Cauta

Un camion cu caroseria modificată a rămas blocat în Pasajul Unirii. Șoferul nu a respectat legislația rutieră și a fost amendat

În pofida echipajului de poliție locală prezent la fața locului, a sistemelor de presemnalizare activate, a indicatoarelor și a marcajelor rutiere, în cursul zilei de astăzi, 12.01.a.c, încă un șofer nu a respectat regulile de circulație și a intrat în Pasajul Unirii, conducând un vehicul cu o înălțime mai mare decât cea maxim admisă.

Potrivit polițiștilor sosiți la fața locului, deși în talonul vehiculului este trecută înălțimea de 3,39 m, în realitate, măsurătorile au arătat o înălțime de 3,72 m, rezultată ca urmare a modificării caroseriei.

Toate incidentele ce au avut loc până acum în interiorul pasajului rutier au avut la bază ignorarea și nerespectarea regulilor de circulație, fapt dovedit prin procesele verbale întocmite de către Poliția Rutieră.

Primăria Sectorului 4, în colaborare cu Poliția Rutieră și cu Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București va elabora, până la sfârșitul săptămânii viitoare, măsuri suplimentare de protecție și semnalizare la intrările în Pasajul Unirii.

Indiferent de câte mijloace de semnalizare și protecție vom utiliza, ignorarea regulilor de circulație și a sistemelor montate vor genera în continuare incidente de această natură.

Prin urmare facem un apel către toți participanții la trafic să respecte cu strictețe prevederile Codului Rutier.


UPDATE: Polițiștii rutieri au reținut talonul și plăcuțele de înmatriculare ale autoutilitarei implicate în incidentul de la Pasajul Unirii

Ca urmare a incidentului provocat astăzi, 12 ianuarie a.c., în Pasajul Unirii de un șofer care conducea o autoutilitară a cărei înălțime reală fusese modificată de la 3,40 metri, conform certificatului de înmatriculare, la 3,78 metri (suprastructura metalică depășea dimensiunile vehiculului), Brigada de Poliție Rutieră București a decis sancționarea conducătorului auto cu amendă în valoare de 870 de lei. Ca măsură tehnico-administrativă, aceștia au dispus și reținerea certificatului de înmatriculare și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Vă reamintim faptul că toate incidentele ce au avut loc până acum în interiorul pasajului rutier au avut la bază ignorarea și nerespectarea regulilor de circulație, fapt dovedit prin procesele verbale întocmite de către Poliția Rutieră. Prin urmare, facem un apel către toți participanții la trafic să respecte cu strictețe prevederile Codului Rutier.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version