Cauta

Vremea se raceste din nou: precipitatii mixte, vant si ninsori la munte

Bucurati-va de ziua de miercuri si de orele in care soarele va mai fi prezent pe cer, inainte ca norii sa puna stapanire pe vazduh si sa cearna ploi si chiar ninsori. Vremea se strica, incepand din noaptea de miercuri spre joi, de la ora 2, lasand loc precipitatiilor, dar si vantului puternic.

In acest sens, in urma cu foarte scurt timp, specialistii de la Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) au dat publicitatii o informare, anuntand ca, pana vineri dimineata, la ora 8, cel putin, vremea in tara va fi tot mai urata. Meteorologii anunta ca temperaturile vor cobori in toate zonele tarii, iar vineri dimineata „temperaturile vor deveni preponderent negative”.

Ca urmare, dupa cateva zile cu temperaturi placute, cel putin in Capitala, e nevoie sa apelam din nou la hainele groase, dar si la pelerinele care sa ne apere de precipitatii. Pentru ca, din cate spun specialistii, va ploua si se vor semnala, trecator, lapovita si ninsoare, joi dimineata, indeosebi in vestul, nordul si centrul teritoriului, pentru ca, ulterior, fenomenele meteo mentionate sa cuprinda si restul regiunilor Romaniei. La munte, in schimb, vor fi preponderente ninsorile, mai ales in zona Carpatilor Orientali si Meridionali, unde specialistii se asteapta ca precipitatiile specifice anotimpului in care ne aflam sa se depuna intr-un start nou de zapada.

Totodata, din cate anunta specialistii de la ANM, nici vantul nu va lipsi din peisajul urmatoarelor doua zile, cu mentiunea ca rafalele vor fi mai puternice la munte, unde pot depasi viteza de 60 -70 km/h, in timp ce in restul zonelor tarii intensificarile se vor situa in limita a 50-55 km/h.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version