Cauta

Vestea aflată de Elena Udrea după ce a ajuns iar în fața instanței bulgare. „Justiția din România are probleme grave” – VIDEO

Vestea aflată de Elena Udrea după ce a ajuns iar în fața instanței bulgare. „Justiția din România are probleme grave” - VIDEO (sursa foto: Facebook)

Elena Udrea a ajuns din nou, de această dată miercuri, 1 iunie, în fața magistraților bulgari.

Spera să fie lăsată în libertate, adică să îi fie permis să părăsească arestul din Blagoevgrad. Dar instanța a decis ca fostul ministru al Turismului să rămână în arest, iar judecătorii au stabilit un nou termen, pentru 8 iunie, anunță Antena3.

Udrea, declarații de ultimă oră

„Justiția din România are probleme grave și care ar trebui remediate, ar trebuie analizate și găsite soluții, pentru că atâta timp cât în toate țările din Europa deciziile Justiției din România sunt criticate sau sunt respinse solicitările României…”, a declarat Udrea pentru postul TV, la ieșirea din sala de judecată.

Elena Udrea mai are de așteptat până să afle decizia definitivă a instanței bulgare și dacă va fi sau nu extrădată în România, unde a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.

Vă amintim că deja o primă instanță bulgară a decis, încă din aprilie, ca fosta șefă de la Ministerul Turismului să fie predată autorităților din România, dar Elena Udrea a contestat decizia – VEZI DETALII AICI.

Chiar în ziua în care s-a anunțat decizia instanței, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aflat că fostul ministru al Turismului a plecat din țară, fiind localizat în Bulgaria. Udrea a ajuns apoi în arest.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Pe Ciolacu nu l-au mulțumit nici Băsescu nici Iohannis
  • „Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidențiale”, declară Ciolacu
  • Ciolacu: „România a fost o țară de tranzit pentru droguri. Acum drogurile sunt lăsate și în țară”
  • Ciucă: „PNL va avea propriul candidat la prezidențiale”
  • Biden promite că Ucraina nu va folosi arme americane pentru a ataca Moscova
  • ALege ce citești
  • DECAPITAREA lui COLDEA, revolta „SISTEMULUI” împotriva statului-paralel!
  • Primarul Mihai Chirica, scandal cu violență fizică: „M-a lovit de pereți până mi-a crăpat capul”. Primar: „Vacă proastă ce ești!” / ÎNREGISTRĂRI AUDIO
  • Moldovenii nu mai pupă cetățenie. Cunoașterea limbii române devine obligatorie
  • Guvernul, în extaz. Crește salariul minim, cresc taxele la buget și amenzile
  • Exit mobile version