Cauta

Transfăgărășanul, redeschis circulației. CNAIR, anunț important pentru șoferi. Și o avertizare în privința urșilor!

Transfăgărășanul, redeschis circulației. CNAIR, anunț important pentru șoferi. Și o avertizare în privința urșilor! (foto. captură video CNAIR/Facebook)

Un anunț de interes pentru turiștii care aveau în plan să ajungă pe Transfăgărășan și se întrebau când anume va fi permisă circulația rutieră în zonă. Mai ales că nu sunt puțini cei care își amintesc imaginile cu peisajul hibernal, surprinse în urmă cu aproape două săptămâni – VEZI AICI.

Un răspuns oficial a venit chiar în cursul acestei prime zile din săptămână. ”Luni, 28 iunie 2021, începând cu ora 14:00, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00 – 21:00”, se precizează într-un comunicat remis de către reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR).

Din rațiuni ce țin de siguranță, șoferilor li se atrage atenția că pe timp de noapte circulația autovehiculelor nu va fi permisă. ”Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21:00-07:00”, subliniază sursa citată.

Atenție nu doar la drum, ci și la urși!

Și încă un aspect demn de a fi avut în vedere de către cei care au în plan să ajungă în zonă, odată ce s-a dispus reluarea circulației pe Transfăgărășan pe sectorul de drum amintit. Mai exact, pe lângă sfatul adresat șoferilor de a circula cu prudență, s-a lansat și un avertisment cu privire la prezența unor ”frați” ai lui Moș Martin.

”Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.

De asemenea, atenționăm pe cei ce tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile și îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora”, transmit oficialii CNAIR în respectivul comunicat.

Un urs a fost zărit, recent, și în zona parcului din Sinaia. O adolescentă a trecut prin momente greu de imaginat, după ce a ajuns în calea animalului sălbatic. Citiți mai multe aici.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Exit mobile version