Cauta

Transplant pulmonar la „Sf. Maria”. ANT: Spitalul intruneste conditiile!

In conditiile in care romanii aflati in situatia delicata de a avea nevoie de un transplant de plamani au primit, recent, cu groaza vestea ca nu mai pot ajunge sa faca aceasta procedura la o cunoscuta clinica austriaca primesc o gura de aer.

In sensul in care din directia Agentiei Nationale de Transplant, in speta a presedintelui institutiei, s-a aflat, miercuri, ca la spitalul din zona centrala a Capitalei se pot face astfel de interventii, din cate anunta stirileprotv.ro. „Am trimis o scrisoare la Eurotransplant prin care am solicitat prelungirea cu un an a acordului privind transplantul de plamani. Contractul care expira in 31 martie a fost pe durata a sase luni. Acum noi am anuntat ca Spitalul Sfanta Maria intruneste conditiile pentru realizarea transplantului de plaman, asa cum au fost la acreditare, deci, dupa ce reinnoieste contractele medicilor, pot sa decida data la care incep sa faca transplant de plaman”, a precizat Radu Dea, citat de sursa mentionata.

Concluziile sale vin in conditiile in care deunazi expertii au fost la aceasta unitate medicala si au facut verificari in aceasta privinta.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version