Cauta

Telekom, intre smecherie si tupeu

Desi la nivel mondial piata telecomunicatiilor este intr-o continua dezvoltare, cautandu-se de zor solutii inovative pentru confortul si satisfacerea tuturor nevoilor exprimate de client, in Romania continua sa guverneze nepasarea si sictirul fata de plebeu. O experienta tot mai neplacuta, dar si un adevarat test de rezistenta a nervilor este trecerea pragului intr-o reprezentanta Telekom, intreprindere cu pretentii de corporatie.

Apucaturile romanesti (mica ciupeala) si golaneala specifica plaiurilor dambovitene imbraca Telekom Romania (parte a renumitului brand Telekom, din Germania) in haine ponosite, purtate de niste angajati plictisiti de munca de la prima ora a diminetii.

E gratuit. Ba nu!

O atare intamplare neplacuta s-a petrecut vineri si ne-a fost adusa la cunostinta de un cititor al ziarului „National”, caruia alegem sa-i protejam identitatea. L.T. s-a prezentat la un punct de lucru al Telekom, din zona 13 Septembrie, solicitand ajutor pentru incheierea unui contract de servicii tv. Toate au fost bune si frumoase, L.T. a plecat convins ca este bine sa devina client Telekom. Dupa doar cateva ceasuri, acelasi zambitor consultant Telekom l-a sunat si i-a transmis ca are doua vesti, una buna si alta proasta. Ce s-a putut intampla de la pranz si pana dupa-amiaza? O gratuitate oferita clientilor (zero costuri pentru primul dispozitiv instalat in casa) a primit, brusc, un pret: 2 euro fara TVA! Inca 10 lei la factura, un fleac.

Culmea, a doua zi, cand echipa de montaj s-a prezentat la usa, L.T. a aflat ca, de fapt, serviciul acesta trebuia sa fie gratuit. Si este gratuit! Dar nu pentru el. „Nu exista niciun cost pentru primul dispozitiv, domnule!”, i-au spus meseriasii.

„Daca esti fraier si nu citesti…”

Cateva telefoane date in stanga si-n dreapta l-au pus in legatura cu un directoras de la „Comercial”. Ii vom spune, fictiv, „Ionescu”. Bucuros ca problema e ca si rezolvata, L.T. si-a povestit patania, convins ca undeva e o neintelegere. Replica lui „Ionescu”, imprumutata parca de la smenarii de pe bulevarde: „Daca esti fraier si nu citesti contractul. Nu se plateste primul dispozitiv, dar tu ai semnat hartiile!? Ce sa-ti fac eu acum? La revedere!”.

Asta este experienta traita de un client Telekom la prima descalecare in ograda „nemtilor”. Pacalit de un vanzator, luat la bani marunti de un „sefulet”.

Ultimele stiri

  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Exit mobile version