Oare cati dintre noi isi mai aduc aminte de bastionul de profesionalism jurnalistic care era, odinioara, TVR? Ce vremuri, nu tu un fonfleu (azi cica ii zice fake news), nivelul ridicat al discursului, lipsa misto-ului cvasitiganesc, si mai ales absenta venelor incordate de pe gatul bietilor moderatori…
Alea vremuri, cand jurnalele de stiri incepeau cu stirile cele mai importante, nu cu „crimele de la ora cinci”, cand sectiunea „Externe” era construita din informatii serioase si pertinente, nu din vesti despre numarul de chiloti ai nu stiu carei guriste de peste Ocean si prezentatorii nu aratau a liceeni veniti sa se hlizesca pe sticla crezand ca asta inseamna un spirit „fresh”. Duse sunt acele timpuri. Acum e la moda ca bucatarii amatori sa isi dea cu parerea despre personaje politice ale caror nume nici macar nu le cunosc, iar bancosii de serviciu, botezati imediat pamfletari, isi flendura cuvinte jignitoare la adresa oricui, indiferent de varsta sau sex. 
Si, firesc, daca analistii sunt superficiali, indiferent de faptul ca poarta titulaturi impresionante, analizele sunt din ce in ce mai jalnice, mai lipsite de corectitudine si pline de erori sesizabile cu ochiul liber. Cu bani publici si sprijin de la Cotroceni, TVR a devenit un soi de Realitatea TV (sa nu uitam ca „patriotul” Rares Bogdan face pe desteptul tot pe carca statului, pana isi plateste postul datoria). Realizatorii se lauda intre ei, interviurile au ajuns un fel de „nu-i asa ca?”, invitatii se fac de ras singuri, si voiosia generala pare rupta din gradina de la Gh Marinescu. Mai rau este cand unora li se naste in cap ideea ca sunt un soi de Zorro autohtoni care pot face ce vor ei cu limba natala. Brusc ridicati la gradul de analisti, noua tagma de nevrozati se comporta precum un doberman piscat de un roi de viespi. Lipsa pauzelor de publicitate de la TVR face fenomenul si mai ingijorator: vezi domni si doamne cu varste respectabile care de la albul machiajului ajung in sferturi de secunda la violetul atacului de apoplexie in momentul in care proclama adevarul lor ca fiind suprem, imuabil si inatacabil. Incolor si inodor nu mai spune nimeni. La asta se mai adauga mimarea modestiei in asa fel incat sa se vada ca e fix pe dos. Vorbitul suprapus este un must si ridicatul tonului te invita sa privesti mai bine la un film slab cu multe impuscaturi unde triumfa mereu binele. Parca e mai putin violent decat talk-show-urile noului TVR, modernizat cu forta de fidela secretara a lui Adrian Sarbu, o doamna care a invatat de la maestrul sau cum se dau pumni in gura angajatilor.