Cauta

Unde sunt doi regi are loc si un presedinte, iar Dorin Cioaba a fost ales liderul absolut al romilor

Dorin Cioaba, fiul cel mare al regretatului Florin Cioaba, a fost ales, sambata dimineata, presedintele romilor de pretutindeni.

Dupa ce vineri dimineata i-au incoronat pe Dorin Cioaba, rege al romilor de pretutindeni, si Daniel Cioaba, rege al romilor din Romania, romii si-au dat seama ca au nevoie si de un presedinte, astfel ca au organizat in regim de mare viteza o intrunire a membrilor tribunalului romilor.

Acestia au decis, cu majoritate de voturi, sambata dimineata, la Sibiu, ca Dorin Cioaba sa fie presedintele romilor de pretutindeni. Incantat de investitura, fiul cel mare al regretatului Florin Cioaba a precizat ca „am fost ales, a fost un vot majoritar, au avut incredere sa lase pe mana mea o organizatie care reprezinta intreaga comunitate de oameni”.

Totusi, conform bzi.ro, Dorin Cioaba a precizat ca functia este una temporara, noul presedinte al romilor cu acte depline urmand a fi ales dupa organizarea unui congres.

Florin Cioaba, fostul rege al romilor si presedinte al acestora, a incetat din viata in urma cu aproape o saptamana, in urma unui infarct. Inmormantarea lui a avut loc vineri, la Sibiu, in fata a circa 2.500 de persoane, desi romii sustineau ca exista posibilitatea ca la eveniment sa participe chiar si 200.000 de oameni.

Ultimele stiri

  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Exit mobile version