Cauta

Vela, forțat să denunțe frăția salariilor de excelență

Sindicatele polițiștilor au început să facă presiuni asupra ministrului de Interne, Marcel Vela, pentru a distruge rețeaua de acordări discreționare a salariilor de excelență din sistem. Acestea acuză șefii din minister și din inspectorate că își împart banii între ei și că doar o mică parte ajunge la agenții care s-au remarcat în activitate.

Pensia celor care au salarii de excelență crește cu peste 2000 de lei

Ministrul Vela a fost somat de Sindicatul Polițiștilor ProLex să destructureze grupurile din conducerea sistemului care își acordă salariile de excelență fără niciun fel de drept. Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază. Dreptul prevăzut poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor, soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor de încadrare, cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator principal de credite. Problemele semnalate de sindicate sunt legate de faptul că șefii din minister și din inspectorate acaparează aproape tot bugetul alocat acestui drept, iar procentul din salariu, care formează, de fapt salariul de excelență, este mai mare în cazul celor cu funcții de conducere și al ofițerilor, față de cel al agenților de poliție. ”În cazul șefilor și al ofițerilor, procentul este de 50% din salariul de bază, care este destul de mare. Acest salariu de excelență se acordă pe o perioadă de șase luni, cu prelungire pe încă șase luni, adică este, practic, o majorare de salariu. Mai mult, acest salariu de excelență intră în calculul pensiei, care se mărește și ea cu același procent”, ne-a declarat Vasile Lincu, președintele Sindicatului Polițiștilor ProLex.

La pălmașii din teritoriu ajunge doar 1%

Împărțirea salariilor de excelență se face în așa fel încât la ”pălmașii din teritoriu”, la care s-ar justifica acest drept, mai ajunge doar 1%, ne spune Vasile Lincu, președintele ProLex. ”O să-i cerem ministrului Vela să schimbe această situație, pentru că nu este corect ceea ce se întâmplă. Salariile de excelență nu au nicio legătură cu excelența. Acum ceva timp a fost un scandal la Alba, după ce am aflat că femeia de serviciu din inspectorat luase salariu de excelență. Nu se poate așa ceva. Trebuie reanalizată modalitatea de acordare a majorării salariale pentru lucrări de excepție, astfel încât procentul de 5% din numărul total de funcții prevăzute în ștatele de organizare, pentru care se acordă acest drept, să fie repartizat până la nivelul de ordonatori terțiari de credite. Totodată, vom cere ca procentul de 30%, 40%, respectiv 50% să fie acordat după anumite criterii obiective, adică rezultate profesionale deosebite, indiferent de funcțiile ocupate de beneficiari”, ne-a mai precizat Vasile Lincu, președintele Sindicatului Polițiștilor ProLex.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version