeci de oameni, evacuați din bloc. Ce a găsit un bărbat

sursa foto: aradon.ro

A fost forfotă în zona unui bloc din Arad, după ce s-a dat alerta la 112, în urma unei descoperiri pe care a făcut-o un bărbat care se apucase de curățenie în apartamentul pe care-l achiziționase în acel imobil. La un moment dat, omul a găsit un obiect de care s-a speriat și, ca atare, a alertat autoritățile. Zeci de oameni au fost evacuați, temporar, din clădire.

Un bloc din municipiul Arad a fost evacuat, după ce noul proprietar al unui apartament a găsit, într-un dulap, o grenadă, potrivit antena3.ro. Alerta s-a dat duminică seară, într-un bloc din cartierul Micălaca. Mai multe echipaje de poliţişti şi pirotehnişti au intervenit la fața locului, pentru a ridica obiectul pirotehnic.

Incidentul a avut loc într-un bloc unde, conform sursei citate, se mutase o persoană care cumpărase un apartament de la o familie stabilită în străinătate. Noul proprietar făcea curăţenie în locuință, când la un moment a găsit într-un dulap o grenadă. N-a mai stat pe gânduri şi a a pus mâna pe telefon, pentru a suna la 112, numărul unic de urgență.

Se fac cercetări

Ca urmare a sesizării primite, la fața locului s-au deplasat polițiștii și pirotehniștii. Obiectul pirotehnic a fost ridicat de către specialiști, pentru a fi depozitat în condiţii de siguranţă. În acest caz se fac cercetări pentru a se stabili exact de unde provine acea grenadă.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi despre faptul că, într-un imobil din municipiu, a fost găsit un proiectil ce părea a fi o grenadă. Obiectul pirotehnic a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, fiind predat echipei pirotehnice din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, pentru transportarea şi depozitarea acestuia în condiţii de siguranţă.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru nerespectarea materiilor explozive, în vederea stabilirii stării de fapt, stabilirii provenienţei şi luării măsurilor legale”, au precizat luni, reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, potrivit Agerpres.

Până la preluarea grenadei de către pirotehnişti, zeci de persoane din 15 apartamente au fost evacuate din locuinţe. Oamenii s-au putut întoarce în casele lor după încheierea operațiunii derulate de către specialiști.

Ultimele stiri

  • Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
  • Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
  • UPDATE Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Exit mobile version