Cauta

Terorist din prostie

Un tanar de 20 de ani din Braila a fost reţinut, ieri, el fiind acuzat ca a injunghiat un barbat in urma unui conflict legat de o maşina, dupa care a intrat cu autoturismul in doua persoane aflate pe centura oraşului şi in alte doua persoane care erau in parcarea unui centru comercial.

Surse din randul anchetatorilor spun ca tanarul s-a aratat interesat sa cumpere o maşina, s-a intalnit cu proprietarul şi a plecat sa o incerce, urmand apoi ca cei doi sa se inţeleaga. In urma conflictului verbal, tanarul l-a injunghiat pe barbat, dupa care a luat maşina, iar pe centura oraşului Braila a intrat in doi pietoni. Mai mult, teribilistul a ajuns pana in parcarea unui centru comercial, unde a intrat intr-un grup de persoane, ranind alţi doi oameni. ”Nu se ştie inca daca a consumat ceva inainte de a urca la volan (alcool sau droguri), poliţişti fac cercetari la faţa locului. Cert este ca barbatul de 20 de ani a fugit de la locul producerii accidentelor, dar a fost prins de poliţişti”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Braila, Laura Dan.  La randul sau, purtatorul de cuvant al ISU Braila, Ştefan Stoian, a sustinut ca  din primele informaţii reiese ca intre victime sunt şi unele ranite grav. ”Se pare ca sunt şi raniţi in stare grava. Au fost trimise sa intervina o ambulanţa a Serviciului Judeţean de Ambulanţa, o autospeciala SMURD şi elicopterul SMURD Printe cei care au fost loviti sunt si doi copii”, a spus Ştefan Stoian.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version